Tag: intoarcere

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Intenţia de întoarcere, doar în sondaje. De ce rămân în străinătate românii

    „Sentimentul pe care îl am în clipa de faţă este că vorbim degeaba. Faţă de anii trecuţi, există mai multe informaţii în legătură cu diasporele româneşti, în legătură cu migraţia, cu problemele, dar implicarea decidenţilor, care ar trebui să facă politici în acest sens, este minoră. Întrebarea pe care încep să mi-o pun ori de câte ori primesc o invitaţie la o discuţie de acest gen este ce Dumnezeu ar mai putea fi de adăugat”, spune Dumitru Sandu, profesor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială în cadrul Universităţii din Bucureşti, într-o discuţie pe tema migraţiei.

    Peste 219.000 de români au plecat la muncă în străinătate în 2017, cel mai recent an pentru care există statistici disponibile, iar în prezent cifrele oficiale arată că 3,6 milioane de români sunt emigranţi în alte state. Studiile sociologului Dumitru Sandu arată că, într-adevăr, motivaţia materială este una puternică – salariile de pe pieţele vestice fiind de 5-6 ori mai mari decât cele din România – însă faptul că românii din străinătate aleg să rămână acolo nu ţine de faptul că salariile sunt mai mici, ci de condiţiile şi oportunităţile de dezvoltare pe care le găsesc acolo.

    Părerea sociologului este însă că ar trebui abandonate ideile preconcepute legate de faptul că motivaţia plecărilor este pur economică, deoarece această percepţie distrage atenţia de la motivele reale. „Un tip de răspuns al decidenţilor (când se ridică problema migraţiei – n. red.) este acela că românii pleacă pentru faptul că salariile sunt mai mari. Aşa e, dar tendinţa de a economiza excesiv interpretarea motivaţiilor de plecare este una dăunătoare discuţiei în spaţiul public, pentru politici în domeniu.” Oferă ca argument în acest sens rezultatele Youth Mobility, proiect în care au fost chestionaţi  2.000 de tineri din România în legătură cu motivaţiile lor de plecare, din care a rezultat că pentru ei este din ce în ce mai importantă motivaţia noneconomică, cea care nu este legată strict de salariul propriu.

    Profesorul oferă ca exemplu majorarea salariilor din sectorul medical, unde, deşi salariile au ajuns să fie competitive cu cele din Vest, acţiunea nu a determinat întoarcerea medicilor în ţară. „Ideologia că oamenii pleacă doar pentru salarii mai mari trebuie descurajată, am date în spate şi nu am niciun gen de ezitare să o spun. Ideea că administraţia nu contează este iarăşi şubredă, potrivit sondajelor. Din acest punct de vedere, condiţia majoră pentru a reduce criza demografică, în speţă crizele asociate cu migraţia din România, este următoarea: România are nevoie de dezvoltare durabilă.”

    În 2017, 33.000 de români au obţinut o cetăţenie străină, dintre care 25.000 într-o ţară din Uniunea Europeană, iar dintre aceştia 8.000 au optat pentru cetăţenia italiană. Cifrele mai arată că în perioadele de criză numărul de cereri de cetăţenii străine creşte. Mai mult decât atât, România este singura ţară membră a UE din topul 5 al ţărilor din care cei mai mulţi cetăţeni au primit cetăţenie europeană, restul de cetăţeni din acest top venind din ţări unde gradul de respingere socială este unul ridicat.

    „Pentru a reduce din această tendinţă de exod din România, ai nevoie, simplificat vorbind, de două lucruri: competitivitate economică împreună cu dezvoltare durabilă, precum şi existenţa unei democraţii reale, care să definească modul de viaţă de zi cu zi.”

    Cum ajung însă românii să plece în străinătate?

    Procesul migraţiei începe cu intenţia de a pleca, care este la început una slab structurată, potrivit profesorului Dumitru Sandu. În ceea ce priveşte intenţia de întoarcere, sondajele arată că majoritatea românilor vor să revină acasă. În Madrid de pildă, 800 de români au fost întrebaţi dacă vor să revină în ţară. Răspunsul a fost da, în măsură de 70%. În momentul în care întrebările sunt aprofundate (în ce perioadă, ce pregătiri fac în acest sens etc.), procentul a scăzut de la 70% la circa 20%. „Surpriza a fost să constat că, pe termen mediu-lung, numărul românilor care se decid să rămână în străinătate, care solicită an de an cetăţenie străină este mult mai mare, cam cu 10.000 mai mulţi decât cei care pleacă pe perioadă lungă în străinătate. Acest lucru înseamnă că avem de-a face cu o frecvenţă în creştere a comportamentelor, nu a intenţiilor, de a rămâne pe termen lung, pentru totdeauna în străinătate. Ideea cum că pleacă ei în străinătate, câştigă nişte bani, fac casă aici, dar după aia vin înapoi pierde teren”, a mai explicat sociologul Dumitru Sandu în cadrul interviului.

    În procesul migraţiei, a doua fază o implică intenţia împreună cu planurile concrete de plecare – unde, cum, când. În această fază se află mulţi dintre tinerii din România: potrivit unui studiu din 2015, 47% dintre tinerii din România au intenţii structurate de plecare în străinătate.

    Următoarea etapă a migraţiei este cea în care persoana care pleacă nu îşi schimbă doar rezidenţa, ci şi domiciliul. Ultima fază este cea în care migrantul a stat mai mult timp în ţara adoptivă şi cere şi obţine cetăţenia. Problema migraţiei şi a diasporei este una abordată în spaţiul public, însă ignorată la nivel decizional, mai spune profesorul Dumitru Sandu.

    „Există o ruptură foarte clară între decidenţii politici, nu numai de o culoare, şi diaspora. Punctul zero al elaborării unor strategii şi politici eficiente în domeniu este schimbarea atitudinii decidenţilor politici. Pasul doi este informaţia. Tot zic şi tot aştept să mă sune într-o zi cineva şi să-mi spună că nu am dreptate: «Noi facem sondaje în Italia, Spania, noi ştim ce e acolo». Se pot face lucruri bune, chiar dacă nu miraculoase.”

    Potrivit profesorului, cele mai eficiente soluţii în materie de reducere a efectelor negative ale migraţiei şi rupturii în raport cu diaspora sunt soluţiile nespecifice: „Ceea ce faci aşezat, bine, pentru competitivitate în România, pentru creşterea competitivităţii, pentru reducerea gradului de birocraţie, supercentralizare etc.”.

    Problema plecării românilor în străinătate este asociată cu probleme cum ar fi infrastructura, administraţia publică, sistemul de educaţie şi sănătate.

    Cu toate acestea, există şi soluţii specifice în abordarea acestei probleme. Din punctul de vedere al sociologilor, rezolvarea problemei nu este oprirea migraţiei, ci optimizarea acesteia. Circulaţia migratorie ar trebui să devină un factor al dezvoltării durabile, şi nu un obstacol. „România nu este singura din estul Europei care are probleme de acest gen. Din cazul Poloniei se pot învăţa foarte multe. Există direcţie pentru strategii guvernamentale, institute ale Academiei, există multe fonduri de cercetare care pot fi uşor orientate către cercetare comparativă”, exemplifică profesorul cu un reper în direcţia soluţiilor asupra problemelor migraţioniste.

    De la intrarea în Uniunea Europeană, parcursul României previzionat de sociologi în ceea ce priveşte migraţia este că ar putea urma drumul Portugaliei, Spaniei sau Italiei, de a deveni în primă fază ţară de plecare, apoi de plecări-sosiri.

    „România nu face schimbări fundamentale decât în situaţii de criză, aşa spune istoria noastră. Care sunt şansele ca România să parcurgă drumul acestor ţări de după aderarea la UE? Nu ştiu, dar există două scenarii. În afară de scenariul în care România va importa forţă de muncă, mai există un scenariu, rău, nediscutat, ocolit: România să devină ţară de tranzit. Ţările despre care vorbeam au reuşit această trecere folosind intrarea în UE, atracţia de fonduri, pe care avem dovadă că noi nu ştim să o folosim.”

    El mai crede că în contextul în care situaţia din România nu se schimbă şi ţara „va merge în continuare pe guvernare improvizată, există riscul ca toţi oamenii care vin din Pakistan, India, Republica Moldova să vină şi să treacă, nu să vină ca să rămână”.

    În ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor mediului de afaceri în problemele sociale, sociologii şi economiştii sunt de părere că aceasta este benefică, iar iniţiativele nu lipsesc nici când vine vorba de problema migraţiei.

    „Din fericire şi nefericire în acelaşi timp, lucrurile nu se schimbă decât dacă apare criza. Migraţia a avut şi un efect pozitiv, prin reducerea şomajului. Nu zice nimeni nimic în acest sens. Ne lăudăm că avem şomaj 4%, dar acest rezultat este datorat persoanelor care au plecat în străinătate şi trimit bani acasă. Încep să apară efectele negative. Faptul că mediul de afaceri începe să devină activ în aceste probleme şi pune presiune pe administraţie este bun. Este clar că trebuie schimbat ceva şi în sectorul financiar şi economia privată. Faptul că apar fenomene de criză de forţă de muncă este bun din acest punct de vedere.”

    Efectele în plan economic ale plecărilor românilor în străinătate sunt, în primul rând, lipsa forţei de muncă şi subdezvoltarea regiunilor din care au loc cele mai multe plecări.

    „Din păcate, studiile publicate pe care le avem pun foarte puţin în evidenţă efectele locale, regionale. Sunt nişte efecte negative ale migraţiei pe care nu le discutăm fiindcă nu avem date. Spre exemplu, chestiunea legată de lipsa de viabilitate economică a unor comune în legătură cu migraţia se poate dovedi. Se poate dovedi limpede legătura dintre scăderea veniturilor locale bugetare şi plecarea în străinătate.”


    Mileniali pe picior de plecare

    Bogdan este un tânăr de 23 de ani student al Universităţii din Bucureşti, cazat într-unul dintre căminele universităţii. Convins că vrea să rămână în România pentru a schimba lucrurile în bine, el nu crede în statisticile referitoare la plecările românilor, aşa că, citind un articol care indică numărul record al migranţilor, a început să îşi întrebe colegii şi chiar să facă sondaje pe Facebook în grupurile căminelor universităţii. Surpriză sau nu, Bogdan s-a lovit de un răspuns aproape unanim valabil pentru cei care vor să plece:

    „Da’ ce să faci aici?”

    Bogdan a constatat că dintre colegii de facultate sau cămin, mai mult de 80% au planuri concrete de plecare în străinătate. Cifra i s-a părut cam mare, aşa că a încercat să facă sondaje pe paginile de Facebook ale căminelor studenţeşti din Bucureşti. Din peste 200 de respondenţi, studenţi ai Universităţii din Bucureşti, mai mult de 44% şi-au manifestat intenţia de a pleca în străinătate, dintre care peste 80% ştiind şi unde.

    Robert (20 de ani), coleg de cămin cu Bogdan, face două facultăţi simultan în cadrul Universităţii din Bucureşti. Şi-a propus ca după ce îşi va termina studiile, să facă un master în străinătate, iar prima sa opţiune este Germania, unde trăieşte tatăl său, iar a doua opţiune ar fi Marea Britanie, unde este stabilită mama sa. El mai are o soră de 15 ani, care este unul din cei 90.000 de copii din România care au ambii părinţi plecaţi în străinătate.

    Jean (19 ani), student la Facultatea de Istorie, are de gând să plece în Marea Britanie şi să urmeze acolo cursurile unei facultăţi din Londra şi să se angajeze pe timpul studenţiei.

    Mihai (21 de ani) este un alt exemplu de tânăr care şi-ar dori să plece în străinătate. El a fost plecat cu programul Work and Travel în SUA pe perioada verii trecute şi spune că, dacă ar putea, mâine s-ar muta acolo. „Ce mi-a plăcut cel mai mult în America au fost oamenii, mentalitatea, este altfel decât aici. Dacă mai pun în calcul şi banii… Păi la un moment dat am început să pun bani deoparte pentru că efectiv nu mai aveam pe ce să îi cheltuiesc”, spune Mihai.

    Amir (29 de ani) provine din Siria şi a fost student al Universităţii din Bucureşti timp de cinci ani, finalizând programul de licenţă şi masterat. În timpul studiilor şi după finalizarea acestora, Amir a lucrat în România, având la un moment dat trei joburi simultan, dintre care două part-time, cu care totaliza un câştig de peste 4.000 de lei lunar. El a reuşit să dobândească cetăţenia română, iar acum are planuri de plecare în Vest. „E greu, Bogdan, aici la voi. Da, plec în Franţa la fratele meu. În Siria e război şi nu mă pot întoarce, dar acum că am cetăţenia (română – n. red.), pot pleca în Franţa”, spune Amir.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 1 aprilie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Povestea celei mai bogate românce din lume
     
    S-a clasat pe locul 21 în topul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, conduce un business evaluat la 3 miliarde de dolari, iar printre clientele sale se numără nume grele de la Hollywood.
     
     
     

    TEHNOLOGIE: Cum poţi transforma datele în soluţii de business
     
     

    ANTREPRENORIAT: Programare în stil ardelenesc

     


    RETAIL: Pariul nordic pe oraşe mici
     
     

    INTERVIU: Mirajul african
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 25 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Moştenitorii
     
    Businessul românesc de familie trece la a doua generaţie, iar numărul tinerilor care au preluat frâiele afacerilor de la părinţii lor este în creştere.
     
     

    ENERGIE: Şî energie, şî gaz, şî di tăti
     
     

    RESURSE UMANE: Când biroul devine acasă

     


    ANALIZĂ: Ein Europameister?
     
     

    SPECIAL: Brexit, poveste despre două oraşe şi peşti
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 18 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Cum arată noul inventator român
     
    Are 25 de ani, este inventator, a fost nominalizat de Forbes SUA drept unul dintre cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 de ani şi de aproape trei ani ocupă funcţia de director de inovaţie la unul dintre cei mai mari producători de componente auto. Spune despre el că este creativ şi curios şi îşi doreşte ca munca lui să creeze semnificaţie. Cine este Cornel Amariei, inventatorul din generaţia millennials care pune România pe harta inovaţiei în era noilor tehnologii?
     
     

    ANALIZĂ: Din nou pe harta creşterilor rapide
     
     

    EDUCAŢIE: Creiere “antrenate” peste hotare


    LIFESTYLE: Autori de poveşti din porţelan
     
     

    EVENIMENT: Ce aduce nou Salonul Auto de la Geneva
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 11 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: CEO impostor
     
    Are o poziţie de conducere, dar simte că nu merită să fie acolo. Crede că există alţi colegi la fel de buni şi care nu au ajuns atât de sus. De aceea, munceşte mult pentru ca tot ce face să iasă şi să pară perfect. Se izolează, are stări depresive şi renunţă la hobby-uri pentru a avea rezultate la serviciu. Crede despre el că este un şarlatan şi, în sinea lui, abia aşteaptă să fie deconspirat pentru a scăpa de această povară. Aşa s-ar descrie, pe scurt, profilul CEO-ului care suferă de sindromul impostorului, o afecţiune de care suferă 7 din 10 persoane la un moment dat pe parcursul carierei.
     
     

    IMOBILIARE: Verdeaţa din poze
     
     

    TEHNOLOGIE: De la marketing, în lumea criptomonedelor

     


    STRATEGIE: Reţetă nouă pentru afaceri vechi
     
     

    SPECIAL: Conspiraţia zahărului
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 martie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Am 45 de ani şi îmi caut de muncă
     
    A devenit prejudecata legată de vârstă un obicei în cadrul companiilor din România?
     
     

    TEHNOLOGIE: Facebookul fashionului
     
     

    INDUSTRIE: Noua generaţie de berari

     


    TURISM: Un hotel pentru expaţi
     
     

    SPECIAL: De ce mor ziarele
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 25 februarie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: exit; reboot; start
     
    Liviu Drăgan povesteşte cum a pornit din nou de la zero după ce a creat o companie de peste 30 de milioane de euro.
     

    STRATEGIE: Finanţare ca în Silicon Valley pentru antreprenori locali
     
     

    RESURSE UMANE: Un antrenor din ce în ce mai căutat

     


    AVIAŢIE: Schimbare de direcţie la altitudine ridicată
     
     

    VIAŢĂ DE EXPAT: Pelerin în business
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 18 februarie 2019

    COVER STORY: Goana după gulerele albastre
     
    Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze. Acestea sunt doar o parte dintre soluţiile pe care le-au găsit angajatorii la criza acută de personal de pe piaţa muncii din România, iar experienţele lor au fost împărtăşite în cadrul conferinţei „Goana după gulere albastre. Ce soluţii au companiile la deficitul de angajaţi blue collar“, organizată săptămâna trecută în Bucureşti de Business Magazin în parteneriat cu platforma de anunţuri OLX, eveniment la care au participat peste 100 de specialişti în domeniul resurselor umane.
     
     

    SPECIAL: Progenitura visului american ajută la construirea visului chinezesc
     
     

    ANALIZĂ: Listările milenialilor

     


    STUDIU DE CAZ: Internaţionalizarea în agricultura ecologică
     
     

    LIFESTYLE: Piaţa de artă din România – microscopică, dar în creştere
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Revistă britanică: „România, ţara fără cale de întoarcere”

    Reportajul pleacă de la povestea lui Victor, un român care îşi câştigă existenţa transportând compatrioţi peste graniţe, pentru a ajunge la etape marcante din istoria României în eforturile sale de a deveni o naţiune.
     
    „Victor îşi conduce dubiţa sa rablagită din România în Portugalia parcurgând 4.000 de kilometri în 50 de ore, doar trei dintre ele fiind rezervate somnului. După un popas de zece ore, se întoarce acasă şi o ia de la capăt. În mare parte drumurile sale înseamnă transportul românilor într-o singură direcţie”, scrie autorul.
     
    „El este mai mult decât un şofer de microbuz, este totodată expeditor, curier, mesager şi contrabandist. Ştie să-i evite pe poliţiştii corecţi şi să-i mituiască pe ceilalţi”, relatează jurnalistul Juan Moreno de la revista germană Der Spiegel după o călătorie cu Victor în 2015.
     
    „Acesta prin spiritul său descurcăreţ şi existenţa câştigată la limita legii reprezintă încarnarea „realităţilor obscure” ale Uniunii Europene moderne, dar şi a celor 4 libertăţi europene: circulaţia pentru obţinerea de bunuri, servicii, resurse umane şi capital”, notează autorul.