Tag: pacient

  • Doctorii au vrut să-i amputeze picioarele. Pacientul a refuzat şi în acel an a câştigat primul său US Open

    Richard Norris Williams a rămas în istorie ca fiind un jucător de tenis foarte bun, dar şi ca a supravieţuit naufragiului Titanic.

    Acesta s-a născut în Elveţia în 1891 şi a început să joace tenis la vârsta de 12 ani. În 1911 a câştigat campionatul elveţian de tenis, iar un an mai târziu a intrat la Harvard.

    Williams se afla alături de tatăl său pe Titanic în aprilie 1912 când vasul s-a scufundat. Acesta a reuşit să ajungă la o barcă de salvare, însă chiar şi aşa a stat mai multe ore în apa îngheţată. În urma acestei experienţe picioarele lui Williams erau atât de degerate încât doctorul a vrut să i le amputeze. A refuzat operaţia şi început să facă exerciţii fizice. Se plimba din două în două ore. A avut noroc şi tratamentul a funcţionat. În acel an a câştigat primul US Open din carieră la categoria dublu mixt.

    A mai câştigat US Open în 1914 şi 1916, chiar şi o cupă Davis la dublu, unde a făcut echipă cu Karl Behr, un alt supravieţuitor de pe Titanic
     

  • Intervenţie chirurgicală cu sistem de neuronavigaţie, premieră medicală la Spitalul Marie Curie

    Noul sistem de navigaţie a intrat de curând în dotarea secţiei de neurochirurgie de la Marie Curie, fiind achiziţionat de Asociaţia Inima Copiilor cu sprijin financiar oferit de Fundaţia Vodafone România. Finanţarea Fundaţiei Vodafone România, care se ridica la 250.000 euro, a permis pe lângă achiziţionarea aparatului de neuronavigaţie şi dotarea secţiei cu o coloană de endoscopie. Tot din acest buget, va fi achiziţionat pentru spital un sistem de electrofiziologie. Toate acestea vor permite echipei medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Maria Sklodowska Curie” realizarea unor noi şi complexe intervenţii neuro-chirurgicale.

    “Acestă tehnologie reprezintă standardul în patologia neurochirurgicală pediatrică oriunde în lume şi înseamnă pentru copii incizii mai mici, recuperare rapidă, durată de spitalizare redusă, iar pentru noi, medicii, posibilitatea localizării exacte a proceselor tumorale şi reducerea la minim a riscului leziunilor asupra creierului”, a declarat dr. Sorin Târnoveanu, medic specialist Neurochirurgie.

    Pentru băieţelul în vârstă de doi ani diagnosticat cu ependimom anaplazic, o formă severă de tumoră cerebrală, operaţia – utilizând acest sistem computerizat de ghidaj – era singura soluţie viabilă. Micul pacient, ce cântărea doar 8 kilograme, trecuse anterior prin două intervenţii chirurgicale clasice de îndepărtare a tumorii ce măsura – potrivit investigaţiilor imagistice tridimensionale – 8 cm/ 7 cm/ 8 cm.

    Pe 13 ianuarie 2015, folosind sistemul de neuronavigaţie, medicii români Târnoveanu şi Gobej reuşesc, la capătul a 240 de minute de tensiune, să îndepărteze uriaşa tumoră  salvând funcţiile creierului şi reducând la minim impactul intervenţiei chirurgicale asupra structurilor cerebrale. Chiar şi incizia pe care neurochirurgii i-au făcut-o băieţelului la nivelul scalpului are dimensiuni reduse – de doar 5 cm, cu un volet osos de 4 cm diametru.

    În prezent, copilul se află sub supraveghere medicală, urmând să continue tratamentul oncologic de specialitate. El este primul pacient cu tumoră cerebrală operat la Marie Curie cu aceasta tehnologie minim-invazivă, neuronavigaţia. Acest tip de intervenţie reprezintă o şansă în plus la viaţă oferită copiilor români diagnosticaţi cu tumori cerebrale.   

    Neuronavigaţia este un sistem computerizat care constă în redarea pe un monitor a unei imagini 3D a structurilor cranio-cerebrale ale pacientului. Sistemul este de fapt un GPS al creierului, care oferă informaţii utile chirurgului despre poziţia instrumentelor sale.

    Utilizând acest sistem, neurochirurgul poate vizualiza pe baza investigaţiilor neuroimagistice prealabile (CT sau RMN) anatomia pacientului 3D şi poziţia instrumentelor chirurgicale în raport cu structurile cerebrale ale pacientului, putând astfel extirpa tumorile cerebrale cu o precizie deosebită, salvând funcţiile creierului şi reducând leziunile.

    Inciziile mari nu mai sunt necesare, pentru că precizia localizării unei tumori este de sub 1 mm cu o astfel de tehnologie. Astfel, printr-o gaură mică se pot scoate tumori foarte mari dacă voletul osos este poziţionat corect, cu atingerea tuturor punctelor tumorii, fără a leza ţesut sănătos. Totodată, scade şi timpul operator principal – într-o tumoră de 5 cm, chirurgul ştie permanent unde se află. Dacă este în centrul tumorii, viteza lui de lucru este foarte mare şi securitatea pacientului creşte semnificativ, pentru că ştie că nu există ţesut sănătos în jur care să poată fi lezat.

    În 2015, 250 de copii au fost operaţi în Secţia de Neurochirurgie de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, 10 % dintre micii pacienţi fiind diagnosticaţi cu tumori cerebrale. 

    Inima Copiilor ajută copiii bolnavi de inimă, şi nu doar pe ei, din 2006.

    Principalele proiecte ale Asociaţiei Inima Copiilor s-au derulat la Spitalul Marie Curie şi au constat în construirea Centrului de Cardiochirurgie pediatrică (2009 — 2011), renovarea Secţiei de Cardiologie (2012), construirea Secţiei de Terapie intensivă nou-născuţi, amenajarea Secţiei de Neurochirurgie (2015).

    Inima Copiilor îşi propune să organizeze în 2016 mai multe misiuni medicale pentru ca mai mulţi copii să poată fi operaţi în Centrul de Cardiochirurgie de la Marie Curie. Tot anul acesta va înfiinţa prima bancă de lapte matern din România în Secţia de Terapie intensivă nou-născuţi de la Marie Curie, construită cu ajutorul Fundaţiei Vodafone România.

    Fundaţia Vodafone România a finanţat, în cei 18 ani de activitate, peste 848 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 20 milioane Euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

  • Vrei să-ţi prelungeşti viaţa? Cât te costă un an în plus

    Dominic Wilkinson, doctor în cadrul Centrului Uehiro de la Oxford, a publicat recent un articol în care pune următoarea întrebare: cât am fi dispuşi să plătim pentru o viaţă mai lungă? Cei de la BBC au luat legătura cu el pentru a încerca să afle cum se poate calcula costul unei vieţi.

    La momentul actual, medicamentele pentru boli în stadiu terminal sunt analizate în funcţie de două elemente: cât de mult pot prelungi viaţa pacientului şi care este calitatea vieţii respectivului pacient, folosind un indice numit QALY (numărul de ani de viaţă salvaţi, ajustat la gradul de calitate a vieţii). Spre exemplu, un medicament care te ajută să trăieşti încă un an, la o calitate neschimbată a vieţii, va avea un scor de 0.5. Similar, un medicament care doar creşte calitatea vieţii timp de un an, fără a prelungi durata, va avea tot un scor de 0.5.

    De aici trebuie pornit calculul despre care vorbea Dominic Wilkinson; în Marea Britanie, spre exemplu, costurile recomandate pentru fiecare an de viaţă în plus variază între 20.000 şi 30.000 de lire sterline. Acest lucru a determinat Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie să respingă anumite medicamente, pe motiv că ar fi prea costisitoare. Kadycla, de pildă, este un medicament folosit în tratamentul contra cancerului de sân care poate extinde viaţa pacientului cu aproximativ şase luni; costul este însă unul exorbitant: 95.000 de lire sterline.

    Mai multe asociaţii cer autorităţilor să intervină pentru a convinge companiile farmaceutice să reducă preţul acestor medicamente, însă reacţia nu a fost una importantă.

    Interesantă a fost concluzia unui studiu derulat în Singapore, la care au participat atât oameni sănătoşi cât şi pacienţi bolnavi de cancer. Subiecţii au declarat că ar cheltui mai mulţi bani pe îngrijire acasă decât pe medicamente care le-ar putea prelungi viaţa; de asemenea, ei au arătat că ar plăti, în medie, 5.000 de lire sterline pentru un tratament ce le-ar putea prelungi viaţa cu un an.

  • Digi 24: Un pacient roman si unul italian, raniti in incendiul din Colectiv, au murit astazi in Olanda. Bilantul a ajuns la 38

    Doi dntre pacientii romani transportati in Olanda, un roman si un italian, au decedat astazi, potrivit Digi24, bilantul ajungand astfel la 38 de decese.

    -continua-

  • Club Business Magazin: Epoca spitalului 
all-inclusive a apus. Centrele medicale de nişă au început expansiunea

    Business Magazin: Cum se explică, în opinia dumneavoastră, expansiunea centrelor medicale de nişă? E o cerere pe care o creează operatorii sau, dimpotrivă, există cerere din partea pacienţilor iar dumneavoastră vă adaptaţi unei nevoi existente în piaţă?

    Ana Maria Marian, CEO al Intermedicas: Pacientul este din ce în ce mai educat pe zona de servicii medicale, adică el nu mai acceptă să meargă oriunde, la orice centru medical doar pentru că este mare şi pentru că are un nume. Asta nu în-seamnă neapărat că acolo se rezolvă problema mea medicală care este specifică şi personală. V-aş spune pe scurt cum vedem noi, ca furnizori de second opinion, această problemă: în ultimul an şi jumătate, numărul de pacienţi care solicită a doua opinie avizată a unui medic creşte cu 20% de la o lună la alta. Deşi second opinion nu este o practică în România, iar pacienţii de multe ori nu ştiu ce înseamnă second opinion, ei vor să aibă acces la cel mai bun medic. De multe ori nu îi mai interesează dacă acest cel mai bun medic este în Bucureşti sau Cluj, la un spital privat sau unul de stat, dacă este în Berlin sau dacă este în Statele Unite. Pacientul vrea să ştie că cel mai bun medic are grijă de sănătatea lui, şi de fapt asta în-seamnă second opinion: răspunsul la întrebarea care este cel mai bun medic pentru mine şi cum ajung la el.

    Luca Militello, Spitalul Monza: Noi, în Italia, suntem un grup de spitale generale. Avem zece spitale şi 3.000 de angajaţi. Ideea de a veni în România s-a născut oarecum întâmplător, pentru că din cei 3.000 de angajaţi ai grupului Monza 300 sunt români. Mulţi doctori buni lucrează la noi de 15 ani şi atunci când s-a decis investiţia în străinătate ar fi fost simplu pentru noi să venim în România şi să facem ce-am făcut în Italia până acum, adică un spital general. Am constatat repede, după un prim studiu de piaţă, că piaţa nu este matură în momentul de faţă pentru ca unitatea să fie un spital general propriu-zis, cum există astăzi în Europa. De ce? Pentru a fi pe piaţă la un nivel înalt trebuie să ai şi concurenţă, iar atunci când vorbim de concurenţă nu mă refer strict la privat, pentru că acolo exista deja o concurenţă. Am mers pe nişă de cardiovascular pentru că din studiul de piaţă a reieşit că în această zonă există un deficit foarte mare. Studiile de la Ministerul Sănătăţii din 2010 arătau că din cele 14.000 de operaţii care erau necesare în România se efectuau doar 4.000-4.500. Iar din aceste 4.500, în jur de 800 se realizau în străinătate. Din experienţa personală vă spun că noi am plecat direct cu ideea de a ne plasa pe nişă, oricum în Italia zona de cardiovascular era una importantă pentru noi deci nu veneam descoperiţi. Nu am venit în România să facem ceva nou pentru noi, veneam cu o experienţă şi cu un background de peste zece ani în Italia. A fost sigur mai simplu decât să por-neşti de la zero. Aşadar, din punctul meu de vedere, astăzi piaţa nu este pregătită pentru ca privatul să poată opera un spital general, aşa cum se întâmplă în Europa sau în Statele Unite.

    Robert Şerban, Gral Medical: După mine, este nevoie atât de supermarket cât şi de magazin de nişă. Este nevoie şi de spitale generale, care să acopere mai toate tipurile de servicii, cât şi de spitale de nişă. Noi am simţit că în zona aceasta, de nişă, este foarte important să te duci. Există şi aici ceva provocări şi există tendinţa de a începe o nişă şi apoi să te duci că-tre alte zone, ceea ce după părerea mea nu este foarte indicat, pentru că pierzi focusul. Există avantaje şi în cazul spitalelor generale, şi în cazul celor nişate.

    Business Magazin: Ce a determinat ca până acum să avem mai multe supermarketuri şi de acum încolo să vedem şi magazinele acestea nişate? Nu pot face faţă supermarketurile cererilor din diversele raioane ale magazinului?

    Robert Şerban, Gral Medical: Supermarketurile au plecat de la principiul ”nu-ţi pune toate ouăle în acelaşi coş„. În super-market poate să meargă mai bine raionul de lapte şi mai prost raionul de carne pentru anumite perioade de timp, iar riscul îl poţi balansa mult mai bine. E mai dificil să începi o zonă de nişă, acolo trebuie să-ţi concentrezi toate eforturile iar dacă dai chix, dai chix pe tot. Noi ne-am asumat acest risc. Am intrat în zona de nişă şi ne-am concentrat aici toată energia şi toate resursele. Cei care fac nişă se concentrează, evident, să facă servicii mult mai bune cu o plusvaloare superioară celor care fac mai toate serviciile. Dar există clienţi pentru toate felurile de servicii, pentru că oamenii care sunt bolnavi nu au neapărat probleme foarte dificile, şi atunci acelea pot fi tratate şi într-un spital generalist, unde poţi să găseşti totul. La un spital de nişă ajungi de obicei după ce ţi-ai dat seama că ai o problemă şi ai vrea să mergi în zona respectivă pentru că au experienţă. Noi, ca spital de nişă, nu prea putem să asigurăm tot ce asigură un spital generalist. Dar noi putem să facem mult mai bine ce avem noi pe nişă decât poate face un spital generalist. Ca atare, ca orice lucru pe lumea asta, are şi avantaje, şi dezavan-taje.

  • Premieră medicală: prima vertebră obţinută cu ajutorul unei imprimate 3D, implantată unui pacient


    Minghao, un băieţel din China în vârstă de 12 ani, a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni cu sarcomul Ewing, o formă de cancer osos specific care apare mai ales în rândul copiilor, iar medicii acestuia au optat pentru un tratament alternativ.

    Medicii au descoperit o tumoare în a doua vertebră a coloanei şi, în loc să apeleze la înlocuirea acesteia cu una clasică, realizată din titan, au decis să folosească tehnica imprimării 3D.

    Echipa de specialişti de la Peking University Third Hospital din Beijing a creat o replică perfectă a vertebrei afectate, care nu a necesitat adeziv chirurgical şi nici şuruburi pentru implantarea în coloană. Simplificând procedura astfel, Minghao va putea să se refacă mai repede şi va beneficia în continuare de o mobilitate crescută a gâtului.

    Vertebra a fost creată din praf de titan şi are mici pori pentru ca ţesutul osos care se va dezolta în jur să se ataşeze dispozitivului în mod optim.

