În cazul unei tranzacţii, valoarea proiectului ar fi de până în 150 de milioane de euro. Astfel, Clujul ar intra cu The Office în topul celor mai mari tranzacţii de pe piaţa de birouri, după vânzarea The Bridge cu 200 mil. euro şi Oregon Park cu circa 165 mil. euro către Lion’s Head anul trecut în Bucureşti.
Tag: frati
-
Cum au reuşit? Când economia se PRĂBUŞEŞTE, fraţii Pavăl dau cel mai mare tun de până acum
Familia Pavăl se află de mai bine de un an într-o plină campanie de achiziţii pe bursă. Aceştia deţin controlul producătorului de cărămizi Cemacon Cluj şi pachete de aproximativ 5% din companii de utilităţi precum Conpet, Electrica sau Transelectrica.Ieri a fost anunţată o tranzacţie de 723 milioane lei, pe piaţa POF, prin care s-a înstrăinat peste 33,8% din capitalul social al producătorului de aluminiu. Preţul per unitate a fost de 3 lei.Prima încercare de vânzare a unui pachet important al Alro, respectiv de 53,7%, a fost în această vară. Cu toate acestea, nu a fost atins pragul de subscriere, iar oferta nu s-a mai realizat. Pe tranşa de retail se înregistrase o subscriere de 16,4% din totalul celor 15% din acţiunile din ofertă. -
Mişcare majoră de la Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman: Au înfiinţat o nouă companie de holding, cu un capital social de un miliard de euro
Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.Capitalul companiei de tip holding a fost stabilit după evaluarea participaţiilor deţinute de cei doi antreprenori la compania Dedeman. Evaluarea a fost realizată de către un evaluator autorizat de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România în noiembrie 2017, potrivit datelor din Monitorul Oficial.Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, deal evaluat la 200 de milioane de euro. -
Fraţii Pavăl de la Dedeman DESCHID şampania! Au dat cel mai mare tun de până acum. MIŞCAREA de geniu pe care au făcut-o
Acţiunile Cemacon (CEON), producător de cărămizi listat pe segmentul principal al bursei româneşti, a livrat investitorilor de la începutul anului 2018 şi până la închiderea din 5 noiembrie un randament de 126%, cel mai ridicat de la bursa românească, potrivit calculelor companiei de brokeraj Tradeville.Cele mai recente raportări de la bursa românească arată că acţionarul majoritar al Cemacon este retailerul de bricolaj Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială românească, cu o participaţie de 40,8% din compania cu 165 mil. lei capitalizare. Spre comparaţie, la finele anului 2017, valoarea de piaţă a Cemacon era de 96 mil. lei. -
Cine sunt antreprenori români care îşi pun banii împreună pentru a salva companiile româneşti aflate în continuare în dificultate
ROCA, prima platformă de investiţii şi management dedicată companiilor româneşti aflate în dificultate, a atras în rândul acţionarilor săi 7 noi investitori, la doar jumătate de an după lansare.
Lansată la începutul acestui an, ROCA are misiunea de a contribui la însănătoşirea mediului de afaceri din România, oferind o soluţie complexă pentru redresarea afacerilor locale: platforma atrage resurse de la investitori şi le plasează eficient în companii care se confruntă cu dificultăţi financiare, de creştere sau de succesiune a fondatorului în business, cu scopul de a le asigura o structură stabilă şi o dezvoltare sănătoasă.
Evoluţia ROCA a întrecut aşteptările, platforma atingând într-un timp foarte scurt un capital social de €13,5M, ceea ce înseamnă triplarea capitalului iniţial. Prin finalizarea acestui proces de majorare de capital, Roca îşi va concentra eforturile în perioada următoare către restructurarea a 10-15 companii cu potenţial de redresare şi creştere.
„Deşi o mare parte din companiile româneşti se confruntă cu dificultăţi, cultura noastră tradiţională de business este neînţelegătoare cu acestea. Pentru a deveni business-uri sănătoase şi sustenabile, brandurile româneşti au nevoie de finanţare, management şi susţinere comercială.
Platforma ROCA are rolul de a crea o comunitate de investitori, antreprenori fondatori şi manageri cu experienţă, care-şi unesc efortul în iniţiativa de însănătoşire a mediului de business românesc.
Pentru o companie, intrarea în portofoliul Platformei Roca, înseamnă management specializat, acces la finanţare, dar şi apartenenţa la această comunitate de business, cu parteneri de încredere, investitori şi experţi, care îşi aduc aportul experienţei lor, făcând posibile prin efortul colectiv, dezvoltarea brandurilor româneşti”, declară Rudolf Vizental, CEO ROCA.
Printre investitorii recent intraţi în platformă ca si acţionari se numără Banca Transilvania, prin divizia sa de Asset Management.
Încrezător atât în menirea proiectului, cât şi în necesitatea unei structuri de însănătoşire în mediul antreprenorial românesc, Dan Şucu a decis să îşi dubleze participaţia iniţială. Acesta alături de divizia de investiţii a CITR Group, CIT Resources şi Familia Pavăl prin PIF Industrial sunt primii investitori ai Platformei ROCA. Andrei Cionca, preşedintele CITR Group investeşte la aceasta majorare şi în nume personal şi aduce astfel un vot de încredere acestui proiect.Alţi cinci investitori cu experienţă în businessuri de succes intră în rândul investitorilor ROCA odată cu această majorare de capital:
• Theodora Popa- vice-preşedinta grupului Transavia şi a Theodora Golf Club;
• Adolf Bâclea fondatorul companiei Cosena – specializată în transport maritim şi activităţi portuare;
• Vetimex Capital S.R.L., companie deţinută de familia Korponay, fondatorii distribuitorului de produse veterinare Maravet SA, care s-au asociat în urma cu doi ani cu gigantul farmaceutic Henry Schein US;
• Cristian Ludovic Pop, fondatorul lantului de magazine pet shop Animax, care a făcut exit în 2018 către un fond britanic;
• Next Capital Solutions S.R.L., o companie de servicii financiare destinate IMM-urilor, membra a grupului EOS.Prin asocierea acestor nume de rezonanţă şi bună reputaţie în economia locală ROCA demonstrează că, dincolo de a fi un proiect ambiţios, este o adevărată emulaţie cu o menire pe măsura acţionarilor săi.
Prin aceasta majorare ROCA intra într-o nouă etapă de dezvoltare, având la bord un grup de investitori reprezentativi pentru economia românească şi o echipă de management specializată în situaţii de dificultate economică. Focusul ROCA va fi identificarea viitoarelor companii care să intre în portofoliul Platformei. În acest proces, mai important decât domeniul de activitate al companiilor este modul în care acestea s-au adaptat la noile condiţii de piaţă, în care conectivitatea şi accesul direct la clienţi sunt criterii care determină supravieţuirea şi creşterea unui brand.
-
Unde sunt antreprenorii români, că nu-i văd în piaţă? Unde îşi investesc banii, pentru că mai au bani?
Discuţie cu un dezvoltator imobiliar român: Am încercat să fac un fond imobiliar mai mare, am discutat cu mai mulţi antreprenori români să vină să participe, fond cu care să cumpărăm active, să dezvoltăm proiecte în ţară sau să mergem în afară, pentru că şi acolo mai sunt oportunităţi. Nu conduceam eu acest fond, ci le-am propus să angajăm o echipă de profesionişti. Nu s-a legat nimic, numai discuţii care nu duc nicăieri.
În timp ce ai noştri stau la discuţii (fraţii Pavel de la Dedeman fiind o mare excepţie), cel mai bogat om din Lituania, Nerijus Numavicius, alături de alţi investitori lituanieni, pune pe masă 90 de milioane de euro pentru a face patru hoteluri în Bucureşti. Grupul lui, Apex Alliance, care deţine hotelul Europa Royal de la intrarea în Centrul Vechi, a cumpărat celebra clădire interbelică din Centrul Vechi Marmorosch Bank, de lângă BNR, unde vrea să facă un hotel aristocrat.
De ce nu a făcut un antreprenor român acest proiect, pentru că tot ne plângem că vin străinii să ne ia ţara?
Grupul ceh Penta, care deţine casele de pariuri Fortuna, a cumpărat numărul 1 de pe piaţa farma, grupul A&D Pharma, într-o tranzacţie de peste 350 de milioane de euro.
De ce niciun antreprenor român nu a cumpărat el acest business, care era la vânzare de mai mulţi ani, şi au venit cehii?
Săptămâna trecută, Daniel Kretinsky, regele energiei din Cehia şi Slovacia, cu active cumpărate în Italia sau Germania, a preluat un pachet de acţiuni în grupul de retail german Metro, cu opţiunea de a deveni acţionarul majoritar. Deci investitorul ceh nu s-a limitat să cumpere operaţiunile dintr-o ţară, ci a intrat în tot grupul german, care are şi peste 30 de magazine în România, cu afaceri de 1 miliard de euro.
În acest moment, tot grupul german Metro valorează între 4 şi 5 miliarde de euro, iar dacă Daniel Kretinsky vrea să devină acţionarul principal, trebuie să pună la bătaie un miliard de euro. Peter Keller, cel mai bogat om din Cehia, a cumpărat acum doi ani prin fondul de investiţii PPF clădirea Metropolis din Bucureşti, iar acum se uită la o altă clădire care se află lângă sediul guvernului. Aceste clădiri erau la vânzare şi putea să le cumpere orice investitor român, dar poate randamentul din acest sector – de 6-8% pe an în euro – este considerat prea mic.
Fondul de investiţii NEPI, cu investitori sud-africani, a devenit în 10 ani cel mai mare proprietar de malluri din România atât prin achiziţii (Promenada), cât şi prin noi dezvoltări (Mega Mall). Sud-africanii au reuşit ca în 10 ani să cumpere tot ce se putea cumpăra şi era la vânzare în România. Creierul din spatele NEPI a fost Martin Slabbert, dar NEPI este condus acum de un român, Alex Morar. Preşedintele consiliului de administraţie este Dan Pascariu, preşedintele boardului UniCredit Bank România.
Cel mai mare proprietar de birouri din România este fondul de investiţii Globalworth, creat şi condus de Ioannis Papalekas, un investitor grec care şi-a început aventura în România la începutul anilor 2000 cumpărând şi închiriind apartamente pe Bulevardul Unirii. Papalekas a ajuns cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România în ultimii 10 ani, exact când era criză, prin achiziţii şi dezvoltări. Papalekas cumpără acum clădiri în Polonia, în încercarea de a replica modelul şi strategia din România.
Ideea este că pe piaţă există foarte multe oportunităţi, dar care nu prea sunt cumpărate de antreprenorii sau investitorii români.
Fraţii Pavel de la Dedeman sunt o excepţie prin faptul că au pus pe masă 200 de milioane de euro pentru a cumpăra cele patru clădiri de birouri The Bridge din zona căminelor studenţeşti Regie, din Bucureşti. Strategia lor este de a-şi diversifica businessul de familie. Decât să ţină banii la bancă cu 0 şi ceva la sută în euro, mai bine câştigă 7% din chirii.
Ion Ţiriac, cel mai bogat român şi care a luat 700 de milioane de euro prin vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la UniCredit Bank, încă îşi ţine banii la bancă, în aşteptarea unor oportunităţi care apar când vine criza şi când discounturile sunt foarte mari.
De cealaltă parte, investitorii străini, mai ales cehi, slovaci, polonezi, nu mizează pe apariţia crizei, ci pe faptul că România va continua să crească într-un ritm accelerat.
Sunt prea puţine exemple de tipul Dedeman. De ce?
Antreprenorii români, cel puţin cei din imobiliare, nu gândesc în numere mari, nu pot să treacă dincolo de gardul unde au construit ceva, privesc cu reticenţă orice propunere de business şi, mai mult decât atât, nu prea vor să se asocieze cu alţi antreprenori români.
Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri, spune că piaţa are nevoie şi de antreprenori români pentru a echilibra grupurile internaţionale care câştigă teren.
Dar unde sunt aceşti antreprenori, investitori români, unde-şi ţin banii, ce fac cu ei? -
Cum a ajuns un inginer chimist să strângă o avere de 47 de miliarde de dolari
David Koch, al 13-lea în lista celor mai bogaţi oameni din lume şi coproprietarul Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi-a anunţat în iunie retragerea din business şi din viaţa politică după ce sănătatea i s-a deteriorat grav. Astfel, unul dintre cei mai mari industriaşi americani a părăsit scena de business.
Alături de fratele său, Charles Koch, a devenit legendar pentru compania creată: cu o istorie de 48 de ani de business, Koch Industries este a doua companie privată din Statele Unite, ca mărime după transportatorul Cargill, având subsidiare în aproape toate sectorele economice, printre care producţie, rafinare şi distribuţie de petrol, industrie chimică, energie, fibre şi polimeri, fertilizatori, hârtie, echipament pentru industria chimică, finanţe, trading cu mărfuri şi investiţii. Compania a înregistrat în 2017 venituri de aproximativ 100.000 de dolari şi peste 100.000 de angajaţi.
David Koch s-a născut în Wichita, Kansas, şi a crescut alături de alţi trei fraţi, potrivit The Economist. După ce a absolvit Deerfield Academy în 1959, a urmat cursurile Massachusetts Institute of Technology (MIT), de unde a plecat inginer chimist.
În 1970, David Koch a început să se implice în activităţile companiei fondate de familia sa, Koch Industries, lucrând sub coordonarea fratelui său, Charles, drept manager de servicii tehnice. Nouă ani mai târziu, după dobândirea de experienţă în business, a devenit preşedinte al propriei divizii din companie, Koch Engineering, redenumită apoi Chemical Technology Group.
Primele ameninţări de care David şi Charles a trebuit să apere afacerea au venit chiar din familie, în 1985. Atunci, Koch Industries a fost dată pentru prima oară în judecată de Bill Koch şi Frederick R. Koch – ceilalţi doi fraţi ai lor – în ceea ce urma să fie o serie lungă de procese cu privire la dreptul de proprietate, care a durat până în 2001.
Începând cu anul 2010, David Koch deţine 42% din Koch Industries, la fel şi fratele său, Charles. Industriaşul a fost implicat şi în susţinerea şi sponsorizarea partidului Republican din Statele Unite încă din 1984. Înclinaţiile politice ale lui David Koch nu au fost întotdeauna către Partidul Republican. În 1980, el a fost candidatul Partidului Libertarian pentru poziţia de vicepreşedinte, unde a candidat alături de Ed Clark.
Potrivit The New Yorker, campania Clark-Koch a fost una extrem de controversată pentru că promitea să elimine ajutoarele sociale, consiliul de administraţie al FED, legile cu privire la salariul minim, taxele corporate, toate subvenţiile pentru agricultură şi mediul de business, precum şi o serie de agenţii federale precum SEC, FBI şi CIA.Ei nu au reuşit să câştige, iar Koch s-a despărţit de libertarieni atunci când aceştia au propus eliminarea tuturor taxelor. Astfel, din 1984, David H. Koch este republican şi se recomandă drept social-liberal, potrivit ABC News. De atunci, Koch susţine drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule stem. În acelaşi timp, se opune războiului împotriva drogurilor, potrivit Forbes, şi susţine politici care promovează libertatea individuală şi principiile pieţei libere. Koch s-a opus vehement unor conflicte precum războiul din Irak, susţinând că acesta aduce „costuri mult prea mari şi ia foarte multe vieţi americane”.
David Koch a fost un critic vehement al fostului preşedinte american Barack Obama. În cadrul unui interviu pentru Weekly Standard, fraţii Koch au susţinut că Obama este „cel mai radical preşedinte pe care l-a avut vreodată naţiunea… şi a făcut mai mult rău sistemului de piaţă liberă şi prosperităţii decât orice alt preşedinte american”.
Reţeaua de sponsori politici pe care au dezvoltat-o a plecat de la 12 oameni în 2003 şi a ajuns până la 550 anul acesta. Fiecare participant la o conferinţă din Palm Springs, Calif, de anul acesta, a donatorilor pentru republicani, dă cel puţin 100.000 de dolari pe an. Banii sunt utilizaţi pentru burse şcolare, investiţii în start-up-uri, în instituţii şi în grupuri politice, potrivit Wall Street Journal.
Deşi el şi fratele său au fost susţinători convinşi ai Partidului Republican, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile prezidenţiale şi l-a dus pe Donald Trump la cârma Statelor Unite, fraţii Koch au anunţat în ultimele luni că se opun vehement politicilor comerciale desfăşurate de preşedintele american şi că vor investi până la 100 de milioane de dolari în eforturi publicitare de a se împotrivi campaniei comerciale desfăşurate de preşedinte.
Pe 5 iunie 2018, David Koch şi-a anunţat retragerea din companie din cauza problemelor de sănătate. Fratele său, Charles Koch, a scris într-o notă către angajaţi că este „profund îndurerat” de retragerea fratelui său. „David a fost întotdeauna un luptător şi se confruntă cu această provocare cu aceeaşi atitudine”, scria el.
David Koch a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu două decenii. Începând din 1998, când a aflat că suferă de cancer, a investit peste 400 de milioane de dolari în cercetare medicală. Koch a condus consiliul director al Fundaţiei pentru Cancer de Prostată şi a contribuit cu peste 50 de milioane de dolari în această fundaţie, dintre care 5 milioane de dolari s-au îndreptat spre terenul nanotehnologiei.
În 2007, Koch a contribuit cu 100 de emilioane de dolari la construcţia noului centru de cercetare al MIT, unde a fost deschis Institutul de Cercetare pentru Cancer din cadrul instituţiei. În total, Koch a donat 185 de milioane de dolari către MIT, 15 milioane de dolari către centrul medical Weill Cornell şi 30 de milioane de dolari către Centrul pentru Cancer Sloan-Kettering, potrivit Wall Street Journal.
Koch s-a retras în luna iunie nu doar din business şi mediul politic, ci şi din organizaţiile şi asociaţiile pe care le conducea sau din conducerea cărora făcea şi el parte, precum Americans for Prosperity, fundaţie pe care o finanţa cu aproximativ un milion de dolari în fiecare an. Începând din 2006, publicaţia Chronicle of Philanthropy l-a considerat pe Koch unul dintre cei mai mari 50 de filantropi ai lumii.
-
Opinie: Să bem un pahar cu fraţii şi surorile de la Lehman
A fost punctul care marchează, practic, transformarea crizei imobiliare de pe piaţa americană în criza economică mondială care ne-a afectat şi care, în anumite domenii, mi se pare a ne mai inflenţa încă.
O invitaţie pe e-mail, văzută de cei de la Financial Times, este adresată “Lehman Brothers & Sisters” şi vorbeşte despre calitatea celor din echipa băncii şi le propune să se întâlnească cu toţii; publicaţia financiară estimează că peste 200 de foşti angajaţi vor răspunde chemării.
Poate că ar trebui să ne alăturăm şi noi fraţilor şi surorilor de la Lehman.
Pentru cei mai tineri, să spunem că prăbuşirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi că a afectat întreg sistemul bancar mondial. Alţi coloşi financiari au fost socotiţi “too big to fail” şi au primit numai în Statele Unite sprijin guvernamental în valoare de 2.250 de miliarde de dolari. Criza a afectat lumea întreagă: oficiali ai Băncii Angliei estimau în 2010 că economia mondială a pierdut între 60.000 şi 200.000 de miliarde de dolari, iar analişti de la Banca Mondială apreciau că 35 de milioane de oameni au sărăcit. 5 milioane de americani au rămas fără case.
În punctul de maxim al crizei şi elanurile antreprenoriale ale românilor scăzuseră îngrijorător, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de întreprinzători. Sigur că pot exista explicaţii pentru această evoluţie, cum ar fi transformarea micilor întreprinderi ale decretului lege 54 în SRL-uri şi SA-uri, concentrări de activităţi, creşteri de fiscalitate sau talentul antreprenorilor şi puterea acestora de a rezista pe o piaţă care un deceniu şi mai bine numai comodă nu a fost.
O altă ştire de luni, 20 august, este cea cu Grecia, care abia acum a ieşit din programul de redresare economică impus de partenerii europeni.
Veţi mai fi ţinând minte toate luările de cuvânt despre grecii cei leneşi şi despre alţi europeni mai harnici care, despre Cipru, Irlanda, Portugalia sau Italia, socotite, pe rând sau grămadă victime ale propriilor neputinţe economice, accentuate de criză.
Asociat cu toate acestea, veţi mai fi ţinând minte termenul “austeritate”, devenit cu ceva vreme în urmă o marotă a liderilor europeni şi care, transpusă în România, a însemnat concedieri în sistemul bugetar, reduceri de salarii, desfiinţări de filamonici şi teatre şi exodul medicilor, care au plecat din spitale care s-au închis sau şi-au redus numărul de angajaţi. “Austeritate” se alătură altor multor termeni care au caraterizat anii de criză – subprime, bail-out, Collateralized Debt Obligation – CDO, naţionalizare, noua realitate economică, naţionalism economic. Pentru fiecare dintre aceşti termeni s-ar putea scrie câte o carte, despre modul în care au inflenţat şi influenţează ultimul deceniu; dacă nu le sesizaţi importanţa ăi influenţa, sunteţi fericiţi, într-un oarecare sens biblic.
Marea criză din anii ’30 a dus la apariţia managementului ca ştiinţă şi profesie şi dus la crearea unor departamente astăzi indispensabile unei companii – marketing, relaţii publice, publicitate.
“Clientul”, ca noţiune şi obiect de studiu a apărut tot atunci, alături de noi produse, precum nylonul şi noi modalităţi de comerţ, cum ar fi cel prin poştă.
LaFelDeMareaCriză începută în 2008 nu a avut efecte benefice, iar analiştii au vorbit mult timp de criza irosită, pentru că nu s-a schimbat nimic la nivel fundamental, deşi la un moment dat s-a tot spus despre capitalism că nu va mai fi ce a fost. Putem accepta ideea doar dacă vom constata că LaFelDeMareaCriză a dus la ascensiunea ideilor naşionaliste şi a liderilor extremişti, la supraevaluarea importanţei statului în economie, la accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci, la pierderea unor segmente majore din clasa de mijloc mondială, la o reducere a comerţului mondial şi la o scădere a influenţei globalizării.
A, şi să nu uit, la creşterea apreciabilă a casandrelor care prevestesc o nouă criză mondială, la orice strănut al buselor sau la un pic de febră pe piaţa valutară.
De aceea zic că ar trebui să ne alăturăm iniţiativei celor de la Lehman. Depinde cum vom privi paharul cu care vom bea, de aniversare sau de comemorare, în funcţie de efectele pe care le-a avut criza asupra vieţilor fiecăruia, dar momentul 15 septembrie trebuie marcat.
-
Barry Chuckle, unul dintre cei mai cunoscuţi comedianţi din lume, a murit astăzi la vâsta de 73 de ani
Barry Chuckle, unul dintre fraţii din faimosul cuplu de comedianţi Chuckle Brothers, a murit astăzi la vârsta de 73 de ani după o perioadă de boală, potrivit BBC.
Comediantul, al cărui nume real era Barry Elliott, a fost vedeta emisiunii ChuckleVision împreună cu fratele său Paul în perioada 1987-2009.
„Nu mi-am pierdut doar fratele, am pierdut jumătatea mea teatrală din ultimii mulţi mulţi ani şi pe cel mai bun prieten”, a transmis Paul.
La începutul anului, fraţii au revenit pe micile ecrane cu un nou show, Chuckle Time, de data aceasta pe Channel 5.
Filmările au fost oprite pe timpul verii din cauza condiţiei de sănătate ale lui Barry, la scurt timp după ce starea sa a început să se înrăutăţească.
„Cu mare tristeţe familia anunţă că Barry s-a stins paşnic în casa lui, înconjurat de soţia lui Ann şi de familia sa”, a transmis Phil Dale, managerul celor doi fraţi.