“Cred că Traian Băsescu are dreptate atunci când spune că se desparte de PDL. E păcat că o face doar la sfârşit de mandat, pentru că asta înseamnă că intră în litera Constituţiei, care spune că un preşedinte se desparte de partid în momentul în care devine preşedintele României”, a precizat, luni, noul purtător de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, întrebată de ziarişti dacă numirea ei în această funcţie adânceşte ruptura dintre PDL şi Traian Băsescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
E stare fiindcă stă – după declaraţiile (plauzibile) de până acum ale Elenei Udrea şi ale Monicăi Macovei, PDL va rămâne unit şi nu se va sparge într-un PDL-Blaga aflat în drum spre contopirea cu PNL şi “noua construcţie politică” cerută rapid de preşedintele Băsescu în seara când Vasile Blaga a fost reales şef al pedeliştilor. Desigur, Elena Udrea şi Monica Macovei ar putea alege tactica opoziţiei din interior faţă de echipa lui Vasile Blaga; preventiv, acesta a avertizat că oricine crede că va sabota PDL în interior “va zbura din partid”.
În acelaşi timp, Mişcarea e populară fiindcă îndrăgeşte PPE, la fel ca suratele ei politice, fiindcă se reclamă de la vechea filozofie “de la firul ierbii/mesajului pe Facebook”, deja încercată de Noua Republică, şi fiindcă se presupune că poporul român neangajat politic se va înghesui în rândurile ei, producând astfel o clasă politică nouă şi pură. Cristian Diaconescu a spus că MP se adresează mai ales românilor care nu au făcut politică, iar preşedintele Băsescu a spus că liderul ei trebuie să fie un om care să fie “expresie a neangajamentului politic”. Problema e că până acum, poporul neangajat politic a tot stat, în timp ce politicienii s-au mişcat continuu pe deasupră-i. Dar nu-i nimic, încercarea moarte n-are.
Cum însă Traian Băsescu nu mai poate candida pentru un alt mandat, speranţa adepţilor PDL a rămas în M.R. Ungureanu, susţinut de o viitoare construcţie politică de dreapta, construcţie care are însă nevoie obligatoriu să se sprijine pe aparatul din teritoriu al PDL pentru a avea relevanţă.
Ungureanu nu şi-a anunţat încă intenţiile, însă scenariile deja au apărut, de la o preluare de către ex-premier a şefiei unui PDL curăţat de traseişti şi până la fondarea unei noi formaţiuni care să fuzioneze ulterior cu acel PDL curăţat şi cu orice alte grupări de dreapta dispuse să i se alăture.
“Simt această aşteptare, vine spre mine pe diferite canale”, a mărturisit Ungureanu, referindu-se la tânjirea electoratului de dreapta dezamăgit şi educat după o formaţiune politică nouă, curată şi capabilă să-i capteze încrederea. Bucătăria puterii îi dictează însă premierului că “mai e nevoie de un ingredient care este necesar, şi aceasta este recunoaşterea succesului în materie de administrare”, prevăzută de prim-ministru să se petreacă fix peste o lună, când va merge în Parlament şi îşi va prezenta mandatul.
Partea mai puţin plăcută e că iminenţa noii mişcări politice de dreapta a fost anunţată aproape concomitent cu cele mai noi decizii guvernamentale – crearea Consiliului consultativ al oamenilor de afaceri, format din 26 de manageri, bancheri şi consultanţi (o idee aşteptată timp de cel puţin două guverne Boc încoace), înfiinţarea unui fond de dezvoltare alimentat cu banii din privatizări, care ar urma să fie păziţi astfel de irosirea în consum (resursă greşit asemuită cu fondul suveran norvegian, care e un fond de investiţii) şi lansarea unui proiect de investiţii româneşti în străinătate, începând cu spaţiul CSI şi China.
Dacă ţinem cont de termenul de o lună până la care Ungureanu trebuie să confirme că binemerită rolul de lider, eforturile normale de a guverna bine capătă un parfum preelectoral ascuţit. Cât priveşte efortul strict electoral de a reuni politicieni de dreapta şi independenţi în noua mişcare, însuşi caracterul larg permisiv al acesteia îi pune în pericol proiectul, cu Noua Republică şi Monica Macovei chemaţi să adere laolaltă cu Elena Udrea şi “greii” PDL sau cu PNŢCD-Pavelescu.
Diferenţa faţă de momentul de atunci stă în banii pe care pedeliştii locali susţin că ex-premierul Boc îi găsea pentru ei, în timp ce premierul Ungureanu nu doar ar refuza să-i mai dea, dar şi-ar mai şi face imagine pe seama respectivului refuz (aşa cum l-a acuzat Cezar Preda, ignorând că Elena Udrea dăduse rapid vina pe USL pentru “intoxicările” strecurate în presă).
Fiindcă, dacă aşa cum îşi doresc “greii”, Blaga preia conducerea partidului ca să-l relanseze (indiferent dacă ar fi făcut-o acum sau ar face-o după alegerile locale), de repartizarea banilor pentru “proiectele de investiţii” locale tot Ungureanu şi echipa lui se vor ocupa, iar de aici pot rezulta conflicte decisive pentru viitorul PDL.
De pildă, adepţii Mişcării Populare în varianta prezidenţială (au nu spunea în toamnă Teodor Baconschi că împreună cu Frunzăverde a primit mandat tacit în partid ca s-o constituie?) ar putea spera că acei baroni care ridică glasul contra lui Ungureanu şi sunt dovediţi drept corupţi vor rămâne fără acces la robinetul bugetului, într-un PDL cimitir al elefanţilor, în vreme ce liderii curaţi şi reformişti, în frunte cu miniştrii actualului guvern, vor forma în cele din urmă Albă-ca-Zăpada menită să înlocuiască la putere vechiul PDL. Şi poate şi să refacă Dreapta, alături de un nou PLD extras din PNL.
E valabil şi pentru PDL, care nu ştie sau nu poate să structureze o Albă-ca-Zăpada/Mişcare Populară capabilă să ţină piept USL, şi pentru USL, căreia greva parlamentară nu-i prieşte decât poate ca să elibereze ceva timp pentru pregătirea alegerilor locale.
PDL s-a recules de tot după ieşirile în public cu Gheorghe Becali, astfel încât dincolo de anunţul premierului Ungureanu că se vede în aceeaşi funcţie şi după alegeri, Mişcarea Populară “a forţelor de dreapta” capabilă să-l susţină nu se coagulează deloc. Liderii partidului încearcă schimbarea pur cosmetică a portocaliului cu verde pentru locale, Cezar Preda se răfuieşte nu numai cu UDMR, ci şi cu UNPR pentru comportament “duplicitar şi neserios”, Mihail Neamţu de la Noua Republică nu ştie cum să se delimiteze mai sonor de PDL, în vreme ce Silviu Prigoană, căutând să iasă în faţă cu ceva populist ca să obţină nominalizarea la candidatura pentru Bucureşti, cere reintroducerea pedepsei cu moartea, în dispreţ total faţă de legislaţia UE.
USL, în ce o priveşte, nu-şi poate struni parlamentarii încât să respecte ordinul de a-şi dona indemnizaţiile pe timpul grevei – Ioan Ghişe a anunţat că el are credite de plătit şi “trebuie să trăiască”, Ancuţa Pocora “nu poate fi pedepsită pentru că a născut” (Victor Ponta) -, iar absenţa din Parlament limitează posibilităţile de exprimare ale opoziţiei la acţiuni simbolice, prin procură, de genul strigăturilor monarhiste cu ocazia discursului lui Traian Băsescu, rostite de protestatarii aduşi de PNL în sala plenului.
Cum însă un scor de 20% nu e convingător pentru un partid care aspiră ca şi după alegeri să dea premierul şi guvernul, PDL a reînviat Mişcarea Populară, despre care vicele Sorin Frunzăverde susţine că va deveni realitate ca alianţă electorală, având în componenţă sateliţi ca UNPR, PNŢCD şi Partidul Ecologist Român, poate şi PNG sau PP.
Prezentată drept o alianţă de dreapta (deşi UNPR este partid declarat de centru-stânga), având ca posibilă siglă o inimă (simbolul PPE) verde sau albastră, Mişcarea Populară e deja creditată de gurul Sebastian Lăzăroiu cu şansa de a lua 30% din voturi la alegerile parlamentare, urmând a guverna împreună cu PSD, în timp ce în opoziţie ar urma să rămână PNL şi UDMR.
.
În speţă, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a estimat la TVR Info că Noua Republică, formaţiunea condusă de Mihail Neamţu, ar putea câştiga nu mai puţin de 15% din voturi la următoarele alegeri, apreciind că ea se adresează electoratului care “a plecat de lângă PDL şi Traian Băsescu”, dar care poate fi recâştigat cu ajutorul unor oameni “ireproşabili” (este vorba de alegătorii dezamăgiţi de faptul că PDL nu se curăţă suficient de rapid de corupţie şi nu promovează suficient de rapid agenda unor reforme de dreapta).
Mihail Neamţu este de formaţie teolog şi filozof, fost membru în conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, iar articolele sale publicate online în ultimele luni pledează pentru promovarea în societate a principiilor unei drepte conservatoare, creştin-democrate.
Într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, fostul ministru şi consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, unul dintre suporterii Noii Republici şi promotor al Mişcării Populare/Albă ca Zăpada ca platformă civică de promovare a reformării României, a reluat, de altfel, câteva dintre tezele susţinute de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL, considerându-le priorităţi pentru România următorilor ani.
Lăzăroiu consideră că trebuie promovate regionalizarea, votul uninominal aşa cum a fost votat la referendum, introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora şi pentru cetăţenii din ţară şi adoptarea unei noi constituţii care să prevadă obligatoriu păstrarea unui deficit bugetar de 0% din PIB.
Cum denumirea de Mişcare Populară fusese deja înregistrată la OSIM de Ioana Băsescu, echivalarea acuzatoare între MP şi ACZ a venit logic, cu corolarul că Lăzăroiu, liber de contract, ar urma să prezideze noua formaţiune şi o s-o crească suficient de mult până la anul încât ea să poată repeta performanţa partidului ceh TOP 09 (la alegerile din 2010, la doar câteva luni de la înfiinţare, TOP 09 a intrat în parlament cu 16% din voturi şi s-a aliat ulterior cu fostul partid de guvernământ de dreapta, permiţându-i acestuia să asigure continuitatea puterii).
Ulterior, într-un interviu pentru TVR, preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat de o asemenea interpretare, lăsând să se înţeleagă că MP ar fi de fapt o alianţă a mai multor forţe politice capabile să se opună USL, fie ele existente (de pildă, Partidul Poporului sau Partidul Popular Maghiar, pe care Elena Udrea nu le-a exclus din ecuaţie), fie încă inexistente (ACZ).
Ca atare, până la naşterea ACZ, pe blogurile influente ale dreptei a apărut ideea că Lăzăroiu şi-ar putea creşte vizibilitatea candidând la Primăria Capitalei, o rampă deja tradiţională pentru viitorii prezidenţiabili, cu care ocazie s-ar putea coagula şi ACZ, văzută nu ca un salvator al PDL, ci al Dreptei trădate de PNL şi de baronii PDL.