Dreg Doggett, fotograf şi regizor de la New York City, a capturat o sursă de magie în seria de fotografii “In the Realm of Legends”, care a documentat caii sălbatici ce se găsesc pe insulă.
Pentru seria “In the Realm of Legends”, Doggett sa îndepărtat de mediul obişnuit alb-negru şi a decis să tragă în culori.
„Voi, românii, aveţi ceva căruia îi spuneţi «spirit de şmecher». Cred că trebuie să ai acest spirit de şmecher în business”, a spus James Simmons, managing director în cadrul Unilever South Central Europe, în cadrul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie 2018”.
Aceasta a fost una dintre caracteristicile pe care spune că le-a observat în mediul de business din România directorul britanic care reprezintă compania cu afaceri pe piaţa locală de circa 897 de milioane de lei (194 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
James Simmons a preluat poziţia de managing director în cadrul Unilever South Central Europe la data de 1 septembrie 2017, după ce a condus timp de trei ani businessul Unilever din zona Caraibelor, o regiune ce cuprinde 20 de pieţe, precum Haiti şi Cuba.
„Am venit aici de un an, dar deja mă simt ca acasă. Cred că este o diferenţă foarte mare între modul în care este percepută România în Europa de Vest şi realitatea de aici. Cred că unul dintre lucrurile pe care ar trebui să le facem ar fi să promovăm România mai bine”, spune el.
Simmons este atras de România şi de potenţialul pe care consideră că îl au ţara şi piaţa locală. „Cred că natura este spectaculoasă aici, este foarte frumoasă. Există aici o calitate a vieţii, un «joie de vivre», mâncare bună, vin bun, comunitate puternică. Sunt lucruri de sărbătorit. Cultura aici este una mult mai latină decât oriunde în Europa, şi totuşi am venit din America Latină. Cred că România este un diamant. Trebuie finisat, dar este un diamant”, descrie el ţara.
Precizează că a transmis acest mesaj şi cunoscuţilor săi: „Le-am spus şi celor de aici, şi celor din afara businessului că România poate fi una dintre cele mai puternice ţări din Europa, pentru că sunt multe avantaje prin comparaţie cu alte pieţe. Vreau să construiesc un business spectaculos aici”.
Cum arată agenda celui care reprezintă businessul unui gigant în România? În primul rând trebuie să creeze un spirit pozitiv şi energie, pentru ca oamenii să simtă că pot face lucruri mari aici, spune el.
„Misiunea mea este de a promova ce face Unilever aici şi în toată lumea, să demonstrăm că putem face business responsabil şi să ajutăm societatea, ca un vecin bun. Trebuie să mă gândesc la viitor şi să gestionez resursele încât să estimez dacă pot atinge ţintele companiei cu resursele actuale sau dacă trebuie să cer mai multe resurse. Am o viziune simplă. Cred că ce facem noi este nobil şi cred că cu cât suntem mai mari, cu atât putem face o diferenţă mai mare”, spune el.
Cele mai recente dezvoltări ale gigantului anglo-olandez se leagă de piaţa îngheţatei, unde compania este lider pe piaţa locală şi unde a fost implicată în două tranzacţii. În primul rând, tranzacţia evaluată la circa 100 milioane euro prin care Unilever a preluat în ianuarie fabrica Betty Ice din Suceava de la antreprenorul Vasile Armean. Apoi a urmat tranzacţia de la mijlocul lunii iulie, când Unilever a cumpărat producătorul de îngheţată Denny din Bulgaria, mai exact din Veliko Tîrnovo, un orăşel aflat în apropierea graniţei cu România.
„Toată lumea trebuie să se bucure de îngheţată, pentru că este accesibilă şi disponibilă. (…) A fost o vară ieşită din comun. Am avut un început extraordinar în aprilie, mai şi iunie, şi un iulie diferit. Aceasta este natura businessului de îngheţată. Per total ambiţia noastră de a vedea o creştere de două cifre pe acest business la finalul anului va fi realizată. Este un ritm ciudat, dar ajungem acolo. Piaţa de îngheţată de aici, faţă de alte pieţe, oferă oportunităţi de creştere. Rata de consum de aici este încă una scăzută faţă de alte pieţe. Mă gândesc că trebuie să găsim o combinaţie de arome locale şi globale care să fie disponibile la nivel larg”, descrie Simmons potenţialul pieţei de îngheţată.
Pe lângă businessul de îngheţată, Simmons spune că printre produsele cu potenţial de dezvoltare de pe piaţa locală se numără cele de îngrijire corporală şi înfrumuseţare, precum deodorantul Rexona, şi produsele de curăţenie, precum Domestos.
„În centrul companiei noastre sunt câteva categorii cu potenţial de creştere. Dacă ne uităm la piaţa deodorantelor de aici sau la produsele de curăţenie, aceste pieţe sunt încă mici în comparaţie cu alte părţi. Ne gândim mult cum să facem să construim piaţa de aici, nu doar să o câştigăm. Vrem să facem un business mult mai mare şi cred că putem face asta prin câteva achiziţii inteligente şi putem lucra şi în parteneriat cu alţii.” Şeful Unilever mai spune, fără să ofere prea multe detalii că, în perioada următoare, compania va lansa câteva produse noi.
La sfârşitul anului trecut, businessul de distribuţie Unilever avea pe piaţa locală o cifră de afaceri netă de circa 897,5 milioane lei şi un profit net de 16,2 milioane lei, cu 227 de angajaţi. La nivel global, businessul Unilever a înregistrat în 2017 afaceri de 53,7 miliarde euro, în creştere cu circa 2% faţă de anul precedent. La aceste afaceri, businessul anglo-olandez a obţinut un profit net de aproximativ 6,5 miliarde euro, în creştere cu aproape 17% faţă de anul anterior.
În ceea ce priveşte resursele umane, Simmons spune că Unilever este deschisă la angajări şi că nu se confruntă deocamdată cu celebra „secetă” de pe piaţa forţei de muncă din România.
„Avem oameni talentaţi aici. Când mă uit la actuala organizaţie, mă face să mă simt mândru. Bineînţeles că vreau mai mulţi oameni talentaţi care să se alăture. Vin din ce în ce mai mulţi oameni la noi să se angajeze direct şi ne bazăm şi pe o serie de parteneri care găsesc oameni buni din industrie”, spune managing directorul companiei Unilever.
Compania are şi un program dedicat proaspeţilor absolvenţi, în urma căruia se angajează la ei undeva la 5-7 tineri anual. Totodată, Simmons spune că au şi posibilitatea să aducă noi angajaţi din centrul şi estul Europei − din Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova.
„Cred totuşi că secretul este să ţii de oamenii buni pe care îi ai şi să le oferi un simţ comun, să le dai de înţeles că facem lucruri importante şi că le facem cum trebuie. Este o parte foarte importantă să nu laşi oamenii să plece, pentru că timpul petrecut în companie, încrederea, colegialitatea creează un spirit care face colaborarea să funcţioneze.”
Ce înseamnă colaborarea? Simmons oferă o definiţie a termenului: „Colaborarea pentru idei, pentru că oamenii vin cu ideile, nu companiile. Vrem să creăm un mediu în care oamenii să se simtă valoroşi, nu doar în modul evident, adică cât duc acasă la sfârşitul lunii sau în bonusuri la sfârşitul anului, ci în general (…) Per total, vom investi anul viitor în toate părţile din organizaţie, de la salarii până la marketing, zeci de milioane de euro”.
Mulţumit de acest „diamant”, cum a numit el România, Simmons spune fără ezitări că şi-ar deschide chiar şi propriul business aici, iar acest business nu ar fi nici în piaţa de îngheţată, nici în oricare altă piaţă în care activează businessul pe care îl conduce.
„Aş deschide chiar şi mâine un business aici, pentru că sunt câteva lucruri care mi-au atras atenţia. În primul rând, creşterea de circa 30% a turismului. Bazat pe asta, Costa Rica, spre exemplu, pe care o ştiu foarte bine, a făcut ceva spectaculos de bine – s-a poziţionat drept cea mai mare destinaţie de turism ecologic. Dacă mă uit la aceste lucruri, cred că şi pentru România ar fi o oportunitate foarte bună.
Promovarea turismului în România într-un mod prietenos faţă de mediu ar putea spori economia foarte mult. Ultima dată când m-am uitat, 12,5% din PIB-ul Costa Ricăi a venit din turism şi asta au realizat doar în ultimii zece ani.”
CARTE DE VIZITĂ
James Simmons
Origine: Marea Britanie
Vârsta: 46 de ani
Educaţie: licenţă în politică, filosofie, economie – Universitatea Bristol
Carieră:
Managing director Unilever South Central Europe (septembrie 2017 – prezent)
Director general Unilever Greater Caribbean (2014-2017)
Vicepreşedinte al departamentului de Customer Development în Regatul Unit şi Irlanda (2009-2014)
Alte roluri de marketing şi vânzări în Unilver UK (1998 – 2009)
Intitulată Scoop: A Wonderful Ice Cream World, expoziţia le dezvăluie celor interesaţi istoria de 400 de ani a îngheţatei, scrie CNN. O parte din spaţiul în care se desfăşoară evenimentul este dedicat aromelor acestui desert de-a lungul a patru secole, pe care vizitatorii le pot simţi ei înşişi atunci când se apropie de nişte panouri speciale instalate pe pereţi, aflând astfel despre îngheţata cu aromă de iasomie din 1695, cea de rodie din 1750 şi cea de castravete din 1885.
Se poate admira şi o colecţie de instrumente şi vase folosite la prepararea şi servirea îngheţatei, unele datând de pe la începutul secolului al XIX-lea, când îngheţata era un desert doar pentru cei bogaţi, căci jumătate de kilogram costa în banii de azi 66 de dolari, după cum afirmă colecţionarii de tot ce ţine de acest domeniu. Printre cele mai spectaculoase astfel de exponate se numără nişte forme menite să dea un aspect frumos preparatului, cum ar fi una care aminteşte de un ananas. Se păstrează şi cupe de sticlă folosite de vânzătorii stradali pentru servitul îngheţatei către mase, odată ce acest produs a devenit accesibil. Istoria îngheţatei este însoţită şi de opere de artă semnate, unele dintre ele, de Andy Warhol, precum şi de cărţi poştale britanice care o au ca subiect.
Viitorul, conform expoziţiei organizate de compania britanică specializată în deserturi din gelatină în forme arhitecturale şi evenimente culinare Bompass & Parr, îl reprezintă produse cum ar fi îngheţata de vanilie sub formă de vapori ce poate fi inhalată, îngheţata acidulată ori una care poate fi mâncată fără probleme pe întuneric datorită fosforescenţei sale.
Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.
De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.
Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.
Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.
FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.
Înainte să înceapă inaugurările de fabrici pe Marte, nu există niciun loc industrial de muncă mai neospitalier decât fabrica Yamal LNG, o facilitate care gestionează gaz lichifiat în valoare de 27 de miliarde de dolari şi care se întinde pe teritoriul rusesc situat la 600 km nord de cercul arctic, potrivit Bloomberg.
În timpul iernii, când nu iese soarele deloc pentru mai mult de două luni, temperaturile ajung la minus 25 de grade Celsius pe uscat şi minus 50 de grade Celsius pe mare. Cu toate acestea, cantitatea de combusitili fosili din zonă este masiv – 1,2 trilioane de metri cubici – echivalentul a 8 miliarde de barili de petrol.
Astfel, Yamal LNG, controlată de producătorul de gaz natural Novatek, a strâns o serie de parteneri pentru a cheltui o sumă fără precedent pe o nouă modalitate de transport.
Cisternele petroliere convenţionale nu pot gesiona încă gheaţa din Marea Kara – chiar dacă dimensiunea gheţarilor s-a redus în contextul încălzirii globale. Ar fi extrem de costisitor pentru ruşi să producă spărgătoare de gheaţă care să escorteze cisternele.
De aceea, un parteneriat internaţional între producători de nave, proiectanţi, ingineri şi proprietari va crea cel puţin 15 cisterne speciale de 300 de metri lungime, în valoare totală de 320 de milioane de dolari, care vor putea sparge şi gheaţa.
„Nava trebuie să îşi poată face treaba şi în condiţii extrem de dure”, spune Mika Hovilainen, specialist în spărgătoare de gheaţă în cadrul Aker Arctic Technology, o companie din Helsinki care proiectează nave. „Sistemele trebuie să funcţioneze corespunzător în orice situaţie”.
Aceste cisterne vor fi cele mai mari transportatoare de gaz construite vreodată. Complet încărcată, fiecare cisternă va putea transporat aproximativ 1 milion de barili de petrol. Împreună, cele 15 cisterne vor putea transporta 15,4 milioane de tone de gaz lichifiat pe an – echivalent cu jumătate din consumul anual al Coreei de Sud şi aproape echivalent cu producţia facilităţii Yamal LNG. Acestea vor circula înspre vest în Europa iarna şi înspre est, înspre Asia în timpul verii.
Sándor Csányi din Ungaria, Branko Roglic din Croaţia, Krzysztof Pawinski din Polonia sunt nume care la prima vedere nu spun nimic. Dacă adăugăm faptul că primul este preşedintele grupului financiar-bancar OTP şi proprietarul grupului din industria alimentară Bonafarm (Sole Mizo), al doilea este proprietarul distribuitorului de bunuri de larg consum Orbico şi al treilea este fondatorul gigantului din industria alimentară Maspex Wadowice (Tymbark), atunci vedem că discutăm despre trei dintre cei mai importanţi antreprenori din sectorul alimentar din regiune. De la masa giganţilor lipsesc deocamdată românii.
Cu toate acestea, încet-încet, pe harta europeană a businessurilor din industria alimentară încep să-şi facă loc şi afacerile româneşti, însă nu doar prin exporturi, ci şi prin achiziţii după modelul omologilor din Ungaria, Polonia sau Croaţia care au cucerit pieţe importante din regiune prin cumpărarea de fabrici sau prin ridicarea lor de la zero.
Industria alimentară românească, o piaţă de aproape 10 miliarde de euro, a rămas încă terenul pe care cei mai importanţi jucători sunt antreprenori, în ciuda faptului că multinaţionalele s-au extins puternic în marea majoritate a sectoarelor economice, de la industria auto la domeniul bancar. A venit însă vremea ca antreprenorii români să-şi încerce norocul şi pe alte pieţe, după exemplul oamenilor de afaceri din ţări cu care România este veşnic comparată – Ungaria, Croaţia, Cehia sau Polonia.
Cine sunt antreprenorii români care s-au decis să-şi pună numele pe businessuri din străinătate?
Cel mai recent nume care s-a decis să-şi dezvolte businesssul în străinătate este Radu Timiş, antreprenorul care a dus grupul din industria mezelurilor şi a lactatelor Cris-Tim la aproape 150 de milioane de euro.
Radu şi Cristina Timiş au pus bazele businessului Cris-Tim în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum pregătesc noua generaţie pentru a prelua conducerea businessului. Deja trei dintre cei patru băieţi ai soţilor Timiş sunt implicaţi în business şi vor lua parte alături de părinţii lor la un nou capitol: extinderea europeană. Grupul Cris-Tim, cu 2.600 de angajaţi, vrea să cumpere sau să închirieze o fabrică de mezeluri în Spania şi Marea Britanie. Motivul? Grupul Cris-Tim exportă deja 15% din producţie pe 18 pieţe europene, însă mare parte din materia primă o cumpără din străinătate.
„E mai simplu să deschidem o fabrică acolo decât să aducem carne din străinătate, să o procesăm aici şi să trimitem mezeluri la export”, explica Radu Timiş.
De unde vine pofta pentru extindere la nivel european? Rezultatul sondajului „Viitorul afacerilor”, realizat de OCDE, Banca Mondială şi Facebook, arată că doar 17% dintre antreprenorii români cred că există bariere în internaţionalizarea afacerii.
Temerile ţin însă de mediul în care funcţionează: 56% cred că riscurile sunt legate de fiscalitate şi reglementări, 51% de situaţia economiei în ansamblu şi 39% de recrutare.
„Dincolo de temeri şi riscuri, există oportunităţi, iar antreprenorii români par să le conştientizeze. Interesul pentru pieţele internaţionale este o prioritate la nivel global datorită instrumentelor online. Tehnologia schimbă modelele de business tradiţionale, este un factor perturbator (disruptiv) şi reprezintă în acelaşi timp o oportunitate şi un risc”, explică reprezentanţii companiei de consultanţă şi audit Deloitte România. Un studiu al companiei – „Deloitte Private“ – arată că, din acest motiv, mai mult de jumătate dintre respondenţi cred că poziţia lor va fi ameninţată în următorii 2-3 ani de un competitor.
De altfel, numărul mare de tranzacţii din ultimii ani în sectorul alimentar, unde cumpărători sunt în general multinaţionale, iar vânzătorii antreprenori locali, dar şi dorinţa oamenilor de afaceri locali de a se extinde pe pieţe pe care le consideră mai prielnice pentru dezvoltarea businessului sunt printre motivele pentru care vedem în ultima vreme tot mai mulţi antreprenori români care cumpără sau deschid fabrici în străinătate.
Spania a devenit ţintă pentru investiţii şi pentru Scandia Sibiu, cel mai mare producător de conserve din România, care a achiziţionat Thenaisie Provote, o companie din regiunea Galicia (Spania), specializată în producţia şi distribuţia de produse din peşte şi fructe de mare. Thenaisie Provote are vânzări anuale de aproape 30 de milioane de euro şi circa 200 de angajaţi, conform datelor de pe site-ul alimarket.es.
Aceasta este prima achiziţie făcută de producătorul român în afara ţării şi face parte din strategia companiei de a deveni cea mai mare companie românească de produse alimentare la nivel naţional. Achiziţia Thenaisie Provote va ajuta compania să îşi consolideze poziţia pe piaţa conservelor din peşte din România, dar şi să fie prezentă pe alte pieţe, activarea de clienţi noi fiind unul dintre pilonii de creştere ai grupului.
Scandia Food a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri a grupului de peste 59 milioane de euro, în creştere cu 13% faţă de 2016, şi estimează pentru 2018 o cifră de afaceri de aproximativ 100 milioane euro (inclusiv businessul din Spania), conform informaţiilor furnizate de companie.
Însă unul dintre primii antreprenori care au cumpărat businessuri din industria alimentară este Levente Bara, antreprenorul care a pus bazele producătorului de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Group (în prezent Solina România) din judeţul Alba în urmă cu peste 15 ani. El a vândut însă ulterior businessul grupului francez Solina, într-o tranzacţie ce trece de 30 milioane de euro, conform datelor ZF. În urmă cu circa trei ani Supremia a cumpărat două companii din Danemarca, Tamaco Trading şi Tamaco Pak, cu activităţi pe segmentul producţiei de ingrediente alimentare, respectiv al ambalajelor.
Dincolo de pariul românilor pe alte pieţe, industria alimentară rămâne unul dintre puţinele sectoare ale economiei unde antreprenorii mai aduc cea mai mare parte din cifra de afaceri. Astfel, din cifra de afaceri de 10 mld. euro realizată de companiile din acest sector, peste 60% sunt aduse de companiile cu acţionariat românesc.
Andrei Ursulescu
este managerul care conduce businessul Scandia Sibiu, controlat de familiie Gaşpar şi Creştin. El este unul dintre oamenii-cheie ai companiei sub ochii căruia s-a parafat achiziţia fabricii Thenaisie Provote din Spania
Radu Timiş
Fondatorul şi preşedinte al producătorului de mezeluri Cris-Tim vrea să deschidă o fabrică în Marea Britanie sau în Spania, acolo unde exportă deja produse realizate în fabricile din România
Levente Bara
Fondatorul Supremia Group a cumpărat două businessuri cu activităţi pe segmentul producţiei de ingrediente alimentare, respectiv al ambalajelor din Danemarca înainte să vândă compania din Alba francezilor de la Solina
Îngheţata pe băţ (produs de implus – n. red.) va fi rebranduită cu numele Napoca, în timp ce produsul la caserolă va rămâne în continuare sub brandul Big Milk, conform datelor de pe site-ului companiei. Reprezentanţii companiei nu au comentat informaţia până la închiderea ediţiei.
Acţiunea a fost întreprinsă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în urma unei adrese primite din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în care se solicită verificarea condiţiilor de igienă din unitatea respectivă.
„Până la primirea notificării oficiale din partea ANPC (conform procedurii), prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, ANSVSA a decis demararea unor controale la nivel naţional, având ca tematică verificarea condiţiilor igienă în unităţile care produc gheaţă alimentară şi în depozitele de gheaţă. Odată cu primirea notificării în care se menţionează elemente concrete, se va decide extinderea acestei tematici de control la magazine alimentare, dar şi la unităţi de alimentaţie publică în care este folosită gheaţa alimentară (baruri, restaurante etc.)”, precizează ANSVSA.
În perioada 7-11 mai, comisarii ANPC au efectuat un control în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, la operatorii economici care produc în unităţi proprii gheaţă alimentară, atât pe raza municipiului Bucureşti, cât şi la operatorii economici din judeţele Giurgiu şi Constanţa. În urma acestei acţiuni au fost oprite temporar de la comercializare 1.800 kg de cuburi de gheaţă aflate în depozitele a doi producători, precum şi o cantitate de 5.372 de pungi pentru cuburi de gheaţă de 1 sau 2 kg aflate la comercializare în marile magazine.
Ajunsă la 37 de ani, Murray a povestit pentru cei de la The Guardian că unele dintre cele mai vechi amintiri ale sale sunt legate de părinţii ei şi cum aceştia îşi cheltuiau banii pe cocaină sau heroină, în timp ce ea şi sora sa rămâneau fără mâncare zile de-a rândul. “Mâncam cuburi de gheaţă pentru că mai tăiau din foame”, îşi aminteşte Murray. “Într-o seară, am împărţit un tub de pastă de dinţi.”
Mama ei spunea, tot timpul, că “viaţa va fi mai bună într-o zi”; când Murray avea 15 ani, mama ei a fost diagnosticată cu HIV şi a murit la scurt timp după.
La 16 ani ajungea să trăiască pe străzi şi să fure mâncare pentru a supravieţui. “Furam însă şi cărţi, le citeam şi mă pregăteam pentru examene pe holul din casa unei prietene”, spune Murray.
În ciuda situaţiei sale, tânăra a reuşit să obţină numai note de 10 şi a fost propusă pentru o bursă la Harvard oferită de cei de la New York Times. A absolvit universitatea în 2009 şi a devenit, în scurt timp, un speaker motivaţional de succes. De-a lungul anilor, a participat la evenimente alături de Bill Clinton, Tony Blair sau Dalai Lama.
Liz Murray a aşternut toate aceste lucruri pe foaie, publicând cartea “Breaking Night: A memoir of forgiveness, survival, and my journey from homeless to Harvard”. Volumul a apărut în 2010 şi a ajuns imediat pe lista de bestseller-uri a celor de la New York Times.