Tag: general

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul” – VIDEO

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • Firea: Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului?

    “În teren, lucrurile sunt mai mult decât neplăcute, am exprimat-o cu toţii, toţi consilierii. Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar jumătate din Centura ocolitoare a Bucureştiului, din 74 de kilometri sunt finalizaţi circa 28 de kilometri. Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului? Din prima zi de primar general, am tramsmis solicitarea de a se transfera de la ministerul Transporturilor, respectiv CNAIR, către Primăria Capitalei acest obiectiv de investiţii în vederea finalizării şi administrării. Prima dată ni s-a spus nu pentru că s-ar pierde fonduri europene. Guvernul nu a făcut nicio cerere de atragere de fonduri europene la Centura Capitalei . Ea nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru nu este în totalitate”, a declarat Gabriela Firea, în debutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Vlad Năstase – consultant financiar şi CEO Concilium Consulting: “Arta negocierii cu o bancă”

    Pornind de la premisa că firma este bancabilă, în criteriile de selecţie pentru alegerea băncii este bine să fie luate în calcul câteva aspecte esenţiale.

     Prima opţiune referitoare la alegerea băncii ar trebui să fie exact cea cu care firma îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor, întrucât există deja un istoric. Dar de cele mai multe ori se alege banca ce are potenţial finanţator luând în considerare: valoarea tichetului de finanţat vs. profilul băncii; industria în care activează clientul vs. industrii/modele de business preferate de bancă (să aibă personal specializat care să înţeleagă mai uşor businessul şi produse specializate industriei / pricing competitiv); localizarea clientului în raport cu banca (ne referim aici la proximitate şi întelegerea zonei/regiunii dacă vorbim de firme din ţară); apetitul de creditare „real” al băncii; complexitatea produselor oferite de bancă vs. nevoile/cerinţele modelului de business.

     Din ce în ce mai mulţi antreprenori, în special cei care au putere de negociere în relaţia cu banca, refuză să mai semneze bilete la ordin avalizate sau contracte de fidejusiune. Băncile o cer. Care este limita unei „garanţii de confort” din partea băncii? Cât de utilă este ea în realitate?

    Prin aceste instrumente suplimentare de garantare băncile urmăresc, în special, să obţină „angajamentul” antreprenorului faţă de business şi faţă de relaţia cu banca. În practică, însă, în cazul nefericit al unei executări sau insolvenţe, prea puţin se recuperează din averea personală a antreprenorului. Aşadar, acest tip de garantare nu urmăreşte neapărat creşterea gradului de acoperire cu garanţii a creditului, ci obţinerea pe termen lung a unei „mize personale” din partea antreprenorului care poate influenţa direct performanţa financiară a companiei creditate. Oricum, să nu uităm că băncile ar trebui să crediteze firme în special pe baza situaţiilor financiare şi a modelului de business, prin urmare, o posibilă soluţie de mitigare a acestor solicitări de bilete la ordin sau fidejusiuni personale poate constitui o negociere cu banca a indicatorilor de performanţă pe care afacerea trebuie să îi atingă şi eventuale condiţii sau consecinţe în cazul în care nu se întâmplă.

     Băncile vor să vadă şi să înţeleagă ce finanţează, având în vedere că perioada de criză le-a schimbat abordarea flexibilă faţă de acordarea creditelor. Un business plan este de foarte multe ori extrem de util, prezentarea unei viziuni coerente crescând şansele de creditare.

     Calitatea şi claritatea documentaţiei contractuale sunt, de asemenea, importante. Puterea de negociere a clientului este considerată în general a fi destul de limitată. Care sunt elementele cheie care trebuie urmărite? Companiile care au credite la mai multe bănci, în special, ar trebui să urmărească cum şi în ce măsură colateralele care sunt aduse în garanţie sunt alocate afacerii sau liniei de business care este creditată şi, de asemenea, în ce măsură gradul de acoperire cu colaterale a creditului este corect din punctul de vedere al proporţionalităţii cu valoarea creditului.

    Cazurile în care banca impune o creştere a dobânzii ca măsură de „penalitate” sunt în general clare în contractul de credit, însă şi antreprenorul, la rândul său, ar trebui să negocieze ca aceste majorări de dobândă să fie limitate în timp doar pentru perioada în care firma încalcă sau nu respectă indicatorii sau clauzele care au dus la creşterea dobânzii. 

     Verificarea periodică a celor mai bune oferte din piaţă, în acord cu modelul şi segmentul din care faci parte. Firmele care înregistrează o activitate de lungă durată în raport cu o anumită bancă ar trebui să analizeze în mod constant în ce măsură  actualul model de business ar fi în continuare potrivit. Totul, în contextul în care băncile îşi schimbă periodic focusul, iar ofertele sunt reactualizate.

     Modelul şi procentele de garantare a creditelor în relaţia cu banca, trebuie revizitate periodic, în funcţie de evoluţia businessului.
     Este bine de ţinut cont că, în general, băncile înregistrează fluctuaţii de personal în zona de front office. De aceea, este indicat ca impactul „relaţiei umane” faţă de afacerea antreprenorului să fie diminuat pe cât de mult posibil. 

     Companiile „premium” sunt deseori tratate preferenţial, de aceea o ofertă primită de la o altă bancă poate deveni un factor de presiune şi un motiv de negociere cu actuala bancă.  

     Imaginea face cât o mie de cuvinte. Termenii si condiţiile ofertate de bancă depind de calitatea proiectului, dar şi de modalitatea în care acesta este prezentat. Astfel, o abordare eficientă poate să crească şansele obţinerii unei finanţări/refinanţări, iar costurile şi condiţiile obţinute să fie mult mai avantajoase.

     Definirea şi cuantificarea costului de oportunitate. Evaluarea realistă a situaţiei în care se află compania, respectiv posibilitatea obţinerii doar a unei finanţări sau a negocierii celor mai bune condiţii de finanţare, este, de asemenea, extrem de importantă. Câteodată costurile de finanţare nu sunt neapărat factorul decisiv, însă cele prea mari sunt doar o soluţie salvatoare de moment care, dacă nu este gestionată atent, poate să ducă pe termen scurt sau mediu la situaţii dificile şi, în loc să rezolve, complică situaţia.

     Nu te duce la bancă abia atunci când ajungi în criză!  În cazul în care afacerea ta începe să aibă dificultăţi, o abordare proactivă în relaţia cu banca ar fi extrem de utilă. Afacerea se poate salva şi cu ajutorul băncii, care este direct interesată să îşi „protejeze” investiţia. Dacă ajungi, însă, prea târziu, este posibil să nu mai găseşti în bancă un partener constructiv de discuţie, iar şansele de salvare a afacerii să devină limitate, în condiţiile în care principala preocupare a băncii nu va mai fi sprijinirea afacerii, ci recuperarea banilor creditaţi.

  • Primarul Gabriela Firea, la sediul Parchetului General pentru a fi audiată în dosarul protestelor

    Primarul Gabriela Firea a refuzat să dea declaraţii înainte să fie audiată de procuror. Întrebată dacă are dovezi pentru a-şi demonstra afirmaţiile, Firea a răspuns: „Dumneavoastră ce credeţi? Întotdeauna vorbesc numai pe bază de argumente, nu doar pe acest domeniu. Eu voi răspunde procurorului care m-a contactat”.

    De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a sa, şi a spus că ordinul de evacuare al pieţei în 10 august nu conţinea detalii cu privire la modalitatea de intervenţie, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la Firea.

    “Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piaţa Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizaţi. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproşat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect.

    În noaptea aceea s-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, urmărind probabil reacţiile şi presa internaţională şi văzând că interventţa e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Aşa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenţia, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, la România Tv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea va fi AUDIATĂ de către procurorii Parchetului General în dosarul protestelor din 10 august

    Primarul Gabriela Firea a confirmat, pentru MEDIAFAX, că va fi audiată marţi, la Parchetul General, în dosarul violenţelor de la protestele din 10 august.

    De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a sa, şi a spus că ordinul de evacuare al pieţei în 10 august nu conţinea detalii cu privire la modalitatea de intervenţie, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la Firea.

    “Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piaţa Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizaţi. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproşat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect.

    În noaptea aceea s-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, urmărind probabil reacţiile şi presa internaţională şi văzând că interventţa e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Aşa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenţia, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

  • Cum şi-a petrecut concediul Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: “O săptămână la schi şi un weekend în Vama Veche” – VIDEO

    În primul an cred că am fost în 7-8 city breakuri şi probabil 2-3 minivacanţe de 4-5 zile. Ţin minte că am avut o stare foarte bună în acel an, cu senzaţia unor vacanţe foarte dese, cu diversitate şi rupere de ritm aproape în fiecare lună. Aşa că de atunci acesta este modul în care se întâmplă vacanţele mele. Am doar două repere fixe într-un an: o săptămână de schi şi cel puţin un weekend în Vama Veche. Mie îmi place Bucureştiul vara, iar de acum doi ani alternez minivacanţele din ţară cu cele din afara ţării. Pe viitor, cel mai probabil o să mai merg în Columbia, unde revin oricând cu plăcere pentru oameni şi felul lor de viaţă. Pe perioadă limitată este cea mai tonică ţară unde eu am fost.

    Sunt o gurmandă, aşa că îmi place să experimentez şi în general îmi place orice mâncare. Pot spune că am o slăbiciune pentru paste şi bucătăria sud-americană. Vara mojito, roze rece sau ultima pasiune – berea IPA (Indian Pale Ale – n.red.).

    De-a lungul timpului am avut pe rând colecţii de suveniruri: magneţi, globuri, linguriţe, degetare, steaguri, tricouri etc. Cred că am strâns suveniruri cât să-mi fac eu propriul magazin. Iar din locurile mai puţin comerciale îmi aduc întotdeauna câte o pietricică. Cât despre experienţe, eu sunt o persoană care observă şi învaţă întruna şi din orice: din replica unui taximetrist, de pe stradă, din orice întâmplare sau reacţie.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Obligatoriu o carte şi un card.

    Ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă? Care sunt locurile în care nu aţi merge pentru a vă petrece concediul?
    Nu aş sta pe social media. Şi am într-adevăr locuri care pe mine mă atrag mai puţin. În general revin în locurile care mi-au plăcut în loc să experimentez zone care nu cred că mi se potrivesc.

  • Cum şi-a petrecut concediul Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: “O săptămână la schi şi un weekend în Vama Veche”

  • Un nou tip de “sat” apare în România. Vezi in ce oraş a inceput să se construiască un astfel de proiect

    Proiectul este dezvoltat in Timisoara de catre Vox Property Group in urma unei investitii de 14 milioane de euro si va fi livrat pe piata la finalul anului 2019. Acesta reprezinta un concept in premiera pe piata rezidentiala din Romania, urmand sa fie primul ‚oras pe verticala’ dezvoltat pe plan local.
     
    Vox Vertical Village va reuni 120 de locuinte intr-o cladire cu 10 niveluri si va presupune dezvoltarea unei ‚paduri pe verticala’, peste 1.000 de arbusti si diferite plante urmand a fi plantati atat in interiorul proiectului cat si pe terasele locuintelor. Astfel, peste o treime din suprafata construita a Vox Vertical Village va fi reprezentata de catre spatii verzi si terase.
     
    ”Dupa ce am alocat proiectarii o perioada de peste un an pentru a realiza un proiect unic in Timisoara si la nivel national, am desemnat ca antreprenor general una dintre cele mai mari companii de constructii active in Romania. Vox Vertical Village este un proiect rezidential unic la nivel national, un oras pe verticala, cu spatii comune ample, numeroase spatii verzi si finsaje de top”, afirma Virgil Tornoreanu, managing partner Vox Property Group, dezvoltatorul proiectului.

    Vox Vertical Village va pune la dispozitia viitorilor locatari o serie intreaga de facilitati, printre care un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturala, care va creste interactiunea din cadrul comunitatii, o piscina exterioara, o zona de receptie, cinema si o sala de fitness complet echipata. Vox Vertical Village va dispune si de o parcare subterana si supraterana compusa dintr-un total de 138 de locuri de parcare – 94 in subteran si 44 la nivelul solului.

    PORR Construct are in derulare in Romania mai multe proiecte de mari dimensiuni, printre care proiectele de birouri Orhideea Towers si Bucharest Business Garden din Bucurest, scrie opinia timisoarei.ro