Tag: motor

  • Compania Ford va demara un proces de restructurare în Europa

    Conform sursei citate, Ford inţentionează stoparea producţiei modelelor Mondeo, Galaxy şi S-Max, pentru a se concentra pe fabricarea de vehicule sportiv-utilitare (SUV). În plus, compania plănuieşte şi reducerea numărului de reprezentanţe, dar – potrivit analiştilor Morgan Stanley – şi a numărului de angajaţi.

    Astfel, din cei aproximativ 200.000 de angajaţi pe care-i are la nivel global, compania ar urma să renunţe la 12%, cea mai mare parte a lor din Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania Ford va demara un proces de restructurare în Europa

    Conform sursei citate, Ford inţentionează stoparea producţiei modelelor Mondeo, Galaxy şi S-Max, pentru a se concentra pe fabricarea de vehicule sportiv-utilitare (SUV). În plus, compania plănuieşte şi reducerea numărului de reprezentanţe, dar – potrivit analiştilor Morgan Stanley – şi a numărului de angajaţi.

    Astfel, din cei aproximativ 200.000 de angajaţi pe care-i are la nivel global, compania ar urma să renunţe la 12%, cea mai mare parte a lor din Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creştere pe piaţa asigurărilor în primul semestru din 2018

    De asemenea, au crescut cu 9% şi primele brute subscrise pe segmentul non-motor, valoarea acestora ridicându-se la 13,4 milioane de euro. Cu toate acestea, în ciuda creşterilor semnificative pe cele două segmente, primele brute subscrise de cele două companii în primul semestru al acestui an au ajuns la o valoare totală de 44,3 milioane euro, în scădere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul adoptării unei strategii de dezvoltare asumată pe termen lung, ce vizează reducerea expunerii pe segmentul motor. 

    În ceea ce priveşte planurile celor două companii pentru perioada următoare, se urmăreşte şi o dezvoltare a gradului de standardizare a produselor vândute, precum şi a gradului de automatizare a proceselor. Proiectele interne aflate în acest moment în desfăşurare vor avea ca rezultat simplificarea şi eficientizarea proceselor, descentralizarea activităţilor standard şi centralizarea activităţilor non-standard. “În acest sens, am scăzut şi costurile administrative cu aproximativ 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, semn că ne aflăm pe drumul cel bun în ceea ce priveşte eficientizarea proceselor”, spune Paul Cazacu, vicepreşedinte-director general adjunct-CFO Uniqa Asigurări. Aceste măsuri coroborate vor conduce, conform reprezentanţilor companiei, la atingerea obiectivului strategic pe termen mediu, şi anume, acela de a deveni profitabili. 

  • Continentul unde oamenii se distrează cel mai bine

    În perioada 2012-2016, piaţa globală a parcurilor tematice şi de agrement a crescut, în medie, cu 7% anual, depăşind cu mult avansul luat de PIB-ul calculat la nivel global (4,4%). Autorii studiului estimează că tendinţa se va menţine şi în perioada următoare, dar diferenţa nu va mai fi una considerabilă: piaţa parcurilor ar urma să crească, în medie, cu 4,6% pe an, în vreme ce PIB-ul global va înregistra un plus anual de 4,4%.

    Dacă ne uităm la fiecare continent în parte, până în 2019-2020 creşterea anuală va fi una de sub două puncte procentuale, ca urmare a dezvoltării unui număr mare de parcuri în Asia. Astfel, pe măsură ce cota de piaţă a asiaticilor se va mări, preţurile reduse practicate de aceştia vor diminua valoarea absolută a cheltuielilor, indicator pe baza căruia se calculează creşterea globală. În ceea ce priveşte Europa, piaţa ar urma să avanseze cu 2,2% pe an, o valoare relativ constantă în ultima perioadă.

    După 2020, parcurile cu tarife ridicate din China şi Orientul Mijlociu ar trebui să încline pozitiv balanţa distracţiei globale, determinând reluarea ritmului de creştere înregistrat până acum, de 6-8% anual. Estimările IAAPA arată un avans de 2,4% în 2021, în vreme ce suma medie cheltuită de un vizitator va ajunge la 45,99 dolari (în 2016, valoarea a fost de 41,40 de dolari). Luând în calcul toate estimările, valoarea totală a sumelor cheltuite în parcurile de distracţie ar trebui să ajungă, peste trei ani, la 56,5 miliarde dolari.

     

     

  • Cum arată tânăra care a trecut de la politician la model pe Instagram – GALERIE FOTO

    Klæstrup s-a încris în partidul Tinerii Conservatori, candidând din partea formaţiunii la alegerile locale din 2013. Doi ani mai târziu, ea a ales să intre în partidul Alianţa Liberală.

    Nikita Klæstrup a lucrat ca model câţiva ani, iar asta i-a adus destul de multă publicitate pe scena politică. Cei de la Google Danemarca au anunţat, la finalul lui 2015, că Klæstrup a fost politicianul cu cele mai multe căutări de-a lungul anului pe motorul de căutare.

  • Noul motor pe benzină care-i va face pe iubitorii de diesel să nu mai doarmă noaptea, vine în 2019

    Mazda a anunţat planurile de a introduce un motor de generaţie viitoare, denumit SKYACTIV-X, în 2019. Motorul promite un consum cu 35-45% mai mic faţă de unitatea Skyactiv-G benzină.

    SKYACTIV-X va fi primul motor comercial pe benzină care va folosi aprinderea prin compresie.

    Sub conceptul original al viziunii “Sustainable Zoom-Zoom”, anunţate în 2007, compania a făcut eforturi să ofere atât plăcerea de a conduce, cât şi performanţe de mediu şi de siguranţă remarcabile. Având în vedere schimbările rapide ce au loc în industria auto, noua viziune oferă o perspectivă pe termn lung şi arată cum Mazda va folosi plăcerea de a conduce, sentimentul fundamental de atracţie faţă de automobile, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă oamenii, planeta şi societatea.

    SKYACTIV-X este primul motor comercial pe benzină din lume care foloseşte aprinderea prin compresie, în interiorul său amestecul de aer şi combustibil aprinzându-se spontan prin compresia pistonului.

    Citiţi continuarea pe www.promotor.ro

  • “Baby Bronco” sau cum va arăta viitorul SUV produs de Ford la Craiova

    Strategia Ford este aceea ca în fiecare uzină producţia să se concentreze pe o platformă. Din acest motiv la Koln se produce numai platforma B – Fiesta în cele cinci versiuni, la Saarlouis numai compacte – Focus, iar la Valencia, Spania C plus D: Kuga, Mondeo, S-Max şi Galaxy. În acest context, cel mai probabil BX726 este viitorul „baby off-roader” ce va utiliza o platformă tehnică derivată din cea a lui Ecosport.

    Strategia de a avea mai multe modele pe segmentul SUV-urilor mici nu este una nouă. Spre exemplu, în această categorie Opel vinde atât Mokka X cât şi Crossland X pe platformă tehnică de Peugeot 2008.

    Potrivit revistei germane Auto Bild, Ford va lansa în 2019 un „baby off-roader” ce va concura direct cu Jeep Renegade şi care este parte a ofensivei americane pentru a deveni lideri în segmentul SUV-urilor. De asemenea, Ford are în proiect şi un „Focus SUV”, însă acest model are şanse mai mari de a fi produs la Saarlouis în Germania.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Porsche intră în era mobilităţii electrice. Cum arată Mission E, primul model full electric al companiei

    Mission E arată într-adevăr excelent, amintind de pedigriul sportiv al companiei germane. Prezentat ca un concept în 2015, vehiculul va fi aşadar prima maşină electrică produsă de Porsche. Nemţii au tatonat până acum acum zona mobilităţii electrice cu variante hybrid ale unor modele precum Cayenne sau Panamera, dar Mission E reprezintă produsul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare din ultimii ani.

    În septembrie 2017, spre exemplu, Porsche şi-a extins gama de maşini hibride, adăugând un nou model puternic liniei Panamera Sport Turismo: noul Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo. Strategia de boost folosită în producţia de serie a Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo cu tracţiune integrală a fost preluată de la modelul supersport Porsche 918 Spyder. Chiar şi la 1.400 rpm, motorul V8 biturbo de 550 CP şi motorul electric de 136 CP ating cuplul maxim al sistemului – 850 Nm. În ciuda performanţelor obţinute, consumul de carburant măsurat de NEDC a fost de 3,0 l/100 km şi un consum de putere de 17,6 kWh/100 km. Turbo S E-Hybrid Sport Turismo are o autonomie de până la 49 de kilometri şi atinge o viteză maximă de 140 km/h atunci când este utilizat exclusiv motorul electric, cu zero emisii. Bateria litiu-ion are o capacitate de 14,1 kWh, iar durata de încărcare poate varia de la 2,4 până la 6 ore, în funcţie de acumulator şi de tipul de alimentare.

    La finalul lui 2017, cifrele Porsche arătau astfel: aproape 30.000 de angajaţi, 255.683 de maşini produse (dintre care peste 246.000 au fost deja livrate), venituri de 23,5 miliarde de euro şi un profit de 4,1 miliarde de euro. Privind datele financiare, e uşor de tras concluzia că Porsche este unul dintre cei mai profitabili producători auto din lume.

    În perioada următoare, cheltuielile companiei s-ar putea dubla ca urmare a investiţiilor în mobilitate electrică, acestea ajungând la valoarea de 6 miliarde de euro până în anul 2022; bugetul pe zona de IT a fost de asemenea crescut de la 280 la 450 de milioane de euro. Reprezentanţii companiei insistă însă asupra ideii că principalul scop rămâne păstrarea unei marje de profit de 15%.

    În cadrul evenimentului Porsche e-Performance, desfăşurat la Zuffenhausen, lângă Stuttgart, reprezentanţii companiei au prezentat lucrările derulate pentru modernizarea fabricii locale, astfel încât aceasta să poată susţină producţia Mission E.

    Din punct de vedere tehnic, Mission E va ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în mai puţin de 3,5 secunde. Motorul va produce peste 600 de cai-putere, în vreme ce autonomia ar trebui să fie de cel puţin 500 de kilometri. Bateria va fi una de 800 de volţi care permite încărcarea rapidă, în condiţiile în care cele mai multe baterii folosite astăzi sunt de 400 de volţi.

    Matthias Kirchgässner, director de vânzări şi marketing pentru linia de maşini electrice din cadrul Porsche AG, a explicat că Mission E a fost încadrată în clasa C, acolo unde singurul model prezent este Ca-ye-nne-ul. Ca dimensiuni, maşina este mai mare decât 911 dar mai mică decât Panamera.

    Una dintre cele mai interesante facilităţi este cea legată de recu-noaş-terea utilizatorului, adică a celui care va conduce maşina, printr-un sistem de autentificare bazat pe scanarea retinei. Fără a da prea multe detalii, reprezentanţii companiei au spus că procesul se va baza pe tehnologia blockchain, asigurând astfel un grad sporit de securitate. Porsche ID va stoca pe un cont toate informaţiile şoferului – poziţia scaunului, înălţimea volanului sau altele – şi le va aplica atunci când şoferul în cauză este identificat.

    Sistemul prezent pe Mission E va utiliza inteligenţa artificială (IA) pentru mai multe funcţii, printre care şi cea de mentenanţă predictivă. Mai mult, în cadrul procesului de asamblare maşina va recunoaşte dacă piesele sunt montate corect analizând sunetul produs la îmbinarea anumitor piese.

    Totul e digital în noul Mission E, instrumentele tradiţionale lipsind cu desăvârşire. Poziţia la condus e similară cu cea din 911, fiind evident una sportivă. Vorbind de o maşină electrică, pasagerii vor beneficia de spaţiu pentru bagaje atât în partea din spate cât şi în cea din faţă, folosind locul destinat în mod tradiţional motorului cu combustie internă.

    Un element tehnic interesant este folosirea PSM – permanently-excited synchronous motors, o tehnologie la care apelează în prezent şi cei de la Tesla. Mission E va fi prezentată publicului în 2019, urmând să intre pe piaţă în 2020.

    O maşină electrică este însă utilă doar în condiţiile în care ai unde să o încarci, iar aici reprezentanţii Porsche au amintit de proiectul IONITY. Acesta presupune realizarea unei reţele de 400 de staţii de încărcare rapidă în Europa până în 2020.

    Pentru a facilita producţia lui Mission E, fabrica de la Zuffenhausen a suferit modificări importante, bugetul total pentru acest proiect ridicându-se la 700 de milioane de euro. Povestea acestui buget e una impresionantă: fiecare angajat a renunţat la o parte din salariu (sau eventuale majorări salariale) în perioada 2015-2025, sprijinind astfel proiectul. Pentru construcţia noului model, reprezentanţii Porsche au anunţat că vor fi disponibile 1.000 de noi locuri de muncă.

    Porsche România, subsidiara locală a companiei germane şi cel mai mare importator auto local, a aniversat la începutul acestui an 20 de ani de activitate, timp în care a livrat clienţilor 455.055 de autoturisme sub mărcile Volkswagen, Audi, Seat sau Skoda. Compania a încheiat anul 2017 cu rezultate record pentru perioada postcriză: cifra de afaceri a crescut până la 638 milioane de euro, ceea ce înseamnă cu 16% mai mult faţă de 2016, în timp ce numărul total de unităţi vândute în 2017 s-a ridicat la 31.569, reprezentând o creştere de 13% faţă de anul precedent.

    Pentru anul 2018, Porsche Romania şi-a propus să livreze 500 autovehicule electrice şi să continue instalarea staţiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice în reţeaua proprie, astfel încât în cel mult doi ani toţi dealerii Porsche România să aibă în dotare staţii de încărcare. Porsche România a fost înfiinţată în decembrie 1997, când s-a semnat contractul de import pentru mărcile Volkswagen şi Audi. Primul autoturism livrat de companie fost un Volkswagen Polo Variant de 75 de cai-putere. Porsche România este cel mai mare importator auto din România şi importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Škoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Compania distribuie autovehicule prin intermediul reţelei sale care numără 82 de centre proprii şi dealeri independenţi autorizaţi, în
    26 de judeţe.

  • Talonul, vă rog! Secretele ascunse în talonul maşinii tale

     Habar nu avem însă că un talon e aproape imposibil de falsificat, pentru că are foarte multe chei de siguranţă. Acum, scoateţi vă rugăm talonul şi confruntaţi elementele de siguranţă. Veţi avea surprize să aflaţi cât de multe sunt şi cum reacţionează la privirea lor din diferite unghiuri şi la expunerea la diferite surse de lumină. Puteţi să daţi click pe poza din galeria foto ca să vedeţi mai bine.
     
  • Decizie ISTORICĂ: Google NU TREBUIE SĂ VERIFICE conţinutul site-urilor pe care le listează dacă nu există o notificare privind încălcarea drepturilor

    Decizia este extrem de importantă în contextul discuţiei legate de “dreptul la uitare”, prin care o persoană poate cere eliminarea unor rezultate din căutări în contextul în care a fost reabilitate în faţa faptelor la care căutările fac referire.

    Cazul din Germania a fost adus în tribunal de două persoane care cereau eliminarea unui site, pe motiv că acesta conţinea secvenţe în care ei erau atacaţi verbal de alţi utilizatori de internet.

    Tribunalul a decis însă că opeeratorul motorului de căutare are obligaţia de a interveni doar atunci când a fost notificat de o încălcare clară a drepturilor personale; prin urmare, Google nu are obligaţia legală de  a lua măsuri de prevenire a unor astfel de situaţii.

    CE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA UITARE ŞI CUM ÎŢI PROTEJEAZĂ GOOGLE DATELE PERSONALE