Tag: ploaie

  • COD GALBEN de ploaie şi polei în mai multe judeţe din ţară

    Astfel, până la ora 09.00 va ploua şi se va depune polei pe arii restrânse în judeţul Cluj, inclusiv municipiul Cluj-Napoca.

    Până la ora 10.00 se vor semnala precipitaţii mixte ce duc la depunere de polei pe arii restrânse în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Brăila.

    Până la ora 11.00 se va depune polei local în judeţele Braşov (inclusiv municipiile Braşov şi Făgăraş), Covasna (inclusiv municipiul Sfântu Gheorghe) şi izolat în judeţul Mureş (inclusiv municipiile Târgu Mureş şi Târnăveni), precum şi pe drumurile naţionale şi europene aferente.

     

  • METEO. Prognoza vremii pentru toată ţara până la finele săptămânii viitoare

    BANAT
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge la 14-15 grade, în medie, reprezentând valori uşor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie. Semnificativ va fi saltul în privinţa regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, în medie, de 6-8 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

    CRIŞANA
    După data de 3 noiembrie se estimează o creştere de temperatură, astfel că maximele pot fi uşor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13-15 grade. Această tendinţă o va avea şi regimul temperaturilor nocturne, în creştere treptată, chiar semnificativă la mijlocul săptămânii, când vor fi în medie 5-7 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 5 noiembrie.

    TRANSILVANIA
    Regimul termic diurn va fi caracterizat de o încălzire uşoară şi treptată a vremii, de la o medie a maximelor de 9 la 12 grade până la valori medii ale maximelor de 11-13 grade şi ale minimelor de 0-3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

    MARAMUREŞ
    Regimul termic diurn va fi caracterizat de medii ale maximelor de 10-12 grade, în uşoară creştere pe parcursul săptămânii. După data de 3 noiembrie până la sfârşitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creştere, cu medii de 4-6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 5 noiembrie.

    MOLDOVA
    Încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar uşor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3-6 grade şi maxime de 12-14 grade, valori medii regionale. În ultimele zile ale intervalului de referinţă va creşte probabilitate de ploaie.

    DOBROGEA
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la medii de 10…12 grade la 14…16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge între 5 şi 9 grade. La sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.

    MUNTENIA
    Valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 13-15 grade. Şi noaptea se vor înregistra temperaturi în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 3-6 grade. Ploi vor fi posibile spre sfârşitul intervalului.

    OLTENIA
    Valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 13-14 grade. Tendinţa de încălzire de la o zi la alta se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 4-6 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 6 noiembrie.

    LA MUNTE
    Regimul termic diurn va fi în creştere uşoară şi treptată la 7-9 grade, temperaturile devenind uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Mai semnificativă va fi creşterea temperaturilor minime, de la valori negative anterior la valori de 1-3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 5 noiembrie.
     

  • METEO. Prognoza vremii pentru toată ţara până la finele săptămânii viitoare

    BANAT
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge la 14-15 grade, în medie, reprezentând valori uşor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie. Semnificativ va fi saltul în privinţa regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, în medie, de 6-8 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

    CRIŞANA
    După data de 3 noiembrie se estimează o creştere de temperatură, astfel că maximele pot fi uşor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13-15 grade. Această tendinţă o va avea şi regimul temperaturilor nocturne, în creştere treptată, chiar semnificativă la mijlocul săptămânii, când vor fi în medie 5-7 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 5 noiembrie.

    TRANSILVANIA
    Regimul termic diurn va fi caracterizat de o încălzire uşoară şi treptată a vremii, de la o medie a maximelor de 9 la 12 grade până la valori medii ale maximelor de 11-13 grade şi ale minimelor de 0-3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

    MARAMUREŞ
    Regimul termic diurn va fi caracterizat de medii ale maximelor de 10-12 grade, în uşoară creştere pe parcursul săptămânii. După data de 3 noiembrie până la sfârşitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creştere, cu medii de 4-6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 5 noiembrie.

    MOLDOVA
    Încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar uşor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3-6 grade şi maxime de 12-14 grade, valori medii regionale. În ultimele zile ale intervalului de referinţă va creşte probabilitate de ploaie.

    DOBROGEA
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la medii de 10…12 grade la 14…16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge între 5 şi 9 grade. La sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.

    MUNTENIA
    Valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 13-15 grade. Şi noaptea se vor înregistra temperaturi în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 3-6 grade. Ploi vor fi posibile spre sfârşitul intervalului.

    OLTENIA
    Valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 13-14 grade. Tendinţa de încălzire de la o zi la alta se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 4-6 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 6 noiembrie.

    LA MUNTE
    Regimul termic diurn va fi în creştere uşoară şi treptată la 7-9 grade, temperaturile devenind uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Mai semnificativă va fi creşterea temperaturilor minime, de la valori negative anterior la valori de 1-3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 5 noiembrie.
     

  • Air Umbrella, un concept de secolul 22 cu neajunsuri de secol 21

    Chinezii spun că Air Umbrella va fi produsă în trei versiuni, de damă, pentru bărbaţi şi una ale cărei dimensiuni pot fi modificate. Un punct slab pare a fi bateria, care poate asigura funcţionarea dispozitivului între 15 şi 30 de minute; o durată de viaţă bună pentru drumul de la maşină la birou, dar nu pentru o lungă plimbare romantică prin ploaie.Preţurile sunt între 88 şi 108 dolari, iar primele livrări ar trebui să fie făcute în decembrie 2015.

     

  • METEO. Avertizare de instabilitate atmosferică până duminică seara

    În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

    În aceste regiuni se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 20 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30 – 40 l/mp.

    În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 august, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32 – 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.

  • Avertizare cu cod galben de furtună pentru mai multe zone ale ţării – ACTUALIZAT

    Până la ora 20,30, în zona de munte a judeţului Prahova (zona delimitată de localităţile Sinaia, Comarnic, Cheia) se vor semnala averse ce vor depăşi izolat 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului, posibil şi cu aspect de vijelie Observaţii: sistemele convective se deplasează de la nord-est spre sud-vest, cu aproximativ 20-25 km/h, iar din date radar, izolat s-au cumulat peste 35 l/mp.

    Până la ora 20,30, în sudul si centrul judeţului Timiş, îndeosebi zona Chevereşu Mare-Liebling-zona periurbană mun. Timişoara-Şag-Peciu Nou-Foeni-Jebel şi zona Voiteg-Ciacova-Giera-Deta-Banloc se vor semnala grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurta durată ale vântului, cantităţi de apă ce pot depăşi 25 l/mp, descărcări electrice.

    Până la ora 20,30, local în jumătatea estică a judeţului Gorj, inclusiv aria cuprinsă de localităţile Polovragi, Tg. Logreşti, Tg. Cărbuneşti, Ţicleni, inclusiv municipiul Tg. Jiu se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot atinge şi depăşi 50 km/h, grindină de mici dimensiuni, averse ce pot atinge şi depăşi 15 l/mp.

     

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până la 9 martie

    BANAT
    Până la 5 martie va fi o vreme chiar deosebit de caldă, abaterea pozitivă a temperaturii faţă de mediile multianuale specifice urmând a fi de până la 8-9 grade, astfel că valorile diurne mediate vor fi de 13-15 grade, iar cele minime nocturne de 3-5 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte în special în perioada 4 – 6 martie.

    CRIŞANA
    Regimul termic se va menţine peste ce ar fi normal la sfârşit de iarnă şi început de primăvară calendaristică, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 10-12 grade. Spre sfârşitul intervalului se estimează o scădere de temperatură către valori mai apropiate de mediile climatologice specifice. În privinţa minimelor nocturne, sunt de aşteptat valori mai coborâte în ultimele zile, când, în orele dimineţilor, vor fi în medie 0-2 grade. În restul timpului, temperatura minimă va fi în medie de 2-4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi din nou în creştere în perioada 4 – 8 martie.

    TRANSILVANIA
    Până în jurul datei de 5 martie, vremea va fi în încălzire, determinând temperaturi mai ridicate decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an; ziua vor fi în medie 7-12 grade, iar noaptea doar izolat, cu precădere în depresiunile din estul regiunii, vor mai fi valori uşor negative. O scădere de temperatură este probabilă şi pentru sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominat ploaie, va creşte în special în jurul datei de 5 martie.

    MARAMUREŞ
    În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale la sfârşitul lunii februarie şi prima decadă de martie, astfel că media maximelor va fi de 10-12 grade, iar a minimelor de 1-3 grade. În perioada 7 – 9 martie sunt estimate valori mai apropiate de mediile multianuale, cu temperaturi uşor negative noaptea. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere.

    MOLDOVA
    Regimul termic va fi peste cel mediu climatologic, fiind de aşteptat medii ale temperaturilor maxime între 5 şi 10 grade şi valori termice în general pozitive noaptea. Va creşte probabilitatea pentru ploi slabe.

    DOBROGEA
    Regimul termic va fi peste cel climatologic normal, fiind de aşteptat ziua în medie între 7 şi 11 grade, iar noaptea între 2 şi 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi în perioada 5 – 8 martie.

    MUNTENIA
    Regimul termic se va situa în general peste cel multianual specific perioadei, astfel că media maximelor va fi de 9 la 12 grade, iar a minimelor de 1-4 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 4 martie.

    OLTENIA
    În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei din an, astfel că ziua vor fi în medie 9 la 12 grade, iar noaptea 1 la 4 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 3 martie.

     

  • Circulaţie îngreunată şi tamponări în Bucureşti, din cauza ploii

     Potrivit lui Andrei Codău, în mai multe zone din Capitală, în special pe arterele principale, se circulă foarte greu, astfel că toate echipajele Brigăzii Rutiere aflate la serviciu sunt pe stradă.

    Andrei Codău a precizat că pe aproape toate străzile Capitalei este aglomeraţie în trafic, dar cel mai dificil se circulă în centrul oraşului, astfel că mai multe echipe de poliţişti au fost concentrate în această zonă.

    În zona Băneasa s-a produs un accident, în jurul orei 07.30, după ce un şofer a lovit cu maşina separatoarele de drum şi s-a răsturnat, acesta nefiind rănit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGNOZA METEO. Cod galben şi portocaliu de ploi abundente. Cum va fi vremea în toată ţara

    Cod galben pentru intervalul 30 septembrie ora 13 – 2 octombrie ora 8, când în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30-35 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.
    În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50-70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h.

    Cod portocaliu pentru intervalul 30 septembrie ora 21 – 2 octombrie ora 2, când în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp.

    În acest interval, procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

    Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, de asemenea, prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării pînă la 6 octombrie.

    BANAT
    O scădere uşoară a temperaturilor va readuce regimul termic diurn la valori în jurul celor climatologic normale, de 22-23 de grade. În privinţa regimului valorilor minime, se aşteaptă uşoare variaţii în jurul mediilor climatologice, respectiv în jurul valorii de 10 grade. Ploi mai frecvente vor fi până la 2 octombrie, în celelalte zile probabilitatea de ploaie fiind destul de redusă.

    CRIŞANA
    Regimul temperaturilor diurne va fi caracterizat de valori în general uşor sub cele normale pentru această perioadă din an, cu medii ce se vor situa în jurul a 19 grade. În privinţa regimului termic al nopţilor se aşteptă valori apropiate de cele normale, şi anume medii în jurul a 10 grade. Probabilitatea de ploaie se menţine destul de ridicată, totuşi acestea vor fi mai frecvente şi moderate cantitativ până la 1 octombrie.

    TRANSILVANIA
    Pentru toată perioada de prognoză se anticipează valori ale temperaturilor diurne ce vor oscila în jurul celor normale în această perioadă din an, cu medii la nivelul întregii regiuni de 18-20 de grade. Minimele nocturne vor fi apropiate de mediile multianuale. Vor fi posibile ploi în mare parte a intervalului, cu o probabilitate mai mare până la 1 octombrie, când vor fi moderate cantitativ.

    MARAMUREŞ
    Regimul temperaturilor maxime diurne va fi caracterizat de valori în general sub cele normale pentru această perioadă din an, cu medii de 16-17 grade. În privinţa regimului termic al nopţilor se aşteptă valori apropiate de cele normale, şi anume medii de 9-11 grade. Probabilitatea ploilor se menţine destul de ridicată, totuşi acestea vor fi mai frecvente până la 1 octombrie, când ar fi posibilă şi cumularea izolat a unor cantităţi de apă mai însemnate.

    MOLDOVA
    Maximele diurne vor fi în medie de 18 grade, în jurul normei climatologice pentru această perioadă din an. Nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase în mare parte a intervalului de referinţă, o uşoară creştere de temperatură fiind de aşteptat în 30 septembrie – 1 octombrie, când media regională va fi de 10-11 grade. Ploile vor ocupa suprafeţe mai extinse până la 1 octombrie, când local pot fi moderate cantitativ. Pentru celelalte zile ale intervalului se aşteaptă ploi slabe, pe suprafeţe restrânse.

    DOBROGEA
    Temperaturile maxime diurne, în medie de 20 de grade, vor caracteriza un regim termic apropiat de cel obişnuit al perioadei, iar în 29 septembrie chiar mai ridicat decât normal, cu o medie de 22 de grade. În cazul minimelor nocturne, distribuţia raportată la valorile climatologic normale indică medii în jurul normelor perioadei, respectiv 12-13 grade, în tot intervalul. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în 30 septembrie şi 1 octombrie.

    MUNTENIA
    Încălzirea vremii va aduce o medie de 24-26 de grade pentru temperaturile diurne, valoare mai ridicată decât ar fi climatologic normal. Aceeaşi distribuţie raportată la valorile climatologic normale se constată şi în cazul minimelor nocturne, care, cu 9-12 grade în medie, se vor situa în jurul valorilor medii multianuale. Ploi mai frecvente se estimează a fi în jurul datei de 30 septembrie, pentru celelalte zile ale intervalului probabilitatea de ploaie fiind redusă.

    OLTENIA
    Încălzirea vremii va determina o valoare a temperaturilor diurne mai ridicată decât ar fi climatologic normal, în medie de 24-26 de grade. Aceaşi distribuţie raportată la valorile climatologic normale se constată şi în cazul minimelor nocturne, care, cu 9-12 grade în medie, se vor situa în jurul valorilor medii multianuale. Probabilitatea de ploaie se menţine destul de redusă, cu excepţia zilelor de 30 septembrie şi 1 octombrie, când ploile se pot semnala local.

    LA MUNTE
    O creştere uşoară a temperaturilor va aduce regimul mediu la valori de 11-12 grade ziua şi 4-6 grade noaptea, apropiat de ce ar fi normal în această perioadă din an. Probabilitatea pentru precipitaţii se menţine destul de mare pe tot intervalul, dar vor fi doar ploi slabe, cu caracter local, exceptând perioada 29 septembrie – 1 octombrie, când ploi moderate cantitativ vor fi pe spaţii mai extinse. Pe creste, la peste 1.800 m altitudine, vor mai fi trecător şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
     

  • METEO. Prognoza vremii în toată ţara pentru următoarea săptămână

    BANAT
    Valorile temperaturilor diurne vor creşte până la medii de 32 de grade în perioada 19-22 august, apoi se vor apropia de 30 de grade spre sfârşitul intervalului. Minimele termice vor avea mici fluctuaţii şi se vor situa în medie între 14 şi 18 grade Celsius pe tot parcursul intervalului de prognoză. Averse slabe îşi vor face apariţia îndeosebi în jurul datei de 20 august.

    CRIŞANA
    Valorile temperaturilor diurne vor creşte până la medii de 30 de grade în perioada 19-23 august, apoi se vor apropia de 28 de grade în ultima zi a intervalului. Temperaturile minime se vor încadra în medie între 13 şi 17 grade de-a lungul intervalului de prognoză. Probabilitatea de averse slabe va fi mai mare în jurul datei de 20 august.

    TRANSILVANIA
    Din 17 august temperaturile diurne cresc, ajungând până la medii în jur de 28 de grade în perioada 19-22 august, apoi se vor apropia de 26 de grade spre sfârşitul intervalului. Minimele temice vor staţiona la valori medii în jur de 12 grade Celsius. Sunt de aşteptat numai ploi slabe, cel mai probabil în jurul datei de 20 august.

    MARAMUREŞ
    Creşterea temperaturilor va aduce valorile diurne până la medii de 29 de grade în perioada 19-22 august, apoi se vor apropia de 27 de grade în ultima zi. Minimele termice vor fi staţionare la o medie în jur de 14 grade. Probabilitatea de averse slabe va fi mai mare în jurul datei de 20 august.

    MOLDOVA
    Temperaturile diurne vor creşte uşor şi se vor situa la valori medii de 28-29 de grade. Minimele termice vor oscila între 13 şi 17 grade, urmând a se stabiliza la o valoare medie de 15 grade după 19 august. Probabilitatea pentru averse va creşte în jurul datei de 20 august.

    DOBROGEA
    De la valori ale temperaturilor maxime diurne de 32 de grade Celsius, acestea vor scădea spre 28 de grade la 17 august, apoi vor fi staţionare la medii de 29-30 de grade. Minimele termice se vor situa, în medie, între 17 şi 19 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie va fi extrem de redusă pe toata durata intervalului.

    MUNTENIA
    De la 29 de grade iniţial, maximele temperaturilor diurne vor creşte uşor, spre 32 de grade între 19 şi 22 august, apoi vor scădea uşor, spre 30 de grade, în ultimele două zile ale intervalului. Temperaturile minime se vor încadra între 15 şi 17 grade Celsius. Probabilitatea de averse va fi mai mare în ziua de 20 august.

    OLTENIA
    De la o medie de 27 de grade, valorile diurne maxime vor creşte uşor începând cu 17 august, urmând ca în restul intervalului de prognoză să se situeze, în medie, între 30 şi 32 de grade. Temperaturile minime se vor încadra între 15 şi 17 grade Celsius. Ploi, în general slabe cantitativ, se aşteaptă îndeosebi la 20 august.

    LA MUNTE
    Temperaturile diurne vor creşte uşor, de la o medie de 16 grade spre 18-20 de grade pe parcursul intervalului. Temperaturile minime nocturne vor avea mici fluctuaţii de-a lungul intervalului şi se vor situa în medie între 8 şi 12 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie va fi redusă.