    Procedura de transplant a fost realizată în luna august, a durat cinci ore, iar în prezent băieţelul este în recuperare, potrivit CCTV News.
    Tehnologia imprimării în 3D este considerată foarte eficientă de lumea medicală şi numără mai multe reuşite notabile.

    În 2013, medicii americani au reuşit să salveze viaţa unui copil implantându-i o proteză pe căile respiratorii – afectate de o maladie genetică rară – obţinută prin aceeaşi tehnică.

  • SpitalOnline.ro: venituri estimate pentru primul an de şase ori mai mari decât investiţia

    ”Trăim într-o eră a vitezei şi a digitalului, iar interacţiunea medic-pacient trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări tehnologice. De aceea, SpitalOnline.ro îşi propune să răspundă acestei nevoi a pacienţilor de a putea comunica oricând cu medicul lor, de a pune întrebări şi a primi răspunsuri chiar şi în afara programului clasic de consultaţii. Potrivit studiilor, aproximativ 70% dintre vizitele la un spital sau la o clinică offline, pentru generarea unui diagnostic şi a unei conduite medicale, ar putea fi mijlocite de tehnologie, deci evitate. De asemenea, dacă ne uităm pe internet, pe forumuri, observăm că sunt sute de oameni care caută online răspunsuri la diverse probleme medicale. Vrem să evităm ca aceşti oameni, care de cele mai multe ori nu au suportul unui cadru medical specializat, să ajungă să se trateze după ureche”, a declarat dr. Mihai Râşcu, fondatorul SpitalOnline.ro.

    Medicii SpitalOnline.ro oferă consiliere permanentă pentru urgenţe minore, interpretări de analize, diagnostice prezumtive, precum şi tratament medical de primă intenţie. De asemenea, aceştia pot elibera adeverinţe valabile în orice ţară din Uniunea Europeană, reţete, trimiteri şi scutiri medicale.

    Pentru ca un pacient să intre în legătură cu medicul, acesta trebuie să urmeze câţiva paşi simpli. După crearea unui cont pe site, pacientul selectează specialitatea medicală dorită şi consultă lista medicilor. Printr-un icon specific, poate vedea care dintre medici sunt online şi care nu. Dacă medicul dorit nu este online la momentul respectiv, pacientul se poate programa pentru o consultaţie ulterioară sau poate accesa unul dintre medicii disponibili. înainte de a intra în legătură cu medicul, pacientul va efectua plata online, iar apoi va beneficia de un consult prin chat – care poate fi text, audio şi/sau video. în plus, pacientul îi poate trimite medicului fişiere în orice format (copii ale analizelor medicale şi altele), iar fiecare utilizator va dispune de un dosar personal şi confidenţial, la care vor avea acces doar acesta şi medicul său.

    Pentru medici, SpitalOnline.ro reprezintă o oportunitate de promovare şi de extindere a bazei de pacienţi. Fondatorii estimează că la un an de la lansare vor colabora cu aproximativ 400 de medici pe lună, atât medici români care profesează în ţară şi în străinătate, cât şi medici străini. Proiectul se bucură deja de susţinerea unor specialişti din Marea Britanie.

    ”|n Marea Britanie există câteva tentative similare, însă nu este vorba despre platforme de sine stătătoare, ci de clinici online care reprezintă extensii ale clinicilor offline şi care nu dispun de un număr atât de mare de medici. Suntem în discuţii şi cu alţi colegi din Marea Britanie care doresc să ofere consultaţii online.”, afirmă dr. Umer Butt, Senior Knee and Arthroscopic Shoulder Surgeon în cadrul CircleBath Londra, un spital privat de top, parte a celui mai mare parteneriat medical public-privat din Marea Britanie.

    Fondatorii SpitalOnline.ro îşi propun ca, în timp, să construiască o reţea naţională de medici colaboratori şi să îşi extindă parteneriatele internaţionale către alte ţări din Europa, dar şi din America Centrală şi de Sud. La nivel de venituri, aceştia estimează că vor ajunge la aproximativ 180.000 de euro în primul an de la lansare.

    Costul unei consultaţii este sub media celor din sistemul privat tradiţional – 85 de lei, respectiv 50 de lei pentru abonaţi. Costul abonamentului este de 190 lei/ an.

    SpitalOnline.ro este prima platformă de live chat medic-pacient din Europa, prin intermediul căreia pacienţii au acces instant şi nonstop la 30 de specialităţi medicale şi 150 de medici. Prin intermediului chat-ului – text, audio sau video, pacienţii primesc consiliere imediată pentru orice problemă medicală, precum şi recomandări de tratament, reţete, scutiri şi adeverinţe medicale. Pacienţii pot intra în dialog atât cu medici români, de pe teritoriul întregii ţări, cât şi cu specialişti străini.

    Printre specialităţile medicale disponibile în prezent se numără: alergologie, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, diabet şi nutriţie, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină de familie, medicină generală, medicină internă, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, oftalmologie, oncologie, ORL, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, psihologie, reumatologie, stomatologie, urologie.

  • Şeful BlackBerry reorganizează compania şi spune că “poate salva pacientul”

     “Avem multe probleme, dar pacientul nu este mort. Sunt destul de sigur că îl putem salva”, a afirmat Chen la o conferinţă în Rancho Palos Verdes, California.

    Chen lucrează la reorientarea atenţiei companiei cu sediul central în Waterloo, Ontario, de la smartphone-uri la date pentru dispozitive mobile şi servicii de securitate. De la venirea sa la conducere, BlackBerry s-a concentrat pe conectatea la Internet a unor dispozitive precum monitoarele cardiace şi până la automobile, serviciile mobile trecând dincolo de telefoane şi tablete.

    În primele luni de activitate, Chen a deschis soft-ul telefoanelor BlackBerry pentru sistemele mobile de management, s-a asociat cu dezvoltatori de tehnologie pentru sectorul medical şi a angajat contractori pentru fabricarea unora din telefoanele companiei, în vederea extinderii opţiunilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou test de sânge poate depista dacă o persoană va avea Alzheimer

    Studiile au început cu recoltarea de sânge de la 525 de voluntari sănătoşi, cu vârste de peste 70 de ani. Trei ani mai târziu, oamenii de ştiinţă au comparat un grup de 53 de voluntari care dezvoltaseră simptomele bolii Alzheimer cu un alt grup de 53 de voluntari sănătoşi. În urma acestei analize, cercetătorii au descoperit zece markere aflate în celulele bolnave, relatează Businessinsider.com.

    Testul este o premieră absolută, fiind primul care poate să “prezică” dacă boala se va instala în organismul pacientului.  “Acest test oferă posibilitatea de a identifica persoanele cu risc crescut de Alzheimer şi poate schimba modul în care pacienţii, familiile acestora şi doctori vor gândi strategia de combatere a bolii”, a declarat Howard Federoff, profesor de neurologie în cadrul Universităţii Georgetown din Washington.

    Omul de ştiinţă a menţionat că medicamentele produse până în prezent, destinate bolnavilor de Alzheimei, au eşuat deoarece condiţia pacientului era identificată prea târziu.

  • Michael Schumacher reacţionează la încercările medicilor de a-l trezi. Pilotul ar fi clipit

     Germanul de 45 de ani ar fi reuşit să clipească, în timpul testării reflexelor de către medicul Emmanuel Gay, scrie Sky News.

    “După ce s-a redus gradat sedarea pacientului, echipa profesorului Emmanuel Gay a efectuat teste neurologice începând de luni. În timpul acestei prime faze, pacientul a clipit”, a notat Sky News, citând surse care susţin că Schumacher a “răspuns la comenzi”.

    Joi, purtătorul de cuvânt al septuplului campion mondial de Formula 1, Sabine Kehm, a anunţat că sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, care ar putea dura mult timp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro