Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune ca incidentul a fost provocat intenţionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obţine despăgubiri, nava urmând să fie trimisă la casare după doi ani.
Costineştiul încă îşi aminteşte acea zi. Localnicii au aflat că în dimineaţa de 16 octombrie, toată plaja era plină de portocale, care proveneau de la Evangelia. „Aşa am auzit. Că toţi au adunat de pe plajă portocale“, îşi amintesc localnicii.
Nava Harmony of the Seas (Royal Caraibbean), cu o lungime de 356 de metri, o lăţime de 65 de metri şi un număr de 8.880 de oameni la bord, este o suburbie plutitoare, dedicată relaxării la soare şi distracţiei. Printre facilităţile oferite oaspeţilor se numără un spaţiu de divertisment în stil amfiteatru, numit AquaTheater, vitrine acrobatice acvatice, unde au loc spectacole de înot şi jocuri de lumini în timpul nopţii.
Divizată în 18 punţi şi şapte „cartiere”, conectate de cele 24 de lifturi, nava are o capacitate de aproape 9000 de pasageri, incluzând şi echipajul. În poza de mai jos oaspeţii fac fotografii în cartierul Royal Promenade.
Cartierul Central Park, aflat în mijlocul navei, în aer liber, este o caracteristică cheie a designului, având în componenţa sa 12.000 de plante în cadrul unei grădini şerpuite, care se întinde mai mult decât lungimea unui teren de fotbal.
Un trio de tobogane numit colectiv The Perfect Storm îţi oferă o privelişte asupra zonei Central Park şicelor nouă punţi ale navei.
Restaurantul din Harmony of the Seas se întinde pe trei etaje. Dacă doreşti să serveşti o băutură peste program, barmanul robot de la Bionic Bar îţi poate servi oricând un cocktail personalizat.
Zona de sport şi plajă oferă oaspeţilor patru tipuri de bazine şi două simularoare de surf.
The Royal Theatre este spaţiul principal de spectacole şi cel mai mare loc de divertisment de pe navă, care oferă 1.380 de locuri pentru oaspeţi.
Harmony Dunes, teren de mini-golf.
Nava Harmony of the Seas (Royal Caraibbean), cu o lungime de 356 de metri, o lăţime de 65 de metri şi un număr de 8.880 de oameni la bord, este o suburbie plutitoare, dedicată relaxării la soare şi distracţiei. Printre facilităţile oferite oaspeţilor se numără un spaţiu de divertisment în stil amfiteatru, numit AquaTheater, vitrine acrobatice acvatice, unde au loc spectacole de înot şi jocuri de lumini în timpul nopţii.
Divizată în 18 punţi şi şapte „cartiere”, conectate de cele 24 de lifturi, nava are o capacitate de aproape 9000 de pasageri, incluzând şi echipajul. În poza de mai jos oaspeţii fac fotografii în cartierul Royal Promenade.
Cartierul Central Park, aflat în mijlocul navei, în aer liber, este o caracteristică cheie a designului, având în componenţa sa 12.000 de plante în cadrul unei grădini şerpuite, care se întinde mai mult decât lungimea unui teren de fotbal.
Un trio de tobogane numit colectiv The Perfect Storm îţi oferă o privelişte asupra zonei Central Park şicelor nouă punţi ale navei.
Restaurantul din Harmony of the Seas se întinde pe trei etaje. Dacă doreşti să serveşti o băutură peste program, barmanul robot de la Bionic Bar îţi poate servi oricând un cocktail personalizat.
Zona de sport şi plajă oferă oaspeţilor patru tipuri de bazine şi două simularoare de surf.
The Royal Theatre este spaţiul principal de spectacole şi cel mai mare loc de divertisment de pe navă, care oferă 1.380 de locuri pentru oaspeţi.
Harmony Dunes, teren de mini-golf.
„Arderea în propulsor completă şi orbita obţinută. Sunt gata să-ţi aflu secretele, Jupiter. Obişnuieşte-te cu ideea.“ Aşa sună invitaţia la dans făcută de Juno misteriosului Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.
O ardere în motor de 35 de minute a încetinit Juno la 1.950 km/h, suficient pentru ca nava spaţială să poată fi capturată de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. Ca să ajungă acolo, Juno a călătorit cu 210.000 km/h într-o cursă nebunească şi periculoasă pentru un dans la fel de nebunesc şi de periculos. Coregrafia a fost pregătită acum 10 ani, pe Pământ.
Susan G. Finley, o aventurieră a spaţiului în vârstă de 79 de ani, a urmărit pentru NASA dansul lui Juno (în mitologia romană, Juno este zeiţa căsătoriei şi regina zeilor). Susan G. Finley este o deschizătoare de drumuri. A lucrat cu rachete încă dinainte ca NASA să existe, scrie The New York Times.
Pe 4 iulie, când lumea sărbătorea independenţa Americii şi admira spectacolul de artificii, inginerul Finley aştepta la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena confirmarea succesului celei mai recente aventuri spaţiale.
Doamna Finley, specialist al reţelei Deep Space de radiotelescoape, a avut misiunea de a identifica un semnal radio important trimis de nava spaţială – acela care ar fi arătat că exploratorul planetar a ajuns pe orbita lui Jupiter după o călătorie de cinci ani. Din cauza latenţei cu care semnalele de pe Pământ ajung la Jupiter şi invers, Juno s-a bazat pe pilotul ei automat pentru a executa manevra îndrăzneaţă. „Este un semnal greu de urmărit“, spune doamna Finley. Iar semnalul a venit, sub forma unor tonuri primitive, traduse apoi de computere puternice în mesaje liniştitoare. O fază importantă a misiunii de un miliard de dolari s-a încheiat cu succes. Tonurile sunt folositoare când antena principală a navei spaţiale nu este îndreptată înspre Pământ, aşa cum a fost cazul lui Juno în timpul etapei în care şi-a pornit motoarele pentru a putea fi prinsă de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. O antenă mai mică, mai slabă, transmite doar tonuri simple pentru comunicare.
Ce face acum doamna Finley diferă mult de ce făcea în ianuarie 1958, când a păşit pentru prima dată în Jet Propulsion Laboratory. Inclusă pe lista pionierelor spaţiului în cartea „Ascensiunea rachetistelor“ a Nathaliei Holt, doamna Finley a început cu puţin înainte de lasarea Explorer I, primul satelit pe care SUA l-au trimis cu succes în spaţiu. Şase luni mai târziu, Congresul a adoptat legea prin care a fost creată NASA şi la sfârşitul anului laboratorul, care lucra până atunci pentru armată, a fost transferat la agenţia spaţială pentru a se concentra pe explorarea planetelor cu sonde robotice.
Doamna Finley nu era pe atunci inginer. La facultate visa să devină arhitect, dar a renunţat după trei ani. „Arta pur şi simplu nu se lipea de mine“, povesteşte ea. A urmat cursuri de matematică şi, având o afinitate pentru numere, a devenit la propriu un computer uman. Computerele electronice erau încă rare şi scumpe, aşa că inginerii – în acele vremuri cei mai mulţi erau bărbaţi – dădeau spre rezolvare ecuaţiile de care aveau nevoie unui computer uman – aproape întotdeauna o femeie. Doamna Finley calcula, la început la Convair, o companie de aeronautică din Pomona, din California, apoi la Jet Propulsion Laboratory.
Chiar dacă munca părea anostă, „dacă-ţi plăceau puzzle-urile şi chestii din astea, era distractiv“. „Şi întotdeauna obţineai un răspuns, spre deosebire de multe probleme din această lume pentru care nu există răspunsuri.“ Şi-a lăsat munca deoparte timp de şase ani pentru a-şi creşte copiii, doi băieţi, până când cel mai tânăr a putut fi dat la grădiniţă. S-a întors în 1969, a învăţat programare şi a devenit inginer. „Să fii programator este mai distractiv decât să fii un computer“, spune ea.
De-a lungul anilor a lucrat şi ca inginer de teste şi ulterior ca inginer la reţeaua Deep Space. NASA a folosit tehnica tonurilor simple în aterizarea sondei Mars Pathfinder în 1997. Le-a exclus însă din alte două misiuni marţiene ulterioare, Climate Orbiter şi Polar Lander. Ambele sonde au fost pierdute în 1999. Investigaţiile privind cauzele eşecurilor au fost îngreunate de lipsa informaţiilor care puteau fi furnizate de tonurile transmise.
Mai văzusem o singură dată o navă de croazieră, atunci când MSC Opera a acostat în portul Constanţa, însă asta doar pentru câteva ore. Înainte de a începe aventura, mi-au trecut prin cap gânduri năstruşnice (cele legate, de pildă, de capacitatea de a sta în picioare când marea e învolburată), dar pe de altă parte eram curioasă cum este să trăieşti câteva zile în larg. Când am avut ocazia să simt pe propria piele experienţa unei vacanţe pe o navă de croazieră, n-am stat pe gânduri. Am zburat de la Bucureşti spre Bergamo, iar de acolo am mers cu autocarul câteva ore spre portul de îmbarcare. Ne-am îmbarcat pe MSC Fantasia din portul Genova, un oraş aşezat pe un deal scăldat la poale de Marea Mediterană şi pictat în crem, galben şi arămiu. Aşezarea este brăzdată de străzi înguste, înconjurate de clădiri pătrate, cu până la 7-8 etaje, care par uriaşe datorită galeriilor înalte de la parter, tipice oraşelor italiene.
În ochi îţi sare imediat însă albul navelor de croazieră care îşi aşteaptă în port miile de turişti; am pus piciorul pe punte pe la ora prânzului. Nava, lansată la apă în anul 2008, are o lungime de 333 metri şi o înălţime de 66 de metri; poate transporta peste 4.300 de pasageri în cele peste 1.600 de cabine. Desigur, la bord sunt şi membrii echipajului – nu mai puţini de 1.300 – de la personal navigant la bucătari şi ospătari. MSC Fantasia aparţine clasei de nave cu acelaşi nume din portofoliul unei companii italiene, care mai operează alte trei nave asemănătoare ca dimensiuni şi stil: Preziosa, Divina şi Splendida.
Îmbarcarea este similară celei de la aeroport, cu normele de securitate specifice. Înainte de a intra pe navă îţi este înmânat un card care conţine date precum ziua îmbarcării şi a debarcării, numărul cabinei, sectorul în care trebuie să ajungi în caz de urgenţă, restaurantul a la carte şi masa la care eşti repartizat; ţi se face, pe loc, o poză tip buletin. Cardul poate fi alimentat cu o sumă minimă indicată, cu care poţi plăti produsele achiziţionate de pe vasul de croazieră; practic, nu poţi cumpăra nimic cu cash pe navă, iar toate cheltuielile sunt „imprimate“ pe card.
Când ajungi în lobby-ul navei de croazieră, ai impresia că nu mai eşti de mult pe un hotel plutitor, ci pe unul aşezat pe pământ. Zona recepţiei şi lobby-ul sunt colorate în nuanţele oraşului Genova, iar fiecare încăpere are o nuanţă diferită.
Am petrecut patru zile şi trei nopţi pe MSC Fantasia, însă itinerarul întreg cuprindea şapte de nopţi de cazare. Ai nevoie de câteva zile ca să cunoşti tot vasul, care are 18 punţi – teoretic; practic, nava are 17 punţi, însă 17 este pentru italieni un fel de 13 pentru români şi a fost exclus din numerotare.
Evident că imediat după ce ne-am îmbarcat am dat iama în bucatele pregătite de bucătarii italieni la restaurantul tip bufet. Pizza, paste cu fructe de mare, peşte, sunt doar câteva de titlurile din meniul restaurantului tip bufet, iar bucătăria navei este una în miniatură a gastronomiei italiene.
MSC Fantasia dispune de un restaurant tip bufet, mai multe restaurante a la carte, baruri cu diferite tematici, cazino, teatru, cinema 4D, locuri de joacă, piscină, şi alte servicii precum spa. În plus, nava are şi o zonă dedicată clienţilor exclusivişti, numită MSC Yacht Club, care include 99 de apartamente, piscine, un bar etc.
Am plecat din Genova după- amiaza şi am navigat până dimineaţă când am ajuns la Cannes, iar frumuseţea croazierelor este că într-un timp foarte scurt poţi vizita mai multe oraşe din ţări diferite, relaxându-te într-un hotel de cinci stele. Am ajuns la Cannes atunci când soarele ieşea de după bătrânul continent şi începea să lumineze marea. Răsăritul soarelui pe mare este un „must have“ atunci când îţi petreci vacanţa pe o navă de croazieră, mai ales că în fiecare zi ai parte de o altă experienţă. Nu ai nevoie de mult timp să-ţi dai seama de ce în fiecare an 8.000-9.000 de români merg în croazieră, conform datelor din piaţă. Am stat la o cabină cu balcon la puntea 14, însă nava are şi cabine fără balcon sau apartamente.
Mai văzusem o singură dată o navă de croazieră, atunci când MSC Opera a acostat în portul Constanţa, însă asta doar pentru câteva ore. Înainte de a începe aventura, mi-au trecut prin cap gânduri năstruşnice (cele legate, de pildă, de capacitatea de a sta în picioare când marea e învolburată), dar pe de altă parte eram curioasă cum este să trăieşti câteva zile în larg. Când am avut ocazia să simt pe propria piele experienţa unei vacanţe pe o navă de croazieră, n-am stat pe gânduri. Am zburat de la Bucureşti spre Bergamo, iar de acolo am mers cu autocarul câteva ore spre portul de îmbarcare. Ne-am îmbarcat pe MSC Fantasia din portul Genova, un oraş aşezat pe un deal scăldat la poale de Marea Mediterană şi pictat în crem, galben şi arămiu. Aşezarea este brăzdată de străzi înguste, înconjurate de clădiri pătrate, cu până la 7-8 etaje, care par uriaşe datorită galeriilor înalte de la parter, tipice oraşelor italiene.
În ochi îţi sare imediat însă albul navelor de croazieră care îşi aşteaptă în port miile de turişti; am pus piciorul pe punte pe la ora prânzului. Nava, lansată la apă în anul 2008, are o lungime de 333 metri şi o înălţime de 66 de metri; poate transporta peste 4.300 de pasageri în cele peste 1.600 de cabine. Desigur, la bord sunt şi membrii echipajului – nu mai puţini de 1.300 – de la personal navigant la bucătari şi ospătari. MSC Fantasia aparţine clasei de nave cu acelaşi nume din portofoliul unei companii italiene, care mai operează alte trei nave asemănătoare ca dimensiuni şi stil: Preziosa, Divina şi Splendida.
Îmbarcarea este similară celei de la aeroport, cu normele de securitate specifice. Înainte de a intra pe navă îţi este înmânat un card care conţine date precum ziua îmbarcării şi a debarcării, numărul cabinei, sectorul în care trebuie să ajungi în caz de urgenţă, restaurantul a la carte şi masa la care eşti repartizat; ţi se face, pe loc, o poză tip buletin. Cardul poate fi alimentat cu o sumă minimă indicată, cu care poţi plăti produsele achiziţionate de pe vasul de croazieră; practic, nu poţi cumpăra nimic cu cash pe navă, iar toate cheltuielile sunt „imprimate“ pe card.
Când ajungi în lobby-ul navei de croazieră, ai impresia că nu mai eşti de mult pe un hotel plutitor, ci pe unul aşezat pe pământ. Zona recepţiei şi lobby-ul sunt colorate în nuanţele oraşului Genova, iar fiecare încăpere are o nuanţă diferită.
Am petrecut patru zile şi trei nopţi pe MSC Fantasia, însă itinerarul întreg cuprindea şapte de nopţi de cazare. Ai nevoie de câteva zile ca să cunoşti tot vasul, care are 18 punţi – teoretic; practic, nava are 17 punţi, însă 17 este pentru italieni un fel de 13 pentru români şi a fost exclus din numerotare.
Evident că imediat după ce ne-am îmbarcat am dat iama în bucatele pregătite de bucătarii italieni la restaurantul tip bufet. Pizza, paste cu fructe de mare, peşte, sunt doar câteva de titlurile din meniul restaurantului tip bufet, iar bucătăria navei este una în miniatură a gastronomiei italiene.
MSC Fantasia dispune de un restaurant tip bufet, mai multe restaurante a la carte, baruri cu diferite tematici, cazino, teatru, cinema 4D, locuri de joacă, piscină, şi alte servicii precum spa. În plus, nava are şi o zonă dedicată clienţilor exclusivişti, numită MSC Yacht Club, care include 99 de apartamente, piscine, un bar etc.
Am plecat din Genova după- amiaza şi am navigat până dimineaţă când am ajuns la Cannes, iar frumuseţea croazierelor este că într-un timp foarte scurt poţi vizita mai multe oraşe din ţări diferite, relaxându-te într-un hotel de cinci stele. Am ajuns la Cannes atunci când soarele ieşea de după bătrânul continent şi începea să lumineze marea. Răsăritul soarelui pe mare este un „must have“ atunci când îţi petreci vacanţa pe o navă de croazieră, mai ales că în fiecare zi ai parte de o altă experienţă. Nu ai nevoie de mult timp să-ţi dai seama de ce în fiecare an 8.000-9.000 de români merg în croazieră, conform datelor din piaţă. Am stat la o cabină cu balcon la puntea 14, însă nava are şi cabine fără balcon sau apartamente.
„Arderea în propulsor completă şi orbita obţinută. Sunt gata să-ţi aflu secretele, Jupiter. Obişnuieşte-te cu ideea.“ Aşa sună invitaţia la dans făcută de Juno misteriosului Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.
O ardere în motor de 35 de minute a încetinit Juno la 1.950 km/h, suficient pentru ca nava spaţială să poată fi capturată de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. Ca să ajungă acolo, Juno a călătorit cu 210.000 km/h într-o cursă nebunească şi periculoasă pentru un dans la fel de nebunesc şi de periculos. Coregrafia a fost pregătită acum 10 ani, pe Pământ.
Susan G. Finley, o aventurieră a spaţiului în vârstă de 79 de ani, a urmărit pentru NASA dansul lui Juno (în mitologia romană, Juno este zeiţa căsătoriei şi regina zeilor). Susan G. Finley este o deschizătoare de drumuri. A lucrat cu rachete încă dinainte ca NASA să existe, scrie The New York Times.
Pe 4 iulie, când lumea sărbătorea independenţa Americii şi admira spectacolul de artificii, inginerul Finley aştepta la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena confirmarea succesului celei mai recente aventuri spaţiale.
Doamna Finley, specialist al reţelei Deep Space de radiotelescoape, a avut misiunea de a identifica un semnal radio important trimis de nava spaţială – acela care ar fi arătat că exploratorul planetar a ajuns pe orbita lui Jupiter după o călătorie de cinci ani. Din cauza latenţei cu care semnalele de pe Pământ ajung la Jupiter şi invers, Juno s-a bazat pe pilotul ei automat pentru a executa manevra îndrăzneaţă. „Este un semnal greu de urmărit“, spune doamna Finley. Iar semnalul a venit, sub forma unor tonuri primitive, traduse apoi de computere puternice în mesaje liniştitoare. O fază importantă a misiunii de un miliard de dolari s-a încheiat cu succes. Tonurile sunt folositoare când antena principală a navei spaţiale nu este îndreptată înspre Pământ, aşa cum a fost cazul lui Juno în timpul etapei în care şi-a pornit motoarele pentru a putea fi prinsă de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. O antenă mai mică, mai slabă, transmite doar tonuri simple pentru comunicare.
Ce face acum doamna Finley diferă mult de ce făcea în ianuarie 1958, când a păşit pentru prima dată în Jet Propulsion Laboratory. Inclusă pe lista pionierelor spaţiului în cartea „Ascensiunea rachetistelor“ a Nathaliei Holt, doamna Finley a început cu puţin înainte de lasarea Explorer I, primul satelit pe care SUA l-au trimis cu succes în spaţiu. Şase luni mai târziu, Congresul a adoptat legea prin care a fost creată NASA şi la sfârşitul anului laboratorul, care lucra până atunci pentru armată, a fost transferat la agenţia spaţială pentru a se concentra pe explorarea planetelor cu sonde robotice.
Doamna Finley nu era pe atunci inginer. La facultate visa să devină arhitect, dar a renunţat după trei ani. „Arta pur şi simplu nu se lipea de mine“, povesteşte ea. A urmat cursuri de matematică şi, având o afinitate pentru numere, a devenit la propriu un computer uman. Computerele electronice erau încă rare şi scumpe, aşa că inginerii – în acele vremuri cei mai mulţi erau bărbaţi – dădeau spre rezolvare ecuaţiile de care aveau nevoie unui computer uman – aproape întotdeauna o femeie. Doamna Finley calcula, la început la Convair, o companie de aeronautică din Pomona, din California, apoi la Jet Propulsion Laboratory.
Chiar dacă munca părea anostă, „dacă-ţi plăceau puzzle-urile şi chestii din astea, era distractiv“. „Şi întotdeauna obţineai un răspuns, spre deosebire de multe probleme din această lume pentru care nu există răspunsuri.“ Şi-a lăsat munca deoparte timp de şase ani pentru a-şi creşte copiii, doi băieţi, până când cel mai tânăr a putut fi dat la grădiniţă. S-a întors în 1969, a învăţat programare şi a devenit inginer. „Să fii programator este mai distractiv decât să fii un computer“, spune ea.
De-a lungul anilor a lucrat şi ca inginer de teste şi ulterior ca inginer la reţeaua Deep Space. NASA a folosit tehnica tonurilor simple în aterizarea sondei Mars Pathfinder în 1997. Le-a exclus însă din alte două misiuni marţiene ulterioare, Climate Orbiter şi Polar Lander. Ambele sonde au fost pierdute în 1999. Investigaţiile privind cauzele eşecurilor au fost îngreunate de lipsa informaţiilor care puteau fi furnizate de tonurile transmise.
La 11 septembrie 2001 a avut loc un atac teribil asupra turnurilor gemene din New York, care a luat mii de vieţi omeneşti.
Lumea a fost şocată. După evenimentele tragice, echipele speciale au început să lucreze în zonă pentru a o pregăti pentru fundaţiile noului “One World Trade Center”, care a devenit cea mai înaltă clădire din SUA, după ce a fost terminată anul trecut.
În 2010, în timpul acestui proces de curăţare şi excavare, muncitorii au găsit ceva foarte interesant.
Vezi aici ce comoară se afla sub World Trade Center!
Titanic, unul dintre cele mai mari vase de croazieră construite vreodată, avea să rămână în istorie. Pe data de 14 aprilie Titanic a lovit un gheţar şi s-a scufundat În accident 1514 de oameni şi-au pierdut viaţa.
Astăzi se împlinesc 103 ani de la una dintre cele mai cunoscute tragedii petrecute pe mare. Vaporul pleca din Southampton (Anglia), cu destinaţia New York. În data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, Titanic s-a ciocnit cu un aisberg şi la ora 02:30 a dimineţii zilei de 15 aprilie, nava s-a scufundat în Oceanul Atlantic.
Distrugătorul purtător de rachete USS Donald Cook a avut o întâlnire ostilă cu un avion rusesc în Marea Baltică, informează site-ul Americas Navy.
Pe 11 aprilie Donald Cook efectua antrenamente cu un elicopter miliatar aliat când două avioane ruseşti SU-24 au făcut numeroase treceri la altitudine mică pe lângă ambarcaţiune. Una dintre treceri a avut loc în timp ce elicopterul aliat era alimentat pe puntea navei şi a fost considerată de periculoasă de către comandantul navei. Ca o măsură de siguranţă, operaţiunile de zbor au fost suspendate până când avioanel ruseşti au părăsit zona.
A doua zi, 12 aprilie, nava a avut o altă întâlnire cu forţele ruseşti. De data aceasta, un elicopter KA-27 Helix a realizat mai multe treceri joase în jurul navei. Şi aceste acţiuni au fost considerate nesigure şi neprofesioniste de către comandatul navei. 40 de minute mai târziu, alte două avioane ruseşti au trecut pe lângă Donald Cook. Avioanele de luptă ruseşti au simulat o acţiune de atac şi nu au răspuns la alertele navei.
“Ne îngrijorează astfel de manevre. Aceste acţiuni au potenţialul de a escalada în mod inutil tensiunile dintre cele două ţări”, au declarat oficiali americani.