Tag: frate

  • Capitalistul săptămânii: Walt Disney – VIDEO

    După ce şoarecelui i s-au adăugat alte personaje, în 1937 autorul acestora a făcut primul lungmetraj animat, o producţie de un milion de dolari care aproape a falimentat compania fondată în 1923. Omul al cărui nume este un simbol american s-a născut în Chicago în 1901 şi a fost fiu de fermier. Cu 500 de dolari primiţi de la unchiul lor, a plecat din Kansas City împreună cu fratele lui spre Hollywood, unde şi-au deschis un mic studio.
    S-au angajat apoi la Universal Studios Inc. care a cumpărat personajul „Oswald, iepurele norocos„. Studioul Walt Disney a fost alimentat de imaginaţia lui Disney, fan al lui Mark Twain şi al castelelor franţuzeşti pe care le-a văzut în Primul Război Mondial, când a lucrat ca şofer de ambulanţă pentru Crucea Roşie.

    După o serie de contracte pentru folosirea personajelor Disney în scop comercial, fratii Disney au modificat pentru totdeauna industria divertismentului cu pariul pe Disneyland, un parc de distracţii construit pe un teren de circa 75 de hectare din Anheim, California. A fost nevoie de o investiţie de 17 mil. dolari, pentru care Disney a vândut o participaţie de 34,5% televiziunii ABC TV. Walt a murit în 1966, la 64 de ani, dar expansiunea Disney a continuat. De pildă. peste 10.000 de hectare de teren au fost cumpărate pentru cinci milioane de dolari pentru construirea primului parc tematic Disney World Magic Kingdom, deschis în Florida în 1971.

  • Tudor Chirilă: Ce mă, am ajuns să nu pot fura în ţara mea? Eu, care sunt şef aici în Parlament?

    “În Parlamentul României, infractorii îşi fac de cap. Cred că în capul lor e următorul discurs: <băi frate, nu mai pot să fur în ţara asta? Deci chiar am ajuns în situaţia asta în care să nu mai pot eu să fur liniştit în ţara mea? Eu, care sunt şef aici în Parlament? Nu mai pot eu să fur de câţiva fraieri din justiţie şi trei procurori şi cinci judecători, şi de şmecherii ăia din UE?>”, a transmis artistul pe Facebook.
     
    “Băi frate, nici Ceauşescu nu s-a atins de Codul Penal cum se ating ăştia. Sigur că Ceauşescu era dictator şi sigur că avea o clică şi controla ţara asta prin intermediul clientelei de partid şi de stat, şi aşa mai departe. Dar eu îmi aduc aminte că Codul Penal era Codul Penal, deci nimeni nu îndrăznea, nici Ceauşescu nu a îndrăznit să modifice Codul Penal cum îndrăznesc ăştia. Ce trăim este istoric, şi probabil că ne va marca viaţa de acum înainte pe următorii 50 de ani”, a mai spus Tudor Chirilă.
     
  • Cum arată fratele Madonnei şi de ce a trăit 7 ani pe străzi – FOTO

    Anthony Ciccone, 61 de ani, fratele Madonnei a trăit pe străzi şapte ani de zile şi s-a luptat cu adicţia de alcool, scrie Daily Mail.

    Anthony Ciccone şi-a acuzat sora că aceasta nu-l iubeşte şi că nu-i pasă de el. El a intrat într-un program de reabilitare revoluţionar unde pacienţii sunt lăsaţi să bea cât doresc. Se pare că tratamentul a funcţionat, iar acum Anthony s-ar afla în casa cântăreţei, a declarat celălalt frate Christopher.

    Înainte de asta, Anthony trăia pe străzile din Michigan şi locuia sub un pod. Anthony şi-a pierdut slujba la crama deţinută de tatăl lui şi mama sa vitregă când a fost găsit beat în vie. De atunci, cel mai mare frate al Madonnei a avut mai multe probleme cu legea.

     

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Care este motivul ce a determinat-o pe Simona Halep să se apuce de tenis

     
    ”Datorită fratelui meu am ajuns la tenis şi îi mulţumesc pentru asta. El nu s-a ţinut de sport pentru că era un pic mai greu, mai dificil cu trezitul. Trebuie să ai un pic acea dorinţă să te dedici în totalitate, dacă nu te dedici în totalitate, nu prea poţi să faci performanţă de cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep.
     
    “Am început să merg la tenis datorită familiei. Mă duceam cu mama să-l luăm pe fratele meu de la antrenamente, şi într-o zi am pus şi eu mână pe rachetă, îmi plăcea cum sare mingea, iar antrenorul Ioan Stan a zis ca ar trebui sa fac si eu tenis, pentru că lovesc bine. Aveam 4 ani şi jumatate”, a dezvăluit Simona Halep.

     

     

  • Cine este femeia suspectată de crimă la staţia de metrou Dristor. Ce transmitea aceasta pe pagina personală de Facebook

    Pe profilul de Facebook al Magdalenei Şerban, agresoarea de la metrou, există mai multe mesaje care nu au logică. Îşi acuză fratele de abuz sexual, dar şi alte persoane că „i-au distrus reputaţia pentru serviciul de servitoare în domicili particulare”.

    Ea susţine că a lucrat în Spania ca menajeră, dar mai multe persoane au filmat-o în intimitate şi „i-au stricat viaţa socială”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea nestiuta a omului care a salvat Barcelona de la FALIMENT! A sfarsit alcoolic, iar la inmormantare a venit doar fratele sau

    Patrick O’Connell este numele omului de care se leaga doua evenimente importante pentru fotbalul spaniol – singurul titlu cucerit vreodata de Betis Sevilla si, poate mai important, salvarea Barcelonei de la faliment, intr-un moment critic pentru clubul catalan.

    Povestea lui O’Connell, mai putin stiuta, si redata acum de englezii de la These Football Times, este pe cat de importanta si spectaculoasa pentru fotbal, pe atat de trista. Primul irlandez din istorie care a purtat banderola de capitan la Manchester United si omul care a gasit solutia de criza pentru ca Barca sa traiasca si dupa Razboiul Civil din perioada lui Franco, a sfarsit sarac si alcoolic, iar la inmormantarea lui a participat un singur om – fratele sau.

    O’Connell s-a nascut in Dublin, in 1887, si s-a facut remarcat in fotbal dupa 1905. Dupa o perioada petrecuta in Irlanda, la Belfast, O’Connell a facut pasul in fotbalul englez, mai intai la Sheffield, apoi la Hull City, iar incepand cu 1914, la Manchester United.

    Transferul la United s-a facut in schimbul sumei de 1000 de lire. O suma mare la vremea respectiva, pentru un adevarat star, care a preluat rapid banderola de capitan pe Old Trafford.

    Nu e gluma: Manchester United – Liverpool a fost blat la pariuri in 1915 🙂 Dovedit!

    De numele lui O’Connell se leaga un episod care a agitat fotbalul englez, intr-o perioada oricum extrem de agitata, la inceputul Primului Razboi Mondial

    Pe 2 aprilie 1915, Manchester United a intalnit rivala de moarte Liverpool, intr-un meci pe care United era obligata sa castige pentru a evita retrogradarea.

    S-a terminat 2-0 pentru United, fix scorul pe care se pariasera sume mari de bani pentru o cota de 7/1.

    Banii pariati au atras atentia autoritatilor, iar in urma unei anchete, ambele cluburi au fost gasite vinovate pentru trucarea partidei.

    S-a spus atunci ca jucatorii au avut nevoie de bani, intr-un context poate de inteles – incepuse razboiul, nimeni nu stia daca se va mai juca fotbal, sau daca se vor mai gasi alte job-uri in perioada urmatoare.

    O’Connell, care a ratat un penalty la 1-0, nu s-a numarat printre cei gasiti vinovati de blat, chiar daca era recunoscut ca fiind un om pasionat de pariuri.

    Rezultatul a fost totusi validat, iar Tottenham a fost echipa care a retrogradat in acel sezon.

    Cititi mai multe pe www.sport.ro

  • George Young, fratele mai mare al chitariştilor Angus şi Malcolm de la AC/DC, a murit

    George Young a fost şi el muzician şi a cântat în trupa Easybeats, dar a fost şi producător al AC/DC. Fraţii săi care au fondat AC/DC, una dintre cele mai mari trupe rock ale tuturor timpurilor, l-au considerat un mentor. 

    Născut în Scoţia, acesta a emigrat în adolescenţă alături de familie, obţinând cetăţenia australiană.

  • Care este motivul ce a determinat-o pe Simona Halep să se apuce de tenis

     
    ”Datorită fratelui meu am ajuns la tenis şi îi mulţumesc pentru asta. El nu s-a ţinut de sport pentru că era un pic mai greu, mai dificil cu trezitul. Trebuie să ai un pic acea dorinţă să te dedici în totalitate, dacă nu te dedici în totalitate, nu prea poţi să faci performanţă de cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep.
     
    “Am început să merg la tenis datorită familiei. Mă duceam cu mama să-l luăm pe fratele meu de la antrenamente, şi într-o zi am pus şi eu mână pe rachetă, îmi plăcea cum sare mingea, iar antrenorul Ioan Stan a zis ca ar trebui sa fac si eu tenis, pentru că lovesc bine. Aveam 4 ani şi jumatate”, a dezvăluit Simona Halep.

     

     

  • Cum a reuşit un tânăr de 30 de ani să devină primul om din Marea Britanie care a facut 1 milion de lire sterline cu ajutorul eBay

    Mark Radcliffe, 38 de ani, a devenit primul om din Marea Britanie care a facut 1 milion de lire sterline cu ajutorul eBay la 30 de ani după ce a înfiinţat First2save, o afacere cu accesorii de smartphone-uri. Apoi a înfiinţat un magazin online prin care vindea produse de baie şi a înfiinţat Victorian Plumbing în 2000. Veniturile nu au întârziat să apară, în doar 15 ani de la 30.000 de lire sterline în 2001 la 74 milioane de lire sterline în 2016, notează Financial Times

    Radcliffe deţine 75% din compania care angajează 225 de oameni, restul firmei este deţinut de fratele, mama şi contabilul său.

    “Când aveam 18 ani obişnuiam să-i spun mamei mele că până la 25 de ani îmi voi cumpăra primul Ferrari. La 26 de ani mi-am cumpărat primul automobil Ferrari”, spune el care explică că motivaţia de a câştiga mult, pe vremea când era adolescent, era să îşi cumpere o maşină de calitate. El spune că fratele său a jucat un rol important în creare companiei, acesta fiind nevoit să lucreze nopţile pentru ca ziua să stea să lucreze pentru Mark. “Nu mi-am permis să-l plătesc primele şase luni de zile”.

    Radcliffe mărturiseşte că nu a încetinit după ce a făcut primul milion de lire sterline (2013) şi se uita la următorul nivel (2 milioane profit). “Majoritatea banilor i-am folosit să ne îmbunătăţim inventarul, iar anul acesta veniturile vor depăşi 100 de milioane de lire sterline, dar eu mă uit deja spre următorul obiectiv, 200 de milioane de lire sterline”.

    Care este secretul succesului?

    “Pe scurt: multă muncă şi disciplină. Când puneam pe picioare businessul cu telefoane mobile şi Victorian Plumbing, în primi şase ani mă trzeam la 7 dimineaţa şi munceam până la 10-11 pm”, îşi aduce aminte el. Părinţii nu l-au putut susţine financiar, însă l-au găzduit şi “mama îmi gătea micul dejun, prânzul şi cina”.

    Mark Radcliffe a lucrat de mic şi la 10 ani colecta ouă pentru o fermă. “Am minţit în legătură cu vârsta. Trebuia să ai 12 ani pentru job”. El nu vrea să-şi lase toată averea copiilor lui din cauza că “imi este frică că nu vor munci greu dacă au poziţie financiară solidă. Le voi lăsa copiilor averea doar după ce împlinesc 30 de ani. Vreau să-şi creeze propriul drum în viaţă”.