Tag: inchisoare cu executare

  • Afaceristul Gruia Stoica, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

     Afaceristul Gruia Stoica a fost condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Iaşi, pentru spălare de bani şi constituire grup infracţional organizat în dosarul privatizării Transbordoare Vagoane Marfă. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel

    Afaceristul Gruia Stoica a fost condamnat, azi, la 4 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Iaşi, pentru spălare de bani şi constituire grup infracţional organizat. Decizia poate fi atacată.

    Potrivit rechizitoriului DIICOT, Gruia Stoica, împreună cu alţi inculpaţi în dosar, ar fi achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni al SC Transbordare Vagoane Marfă şi au schimbat conducerea societăţii, impunând noi reguli.

  • Sorin Blejnar, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare/ UPDATE: Prima reacţie a fostului şef ANAF, după sentinţă: Extrem de nedreaptă

    Decizia este definitivă. În primă instanţă, Blejnar a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Sorin Blejnar a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare este una extrem de nedreaptă şi judecătorii au ignorat toate probele depuse depuse de acesta la dosar.
     
    „Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Blejnar Sorin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti.
     
    Blejnar fusese condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, la 6 ani de închisoare.
     
  • ULTIMA ORĂ: Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare/ Fostul preşedinte al LPF: Sunt total nevinovat

    Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi Ioan Bendei, administratorul firmei RCS/RDS, au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Decizia nu e definitivă.

    Fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir, cercetat în acelaşi dosar pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti.

    Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat de şapte ori decizia până acum. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

    În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), că în 2009 a cerut 3,5 milioane de euro mită, din care a primit 3,1 milioane de euro sub forma unor contracte de publicitate la salonul de nunţi pe care-l deţinea prin intermediul unei firme. În schimb, el ar fi facilitat, în 2008, câştigarea contractului pentru drepturi TV ale Ligii 1 de către RCS/RDS.

    În aceeaşi cauză, este acuzat pentru dare de mită şi spălare de bani Ioan Bendei, la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu. Oprea Alexandru, la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Mihai Dinei, coordonatorul activităţii juridice a aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este anchetat pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani. Florin Bogdan Bădiţă, administratorul unei firme care ar fi fost controlată dei Dumitru Dragomir, este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ŞOCANT! Căpitanul uneia dintre cele mai iubite echipe din România ajunge după gratii. A bătut o femeie cu bâta de baseball

    Preda, 29 de ani, a bătut o persoană cu o bâtă de baseball şi acum va plăti. Judecătorii au decis să-l condamne la un an şi două luni de închisoare, dar decizia poate fi contestată cu apel, anunţă Gazeta de Sud.

    Ce s-a întâmplat: La data de 12 octombrie 2015, în parcarea unui bloc din Craiova, a izbucnit un conflict între portarul FC U Craiova şi o altă persoană, goalkeeperul fiind deranjat că aceasta a claxonat de câteva ori pentru că îi fusese blocată maşina în parcare.

    “Pentru a atenţiona persoana care îi blocase autoturismul, a claxonat de mai multe ori, împrejurare în care inculpatul Preda Romis Andrei a ieşit în faţa imobilului şi i-a adresat cuvinte jignitoare. Urmare a faptului că partea civilă i-a adresat, la rândul său, cuvinte jignitoare, inculpatul Preda Romis Andrei a mers la locuinţa sa, de unde a revenit având asupra sa o bâtă de baseball din aluminiu. Inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul şi bâta de baseball în zona capului şi peste corp”, au precizat procurorii, potrivit gds.ro.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • DNA contestă decizia în dosarul lui Liviu Dragnea. Procurorii vor o pedeapsă mai mare

    Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că procurorii au contestat decizia prin care preşedintele PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, solicitând majorarea pedepsei pentru instigare la abuz în serviciu, dar şi condamnare pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS: Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 3 ani şi 6 luni de închisoare

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului.

    Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

    Magistraţii instanţei supreme au constatat, joi, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodan, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.

    Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

    În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

    Valentina Marica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, Claudiu Balaban a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu ani suspendare. Nicuşor Gheorghe a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.â

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Şova a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

    În acest dosar, instanţa supremă l-a condamnat, în primă instanţă, în luna septembrie 2017, pe Dan Şova, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

    Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

    În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care e acuzat de mărturie mincinoasă

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, marţi, să schimbe încadrarea pentru Călin Popescu Tăriceanu din mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în mărturie mincinoasă şi să-l achite pe preşedintele Senatului pentru această acuzaţie.

    Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

    Hotărârea magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vine în condiţiile în care procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului, de la începutul lunii mai, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Călin Popescu Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Mazăre, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

    Radu Mazăre a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar cu un prejudiciu de peste un milion de euro, privind vânzarea unor terenuri la preţuri subevaluate în Mamaia.

    Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile.

    Gina Hortolomei Moscu, o apropiată a lui Radu Mazăre, a primit 2 ani şi 11 luni cu suspendare.

  • BREAKING: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 10 ani pentru delapidarea Asociaţiei Salariaţilor SNP Petrom

    Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au contopit toate pedepsele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, dispunând pentru acesta o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare în dosarul patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA. Pentru Liviu Luca, judecătorii au pronunţat pedeapsa de 10 ani de închisoare cu executare.

    Acesta este cel de-al cincilea dosar în care omul de afaceri este condamnat.

    În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în decembrie 2016, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Liviu Luca la 10 ani şi două luni de închisoare cu executare, şi respectiv 10 ani de închisoare cu executare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro