BusinessMagazin

Tag: Oxford

  • Reportaj: Un weekend în locul preferat al lui Harry Potter

    CÂND SE APROPIE LUNA IULIE, MA RVIN ÎŞI PREGATEŞTE SEJURUL GASTRONOMIC CU NER+BDARE. Este un om plin de viaţă, căruia nu îi dai 64 de ani, vorbăreţ şi pus pe glume. Locuieşte la câteva ore depărtare, dar îşi savurează weekendul ca pe o vacanţă exotică veritabilă, doar a lui, pe care o ascunde de prieteni şi din care o exclude pe soţie.

    Victoria este arheolog cu specializare în rămăşiţe umane, se îmbracă hippie şi nu se jenează să explice că a îmbrăţişat acest stil de viaţă datorită bugetului. Aceasta se traduce şi în dietă, preponderent vegetariană. A lucrat pe situri de prin toată lumea şi îi place să stea la poveşti şi pahare de gin până târziu în noapte.

    Se ştie cu Marvin de câţiva ani buni, de aici. La fel şi Ken Abala, american, profesor de istorie la University of the Pacific, gastronom, autor al unor lucrări de referinţă în domeniul culinar şi plin de solicitudine faţă de nou veniţi.
    Mai sunt şi alţii, tineri şi vârstnici care se salută relaxat, de parcă nu s-au văzut de acum o săptămână. În realitate se văd o dată pe an, la Oxford Food Symposium, unde vin cu religiozitate indiferent unde locuiesc. Cum este de exemplu Monica, singura mexicancă de la simpozion, care revine de 17 ani.

    De peste 20 de ani un număr crescând de oameni îşi lasă munca şi familia şi pornesc spre Oxford, Marea Britanie.
    Sunt oameni din nordul Europei, Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia, India, ba chiar şi Noua Zeelandă. Un grup de prietene din Turcia – pe care le-am reîntâlnit ulterior la Istanbul, un cuplu de americani pensionaţi care fac turul Europei, un om de radio australian, mulţi englezi şi un singur român – eu. Motiv pentru care devin repede centrul atenţiei în orice grup; sunt plini de solicitudine, curioşi şi spun numai lucruri frumoase despre români şi România.

    Ce uşurare! Şi ce bine se simte treaba asta!Simpozionul se ţine la Saint Catherine’s – cel mai nou colegiu din Oxford. Proiectată de Arne Jacobsen până în cele mai mici detalii – adică linguri şi furculiţe –, clădirea oferă multe surprize privind folosirea ingenioasă a spaţiului şi luminii naturale. Camerele sunt spartane, dar sentimentul de şcoală de elită străbate de peste tot, iar peluzele – verdele acela viu de iarbă grasă englezească – încadrează clădirile cu doar două etaje, potenţând atmosfera de linişte şi calm.

    IN ALŢI ANI EVENIMENTUL S-A ŢINUT ÎN COLEGII VECHI DE SUTE DE ANI, unde, după cum spunea o englezoiacă bătrână cu părul alb ce amintea de Gandalf, abluţiunile se făceau la baia comună, iar camerele erau lipsite de confort.
    După deschidere suntem invitaţi la cocktail, unde se servesc crackers cu tube-food, căci una din cerinţele organizatorilor a fost ca fiecare să aducă de acasă mâncarea sa preferată la tub; prin urmare am avut anşoa, ciocolată, umami, peşte, harisa, soia, muştar, ketchup şi wasabi, plus multe altele al căror nume şi conţinut nu a fost înţeles sau reţinut. Într-adevăr un ice-breaker perfect, având în vedere discuţiile de la coada formată în jurul lor.

    Fiecare zi începe cu o sesiune de prelegeri comună în Theatre Hall. Aici vorbesc cei grei, scriitori, gastronomi şi organizatori sau bucătari celebri. Unul din discursuri s-a dovedit cu precădere interesant prin modul dezinvolt şi personal în care a fost susţinut.

    ADRIANA SOHODOLEANU
    (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI
    WWW.BISCUIT.RO )

  • Reportaj: Amintiri de la Oxford

    “Where are you educated?” (Unde sunteţi educat?) este de obicei cam a doua sau a treia întrebare pe care ţi-o adresează o persoană pe care abia ai întâlnit-o la Oxford. Nu e vorba doar de profesori universitari sau de alte persoane cu pretenţii, ci poate fi vorba doar de oameni obişnuiţi care vor să converseze cu tine. Răspunsul la care se aşteaptă interlocutorul ar trebui să cuprindă, într-o propoziţie, şcoala primară, liceul, universitatea şi alte specializări ulterioare pe care le-ai făcut. Interlocutorul nu are nevoie de detalii, dar, în funcţie de răspuns, îşi încadrează conversaţia într-un anume tipar. Dacă le spui că oamenii înseamnă mai mult decât educaţia pe care o primesc, eşti privit ciudat. Dacă le spui că ai fost educat de părinţii tăi, eşti privit cu un fel de milă. Te salvează doar dacă spui că eşti dintr-o altă ţară, moment când se activează cea mai des întâlnită trăsătură în rândul britanicilor: acceptarea tuturor naţionalităţilor şi a raselor, într-un avânt naţional în care orice aluzie, oricât de mică, la adresa unui negru, ţigan sau chinez este calificată imediat drept rasism.

    Importanţa acordată educaţiei se vede peste tot în oraş: nenumărate magazine care vând uniforme pentru toate şcolile şi colegiile, reduceri acordate elevilor şi studenţilor în orice restaurant sau chiar magazin de haine, promoţiile băncilor pentru credite de studii (care pot acoperi până la 15 ani de studii şi care pot să nu fie rambursate dacă tânărul absolvent nu îşi găseşte serviciu în primii 10 ani după absolvire), dar şi isteria imobiliară creată de arondarea la o anume şcoală. În cel mai frumos cartier din oraş, Summertown, diferenţa de la o stradă la alta poate fi de peste 1.000 de lire la chirie, respectiv de peste 100.000 de lire la achiziţia unei case. Străduţele sunt toate la fel de frumoase, dar arondarea casei la o şcoală bună este prioritatea părinţilor. Cele mai ieftine case sunt cele din apropierea unei şcoli de stat de pe străduţele unde locuiesc angajaţii primăriei: nimeni nu vrea să îşi dea copiii la acea şcoală, deoarece angajaţii primăriei sunt săraci, iar copiii lor nu reprezintă nişte conexiuni bune pentru viitor. Pentru că, aşa cum spun cei mai mulţi părinţi de la Oxford, cel mai important atu pe care îl au copiii care învaţă la şcoli bune e agenda lor de telefon, prietenii pe care şi-i fac şi ambiţia pe care aceste şcoli le-o insuflă.

    Preocuparea pentru educaţie şi dorinţa de a învăţa la un colegiu bine cotat devine mai uşor de înţeles după o vizită a celor mai frumoase colegii din Oxford, care reprezintă oricum unele dintre obiectivele turistice ale oraşului. Coada cea mai lungă este la Christ Church, cel mai vechi colegiu din oraş – 1525 (în jurul căruia s-a şi dezvoltat aura academică a locului de-a lungul istoriei), unde au fost educaţi regi şi prim-miniştri, şi care este considerat cel mai aristocrat colegiu din Anglia, alături de Trinity College din Cambridge. Ultimii ani au lungit considerabil coada de turişti de la Christ Church, deoarece acolo s-au filmat părţi importante din seria “Harry Potter” – sala de mese a colegiului şi turnul vizibil în film în timpul întrecerilor pe mături sunt cele reale, fiind folosite în film inclusiv părţi din ritualul de cină care se practică şi acum în colegiile din Oxford (decanul care bate cu ciocănelul şi binecuvântează masa, interzicerea vorbitului în timpul cinei, ţinuta obligatorie). Sunt şi alte colegii care merită vizitate: Magdalene College, University College, St. Anthony, Nuffield College sau Trinity College. Deşi diferite ca stil arhitectural – în funcţie de epoca în care au fost construite -, colegiile au aceeaşi structură: o clădire în formă pătrat-dreptunghiulară, care înconjoară un careu verde (cloister); la primul etaj al clădirii stau studenţii din primul an – în secolele trecute, studenţii stăteau în colegiu pe toată durata studiilor, dar numărul mult mai mare al studenţilor actuali nu mai permite acest lucru.

  • Cum se reciclează foştii finanţişti? Se fac meditatori!

    Meditatorul ideal pentru britanici, în ultima vreme, este cineva cu studii la una din universităţile renumite ale ţării, cum ar fi Oxford sau Cambridge, cunoscător de limbi străine, cu o inteligenţă peste medie, ceea ce-l face candidat la o categorie nou apărută, aceea de “super-meditator”. Aceştia sunt foarte căutaţi, ajungând un fel de celebrităţi printre părinţii dornici să le ofere copiilor cel mai bun profesor particular pe care-l pot găsi.

    Meditatorii sunt plasaţi clienţilor interesaţi de serviciile lor de către agenţii specializate, care nu numai că nu au fost afectate de criză (întrucât părinţii, fie ei şi cu venituri mai mici, tot fac un efort măcar să le asigure pe o perioadă scurtă copiilor lor un profesor particular care să-i ajute să treacă un examen sau să-şi îndrepte notele), dar chiar au beneficiat de pe urma ei, pentru că acum reuşesc să găsească mai uşor super-meditatori buni la matematică pe care altădată i-ar fi recrutat companiile din domeniul financiar-bancar.

    Se preferă persoane tinere pentru rolul de super-meditatori, pentru că ele ştiu ce se cere pentru obţinerea notelor bune, ştiu să explice materia elevilor şi, în plus, sunt şi la curent cu ultimele noutăţi din domeniile predate.

    Ca să atragă clienţi, unele agenţii de intermediere se laudă cu meditatorii din portofoliu, publicându-le CV-ul şi poza pe site-ul lor. Inclusiv unii clienţi bogaţi se laudă cu profesorii particulari pe care i-au angajat să le mediteze copiii, luându-i uneori şi în călătorii alături de ei.

  • Studentii de elita – generatia pierduta a Romaniei

    Mihai Duduta invata la una dintre cele mai bune universitati din
    lume, Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). Are o bursa
    completa, munceste in campus, in cercetare, e in echipa de dans a
    scolii si castiga concursuri de inventica. Are un viitor promitator
    si e multumit de existenta lui actuala. S-ar intoarce in Romania?
    “Nu. Nu sunt tentat sa ma intorc in tara. Personal, eu vreau sa
    devin cat mai bun in ce fac, si in Romania n-as avea resursele
    pentru asta.” Este raspunsul pe care il va da nu numai el, ci multi
    alti romani, studenti sau oameni ce si-au terminat studiile in
    strainatate si au ales sa ramana in tarile respective.

    “Nu cred ca exista un post in tara care m-ar putea convinge sa
    ma intorc, pentru ca e vorba despre mai mult decat un job bine
    platit in care sa am si posibilitatea sa fac ce-mi place”, spune
    Duduta. Nu crede ca ar putea sa se adapteze usor intr-o Romanie ce
    traverseaza azi probleme pe care America le-a depasit de mult.
    “Vreau sa am o familie si vreau sa-mi pot creste copiii intr-o tara
    al carei sistem educational e bun, unde copiii au acces la locuri
    de joaca si unde poluarea din orase nu este atat de mare”, sustine
    Duduta, premiat anul trecut la un concurs de inventica pentru o
    solutie de producere a energiei aleternative.



    A plecat in SUA fiind olimpic la chimie si stiind foarte clar ca
    la facultatea unde invata in Romania ii va lipsi posibilitatea de a
    face cercetare. “Si nu vorbesc de cercetare de varf, cum se face la
    MIT, ci pur si simplu de un laborator unde sa nu ma tem sa sparg un
    vas pentru ca inlocuirea sa ar reprezenta 20% din bugetul
    laboratorului”, spune Duduta, care se specializeaza in stiinta si
    ingineria materialelor.

    La MIT sunt momentan in jur de 30 de studenti romani, daca
    numaram si studentii, si doctoranzii. Datele s-au schimbat in
    toamna aceasta, odata cu noul an universitar, si probabil ca s-au
    schimbat in bine. Presedintele Asociatiei Studentilor Romani de la
    MIT (RSA MIT), Emanuel Stoica, spune ca majoritatea studentilor
    romani beneficiaza de o bursa, de cele mai multe ori chiar
    integrala, asa cum e si cazul lui Mihai Duduta, iar doctoranzii ca
    Stoica primesc un stipendiu lunar ce le acopera costurile de
    cazare, masa si le asigura ceva bani de cheltuiala.

    Duduta si-a propus sa invete in Statele Unite inca din clasa a
    noua, cand la olimpiada de chimie a cunoscut o tanara admisa la
    Princeton. “M-am gandit ca daca alti oameni inteligenti au ales sa
    faca asta, de ce n-as face-o si eu?”. Asa ca a inceput sa candideze
    pentru burse. “Parintii m-au sustinut mereu, chiar de la inceput,
    si nu a fost nevoie sa-i conving eu ca acesta e cel mai intelept
    pas”, spune el.