Tag: limbi straine

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Elena Cremenescu, Elmiplant: Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani

    Trebuie să ştiu că fără a fi un excelent specialist în domeniul pe care vreau să-l urmez nu voi putea niciodată să-mi dezvolt o afacere sau să mă fac cunoscut. Apoi, aş învăţa  minimum două limbi străine la cel mai înalt nivel. Aş participa la toate conferinţele, prelegerile despre business, despre viaţă, despre experienţa altora, aş profita de toate oportunităţile care mi se oferă. M-aş angaja pe perioada vacanţelor şi aş munci în diferite domenii de activitate, din orice loc de muncă înveţi şi rămâi cu ceva.

    Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani. Afacerea mea ar fi în domeniul pe care eu îl stăpânesc cel mai bine. Oricâţi bani ai avea şi pe oricine ai plăti ca să-ţi facă sau să-ţi fie specialist, n-o să facă niciodată ceea ce ai putea să faci tu. Este esenţial să ştii ce aştepţi de la angajaţii tăi, ce să le ceri să facă, cum să-i controlezi şi cum să le evaluezi corect munca.

    Aş face totul  conform cu legislaţia care coordonează domeniul respectiv, nu aş accepta sub nicio formă nici cel mai mic compromis sau încălcare de lege. Relaţiile de afaceri trebuie să rămână relaţii de afaceri, prietenii de familie trebuie să nu aibă nicio legătură cu afacerea ta. Am văzut multe prietenii destrămate în urma amestecării celor două. În plus, corectitudinea şi seriozitatea trebuie să fie cuvintele de ordine în absolut tot ce faci. Nu promite niciodată ceva ce nu eşti sigur că poţi să faci.

    Respectă fiecare angajat, fii sever şi serios cu toţi în mod egal, nu face compromisuri şi nu-ţi angaja rudele în firmă. Un business se creează şi se dezvoltă pas cu pas, nu te grăbi şi nu aştepta rezultate spectaculoase peste noapte. Învaţă să ai răbdare şi să-ţi înarmezi sufletul şi mintea cu puterea necesară ca să poţi trece peste nenumăratele momente de cumpănă şi greutăţi pe care le vei parcurge. Fiecare astfel de moment greu te va face şi mai puternic pe viitor.

  • A lucrat toată viaţa în detergenţi, acum este manager de top în telecom. De ce a schimbat industriile

    Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va fi lansat de Business Magazin în luna mai. Tot atunci vom premia cei mai performanţi tineri din mediul de afaceri la Gala Tineri Manageri de Top, organizată de Business Magazin.

    În prima parte a vieţii am fost foarte mult anglofonă. De asta vorbesc romgleză.„ Roxana Baias s-a obişnuit încă din liceu cu cariera internaţională, dat fiind că a plecat să studieze în clasa a XI-a în Marea Britanie: „Totul a început în 1992, când aveam 15 ani şi am plecat de pe un aeroport Otopeni neiluminat, o clădire veche, comunistă şi prăfuită, şi am aterizat în Londra, unde mi s-a părut că sunt pe Lună: totul era sticlă şi oţel, mi s-a părut altceva şi de atunci am fost foarte deschisă în a călători„.

    Ulterior, a studiat ASE la Bucureşti. A fost recrutată încă de pe băncile şcolii, în anul al doilea de facultate, de filiala locală a Procter & Gamble. A fost mai întâi secretara brand managerului, iar după 13 ani a ajuns să conducă marketingul detergenţilor ieftini ai P&G în 28 de ţări, din Kazahstan până în Polonia – „viaţa mea în P&G a fost puţin atipică, deşi sunt om de marketing, am făcut şi vânzări, am lucrat şi în România, şi în străinătate„.

    Mai întâi a gestionat produsele pentru familie, apoi a început să negocieze cu marii retaileri din comerţul modern odată cu venirea acestora pe piaţa locală. Dat fiind că biroul de conducere pentru cele nouă ţări din regiune era gestionat de la Bucureşti, Baias spune că a trăit pe pielea ei extinderea unei corporaţii într-o zonă instabilă economic şi politic – „a face business în Balcani era foarte distractiv. Iugoslavia era ciopârţită şi numărul de ţări tot creştea; fie era bombardament în Kosovo, fie criză economică în Bulgaria„. În 2000 a plecat la sud de Dunăre, unde a fost responsabilă de creşterea infrastructurii de marketing.

    Ulterior, timp de patru ani Roxana Baias a locuit în Belgia, de unde a condus ca brand manager operaţiunile din Europa Centrală şi de Est din 28 de ţări ale diviziei de detergenţi ieftini din P&G, printre care Bonux, Ace şi Mr. Proper şi Tix.
    Spune despre despărţirea de industria bunurilor de larg consum că a fost o decizie foarte bună, pe care trebuia să o ia mai repede: „A fost o şcoală extraordinară, dar compania a început în ultima vreme, datorită crizei şi presiunii pe bugete, să nu mai facă marketing local, ci regional sau chiar global, iar tot ceea ce am învăţat în cei 13 ani, libertatea de a crea branduri şi relaţie cu consumatorii, era din ce în ce mai sterilă. Marjele sunt foarte mici şi asta se întâmplă acum în industria bunurilor de larg consum„.

    Pentru că s-a trezit că trebuie doar să implementeze proiecte, fără să mai aibă un rol creativ, Roxana Baias a decis să schimbe industria şi aşa a ajuns în 2012 directorul de marketing al Romtelecom. Între cele două slujbe, a încercat să îşi facă propria afacere, în domeniul consultanţei şi trainingului, dar recunoaşte că nu a avut răbdare suficientă, deşi a câştigat într-o lună de muncă banii pe care îi lua din salariu într-o jumătate de an. „Aş vrea să fac acest pas, dar trebuie să îmi găsesc răbdarea primului an. Primul an este cel mai greu în antreprenoriat. Sunt în momentul în care cochetez cu ambele„, spune Baias, în prezent directorul managementului segmentelor şi al ofertelor comerciale la Romtelecom şi Cosmote.

    „Trecerea la telecom mi se pare cea mai naturală din pricina presiunii de a inova. Concurenţa este mai agresivă şi va fi din ce în ce mai agresivă, iar nevoia de a înţelege consumatorul şi de a te diferenţia este mai mare decât a fost în trecut, din cauza presiunii preţurilor pe segmentul de voce.„ Spre deosebire de FMCG, managerul spune că în telecom relaţia companie-consumator este mult mai dezvoltată, iar schimbările obiceiurilor de consum din piaţă ajung mai rapid şi cu mai multă acurateţe la furnizori, în timp ce ofertele se pot modifica în timp real.

     

  • O companie franceză caută 400 de cunoscători de limbi străine în Bucureşti şi Galaţi

    Posturile disponibile sunt dedicate celor care vorbesc limbi precum franceza, germana, spaniola, italiana, poloneza, engleza, olandeza, greaca, etc) şi cuprind profile precum cele de consultant clientelă, backoffice adviser,  customer adviser, partner relationship manager, client relation consultant, premium relationship manager, assistant for sales department, customer service relationship manager, digital writer, digital support consultant, tehnical product adviser sau conseiller produits beauté.

    Webhelp a lansat propriul site de recrutare job.webhelp.ro în scopul găsirii candidaţilor. Site-ul, disponibil în trei limbi, franceză, engleză şi română, permite candidaţilor să afle mai multe despre joburile oferite de companie, să participe la  concursuri şi să afle mai multe despre profesiile disponibile în cadrul companiei graţie seminarului web.
    Compania promite să contacteze toţi candidaţii care aplică pe portalul propriu în termen de  24 de ore pentru a fi invitaţi să participe la procesul de selecţie din cadrul companiei.

    Cu sedii în Bucureşti şi Galaţi, Webhelp este o multinaţională de origine franceză specializată în servicii de outsourcing. Creată în 2000, Webhelp are în prezent peste 35 de centre în 8 ţări (Franţa, Marea Britanie, Africa de Sud, Maroc, Belgia, România, Algeria, Madagascar) şi peste 17 500 de salariaţi în întreaga lume.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    74%
    ponderea românilor între 25 şi 64 de ani care declară că ştiu o limbă străină, faţă de 99% din cetăţenii din Luxemburg (maximul din UE) şi 37% în Ungaria (minimul din UE), conform datelor Eurostat

    9,2 mld. lei
    stocul depozitelor cu scadenţa mai mare de un an atrase de bănci de la clienţii persoane fizice în luna iulie, în creştere cu 12% faţă de sfârşitul anului trecut

    8,9 mld. euro
    stocul de credite imobiliare ale băncilor la finele lunii iulie, cu 4 mld. euro mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2008

    1,1%
    scăderea producţiei în construcţii pe ansamblul UE în iulie 2013 faţă de iulie 2012, în timp ce scăderea în zona euro a fost de 1,2%

    1,3%
    inflaţia în zona euro în luna august, după ce ajunsese la 1,6% în precedentele două luni

  • Reţeta sigură pentru un loc de muncă bine plătit

    “Vorbitorii de poloneză, cehă, olandeză, suedeză sau germană sunt cel mai greu de găsit pe piaţa muncii din România, situaţia cea mai dificilă fiind în cazul ultimei limbi străine, pentru care şi cererea de personal este mare”, a arătat Vladimir Sterescu, Country Manager al companiei americane CGS, cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing din România.

    De asemenea, considerând necesarul de personal din ultima perioadă, cel mai greu de găsit sunt angajaţii care vorbesc o limbă nordică (mai precis daneza, norvegiana sau suedeza) şi, în acelaşi timp, au şi cunoştinţe sau măcar aptitudini tehnice; pe locurile următoare în topul “greu de găsit” se află candidaţii care cunosc foarte bine olandeza sau limba germană şi care posedă anumite aptitudini tehnice.

    “Limbile străine de care avem cea mai mare nevoie ca şi număr de angajaţi sunt engleza, franceza, germana, spaniola şi italiana, dar cererea nu se limitează la acestea”, a precizat Vladimir Sterescu. Cel mai greu de găsit pe piaţa muncii sunt însă candidaţii care cunosc foarte bine poloneza, ceha, olandeza, suedeza sau germana, iar recrutarea aproape se blochează dacă vorbim despre combinaţii între cunoaşterea unei limbi străine şi aptitudini tehnice, întrucât candidaţii pasionaţi de tehnică nu sunt, în general, orientaţi către limbi străine şi invers, cu o excepţie notabilă, şi anume limba engleză. “Având în vedere că pentru peste 70% dintre joburi cerem din start candidaţilor să vorbească perfect o limbă străină, în majoritatea cazurilor nu mai punem alte condiţii obligatorii, cum ar fi o experienţă strictă sau un nivel înalt al altor competenţe: trainingurile pe care le susţinem împreună cu companiile-clienţi asigură  dezvoltarea profesională, inclusiv pe latura tehnică”, a arătat Vladimir Sterescu.

    Procesul de recrutare durează în general între 2 şi 4 săptămâni, în funcţie de poziţia căutată. Majoritatea angajaţilor din contact-centere sunt studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor de Limbi străine, dar sunt şi mulţi cu studii economice. “Electronica şi telecomunicaţiile, relaţiile publice şi, respectiv, automatica şi calculatoarele se numără, de asemenea, printre cele mai întâlnite specializări pe care le au angajaţii noştri. Peste 60% dintre ei vorbesc o limbă străină, iar aproape 15% – două limbi străine”, a precizat Vladimir Sterescu.

    Pe piaţa muncii, cererea de limbi străine, în special nordice şi asiatice va fi în continuă creştere în anii următori în România, iar necesarul pe limba germană este departe de a fi acoperit. “România are toate şansele să îşi dezvolte sectorul de outsourcing, având o forţă de muncă pregătită şi cu calificările necesare. Dezvoltarea capacităţilor în ceea ce priveşte pregătirea angajaţilor şi extinderea competenţelor pe limbile străine cele mai solicitate sunt însă condiţii esenţiale pentru ca România să nu piardă acest tren în favoarea altor competitori din regiune -precum Polonia, Ungaria etc”, a arătat Vladimir Sterescu.

     

     

  • Omul care a adăugat moda de lux pe harta capitalei

    NU ŞTIU DACĂ CE FACEM NOI ESTE MODĂ SAU VESTIMENTAŢIE„, este dilema la care încerca să îşi răspundă Srdjan Kovacevic, administratorul Alsa Boutiques. Era în avion, într-un zbor dinspre Cipru, cu doar câteva ore înaintea interviului pentru Business Magazin. Deşi este mereu pe drumuri, gândul îi este la afacere şi este conectat continuu prin telefoane şi tabletă. Îşi face timp să răspundă zilnic la zeci de mail-uri care vin de la reprezentanţii din ţară ai magazinelor pe care le administrează sau de la partenerii de afaceri răspândiţi în Europa. De acestea depind afacerile de sub umbrela Alsa Boutiques – în prezent, Max Mara, Ermenegildo Zegna, Coccinelle şi Marella, care au ajuns, împurenă, la o cifră de afaceri de trei milioane de euro.

    Kovacevic îşi împarte timpul între Belgrad, Cipru şi România atât pentru business, dar şi din interese personale. Călătoreşte deseori la Milano, Paris, Londra, New York şi este un exemplu de cosmopolitanism, termen pe care îi place să îl folosească pentru a descrie curiozitatea pentru modă, călătorii, maşini sau musicaluri. Nu se sfieşte să dea ca exemplu alte branduri, iar în ce priveşte dilema modă vs. vestimentaţie explică: „Un produs modern este Cavalli, de la un sezon la altul ei fac haine extrem de diferite, cu piese speciale„. Zegna şi Max Mara, printre primele branduri pe care le-a adus în ţară, sunt orientate în zona clasicului. Produsele vândute de sârb sunt în vogă timp de trei-patru sezoane, în timp ce altele nu rămân la modă mult timp.

    Kovacevic analizează atent ţinuta interlocutorului, pentru că a observat că pe măsură ce o persoană este mai extrovertită, cu atât simte nevoia să se manifeste prin îmbrăcăminte. El asociază dorinţa oamenilor de a cumpăra lux cu două extreme: „Fie când cineva este foarte fericit, fie foarte deprimat„. Poate să descrie într-o română perfectă prezentările haute couture, dar şi modul în care îşi conduce afacerea sau situaţia băncilor din Cipru.

    SE CONSIDERĂ ECONOMIST ŞI NU SE SFIEŞTE SĂ DEA DETALII ÎN LEGĂTURĂ CU BUSINESSUL ÎN CARE A AJUNS „ÎNTÂMPLĂTOR„. Ataşamentul lui de România este lesne de înţeles, a locuit aici timp de cinci ani, între 1981 şi 1986, când părinţii lui lucrau la Camera de Comerţ. A studiat atunci limbi străine, în cadrul Facultăţii de Filologie, iar apoi s-a întors în Serbia.

    A urmat o perioadă de studii la Facultatea de Studii Economice din Belgrad şi un traseu profesional atipic: timp de şase luni a lucrat ca translator, a predat apoi limba engleză elevilor de şcoală generală, iar apoi a ajuns manager regional într-una dintre cele mai mari corporaţii mondiale din industria auto.

    Ar fi fost un domeniu în care ar fi lucrat în continuare dacă nu s-ar fi întors în România în 1992, „din motive politice„. A început atunci experienţa de antreprenor cu o afacere legată de comerţ cu produse cărbunoase şi metal în România, ţări din fosta Iugoslavie, Rusia şi Italia. A observat că în acea perioadă, în România, „jobul ideal era să faci ceva singur„. În 1994 s-a orientat spre o nouă afacere, „A Peak to Chic„, magazin multibrand cu pantofi de lux deschis în fostul Sofitel.

    „Doamnele cochete, cu posibilităţi, cu bani câştigaţi de ele sau de soţi„, după cum îşi caracterizează clientele de atunci, dar şi pe cele din prezent, puteau să se încalţe cu pantofi celebri, Sergio Rossi, „poate cei mai frumoşi pantofi din lume„, sau Balli, „cei mai confortabili„. Totuşi, afacerea cu lux nu este una care să genereze bani pentru că, după spusele lui Kovacevic, magazinul a fost, de cele mai multe ori, pe break-even. În 1996, a deschis încă două magazine de lux, Donna, care vindea exclusiv brandul Max Mara, şi Uomo, cu mărcile bărăbăteşti Ermenegildo Zegna şi Pal Zileri.
     

  • ANALIZĂ GUVERN: Facultatea de limbi străine Bucureşti, Universitatea Babes-Bolyai, Liceul Tonitza – cerute la retrocedare

    Pe listă se mai află Colegiul Naţional Mircea cel Batrân din Râmnicu-Vâlcea, Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, Universitatea 1 Decembrie 1919 din Alba-Iulia şi Colegiul Naţional Silvania din Zalău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Cătălina Elena Ştefănescu, deputatul cu numărul 317: vorbeşte trei limbi străine şi a studiat la Moscova

    Ce nu se ştia este că vorbeşte trei limbi străine, că a studiat la Moscova, că este olteancă şi că a preferat, spre deosebire de unii colegi din PSD, să nu îşi umfle CV-ul cu unele studii pe care încă nu le-a finalizat cu diplomă, scrie Gândul.

    În campania electorală, împotriva ei s-a lansat o poză veche, care i-a pecetluit renumele: o tânără dansatoare lascivă, agăţată de gâtul secretarului general al PSD şi actual vicepremier Liviu Dragnea. Aşa ar fi intrat Cătălina Ştefănescu în politică. Nimic mai greşit, spune ea.

    “S-au spus multe răutăţi. S-au dat poze în care nu eram eu. Acum vă puteţi da seama că nu eram eu, pentru că mă vedeţi. Era o dansatoare profesionistă, brunetă, mult mai înaltă decât mine, era un eveniment la care eu nici măcar nu am participat. Vi se pare că acum 4 ani, adică la 20 de ani, aş fi putut arăta ca la 35?”, râde cochet Cătălina Ştefănescu, când o întrebi dacă a valsat primii paşi în politică alături de Liviu Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe ce mizeaza gradinitele particulare in recesiune

    Din luna noiembrie, gradinita ” Le Jardin des Enfants”, a carei
    activitate mizeaza pe limba franceza, va functiona in zona de Nord
    a Capitalei. Copiii pot desfasura aici, numeroase activitati, fiind
    in permanenta sub atenta supraveghere a unor cadre didactice
    calificate, cu experienta de peste 10 ani in educatia franceza.

    Programul scolar este reglementat de Ministerul Educatiei
    Franceze, care determina inclusiv numarul saptamanilor de
    activitate.

    Anul scolar cuprinde cel putin 36 saptamani, repartizate in 5
    perioade de activitate si permite astfel, o mai buna structurare si
    organizare a activitatilor desfasurate. Inscrierile sunt acceptate
    pe intreg parcursul anului scolar.

    ” Le Jardin des Enfants” se adreseaza copiilor cu varsta intre
    20 luni si 4 ani, acestia fiind repartizati in grupe, in functie de
    varsta. Toate activitatile propuse copiilor au ca scop fundamental
    dezvoltarea capacitatilor fizice si psihice.

    Pretul pentru o luna de pregatire poate depasi 2.000 de lei in
    cazul celor care prefera program prelungit si mancare pentru cel
    mic. Cu toate acestea, cat timp cererea pentru locurile in
    gradinite e mai mare decat oferta, multi parinti fac acest
    sacrificiu pentru copilul lor.