BusinessMagazin

Tag: profesor

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Opinie: Cele mai răspândite 7 mituri despre blockchain

    Prof. Alfred Taudes este director academic al Institutului de Cercetare în Criptoeconomie, WU Vienna University of Economic şi profesor al WU Executive Academy

    Un blockchain este o bază de date descentralizată pentru stocarea criptată a tranzacţiilor, astfel încât acestea să nu poată fi falsificate. La prima vedere, l-am putea compara cu un registru în care este consemnată fiecare nouă tranzacţie. Ceea ce îl face special este că, deşi există câte o copie în computerul fiecăruia dintre utilizatori, consistenţa intrărilor este garantată.

    Cea mai cunoscută utilizare a acestei tehnologii este criptomoneda bitcoin, un sistem monetar descentralizat care a suscitat un considerabil interes, mai ales datorită creşterii cotaţiilor pentru această monedă. În momentul actual sunt vehiculate mai multe „mituri” despre blockchain şi bitcoin menite să stârnească nedumerire în rândul opiniei publice, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când apare o nouă tehnologie.

    Internetul secolului XXI

    Această situaţie este similară începuturilor internetului, în anii 1990. E-mailul a fost prima aplicaţie a internetului şi nimeni nu ar fi putut spune atunci ce avea să urmeze. Se spunea că e-commerce-ul nu avea să meargă niciodată, din cauza dorinţei clienţilor de a avea experienţa fizică a produselor pe care le cumpără, pentru că nu ar fi existat metode adecvate de plată şi pentru că livrarea ar fi fost prea costisitoare şi complexă. Oricum ar fi fost, realitatea ne-a arătat că multe dintre tehnologii au depăşit provocările perioadei de început. Recent, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a devenit cel mai bogat om din lume. Şi în cazul tehnologiei blockchain vor fi multe aplicaţii complet noi care vor ajunge să domine toate aspectele de business. Suntem doar în faza de încercări.

    Mitul 1: Blockchain şi bitcoin sunt unul şi acelaşi lucru

    Bitcoinul este doar prima utilizare a tehnologiei blockchain. Primul blockchain a fost dezvoltat cu scopul de a stoca tranzacţiile cu bitcoini. De atunci, au apărut multe variante modificate sau extinse ale conceptului original, fiind folosite drept bază pentru multe alte operaţiuni, mergând de la reorganizarea operaţiunilor de supply chain până la servicii de new banking sau de prelucrare a datelor personale. În momentul actual, cea mai mare parte a veniturilor generate de platformele media merg către operatorii acestora, în timp ce artiştii pe care ele îi promovează nu primesc mai nimic. Criptomoneda şi blockchain-ul ne-ar permite să cumpărăm direct de la artişti.

    Mitul 2: Tehnologia blockchain nu va reuşi pentru că este prea mare consumatoare de energie

    Aşa zisul mecanism de validare, folosit pentru a verifica validitatea tranzacţiilor din blockchain, este consumator de energie. Rezolvând un puzzle matematic, ceea ce presupune o putere considerabilă de calcul, deci energie, furnizorul puterii de calcul poate adăuga un nou tip de tranzacţie în blockchain, făcând posibilă generarea de bitcoini. În schimbul acestui serviciu, furnizorul încasează o taxă de tranzacţie. Mecanismele de validare (sau de exprimare a consimţământului) mai puţin consumatoare de energie reprezintă un subiect de cercetare în întreaga lume. Mai mult, argumentul consumului mare de energie îşi pierde din forţă dacă privim sistemul ca un întreg şi nu doar tranzacţia în mod individual. De ce nimeni nu vorbeşte despre câtă energie consumă banii de astăzi?

    În contextul folosirii aplicaţiilor blockchain de către grupuri de companii, argumentul consumului de energie devine irelevant pentru că în acest caz particular sunt folosite mecanisme mai puţin elaborate de validare, având în vedere că procesul implică partenerate solide şi familiare.

    Mitul 3: Blockchainul E o toană trecătoare    

    Aplicaţiile bazate pe tehnologia blockchain sunt testate în nenumărate contexte, în lumea întreagă. În domeniul închirierilor de maşini din Germania, de pildă, ea a făcut posibilă simplificarea unor proceduri până atunci foarte complicate, de la alegerea unei maşini până la încheierea unor contracte personalizate de închiriere, într-aşa măsură încât sistemul poate opera fără o infrastructură sau contracte cu furnizorii serviciilor de plăţi. Un proiect descentralizat de reţea din New York, care implică contoare inteligente şi contracte inteligente, a permis caselor care funcţionează cu energie solară să îşi calculeze automat consumul de energie electrică şi să vândă surplusul de energie electrică către cele „convenţionale”. Şi în Austria au început să apară moduri tot mai lăudabile de utilizare, în Viena, de exemplu, în sectorul serviciilor financiare şi al furnizării de energie.

    Nu aş putea spune care va fi preţul bitcoinului de acum în trei ani şi câte alte criptomonede vor mai atunci. Cu toate acestea, sunt convins că tehnologia blockchain se va menţine şi va revoluţiona lumea.

    Mitul 4: BlockchainUL nu E potrivit pentru a fi folosit ca bază a sistemelor de plăţi, având în vedere că numai un număr limitat de tranzacţii pot fi procesate

    Faptul că există un plafon maxim care nu poate fi depăşit este rezultatul mecanismelor de validare discutate când am vorbit despre mitul 2. Sistemele de tip blockchain folosite în cadrul grupurilor de companii menţionat atunci nu sunt afectate de acest aspect, iar în ceea ce priveşte sistemele publice, au început deja să se dezvolte noi tehnologii. Una dintre acestea este Bitcoin Lightning Network, în cadrul căreia un canal de plată este deschis între două „noduri”, permiţând transferul plăţilor fără a fi necesare proceduri complexe de verificare. Verificarea şi validarea sunt solicitate doar la deschiderea şi închiderea canalului.

    Mitul 5: Blockchainul înseamnă sfârşitul protecţiei datelor 

    Intrările în blockchain trebuie să fie lizibile de-a lungul tuturor nodurilor, altfel este imposibilă verificarea descentralizată a tranzacţiilor şi „minarea” de bitcoin. Să nu uităm însă că aceste conturi nu sunt identificate cu ajutorul datelor personale, ci prin pseudoadrese pe care oricine le poate crea folosind aşa-zisul portofel.

    Aşadar, în interiorul acestui blockchain, tranzacţiile unui user sunt private. Cu toate acestea, dacă cineva reuşeşte să asocieze adresa bitcoinului cu proprietarul ei, toate tranzacţiile încheiate anterior de acea persoană pot fi identificate. Există însă alte criptomonede, ca de exemplu Dash, care sunt complet anonime şi care oferă userilor protecţie totală.

    Mitul 6: Tehnologia blockchain are un viitor luminos. Curând, toate aplicaţiile IT se vor baza pe această tehnologie 

    Acest lucru nu este plauzibil. Prin comparaţie cu bazele de date, blockchainul e prea scump şi nu suficient de eficient pentru businessurile tradiţionale precum contabilitatea. În astfel de contexte, tehnologia blockchain nu îşi are rostul; ea ar trebui folosită doar acolo unde schimburile de date sunt, de regulă, nesigure şi ineficiente, de exemplu în cazul tranzacţiilor dintre părţile implicate în lanţurile globale de aprovizionare.

    Mitul 7: Blockchainul nu E sigur. Deseori auzim că banii au fost furaţi ori s-au pierdut

    Odată ce tranzacţiile sunt stocate în blockchain, nimeni nu poate altera, citi, falsifica sau şterge consemnările din baza de date. Prin urmare, plăţile care folosesc acest sistem sunt considerate sigure. Dacă ceva se fură, asta înseamnă că acea cheie privată de acces a unui utilizator a picat în mâini greşite. Este similar cu furtul PIN-ului unui card bancar!    

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • ”Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin

    În “Procesul maimuţei”, aşa cum a fost numit el ulterior, un profesor a fost adus în faţa justiţiei pentru că a îndrăznit să predea în şcoală teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin.
     
    Legea de la acea vreme interzicea ca în învăţământ să fie predate teorii care contrazic Biblia. În primăvara anului 1925, profesorul John Scopes a intrat la una din clasele sale pentru a citi cu glas tare tinerilor capitolul despre evoluţia omului, precum şi o sinteză a teoriei lui Darwin despre selecţia naturală din volumul Hunter’s Civic Biology. A fost arestat imediat şi trimis în judecată sub acuzaţia de încălcare făţişă şi sfidătoare a legii.
     
    “Procesul maimuţei” a fost lung mediatizat şi a avut loc la Curtea de Justiţie din Dayton, Tenessee.
     
    Profesorul Scopes a fost amendat cu 100 dolari. Ulterior, o altă instanţă a anulat-o. Bătălia era departe de a se fi încheiat. Show-ul mediatic a atras atenţia societăţii americane asupra chestiunilor ştiinţific-evoluţioniste, iar partizanii curentului darwinist au beneficiat astfel de o publicitate fără precendent.
     
    Acum, America ştia în sfârşit cine fusese Charles Darwin şi ce încercase acesta să trasnmită.
     

  • Rectorul Universităţii din Bucureşti, atac la Dăncilă: Am ascultat-o vorbind şi de puţine ori am înţeles ce vrea să spună

    “Doamna Dăncilă este şi profesor. Pregătirea domniei sale este aceea de profesor. Eu am ascultat-o de mai multe ori vorbind, trebuie să vă spun că de puţine ori am înţeles până la capăt ce doreşte să spună, ce vrea să transmită. Felul în care vorbeşte domnia sa în limba română este precar, este plin de greşeli de construcţie sintactică şi de inconsecvenţe logice. Sentimentul pe care îl am este de jenă, jenă foarte puternică pentru că doamna Dăncilă este profesoară şi mă gândesc cum anume a reuşit ea să se facă înţeleasă de elevi”, a declarat Mircea Dumitru, într-o emisiune la Digi 24.

    Fostul ministru al Educaţiei a explicat că multe persoane aflate în poziţie de decizie nu au o pregătire profesională solidă.

    “Vedem că destul de mulţi demnitari care au funcţii foarte importante în stat şi au avut un parcurs şcolar superficial, nu sunt capabili să exprime o idee. Am văzut nişte înregistrări de poziţie, nişte discursuri care sunt mai mult decât jenante, şi dânşii sunt în momentul de faţă miniştri, sunt în poziţii în care decid pentru noi toţi, atunci singur că întrebarea mea este la ce bun să faci şcoală din moment ce dânşii deja sunt în aceste funcţii atât de importante şi nu au în spate o competenţă sau pregătire profesională solidă, de ce să mai cerem şcoală? Vedem ce se întâmplă în momentul de faţă, vedem cât de rău funcţionează instituţiile statului”, a adăugat rectorul Universităţii din Bucureşti.

  • Realitatea ar putea fi, de fapt, o halucinaţie. Cum explică ipoteza un profesor de neuroştiinţă cognitivă

    „De unde ştim că suntem în lumea reală? De fapt, s-ar putea să nu fim. Tot ce percepem, tot ce experimentăm, este un rezultat al creierului, care interpretează informaţia senzorială, furnizată într-o anumită modalitate.

    Sunt Anil Seth. Sunt profesor de neuroştiinţă la Universitatea din Sussex, în Marea Britanie. Acum puteţi spune că toate experienţele noastre sunt halucinaţii. De câte ori suntem de acord asupra lucrurilor, asta formează realitatea. Creierul se bazează pe aşteptările anterioare, despre ceea ce este acolo, pentru a interpreta informaţia senzorială vastă, zgomotoasă şi neclară, de care se „loveşte” încontinuu.

    Percepţia, în loc să fie o reflecţie a ceea ce este în lume, reprezintă un proces de interpretare. Este simplu să presupunem că vedem cu ochii. De fapt, vedem cu creierul. Ochii noştri sunt necesari, dar descoperim că percepţia este mai degrabă un produs al modului în care creierul nostru interpretează toate aceste informaţii. Ochii sunt o fereastră către realitatea obiectivă externă. Şi când echilibrul oscilează între cum interpretează creierul informaţia senzorială şi ce înseamnă ea de fapt, oamenii încep să vadă lucrurile pe care alţii nu le văd, au halucinaţii”, explică Anil Seth, citat de Business Insider.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Vrei ca peste 12 ani să ai oameni care să lucreze pentru tine? Pregăteşte acum un profesor!

    Nu ştiu nimic, toată ziua stau pe Facebook, şcoala nu-i învaţă nimic, profesorii sunt depăşiţi şi atunci trebuie să investim banii noştri în pregătirea lor. De ce mai plătim taxe la stat?

    Aici nu intră în discuţie vârfurile unei generaţii, care oricum sunt recrutate fie de companiile din afară, fie de multinaţionalele din România, ci media educaţională a unei generaţii, începând cu baza.
    Degeaba avem bani, idei, proiecte, dacă nu avem cu cine să le executăm, dacă nu avem forţă de muncă, dacă nu avem project manageri etc.

    Cu excepţia IT-ului, unde salariul mediu a ajuns la 1.200 de euro net, de patru ori mai mult decât salariul mediu pe economie, România încă nu poate să plătească pe medie salarii măcar ca minimul din Occident. Nu există suficientă productivitate, nu există suficientă organizare, nu există suficient business pentru a plăti aceste salarii.

    Pe lângă IT-işti, care sunt numai 120.000 din cele 4,8 milioane de oameni care constituie forţa de muncă şi cu care ne mândrim cu toţii (este bine de amintit că 99% dintre programatori lucrează pentru comenzile de afară, nu pentru IP-ul lor – Intelectual Property –, ceea ce înseamnă de fapt că şi-au închiriat creierul la un preţ mai mare), România livrează şi foarte mulţi analfabeţi funcţional, adică tineri care nu ştiu să interpreteze un text, care nu înţeleg despre ce este vorba, ei fiind şi cel mai uşor de manipulat.

    Acest analfabetism funcţional înseamnă pentru piaţa forţei de muncă că nu pot face operaţiuni mai complexe, cu valoare adăugată mai mare, care să ducă în final la o productivitate mai mare şi implicit la un salariu mai mare.

    O treime din angajaţii din România sunt plătiţi la nivelul salariului minim, care înseamnă 350 de euro.
    Oana Moraru de la Helikon, care a înfiinţat o şcoală în Călăraşi, susţine că România, conform statisticilor, are şcolile cu cel mai mic efect transformaţional din UE.

    Degeaba România stă foarte bine cu inteligenţa copiilor ei, dacă, odată ce intră în şcoală, această inteligenţă este trasă înapoi de sistemul de învăţământ, dar şi de profesori.
    Degeaba fac copiii acasă un lego, un joc extrem de complex, dacă şcoala nu le onorează ulterior abilitatea de viitori arhitecţi, ingineri sau oameni care vor gândi şi vor lucra în domeniul tehnologiei, spune Oana Moraru.

    Daniela Vişoianu, de profesie avocat şi cea care conduce organizaţia Coaliţia pentru Educaţie, a venit cu o statistică extrem de interesantă: principala problemă a României în educaţie este că jumătate din bugetul alocat acestui domeniu se duce către învăţământul universitar, acolo unde ajung numai 100.000 de tineri. |n Occident, numai 25% din bugetul pentru educaţie se duce în învăţământul universitar, cea mai mare parte a banilor fiind alocată pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, acolo unde este cea mai mare nevoie de resurse. Nu toată lumea trebuie să aibă facultate, dar pregătirea celor care nu au ajuns acolo trebuie să fie mult mai ridicată.

    România nu pierde în învăţământul universitar, unde găseşti profesori şi studenţi buni, ci în celelalte forme de învăţământ.
    Dincolo de constatări şi statistici, Oana Moraru propune, în primul rând companiilor, să adopte un profesor, un învăţător sau chiar un educator şi să investească în educaţia lor, ca să îi aducă la zi cu schimbările din societate şi din lume.
    După calculele ei, un training pe doi ani pentru un singur profesor poate ajunge să coste şi 8.000 de euro.

    Oana Moraru spune că educaţia românească nu pregăteşte copiii pentru aptitudinile necesare pentru următorul deceniu, atunci când vor fi joburi şi meserii care acum nu există.

    Primul skill necesar este legat de rezolvarea problemelor critice şi abilitatea minţii copiilor de a-şi aduna singuri informaţiile.
    Pe locul doi este capacitatea copiilor de a colabora, de a lucra împreună; gândiţi-vă cât de individualist este poporul român.
    Al treilea skill: capacitatea de a te comunica pe tine, a te cunoaşte pe tine, a vorbi despre tine cu voce tare.

    Al patrulea skill: capacitatea de a inova, de a crea; cum putem avea produse româneşti cu valoare adăugată mare în orice domeniu dacă nu ar exista această capacitate de a crea? Această capacitate ar trebui cultivată în toate şcolile, nu în numai câteva laboratoare.

    Pe locul cinci – abilitatea de a citi printre rânduri, adică de a colecta informaţii.

    Al şaselea skill – competenţele IT şi tehnologice.

    Inteligenţa emoţională – copiii îşi vor pune întrebarea care este sensul lor în lume, care este scopul lor, cine sunt eu şi ce fac.

    Toate aceste aptitudini se văd în business şi se pot transforma în câştiguri sau în pierderi.

    Până când companiile vor ajunge să adopte un profesor (pentru multe, 8.000 de euro nici nu se văd într-un buget), Parlamentul României discută legea zilierilor. Angajarea unui zilier este prelungită de la 90 de zile la 180 de zile (din motive fiscale – pe cartea de muncă un angajator are un cost total de 1.943 de lei la salariul minim pe economie, în timp ce pentru un zilier, la acelaşi salariu minim, costul este de 1.278 de lei, primind în mână acelaşi venit, de 1.125 de lei). Această lege va crea un monstru, respectiv o forţă de muncă plătită cu ziua, fără educaţie şi fără prea multă calificare.  Dacă ne ocupăm de zilieri, vom avea şi o economie de zilieri.

  • Gestul impresionant al unui profesor din România. A luat 6.000 lei credit pentru o excursie cu copii săraci, de Centenar

    Profesorul de religie din Rădăuţi-Prut a luat 6.000 de lei credit şi a reuşit să le ofere celor 36 de copii un circuit imedit, pe urmele istoriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    36 de copii din România, Republica Moldova şi Ucraina, însoţiţi de 15 cadre didiactice, s-au reunit la Botoşani de unde au pornit pe urmele celor mai importante obiective turistice din zonă şi au aflat detaliile Unirii din urmă cu 100 de ani.

    Pentru a reuşi să le ofere elevilor excursie, iniţiatorul proiectului, un profesor de religie din Rădăuţi Prut, a luat un credit la bancă.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • A murit Stephen Hawking, fizicianul care a depăşit toate limitele. Omul de ştiinţă avea 76 de ani şi a trăit peste jumătate de secol imobilizat într-un scaun cu rotile

    “Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician.

    “A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani”, se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.

    Familia a lăudat “curajul şi persistenţa” fizicianului, adăugând că “inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.


    Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri.

    Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

    Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferă Stephen Hawking trăiesc, în medie, 3 ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor