Tag: nava

  • Captură de droguri fără precedent: 20 de tone de cocaină în valoare de 1 miliarde de dolari pe vasul celei mai mari bănci din SUA

    Procurorii federali din Philadelphia, SUA, au confiscat o navă de containere operată de Mediterranean Shipping, la câteva săptămâni după ce autorităţile vamale au decoperit la bordul navei 20 de tone de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari, reprezentând una dintre cele mai mari capturi din istoria Americii, potrivit Business Insider.

    Autorităţile vamale au confiscat nava în data de 4 iulie, potrivit unei declaraţii oficiale. Nava este deţinută de clienţi într-un portofoliu gestionat de JPMorgan Asset Management, potrivit unei surse citate de publicaţia americană. Aceasta este operată de compania elveţiană MSC.

    „Captura unei nave de această dimensiune este complicată şi fără precedent – dar este potrivit în contextul în care circumstanţele sunt fără precedent. Am găsit aproape 20 de tone de cocaină ascunse pe această navă”, spune Procurorul american William McSwain.

    Câţiva membri ai echipajului au fost arestaţi, potrivit Homeland Security, iar investigaţia este în curs.

    Nava a navigat sub steagul Liberiei şi înainte de a ajunge în Philadelphia a călătorit prin Bahamas şi prin mai multe ţări din America de Sud, potrivit sistemului de tracking.

     

     

     

     

     

  • Captură de droguri fără precedent: 20 de tone de cocaină în valoare de 1 miliarde de dolari pe vasul celei mai mari bănci din SUA

    Procurorii federali din Philadelphia, SUA, au confiscat o navă de containere operată de Mediterranean Shipping, la câteva săptămâni după ce autorităţile vamale au decoperit la bordul navei 20 de tone de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari, reprezentând una dintre cele mai mari capturi din istoria Americii, potrivit Business Insider.

    Autorităţile vamale au confiscat nava în data de 4 iulie, potrivit unei declaraţii oficiale. Nava este deţinută de clienţi într-un portofoliu gestionat de JPMorgan Asset Management, potrivit unei surse citate de publicaţia americană. Aceasta este operată de compania elveţiană MSC.

    „Captura unei nave de această dimensiune este complicată şi fără precedent – dar este potrivit în contextul în care circumstanţele sunt fără precedent. Am găsit aproape 20 de tone de cocaină ascunse pe această navă”, spune Procurorul american William McSwain.

    Câţiva membri ai echipajului au fost arestaţi, potrivit Homeland Security, iar investigaţia este în curs.

    Nava a navigat sub steagul Liberiei şi înainte de a ajunge în Philadelphia a călătorit prin Bahamas şi prin mai multe ţări din America de Sud, potrivit sistemului de tracking.

     

     

     

     

     

  • Iranul ameninţă că va captura o navă britanică după sechestrarea unui petrolier în Gibraltar

    Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat joi petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.

    “Dacă Marea Britanie nu eliberează petrolierul iranian, este datoria autorităţilor iraniene să captureze un petrolier britanic”, a declarat Mohsen Rezai, unul dintre comandanţii Gardienilor Revoluţiei din Iran. La rândul său, Ministerul de Externe de la Teheran a cerut eliberarea imediată a petrolierului, acuzând Marea Britanie că a acţionat la ordinul SUA.

    Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole. “Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entităţi aflată pe lista de sancţiuni a UE impuse Siriei”, a declarat şeful Guvernului regional din Gibraltar, Fabian Picardo, relatează cotidianul The Telegraph.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă un domeniu cucerit de inteligenţa artificială unde oamenii au fost înlăturaţi

    Sea Hunter, nava de suprafaţă fără pilot a Marinei S.U.A., a devenit prima navă care a navigat vreodată de la San Diego, California la Pearl Harbor, Hawaii şi înapoi fără un echipaj pentru navigaţie şi direcţie.

    „Programul Sea Hunter este lider mondial în producţia şi designul navelor fără pilot, complet autonome,” a declarat Gerry Fasano, preşedintele Grupului Leidos.

    Nava are o lungime de aproximativ 40 de metri şi este concepută pentru a testa o serie de misiuni efectuate de ambarcaţiunile de dimensiuni medii. Sea Hunter poate parcurge distanţe de 10,000 de mile marine, pe o durată de câteva săptămâni, plecând din California până în Hawaii şi înapoi aproape de două ori fără să se întoarcă la bază. Nava din fibră de sticlă decorticată putea servi drept prototip pentru navele viitoare autonome construite cu o varietate de materiale şi multe posibile misiuni.

    Deocamdată, navele autonome fac parte din strategia marinei SUA de a aborda ameninţările din partea navelor ruseşti şi chineze. China construieşte o vastă armată de ambarcaţiuni de suprafaţă şi subacvatice, pe măsură ce încearcă să câştige dominaţia în Pacific. Armata rusă nu are aceleaşi resurse, ci construieşte o flotă de submarine mai silenţioase şi mai eficiente. Sea Hunter, care nu poartă arme, este proiectată pentru a monitoriza aceste flote, precum şi pentru a curăţa minele şi pentru a oferi un releu sigur de comunicaţii pentru navele mari de război ale marinei S.U.A.

    Navele autonome vor economisi mulţi bani pentru marină; potrivit unui studiu realizat de Agenţia pentru Proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA), care iniţial supraveghea programul autonom al navelor, Sea Hunter poate opera pentru suma de 20.000 de dolari pe zi, în comparaţie cu 700.000 de dolari pentru a conduce un distrugător complet echipat cu misiuni similare.

     

  • O navă de război spaniolă a izgonit navele comerciale din apele Gibraltarului

    O navă spaniolă de război, cu armamentul pregătit, a ordonat navelor comerciale să plece din apele strâmtorii Gibraltar duminică, potrivit unui anunţ guvernamental citat de Bloomberg.

    Echipajul navei de război poate fi auzit în înregistrările radio cum le ordonă navelor din zonă să „părăsească apele teritoriale spaniole”.

     Pe parcursul incidentului, navele comerciale au rămas în port. Incidentul a fost numit „o prostie” de către un purtător de cuvânt al guvernului.

    „Jocurile acestea prosteşti nu au o valoare şi sunt realizate de cei care nu pot accepta suveranitatea britanică asupra apelor din jurul Gibraltarului, aşa cum a fost recunoscută de întraewga lume în cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite”, transmite purtătorul de cuvânt.

     

     

  • Murielle Lorilloux, CEO / Vodafone România: „Un bun CEO este căpitanul navei – trebuie să aibă viziunea, să definească o strategie clară pentru toată compania. Cred că un CEO trebuie să conducă prin exemplu şi să inspire un entuziasm legat de viitor.”

    Carte
    de vizită
    ¶ Lorilloux este a doua femeie care preia funcţia de CEO din istoria de 21 de ani a Vodafone (Connex) pe piaţa locală, după Liliana Solomon
    ¶ A ocupat poziţii de top management în industria de telecom în cadrul mai multor operatori de comunicaţii din Africa – cea mai recentă fiind cea de director general al celui mai mare jucător de pe piaţa de telefonie mobilă din Republica Democratică Congo
    ¶ Absolventă a Ecole Supérieure de Commerce din Paris, ea a urmat un MBA la University of Texas din Austin şi are o diplomă de master în economie obţinută la Universitatea Paris Nanterre
    ¶ Căsătorită cu un doctor francez, Murielle Lorilloux este mamă a trei copii
    ¶ Vodafone România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,6 miliarde de lei

    Murielle Lorilloux a apărut în catalogul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, 2018.

  • Sistemul ce ar putea duce omenirea pe Marte: NASA a finalizat testele propulsorului cu ioni

    Hall Thruster utilizează câmpuri magnetice şi electrice pentru a ioniza gaze, precum xenonul, pentru a elimina ioni. Conform Mail Online, tehnica este mult mai eficientă, sigură şi produce combustibil mult mai eficient decât rachetele obişnuite. 
     
    NASA a oferit Aerojet Rocketdyne trei ani la dispoziţie şi un contract de 67 milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului Advanced Electric Propulsion System (AEPS).
     
    Tehnologia ar putea creşte potenţialul zborului spaţial de 10 ori. Aceeaşi tehnologie este utilizată în prezent şi pentru manevrarea sateliţilor în orbita Pământului. În prezent, reprezentanţi ai Aerojet Rocketdyne a afirmat că au fost finalizate, cu succes, testele de integrare a sistemelor pentru motor. 
     
  • O fregată rusă a efectuat un exerciţiu de trageri cu racheta de croazieră Kalibr în Marea Neagră

    “În conformitate cu planul de antrenament de luptă, fregata Amiral Grigorovici din cadrul Flotei Mării Negre a efectuat un exerciţiu de trageri cu muniţie de război pentru a lovi cu sistemul de rachete Kalibr o ţintă de suprafaţă într-un poligon naval din Marea Neagră “, a comunicat biroul de presă al Flotei ruse.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NASA va lansa prima sondă ce ”va atinge Soarele”

     Sonda va fi lansată pe 4 august, conform anunţului oficial NASA. Independent notează că anunţul vine după unele amânări în care specialiştii de la sol s-au asigurat că nava este pregătită.

    Lansarea va avea loc pe 4 august la ora 4:00 a.m. EDT (11:00, ora României) de pe platforma din Cape Canavera, Florida, la bordul unei rachete United Launch Alliance Delta IV Heavy. Mica sondă, ce are mărimea unei maşini, va ajunge la aproximativ 6,11 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare. În acea regiune temperatura ajunge la 1.400 de grade Celsius, iar sonda va fi protejată de un scut de carbon cu o grosime de 11,43 de centimetri.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Povestea incredibilă a doi arhitecţi români, fraţi gemeni, care au participat la proiectul noului sediu Apple, care seamănă cu o navă spaţială şi care a costat 5 miliarde de euro. ”Ni s-a cerut să construim cea mai bună clădire de birouri din lume”

    „Faptul că am crescut într-o familie de ar­hi­tecţi şi pregătirea în vederea examenului de admitere au jucat un rol im­portant la început de carieră. De acolo totul a urmat foarte firesc şi fiecare pas l-a asi­gurat cumva pe urmă­torul“, spun Maximilian şi Daniel Zielinski, par­te­neri în cadrul Foster and Partners, birou de arhitectură a cărui in­spi­raţie a ge­nerat une­­le din­tre cele mai spec­­ta­culoase pro­iecte la nivel global.

    Reichstag-ul din Berlin, clădirea deschisă pu­blicului care adăposteşte parlamentul Germaniei şi care surprinde prin domul de sti­clă de pe acoperiş, sau „infa­mul“ Gherkin, emblema City-ului londonez, toate poartă semnă­tura Foster and Partners.

    Cariera intrernaţională a celor doi fraţi a început însă de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti.

    „A fost o perioadă intensă în care ne-am descoperit definitiv plă­cerea pentru arhitectură. La sfâr­şitul celui de-al doilea an de fa­cultate, Dani a reuşit să aibă cele mai bune rezultate din an, bene­ficiind de bursa Di­nu Patriciu (om de afa­ceri român, de profesie ar­hitect, cu­noscut mai ales pentru dez­voltarea grupului Rompetrol şi care a decedat în 2014 – n.red.). Eu se întâmpla să fiu undeva pe aproape. Ca rezultat am avut ocazia de a pleca cu bursă în afara ţării, acolo unde ne doream, şi anume la Stuttgart, în Germania“, îşi aminteşte Maximilian Zielinski.

    În familia Foster

    După bursa de la Stuttgart, cei doi au început un stagiu de practică la Herzog&de Meuron în Basel, Elveţia, unul dintre cele mai prestigioase birouri de arhitectură din lume.

    De semnătura Herzog&de Meuron se leagă proiecte precum Elbphilharmonie, din Hamburg, o clădire care arată ca secţiunea unui val şi care este una dintre cele mai avansate săli de concerte din lume din punct de vedere acustic. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro