Tag: Gara de Nord

  • Autostrada Sibiu-Piteşti, Craiova-Piteşti şi metroul Gara de Nord-Otopeni, LICITATE în 2017

    Două dintre căile rutiere solicitate de doi mari investitori: Renault şi Ford, vor fi scoase la licitaţie în acest an, urmând ca în 2018 să fie demarcate lucrările de construcţie.

    “Au fost predate studiile de fezabilitate pentru loturile I şi V ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, iar în intervalul mai-iunie urmează să fie scoase la licitaţie. Loturile II şi III vor fi scoase la licitaţie anul viitor, iar lotul IV până la sfârşitul acestui an”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

    Citeşte cotinuarea pe www.mediafax.ro

  • Al doilea oraş din România care ar putea avea metrou în viitorul apropiat

    Nicolae Robu, primarul Timisoarei, vrea metrou în oraş. În bugetul primariei pe acest an au fost alocati 137.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferata in Timisoara prin introducerea liniilor in subteran.

    Pe traseul feroviar dintre Gara de Nord si Aeroport pe care edilul il vizeaza, a stabilit deja si statiile, potrivit ziarului Opinia Timişoarei.

    „Daca le ducem in subteran si ecartul intre sine e la fel pentru garniturile de transport intra-urbane de tip metrou, ca si pentru tren, este pacat sa nu avem si transport intra-urban daca vrem sa ii spunem de tip metrou. Dar nu o retea complexa. Pentru ca la marimea de acum a Timisoarei nu se justifica, dar pe traseul liniilor actuale, prin subteran, am putea sa avem si, hai sa ii zicem metrou, care sa aiba statii si la Gara de Nord, in zona Iulius Mall, unde vom avea dezvoltarea cea mai tare din Romania, Openville, care este in curs de constructie. O a treia statie in zona Gradinii Zoologice, in partea de est a orasului si se poate face o deviere inspre aeroport. Aste e conceptul meu si intr-o buna zi vom avea asa ceva„, a spus primarul Nicolae Robu.

    Edilul a explicat si de ce nu este adeptul mutarii sinelor de cale ferata in afara orasului.

    „Intr-o buna zi liniile trebuie duse in subteran pentru ca asta e solutia cea mai rationala, pentru ca, daca le ducem in afara orasului, ce inseamna acum in afara orasului, peste 20 sau 30 de ani, nu va mai fi in afara orasului. Cand liniile de cale ferata au fost pozitionate unde sunt acum, locul era in afara orasului, acum e in mijlocul orasului. Noi deja gandim un proiect de dezvoltare intregrata Timisoara-Arad. Daca ducem liniile cu 15 kilometri inspre Arad, peste 30 de ani, nu stiu peste cati, acolo va fi o zona centrala a viitoarei aglomerari urbane, Timisoara-Arad. Drept urmare solutia cea mai rationala este sa le ducem in subteran„, a declarat Nicolae Robu

    Primarul are si o solutie pentru ce se va intampla la suprafata dupa ce liniile de tren vor fi ingropate.

    „La suprafata se poate amenaja un bulevard ultramodern, cu mai multe benzi, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu sase randuri de copaci din 4 in 4 metri, pe o distanta de 10 kilometri. Noi ne putem inchipui ce bulevard am avea in locul liniilor de cale ferata si ce ar insemna el pentru traficul in Timisoara. Plus ca, de o parte si de alta, ar fi dezvoltari ultramoderne, constructii ultra moderne, la doi pasi de centrul istoric. Cate orase din lume ar avea sansa de asa ceva? Cred ca le poti numara pe degete. Noi, iata ca avem aceasta sansa, si intr-o buna zi, probabil ca nu va fi Robu primar atunci, pentru ca nu cred ca imi doresc sa fiu primar asa de mult timp. Din pacate, nu vom avea banii prea curand pentru acest proiect. Intr-o buna zi, tot ce spun eu acum va fi o realitate a Timisoarei„, a afirmat primarul pentru ziarul regional.

  • Programul Metrorex în zilele de Crăciun şi Revelion

    În zilele de 24, 25 şi 26 decembrie, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) şi Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu), la un interval de circa 9 minute.

    În noaptea de 31 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017, trenurile de metrou vor circula între orele 00:00 – 1:00 la un interval de 10 minute şi de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de 20 de minute.

    În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2017, trenurile vor circula pe toate magistralele, la un interval de circa 9 minute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde va apărea noul pol de clădiri de birouri din Bucureşti

    Anunţul recent al Guvernului privind realizarea Magistralei 6 de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, aduce în discuţie conturarea unui nou pol de birouri pe piaţa bucureşteană. În acest stadiu, pariul se pune pe zonele Expoziţiei sau Băneasa, unde consultanţii Colliers International aşteaptă noi dezvoltări care vor concura cu zonele de birouri deja consacrate, precum Floreasca – Barbu Văcărescu.

    De curând, Guvernul a aprobat printr-o hotărâre indicatorii tehnico-economici pentru Magistrala 6 de metrou, termenul estimat de începere a lucrărilor fiind doua jumătate a anului 2017, cu o durată de execuţie de patru ani. Teoretic, lucrarea  care cuprinde staţii la Romexpo şi la Complexul Comercial Băneasa, ar urma sa fie gata în anul 2021.

    Anunţul marchează un moment important pentru piaţa de birouri, care în ultimii cinci ani s-a extins cu două zone noi, respectiv Floreasca-Barbu Văcărescu şi Grozăveşti-Politehnică. În acest context, întrebarea principală, atât în rândul dezvoltatorilor de birouri, cât şi al companiilor chiriaşe, s-a schimbat din „unde va fi noul pol de birouri al Capitalei?” în „ce zonă va beneficia prima de pe urma noii magistrale de metrou?”.

    „Cred că prima zonă care se va dezvolta în urma extinderii reţelei de metrou va fi zona Romexpo – Expozitiei, care poate fi o alternativă foarte bună pentru companiile situate în Floreasca-Barbu Văcărescu”, afirmă Lucian Opriş, Senior Associate în cadrul departamentului de birouri al Colliers International.  „Istoric, zona Piaţa Presei a fost atractivă pentru chiriaşi din domeniul financiar, dacă ne uităm la companii precum UniCredit Bank, OTP Bank (anterior Millennium Bank) şi RBS (fosta ABN Amro), care fie au, fie au avut sediile principale în această zonă. În contextul actual, văd un real potenţial ca această zonă să se consolideze ca un centru financiar al oraşului ”, a adăugat Lucian Opriş.

    În prezent, stocul de spaţii de birouri moderne din Bucureşti este estimat  la 2,13 milioane de mp, dintre care Piaţa Presei/Expoziţiei şi Băneasa reprezintă doar 7, respectiv 6%. Odată cu dezvoltarea Magistralei 6, care cuprinde staţii de metrou în proximitatea Complexului Comercial Băneasa şi a Aeroportului, zona Băneasa-DN1 s-ar putea dezvolta, de asemenea, ca un pol de birouri.

  • Al doilea oraş din România care ar putea avea metrou în viitorul apropiat

    Nicolae Robu, primarul Timisoarei, vrea metrou în oraş. În bugetul primariei pe acest an au fost alocati 137.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferata in Timisoara prin introducerea liniilor in subteran.

    Pe traseul feroviar dintre Gara de Nord si Aeroport pe care edilul il vizeaza, a stabilit deja si statiile, potrivit ziarului Opinia Timişoarei.

    „Daca le ducem in subteran si ecartul intre sine e la fel pentru garniturile de transport intra-urbane de tip metrou, ca si pentru tren, este pacat sa nu avem si transport intra-urban daca vrem sa ii spunem de tip metrou. Dar nu o retea complexa. Pentru ca la marimea de acum a Timisoarei nu se justifica, dar pe traseul liniilor actuale, prin subteran, am putea sa avem si, hai sa ii zicem metrou, care sa aiba statii si la Gara de Nord, in zona Iulius Mall, unde vom avea dezvoltarea cea mai tare din Romania, Openville, care este in curs de constructie. O a treia statie in zona Gradinii Zoologice, in partea de est a orasului si se poate face o deviere inspre aeroport. Aste e conceptul meu si intr-o buna zi vom avea asa ceva„, a spus primarul Nicolae Robu.

    Edilul a explicat si de ce nu este adeptul mutarii sinelor de cale ferata in afara orasului.

    „Intr-o buna zi liniile trebuie duse in subteran pentru ca asta e solutia cea mai rationala, pentru ca, daca le ducem in afara orasului, ce inseamna acum in afara orasului, peste 20 sau 30 de ani, nu va mai fi in afara orasului. Cand liniile de cale ferata au fost pozitionate unde sunt acum, locul era in afara orasului, acum e in mijlocul orasului. Noi deja gandim un proiect de dezvoltare intregrata Timisoara-Arad. Daca ducem liniile cu 15 kilometri inspre Arad, peste 30 de ani, nu stiu peste cati, acolo va fi o zona centrala a viitoarei aglomerari urbane, Timisoara-Arad. Drept urmare solutia cea mai rationala este sa le ducem in subteran„, a declarat Nicolae Robu

    Primarul are si o solutie pentru ce se va intampla la suprafata dupa ce liniile de tren vor fi ingropate.

    „La suprafata se poate amenaja un bulevard ultramodern, cu mai multe benzi, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu sase randuri de copaci din 4 in 4 metri, pe o distanta de 10 kilometri. Noi ne putem inchipui ce bulevard am avea in locul liniilor de cale ferata si ce ar insemna el pentru traficul in Timisoara. Plus ca, de o parte si de alta, ar fi dezvoltari ultramoderne, constructii ultra moderne, la doi pasi de centrul istoric. Cate orase din lume ar avea sansa de asa ceva? Cred ca le poti numara pe degete. Noi, iata ca avem aceasta sansa, si intr-o buna zi, probabil ca nu va fi Robu primar atunci, pentru ca nu cred ca imi doresc sa fiu primar asa de mult timp. Din pacate, nu vom avea banii prea curand pentru acest proiect. Intr-o buna zi, tot ce spun eu acum va fi o realitate a Timisoarei„, a afirmat primarul pentru ziarul regional.

  • Cel mai ambiţios proiect urban: Gara de Nord din Bucureşti să fie mutată cu 1,3 km şi înlocuită cu un mall

    Intr-un studiu de Oportunitate realizat in 2014 de Centrul de Excelenta in Urbanism (CEP), mai mulţi ingineri au propus coborârea liniilor de cale ferată in debleu şi acoperirea lor cu o dală urbană usoara care sa devina o esplanada verde. Pe spatiul eliberat intre gara si pasajul Basarab s-a propus construirea unui centru de afaceri, iar in zonele de triaje a fost propusa constructia a doua eco-cartiere.

    În septembrie 2016, CEP a venit cu un plan revizuit pentru Gara de Nord. Soluţia propusă este mutarea Gării principale (Terminalul A) la o distanta de circa 1.3 km, la nord de Podul Grant. Ea ar fi legata de mijloacele de transport in comun de pe Calea Grivitei. Gara s-ar construi simultan cu un mall adiacent si ar permite functionarea neintrerupta a Garii de nord prin construirea unei structuri usoare pe liniile de cale ferata existente in zona propusa pentru Terminalul A.

    Bucureştiul ar putea fi schimbat RADICAL. Vedeţi AICI cum ar putea arăta Gara de Nord şi ce s-ar construi acolo!

  • Top 25 destinaţii Uber din Bucureşti. Bitdefender, mai popular decât Piaţa Unirii

    Uber este prezent de peste un an în Bucureşti. În acestă perioadă aproape 100.000 de persoane care au ales Uber.

    Compania a prezentat într-un comunicat de presă topul celor mai populare destinaţii Uber din Bucureşti, alese cel mai frecvent de utilizatorii. Pe primele locuri se află cele mai importante noduri de transport din capitală: Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Gara de Nord. La acestea se adaugă centre comerciale, clădiri de afaceri, hoteluri, parcuri sau campusuri universitare. Surprinzător este faptul că sediul Bitdefender a fost mai popular decât destinaţii ca Piaţa Unirii, Mega Mall sau Campusul Regie.

    1. Aeroportul Internaţional Henri Coandă
    2. Gara de Nord
    3. AFI Palace Cotroceni
    4. Centrul Vechi
    5. Băneasa Shopping City
    6. Promenada Mall
    7. Sediul Bitdefender
    8. Piaţa Unirii
    9. Mega Mall
    10. Campus Regie
     
  • So! Coffee sparge gheaţa în Capitală cu o cafenea în Gara de Nord

    Prima cafenea So! Coffee din Bucureşti s-a deschis în Gara de Nord, în urma unei investiţii de peste 150.000 de euro a companiei Lagardere Travel Retail. Localul are o capacitate de 80 de locuri şi este al patrulea spaţiu pe care firma îl deschide în Gara de Nord, alături de două magazine de tip news & convenience, sub brandul Relay, şi un restaurant Subway în sistem de franciză.

    În afară de cafeneaua concept deschisă în Gara de Nord, Lagardere Travel Retail mai operează în România două cafenele sub brandul So! Coffee, în Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca şi Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara.

    So! Coffee este un concept internaţional de cafenele prezente în zone de tranzit, precum aeroporturile şi gările, şi cuprinde, în total, 60 de cafenele în Polonia, Cehia, Franţa, Spania şi România.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Divertiland Chiajna s-a redeschis. Cum arată parcul de distracţii şi cât costă biletele – FOTO

    Parcul acvatic Divertiland Chiajna s-a redeschis de vineri. Bucureştenii pot ajunge cu trenul la parcul de distracţii Divertiland Chiajna, în 20 de minute, preţul călătoriei cu trenul din Gara de Nord până la destinaţie fiind de patru lei pentru adulţi şi doi lei pentru elevi şi studenţi.

    GALERIE FOTO CU PARCUL DE DISTRACŢII DIN CHIAJNA