Tag: octombrie

  • Rata inflaţiei, la minimul după 1990. Cu cât au crescut preţurile în octombrie

    În septembrie, inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivel minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an. Avansul preţurilor din octombrie a fost unul echilibrat pe cele trei categorii, respectiv mărfurile alimentare, nealimentare şi servicii. Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,8%, fiind susţinute de scumpirea cartofilor cu 7,2%, a ouălor cu 5,9% şi a fructelor cu 5,2%. La mărfurile nealimentare, avansul de 0,5% a fost determinat în principal de scumpirea energiei termice cu 10%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Igas: Cred ca data potrivita pentru aderarea la Schengen este octombrie

    Ministrul Traian Igas si omologul sau bulgar, Tsvetan Tsvetanov,
    au participat, marti, la Sofia, la o conferinta internationala
    organizata de Open Society Institute, privind perspectivele
    aderarii celor doua tari la Spatiul Schengen. Intrebat de ce
    Romania nu a aderat inca la Spatiul Schengen, desi a indeplinit
    toate criteriile tehnice, Igas a raspuns ca tara noastra nu se afla
    intr-un moment foarte intarziat si ca principala cauza a acestei
    amanari a fost stadiul pregatirii Bulgariei. Ministrul a spus, in
    legatura cu Mecanismul de Cooperare si Verificare, ca Romania
    trebuie sa fie tratata la fel ca celelalte state membre si ca, desi
    exista o preocupare privind raportul Comisiei Europene din iulie,
    lucrurile nu trebuie amestecate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Analistii financiari estimeaza o inflatie anuala de 7,8% in octombrie

    In cadrul sondajului intern al Asociatiei, estimarile pentru
    inflatia pe octombrie au variat intre 0,4% si 0,7%, in timp ce
    pentru inflatia anuala au variat intre 7,3% si 8,1%.

    In septembrie, preturile de consum au crescut cu 0,56% fata de luna
    august, ceea ce a insemnat o inflatie anuala de 7,7%, peste
    asteptarile AAFBR, care prognozasera o inflatie de 7,6%.

    Pentru finele anului 2010, prognoza membrilor AAFBR care au raspuns
    la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 8% (estimarile
    variaza intre 7,6% si 8,2%). Asteptarile privind rata anuala a
    inflatiei de la finalul anului 2010 sunt in usoara crestere fata de
    estimarile de acum o luna (7,8%), precum si fata de cele de acum
    doua luni (7,9%).

    Pentru sfarsitul lui 2011, prognoza AAFBR plaseaza rata anuala a
    inflatiei la 4,2% (estimarile variaza intre 3,5% si 5%).

    BNR a modificat saptamana trecuta estimarea privind inflatia la
    sfarsitul anului 2010, la 8,2% (fata de 7,8% in raportul din
    august), respectiv pentru 2011, la 3,4% (fata de 3,1%). Tinta
    centrala de inflatie ramane insa de 3% si pentru 2011, si pentru
    2012, urmand ca din 2013 BNR sa treaca la o tinta centrala
    stationara, de 2,5%.

    Institutul National de Statistica va face cunoscute cifrele
    inflatiei pe luna octombrie in data de 10 noiembrie.

  • In noaptea aceasta trecem la ora de iarna. Ceasurile vor fi date cu o ora inapoi

    Potrivit astronomilor, ca regula, ora oficiala de vara este
    aplicata intre ultima duminica din luna martie si ultima duminica
    din octombrie. Romania se afla in fusul orar 2, iar perioada dintre
    lunile octombrie si martie (cea a lunilor de iarna) este denumita
    “timpul legal roman”.

    Trecerea la ora de iarna, ora Europei Orientale, nu va modifica
    mersul trenurilor in vigoare pana la acea data, a anuntat CFR
    Calatori. Toate trenurile care au ora de plecare dupa 4.00, ora
    oficiala de vara, vor pleca respectand ora Europei Orientale.

    Detalii pe www.mediafax.ro.

  • Cum vad managerii luna octombrie: usor reviriment in industrie, angajari in constructii, preturile nu mai cresc

    Potrivit BNR, diferenta dintre ponderea opiniilor pozitive si
    negative despre evolutia industriei, formulate de cele 420 de
    companii investigate (soldul conjunctural), s-a dublat fata de luna
    precedenta, ajungand la 28%. Este de asteptat insa ca acest
    optimism sa nu fie de lunga durata, intrucat portofoliul de comenzi
    isi va tempera ritmul de crestere (soldul pozitiv al opiniilor in
    aceasta privinta s-a redus la 9%, mai putin de o treime din cel din
    septembrie).

    Managerii estimeaza, de asemenea, pentru octombrie o crestere a
    stocurilor de produse finite in industrie si constructii si o
    imbunatatire a activitatii din constructii, insa impactul cererii
    slabe asupra afacerilor lor este reclamat de 44% dintre companiile
    industriale si de 59% dintre operatorii din constructii. Blocajul
    financiar afecteaza in proportie de 33% companiile din constructii
    si de 18% firmele din industrie.

    Alti factori considerati cu influenta nefavorabila sunt nivelul
    ridicat al ratelor dobanzilor bancare, evolutia cursului de schimb
    si modificarile de ordin fiscal in vigoare din luna iulie.

    In privinta numarului de salariati, 62% dintre respondentii din
    industrie nu vad modificari importante, insa nu sunt excluse
    disponibilizari de mai mica anvergura, avand in vedere ca soldul
    conjunctural al opiniilor a devenit negativ (-6%). In schimb, in
    constructii sunt anticipate noi angajari de personal, opiniile
    pozitive depasindu-le aici pe cele negative cu 23%.

    Preturile de productie in ambele sectoare economice ar putea ramane
    relativ stabile (asa considera 93% dintre managerii din industrie
    si 90% dintre cei din constructii). Cu exceptia, pe de o parte, a
    industriei textile, de confectii, pielarie si incaltaminte, unde
    aproape un sfert din numarul total al managerilor au anuntat
    reduceri de preturi -, iar pe de alta parte, a industriei
    alimentare si a sectorului de prelucrare a lemnului, unde sunt
    anticipate usoare majorari, raspunsurile formulate de operatorii
    industriali sunt dominate, in proportie de cel putin 94%, de
    intentii de mentinere neschimbata a preturilor.

    Estimarile managerilor indica pentru luna octombrie si o mentinere
    a pantei usor ascendente a investitiilor in industrie (sold +19%)
    si o posibila intrerupere a traiectoriei descrescatoare in sectorul
    constructiilor.

    Rata profitabilitatii in industrie nu va avea modificari
    semnificative comparativ cu luna septembrie, o imbunatatire a
    acestui indicator fiind insa asteptata in constructii, unde
    ponderea opiniilor pozitive a depasit-o pe cea a celor negative cu
    pana la 20%.

  • Romania ar putea primi pana la sfarsitul lui octombrie o transa de 360 mil. euro de la BM

    Ministerul Finantelor si o echipa de experti ai BM urmeaza sa
    finalizeze negocierile pentru eliberarea fondurilor pana la 10
    septembrie, iar propunerea va fi supusa aprobarii conducerii BM la
    19 octombrie, a declarat Rantrua intr-un interviu acordat
    Bloomberg.

    Acordarea fondurilor depinde, insa, de aprobarea de catre
    Parlament a modificarilor sistemului de pensii si a introducerii
    coplatii in asigurarile de sanatate, a adaugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro