
Tag: Mariana Gheorghe
-
Povestea Marianei Gheorghe, cel mai puternic CEO din Romania
Numirea noului CEO la scurt timp dupa privatizare a fost decisa
pentru ca noul CEO sa poata implementa strategia gandita pentru
Petrom, dar mai ales pentru a face trecerea de la o companie de
stat la o corporatie. Mariana Gheorghe a fost recrutata de OMV de
la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare.|n 2010, Mariana Gheorghe implineste 30 de ani de cariera, care
a inceput in industrie, mai precis in productia chimica, a
continuat cu comert intern si international, apoi cu macroeconomie
(fiind angajata la inceputul anilor 1990 in Ministerul de Finante),
iar de la mijlocul anilor 90 cu banking in cadrul BERD: “Cei 14 ani
de banking la Londra au fost cea mai lunga etapa din cariera mea,
care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar si
personalitatea si cariera in final”, dupa cum spune Mariana
Gheorghe. Atunci cand isi descrie cariera, Mariana Gheorghe
foloseste cuvintele “diversitate si schimbare”: “De fiecare data am
invatat ceva nou, dar niciodata nu am trecut de la alb la negru,
niciodata nu am facut o miscare fara sa am un fundament pe care sa
construiesc urmatoarea miscare de cariera”.Miscarea in cariera care a insemant si cea mai mare provocare a
vietii profesionale, dupa cum considera Mariana Gheorghe, a fost
insasi acceptarea pozitiei de CEO al Petrom: “Petrolul e o
industrie pe care nu as vrea sa o numesc neagra, desi e destul de
neagra din cauza produsului de baza, dar e o industrie pur
masculina prin definitie, iar femeile nu sunt atrase de industria
asta. Pentru mine insa, petrolul si industria reprezinta o
atractie: chiar cred in rolul si destinul pe care energia il joaca
in viata societatii si in viata unor economii”.De la venirea la conducerea celei mai mari companii din Romania,
Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de
privatizare propus de compania mama, care a insemnat restructurarea
companiei, investitii de aproape 4 miliarde de euro, in special in
productia de hidrocarburi, dar si in rafinare si marketing,
schimbarea sistemului de operare a benzinariilor, constructia unui
nou sediu in care sa lucreze toti angajatii companiei, dar, mai
presus de toate, transformarea Petrom intr-o companie proaspata si
mai ales profitabila. -
A treia PetroLady. Cum au ajuns femeile sa domine un domeniu al barbatilor?

Delia Arsenie este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014) .
“Femeile sunt mai serioase, mai atente si foarte exigente. Eu am pariat pe femei in managementul Oscar si nu am avut absolut nicio emotie sa las un business construit in zece ani pe mana ei”, spunea saptamana trecuta Alin Niculae, proprietarul afacerii Oscar Downstream, referindu-se la numirea in functia de CEO a Deliei Arsenie. Alin Niculae este dezvoltatorul si actionarul majoritar al Oscar Downstream, cel care a infiintat o companie de trading cum mai erau multe altele pe piata, dar a reusit sa o scoata din plutonul de peste 30-40 de mici furnizori de produse petroliere si a dus-o in liga celor mari, in top zece dupa cifra de afaceri al companiilor petroliere din Romania. Niculae s-a retras de aproape doi ani din conducerea executiva a companiei; initial a avut un board de directori care a condus operatiunile, iar din toamna anului trecut a recrutat-o pe Delia Arsenie, fost vicepresedinte al Bancii Italo Romena, care a preluat mandatul de la 1 martie 2011.
Delia Arsenie ar trebui sa fie mai mult decat un nou CEO pentru Oscar: dincolo de conducerea executiva, trebuie sa faca trecerea de la o companie de familie la o corporatie, sa schimbe modul de lucru, sa implementeze noi sisteme informatice, sa lanseze noi linii de business si sa creasca baza de clienti. Pe scurt, sa dezvolte si sa eficientizeze compania care estimeaza anul acesta depasirea pragului de 400 de milioane de euro cifra de afaceri. Tot pe ideea de extindere a businessului a debutat si mandatul noului CEO al Mol Romania, Kinga Daradics, care a inceput la 1 mai 2011 avand in plan atingerea unei cote de piata de 15% pe segmentul retailului de carburanti, dar si inceperea productiei de petrol a grupului ungar in Romania.

Pana la cele doua noi numiri din 2011, industria petrolului din Romania era dominata de CEO barbati, exceptia care confirma regula fiind Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, care conduce deja cea mai mare companie din Romania de peste cinci ani. “Cele doua numiri din 2011 si faptul ca trei dintre cei mai puternici CEO din petrol sunt femei sunt coincidente”, considera Radu Furnica, presedinte al companiei de headhunting Leadership Development Solutions. Headhunterul are o parere destul de transanta cand vine vorba despre CEO-femei sau CEO-barbati si crede ca niciun angajator serios nu va face diferenta pe acest criteriu: “Atata timp cat cineva indeplineste setul de cerinte al angajatorului, din punctul de vedere al pregatirii, experientei si personalitatii, nu conteaza pentru nimeni daca persoana este barbat sau femeie. Sunt prejudecati prostesti.
Mie nu mi s-a intamplat niciodata, in cei peste 15 ani de cand lucrez in head-hunting, sa imi fie respins un candidat pe motiv ca este femeie”. Ba, mai mult, Radu Furnica spune ca peste 70% din managerii angajati prin firma sa au fost femei si ca este mult mai laudabil cand o femeie reuseste sa ajunga intr-o functie de CEO: “O femeie – care de cele mai multe ori este si sotie, si mama – care ajunge CEO este mult mai puternica decat un barbat care reuseste acelasi lucru; un CEO-mama-sotie are de fapt trei joburi si daca reuseste sa le impace pe toate trei are mult mai multe calitati decat un CEO-tata-sot”. Dincolo de reusita personala, Radu Furnica crede ca sunt si angajatori care prefera femeile ca stil de management: “De multe ori, femeile sunt mai de incredere si mai orientate spre rezultate, nefiind atat de agresive ca multi dintre barbati. Dar asta vine ca o analiza ulterioara: nu imi amintesc sa fi avut vreun caz cand angajatorul sa ceara de la inceput, expres, femeie sau barbat”.

Insa Radu Furnica spune ca a avut multe cazuri cand femeile au fost preferate barbatilor cu pregatire similara: “Nu vreau sa dau nume, dar am avut companii importante care au mers pe aceasta varianta, argumentand ca, tocmai datorita rolului lor in societate si in familie, femeile-manager au un mod mai complex de a conduce, pot sa vada mai usor dincolo de cifre, spre imaginea companiei, spre activitatea sociala, spre relatia cu angajatii”.
-
Mariana Gheorghe: Investitiile in energie pot fi “o a doua Dacia” pentru economia romaneasca
“Consiliul Investitorilor Straini a identificat trei directii
importante prin care economia romaneasca isi poate relua cresterea.
Acestea sunt infrastructura – in energie, transport si IT -, un
nivel de cunoastere mai bun, atat la nivelul mediului de afacaeri,
al populatiei, cat si al mediului universitar, respectiv
stabilitatea macroeconomica si o mai buna guvernanta publica”, a
afirmat Gheorghe la o conferinta pe teme economice. Gheorghe a
mentionat ca mediul de afaceri se confrunta in fiecare zi “cu
slabiciunea autoritatilor”, iar sectorul public, pe langa
stabilitate si predictibilitate, are nevoie si de cresterea
transparentei institutiilor statului. “In infrastructura sectorul
energetic are potentialul de a fi o a doua Dacia”, a continuat
Gheorghe. -
Mariana Gheorghe, Consiliul Investitorilor Straini: Urmarim in primul rand flexibilizarea pietei muncii
Piata fortei de munca este unul dintre avantajele competitive
ale Romaniei, iar CIS “va sustine in continuare principiile care sa
asigure pastrarea acestui avantaj”, a spus Gheorghe.CIS a discutat cu reprezentantii Ministerului Muncii propuneri
menite sa incurajeze angajarile si sa lase mai multa putere de
decizie la nivelul companiilor, intre care promovarea contractelor
temporare, adaptarea programului de munca la sezon si la volumul de
lucru si eliminarea contractului colectiv de munca la nivel
national. Aceste propuneri ar urma sa stea la baza modificarii
Codului Muncii, dupa cum a recunoscut ministrul muncii, Ioan Botis,
insa ele au starnit controverse puternice in randul sindicatelor,
care au anuntat ca vor respinge orice schimbari in legislatie care
afecteaza drepturile angajatilor si siguranta locului de
munca.CIS afirma ca a prezentat propunerile de modificare a legislatiei
muncii cu liderii partidelor politice si ai ministerelor, precum si
cu case de avocatura, profesori si organizatii de investitori
reprezentand mare parte din economia romaneasca. Toate propunerile
respecta legislatia europeana si normele Organizatiei Mondiale a
Muncii, sustin membrii CIS.“Toate companiile trec in prezent printr-o perioada de
eficientizare. Interesul nostru este sa putem creste volumele de
activitate, in conditiile in care onoram obligatiile catre buget si
catre partneri si ne pastram forta de munca”, a declarat Shachar
Shaine, membru in consiliul de conducere al CIS si coordonatorul
echipei de lucru a Consiliului pe teme de legislatie a muncii.In opinia Consiliului, exista trei directii importante in care
legislatia muncii are un rol fundamental: flexibilizarea
angajarilor ar face posibila micsorarea economiei informale.
Romania are 4,2 milioane de angajati cu forme legale si, potrivit
unor studii recente, 1,6 milioane de persoane care lucreaza fara
contract. Calculele CIS arata ca adoptarea unor reglementari mai
flexibile ar putea duce la crearea a aproape 90.000 de locuri de
munca pe termen scurt.CIS reprezinta peste 120 de companii din economia romaneasca, ale
caror investitii cumulate inseamna doua treimi din totalul
investitiilor straine totale din Romania. Cu o cifra de afaceri ce
totalizeaza 36 miliarde de euro, companiile membre ale CIS
reprezinta o treime din produsul intern brut al tarii.CE VOR INVESTITORII STRAINI
1. Mai multa flexibilitate in stabilirea programelor de lucru si de
odihna
Spre exemplu: in industriile cu volum de activitate diferit in
functie de sezon, ca de exemplu pentru producatorii de inghetata,
unde pe timpul verii este nevoie de 60 de ore/saptamana, iar pe
durata iernii este nevoie de numai 30 de ore/sapatmana.2. Incurajarea muncii in regim temporar
Spre exemplu: Pe durata sezonului pentru care este nevoie de forta
de munca suplimentara, angajarea acesteia sa poata fi facuta de
catre compania respectiva – care plateste toate taxele – si nu prin
outsourcing de personal.3. Criterii de performanta in evaluarea angajatilor
Spre exemplu: un manager neprofesionist nu poate fi inlocuit, chiar
daca activitatea acestuia nu corespunde cu fisa postului. Un agent
de vanzari, cu vechime in compania respectiva, care nu isi
viziteaza clientii in conditiile stabilite de companie (in
consecinta, nu corespunde criteriilor de performanta interna) nu
poate fi demis.4. Eliminarea obligativitatii contractului colectiv de munca la
nivel national/ramura pentru companiile cu capital privat in care a
fost semnat contract colectiv la nivelul companiei.
Spre exemplu: acordarea primei de vacanta, prin contractul colectiv
de munca la nivel national, atunci cand angajatorul inregistreaza
pierderi, este o prevedere care afecteaza capacitatea companiilor
de a se adapta la conditiile pietei. -
Mariana Gheorghe: Petrom infrunta cu bine criza. De ce nu si Romania?
Miercurea trecuta, numele Marianei Gheorghe a aparut pentru
prima oara in presa in directa legatura cu o potentiala numire
politica. Saptamana trecuta, surse din PNL au dat presei cele trei
potentiale propuneri pentru premier in cazul in care motiunea de
cenzura ar fi adoptata. Asadar, numele Marianei Gheorghe a aparut
ca una dintre variante alaturi de Klaus Johannis – primarul
Sibiului – si Stere Farmache – presedintele Bursei de Valori
Bucuresti.De la venirea sa la conducerea Petrom, Mariana Gheorghe s-a
tinut departe de orice asociere cu factorii politici, singurele
sale iesiri publice fiind in legatura cu Petrom. Din aceasta vara,
a fost numita presedinte al Consiliului Investitorilor Straini
(CIS), pozitie din care a prezentat in urma cu o luna si planul
investitorilor straini de redresare economica a Romaniei (programul
consta in 12 masuri a caror aplicare ar putea duce la cresterea PIB
cu 11% pana in 2015).Mariana Gheorghe spunea lunea trecuta, in cadrul unui interviu
cu BUSINESS Magazin, ca masurile propuse de CIS nu au trecut
neobservate: “Da, avem feedback de la autoritati, atat de la
partide, dar si de la guvernanti – mai ales ca intre timp s-a si
schimbat o ‘garnitura’ de ministri, lucram acum pe cateva masuri
prioritare si speram ca la mijlocul lui noiembrie sa avem masuri
concrete de raportat”.In legatura cu faptul ca CIS incearca sa aiba o voce mai
puternica, Mariana Gheorghe spune ca programul elaborat a venit ca
un raspuns la solicitarile pietei, care a cerut in ultimul an
parerea executivilor din businessul romanesc privind situatia
politica si economica a tarii si in general masuri care sa ajute la
redresarea economica: “Ca sa aiba o finalitate, am considerat in
directoratul CIS ca ar fi bine sa fie un pachet de masuri comun si
am constatat cu placere ca atunci cand am facut un chestionar,
toata lumea a venit cam cu aceleasi masuri.Astfel, nu le spunem autoritatilor doar ce sa faca, ci si cum sa
faca, astfel putand sa dam si noi din ceea ce stim pentru a ajuta
autoritatea sa implementeze acea solutie, sa avem o contributie
directa la realizarea masurilor pe care le propunem”.Masurile concrete pentru economie despre care vorbeste Mariana
Gheorghe vin intr-un moment in care lucrurile nu merg foarte bine
in niciun domeniu, nici macar in petrol si gaze, domeniu
traditional mai stabil decat alte sectoare din economie. Dupa un an
de scadere cu peste 10% a volumelor de carburanti vandute in toata
piata, 2010 a continuat pentru Petrom pe un trend descrescator, in
primul trimestru fiind vorba despre o scadere de 16%. Vanzarile nu
au mers mai bine nici pe parcursul verii, sezon in care in mod
normal vanzarile cresc.
-
Investitorii straini i-au facut program Guvernului. Vezi aici ce masuri propun ei pentru relansarea economiei
Consiliul Investitorilor Straini (CIS) a lansat joi un program
de 80 de masuri, din care 12 prioritare, pentru relansarea
economiei, despre care investitorii si expertii consultati la
intocmirea programului sustin ca vor putea duce la cresterea PIB cu
11,6% de anul viitor pana in 2015, crearea a 250.000 de locuri de
munca, investitii cumulate de 7 miliarde de euro si cresterea
veniturilor la buget cu 8,5%, in conditiile in care costurile
pentru buget ale celor mai urgente masuri n-ar depasi 0,7% din
PIB.“Economia Romaniei poate reintra pe o traiectorie de crestere
economica pe termen scurt, cu costuri minime, daca urmarim o
strategie clara, sustinuta atat de Guvern, cat si de mediul de
afaceri. Pentru a ne asigura ca acest lucru se intampla, suntem
gata sa punem la dispozitie expertiza noastra, sa lucram impreuna
cu autoritatile si sa alocam resurse financiare consistente pentru
a sustine masurile prioritare”, a declarat Mariana Gheorghe,
presedintele CIS si CEO al Petrom.CIS si-a declarat disponibilitatea sa contribuie cu expertiza si cu
bani pentru aplicarea tuturor masurilor pe care le-a propus.Mariana Gheorghe se numara printre coautorii initiativei, alaturi
de Claudia Pendred, director BERD pentru Romania, si Dominic
Bruynseels, CEO al BCR. Programul a fost intocmit in urma unei
cercetari derulate in aceasta vara printre membrii CIS, fiind
consultate peste 100 de companii. Lista de masuri rezultate a fost
filtrata si analizata cu concursul lui Lucian Anghel,
economistul-sef al BCR, si Laurian Lungu, managing partner al
firmei de cercetare Macroanalitica. Au contribuit Valentin Lazea,
economist-sef al BNR, si Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului
National al IMM. -
Vânzările de carburanţi către populaţie ar putea scădea în acest an cu 10%
“Ca să dau un pronostic când în anul 2011 se va reveni şi cam
care ar putea să fie evoluţia, aş vrea să citesc şi eu aprecierile
FMI asupra analizei pe care au făcut-o la veniturile şi
cheltuielile bugetare, asupra programului şi măsurilor pe care le
propune Guvernul şi apoi poate putem să ne formulăm o părere mai
fundamentată”, a afirmat Gheorghe. Ea a mai spus că este nevoie de
mai multă predictibilitate şi stabilitate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro -
Petrom: Ne gandim sa iesim de pe piata din Rusia
Am avut rezultate pozitive dar este un proces natural prin care
trebuie sa pui in balanta daca ai resursele necesare pentru
dezvoltare sau e cazul s vinzi. Vom vedea in functie de proiectele
pe care le avem ce decizie vom lua”, a spus CEO-ul Petrom.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro -
Mariana Gheorghe, Petrom: Pentru noi, energia regenerabila nu e “o adaptare la moda”
“Toata lumea dezvolta proiecte, vorbeste de ferme si parcuri
eoliene, dar ar fi bine ca aceste planuri sa se si materializeze”,
spune Mariana Gheorghe, adaugand ca realizarea unor astfel de
investitii depinde de cadrul legislativ si de capacitatea de a
obtine resurse de finantare.Pentru Petrom, afirma Mariana Gheorghe, atat programul de
intrare pe piata electricitatii si a energiei eoliene, cat si
programul de eficienta energetica nu sunt insa “o adaptare la
moda”, ci o oportunitate de business, de natura sa aduca venituri
actionarilor.Petrom asigura 25% din necesarul total de energie al Romaniei,
dar in acelasi timp consuma si 5% din consumul de energie. “Pana la
sfarsitul anului viitor, Petrom va asigura aproape 10% din
productia de electricitate a Romaniei, ceea ce va schimba profilul
companiei, care in mod traditional a fost o companie de petrol si
gaze”, spune Mariana Gheorghe.Petrom a anuntat recent ca intra pe piata energiei eoliene, cu
un parc eolian cu o capacitate de 45 MW in Dobrogea, in care ar
urma sa investeasca 100 de milioane de euro pana in 2011. La
aceasta se va adauga centrala electrica de 860 MW de la Brazi, ce
va folosi gaze din productia proprie si va intra in functiune la
anul, la fel ca si parcul eolian, urmand sa faca din Petrom unul
din cei mai mari furnizori de energie din Romania.Cresterea eficientei energetice, cu scopul de a reduce emisiile
de carbon, are loc prin modernizarea activitatilor de extractie si
rafinare in sectorul de extractie si de rafinare a hidrocarburilor
si limitarea pierderilor la instalatii. “Avem in total peste 250 de
campuri de extractie in tara, la unele nu s-au mai facut investitii
de ani de zile, asa incat potentialul de imbunatatire a eficientei
este mare – vorbim de o crestere de 20-30%”, afirma Gheorghe.Anul trecut, Petrom a avut o cifra de afaceri putin peste 3
miliarde de euro, in scadere de la 4,5 miliarde in 2008. In primul
trimestru din 2010, compania a avut afaceri de aproape un miliard
de euro si un profit de aproape 200 de milioane de euro, in
conditiile in care productia de hidrocarburi s-a redus cu 4%, iar
vanzarile in acelasi segment au scazut cu 22%. Din bugetul de
investitii de 1,6 miliarde de euro pentru 2010, compania a alocat
un sfert pentru segmentul de gaze si electricitate.Compania a fost anul trecut cel mai mare beneficiar de finantare
de la BERD din Romania, cu un credit de 200 de milioane de euro
pentru centrala electrica de la Brazi si un credit sindicalizat de
300 de milioane de euro pentru cresterea eficientei energetice.
BERD detine circa 2% din actiunile Petrom, ai carei actionari
majoritari sunt grupul austriac OMV, cu 51%, si statul roman cu
circa 40%.