Tag: republicani

  • Comisie a Partidului Republican din SUA, vizată de un atac cibernetic major în campania electorală

    “Comisia Naţională Republicană pentru Congres poate confirma că a fost victima unei intruziuni cibernetice efectuate de o entitate încă neidentificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al organismului politic, Ian Prior.

    “Securitatea cibernetică a datelor comisiei are o importanţă foarte mare; imediat după depistarea intruziunii, Comisia Naţională Republicană a lansat o investigaţie internă şi a semnalat situaţia Biroului Federal de Investigaţii (FBI), care acum anchetează cazul. Pentru protejarea integrităţii investigaţiei, nu vom mai face niciun comentariu despre incident”, a precizat Ian Prior.

    Statele Unite au organizat alegeri parlamentare parţiale la începutul lunii noiembrie.

  • Partidul Democrat reintră în joc prin victoria din Casa Reprezentanţilor

    Democraţii aveau nevoie să câştige doar 23 de locuri deţinute de republicani, dar au încheiat ziua de 6 noiembrie cu un rezultat chiar mai bun, câştigând 222 de locuri din totalul de 435 existente. Partidul Republican a păstrat controlul asupra Senatului. Victoria democraţilor este extrem de importantă în contextul în care Casa Reprezentanţilor poate bloca iniţiativele legislative venite din partea republicanilor. Analişti politici ai unor publicaţii din Statele Unite au discutat şi despre alte scenarii, cum ar fi punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru legăturile cu Rusia din timpul alegerilor prezidenţiale desfăşurate la finalul lui 2016.

  • Opinie Crenguţa Nicolae: Să mori tu, cu tot partidul tău şi cu toţi votanţii tăi

    „Pentru John nu poziţia politică era decisivă. Se putea să fie în dezacord cu tine în privinţa unui subiect, dar decisivă era atitudinea faţă de acele valori care l-au animat pe el în orice a făcut: se despărţea de tine dacă îţi lipseau valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal.” Cam aceasta a fost esenţa elogiului făcut de Joe Biden şi interpretat într-un editorial CNN drept un elogiu la adresa artei aproape pierdute a politicilor bipartizane, a ideii că a intra în politică înseamnă a căuta să faci bine pentru ceilalţi şi că temeiul politicii este conştiinţa mereu reamintită a umanităţii noastre comune, a faptului că avem întotdeauna mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne separă.

    Desigur că şi reflecţiile lui Biden, şi editorialul CNN ţinteau de fapt să-l acuze pe preşedintele Donald Trump, considerat de CNN drept etalonul stilului de politică puternic partizană, bazată pe demonizarea cu orice preţ a adversarilor şi găsirea de scuze cu orice preţ pentru aliaţi. Mai mult, însăşi ceremonia de comemorare, la care Trump n-a fost invitat, a căpătat până la urmă sensul de „cea mai mare reuniune Resist de până acum”, aşa cum a numit-o The New Yorker. Pe de altă parte, climatul de întărâtare continuă care domină de ani buni politica şi media din SUA face ca un discurs despre posibilitatea unei atitudini mai luminate în locul tribalismului furios să pară fals, mai ales când vine din partea unor oameni din politică sau media care au încurajat respectivul tribalism sau au profitat de pe urma lui.

    Ceea ce nu am văzut însă la americanii de pe Twitter a fost dezaprobarea ideii în sine de bipartizanat, a posibilităţii de cooperare între politicieni de culori diferite în numele unor valori comune. Scandalul continuu din politică a creat oboseală şi saturaţie în rândul unor oameni normali, care au înţeles că partizanatul înverşunat e distructiv pentru „valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal”, cum zicea Biden. Ceea ce au avut de reproşat comentatorii a fost tocmai faptul că reflecţiile lui Biden şi ale editorialistului CNN nu sunt însoţite şi de punerea lor în practică; faptul că găsesc cu greu un canal tv sau un ziar care să relateze, de pildă, despre ceremonia de comemorare fără interpretare politică partizană; faptul că până şi moartea lui McCain e exploatată politic, din moment ce Biden abia a terminat de vorbit şi CNN deja specula despre o posibilă candidatură a lui pentru preşedinţie.

    La noi, în schimb, stilul de politică bazată pe partizanatul visceral e într-un stadiu încă primitiv: scandalul nu doar că n-a creat saturaţie, ci dimpotrivă, e în plină evoluţie de la faza de atacuri verbale spre cea cu săritul la bătaie, atât între politicieni, cât şi între susţinătorii lor. Desigur că şi la noi, în rarele ocazii când apar, apelurile la o politică bazată mai puţin pe scandal şi mai mult pe idei au un aer fals, fiindcă majoritatea figurilor din politică şi din media care incriminează „războiul româno-român” sunt ei înşişi militanţi activi în acest război. Ceea ce avem noi distinctiv este însă faptul că tot mai mulţi politicieni, influenceri din media şi votanţi par să se fi convins că politica înseamnă realmente scandal continuu, conflict pe viaţă şi pe moarte, pentru că au devenit dependenţi de emoţiile puternice stârnite de implicarea în politica înţeleasă aşa. Acest stil de politică limitată strict la sfera emoţională nu exista până acum câţiva ani, după cum nu exista comportamentul de bullying faţă de oricine îndrăzneşte să exprime o opinie uşor diferită într-un trib online oarecare.

    „Nu uit şi nu iert, iertarea e a lui Dumnezeu, de aceea e şi răzbunarea lui. Pentru acel moment, nu o să-l iert niciodată nici dincolo de mormântul meu sau al lui”, a zis Lucian Bolcaş (PSD), despre faptul că Traian Băsescu a refuzat cândva să fie de acord cu nominalizarea lui la CCR. Deşi Bolcaş crede că a pus problema în termeni morali, din moment ce are şi referinţe biblice, în realitate nu e aşa şi nici atitudinea lui nu poate fi abordată corect în termeni morali. N-avem de-a face cu nişte valori pe care Bolcaş le-ar apăra şi nici cu un individ capabil să-şi judece umorile în relaţie cu nişte valori. A nu putea ierta, a urî din rărunchi, a-ţi face un scop în viaţă din răzbunare, a-ţi demoniza adversarii şi a le dori moartea, aşa cum se întâmplă în triburile noastre politice, din media şi social media, nu denotă nici micime morală (după cum se vede din tabăra celor lezaţi de asemenea atitudini), nici măreţie morală (după cum se vede din tabăra celor care le susţin), ci strict incapacitate de autocontrol emoţional, lipsa oricărei educaţii în materie de gestionare a emoţiilor.

    Când Mirel Palada, susţinător PSD, a sărit să-l bată pe Mihai Goţiu de la USR, admiratorii lui Palada l-au scuzat imediat: era normal să reacţioneze aşa, din moment ce a fost provocat; să zică mersi Goţiu că n-a păţit mai rău; ce papagal Goţiu, haha, cum a încasat-o; Palada e adevărata victimă, fiindcă aşa nu se mai poate, să fim jigniţi şi să nu putem riposta în niciun fel! Aceeaşi atitudine tribală am văzut-o la protestatarii Rezist care au văzut cum foşti capi locali USR ca Ioan Năsui de la Arad sau Codruţ Bucur de la Braşov se comportă huliganic, primul filmându-se cu o chemare la incendierea jandarmilor şi atacarea sediului PSD, al doilea filmându-se cum îl huiduie pe un tip de la PSD. Şi festivalul continuă: primarul pesedist Emilian Ciolan din Dârmăneşti i-a luat la bătaie pe nişte membri USR care au venit să depună listele cu semnături pentru iniţiativa Fără penali, iar un protestatar s-a filmat hărţuind femeile din PSD cu insulte sexiste, fiindcă e convins, ca şi mulţi alţi oamenii neinformaţi, că a fi jurnalist înseamnă să hărţuieşti cu camera video pe oricine nu-ţi place şi să pretinzi că aşa faci revoluţie.

    În niciunul din cazurile de mai sus, agresorii nu exprimă nicio idee: tot ce fac e să urle, să huiduie sau să lovească. În deliciul galeriei de fani online şi offline, care nu încearcă sentimente civice, trăiri morale, ci doar sunt încântaţi că aşa pot să-şi excite şi să-şi descarce furia, ura, dispreţul, plăcerea de a-şi umili semenii, pofta de răfuială.

    Folosind întotdeauna foarte puţine cuvinte, rotite iar şi iar: aceleaşi înjurături, aceleaşi ameninţări, aceleaşi urări ca adversarii să moară, să se îmbolnăvească de cancer sau să fie violaţi, ei şi copiii şi toată familia şi tot partidul şi toţi votanţii, fiindcă nu merită să trăiască, nu sunt oameni. Iar ceea ce nu ştiu aceşti oameni cu spume la gură este că odată ce au lăsat ca asemenea emoţii să-i copleşească, devin dependenţi de ele: prin ei nu mai vorbeşte, decide şi acţionează o persoană raţională, ci hormonii, chimia internă care le va inventa constant pretexte de ieşit la bătaie şi îi va împiedica tot mai mult să se cunoască pe sine şi să se controleze, exact aşa cum se întâmplă cu foştii războinici care tânjesc mereu după o nouă luptă fiindcă pacea echivalează pentru ei cu sevrajul. Pentru oricine vrea să stârnească violenţa unui grup de oameni, în special de tineri, ăsta e ABC-ul meseriei.

    Un prim progres faţă de acest nivel primitiv de comportament ar fi capacitatea de recunoaştere cinstită a insuficientei capacităţi sau dorinţe de autocontrol. Jurnalistul Vlad Ursulean a fost printre puţinii care şi la violenţele de stradă din 2012, şi la cele din 10 august anul acesta au relatat corect că monopolul violenţei n-a aparţinut galeriilor de fotbal sau unor misterioşi provocatori năimiţi de misterioase forţe obscure, iar insistenţa unor oficiali de partide sau lideri ai protestelor că oamenii culţi, civilizaţi şi bine îmbrăcaţi nu susţin niciodată violenţa şi nu dau niciodată cu pietre e o minciună. De partea cealaltă, când Gabriela Firea, indiferent de motivele ei, a admis că jandarmii au agresat protestatari paşnici şi şi-a certat colegii de partid că au coordonat astfel de violenţe, n-a susţinut-o nimeni, ba chiar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a urecheat-o că îndrăzneşte să pună la îndoială teza că PSD s-a apărat de o lovitură de stat.

    Al doilea progres ar fi ca pornirile violente să nu mai fie raţionalizate şi scuzate prin acţiunile adversarilor politici, fiindcă o astfel de scuză ajunge întotdeauna şi foarte repede să justifice nu doar huiduirea sau lovirea unor oameni, ci şi nimicirea lor fizică. Primarul bătăuş din Dârmăneşti n-a fost nici măcar mustrat de partid, ci dimpotrivă, capii PSD au continuat să se victimizeze, pe motiv că din moment ce deviza protestatarilor e o înjurătură, riposta cu bătaia e perfect îndreptăţită. De partea cealaltă, Lucian Mîndruţă a fost printre puţinii influenceri online care au dezavuat constant orice justificare a intenţiilor de a introduce agresiunile fizice la proteste pe motiv că „dar nu vezi ce ne fac ăştia?”; alţi formatori de opinie nu condamnă însă niciodată chemările la violenţă de pe paginile lor. Probabil fiindcă se tem că dacă ar face-o, nu doar că şi-ar pierde like-urile şi uneori aura de eroi, ci ar deveni la rândul lor ţinte pentru bullying.

  • Opinie Crenguţa Nicolae: Să mori tu, cu tot partidul tău şi cu toţi votanţii tăi

    „Pentru John nu poziţia politică era decisivă. Se putea să fie în dezacord cu tine în privinţa unui subiect, dar decisivă era atitudinea faţă de acele valori care l-au animat pe el în orice a făcut: se despărţea de tine dacă îţi lipseau valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal.” Cam aceasta a fost esenţa elogiului făcut de Joe Biden şi interpretat într-un editorial CNN drept un elogiu la adresa artei aproape pierdute a politicilor bipartizane, a ideii că a intra în politică înseamnă a căuta să faci bine pentru ceilalţi şi că temeiul politicii este conştiinţa mereu reamintită a umanităţii noastre comune, a faptului că avem întotdeauna mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne separă.

    Desigur că şi reflecţiile lui Biden, şi editorialul CNN ţinteau de fapt să-l acuze pe preşedintele Donald Trump, considerat de CNN drept etalonul stilului de politică puternic partizană, bazată pe demonizarea cu orice preţ a adversarilor şi găsirea de scuze cu orice preţ pentru aliaţi. Mai mult, însăşi ceremonia de comemorare, la care Trump n-a fost invitat, a căpătat până la urmă sensul de „cea mai mare reuniune Resist de până acum”, aşa cum a numit-o The New Yorker. Pe de altă parte, climatul de întărâtare continuă care domină de ani buni politica şi media din SUA face ca un discurs despre posibilitatea unei atitudini mai luminate în locul tribalismului furios să pară fals, mai ales când vine din partea unor oameni din politică sau media care au încurajat respectivul tribalism sau au profitat de pe urma lui.

    Ceea ce nu am văzut însă la americanii de pe Twitter a fost dezaprobarea ideii în sine de bipartizanat, a posibilităţii de cooperare între politicieni de culori diferite în numele unor valori comune. Scandalul continuu din politică a creat oboseală şi saturaţie în rândul unor oameni normali, care au înţeles că partizanatul înverşunat e distructiv pentru „valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal”, cum zicea Biden. Ceea ce au avut de reproşat comentatorii a fost tocmai faptul că reflecţiile lui Biden şi ale editorialistului CNN nu sunt însoţite şi de punerea lor în practică; faptul că găsesc cu greu un canal tv sau un ziar care să relateze, de pildă, despre ceremonia de comemorare fără interpretare politică partizană; faptul că până şi moartea lui McCain e exploatată politic, din moment ce Biden abia a terminat de vorbit şi CNN deja specula despre o posibilă candidatură a lui pentru preşedinţie.

    La noi, în schimb, stilul de politică bazată pe partizanatul visceral e într-un stadiu încă primitiv: scandalul nu doar că n-a creat saturaţie, ci dimpotrivă, e în plină evoluţie de la faza de atacuri verbale spre cea cu săritul la bătaie, atât între politicieni, cât şi între susţinătorii lor. Desigur că şi la noi, în rarele ocazii când apar, apelurile la o politică bazată mai puţin pe scandal şi mai mult pe idei au un aer fals, fiindcă majoritatea figurilor din politică şi din media care incriminează „războiul româno-român” sunt ei înşişi militanţi activi în acest război. Ceea ce avem noi distinctiv este însă faptul că tot mai mulţi politicieni, influenceri din media şi votanţi par să se fi convins că politica înseamnă realmente scandal continuu, conflict pe viaţă şi pe moarte, pentru că au devenit dependenţi de emoţiile puternice stârnite de implicarea în politica înţeleasă aşa. Acest stil de politică limitată strict la sfera emoţională nu exista până acum câţiva ani, după cum nu exista comportamentul de bullying faţă de oricine îndrăzneşte să exprime o opinie uşor diferită într-un trib online oarecare.

    „Nu uit şi nu iert, iertarea e a lui Dumnezeu, de aceea e şi răzbunarea lui. Pentru acel moment, nu o să-l iert niciodată nici dincolo de mormântul meu sau al lui”, a zis Lucian Bolcaş (PSD), despre faptul că Traian Băsescu a refuzat cândva să fie de acord cu nominalizarea lui la CCR. Deşi Bolcaş crede că a pus problema în termeni morali, din moment ce are şi referinţe biblice, în realitate nu e aşa şi nici atitudinea lui nu poate fi abordată corect în termeni morali. N-avem de-a face cu nişte valori pe care Bolcaş le-ar apăra şi nici cu un individ capabil să-şi judece umorile în relaţie cu nişte valori. A nu putea ierta, a urî din rărunchi, a-ţi face un scop în viaţă din răzbunare, a-ţi demoniza adversarii şi a le dori moartea, aşa cum se întâmplă în triburile noastre politice, din media şi social media, nu denotă nici micime morală (după cum se vede din tabăra celor lezaţi de asemenea atitudini), nici măreţie morală (după cum se vede din tabăra celor care le susţin), ci strict incapacitate de autocontrol emoţional, lipsa oricărei educaţii în materie de gestionare a emoţiilor.

    Când Mirel Palada, susţinător PSD, a sărit să-l bată pe Mihai Goţiu de la USR, admiratorii lui Palada l-au scuzat imediat: era normal să reacţioneze aşa, din moment ce a fost provocat; să zică mersi Goţiu că n-a păţit mai rău; ce papagal Goţiu, haha, cum a încasat-o; Palada e adevărata victimă, fiindcă aşa nu se mai poate, să fim jigniţi şi să nu putem riposta în niciun fel! Aceeaşi atitudine tribală am văzut-o la protestatarii Rezist care au văzut cum foşti capi locali USR ca Ioan Năsui de la Arad sau Codruţ Bucur de la Braşov se comportă huliganic, primul filmându-se cu o chemare la incendierea jandarmilor şi atacarea sediului PSD, al doilea filmându-se cum îl huiduie pe un tip de la PSD. Şi festivalul continuă: primarul pesedist Emilian Ciolan din Dârmăneşti i-a luat la bătaie pe nişte membri USR care au venit să depună listele cu semnături pentru iniţiativa Fără penali, iar un protestatar s-a filmat hărţuind femeile din PSD cu insulte sexiste, fiindcă e convins, ca şi mulţi alţi oamenii neinformaţi, că a fi jurnalist înseamnă să hărţuieşti cu camera video pe oricine nu-ţi place şi să pretinzi că aşa faci revoluţie.

    În niciunul din cazurile de mai sus, agresorii nu exprimă nicio idee: tot ce fac e să urle, să huiduie sau să lovească. În deliciul galeriei de fani online şi offline, care nu încearcă sentimente civice, trăiri morale, ci doar sunt încântaţi că aşa pot să-şi excite şi să-şi descarce furia, ura, dispreţul, plăcerea de a-şi umili semenii, pofta de răfuială.

    Folosind întotdeauna foarte puţine cuvinte, rotite iar şi iar: aceleaşi înjurături, aceleaşi ameninţări, aceleaşi urări ca adversarii să moară, să se îmbolnăvească de cancer sau să fie violaţi, ei şi copiii şi toată familia şi tot partidul şi toţi votanţii, fiindcă nu merită să trăiască, nu sunt oameni. Iar ceea ce nu ştiu aceşti oameni cu spume la gură este că odată ce au lăsat ca asemenea emoţii să-i copleşească, devin dependenţi de ele: prin ei nu mai vorbeşte, decide şi acţionează o persoană raţională, ci hormonii, chimia internă care le va inventa constant pretexte de ieşit la bătaie şi îi va împiedica tot mai mult să se cunoască pe sine şi să se controleze, exact aşa cum se întâmplă cu foştii războinici care tânjesc mereu după o nouă luptă fiindcă pacea echivalează pentru ei cu sevrajul. Pentru oricine vrea să stârnească violenţa unui grup de oameni, în special de tineri, ăsta e ABC-ul meseriei.

    Un prim progres faţă de acest nivel primitiv de comportament ar fi capacitatea de recunoaştere cinstită a insuficientei capacităţi sau dorinţe de autocontrol. Jurnalistul Vlad Ursulean a fost printre puţinii care şi la violenţele de stradă din 2012, şi la cele din 10 august anul acesta au relatat corect că monopolul violenţei n-a aparţinut galeriilor de fotbal sau unor misterioşi provocatori năimiţi de misterioase forţe obscure, iar insistenţa unor oficiali de partide sau lideri ai protestelor că oamenii culţi, civilizaţi şi bine îmbrăcaţi nu susţin niciodată violenţa şi nu dau niciodată cu pietre e o minciună. De partea cealaltă, când Gabriela Firea, indiferent de motivele ei, a admis că jandarmii au agresat protestatari paşnici şi şi-a certat colegii de partid că au coordonat astfel de violenţe, n-a susţinut-o nimeni, ba chiar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a urecheat-o că îndrăzneşte să pună la îndoială teza că PSD s-a apărat de o lovitură de stat.

    Al doilea progres ar fi ca pornirile violente să nu mai fie raţionalizate şi scuzate prin acţiunile adversarilor politici, fiindcă o astfel de scuză ajunge întotdeauna şi foarte repede să justifice nu doar huiduirea sau lovirea unor oameni, ci şi nimicirea lor fizică. Primarul bătăuş din Dârmăneşti n-a fost nici măcar mustrat de partid, ci dimpotrivă, capii PSD au continuat să se victimizeze, pe motiv că din moment ce deviza protestatarilor e o înjurătură, riposta cu bătaia e perfect îndreptăţită. De partea cealaltă, Lucian Mîndruţă a fost printre puţinii influenceri online care au dezavuat constant orice justificare a intenţiilor de a introduce agresiunile fizice la proteste pe motiv că „dar nu vezi ce ne fac ăştia?”; alţi formatori de opinie nu condamnă însă niciodată chemările la violenţă de pe paginile lor. Probabil fiindcă se tem că dacă ar face-o, nu doar că şi-ar pierde like-urile şi uneori aura de eroi, ci ar deveni la rândul lor ţinte pentru bullying.

  • Cum a ajuns un inginer chimist să strângă o avere de 47 de miliarde de dolari

    David Koch, al 13-lea în lista celor mai bogaţi oameni din lume şi coproprietarul Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi-a anunţat în iunie retragerea din business şi din viaţa politică după ce sănătatea i s-a deteriorat grav. Astfel, unul dintre cei mai mari industriaşi americani a părăsit scena de business.

    Alături de fratele său, Charles Koch, a devenit legendar pentru compania creată: cu o istorie de 48 de ani de business, Koch Industries este a doua companie privată din Statele Unite, ca mărime după transportatorul Cargill, având subsidiare în aproape toate sectorele economice, printre care producţie, rafinare şi distribuţie de petrol, industrie chimică, energie, fibre şi polimeri, fertilizatori, hârtie, echipament pentru industria chimică, finanţe, trading cu mărfuri şi investiţii. Compania a înregistrat în 2017 venituri de aproximativ 100.000 de dolari şi peste 100.000 de angajaţi.

    David Koch s-a născut în Wichita, Kansas, şi a crescut alături de alţi trei fraţi, potrivit The Economist. După ce a absolvit Deerfield Academy în 1959, a urmat cursurile  Massachusetts Institute of Technology (MIT), de unde a plecat inginer chimist.

    În 1970, David Koch a început să se implice în activităţile companiei fondate de familia sa, Koch Industries, lucrând sub coordonarea fratelui său, Charles, drept manager de servicii tehnice. Nouă ani mai târziu, după dobândirea de experienţă în business, a devenit preşedinte al propriei divizii din companie, Koch Engineering, redenumită apoi Chemical Technology Group.

    Primele ameninţări de care David şi Charles a trebuit să apere afacerea au venit chiar din familie, în 1985. Atunci, Koch Industries a fost dată pentru prima oară în judecată de Bill Koch şi Frederick R. Koch – ceilalţi doi fraţi ai lor – în ceea ce urma să fie o serie lungă de procese cu privire la dreptul de proprietate, care a durat până în 2001.

    Începând cu anul 2010, David Koch deţine 42% din Koch Industries, la fel şi fratele său, Charles. Industriaşul a fost implicat şi în susţinerea şi sponsorizarea partidului Republican din Statele Unite încă din 1984. Înclinaţiile politice ale lui David Koch nu au fost întotdeauna către Partidul Republican. În 1980, el a fost candidatul Partidului Libertarian pentru poziţia de vicepreşedinte, unde a candidat alături de Ed Clark.
    Potrivit The New Yorker, campania Clark-Koch a fost una extrem de controversată pentru că promitea să elimine ajutoarele sociale, consiliul de administraţie al FED, legile cu privire la salariul minim, taxele corporate, toate subvenţiile pentru agricultură şi mediul de business, precum şi o serie de agenţii federale precum SEC, FBI şi CIA.

    Ei nu au reuşit să câştige, iar Koch s-a despărţit de libertarieni atunci când aceştia au propus eliminarea tuturor taxelor. Astfel, din 1984, David H. Koch este republican şi se recomandă drept social-liberal, potrivit ABC News. De atunci, Koch susţine drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule stem. În acelaşi timp, se opune războiului împotriva drogurilor, potrivit Forbes, şi susţine politici care promovează libertatea individuală şi principiile pieţei libere. Koch s-a opus vehement unor conflicte precum războiul din Irak, susţinând că acesta aduce „costuri mult prea mari şi ia foarte multe vieţi americane”.

    David Koch a fost un critic vehement al fostului preşedinte american Barack Obama. În cadrul unui interviu pentru Weekly Standard, fraţii Koch au susţinut că Obama este „cel mai radical preşedinte pe care l-a avut vreodată naţiunea… şi a făcut mai mult rău sistemului de piaţă liberă şi prosperităţii decât orice alt preşedinte american”.

    Reţeaua de sponsori politici pe care au dezvoltat-o a plecat de la 12 oameni în 2003 şi a ajuns până la 550 anul acesta. Fiecare participant la o conferinţă din Palm Springs, Calif, de anul acesta, a donatorilor pentru republicani, dă cel puţin 100.000 de dolari pe an. Banii sunt utilizaţi pentru burse şcolare, investiţii în start-up-uri, în instituţii şi în grupuri politice, potrivit Wall Street Journal.

    Deşi el şi fratele său au fost susţinători convinşi ai Partidului Republican, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile prezidenţiale şi l-a dus pe Donald Trump la cârma Statelor Unite, fraţii Koch au anunţat în ultimele luni că se opun vehement politicilor comerciale desfăşurate de preşedintele american şi că vor investi până la 100 de milioane de dolari în eforturi publicitare de a se împotrivi campaniei comerciale desfăşurate de preşedinte.

    Pe 5 iunie 2018, David Koch şi-a anunţat retragerea din companie din cauza problemelor de sănătate. Fratele său, Charles Koch, a scris într-o notă către angajaţi că este „profund îndurerat” de retragerea fratelui său. „David a fost întotdeauna un luptător şi se confruntă cu această provocare cu aceeaşi atitudine”, scria el.

    David Koch a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu două decenii. Începând din 1998, când a aflat că suferă de cancer, a investit peste 400 de milioane de dolari în cercetare medicală. Koch a condus consiliul director al Fundaţiei pentru Cancer de Prostată şi a contribuit cu peste 50 de milioane de dolari în această fundaţie, dintre care 5 milioane de dolari s-au îndreptat spre terenul nanotehnologiei.

    În 2007, Koch a contribuit cu 100 de emilioane de dolari la construcţia noului centru de cercetare al MIT, unde a fost deschis Institutul de Cercetare pentru Cancer din cadrul instituţiei. În total, Koch a donat 185 de milioane de dolari către MIT, 15 milioane de dolari către centrul medical Weill Cornell şi 30 de milioane de dolari către Centrul pentru Cancer Sloan-Kettering, potrivit Wall Street Journal.

    Koch s-a retras în luna iunie nu doar din business şi mediul politic, ci şi din organizaţiile şi asociaţiile pe care le conducea sau din conducerea cărora făcea şi el parte, precum Americans for Prosperity, fundaţie pe care o finanţa cu aproximativ un milion de dolari în fiecare an. Începând din 2006, publicaţia Chronicle of Philanthropy l-a considerat pe Koch unul dintre cei mai mari 50 de filantropi ai lumii. 

  • Criză în SUA: Guvernul american se închide! Este pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă când un partid controlează Congresul şi Casa Albă

    Guvernul american s-a închis vineri noapte după ce câţiva republican s-au alăturat democraţilor blocând o măsură crucială care ar fi adus o finanţare pe termen scurt pentru Pentagon şi alte agenţii federale, informează Financial Times.

    Votul din Senatul SUA asupra propunerii legislative de finanţare temporară a guvernului pentru a se evita ‘oprirea’ activităţii administraţiei federale şi a prelungi termenul de negociere a bugetului, a întrunit vineri noaptea 50 de voturi pentru şi 48 de împotrivă, insuficiente însă faţă de numărul necesar, de 60 de voturi în favoarea proiectului.

    Aşadar, în jur de 750.000 de anagajaţi în administraţie nu se vor întoarce luni la muncă decât dacă se găseşte vreo soluţie în acest weekend. Această închidere parţială coincide cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă.

    Guvernul american a trecut prin aceste experienţe de trei ori în ultimii 25 de ani. Ultima dată când guvernul Statelor Unite a fost nevoit să închidă din lipsă de fonduri a fost în octombrie 2013, cu Barack Obama la Casa Albă, o pauză care a durat 16 zile.

    Totuşi, acest “shutdown” este prima dată când are loc atunci când acelaşi partid, cel republican în acest caz, controlează atât congresul cât şi Casa Albă.

  • Prima LOVITURĂ pentru Trump: un senator susţinut de el pierde alegerile într-un stat dominat de republicani

    Victoria obţinută de Doug Jones în statul Alabama, prima a unui candidat democrat în ultimii 25 de ani, reduce majoritatea republicană în Senat la 51/49 de locuri.

    Roy Moore, un politician conservator care în campania electorală a fost vizat de acuzaţii de hărţuire sexuală, a refuzat să admită înfrângerea. După numărarea a 99% din voturi, Doug Jones are un avans de 1,5%.

    Victoria politicianului democrat riscă să afecteze politicile Administraţiei Donald Trump, în contextul reducerii majorităţii republicane în Senatul SUA.

  • Prima LOVITURĂ pentru Trump: un senator susţinut de el pierde alegerile într-un stat dominat de republicani

    Victoria obţinută de Doug Jones în statul Alabama, prima a unui candidat democrat în ultimii 25 de ani, reduce majoritatea republicană în Senat la 51/49 de locuri.

    Roy Moore, un politician conservator care în campania electorală a fost vizat de acuzaţii de hărţuire sexuală, a refuzat să admită înfrângerea. După numărarea a 99% din voturi, Doug Jones are un avans de 1,5%.

    Victoria politicianului democrat riscă să afecteze politicile Administraţiei Donald Trump, în contextul reducerii majorităţii republicane în Senatul SUA.

  • Senator republican: Donald Trump riscă să implice Statele Unite în al III-lea Război Mondial

    “Sunt îngrijorat” de un preşedinte care acţionează “ca şi cum ar face emisiunea «Ucenicul» («The Apprentice») sau altceva de acest gen”, a declarat Bob Corker într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.

    “Sunt îngrijorat” de Donald Trump. “Orice om căruia îi pasă de naţiunea noastră ar fi îngrijorat”, a adăugat Bob Corker.

    Ameninţările preşedintelui SUA la adresa altor ţări “riscă să aducă naţiunea pe drumul spre al III-lea Război Mondial”, a atras atenţia preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul american.

  • Fost candidat la Casa Albă: Congresul trebuie să lucreze cu un preşedinte fără experienţă, slab informat şi impulsiv

    John McCain a transmis un mesaj Congresului american, cerându-i să revină la ordinea normală. El a atins şi subiectul cheltuielilor pentru Apărare, precizând că aceastea, alături de alte priorităţi naţionale, au fost neadecvate ani la rând.

    ”Trebuie să îi respectăm autoritatea şi responsabilităţile constituţionale. Trebuie, când putem, să cooperăm cu el. Dar nu suntem subordonaţii lui. Nu îi răspundem lui. Răspundem doar în faţa poporului american”, a scris McCain în Washington Post.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro