Rol ocupat în companie: Sunt partener în cadrul PCF Investment Banking – cea mai mare companie locală independentă de consultanţă, axată pe consultanţă financiară, cu o concentrare puternică pe servicii de corporate finance, tranzacţii sindicalizate, M&A şi private equity investments, cu un portofoliu de tranzacţii închise cu succes de peste
1,5 miliarde de euro. Am fost numit în această poziţie la începutul acestui an, după doi ani în care am activat în cadrul companiei în calitate de project manager. În această perioadă am fost implicat în multiple tranzacţii de atragere de capital, a căror valoarea cumulată depăşeşte un sfert de miliard de euro. Principalul obiectiv a fost cel de a ajuta companiile antreprenoriale româneşti să îşi realizeze strategia investiţională, prin crearea de structuri de finanţare tailor-made care să le permită o dezvoltare eficientă şi sustenabilă. Fie că vorbim despre dezvoltare organică sau prin achiziţii, fie că ne referim la eficientizarea operaţiunilor curente sau investiţii de tip greenfield, am urmărit ca finanţările atrase să genereze efecte puternice în economia reală, contribuind în mod direct nu doar la transformarea companiilor beneficiare, ci şi a comunităţilor din care fac parte. Cel mai recent exemplu pe care îl am în minte este tranzacţia realizată pentru MG Tech Industry – finanţarea de la zero a unei fabrici de hârtie şi produse asociate în judeţul Cluj. După finalizare, aici vor lucra peste 400 de oameni, peste 400 de familii vor avea o altă perspectivă. Aceasta este economia reală şi este poate cel mai plin de satisfacţii proces pe care poţi să îl parcurgi în carieră – să fii parte din procesul prin care ideile ajung să schimbe comunităţi şi să îmbunătăţească vieţile unor oameni. Obiectivul pe care ni-l propunem în prezent este acela de a debloca accesul la structuri financiare complexe, care momentan sunt apanajul companiilor multinaţionale, pentru antreprenorii români.
Cele mai importante roluri profesionale avute până la această funcţie: Încă de la începutul pregătirii mele academice am vrut să descopăr cum pot fi scalate companiile mici, astfel încât să devină organizaţii puternice. Pentru toate acele organizaţii care au reuşit să facă acest pas, există un singur numitor comun, anume accesul la resurse şi expertiză în accesarea acestora. Pentru toate aceste companii viziunea, capacitatea de înţelegere a pieţei, valorificarea resursei umane au fost susţinute prin finanţare corectă. Fără acest element vital, toate ideile ar rămâne patente sau planuri pe hârtie. Iar aceste finanţări sunt obţinute de către companiile de consultanţă. De aceea, încă de la începutul traseului meu profesional am ţintit către o carieră în zona de corporate banking. Primul pas a fost un internship în BCR în cadrul departamentului lor de corporate. Aici am înţeles cu adevărat cât de importante sunt finanţările pentru companii, indiferent de dimensiune Următoarea etapă a fost în Big 4 în departamentul de audit al PwC. Aici am putut să văd cum diferitele structuri produc rezultate diferite în business. În cadrul PwC am luat decizia crucială de a mă îndrepta către corporate finance. Am început cu analiza în cadrul BT Capital Partners.
Rolul propus pentru anul 2030: Îmi propun să aduc cât mai multe premiere în piaţă. Îmi propun ca PCF Investment Banking să devină liderul local pe zona de consultanţă financiară, nu doar pe nişa companiilor locale, ci în competiţie directă cu companiile internaţionale cu expertiză în această zonă.
CEO/Antreprenor admirat: Unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult în această industrie este Doru Lionăchescu, unul dintre cei care au setat standardele pieţei de investment banking din România. Membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania şi al BT Capital Partners, acesta se numără printre cei mai fini cunoscători ai mediul de afaceri din România. Din diversele poziţii pe care le-a ocupat, a înţeles foarte bine modul în care piaţa avea nevoie de consultanţă financiară la cel mai înalt nivel. Doru Lionăchescu este cel care a fost mereu the thought leader.
Tag: multinationale
-
Mihai Murgu, Partener, PCF Investment banking: „Vrem să deblocăm accesul la structuri financiare complexe pentru antreprenori”
-
Mihai Murgu, Partener, PCF Investment banking: „Vrem să deblocăm accesul la structuri financiare complexe pentru antreprenori”
Rol ocupat în companie: Sunt partener în cadrul PCF Investment Banking – cea mai mare companie locală independentă de consultanţă, axată pe consultanţă financiară, cu o concentrare puternică pe servicii de corporate finance, tranzacţii sindicalizate, M&A şi private equity investments, cu un portofoliu de tranzacţii închise cu succes de peste
1,5 miliarde de euro. Am fost numit în această poziţie la începutul acestui an, după doi ani în care am activat în cadrul companiei în calitate de project manager. În această perioadă am fost implicat în multiple tranzacţii de atragere de capital, a căror valoarea cumulată depăşeşte un sfert de miliard de euro. Principalul obiectiv a fost cel de a ajuta companiile antreprenoriale româneşti să îşi realizeze strategia investiţională, prin crearea de structuri de finanţare tailor-made care să le permită o dezvoltare eficientă şi sustenabilă. Fie că vorbim despre dezvoltare organică sau prin achiziţii, fie că ne referim la eficientizarea operaţiunilor curente sau investiţii de tip greenfield, am urmărit ca finanţările atrase să genereze efecte puternice în economia reală, contribuind în mod direct nu doar la transformarea companiilor beneficiare, ci şi a comunităţilor din care fac parte. Cel mai recent exemplu pe care îl am în minte este tranzacţia realizată pentru MG Tech Industry – finanţarea de la zero a unei fabrici de hârtie şi produse asociate în judeţul Cluj. După finalizare, aici vor lucra peste 400 de oameni, peste 400 de familii vor avea o altă perspectivă. Aceasta este economia reală şi este poate cel mai plin de satisfacţii proces pe care poţi să îl parcurgi în carieră – să fii parte din procesul prin care ideile ajung să schimbe comunităţi şi să îmbunătăţească vieţile unor oameni. Obiectivul pe care ni-l propunem în prezent este acela de a debloca accesul la structuri financiare complexe, care momentan sunt apanajul companiilor multinaţionale, pentru antreprenorii români.
Cele mai importante roluri profesionale avute până la această funcţie: Încă de la începutul pregătirii mele academice am vrut să descopăr cum pot fi scalate companiile mici, astfel încât să devină organizaţii puternice. Pentru toate acele organizaţii care au reuşit să facă acest pas, există un singur numitor comun, anume accesul la resurse şi expertiză în accesarea acestora. Pentru toate aceste companii viziunea, capacitatea de înţelegere a pieţei, valorificarea resursei umane au fost susţinute prin finanţare corectă. Fără acest element vital, toate ideile ar rămâne patente sau planuri pe hârtie. Iar aceste finanţări sunt obţinute de către companiile de consultanţă. De aceea, încă de la începutul traseului meu profesional am ţintit către o carieră în zona de corporate banking. Primul pas a fost un internship în BCR în cadrul departamentului lor de corporate. Aici am înţeles cu adevărat cât de importante sunt finanţările pentru companii, indiferent de dimensiune Următoarea etapă a fost în Big 4 în departamentul de audit al PwC. Aici am putut să văd cum diferitele structuri produc rezultate diferite în business. În cadrul PwC am luat decizia crucială de a mă îndrepta către corporate finance. Am început cu analiza în cadrul BT Capital Partners.
Rolul propus pentru anul 2030: Îmi propun să aduc cât mai multe premiere în piaţă. Îmi propun ca PCF Investment Banking să devină liderul local pe zona de consultanţă financiară, nu doar pe nişa companiilor locale, ci în competiţie directă cu companiile internaţionale cu expertiză în această zonă.
CEO/Antreprenor admirat: Unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult în această industrie este Doru Lionăchescu, unul dintre cei care au setat standardele pieţei de investment banking din România. Membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania şi al BT Capital Partners, acesta se numără printre cei mai fini cunoscători ai mediul de afaceri din România. Din diversele poziţii pe care le-a ocupat, a înţeles foarte bine modul în care piaţa avea nevoie de consultanţă financiară la cel mai înalt nivel. Doru Lionăchescu este cel care a fost mereu the thought leader. -
Motivul pentru care un tânăr a renunţat la jobul din corporaţie. Conducea o echipă de zeci de oameni din spatele unuia dintre cele mai importante site-uri din România
Paul Neagoe are doar 28 de ani. Şi totuşi, a acumulat deja experienţă în două multinaţionale, culminând cu rolul de conducere a echipei responsabile de dezvoltarea platformei de anunţuri a OLX în România. A decis acum să facă pasul spre antreprenoriat după ce a identificat un domeniu care abia începe să se contureze pe piaţa locală: hardware as a service.
Antreprenoriatul a fost, de fapt, pe agenda mea într-un fel sau altul în fiecare pas al carierei de până acum”, descrie Paul Neagoe, care a lucrat în ultimele luni conducând echipa de 63 de persoane a OLX, decizia de a-şi schimba parcursul cu 180 de grade.
Cariera lui a început în consultanţă la McKinsey, unde povesteşte că a alocat cea mai mare parte a timpului său în aspecte legate de strategie, marketing şi vânzări, în diferite industrii (telco, banking, energie). După McKinsey, şi-a dorit o carieră în online, aşa că a început să lucreze în cadrul OLX Group, unde a avut mai multe roluri: de la Sales Operations, la Monetization Lead la cel de coordonare a întregii echipe a OLX.RO.
„Ca realizări, sunt cel mai mândru de reuşitele avute cu echipa OLX. Am reuşit să creştem job boardul OLX dintr-o categorie puţin cunoscută în lider de piaţă pe aria de blue collar şi categoria de locuri de muncă cu cele mai multe anunţuri din ţară; am crescut cu peste 50% baza de utilizatori în categoriile cheie ale OLX; am coordonat campanii care au adus audienţe noi pe OLX, ultimele axate pe segmentul de vârstă 18-24, campanii care au rebranduit OLX.ro; am reuşit să dublăm cifra de afaceri a businessului”, îşi descrie el cele mai recente reuşite.
La categoria provocări se înscrie faptul că, fiind vorba despre activitatea dintr-o multinaţională, s-a confruntat cu rigorile acesteia, care l-au ajutat însă să îşi dezvolte creativitatea: „Fiind o companie multinaţională, anumite acţiuni erau limitate la nivel local, ceea ce m-a îndemnat să găsesc soluţii mai creative pentru a ne îndeplini obiectivele, iar această „goană” după idei, testări, implementări ş.a.m.d. a deschis un apetit puternic pentru antreprenoriat”.
Schimbarea a fost una firească, mai ales că şi în trecut s-a intersectat cu mediul dinamic al antreprenoriatului – înainte de McKinsey, a lucrat alături de
start-up-uri în incubatoare de business din Olanda, în vremea McKinsey, căuta soluţii alături de echipa locală de a susţine cu expertiza consultanţilor mediul local de
start-up-uri, iar în timpul anilor de la OLX, s-a implicat ca mentor pentru start-up-uri îndiferite programe din România. „Orientarea spre mediul antreprenorial a fost o călătorie care a curs într-un mod destul de natural prin experienţele acumulate în ultimii ani”, spune el.Cel mai nou pariu al său este Lizit, un business tip marketplace, care ţinteşte să aducă mai multă în modul în care se consumă tehnologia.
„Noi ca şi utilizatori, suntem încântaţi de serviciul pe care ni-l oferă un gadget şi nu de deţinerea în proprietate a acelui gadget. Avem o conexiune emoţională cu fiecare device în momentul în care îl descoperim pentru prima oară, îl scoatem din cutie, îl experimentăm şi îl învăţăm. Această conexiune este însă una care dispare repede şi este uşor înlocuită de apetitul şi dorinţa pentru următorul model mai nou, mai rapid, mai interesant”, explică Neagoe.
Lizit pune la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea de a folosi anumite gadgeturi, fără să le cumpere.
„Am creat Lizit pentru că în această lume în care produsele se schimbă de la an la an radical, credem că accesul flexibil la tehnologie este mai important decât deţinerea acestora. Astfel, pentru consumatori, Lizit oferă o soluţie financiară flexibilă pentru a avea acces la cele mai noi tehnologii, oricând au nevoie, prin închirieri/abonamente online”, descrie Neagoe conceptul pe care se bazează Lizit. Platforma a trecut printr-o perioadă de testare a conceptului pe piaţă în timpul acestei veri, iar în stadiul actual este live de mai bine de o lună.
Adaugă că utilizatorii platformei se împart în două categorii – cei care vor să fie tot timpul la curent cu cele mai noi produse şi optează pentru abonamente de 6-12 luni, cu dorinţa ca la finalul abonamentului să beneficieze de un model nou, cât şi utilizatorii care vor să satisfacă o nevoie pe termen scurt, fie aceasta de testare a unor produse sau de folosire pentru o durată scurtă, precum un proiect sau o vacanţă.
Valoarea investiţiei iniţiale în acest business a fost de 75.000 de euro şi, potrivit lui Paul Neagoe, va creşte în viitor pentru susţinerea dezvoltării businessului. Capitalul are ca sursă fondurile proprii ale fondatorilor.
În echipa start-up-ului se află, alături de Paul Neagoe, şi Andrei Duşu, pe care l-a cunoscut în anii petrecuţi la McKinsey şi alături de care a lucrat pentru o perioadă şi la OLX. El lucrează de mai bine de doi ani în cadrul Google la Londra, unde coordonează departamentul de Video şi Display Products la nivelul regiunii EMEA. Echipa tehnică este formată în prezent din două persoane, susţinute dintr-un rol de tech investor şi advisor de Selim Dogguy care are o experienţă vastă ca CTO în UE şi Statele Unite. Totodată, cu rol de investitor, îl au şi pe Dan Puică, actualul CEO al imobiliare.ro.
Paul Neagoe spune că ideea Lizit a venit din multiple surse –în principal, datorită experienţelor sale anterioare, a încercat să fie conectat tot timpul la trendurile de consum vizibile mai repede în Statele Unite şi în alte pieţe din UE. „Trendul de «as-a-service» este unul pe care îl ştim cu toţii pentru software, însă acesta apare din ce în ce mai des în zona de hardware. Asta ne-a făcut să ne gândim la zona de tehnologie, care are un ritm de dezvoltare ultra rapid şi se pretează astfel la servicii care permit utilizatorilor să fie tot timpul la curent cu ce e mai nou, într-un mod flexibil şi avantajos financiar.”
Şi-au propus ca până la finalul primăverii anului următor să ajungă la o ţintă de 1.000 de utilizatori abonaţi lunar: „Fiind un concept inovativ pe piaţa din România, atingerea acestui obiectiv de către Lizit va necesita multă muncă în detalierea modelului şi convingerea unei mase critice de early adopters să utilizeze serviciile noastre”.
Antreprenoriat vs. multinaţională? „Provocarile sunt multiple, iar cele două lumi, foarte diferite. Sunt un începător în antreprenoriat, deci poate voi spune lucruri evidente. Cea mai interesantă este cea de momentum sau, mai degrabă, de lipsa sa – dacă într-o multinaţională, businessul are un momentum şi un ritm natural prin care se dezvoltă organic, o firmă nou înfiinţată necesită necontenit să fie trasat înainte de fondatori pentru a dezvolta acest momentum şi a susţine creşterea numărului de utilizatori.”
De asemenea, sesizează viteza rapidă de dezvoltare în acest mediu: „Viteza de dezvoltare, de prototipizare, de testare şi adaptare, este una mult mai ridicată în acest mediu. Serviciul Lizit suferă săptămânal (daca nu zilnic) modificari in urma diferitelor experimente si feedbackului utilizatorilor, iar asta credem noi ca ne dă cele mai bune şanse să oferim un serviciu cât de eficient şi placut de consumatori”.
-
Motivul pentru care un tânăr a renunţat la jobul din corporaţie. Conducea o echipă de zeci de oameni din spatele unuia dintre cele mai importante site-uri din România
Paul Neagoe are doar 28 de ani. Şi totuşi, a acumulat deja experienţă în două multinaţionale, culminând cu rolul de conducere a echipei responsabile de dezvoltarea platformei de anunţuri a OLX în România. A decis acum să facă pasul spre antreprenoriat după ce a identificat un domeniu care abia începe să se contureze pe piaţa locală: hardware as a service.
Antreprenoriatul a fost, de fapt, pe agenda mea într-un fel sau altul în fiecare pas al carierei de până acum”, descrie Paul Neagoe, care a lucrat în ultimele luni conducând echipa de 63 de persoane a OLX, decizia de a-şi schimba parcursul cu 180 de grade.
Cariera lui a început în consultanţă la McKinsey, unde povesteşte că a alocat cea mai mare parte a timpului său în aspecte legate de strategie, marketing şi vânzări, în diferite industrii (telco, banking, energie). După McKinsey, şi-a dorit o carieră în online, aşa că a început să lucreze în cadrul OLX Group, unde a avut mai multe roluri: de la Sales Operations, la Monetization Lead la cel de coordonare a întregii echipe a OLX.RO.
„Ca realizări, sunt cel mai mândru de reuşitele avute cu echipa OLX. Am reuşit să creştem job boardul OLX dintr-o categorie puţin cunoscută în lider de piaţă pe aria de blue collar şi categoria de locuri de muncă cu cele mai multe anunţuri din ţară; am crescut cu peste 50% baza de utilizatori în categoriile cheie ale OLX; am coordonat campanii care au adus audienţe noi pe OLX, ultimele axate pe segmentul de vârstă 18-24, campanii care au rebranduit OLX.ro; am reuşit să dublăm cifra de afaceri a businessului”, îşi descrie el cele mai recente reuşite.
La categoria provocări se înscrie faptul că, fiind vorba despre activitatea dintr-o multinaţională, s-a confruntat cu rigorile acesteia, care l-au ajutat însă să îşi dezvolte creativitatea: „Fiind o companie multinaţională, anumite acţiuni erau limitate la nivel local, ceea ce m-a îndemnat să găsesc soluţii mai creative pentru a ne îndeplini obiectivele, iar această „goană” după idei, testări, implementări ş.a.m.d. a deschis un apetit puternic pentru antreprenoriat”.
Schimbarea a fost una firească, mai ales că şi în trecut s-a intersectat cu mediul dinamic al antreprenoriatului – înainte de McKinsey, a lucrat alături de
start-up-uri în incubatoare de business din Olanda, în vremea McKinsey, căuta soluţii alături de echipa locală de a susţine cu expertiza consultanţilor mediul local de
start-up-uri, iar în timpul anilor de la OLX, s-a implicat ca mentor pentru start-up-uri îndiferite programe din România. „Orientarea spre mediul antreprenorial a fost o călătorie care a curs într-un mod destul de natural prin experienţele acumulate în ultimii ani”, spune el.Cel mai nou pariu al său este Lizit, un business tip marketplace, care ţinteşte să aducă mai multă în modul în care se consumă tehnologia.
„Noi ca şi utilizatori, suntem încântaţi de serviciul pe care ni-l oferă un gadget şi nu de deţinerea în proprietate a acelui gadget. Avem o conexiune emoţională cu fiecare device în momentul în care îl descoperim pentru prima oară, îl scoatem din cutie, îl experimentăm şi îl învăţăm. Această conexiune este însă una care dispare repede şi este uşor înlocuită de apetitul şi dorinţa pentru următorul model mai nou, mai rapid, mai interesant”, explică Neagoe.
Lizit pune la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea de a folosi anumite gadgeturi, fără să le cumpere.
„Am creat Lizit pentru că în această lume în care produsele se schimbă de la an la an radical, credem că accesul flexibil la tehnologie este mai important decât deţinerea acestora. Astfel, pentru consumatori, Lizit oferă o soluţie financiară flexibilă pentru a avea acces la cele mai noi tehnologii, oricând au nevoie, prin închirieri/abonamente online”, descrie Neagoe conceptul pe care se bazează Lizit. Platforma a trecut printr-o perioadă de testare a conceptului pe piaţă în timpul acestei veri, iar în stadiul actual este live de mai bine de o lună.
Adaugă că utilizatorii platformei se împart în două categorii – cei care vor să fie tot timpul la curent cu cele mai noi produse şi optează pentru abonamente de 6-12 luni, cu dorinţa ca la finalul abonamentului să beneficieze de un model nou, cât şi utilizatorii care vor să satisfacă o nevoie pe termen scurt, fie aceasta de testare a unor produse sau de folosire pentru o durată scurtă, precum un proiect sau o vacanţă.
Valoarea investiţiei iniţiale în acest business a fost de 75.000 de euro şi, potrivit lui Paul Neagoe, va creşte în viitor pentru susţinerea dezvoltării businessului. Capitalul are ca sursă fondurile proprii ale fondatorilor.
În echipa start-up-ului se află, alături de Paul Neagoe, şi Andrei Duşu, pe care l-a cunoscut în anii petrecuţi la McKinsey şi alături de care a lucrat pentru o perioadă şi la OLX. El lucrează de mai bine de doi ani în cadrul Google la Londra, unde coordonează departamentul de Video şi Display Products la nivelul regiunii EMEA. Echipa tehnică este formată în prezent din două persoane, susţinute dintr-un rol de tech investor şi advisor de Selim Dogguy care are o experienţă vastă ca CTO în UE şi Statele Unite. Totodată, cu rol de investitor, îl au şi pe Dan Puică, actualul CEO al imobiliare.ro.
Paul Neagoe spune că ideea Lizit a venit din multiple surse –în principal, datorită experienţelor sale anterioare, a încercat să fie conectat tot timpul la trendurile de consum vizibile mai repede în Statele Unite şi în alte pieţe din UE. „Trendul de «as-a-service» este unul pe care îl ştim cu toţii pentru software, însă acesta apare din ce în ce mai des în zona de hardware. Asta ne-a făcut să ne gândim la zona de tehnologie, care are un ritm de dezvoltare ultra rapid şi se pretează astfel la servicii care permit utilizatorilor să fie tot timpul la curent cu ce e mai nou, într-un mod flexibil şi avantajos financiar.”
Şi-au propus ca până la finalul primăverii anului următor să ajungă la o ţintă de 1.000 de utilizatori abonaţi lunar: „Fiind un concept inovativ pe piaţa din România, atingerea acestui obiectiv de către Lizit va necesita multă muncă în detalierea modelului şi convingerea unei mase critice de early adopters să utilizeze serviciile noastre”.
Antreprenoriat vs. multinaţională? „Provocarile sunt multiple, iar cele două lumi, foarte diferite. Sunt un începător în antreprenoriat, deci poate voi spune lucruri evidente. Cea mai interesantă este cea de momentum sau, mai degrabă, de lipsa sa – dacă într-o multinaţională, businessul are un momentum şi un ritm natural prin care se dezvoltă organic, o firmă nou înfiinţată necesită necontenit să fie trasat înainte de fondatori pentru a dezvolta acest momentum şi a susţine creşterea numărului de utilizatori.”
De asemenea, sesizează viteza rapidă de dezvoltare în acest mediu: „Viteza de dezvoltare, de prototipizare, de testare şi adaptare, este una mult mai ridicată în acest mediu. Serviciul Lizit suferă săptămânal (daca nu zilnic) modificari in urma diferitelor experimente si feedbackului utilizatorilor, iar asta credem noi ca ne dă cele mai bune şanse să oferim un serviciu cât de eficient şi placut de consumatori”.
-
Blestemul moşiei lui Oprişan şi trădările, sau cum a ajuns PSD să se îngroape singur
De la triumful de la alegerile parlamentare din octombrie 2016, când a înregistrat cel mai mare scor din istoria partidului – 46%, PSD este într-o cădere politică blestemată: a pierdut alegerile europarlamentare din 2019, Dragnea este la puşcărie, a pierdut pentru a patra oară consecutiv preşedinţia României în faţa unui Iohannis care nu i-a băgat deloc în seamă, a pierdut guvernarea la finalul lui 2019 deşi aveau majoritate în Parlament, iar acum au pierdut alegerile locale, Capitala, feuda lui Marian Oprişan la Vrancea şi se îndreaptă spre alegerile parlamentare din decembrie ca să fie trimişi oficial în opoziţie.
Din mai 2012, când Victor Ponta a venit la Palatul Victoria având în spate alianţa USL formată din PSD şi PNL, şi până la finalul lui 2019 (cu excepţia anului 2015-2016, când a fost guvernarea tehnocrată Cioloş, tot cu voturile PSD), când a plecat guvernarea Dăncilă, România a avut cea mai bună perioadă economică din istorie :
– PIB-ul aproape s-a dublat, de la 596 miliarde de lei la 1.053 miliarde de lei, iar în euro a crescut cu 70%, de la 133 de miliarde de euro la 223 de miliarde de euro;
– Cifra de afaceri a tuturor companiilor a crescut de la 1.131 miliarde de lei la 1.696 miliarde de lei, respectiv de la 250 de miliarde de euro la 360 de miliarde de euro, adică cu aproape 50%;
– Profitul obţinut de companii a crescut de la 57 de miliarde de lei în 2012 la nu mai puţin de 143 de miliarde de lei în 2019, deci de aproape trei ori;
– Numărul companiilor a crescut de la 651.000 la 731.000, iar companiile cu afaceri de peste 0 au crescut de la 455.000 la 545.000 în 2019;
– Salariul minim a crescut cu 120%, de la 550 de lei la aproape 1.300 de lei, cu aproape 140%;
– Salariul mediu a crescut cu 110%, de la 1.500 de lei la 3.300 de lei net;
– Inflaţia a crescut în 8 ani cu numai 16%;
– Cursul leu/euro a crescut cu numai 7% în 8 ani, cu mult sub rata inflaţiei;
– Numărul angajaţilor din companii a crescut cu 200.000, de la 4,058 milioane la 4,2 milioane în 2019 ;
– Cred că numărul angajaţilor de la stat a crescut cu peste 100.000;
– Dobânzile la lei au scăzut de la 6% la 2,5%, cu o perioadă când ROBOR-ul a ajuns chiar şi la 0,68%;
– Impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% la 5%;
– Salariile din sistemul medical s-au mărit substanţial, iar medicii nu şi-au pierdut coabitarea cu sectorul privat, ceea ce le-a mărit pachetul salarial extrarodinar;
– Salariul din construcţii s-a dublat;
-TVA a scăzut de la 24% la 19%, iar TVA la alimente de la 24% la 9%, iar acest lucru a contribuit şi la explozia reţelelor de comerţ moderne, care scot din piaţă reţelele româneşti independente;
– Programul Start-Up Nation a dus al apariţia a peste 40.000 de afaceri care au primit 200.000 de lei, un capital de început;
– PFA-urile – persoane fizice autorizate – au beneficiat de cel mai generos pachet de impozitare;
– Peste 1 milion de metri pătraţi de spaţii moderne de birouri s-au construit pe autorizaţiile administraţiei PSD (cu excepţia Clujului şi a Timişoarei);
– Sute de mii de apartamente noi, în care stau corporatişti dar nu numai, au răsărit pe aurorizaţiile de construcţie în cea mai mare parte date de PSD .
Dacă vorbeşti cu antreprenorii români care au afaceri mai mari, cu branduri renumite, pentru ei Victor Ponta a fost cel mai bun prim-ministru. Că l-a trădat caracterul, asta-i altă problemă.
Pentru Bursă, mandatul lui Ponta ca premier a fost ca o mană cerească, după ani de secetă, pentru că a listat Romgaz şi Electrica, companii mari, bune plătitoare de dividende.
Dar nu ştiu prea mulţi investitori de la Bursă care să fi votat PSD, aşa cum nu ştiu prea mulţi care au devenit antreprenori datorită Start-Up Nation şi au luat 200.000 de lei, să pună ştampila pe PSD.
În ciuda retoricii PSD, multinaţionalele au avut viaţă bună, extrem de profitabilă în această guvernare, singura lor problemă fiind creşterea salariului minim pe economie.
De altfel, nu cred că jumătate din cei care au beneficiat de aproape triplarea salariului minim pe economie au votat cu PSD.
PNL nu prea este fanul acestei măsuri de creştere a salariului minim pe economie. Iar majorarea din acest an, dată de guvernarea PNL, a fost destul de disputată.
Nu prea am auzit de IT-işti care să fie fani ai PSD, deşi, în ciuda retoricii, guvernarea PSD nu s-a atins de facilităţile lor fiscale.
Nici nu mai ştiu cu cât a crescut punctul de pensie, de care au beneficiat 5 milioane de români, cât sunt pensionarii.
La alegerile locale din 2020, desfăşurate în plină criză Covid-19, PNL a fost marele câştigător.
Deşi PSD s-a bătut în Parlament pentru creşterea pensiilor cu 40% şi dublarea alocaţiilor copiilor, la care adăugăm şi creşterea salariilor profesorilor, numărul celor care au pus ştampila pe PSD a fost mult prea mic.
De peste un deceniu, PSD încearcă să se apropie de zona de dreapta, de centru-dreapta, de zona urbană, şi de aceea au dat aceste reduceri de taxe, facilităţi fiscale, bineînţeles nu din banii lor, din banii bugetului.
Dar electoratul urban, care a ieşit la vot depăşind electoratul rural, a votat cu PNL şi USR/PLUS.
Bineînţeles că în toţi aceşti ani procesele lui Dragnea au şters cu buretele toată perioada de creştere economică şi de business atunci când s-a pus problema votului.
PNL, un partid care a intrat în moarte clinică după alegerile din 2016, a ajuns în numai patru ani să fie principalul partid politic, avându-l în frunte pe preşedintele Iohannis, care a tocat metodic, germanic, PSD-ul.
Fără să se vadă niciun rezultat din “România educată”, Iohannis a avut câştig de cauză în faţa electoratului.
Ludovic Orban, un politician pe care nimeni nu paria când a preluat acum câţiva ani conducerea PNL, a ajuns să înregistreze cu acest partid cele mai bune rezultate din istorie.
Cred că pesediştii se întreabă în fiecare zi cu ce au greşit, de ce toată această apropiere fiscală de zona urbană, de corporatişti, de antreprenorii români, de multinaţionale, de PFA-uri, de medici, nu are niciun rezultat, ci dimpotrivă.
Moşia lui Oprişan, un baron local care a lucrat numai la stat, icoanele Gabrielei Firea, procesele lui Dragnea, faţa lui Paul Stănescu, IQ-ul Vioricăi Dăncilă, interlopii – la propriu şi la figurat – din jurul partidului, cefele groase din Parlament au fost mai importante decât pachetele de facilităţi fiscale oferite de PSD atunci când a fost vorba unde să se pună ştampila.
Ca să nu mai vorbim de trădările specifice din PSD, cum nu sunt la niciun al partid, şi care au îngropat PSD.
PDL, care a fost la guvernare între 2005 şi 2007 şi apoi între 2009 şi 2012, s-a topit în PNL în 2014, spre disperarea lui Băsescu, după ce în 2012 PNL era aliatul PSD în celebra alianţă USL. PDL trebuie să găsească o soluţie pentru viitor, asta dacă nu se va dezintegra între timp.
Acum să vedem cum se va reinventa PSD în anii de opoziţie, sau cum se va topi într-o altă alianţă.
Nu ştiu ce va face PSD în opoziţie, cum vrea să-i vadă Klaus Iohannis, dacă se va topi într-o altă alianţă, dar dacă toate aceste facilităţi fiscale nu i-au adus votul, poate se gândesc la altceva.
Peste 10-15 ani, când decreţeii vor ieşi la pensie, cea mai mare parte dintre ei votând cu PNL, PDL, USR, tema principală de campanie va fi punctul de pensie, nu taxele mici pentru companii.
Dar până una alta, apartamentul lui Nicuşor Dan a învins moşia feudală a lui Marian Oprişan.
-
Economia îşi revine, dar abordarea se schimbă
Economia a trecut de cele mai semnificative distrugeri economice provocate de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, chiar dacă economia globală îşi va reveni mai repede decât se aşteaptă majoritatea, o parte din producţia economică va fi pierdută pentru totdeauna, a spus Elliot Auckland, economist-şef al International Investment Bank, într-o videoconferinţă organizată de Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.
„Datele recente arată ca vânzările retail din America şi Germania au fost pe creştere, iar economia Chinei a crescut cu 3% în al doilea trimestru faţă de perioada similară anului trecut. Politica de reacţie internaţională a fost semnificativă atât din punct de vedere fiscal, cât şi din perspectiva politicii monetare. Ne-am învăţat lecţia din criza financiară din 2008-2009. Autorităţile de reglementare sunt dispuse şi fac tot ce trebuie într-o perioadă scurtă de timp”, a explicat Elliot Auckland.
El a mai spus în continuare că economia are propria capacitate de producţie, care câteodată se duce în sus cauzând inflaţie, iar altădată în jos cauzând recesiune. Deocamdată se operează substanţial sub nivelul potenţialului din cauza recentelor stări de urgenţă.
„Inputurile economice precum capitalul, forţa de muncă, tehnologia – nu au fost distruse, ci sunt temporar utilizate sub potenţial. Acesta este unul din lucrurile pe care politica monetară le poate corecta. După o contracţie abruptă a PIB-ului global în 2020, va urma o creştere timp de 3-4 ani peste trendul stabilit până acum, în timp ce ne întoarcem la un nivel normal de operare”, este de părere Elliot Auckland.
Cert este că se vor observa câteva daune permanente, dar în acelaşi timp se vor crea oportunităţi permanente, a mai adăugat economistul-şef. Nu va fi suficient să compenseze daunele deja create, dar aceste oportunităţi vor declanşa o dinamică de creştere care nu ar fi fost posibilă dacă nu era coronavirusul.
„Un exemplu este adaptarea tehnologiei. Foarte puţini oameni de afaceri ar fi intrat intr-o stare naturală de experiment prin care şi-ar fi dus întreaga afacere online. Odată cu criza aceasta, mutarea în zona online a fost posibilă într-un timp foarte scurt. După ce se va termina această perioadă de criză, multe businessuri vor reveni la normal, dar o parte vor vedea că acest experiment s-a dovedit a fi mult mai productiv decât anticipau şi se va stabili un nou normal pentru ei. Adaptarea economiei digitale a crescut, iar acest lucru va spori productivitatea pe termen lung”, spune economistul.
Un alt exemplu este schimbarea politică şi economică la nivel european. Economiştii au spus de-a lungul timpului că în Europa trebuie să se întâmple două lucruri pentru era prosperităţii: consolidarea sau unificarea fiscală şi cheltuirea mai multor bani pe consumatori şi la nivel fiscal de către Germania.
„Pentru moment, se pare că aceste dinamici au fost puse în mişcare datorită răspunsului împotriva crizei coronavirusului. De asemenea, alte trenduri economice au fost puse în mişcare, care trebuie adresate, în timp ce ne vom duce la o nouă abordare a fiscalităţii. Contractul social trebuie rescris, şi cel mai probabil va fi într-o lume cu taxe mai mari, cu accent pe zona multinaţionalelor. Majoritatea ţărilor au decis să facă faţă acestei situaţii prin finanţarea băncilor centrale, dar acest lucru va avea consecinţe pe termen lung prin slăbirea independenţei băncilor centrale”, a explicat Elliot Auckland.
Din punctul de vedere al dezvoltării economice din România şi Bulgaria, estimarea constă într-o scădere economică de circa 5-6% în anul 2020.
„Chiar dacă este o contracţie severă, va fi de departe mai bine decât în majoritatea economiilor din Europa. Ce este crucial pentru amândouă este un nivel scăzut al datoriei guvernamentale raportat la PIB în jurul a 45%, respectiv 25% pentru anul acesta. Un nivel al datoriei mai mic înseamnă că guvernele se pot duce mai departe pentru a asigura o tranziţie mai uşoară prin criză”, este de părere economistul-şef.
El a mai adăugat că acţiunea mai agresivă de susţinere a băncilor centrale globale prin finanţarea directă a statului utilizând achiziţiile de titluri de stat (quantitative easing), înseamnă că există o oportunitate destul de mare pentru guvernele est europene de a lua bani fără a se îngrijora prea mult în legătură cu ratele dobânzilor sau ratele de schimb.
„O abordare fiscală puternică, care este în derulare în ambele ţări va ajuta PIB-ul să recupereze cu o creştere de 5% în 2021 şi chiar şi în 2022. Desigur, fondurile europene vor juca un rol important. România şi Bulgaria sunt foarte competitive. Costurile cu forţa de muncă pe oră sunt de patru ori mai mici decât media europeană, ceea ce face regiunea să fie foarte atractivă pentru multinaţionale să investească
într-un lanţ de aprovizionare european. Guvernele trebuie să se concentreze pe proiecte care vor produce un efect semnificativ, iar cuvântul cheie este transport”, a mai spus Elliot Auckland.
Prin urmare, zonele care ar trebui să fie în primplan sunt drumurile, căile ferate, porturile, aeroporturile şi infrastructura de utilităţi precum apă, căldură, electricitate şi internet.
„Aceste blocaje sunt elementele care împiedică multinaţionalele să investească. Cea mai mare îngrijorare a mea pentru această regiune este în legătură cu turismul, în special în Bulgaria. Joacă un rol crucial în PIB-ul ţării, iar turismul este unul dintre domeniile care este cel mai puţin probabil că va trece printr-o revenire în „V”. Ar putea dura aproximativ 5 ani pentru a ajunge la nivelul din anul 2019. Acest lucru va cauza, probabil, un dezechilibru regional permanent pentru economia din Bulgaria. Guvernul Bulgariei ar trebui să investească masiv în sectoare care nu au legătură cu turismul. Diversitatea este o necesitate la nivel local”, a mai explicat economistul. -
Lipsa unui nivel bun de middle management, o problemă mare a companiilor din România
Iar acest lucru se vede în criză, atunci când cineva trebuie să strângă echipele, să găsească soluţii pentru ieşirea din situaţiile dificile şi mai ales să pună în aplicare noile strategii.
Avem specialişti buni şi foarte buni, avem executivi de top buni, dar la nivel de middle management nu stăm aşa bine.
Dintre toate pieţele pe care a activat, cine are un nivel bun de middle management?
Ungurii, spune Sorin Faur.
În România, poziţia de middle management, de manageri care trebuie să conducă echipele de specialişti până la urmă, este mai puţin apreciată, valorizată şi remunerată.
În România, cei din top management sunt foarte bine plătiţi, chiar peste media regională.
Dar acest lucru se „compensează” la nivelul următor, în middle management, adică la cei care trebuie să execute, la cei care trebuie să ducă zilnic povara businessului, mai ales în vremuri de criză. După anul 2000, odată cu venirea multinaţionalelor s-au creat poziţii de middle management ocupate de români, pentru că la vârf erau expaţi.
Când au plecat expaţii, au fost promovaţi în top management şi români.
Dar după ei nu a mai fost timp si poate nici dorinţă să se creeze altă generaţie de manageri, mai ales la nivel operaţional. Astfel, au fost promovaţi specialişti, cei care ştiau tehnic foarte bine, dar care nu au mai apucat să-şi dezvolte abilităţile de manageri, să închege şi să conducă echipe.
Nu cei mai buni specialişti din punct de vedere tehnic pot deveni şi cei mai buni manageri. Multe organizaţii au eşuat în această privinţă, declanşând adevărate lupte interne, care au măcinat companiile.
Firmele româneşti, într-o luptă permanentă de supravieţuire din punct de vedere economic, nu au mai apucat să facă planuri interne de carieră. La acest lucru se adaugă şi faptul că patronii ştiu şi vor să facă tot.
În multinaţionale, mulţi manageri buni au realizat că nu pot accede în top management, aşa că au decis să plece, să devină antreprenori sau să treacă la concurenţă, în cel mai bun caz.
Pentru că firmele nu au un parcurs profesional clar pentru angajaţi, se trezesc după ani că oamenii s-au plictisit şi că vor să facă altceva, şi atunci pleacă, spune Sorin Faur.
Businessul din România a crescut foarte mult în ultimii zece ani la nivelul afacerilor mici, făcute de cei care au lucrat în multinaţionale şi pentru care un câştig de 2.000-3.000 de euro pe lună în businessul lor este suficient.
Businessul din România, fiind atât de intens, este şi o moară care macină mult mai repede managerii.
Multinaţionalele stau mai bine la nivelul de middle management, dar la nivelul companiilor antreprenoriale româneşti este dezastru. Şi de aceea mulţi patroni, mulţi antreprenori români îşi epuizează energia în lucruri mărunte, cheltuind multe ore ocupându-se de middle management, şi în final nu mai au forţă şi energie să devină mai mari. Plus că patronii nu au încredere în oamenii de sub ei, pentru că se aşteaptă ca ei să fie copia fidelă a lor.
De partea cealaltă, românii care aspiră la poziţiile de manageri preferă să lucreze în multinaţionale decât în companiile româneşti, pentru că acolo lucrurile sunt mai clare, mai stabile, chiar dacă birocraţia este mai mare, iar timpul de realizare a unor proiecte mult mai ridicat. Până la urmă, această situaţie de resurse umane este o copie fidelă a businessului din România, unde
1.000 de companii – dintre care 90% sunt multinaţionale – realizează 49% din cifra de afaceri totală, iar restul de 599.000 de companii – dintre care 90% sunt româneşti – se bat pentru ce a rămas. Şi până la urmă este şi copia structurii sociale din România, unde clasa de mijloc lipseşte, cea care ar trebui să aducă o stabilitate mult mai mare şi să ducă România mai departe, mai repede. -
Cum vor mai putea multinaţionalele atrage angajaţi când toţi lucrează de acasă, iar clădirile de birouri cu facilităţile lor nu mai contează?
Începând de la clădiri de birouri aflate lângă metrou, lângă un mall sau lângă centre comerciale, cu cafetaria sau food court-ul, până la interioare cu spaţii aerisite, colorate, cu ventilaţie de ultimul tip, lumină şi perne ergonomice, totul era făcut pentru a da bine în materialele de prezentare.
Când aceste lucruri, plus abonamentele la sălile de fitness sau centrele medicale au devenit comune, multinaţionalele au început să investească în programe de leadership, training şi chiar psihologie în încercarea de a face diferenţa faţă de rivali.
În ultimii ani salariile, cel puţin cele din IT, au crescut destul de mult şi atunci angajaţii au început să se intereseze de şefi, de managerii cu care vor lucra şi de colegii de birouri – cum sunt, ce fac şi cum se comportă.
Specialiştii în HR au ajuns să spună că angajaţii nu pleacă dintr-un loc din cauza banilor, ci din cauza şefilor.
Bugetele de HR au devenit tot mai mari odată ce nivelul de fluctuaţie de personal se mărea şi era nevoie de mai mulţi bani pentru a ţine angajaţii sau a aduce alţii noi. Atâta timp cât sondajele arătau că angajaţii erau fericiţi la birou şi nu plecau atât de repede la o altă companie, banii nu contau.
România avea o rezervă de cost destul de mare, aşa că cel mai important lucru era să ai cu cine să faci proiectele, nu la ce cost de personal.
Pe vârful crizei forţei de muncă, mai ales în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, unde multinaţionalele şi-au deschis centre şi aveau nevoie de angajaţi, departamentele de HR au ajuns în prima linie de bord dacă aveau rezultate.
Dar în martie 2020, de nicăieri, a venit criza COVID-19 şi totul s-a schimbat.
De frica coronavirusului, corporatiştii au fost trimişi să lucreze de acasă – trăiască infrastructura de internet din România, cea mai bună din Europa – iar trecerea s-a făcut fără probleme, spre surprinderea tuturor. Clădirile de birouri şi sediile de companii, unde s-au investit, sute, zeci de milioane de euro, au devenit goale, fără viaţă şi inutile din punctul de vedere al chiriaşilor.
Într-o săptămână toată lumea lucra de acasă ca şi cum ar fi fost de la birou. Acum s-a deschis un război între dezvoltatori şi chiriaşi pe tema spaţiilor de birouri, care au devenit prea mari şi inutile, dar asta e altă problemă.
Având în vedere că pandemia
nu moare, ci chiar se extinde, companiile nu vor să rişte să-şi readucă angajaţii la birou, ţinându-i acasă atâta timp cât pot să lucreze din altă parte.
Ani de zile angajaţii au visat să lucreze de acasă pentru a nu mai sta pe drumuri cu orele, dar au realizat că este extrem de dificil să stai între patru pereţi, să vorbeşti numai tu cu tine, fără colegii pe care nu-i sufereai sau cu şefii pe care-i urai.
Pe cine să mai dai vina acum dacă ai vrea să pleci?
Având în vedere că acum este criză, fluctuaţiile de personal s-au redus considerabil spre bucuria departamentelor de HR, care nu mai trebuie să se confrunte cu angajaţi tot timpul nemulţumiţi sau care nu vin la interviuri, anulându-le cu o oră înainte.
Dar pe de altă parte, pe măsură ce activitatea economică se reia, iar proiectele revin, discuţia legată de personal, de reţinere şi chiar de atragere de noi oameni va reveni în prim plan.
Poate nu va fi la fel ca în ultimii ani, dar tot timpul companiile angajează sau fac reduceri de personal în funcţie de cum merge businessul.
Întrebarea este cum vor fi atraşi oamenii în viitor de o companie sau alta, atâta timp cât se lucrează de acasă, nu mai contează sediul cu facilităţile lui nici distanţa şi poate chiar nici „faţa” colegilor şi a şefilor.
Cum vor arăta facilităţile viitorului pentru a reţine şi a atrage talentele?
Pentru că multinaţionalele nu pot veni acum să zugrăvească cei patru pereţi de acasă! -
Ţara care intenţionează să lovească cu taxe de miliarde de euro multinaţionalele care pleacă din ţară
Un proiect de lege olandez gândit să descurajeze multinaţionalele să plece din ţară lovindu-le cu taxe de exit de miliarde de euro câştigă sprijin politic după ce gigantul Unilever a avertizat că va trebui să-şi anuleze decizia de a se muta din Rotterdam în Marea Britanie dacă iniţiativa ar fi adoptată, scrie Financial Times.
Descrisă ca legea fiscală „Hotel California“ de către critici după titlul unui popular cântec al formaţiei Eagles despre un hotel unde „poţi intra oricând, dar nu-l mai poţi părăsi niciodată“, propunerea aşteaptă o opinie juridică „n această lună care va determina compatibilitatea acesteia cu legislaţia fiscală olandeză şi a UE.
Partidele politice din guvern şi opoziţie au indicat că vor susţine legea dacă aceasta este conformă legislaţiilor menţionate.
Unilever a avertizat săptăm“na trecută că „dacă proiectul ar fi fost adoptat „n forma actuală“ şi s-ar aplica la restructurarea planificată a companiei, nu va continua cu planul său de a „nfiinţa o singură entitate juridică în Marea Britanie.
Producătorul săpunurilor Dove şi al îngheţatelor Magnum a estimat că se va confrunta cu sancţiuni retroactive de 11 miliarde de euro în cazul „n care proiectul de lege ar fi aprobat.
Propusă de deputatul ecologist Bart Snels, legea este concepută pentru a penaliza companiile cu venituri de peste 750 de milioane de euro şi care pleacă din Olanda pentru jurisdicţii cu regimuri fiscale mai favorabile.
În cazul Unilever, Snels a spus că taxa de exit se va aplica deoarece Marea Britanie nu are impozite cu reţinere la sursă pentru dividende.
-
Lupta pentru banii din impozite ai multinaţionalelor
Hotelul Savoy îşi întâmpină clientela elegantă şi cu relaţii sus-puse de 131 de ani. Dar cu tot designul Art Deco şi serviciile sublime, Savoy pierde bani. O grămadă de bani, scrie Financial Times.
De fapt, pierderile se acumulează de când actualii proprietari – prinţul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite şi Autoritatea de Investiţii din Qatar – au achiziţionat hotelul în 2005. În 2018, acestea au totalizat 20,4 milioane lire sterline, iar anul trecut au ajuns
la 83 de milioane de lire.
Compania a aruncat o serie de explicaţii: terorism, Brexit şi puterea excepţională a monedei englezeşti. Covid-19 va fi fără îndoială vinovatul acestei perioade. Există însă un alt motiv evident: în 2018, Savoy avea o datorie de 347 de milioane de lire sterline pentru care plătea o rată de dobândă de până la 15%. Banii au fost împrumutaţi de una din companiile părinte a The Savoy Hotel Limited, Dunwilco (1784) Limited, care la rândul ei este deţinută de o companie numită Dunwilco (1783); această firmă este deţinută de Dunwilco (1847), care este deţinută de Breezeroad Limited, principalul părinte înregistrat în Marea Britanie al Savoy. Datoria, care curge în cascade prin această structură corporativă, a fost refinanţată sau restructurată o dată la fiecare an sau doi.
Pentru cei doi acţionari ai Savoy – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi unul dintre cele mai mari fonduri suverane – acest aranjament are două efecte notabile: conturile Savoy par impenetrabile pentru un străin, iar afacerea nu a plătit deloc impozit pe profit în ultimii 15 ani.
În lumea modernă a impozitării profitului, Savoy este departe de a fi o excepţie. Hotelul este doar una dintre numeroasele companii internaţionale cu nume rezonante care au devenit maestre în minimizarea impozitelor. Metoda este destul de simplă: proprietarii Savoy au împrumutat bani hotelului şi au extras venituri neimpozitabile prin plăţi de dobânzi către jurisdicţiile offshore. Consilierii fiscali au şi alte idei, acolo unde este nevoie, pentru a uşura sarcina fiscală a unei companii.
„Părerea mea este că acest cadru este complet defect”, spune Michael Devereux, profesor de impozitare a afacerilor la Saïd Business School de la Universitatea Oxford. „Puteţi răspunde la aceste probleme învinovăţind multinaţionalele că au profitat de reguli sau blamând paradisurile fiscale, dar cred că de fapt trebuie să dăm vina pe sistemul fiscal.”
În întreaga lume, guvernele au răspuns pandemiei de Covid-19 prin cheltuieli publice masive. Au dat cash cetăţenilor şi au finanţat facturile salariale ale întreprinderilor. Fitch Ratings estimează că 20 din cele mai mari economii ale lumii au oferit până în prezent sprijin fiscal de 5.000 de miliarde de dolari, sau 7% din veniturile naţionale combinate, iar factura mai poate creşte.
La un moment dat, guvernele va trebui să se gândească la cine va plăti pentru deficitele bugetare uriaşe. Iar acest lucru înseamnă că vor avea un motiv istoric şi convingător pentru a analiza din nou cadrul internaţional al impozitării companiilor.
Companiile multinaţionale sunt o ţintă atractivă. În ansamblu, sectorul corporativ a fost un contribuabil relativ stabil la veniturile din impozite: în ultima jumătate de secol, impozitele pe profit au reprezentat aproximativ 8-10% din veniturile ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă ratele de impozitare s-au redus cu mai mult de jumătate, scutirile fiscale au proliferat, iar evitarea plăţii impozitelor cu ajutorul paradisurilor offshore a devenit o modă.
În spatele acestei anomalii se află o divizare corporativă importantă. Companiile autohtone – baza mai largă a impozitelor din majoritatea ţărilor – beneficiază de o flexibilitate mică în ceea ce priveşte impozitele pe care le plătesc. Însă multe companii internaţionale au profitat în ultimele decenii de şansa de a-şi reduce expunerea la impozitul principal. Economiştii de la FMI au estimat veniturile pierdute prin evitarea impozitelor la nivel global la până la 650 miliarde de dolari în fiecare an.
În Marea Britanie, mai mult de 50% din subsidiarele companiilor multinaţionale străine nu raportează în prezent profituri impozabile, potrivit unui studiu realizat în 2019 de Katarzyna Bilicka, asociat de cercetare la universitatea Oxford. În SUA, 91 de companii din indicele Fortune 500, inclusiv Amazon, Chevron şi IBM, au plătit o rată a impozitului federal de 0% în 2018.
Uneori, fondurile de urgenţă injectate în economii au trecut prin companii care plătesc niveluri minime de impozit – în cazul Savoy, prin finanţarea şomajului tehnic pentru 520 de angajaţi.
De asemenea, multe guverne îşi fac planuri pentru a colecta mai multe venituri din afacerile digitale care au prosperat puternic în vremea pandemiei – chiar dacă operaţiunile lor sunt probabil cel mai dificil de identificat de autorităţile fiscale ale secolului XXI.
Pentru multinaţionale, ţine de un populism ieftin să fie transformate în ţapii ispăşitori ai creşterii deficitelor bugetare în vremea Covid-19. Dar pentru unii dintre miniştrii de finanţe care supraveghează operaţiuni de finanţare prin îndatorare record, ziua confruntării se apropie.
„Este pur şi simplu o chestiune de corectitudine”, a declarat pentru FT Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe. „O datorăm cetăţenilor şi companiilor noastre, în special IMM-urilor, care îşi plătesc corect impozitele”, spune Le Maire.
„Digitalizarea şi optimizarea fiscală internaţională au creat, de prea mult timp, lacune care permit unor companii să scape de taxe. Trebuie să restabilim un sistem bazat pe o impozitare echitabilă.”
El spune că actuala criză „a făcut mai urgentă ca niciodată nevoia de reformă fiscală”. „Este timpul ca giganţii de tehnologie care au prosperat în această criză să contribuie la efortul public.”
Pentru schimbarea sistemului ar fi însă nevoie de o revoluţie. Practicile fiscale agresive au intrat în centrul atenţiei în urma crizei financiare din 2008, dând viaţă nenumăratelor promisiuni politice de înăsprire. În timp ce în unele locuri au fost înregistrate progrese, mai degrabă contribuabilii de rând decât corporaţiile au fost cei care au suportat povara suplimentară.
Până în 2018, la un deceniu de la criza financiară, marile multinaţionale plăteau mai puţine taxe ca proporţie din profit, chiar dacă impozitul pe venitul personal a crescut, potrivit cercetărilor FT.
Astăzi, Europa şi America par mai aproape de un război comercial din cauza impozitelor digitale decât de stabilirea unor standarde globale noi şi îndrăzneţe. Cu toate acestea, istoria sugerează că stresul financiar poate spori inventivitatea fiscală: războiul civil american a făcut ca guvernul federal al SUA să apeleze pentru prima dată la impozitul pe venit, în timp ce impozitele pe consum au fost testate iniţial în Europa pentru finanţarea Primului Război Mondial. Unii analişti cred că mahmureala fiscală provocată de acestă pandemie ar putea fi un astfel de moment. Alex Cobham, directorul executiv al Tax Justice Network, un grup independent de influenţare a opiniei publice din Marea Britanie, spune că lumea nu se poate întoarce la afacerile „murdare” obişnuite. „De zeci de ani am tolerat ideea că a plăti impozite mai mici este doar o afacere bună. Această dispoziţie a dispărut”, spune el. „Prinderea celor mai agresivi evazionişti era marea oportunitate a următorului deceniu – acum, pare că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii doi ani.”
Zeci de factori interrelaţionaţi au erodat sistemul de impozitare a multinaţionalelor în ultima jumătate de secol; scăderea ratelor, creşterea continuă a fluxurilor de capital transfrontaliere, lacune apetisante şi stimulente agresive din partea statelor disperate să atragă multinaţionale.
De la sfârşitul anilor 1980 a existat o schimbare completă a mentalităţii, una iniţiată şi dusă la extrem de General Electric, cel mai mare producător industrial din America în funcţie de capitalizarea de piaţă în cea mai mare parte a ultimilor 40 de ani.
Sub răposatul Jack Welch, care a condus compania din 1981 până în 2001, o mică echipă de specialişti în impozite pe profit a fost transformată într-o maşină antreprenorială care învârte bani, ajungând să aibă 1.200 de avocaţi fiscali pe cinci continente.
John Samuels, fost oficial al Trezoreriei SUA şi unul dintre primii experţi fiscali angajaţi de Welch, a condus la GE „Harvardul departamentelor fiscale” până când a părăsit grupul în 2014.
Rezultatele: între 2008 şi 2015, compania nu doar că nu a plătit impozit pe venit federal în SUA, potrivit cercetărilor Institutului de Politică de Impozitare şi Economică, ci a şi înregistrat beneficii fiscale pozitive în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari pe perioada celor şapte ani.
GE a descris raportul ca fiind „profund greşit şi înşelător” şi a spus că a plătit 32,9 miliarde de dolari din impozitele pe venit la nivel global în ultimul deceniu. Însă departamentul său fiscal este recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai eficiente din lumea corporate americană.
De-a lungul anilor, nervozitatea publică şi politică provocată de aceste practici a crescut. Pentru GE, acest lucru a adus complicaţii în Marea Britanie, unde guvernul o atacă în justiţie pentru că a încercat fraudulos să se califice pentru o scutire de impozit şi îşi propune să recupereze cel puţin 1 miliard de lire sterline, plus dobânzi şi penalităţi. GE a negat acuzaţiile.
„Stabilirea punctului în care se află linia dintre evitare şi evaziune şi mersul pe partea corectă a acesteia s-au dovedit a fi o parte importantă a strategiei fiscale a marilor multinaţionale”, spune un expert fiscal cu cunoştinţe despre cazul GE. „Cazul ridică întrebări cu privire la întreaga configuraţie politică a strategiei fiscale.”
Deşi au existat multe promisiuni politice de a împiedica comportamentul fiscal agresiv după criza din 2008, acestea au fost adesea însoţite de oferte „dulci” din partea guvernelor pentru a atrage investiţii de la companii.
„Politica fiscală corporativă a devenit o creşă pentru impulsurile populiste”, spune Mihir Desai, profesor la Harvard Business School. „Marile gesturi antagonice – în special către companiile străine – pot fi compensate prin oferte lucrative şi scutiri de taxe pentru inovare pe care nimeni nu le observă. Este o reţetă pentru o politică de impozitare corporativă şi mai bizantină.“
Însă pandemia – şi mărimea sprijinului acordat afacerilor – ar putea înăspri atitudinea politicului. În Marea Britanie, aproape o treime dintre companiile care au primit împrumuturi pentru a face faţă actualei crize de la Banca Angliei au sediile în paradisuri fiscale sau sunt deţinute de cineva rezident într-un paradis fiscal, potrivit TaxWatch UK. Baker Hughes, o unitate a GE, a primit un împrumut de 600 milioane lire sterline, cu toate că compania mamă a fost trimisă în judecată de Marea Britanie pentru impozitele neplătite de 16 ani.
Puţine reforme sunt la fel de descurajante pentru factorii de decizie internaţionali cum sunt cele pentru impozitul pe profit. În esenţă, aceasta necesită revizuirea principiilor stabilite pentru prima dată de Liga Naţiunilor în 1924, care au dat statelor dreptul de a impozita veniturile unei companii pe baza existenţei fizice în ţară.
Aceste principii stau încă la baza tratatelor fiscale bilaterale, care par să ignore modul în care economia digitală a transformat fluxurile globale de capital. Stabilirea locului unde se obţine profit este în cel mai bun caz dificilă pentru multinaţionale cu o reţea extinsă de subsidiare la nivel internaţional. Odată ce este luată în considerare existenţa paradisurilor fiscale, este uşor de văzut de ce criticii consideră sistemul ca o relicvă din secolul XX.
Inerţia politică a ajutat sistemul să dureze în timp. „Sistemul nostru de impozitare este un tanc petrolier, nu o barcă rapidă, iar atunci când creează valuri, creează valuri foarte mari”, spune Anita Monteith, consultant principal în cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor. „Trebuie să schimbi regulile pe plan internaţional, ceea ce nu este uşor; provoacă frustrare şi există riscul de represalii.“
De la criza din 2008, la solicitarea G20, munca laborioasă pentru o reformă fiscală globală a căzut în sarcina în OCDE şi a lui Pascal Saint-Amans, fost oficial al Trezoreriei franceze, care conduce acum administraţia fiscală a organizaţiei din Paris. El recunoaşte că, în unele ţări, reglementarea fiscală rămâne un simplu cuvânt.
„Avem jucători globali, dar şi suveranitate locală”, spune el. „Aceşti jucători globali pot întoarce suveranităţile una împotriva celeilalte. Lipsa reglementărilor de către ţări din cauza fricii că îşi vor pierde suveranitatea a făcut ca ţările să-şi piardă de facto suveranitatea.“
După ani de zile de discuţii în spatele scenei între 137 de ţări, eforturile OCDE sunt acum concentrate pe două reforme pentru îmbunătăţirea captării taxelor de la multinaţionale.
Prima – aşa-numitul „pilon 1” – consolidează dreptul ţărilor de a impozita veniturile obţinute de companii din vânzările pe teritoriile lor, indiferent de locul în care se află legal baza afacerii (un avantaj pentru majoritatea economiilor mari şi o pierdere pentru paradisurile fiscale).
„Vor fi câştigători şi învingători”, spune Ross Robertson, partener fiscal internaţional la BDO. Pentru europeni, bomboana este prinderea unei felii mai mari din profiturile giganţilor americani de tehnologie; între timp, Washingtonul şi-ar putea permite pretenţii mai mari asupra profiturilor provenite din mărfurilor de lux sau a automobilelor aduse din Europa şi vândute în America.
Al doilea pilon încearcă să stabilească un nivel minim de impozitare aplicat tuturor multinaţionalelor. OCDE estimează că cele două reforme ar ridica veniturile din impozitele pe profit cu 4% la nivel mondial, la 100 miliarde de dolari anual.
Un acord global este imposibil până la finalul anului, recunoaşte Saint-Amans, mai ales ca SUA s-au retras din discuţii, ascuzând că reformele sunt îndreptate împotrica companiilor din Silicon Valley.
În ciuda acestor obstacole, Saint-Amans crede că, având în vedere bailouturile acordate companiilor în timpul pandemiei, guvernele vor dori să menţină multinaţionalele la un standard de responsabilitate mai ridicat. „Ţările care au cumpărat companii se vor aştepta ca, atunci când acestea vor reveni la profit, să nu mai adăpostească aceste profituri de fisc în paradisuri fiscale”, a spus el.
Oricare ar fi paşii făcuţi de acum încolo, istoricul specializat în taxe Joseph Thorndike consideră un lucru ca fiind aproape sigur: „În caz de urgenţă, toată lumea plăteşte mai mult”.