Pentru a dezvolta o afacere este nevoie de anumite cunoştiinţe şi abilităţi care nu se învaţă în şcoală, însă pot fi dobâdite în timp, fie prin experimentare directă, fie prin accesul la experienţa altor persoane. Acceleratoarele acoperă această nevoie şi oferă, în plus, acces la multe alte resurse pe care tinerii antreprenori le pot valorifica pentru a-şi dezvolta afacerile”, spune Diana Rusu, executive director la Spherik Accelerator.
Şcolile de business au apărut în a doua jumătate a secolului XIX-lea pentru a răspunde unei nevoi educaţionale care nu era satisfăcută de alte instituţii la vremea respectivă. Acceleratoarele încearcă să suplinească o nevoie similară din prezent. Un accelerator de start-up-uri, cunoscut şi drept accelerator seed, este un program cu durată determinată (trei-şase luni), care include o componentă educaţională, de mentorat, iar la final culminează cu un eveniment de pitching cunoscut ca demo day. Odată ajunse în acest punct, start-up-urile îşi promovează produsul, ideea, afacerea potenţialilor investitori. „Un accelerator de afaceri este precum o sursă de steroizi: un program pe termen scurt, intens, prin care un start-up beneficiază de resurse multiple prin care accelerează mult mai rapid decât ar putea să o facă de unul singur”, spune Cristina Ţoncu, acceleration manager la Techccelerator, al cărui eveniment de lansare a avut loc pe 26 februarie atât la Cluj, cât şi la Bucureşti.
Oana Craioveanu, CEO şi cofondator al Impact Hub Bucharest, este de părere că un accelerator este un proces care „creează claritate în ceea ce priveşte etapele, termenele limită, pentru ca energia antreprenorilor să se concentreze pe lansare”.
Modul în care un accelerator ajută un start-up depinde de conceptul programului, cui se adresează din punctul de vedere al stadiului afacerii. Sunt programe de accelerare care te duc de la idee la prototip şi programe care îşi propun să ajute antreprenorii să scaleze ori să internaţionalizeze. „Prin participarea la un accelerator, un start-up evoluează mai repede, ajunge la un model de business validat în piaţă într-un mod eficient”, spune Oana Craioveanu. Ea precizează că un accelerator îl ajută pe un antreprenor să răspundă la întrebări precum: care este cea mai bună opţiune pentru mine? Ce să fac în continuare?
Un accelerator este format dintr-un „grup de experţi care oferă o structură ce ajută start-up-urile să-şi lămurească în cel mai bun mod posibil ideea şi planul de afaceri, şi după aia le oferă contextul şi ritmul pentru a fi cât mai productivi şi a ieşi pe piaţă cât mai repede cu produsul lor”, susţine Andrei Postolache, unul dintre fondatorii TBNR, un accelerator nou apărut la Iaşi în acest an.
Un accelerator sau un program de accelerare este o soluţie la care start-up-urile pot apela pentru a-şi creşte afacerea. Printr-un accelerator un start-up poate primi finanţare de la program sau de la alţi investitori, însă mai important de atât este că un accelerator ar trebui să ajute o mică afacere arătându-i direcţia potrivită prin cursuri, mentorat şi să faciliteze legăturile dintre antreprenori şi investitori. „Un accelerator este de fapt o miniuniversitate pentru companiile de tip start-up. Pe durata unui program de câteva luni, acestea trec prin diverse module structurate pe categorii, cum ar fi validare de produs, marketing, vânzări, growth hacking”, explică Diana Rusu.
Cum este posibil acest lucru? Mentori de business şi experiţi din industrie îşi dedică timp pentru a ajuta aceste echipe să parcurgă o serie de cursuri, prezentări, raportări periodice şi chiar „teme pentru acasă”. „Programul este gândit de aşa natură încât pe final companiile să aibă stabilită o direcţie mai clară spre care se îndreaptă, precum şi resursele necesare şi cunoştinţele pentru a o urma”, spune Diana Rusu.
Când s-a apăsat pe pedala de acceleraţie?
Y Combinator este recunoscut ca fiind primul accelerator de start-up-uri din lume, apărut în Cambridge, SUA, în 2005; s-a mutat apoi în Silicon Valley. La scurt timp a apărut şi TechStars tot în SUA, apoi acceleratoarele s-au răspândit peste tot în lume. Aceste acceleratoare pot fi finanţate public (de autorităţi) sau privat (investitori) sau poate fi realizat un mix (combinaţie de finanţare din bani publici şi investitori) şi pot accepta start-up-uri din mai multe arii de interes. Orice start-up poate aplica la aceste programe, însă rata de acceptare în cele mai populare programe este destul de mică. De exemplu, rata de acceptare la Y Combinator sau TechStars este situată între 1% şi 3%.
Mai există şi programe numite acceleratoare corporate, care de obicei sunt finanţate de o anumită companie. „Modelul de accelerator intern, în cadrul unor companii, poate să funcţioneze aproximativ pe aceleaşi principii ca şi un accelerator propriu-zis. Diferenţa e că start-up-urile primesc ajutor şi acces la resurse doar din cadrul companiei, pe care le folosesc pentru a-şi creşte afacerile. Un plus pentru companie ar fi accesul la produsele sau serviciile dezvoltate, care pot fi de interes, precum şi întâietate în cazul unei posibile achiziţii ulterioare”, spune Diana Rusu. Ea atrage atenţia asupra faptului că în acest caz este nevoie să se stabilească obiective clare comune, spre beneficiul ambelor părţi.
„Companiile care aplică această strategie caută o scurtătură, dacă vreţi, pentru a acapara o tehnologie, o echipă cu un nivel ridicat de cunoştinţe sau un serviciu către un nou segment de clienţi”, explică Cristina Ţoncu; precizează că totuşi poate apărea o nepotrivire la nivel cultural între companie şi start-up.
Andrei Postolache este de părere că o strategie înţeleaptă pentru companii este de a integra un accelerator intern deoarece „e foarte greu pentru companiile mari să vină cu inovaţii radicale, deşi au inteligenţa şi resursele, pentru că structura companiei este ghidată pe produsele existente şi respinge instinctiv ideile cu adevărat noi”. Din această cauză, fondatorul TBNR Accelerator ar dori mai multă implicare a corporaţiilor în zona antreprenorială „şi sunt convins că ele au nevoie de asta ca de aer pentru a rămâne competitive în economia modernă”.
Şi Oana Craioveanu vede cu ochii buni integrarea de start-up-uri în corporaţii, un fapt ce se întâmplă tot mai des şi pe plan local. Acest parteneriat ar fi benefic ambelor părţi pentru că „start-up-urile au acces la cunoştiinţe relevante, clienţi interni cu ajutorul cărora pot dezvolta soluţii mai apropiate de piaţă. Pe de altă parte, companiile beneficiază de soluţii competititve, pe care dacă le-ar dezvolta singure sau ar solicita dezvoltare în outsourcing, costurile ar fi mult mai mari, iar rezultatul de multe ori rigid şi adaptat strict la un brief limitat”.
Multe acceleratoare au acelaşi model de business ca şi fondurile seed sau investitorii de tip business angel: iau acţiuni în start-up-uri în speranţa unui exit de succes peste câţiva ani. Totuşi, la fel de multe acceleratoare tratează start-up-urile nu ca nişte potenţial clienţi, ci ca pe o resursă, iar adevăraţii clienţi sunt investitorii care decid să finanţeze start-up-urile care au crescut în programul de accelerare. Unele programe le cer investitorilor o taxă de management, iar altele câştigă bani pentru a-şi acoperi costurile prin sponsorizări corporate, evenimente de networking (preţ de intrare), bani de la companii sau de la autorităţi, chirie pe spaţiul utilizat în cadrul programului de accelerare şi aşa mai departe.
SUA, patria start-up-urilor şi acceleratoarelor. Europa recuperează teren
De-a lungul ultimilor opt-nouă ani, popularitatea acceleratoarelor a crescut foarte mult, atât în SUA cât şi în Europa. În 2015, o treime dintre start-up-urile care au primit o investiţie de tip series A a trecut printr-un accelerator. Peste 47 de miliarde de euro s-au investit în 3701 start-up-uri de către 193 de acceleratoare din Europa în 2016, potrivit unui raport realizat de firma de investiţii Atomico. „Trendul inovator este în creştere, apar tot mai multe startup-uri cu idei grozave cu potenţial mare pentru internaţionalizare şi de aici şi apetitul pentru programe de accelerare care le selectează pe cele mai bune, le sprijină să crească rapid şi să devină jucători la nivel internaţional”, spune Cristina Ţoncu, acceleration manager la Techccelerator.
La începutul lui 2016, în Statele Unite erau aproape 700 de organizaţii care erau recunoscute drept acceleratoare/incubatoare, potrivit mai multor date adunate de la diferite organizaţii precum Pitchbook, Global Accelerator Network sau Seed-DB.
Între 2005 şi 2015, 172 de programe de accelerare din SUA au investit în peste 5.000 de start-up-uri o sumă medie de 100.000 de dolari. Mai departe, aceste companii au atras investiţii totale de 19,5 miliarde de dolari, adică în jur de 3,7 milioane de dolari pe companie, potrivit unei analize a firmei de cercetare The Brookings Institution.
Pe lângă banii strânşi, astfel de programe ajută companiile să nu piardă timpul, profitând de o oportunitate la un moment dat. Potrivit The Brookings Institution, la momentul încheierii programului de accelerare, evaluarea medie a unei companii era situată la 7,1 milioane de dolari. Apoi companiile care au mai câştigat finanţare au obţinut o evaluare în medie de 90 de milioane de dolari. Airbnb, Dropbox sau Stripe sunt câteva dintre start-up-urile care au trecut prin acest proces.
Ecosistemul de start-up-uri din Europa nu este încă unul la fel de dezvoltat precum cel din Statele Unite, dar se recuperează teren, atât ca număr de start-up-uri apărut, cât şi ca valoare a investiţiilor ce vizează micile afaceri tehnologice. Conform Atomico, în Marea Britanie s-au investit 13,3 miliarde de euro în perioada 2012-2016, iar anul trecut s-au investit nu mai puţin de 5,4 miliarde de euro. Următoarele destinaţii pentru investiţie sunt Germania sau Franţa.
Pe plan local, situaţia a stat mult mai bine anul trecut în comparaţie cu 2016. Start-up-urile hi-tech din România au primit în 2017 finanţări de 53 de milioane de dolari, odată cu perfectarea a 20 de tranzacţii, o sumă de peste două ori mai mare în raport cu 2016. Mai mult de jumătate din sumă (30 mil. dolari) a fost primită de UiPath de la fondul american Accel Partners, tranzacţia fiind menţionată în raport drept una dintre cele mai importante care s-au desfăşurat anul trecut la nivel european, alături de finanţarea primită de Prodigy Finance din Marea Britanie (200 mil. dolari) sau listarea de 1,1 mld. dolari a Delivery Hero din Germania. Recent, start-up-ul UiPath a mai primit o investiţie de 153 de milioane de dolari de la trei fonduri de investiţii americane; mişcarea a ridicat evaluarea companiei la peste 1,1 miliarde de dolari, devenind astfel primul unicorn românesc.
În 2016, start-up-urile hi-tech din România au obţinut finanţări de 16 milioane dolari prin intermediul a 20 de tranzacţii, conform Atomico. „Marea Britanie, Franţa şi Germania domină ştirile despre investiţiile în start-up-uri, dar când mergem mai departe de suprafaţă şi analizăm în profunzime ce se întâmplă, observăm că evoluţia ascendentă a capitalului investit în ţări precum Belgia, Norvegia sau România spune o altă poveste importantă”, notează autorii raportului.
Start-up-urile de tehnologie din Europa sunt pe cale să obţină finanţări record de 19 miliarde de dolari în acest an, în ciuda temerilor privind impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit Bloomberg.
Acceleratoare cu origini româneşti
În România, după cum era de aşteptat, ecosistemul de start-up-uri nu stă la fel de bine ca cel din ţările mai dezvoltate precum Germania sau Marea Britanie, dar creşte într-un ritm impresionant. Asta în principal datorită firmelor care au luat naştere pe plan local şi s-au propulsat la nivel internaţional. UiPath, CleverTaxi, Vector Watch sunt doar câteva dintre exemplele recente de companii româneşti care au primit atenţie la nivel global, ultimele două fiind achiziţionate de companii mari. „România încă aspiră, alături de alte state membre ale UE, să ajungă la un nivel al inovaţiei care să îi permită să devină competitivă pe plan global cu o masă critică de antreprenori şi o reţea de sprijin al acestora matură, bine conectată, robustă şi în creştere. Ecosistemul de start-up-uri cu componentă tehnologică este încă prematur în România, dar asistăm la o tendinţă de creştere a pieţei tech”, spune Cristina Ţoncu.
Diana Rusu susţine şi ea faptul că sistemul de start-up-uri din România este la început şi că în ciuda creşterii semnificative a persoanelor interesate de antreprenoriat şi tehnologie „vor mai trece probabil câţiva ani până să putem vorbi într-adevăr de un ecosistem funcţional”.
Pe de altă parte, Oana Craioveanu, cofondatoarea Impact Hub, consideră că ecosistemul de start-up-uri din România s-a maturizat rapid în ultimii ani, „iar start-up-urile încep să fie din ce în ce mai ambiţioase, mai independente şi mai hotărâte în ceea ce priveşte ce îşi doresc de la un program. Observăm o creştere a numărului de start-up-uri în România şi o creştere a numărului de idei de afaceri de calitate. Antreprenorii devin mai pregătiţi, mai interesaţi de inovare şi mai deschişi către participarea la programe educaţionale din ţară sau din străinătate”.
Cristina Ţoncu estimează că există în jur de 3.000-4.000 de start-up-uri active la nivel naţional, dintre care „în jur de 500 sunt în creştere”. De asemenea, la dezvoltarea ecosistemului a ajutat apariţia spaţiilor de lucru comune, aşa-numitele huburi sau spaţii co-working. În prezent, în România sunt peste 20 de astfel de spaţii pe care antreprenorii le pot folosi pentru a lucra şi pentru a se întâlni cu alţi antreprenori. „Cred că este un moment bun pentru cei care se gândesc să deschidă o afacere, mai ales în domeniul tech, pentru că se înmulţesc oportunităţile pentru ei. România este din ce în ce mai mult în atenţia presei tech internaţionale, iar investitorii se uită tot mai mult înspre noi”, consideră Cristina Ţoncu.
Andrei Postolache, unul dintre fondatorii TBNR (The Best Never Rest), crede că există o problemă la nivel de educaţie şi cultură în România deoarece şcoala şi societatea nu încurajează iniţiativa, dezbaterea, nu încurajează elevii să-şi asume riscuri, să încerce. „Conformismul educaţional şi social îi face pe mulţi dintre absolvenţi să-şi dorească în primul rând siguranţă şi predictibilitate de la un job, şi mai puţin să-şi caute maximul de potenţial personal, să-şi testeze limitele”, explică Postolache.
De asemenea, el consideră că nu banii sunt cea mai mare problemă pentru dezvoltarea ecosistemului românesc, ci mai degrabă numărul mic de acceleratoare care ar trebui să ajute echipele de antreprenori să dezvolte afacerea. „În IT în România salariile sunt foarte bune şi orice IT-ist ar putea economisi relativ uşor banii pentru a sta acasă şase luni să se concentreze pe implementarea unei idei”, spune Postolache; tot el adaugă că totuşi nimeni nu face asta. „De ce? Problema nu e de bani, e culturală, însă ea se va schimba pe măsură ce vor apărea exemple, lumea vede că se poate şi prinde curaj.”
Impact Hub Bucharest este una dintre primele organizaţii din România care au introdus conceptul de co-working pentru antreprenori şi freelanceri. În acest moment are două programe: Hubcelerator, program de accelerare de zece săptămâni, şi Startarium, un incubator unic prin „mixul de element de incubare cu sprinturi de accelerare”.
Programul Startarium a fost realizat în parteneriat cu ING şi boardul este format din manageri precum Cătălin Vasile, head of advisory channels management la ING Bank, Ela Moraru, country business development manager la Google România, dar şi antreprenori precum Iulian Cîrcimaru, cofondator al Benefit Seven, şi reprezentanţi ai Impact Hub. „Rolul unui astfel de board este de a crea contextul pentru a se adresa întrebări esenţiale, pentru a se aproba bugete, de a aduce managementul din operaţional la nivelul strategic şi de a face astfel diferenţa dintre o companie care funcţionează bine şi una cu o funcţionare defectuoasă”, spune Oana Craioveanu.
Până acum, prin toate programele Impact Hub Bucharest au trecut peste 200 de start-up-uri din mai multe industrii. La fel ca în cazul multor acceleratoare de pe plan local, Impact Hub nu finanţează direct antreprenorii, ci facilitează accesul către o sursă de finanţare. Potrivit Oanei Craioveanu, organizaţia pe care o conduce a facilitat accesul la aproape de 3,5 milioane de euro în 2017. „Oferim resurse financiare sub diferite modele: premii în cadrul unor competiţii precum Startarium Pitch Day şi Changeneers, platforma de crowdfunding Startarium, campaniile de lansare din cadrul Hubcelerator, dar şi prin participarea noastră ca parteneri în programele Ro-Win şi Partener Start-Up”, spune ea.
Criteriile pentru ca antreprenorii să fie acceptaţi în programele Impact Hub se învârt în jurul experienţei antreprenorului, echipei, potenţialului financiar, problemei sau nevoia pe care o rezolvă ori scalabilităţii. „Hubcelerator este potrivit pentru antreprenorii care au o idee în stadiu cât mai avansat, în timp ce participanţii la Startarium. Inc sunt echipe cu doi-patru membri care au deja măcar un prototip sau chiar primii clienţi.”
Programul de accelerare Spherik Accelerator a apărut în 2013 la Cluj şi de atunci au fost accelerate 36 de start-up-uri în serii după modelul clasic de batch-uri (loturi). „De anul acesta am trecut la un sistem de accelerare continuu, astfel că aplicaţiile sunt deschise deja şi avem în evaluare peste 40 de start-up-uri”, spune Diana Rusu, directorul executiv la programului.
Deşi programul de accelerare în sine nu investeşte în companii, Rusu susţine că până acum a facilitat investiţii de 1,1 milioane de euro în start-up-urile care au trecut prin program. Selectarea unei companii în cadrul Spherik depinde de echipă şi stadiul de viaţă al produsului, serviciului oferit. „Pentru a putea fi acceptate în program, start-up-urile trebuie să fi trecut cel puţin prin faza de validare de concept, validarea nevoii de piaţă şi să aibă deja un prototip funcţional”, spune Rusu.
MVP Academy este unul dintre cele mai cunoscute programe de accelerare din România; în cadrul lui, antreprenorii acceptaţi participă timp de nouă săptămâni la cursuri de dezvoltare, de mentoring cu oameni din domeniu, atât români, cât şi străni. Cele mai promiţătoare dintre echipele MVP Academy pot primi investiţie în schimbul unui procent minoritar din companie prin MVP Angels, reţea de investitori de tip business angel asociată programului de accelerare. Programul MVP Academy a ajuns la ediţia a patra şi până acum au participat 57 de echipe. În 2017 au fost selectate 10 echipe din 200 câte s-au înscris în total.
O altă poveste o au de spus 30 de oameni de afaceri din Transilvania, care au înfiinţat la finalul anului 2016 Risky Business, un fond de investiţii pentru start-up-uri. Valoarea iniţială a fondului este de 250.000 de euro. Pentru 2017 şi-au propus să finanţeze 10-15 start-up-uri, iar programul de accelerare investeşte până la 20.000 de euro într-o companie. Cei peste 30 de investitori au şansa să coinvestească în oricare dintre acestea sume de până la 100.000 de euro. Prima investiţie a fondului a fost în start-up-ul local Ebriza, care a dezvoltat o casă de marcat virtuală. Investiţia are o valoare de 70.000 de euro şi a fost realizată de fond împreună cu unul dintre investitori, Marceluş Suciu, fondatorul Marty Restaurants.
Un alt accelerator care a apărut anul trecut este Orange Fab, un program internaţional de accelerare a start-up-urilor din cadrul grupului Orange. Acesta este disponibil în România şi în alte state din Europa, Asia şi SUA. Orange Fab România este un accelerator de un an, conceput pentru a susţine antreprenorii în crearea unor produse inovatoare şi distribuirea acestora atât pe plan local, cât şi internaţional. Programul este structurat pe patru direcţii principale: smart territories (smart city, agritech, energie, retail), future of life (inteligenţă artificială, biotehnologie, viaţă digitală), securitate (cibernetică şi militară) şi reţelele viitorului (blockchain, API etc.). Echipele selectate vor primi acces la tehnologii şi API-uri pentru dezvoltarea proiectului, suport pentru testarea prototipurilor şi acces la reţeaua de distribuţie Orange pentru creşterea afacerii. Aşadar, investiţia Orange nu este una financiară, ci una de access la tehnologiile şi platformele proprii.
Anul a început bine pentru micile companii de tehnologie din România, alte două programe de accelerare debutând în acest an. Techcelerator s-a lansat în februarie atât la Bucureşti, cât şi la Cluj şi a intrat într-un parteneriat exclusiv cu GapMinder, fond de investiţii de capital de risc care va investi în start-up-urile acceptate în accelerator sume de până la 100.000 de euro. GapMinder este primul fond de capital de risc creat ca urmare a selecţiei derulate de Fondul European de Investiţii, finanţat şi prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 şi co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. „Techcelerator este un mini-MBA, compresat în timp, care încearcă să transforme cât mai rapid start-up-urile de la nivel de Proof of Concept (PoC) sau Minimum Viable Product (MVP) la nivel de business”, spune Cristina Ţoncu, acceleration manager la Techcelerator.
Techcelerator va avea programul de accelerare de 10 săptămâni, iar o primă selecţie se va face pe 29 şi 30 de martie în Bucureşti. „La aceste evenimente vom invita cei mai buni 25-30 de aplicanţi, din minimum 120-130 de candidaţi. Acolo ne vom cunoaşte faţă în faţă, vom oferi un training de pitching, şi vom discuta individual cu fiecare start-up”, spune Cristina Ţoncu. A doua zi va exista încă o sesiune de pitching apoi se vor selecta 12-15 participanţi. Aceştia vor fi împărţiţi în funcţie de localizarea mentorului şi a start-up-ului şi „acceleraţi” în Bucureşti şi în Cluj-Napoca.
Criteriile de selecţie pentru Techcelerator sunt legate de experienţa echipei, a fondatorilor, „cât de coachable sunt, cum funcţionează chimia între ei”, dar şi maturitatea tehnologiei, „a modelului de business şi obiectivele de comercializare, cunoaşterea pieţei ţintite şi a nevoilor clienţilor, cunoaşterea competiţiei şi potenţialul de venituri şi de finanţare ulterioară”.
Compania planifică două cicluri pe an, cu perioade de aplicare în februarie şi octombrie. „Un lucru pe care aş dori să îl subliniez este că poziţionăm Techcelerator în mod complementar cu toate celelalte programe prezente în Romania, pe care noi le privim ca programe de incubare şi/sau preaccelerare, inclusiv cele susţinute de corporaţii”, explică Cristina Ţoncu.
Start-up-urile selectate în program vor participa la sesiuni în grupuri despre stadiul afaceri, îşi vor oferi feedback reciproc şi vor primi recomandări de la experţii invitaţi. „Vor exersa săptămânal abilităţile de a susţine un pitch profesionist în faţa unor investitori. Vor beneficia de traininguri de grup pe teme de interes general pentru antreprenori la început de drum. La sfârşitul batch-ului, vor arăta tot ceea ce au învăţat în evenimentul Demo Day pe care îl vom organiza la mijlocul lunii iunie.”
TBNR (The Best Never Rest), din Iaşi, şi-a prezentat lotul de început pentru programul din 2018 şi va începe programul cu o investiţie în şase start-up-uri. Programul TBNR este continuu, aşa că admiterea de noi start-up-uri şi noile investiţii vor fi anunţate pe parcursul anului, pe măsură ce se vor concretiza. Printre start-up-urile acceptate se numără Nify LAS, o soluţie de learning administration care a primit o investiţie de 33.000 de euro, MKBH, o aplicaţie de relaţie de cuplu, sau Trip & Treat, o platformă de turism medical inbound şi outbound.
TBNR a fost fondat în octombrie 2017 de un grup de profesionişti IT din Iaşi şi se bucură de susţinerea a 19 mentori şi 21 de investitori, reprezentanţi ai mediului IT şi de business din Iaşi şi din ţară. „Ideea a venit natural; ne-am hotărât într-o seară, am apelat la reţeaua noastră din domeniu, am găsit foarte repede susţinere de la investitori, mentori, ceea ce ne-a confirmat că e momentul şi trebuie făcut. Ne-am mişcat repede şi în câteva luni am ajuns de la discuţie la prima cohortă de start-up-uri, trecând prin toată construcţia din spate, metodologii, procese, forme legale”, spune Andrei Postolache.
Investiţiile TBNR sunt făcute din capital privat. TBNR caută start-up-uri preponderent de software, cu idei scalabile şi potenţial de creştere exponenţială. Echipe din Iaşi, din ţară sau din străinătate pot aplica şi vor fi invitate la discuţii. „Dorim să vedem o aplecare spre nevoi reale ale start-up-urilor, de a se adapta la realităţile pieţei. Acceptăm şi echipe aflate la prima încercare, dar şi echipe mai avansate, care au deja un produs şi poate şi clienţi. Nu e un proces birocratic bazat pe grile sau scoruri, accentul cel mai mare e pus pe discuţii aprofundate, înţelegere şi încredere reciprocă. Pe cât alegem noi start-up-rile, tot la fel şi ele ne aleg pe noi,” adaugă Postolache. Potrivit lui, în Iaşi sunt 15.000-20.000 de IT-işti, care au skilluri tehnice, însă le lipseşte experienţa de concepere de produs, de marketing, de vânzare şi de construcţie a unui business. Din cauza asta, ideile bune de la oameni talentaţi nu ajung să devină produse. „Noi intervenim cu părţile lipsă şi ajutăm echipele să facă pasul de la idee la produs şi la business. Cred că din tot ajutorul pe care-l vom oferi noi echipelor sub 10% va fi tehnic, pentru că aici e cea mai mică nevoie şi aici echipele se descurcă cel mai bine deja”, spune el.
Un mod prin care start-up-urile apar în lumina reflectoarelor este prin prisma investiţiilor pe care le primesc de la fonduri de investiţii, business angels sau acceleratoare. Cum se stabileşte suma pe care o primeşte un start-up?
Managerul fondului de investiţii, în cazul Techcelerator echipa GapMinder, decide în ce echipe să investească. Pentru companiile aflate în faza de accelerare, cu produse în stadiul mai degrabă de prototip, evaluarea şi decizia se bazează „mai mult pe profilul echipei, produs, şi potenţialul de piaţă”, spune Cristina Ţoncu. Investiţiile în faza de accelerare se fac în două runde: prima este standardizată, adică 25.000 de euro pentru 6% din companie, apoi a doua investiţie depinde de progresul proiectului în perioada de accelerare şi ajunge până la 75.000 de euro. „Pentru start-up-urile care dovedesc şi tracţiune de piaţă, generând venituri, mecanismul este mai complex şi trec printr-un proces de diligenţă şi apoi de evaluare prin care se stabileşte valoarea investiţiei”, explică Ţoncu.
În general, finanţările sunt stabilite în funcţie de nevoia start-up-ului (adică de costurile pe care le vor avea pe un an sau mai mult) şi de stadiul în care se află: existenţa unui prototip, lansarea produsului, nivelul de folosire de către utilizatori, numărul de clienţi plătitori, viteza de creştere. Andrei Postolache consideră că sunt două mari perspective de luat în calcul atunci când se oferă o finanţare: preţul pieţei şi perspectiva internă a acceleratorului. „Cam la cât sunt evaluate start-up-urile dintr-un anumit domeniu, într-o anume piaţă. Nu există reguli matematice aici şi nici nu sunt multe date la noi în ţară pentru o astfel de analiză, dar de aici se porneşte şi se particularizează pentru fiecare”, spune el. Reprezentantul TBNR prezicează că o investiţie nu este o sumă de bani aruncată peste gard, ci „vine în urma unor discuţii clare care identifică priorităţile strategice ale start-up-urilor”.
În acest gen de start-up-uri tehnologice investitorii investesc mulţi bani chiar înainte ca firma respectivă să aibă un profit. „Facebook primise în primi cinci ani investiţii de peste 600 de milioane de dolari şi încă nu făcuse un dolar profit, însă potenţialul modelului de business era acolo şi investitorii îl vedeau”, punctează Andrei Postolache.
Eficienţa programelor de accelerare
Brad Feld, cofondator al TechStars, program american de accelerare, a legat experienţa unui start-up de un proiect educaţional intensiv ce le oferă antreprenorilor posibilitatea de a învăţa rapid. Fiecare antreprenor îşi dezvoltă afacerea făcând şi greşind, dar aceste lecţii dure pot fi evitate, cu acces la experienţa altora. Scopul unui accelerator este, pe de o parte, de a grăbi acest proces şi, pe de altă parte, ca alţii să înveţe din greşeli pe care să nu le mai repete. Astfel, un program de accelerare ar putea condensa ani de învăţăminte pe care le-ar putea preda antreprenorilor în câteva luni. Chiar reuşesc însă să facă asta?
Potrivit unui studiu numit „Do Accelerators Accelerate? A Study of Venture Accelerators as a Path to Success” a găsit că programele de top chiar au accelerat timpul în care start-up-urile să atingă anumite puncte cheie în dezvoltare. Totuşi, la un nivel general, studiul a constatat că multe programe nu accelerează dezvoltarea start-up-urilor, iar în anumite cazuri chiar pot fi dăunătoare pentru viaţa unei afaceri. Totuşi, un alt studiu arată că start-up-urile care au trecut prin astfel de programe au primit investiţii mai repede de la investitori de tip angel decât alte afaceri similare care anterior fuseseră finanţate de investitori angel.
Oana Craioveanu dă câteva exemple despre evoluţia start-up-urilor care au trecut prin Hubcelerator. „Aviziero, serviciu pentru asociaţii de proprietarii, şi-a crescut veniturile cu 50% în şase luni de la program. Dare to Rug, producător de covoare, a evoluat de la un set de mostre la o identitate, un preţ şi o strategie de intrare pe piaţă prin lansarea unei campanii de crowdfunding finanţate cu succes. Prin acelaşi mecanism, Zuriell, producător de agende cu coperţi refolosibile din piele, s-a lansat efectiv pe piaţă, devenind în 2016 cel mai bine vândut produs lansat prin crowdfunding pe o platformă din România”, spune CEO-ul Impact Hub Bucharest. Ea adaugă că afacerile a 50% dintre participanţii Hubcelerator încă mai sunt active la peste un an de la participarea la program „ceea ce este mult peste rata medie de supravieţuire a majorităţii startup-urilor”.
Acceleratoarele câştigă tracţiune şi popularitate deşi eficienţa lor încă nu este cunoscută pe deplin. Pentru asta mai este nevoie de mai multe cercetări în diverse domenii pentru a înţelege cât de utile sunt astfel de programe. Totuşi, pe lângă acceleratoare, în sprijinul antreprenorilor mai vin şi incubatoarele, dar şi investitorii de tip angel. Care sunt diferenţele şi de ce fel de ajutor are nevoie un start-up?
Acceleratoarele şi incubatoarele sunt structuri similare, dar diferenţa majoră între cele două constă în faptul că acceleratoarele rulează programe intensive şi de scurtă durată, „un sprijin specific pentru dezvoltarea businessului (produs, strategii de marketing, pieţe de desfacere, strategii de creştere etc.), pe când incubatoarele sunt orientate pe o susţinere a mediului antreprenorial la modul general prin sprijin administrativ şi logistic extins pe o perioadă mai lungă, de maxim 3 ani”, explică Rusu. La rândul său, Cristina Ţoncu susţine că „Acceleratorul pune accent pe creşterea startup-ului şi pregătirea acestuia pentru o noua evaluare şi o rundă de finanţare superioară. De aceea, acceleratorul are o anumită responsabilitate pentru succesul startup-ului respectiv”.
De obicei, un incubator de afaceri sprijină un start-up la nivel incipient de dezvoltare, „să clarifice principalele aspecte ale dezvoltării afacerii”, spune Ţoncu. Ea menţionează că „elementul cheie în accelerator este mentoratul, deci acces la cunoştinţe de business foarte intense şi acces la conexiuni extrem de utile pentru vizibilitate şi creştere: mentori, experţi, business angels sau investitori VC”.
Un alt aspect care diferenţiază cele două tipuri de programe este faptul că incubatorul percepe o taxă sau este gratuit şi rareori cumpără acţiuni în companiile pe care le „păstoreşte”, incubatorul fiind dezvoltat pe un anumit domeniu sau într-o anumită verticală. „Un incubator este un loc fizic, în general un co-working space, unde sunt găzduite echipe care primesc diverse servicii, pornind de la o bucătărie comună unde au toţi acces la cafea până la servicii mai complexe, contabilitate, de exemplu. Pe scurt, incubatorul este locul şi acceleratorul este programul prin care businessul este crescut”, este de părere Andrei Postolache, cofondator al TBNR.
Datele – fie numărul de angajaţi în domeniul IT, fie numărul de start-up-uri care apar în fiecare zi sau numărul tot mai mare de finanţări primite de antreprenorii români – indică un lucru evident: ecosistemul de start-up-uri local este în creştere şi odată cu ele apar şi aceste programe de accelerare, „ca un răspuns la nevoile antreprenorilor legate de propria performanţă în dezvoltarea unor afaceri în industrii high-growth, unde viteza de inovare şi lansare trebuia să fie mai mari în condiţii de mare incertitudine”, spune Oana Craioveanu.
UiPath a pus România pe hartă şi poate de acum încolo mai mulţi investitori s-ar putea uita în ograda start-up-urilor locale. Acceleratoarele au o influenţă pozitivă asupra vieţii unui start-up, însă pentru a nu aştepta alţi zece ani pentru un nou unicorn românesc, ecosistemul autohton de start-up-uri trebuie să se dezvolte mai mult şi mai robust, fără a se baza doar pe programele de accelerare pentru a scoate în faţă echipele performante.
