Tag: octombrie

  • AEP anunţă că partidele au primit, pe luna octombrie, subvenţii de peste 21 milioane de lei

    PSD a primit subvenţie în valoare de 11.979.329 de lei, PNL a primit suma de 5.488.477 de lei, USR – 1.614.012 lei, ALDE – 1.192.977 lei şi PMP – 776.804 de lei.

    AEP mai transmite că subvenţia lunară de la bugetul de stat pentru Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), de 32.035 de lei, a fost suspendată prin decizia preşedintelui Autorităţii din 31 martie 2016 „şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată”, se arată în comunicatul de presă.

     

  • Preţurile au crescut în octombrie cu 0,28%. Rata anuală ajunge la -1,6%

    Alimentele s-au scumit cu 0,5%, cea mai mare majorare, de 6,38%, fiind consemnată la cartofi. Preturile mărfurilor nealimentare au avansat cu 0,13%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,27%.

    Comparativ cu decembrie 2014, preturile sunt mai mici cu 1,35%.

    “Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2014 ‐ octombrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2013 ‐ octombrie 2014), calculată pe baza IPC, este de‐0,2%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de ‐0,1%”, arata INS, intr-un comunicat.

    În septembrie, preţurile au crescut cu 0,26%, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la -1,7%, revenind astfel la nivelul din iulie, după ce în august se adâncise la -1,9%, pe fondul creşterii preţurilor de consum cu 0,9% la alimente şi cu 0,1% la servicii în cursul lunii septembrie.

    Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, după ce preţurile au fost mai mici cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.

    BNR a revizuit din nou, joi, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,7% pentru finele acestui an, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de estimarea din august, şi la 1,1% pentru sfârşitul anului viitor, cu 0,4 puncte procentuale în creştere.

    Scenariul băncii centrale privind inflaţia include prevederile Codului Fiscal şi modificările aduse prin ordonanţa de urgenţă din octombrie.

    “Fără impactul de runda I al reducerii cotei TVA, rata prognozată a inflaţiei ar atinge 2,1% la sfârşitul acestu an şi la 2,7% în 2016”, a afirmat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

    El a arătat că rata anuală a inflaţiei este anticipată la valori negative până în mai 2016, urmând să revină ulterior în teritoriu pozitiv, dar inferioare, până la sfârşitul anului următor, limitei inferioare a intervalului ţintei BNR, de 2,5% plus/minus un punct procentual, deci sub 1,5%.

    Rata anuală a inflaţiei este estimată a reintra în interiorul intervalului în 2017.

    La prognoza din august, BNR estima o inflaţie de -0,3% în 2015 şi de 0,7% pentru finele anului următor.

  • Teodorovici: La rectificarea bugetară din octombrie vom analiza cum au cheltuit banii ministerele

    “În octombrie, la a doua rectificare bugetară din acest an, vom avea o analiză, să vedem fiecare ordonator de credite cum a cheltuit sumele de la această alocare bugetară la rectificarea din iulie şi vedem cum redistribuim fondurile, să nu blocăm sumele artificial”, a afirmat vineri ministrul de resort, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

    El a precizat că vrea să vadă clar şi detaliat cum sunt cheltuite aceste sume de fiecare minister.

    “Trebuie să alocăm aceste sume în zonele de interes în economie şi ca importanţă, în sănătate şi educaţie, mai ales acolo unde se cheltuie într-un mod eficient”, a mai spus ministrul.

    El a explicat redistribuirea sumelor bugetare între instituţii la rectificarea pozitivă din iulie prin faptul că fondurile nu trebuie blocate artificial, fără a putea fi cheltuite.

  • Peste 460.000 de şomeri în octombrie. Rata şomajului – 5,13 la sută, în creştere faţă de septembrie

    Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii octombrie a fost de 5,13 la sută, mai mare cu 0,02 puncte procentuale decât cea din septembrie şi cu 0,27 puncte procentuale sub cea din octombrie 2014.

    “Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă la finele lunii octombrie a fost de 463.629 persoane, cu 1.807 persoane mai multe faţă de cele de la finele lunii anterioare. În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 5,44 la sută la 5,49 la sută, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 5,72 la sută la 5,71 la sută”, precizează ANOFM.

    Cei mai mulţi dintre şomerii înregistraţi în luna octombrie fac parte din grupa de vârstă 40 – 49 de ani (121.861 de persoane). Alţi 97.429 de şomeri au între 30 şi 39 de ani, 83.040 au sub 25 de ani, 66.015 – peste 55 ani, 58.442 au între 50 şi 55 de ani, iar 36.842, între 25 şi 29 de ani.

    Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (73,26 la sută).

    “Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 20,32 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,41 la sută”, se mai arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost înregistrate în judeţele Vaslui (10,86 la sută), Teleorman (10,43 la sută), Mehedinţi (10,03 la sută), Buzău (9,41 la sută), Galaţi (8,99 la sută), Dolj (8,90 la sută), Olt (7,93 la sută), Dâmboviţa (7,61 la sută), Călăraşi (7,30 la sută) şi Gorj (7,26 la sută).

    Din totalul şomerilor înregistraţi, 126.921 au fost şomeri indemnizaţi şi 336.708 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 1.274 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.081 persoane faţă de luna precedentă.

  • La noapte, ora 4 va deveni ora 3. Ce se întâmplă cu mersul trenurilor

    Ceasurile urmează să fie date înapoi cu o oră: ora 4 noaptea va deveni ora 3, conform Convenţiei fusurilor orare, la care ţara noastră a aderat din 1979. Astfel încetează aplicarea orei oficiale de vară şi se trece la Ora Europei Orientale, care va fi valabilă până la 29 martie 2015, ora 3.00.

    După ce ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore.

    Trecerea la Ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, informează CFR Călători. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 25/26 octombrie, ora 4.00, iar trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând Ora Europei Orientale.

    Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară (care devine ora 3.00) vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare, iar unele trenuri de călători vor staţiona în staţia de îndrumare şi vor pleca după Ora Europei Orientale.

    Ideea orei de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784, potrivit informaţiilor publicate de Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Franklin a scris un eseu numit “An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, între care şi prelungirea administrativă a zilelor în timpul verii. Ideea lui Franklin a fost preluata de William Willett, un constructor britanic care a propus în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

    Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (21 mai – 16 octombrie). La 19 martie 1918 s-a introdus şi in Statele Unite, dar în 1919, din cauza opozitiei fermierilor, s-a renunţat la ora de vară.

    În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la ea, ora de vară era valabilă din prima duminică din aprilie şi până în prima duminică a lui octombrie. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.

    În prezent, 70 de ţări aplică ora de vară. Ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului, precum şi China şi Japonia nu folosesc ora de vară.
     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 22-28 septembrie

    22.09
    Eurostat publică sondajul privind încrederea consumatorilor UE pentru septembrie

    23.09
    INS prezintă datele despre ocupare şi şomaj în T2

    24-27.09
    Târgurile Print Sign, Expoplast şi Gifts Show (Romexpo Bucureşti)

    25-26.09
    Consiliul UE pentru Competitivitate (Bruxelles)

    25-28.09
    Târgurile Cosmetic Beauty Show, Modexpo, Wellness Show (Romexpo Bucureşti)

    26.09
    INS difuzează datele despre costul forţei de muncă în 2013

    26-28.09
    Festivalul de film digital Kinofest (Cinema Union, Energiea Pub, Gradina cu filme, Centrul Carol 53 Bucureşti)

    27.09
    Festivalul Metalhead Meeting 2014 Bis (Arenele Romane, Bucureşti)

    27.09-4.10
    Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii (Palatul Copiilor, teatre din Bucureşti)

    până la 28.09
    Expoziţia “De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase” (MNAR, Bucureşti)

  • România a exportat mai mult şi a importat mai puţin, în primele zece luni

    Exporturile FOB realizate în ianuarie – octombrie au fost de 181,82 miliarde lei (41,17 miliarde euro), iar importurile CIF de 203 miliarde lei (45,9 miliarde euro). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,5% la valori exprimate în lei (9,2% în euro), iar importurile au scăzut cu 0,8% în lei (0,1% în euro).

    Deficitul comercial FOB-CIF a fost astfel de 21,22 miliarde lei (4,8 miliarde euro), mai mic cu 15,89 miliarde lei (3,52 miliarde euro) decât cel înregistrat în primele zece luni din 2012.

    Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în perioada analizată a fost de 127 miliarde lei (28,79 miliarde euro) la expedieri şi de 154,36 miliarde lei (34,9 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 69,9% din total exporturi şi 76,1% din total importuri.

    Schimburile extracomunitare de bunuri (Extra UE28) s-au situat la 54,76 miliarde lei (12,38 miliarde euro euro) la exporturi şi de 48,68 miliarde lei (11 miliarde euro) la importuri, reprezentând 30,1% din total exporturi şi 23,9% din total importuri.

    Potrivit datelor INS, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (42% la export şi 34,7% la import) şi alte produse manufacturate(33% la export şi respectiv 30,3% la import).

    În luna octombrie 2013, exporturile FOB au însumat 20,94 miliarde lei (4,7 miliarde euro), în creştere cu 9,8% în lei şi cu 12% în euro, iar importurile CIF au însumat 23,8 miliarde lei (5,34 miliarde euro), în scădere cu 1,3% în lei, dar cu 0,7% mai mari în euro.

    Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost în octombrie de 2,85 miliarde lei (643 milioane euro), mai mic cu 2,19 miliarde lei (467 milioane euro) decât cel înregistrat în luna similară a anului trecut.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie

    28.10
    INSSE prezintă tendinţele în evoluţia activităţii economice (octombrie – decembrie)

    28-30.10
    NEM Summit (Nantes, Franţa) – conferinţă europeană despre industria digitală de media

    30.10-3.11
    Târgurile internaţionale Indagra, Indagra Food, All Pack şi Autoexpotehnica (Romexpo, Bucureşti)

    30.10
    DG-ECFIN prezintă indicatorii climatului de afaceri şi de consum în UE şi zona euro în octombrie

    31.10
    INSSE difuzează datele privind şomajul BIM în septembrie

    31.10
    Eurostat publică datele preliminare privind inflaţia lunii octombrie în UE şi zona euro

    1-19.11
    Festivalul de muzică clasică SoNoRo (Bucureşti, Iaşi, Cluj)

    până la 2.11
    Festivalul Serile Lipatti (Ateneul Român, Bucureşti)

    până la 4.11
    eXplore Dance Festival (Spaţiul WASP, Bucureşti)

    până la 17.11
    Expoziţia “Transporturile tradiţionale din România (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)
     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 21-27 octombrie

    22.10
    Comisia Europeană adoptă planul de priorităţi strategice  pentru 2014

    22.10
    INSSE publică datele privind cheltuielile pentru protecţia mediului în 2012

    23.10
    Eurostat raportează datele privind datoria publică în ţările UE în T2

    23.10
    Comisia Europeană lansează propunerea unei declaraţii TVA standard pentru UE

    24-25.10
    Reuniunea Consiliului European (Strasbourg)

    25-31.10
    Les Films de Cannes à Bucarest (Cinema Pro, Studio, Elvira Popescu – Bucureşti)

    25-26.10
    Maximum Rock Festival (Turbohalle, Bucureşti)

    26.10
    Clubbing: The Mission 13 Years Anniversary (Sala Polivalentă, Bucureşti)

    până la 17.11
    Expoziţia “Futurotextiles, Design & Art” (Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti)

    până la 17.11
    Expoziţia “Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Tulcii (Muzeul Satului, Bucureşti)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 14-20 octombrie

    14.10
    Reuniunea Eurogroup (Luxemburg)

    15.10
    Reuniunea Ecofin

    15.10
    INSSE anunţă datele definitive privind valoarea producţiei agricole în 2012

    15.10
    Concert Orphaned Land (Silver Church, Bucureşti)

    16-19.10
    Târgurile internaţionale tehnice TIB, Inventika şi 3E (Romexpo Bucureşti)

    16-20.10
    Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri (Romexpo Bucureşti)

    16.10
    Comisia Europeană adoptă strategia de extindere a UE pe 2013 şi cele opt rapoarte de ţară privind ţările candidate

    17.10
    Concert de jazz: Tigran şi Vijay Iyer (Sala Radio, Bucureşti)

    17.10
    Reuniunea Consiliului BCE (Frankfurt)

    17-18.10
    Forumul European pentru Turism (Vilnius)

    20.10
    Concert Queensryche (Turbohalle, Bucureşti)

    până la 20.10
    Expoziţia “Destine întrerupte. Pogromul din Iaşi, iunie 1941” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    până la 27.10
    Expoziţia “130 de ani de la naşterea lui Dimitrie Leonida” (Muzeul Naţional Tehnic, Bucureşti)