Tag: HBO

  • Noul serial pe care-l pregăteşte creatorul “Game of Thrones” pentru HBO

    Autoarea nigeriană Nnedi Okorafor a anunţat pe 10 iulie că HBO va transforma cartea sa “Who Fears Death” într-un serial. Martin a confirmat că va fi producător executiv al serialului.

    “Nimic ca Who Fears Death nu este pe TV în acest moment şi dacă pot să ajut, oricât de puţin, să duc această carte pe micul ecran atunci voi fi fericit”, a declarat Martin.

    Publicată în 2010, cartea a fost nominalizată la premiul Nebula, emblematic pentru comunitatea Science Fiction. Titlul “Who Fears Death” este traducerea personajului principal (Onyesonwu), iar acţiunea are loc în regatul mitic “Kingdom of Rivers”, casa oamenilor Nuru şi Okeke. Okeke au culoarea nopţii şi au fost creaţi de o zieţă. Aceştia sunt creativi şi inventivi, iar asta le-a permis să devină independeţi şi să avanseze foarte mult din punct de vedere tehnologic. Zeiţa s-a supărat şi a creat poporul Nuru, de culoarea soarelui, care îi cuceresc pe Okeke şi îi înrobesc, drept pedeapsă. Ceea ce urmează este un genocid în care violul este folosit ca o armă de război, dând naştere unui nou popor numit Ewu, care sunt de culoare deşertului şi sunt foarte violenţi din cauza modului în care au fost concepuţi.

    Personajul principal, Onyesonwu, este un Ewu care se luptă să scape de această povară şi vedem eforturile ei de a-şi descoperi puterile magice. Destinul ei este să schimbe lumea în care trăieşte.

  • HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al “Game of Thrones”: Războiul e aproape – VIDEO

    Pe scurt, regina Cersei aliază trupele pentru marea bătălie, Jon Snow se pregăteşte pentru război în Nord, iar Daenerys şi dragonii săi se îndreaptă spre Westeros vizând Tronul de Fier.

    Sezonul 7 cuprinde doar şapte episoade, spre deosebire de sezoanele precedente ce au constat din zece episoade, ceea ce înseamnă că scenariştii vor intensifica intriga şi vor rezolva întâmplările din Westeros. Noul trailer sugerează că Cersei Lannister şi Daenerys Targaryen se vor confrunta, în timp ce Jon Snow se confruntă cu ameninţarea Umblătorilor Albi din Nord.

    Trailerul care are 1 minut şi 48 secunde oferă sugestii şi despre destinele unor personaje precum Jamie, Jorah şi Arya.

    Game of Thrones revine pe micile ecrane cu cel de-la şaptelea sezon, pe 16 iulie, pe HBO, cu o întârziere de aproape trei luni de la startul tradiţional al sezoanelor trecute, ce avea loc pe la începutul lunii aprilie.

    Producătorii serialului au fost nevoiţi să amâne producţia noulu sezon pentru că povestea avea nevoie de un cadru înzăpezit, iar filmările nu au fost posibile pe timpul verii în respectivele zone.

    Trailerul oficial poate fi văzut mai jos:

  • Cronică TV: Crashing, un serial marca HBO

    Serialul este creat chiar de cel care interpretează şi rolul principal, Pete Holmes, iar printre actorii care îşi fac apariţia se numără multe nume cunoscute din zona de comedie, precum Artie Lange sau Sarah Silverman.

    Suntem aruncaţi încă din primul episod în viaţa lui Pete şi aflăm că acesta încearcă de ani buni să devină comedian, cu puternica susţinere financiară a soţiei sale, Jess. Din punctul lui vedere, lucrurile par totuşi să fie în regulă; asta până când o găseşte pe Jess cu alt bărbat, Leif, care întruchipează parcă toate stereotipurile despre artiştii hipioţi neînţeleşi.

    De aici încolo, viaţa lui Pete o ia la vale: plecat de acasă, el ajunge să doarmă pe la prieteni şi să împartă flyere pentru a putea urca, timp de câteva minute, pe scena unui club obscur de comedie. Vă las să aflaţi ce se întâmplă în continuare.
    Deşi cred că serialul este oarecum inspirat de viaţa reală a creatorului, personajele şi aventurile lor sunt mult exagerate. Nu e un lucru rău, pentru că asta face serialul extrem de amuzant; fiind un serial de comedie, prea mult realism cred că ar strica.
    Crashing are multe momente spumoase, iar acest lucru i-a convins deja pe cei de la HBO să comande un nou sezon. Vom afla curând dacă va fi tot unul scurt, de 8 episoade.

    Deşi majoritatea caselor de producţie alocă din belşug spaţiu proiectelor de comedie, serialele nu mai reuşesc parcă să atragă succesul de care s-au bucurat, cu ani buni în urmă, concepte precum Seinfeld sau Friends. Trasarea unui scenariu simplu, care să nu fie bazat doar pe vulgarităţi sau înjurături, pare să fie o artă pierdută de americani. Au mai fost câteva excepţii, precum Transparent sau Mozart in the Jungle, dar acestea nu se încadrează la categoria sitcom – gen care prezintă într-o latură comică viaţa unor personaje în medii obişnuite.

    Nu aş putea spune exact care e motivul – poate că lumea nu mai gustă poantele simple, bazate pe situaţii în care te poţi trezi chiar tu. Vă amintiţi, desigur, de episodul Seinfeld care se petrece într-o parcare, cu personajele încercând să-şi găsească maşina. În concluzie, Crashing este un serial pe care îl recomand celor care vor să mai şi râdă. Dacă şi următoarele episoade vor fi la acelaşi nivel, aştept cât mai multe sezoane.

    NOTA: 8,5/10

    CREATOR: PETE HOLMES
    DISTRIBUŢIE: PETE HOLMES, ARTIE LANGE, LAUREN LAPKUS
    NUMĂR SEZOANE: 1
    NUMĂR EPISOADE: 8
    DATA LANSĂRII: 2017

  • Ce vor să facă producătorii HBO înainte de noua serie din ”Game of Thrones”: ”Am fi proşti să nu îl folosim”

    În 2015, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

    “Game of Thrones” este seria cea mai longevivă, produsă şi difuzată de HBO. Al şaselea sezon a avut o medie de 25 de milioane de telespectatori, ceea ce l-a făcut cel mai vizionat serial difuzat de către postul tv.

    În această vară “Game of Thrones” va reveni cu sezonul al şaptelea. Producătorii au făcut acum un anunţ incredibil.

    Vezi aici ce vor să facă producătorii HBO înainte de noua serie din ”Game of Thrones”: ”Am fi proşti să nu îl folosim”

  • În ce mod va afecta Brexit-ul producţia serialului “Game of Thrones”. Răspunsul HBO către fani – VIDEO

     HBO afirmă că Brexit nu va avea impact asupra filmărilor seriei ‘Game Of Thrones’.‘GOT’ este filmat în Irlanda de Nord şi se credea că este fondat parţial prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

    Cu toate acestea, canalul de televiziune HBO a exprimat că fanii Game of Thrones nu trebuie să îşi facă griji că serialul lor preferat va fi afectat de deciziile britanicilor, întrucât reţeaua de televiziune nu a primit fnanţare de la Fondul respectiv, în niciun caz pentru ultimele sezoane. “Nu anticipăm că rezultatul Referendumului UE va avea vreun impact financiar asupra producţiei HBO a Game of Thrones,” , a precizat HBO într-o declaraţie.

    Potrivit Entertainment Weekly, serialul nu primeşte fonduri sau stimulente fiscale de la alte programe regionale. În timpe ce ‘GOT’ nu are de ce să-şi facă griji, rezultatul ar putea avea un efect global devastator asupra industriei britanice de film şi de televiziune.

    Într-o declaraţie pentru The Hollywood Reporter, Michael Ryan, preşedintele asociaţiei comerciale din industria de divertisment global, Independent Film & Television Alliance, a declarat: “Această decizie ne-a spulberat instituţia. Începând de azi, nu putem şti cum va funcţiona relaţia noastră cu coproducătorii, finanţatorii sau distribuitorii, dacă noi taxe vor fi puse pe activităţile noastre din restul Europei sau cum se va face finanţarea producţiilor fără niciun ajutor din partea agenţiilor europene de finanţare.”

    Serialul “Urzeala tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salarii fabuloase pentru actorii din “Game of Thrones”. Vezi la ce sume au ajuns

    Este evident că serialul produs de HBO a devenit unul dintre cele mai de succes producţii tv din toate timpurile. Cu toate aceste actorii din “Game of Thrones” încă nu au ajuns la nivelul de salarizare a unor vedete precum Charlie Sheen (Two and a Half Men) sau actorii din “Friends” care primeau pe episod peste 1 milion de dolari (în sezonul 10 în cazul Friends).

    Vezi aici cum arată în realitate actorii din Game of Thrones

    Publicaţia Hollywood Reporter a dezvăluit că o parte din actori a obţinut măriri de salariu. Astfel Peter Dinklage (Tyrion LAnnister), Lena Headey (Cersei Lannister), Kit Harington (Jon Snow), Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lanister) şi Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) vor câştiga câte 500.000 de dolari de căciulă pe episod în ultimele două sezoane ale serialului (7 şi 8).

    Cu toate aceste, nu sunt cei mai bine plătiţi actori de pe TV. Jim Parsons, Johnny Galecki sau Kaley Cuoco, vedetele Big Bang Theory, câştigă 1 milion de dolari pe episod, iar Sofia Vergara (Modern Family) a avut venituri anul trecut de 28,5 milioane de dolari, iar o mare parte din acestă sumă a provenit din apariţiile în serialul Modern Family, potrivit Forbes.

  • Actorii din “Game of Thrones” au obţinut o mărire de salariu. Vezi cu cât vor fi plătiţi pe episod

  • Cum a ajuns Irlanda de Nord o destinaţie turistică datorită unui serial TV

    Cairncastle, aflat in Irlanda de Nord, a devenit o loc din ce în ce mai aglomerat şi care este vizitat de turişti din întreaga lume. Iar asta datorită unui serial TV. Show-ul HBO, Game of Thrones, adaptat după cărţile scriitorului George R. R. Martin  este un veritabil hit şi este urmărit de milioane de oameni din întreaga lume. Însă producţia nu este profitabilă doar pentru HBO sau autorul cărţilor, ci şi pentru Irlanda de Nord, locul unde o parte din serial este filmat.

    Milioane de turişti vizitează ţara pentru a vedea locaţiile celebre din serial- castele, dealuri, peşteri sau plaje, scrie Newsweek.
    Robert Boake, responsabil pentru alegerea locaţiilor din Irlanda, a declarat că vedea chiar şapte autobuze pe zi, pe timpul verii, toate pline cu turişti. „Ne urmăresc foarte mulţi fotografi, iar dronele au început să fie o problemă”, a mai spus el.

    Vizita showului în Irlanda de Nord ar putea ajuta economia ţării şi să facă ceea ce a reuşit Lord of The Rings pentru Noua Zeelandă. În 2001, cu trei luni înainte lansării primului film din trilogia Lord of The Rings, veniturile Noii Zeelande provenite de la vizitatori străini ajungeau la 5.3 miliarde de dolari. În martie 2014, ţara a atins venituri de 10.3 miliarde de dolari. Chiar dacă nu există dovezi concrete că filmul a ajutat la creşterea turismului din zonă, potrivit Forbes, 80% dintre turiştii care au vizitat Noua Zeelandă ştiau că filmele Lord of the Rings au fost filmate acolo.

    În cazul Irlandei de Nord, care a investit 4.6 milioane de dolari în producţia primului sezon al serialului Game of Thrones, i-a revenit 30 milioane de dolari înapoi în economie, în materie de cheltuieli pentru bunuri şi servicii . Pentru sezonul cinci, Irlanda de Nord a investit 17.6 milioane de dolari în serial şi a avut un venit de 162 milioane de dolari, bani cheltuiţi de stafful HBO pe hoteluri, transport şi alte costuri de producţie.

    Un alt exemplu de stimulare a economiei de către serialul TV este Croaţia. Compania de producţii HBO va construi cele mai mari studiouri ale sale din Europa Centrală şi de Est la Dubrovnik, lângă graniţa Croaţiei cu Muntenegru.

    Primarul oraşului Dubrovnik, Andro Vlahusic a declarat că a fost în Statele Unite pentru a negocia termenii afacerii cu cei din conducerea HBO. Conform site-ului justdubrovnik.com, planul include un studiouri şi un parc tematic ce se va întinde pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi.