Tag: inchisoare cu executare

  • Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, CONDAMNAT DEFINITIV la 3 ani de închisoare cu executare: “Sunt în Bucureşti, merg direct la Craiova ca să mă predau”

     Senatorul PPDD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, a declarat că se află în Bucureşti şi că urmează să meargă la Craiova, pentru a se preda şi a fi încarcerat.

    Întrebat unde va fi încarcerat, Antonie Solomon a spus: “La Craiova, unde să fiu? Nu sunt din Craiova?”.

    El a precizat că la acest moment se află în Capitală şi că va merge “direct la Craiova” pentru a se preda.

    Întrebat cum comentează decizia instanţei, Solomon a spus că nu are ce să mai comenteze, adăugând: “De ce aş mai comenta? Eu am spus că dacă 99 de persoane vinovate sunt achitate, n-am o problemă, dar dacă o singură persoană nevinovată e condamnată, e o problemă cu justiţia din ţara asta. Sunt nevinovat”, a conchis Solomon.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA cere închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA

     Instanţa Tribunalului Bucureşti judecă, joi, ultimul termen în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie, alături de alte 12 persoane.

    Judecătorul a audiat ultimii doi martori propuşi de apărare, după care a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată şi a cerut acuzării şi apărării să prezinte pledoariile finale.

    Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie (DNA) prezent la şedinţă a prezentat pe scurt toate acuzaţiile care le sunt aduse persoanelor judecate în acest dosar, precum şi modul ilegal în care s-ar fi desfăşurat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

    Acesta a arătat că toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refăcută pe parcursul procesului, dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor din dosar. Procurorul a precizat că ultima expertiză în cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decât expertiza făcută în timpul urmăririi penale la DNA, ceea ce este de natură să fondeze şi mai mult acuzaţiile aduse lui Dan Voiculescu şi celorlalţi inculpaţi.

    Cititi mai mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta preia mandatul interimar de ministru al Transporturilor, la ora 13.00

     Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de revocare din funcţia de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, la propunerea premierului Victor Ponta, precum şi numirea şefului Guvernului ca interimar la Transporturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonie Solomon, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

     Conform hotărârii instanţei, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei (ICCJ) a dispus condamnarea fostului primar şi la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.

    Tot în cazul lui Solomon, instanţa a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentând suma luată de acesta drept mită.

    Cornel Penescu a primit tot trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

    Dragoş George Stancu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. Instanţa a stabilit în cazul acestuia un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul “Transformatorul”: DNA cere 15 ani de închisoare cu executare pentru Relu Fenechiu şi ceilalţi inculpaţi

     De asemenea, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) care a participat la termenul de joi al dosarului “Transformatorul” a cerut instanţei supreme ca inculpaţii să plătească despăgubiri civile. Astfel, procurorul a cerut ca Ioan Turbatu, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian să plătească, în solidar, 3,3 milioane de lei, plus TVA, iar Ion Mărghidan, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, alţi 2,2 milioane de lei.

    De asemenea, procurorul a cerut ca Petru Andronache să plătească, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, 5,3 milioane de lei, plus TVA.

    Procurorul a mai cerut instanţei să menţină sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul procuror Maximilian Bălăşescu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare

     În 19 iunie 2012, Bălăşescu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în timp ce Ene şi Simirianu au primit, în acelaşi dosar, câte patru ani de închisoare, tot cu executare.

    Potrivit deciziei CAB, Maximilian Bălăşescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi patru ani interzicerea unor drepturi, pentru luare de mită.

    Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu au primit pedeapse de câte patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, fiindu-le, totodată, interzise unele drepturi pe o perioadă de trei ani.

    De asemenea, instanţa a menţinut măsura arestării preventive în cazul celor trei şi a dispus ca din pedepsele aplicate să fie scăzute perioadele reţinerii şi arestării preventive, începând din 1 februarie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, judecată în 19 iunie, de Tribunalul Bucureşti

     Avocatul Bogdan Bărbuceanu, unul dintre apărătorii lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX că a depus joi cererea de contopire a pedepselor primite de finanţatorul FC Steaua.

    Instanţa urmează să ia în discuţie cererea în 19 iunie, a precizat avocatul Bărbuceanu.

    Acesta a precizat că avocaţii vor formula şi o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei lui Gigi Becali, aceasta nefiind deocamdată finalizată.

    Gigi Becali are două condamnări de câte trei ani de închisoare cu executare, una fiind în dosarul “Valiza şi cealaltă în cauza privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GIGI BECALI, CONDAMNAT DEFINITIV LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE ÎN DOSARUL “VALIZA”

     În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.

    Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigi Becali, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu executare

    Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a dat, luni, setinţa în cazul recursului făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate.

    De ce a fost condamnat Gigi Becali la închisoare cu executare?

    Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori. Astfel, George Becali fusese achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care a dat astăzi o sentinţă definitivă în acest dosar.

    Gigi Becali a fost condamnat în februarie la închisoare cu suspendare

    Gigi Becali a fost condamnat, la începutul lunii februarie, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

    Cititi mai multe despre condamnarea lui Gigi Becali la închisoare cu executare pe www.mediafax.ro