Abandonul şcolar cronicizat, analfabetismul funcţional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiţi să asimileze cunoştinţe online, fără o pregătire tehnologică prealabilă, îngrădirea dreptului la educaţie prin neasigurarea pârghiilor pentru o participare reală sunt doar câţiva dintre monştrii reali din educaţia românească.
Pandemia şi efectele sale s-au suprapus peste o serie de vulnerabilităţi preexistente şi chiar şi înainte de pandemie, iar accesul la o educaţie de calitate a copiilor din România era departe de a fi asigurat, observă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România. „În condiţiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeţi funcţional, iar într-un singur an şcolar (2018-2019) aproape 45.000 de copii au abandonat şcoala şi 12% dintre copiii cu vârsta învăţământului obligatoriu se aflau în afara educaţiei la începutul acestui an calendaristic, ne putem da seama că impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul românesc de educaţie”, spune reprezentanta Salvaţi Copiii România.
Astfel, din cauza dificultăţilor tot mai mari de a merge la şcoală sau de a urma cursurile online, tot mai mulţi elevi fie vor abandona şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat având în vedere că mulţi dintre elevi nu au resursele necesare pentru a participa la cursurile online, crede ea. „Dacă ţinem cont de faptul că, în condiţiile în care din ce în ce mai multe şcoli intră în scenariul roşu, iar cea mai recentă cercetare sociologică a organizaţiei noastre a reliefat faptul că 28% dintre elevi şi 43% dintre profesori nu deţin, în tot sau în parte, resursele necesare pentru educaţia online, este uşor să anticipăm că din ce în ce mai mulţi elevi vor fi excluşi de la actul educaţional şi fie vor abandona direct şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat”, explică Gabriela Alexandrescu.
Conform datelor de la organizaţia Salvaţi Copiii România, 35,8% dintre copiii din România, adică 1,2 milioane, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult mai grav decât în rândul adulţilor (30,2%), iar în mediul rural acest risc atinge procentul de 44,3% în cazul copiilor, adică 900.000 de copii – doar în comune şi sate.
În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii aflaţi la vârsta învăţământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la şcoală, conform datelor de la INS centralizate de Salvaţi Copiii, iar abandonul şcolar anual a atins cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal.
Părăsirea timpurie a şcolii reflectă incapacitatea de readucere la şcoală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârşitul acestui an.
„În educaţie, ca şi în multe alte domenii, măsurile remediale care pot contracara astfel de decalaje sunt puţine, mult prea costisitoare pentru familiile vulnerabile şi autorităţile locale din zonele dezavantajate şi cu o rată de succes mai mică decât cea a măsurilor de prevenţie, menite să păstreze copiii în şcoală şi să-i ajute să aibă rezultate la fel de bune ca ale colegilor lor de generaţie”, explică reprezentanta Salvaţi Copiii România.
În ceea ce priveşte măsurile pe care autorităţile locale ar trebui să le ia pentru a reduce disparităţile din calitatea actului educaţional şi pentru a asigura echitatea în participarea şcolară a copiilor, propunerea Salvaţi Copiii este de a privi problemele din educaţie ca fiind profund corelate cu sărăcia şi excluziunea socială care afectează o treime din numărul copiilor acestei ţări.
„Conceptul ce se poate dovedi mai pragmatic şi, deci, mai uşor de operaţionalizat, este cel al sărăciei educaţionale. Copiii din familiile cele mai afectate de sărăcie sunt mai expuşi riscului de a avea rezultate şcolare grave. Vorbim de fapt de un cerc vicios în care lipsurile materiale conduc la vulnerabilitate educaţională şi viceversa. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că la evaluarea internaţională PISA din 2018, dintre elevii români dezavantajaţi social şi economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie a putut ajunge la nivelurile superioare 6 sau 5, adică cele de top, nivelul 1 fiind cel mai scăzut şi corespunzător analfabetismului funcţional. Nu putem accepta ca destinul unui copil în dezvoltarea lui şcolară şi, mai târziu, profesională, să depindă de locul şi familia în care se naşte.”
Ce ar trebui să facă autorităţile locale? Reprezentanta Salvaţi Copii spune că „un răspuns simplu ar fi să înţeleagă că educaţia trebuie considerată o prioritate a acelei comunităţi locale şi să asigure investiţii corespunzătoare. Ştim că puţini sunt primarii convinşi de importanţa educaţiei şi că majoritatea dintre ei declară că nu au resurse financiare şi că tot bugetul este alocat salariilor din administraţie”. De aceea, pentru a elimina influenţa nefastă a intereselor de partid asupra educaţiei copiilor, avem nevoie urgent de un sistem educaţional neînregimentat politic, în care competenţa să constituie singurul criteriu de numire pe toate poziţiile implicate în educaţie: inspector şcolar, director de şcoală, poziţii de conducere din minister etc.
„Doar aşa putem gândi planuri de acţiune pe termen mediu şi lung, planuri de reducere a disparităţilor din calitatea actului educaţional, indiferent de regiunea ori localitatea la care ne referim”, adaugă Gabriela Alexandrescu.
În al doilea rând, apare tot mai des invocată, mai ales după acest episod global al pandemiei, necesitatea unui mecanism de evaluare anuală a problemelor şi nevoilor sistemului de educaţie, atât la nivel naţional cât şi local. „Aşa putem obţine o alocare bugetară adecvată. Şi nu mă refer doar la alocarea prevăzută de legea bugetului de stat, ci şi la nivelul consiliilor locale pentru care, în opinia noastră, această lege ar trebui să oblige primarii, principalii ordonatori de credite ai bugetelor locale, să prezinte consiliului local propria evaluare a nevoilor unităţilor de învăţământ aflate în grija sa, şi pe baza căreia să fie asigurate investiţiile necesare pentru copii şi şcolile lor. Să nu uităm că atitudinea guvernanţilor faţă de educaţie s-a concretizat printr-o încălcare permanentă a legii educaţiei naţionale care prevede alocarea a
6 procente din PIB.”
Reprezentanta Salvaţi Copiii crede că este important să privim finanţarea educaţiei strict din perspectiva copilului. „Dacă veţi consulta documentele strategice şi legislaţia despre educaţie veţi afla că principiul fundamental declarat este centrarea pe elev a tuturor activităţilor din sistem. Însă, în realitate, în mare parte din şcoli, nu există o abordare individualizată a copilului cu cerinţele sale, cu ritmul său propriu şi în funcţie de abilităţile constatate, actul educaţional fiind nediferenţiat, iar, în acest context, cei care pierd cel mai mult sunt copiii din familii vulnerabile al căror abandon şcolar e iminent. Inclusiv mecanismul de finanţare face referire la costuri calculate per elev. Prin impunerea costului standard/elev cu coeficienţii actuali de corecţie minimali şi fără efect, prea multe schimbări nu pot fi operate”, crede ea.
La nivelul unei şcoli cu un număr mic de elevi şi cu cheltuieli mai mari de transport pentru copii, costurile vor fi mult mai mari pentru un elev, ceea ce va creşte costul standard pentru fiecare elev stabilit de guvern, dar şi acoperirea lor este obligatorie, dacă ne dorim să asigurăm echitate în accesul la educaţie şi o calitate adecvată a actului educaţional.
„În al patrulea rând, credem că politicile destinate copilului trebuie abordate integrat în comunităţile locale. Formula adecvată este una cvadripartită: copil – familie – educaţie – servicii socio-medicale. Pentru a produce impact pozitiv în viaţa copiilor, în special a celor vulnerabili, serviciile locale trebuie să funcţioneze într-o consecventă comunicare cu şcolile ca împreună să asigure intervenţii complementare pentru fiecare copil în parte văzut în propriul său context familial. Degeaba oferi prestaţii financiare părinţilor când lipseşte monitorizarea, prin anchete şi servicii sociale şi medicale, a respectării obligaţiilor de către părinţi faţă de copil, cum la fel de dăunătoare este ruptura între serviciile socio-medicale ale autorităţilor locale şi şcoală”, spune Alexandrescu.
Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii încheie răspunsul la întrebarea despre măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile pentru a asigura accesul tuturor elevilor la educaţie prin a aminti că se impune o altă atitudine faţă de capacitatea elevilor de a participa la acest proces de transformare în bine a educaţiei.
„Consiliile elevilor, organizaţiile neguvernamentale create de elevi (de exemplu, Asociaţia Elevilor din Constanţa) reacţionează prompt şi cu rapoarte, analize şi poziţii, multe dintre acestea dovedindu-se adevărate repere pentru autorităţi. Este de neînţeles de ce ei nu pot fi parteneri de dialog cu factorii de decizie. De aceea, trebuie reconsiderată participarea elevilor în procesul decizional al şcolilor, prin revizuirea legii educaţiei naţionale, pentru ca elevii să participe cu adevărat în şedinţele consiliilor de administraţie ale şcolilor, şi nu simbolic cum facem astăzi. Fiecare şcoală trebuie să aibă cel puţin trei elevi şi doi părinţi în aceste consilii, aşa cum se procedează în alte state europene.”
Cu cât pandemia se agravează şi tot mai multe oraşe intră în scenariul roşu în care şcoala este exclusiv online, cu atât se adâncesc problemele din educaţie. Datele de la Salvaţi Copiii arată că pentru 28% dintre copii şcoala online nu înseamnă educaţie, fie pentru că sunt nevoiţi să înveţe folosind telefonul mobil al părinţilor, deseori unica cale de conectare online, fie pentru că nu au acces la o conexiune la internet adecvată pentru participarea reală la lecţii. „Dincolo de problema accesului propriu-zis al copiilor la dispozitivele necesare pentru educaţia on-line, există numeroase alte obstacole de care trebuie să ţinem cont. Astfel, educaţia online nu poate răspunde în totalitate nevoilor unor categorii de copii (preşcolarii sau şcolarii mici, elevii cu cerinţe educaţionale speciale). În plus, pentru participarea la educaţia online, mai ales a elevilor mai mici, este nevoie de o implicare directă şi un sprijin intens din partea părinţilor, în condiţiile în care nu toţi părinţii au timpul şi abilităţile necesare să acorde acest sprijin”, explică Alexandrescu.
De asemenea, conform analizei Salvaţi Copiii privind condiţiile în care a început acest an şcolar, peste un sfert dintre cadrele didactice (27%) recunosc că nu deţin sau nu deţin în totalitate cunoştinţele şi competenţele necesare pentru predarea online.
„Foarte relevant este faptul că, potrivit aceluiaşi studiu reprezentativ la nivel naţional, aproape jumătate din toate categoriile de parteneri educaţionali (44% dintre profesori, 45% dintre părinţi şi 46% dintre elevi) apreciază că, în termeni generali, criza Covid – 19 a avut ca rezultat o scădere a calităţii actului didactic, în comparaţie cu perioada anterioară”, concluzionează Gabriela Alexandrescu.