BusinessMagazin

Tag: frate

  • Tânărul manager care conduce businessul înfiinţat de el şi fratele său în urmă cu două decenii

    Angelo-Dan Popa este director general al afacerii DPAP.RO, înfiinţată de el şi fratele său, Adrian, în urmă cu aproximativ două decenii. El a renunţat în 2004 la studiile de la Academia de Studii Economice din Bucureşti pentru a se alătura businessului din poziţia de agent de vânzări.

    Patru ani mai târziu, a preluat poziţia de director de vânzări şi a început mutarea treptată a businessului din zona de distribuţie către zona de soluţii complete pentru companii. Înfiinţată în 1998 de el şi fratele său, Adrian, sub denumirea juridică Biro Media Trading, compania avea iniţial ca domeniu importul de produse de birotică şi papetărie. În 2005 au lansat primul magazin online din România creat special pentru companii, cu peste 2.000 de produse de birotică şi papetărie, iar în 2013 au intrat şi pe segmentul IT&C şi al soluţiilor IT & software, al produselor de curăţenie, cât şi al serviciilor de personalizări şi catering.

    Următorul pas a fost transformarea, în 2014, într-un integrator de soluţii complete pentru companii –  soluţii IT & software, al produselor de curăţenie, cât şi al serviciilor de personalizări şi catering. Pentru anul în curs, reprezentanţii companiei previzionează afaceri de 22,8 milioane de lei (peste 5 mil. euro). Aceasta are o ofertă de peste 26.000 de produse, dintre care 60% sunt livrate din stocul DPAP.RO; compania dispune de un depozit de 1.000 de metri pătraţi şi stocuri pentru produsele uzuale în valoare de aproximativ 500.000 euro.

    Angelo-Dan dezvoltă în continuare afacerea DPAP.RO alături de fratele său, Adrian Popa, el având rolul de development şi marketing manager al afacerii. 

  • Care este rolul lui Radu Timiş Jr. în afacerea familiei şi care a fost prima lecţie de business pe care a primit-o de la tatăl său, fondatorul Cris-Tim

    „În cadrul businessului nu ne comportăm ca o familie. Fiecare răspunde de rezultatele lui şi este tratat ca un manager. Sigur, nu este uşor, pentru că suntem două generaţii diferite, lucrăm diferit, gândim diferit, avem alte viziuni asupra viitorului şi poate de multe ori apar şi scântei din cauza asta, dar sunt scântei constructive. Noi am reuşit să ne sudăm familia, să lucrăm foarte bine ca o echipă şi asta se vede şi în business”, a descris Radu Timiş Jr., 25 de ani, directorul comercial al grupului Cris-Tim, responsabilităţile sale în cadrul afacerii de familie, în cel mai recent interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

    El a început să lucreze în cadrul grupului acum trei ani, în timp ce fratele său Ştefan s-a alăturat echipei în urmă cu aproximativ doi ani şi apoi a urmat fratele mai mic, care se ocupă de conacul Casa Timiş. Un singur băiat al soţilor Timiş nu a intrat încă în business, dar se pregăteşte şi el să-şi susţină familia. „Suntem patru băieţi şi vom fi cu siguranţă o echipă solidă în viitor”, mai spune Radu Timiş Jr. Mesele în familie sunt un prilej pentru membrii familiei Timiş să vorbească tot despre business, mai ales că planurile Cris-Tim indică o continuare a dezvoltării afacerii în următorii ani. Pentru anul acesta, Radu Timiş estimează că grupul Cris-Tim va atinge venituri de 175 de milioane de euro şi se pregăteşte să intre pe piaţa vinului cu lansarea Casa Timiş.

    Profilul lui Radu Timiş Jr. a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi a fost premiat de Business MAGAZIN în cadrul galei unde a fost lansat catalogul.

  • Saga de 10 miliarde de dolari a contractelor de exploatare pe zăcămintele de gaz din Senegal continuă: Omul de afaceri Frank Timiş, gigantul BP şi fratele preşedintelui senegalez în centrul atenţiei

    Aliou Sall, fratele preşedintelui senegalez Macky Sall, şi-a dat demisia dintr-o funcţie guvernamentală la finalul lunii iunie în cadrul unui scandal de peste 10 miliarde dolari în care este implicat şi omul de afaceri român Frank Timiş, cel care a iniţiat proiectul Roşiei Montane, gigantul britanic BP Petroleum şi autorităţile din Senegal, potrivit Financial Times.

    BBC a relatat luna trecută că o companie condusă de Aliou Sall ar fi primit o serie de plăţi secrete de la o companie care şi-a securizat două licenţe offshore pentru exploatarea gazului din ţară – aceste licenţe fiind în centrul controverselor încă de acum şapte ani când au fost acordate.

    De la relatările BBC-ului, întreaga ţară este pusă pe jar, cu proteste masive în oraşul Dakar – populaţia îi cere statului să gestioneze mai bine unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume.

    Potrivit BBC, gigantul BP Petroleum a fost de acord să îi plătească omului de faceri Frank Timiş, prin compania Timiş Corp, suma de 250 milioane dolari pentru o participaţie în licenţa de exploatare a unor zăcăminte de gaz în 2014. Mai mult, BP a fost de acord să îi plătească acestuia redevenţe de 10 miliarde de dolari în următoarele decenii.

    Potrivit companiei BP, redevenţele stabilite erau mult mai mici, şi că a făcut un due diligence semnificativ înainte de a semna tranzacţia.

    La finalul lunii iunie, Aliou Sall şi-a dat demisia dintr-un corp guvernamental responsabil cu trezoreria, dar a rămas primar al suburbiei Dakar. El a lucrat pentru Timiş Corp Senegal până în 2016, iar după ce a plecat de la subsidiara respectivă, a continuat să colaboreze cu alte subsidiare ale companiei în alte ţări din Africa de Vest.

    Pentru că l-ar fi ajutat în acest deal, BBC susţine că Frank Timiş i-a plătit lui Aliou Sall 250.000 de dolari şi încă 1,5 milioane de dolari drept salariu într-o perioadă de 5 ani. Mai mult, i-a oferit lui Sall acţiuni în Timiş Corp în valoare de 3 milioane dolari.

     

     

     

     

     

  • Care sunt paşii prin care un start-up poate să obţină o primă rundă de finanţare

    Fondul românesc de investiţii cu capital de risc (venture capital) Early Game Ventures (EGV) a fost lansat anul trecut în luna decembrie, având în spate trei parteneri: Cristian Munteanu, managing partner, cu o carieră de 15 ani în marketing şi o serie de start-up-uri la a căror fondare a contribuit în SUA; Dan Călugăreanu, fost preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţară; şi Radu Stoicoviciu, cu o experienţă de 25 de ani în consultanţă, care a condus în ultimii zece ani divizia de fuziuni şi achiziţii a PwC în România şi Europa de Sud-Est. Cu o dimensiune ţintă de 28 de milioane de euro, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional de Competitivitate şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Early Game Ventures a realizat o primă tranzacţie în acest an, investiţia în SymphoPay, un start-up care a dezvoltat o platformă de integrare a plăţilor cu cardul la POS.

    Reprezentanţii Early Game Ventures au lansat recent şi un accelerator prin intermediul căruia se vor face anual investiţii de 50.000-200.000 de euro în câte 5-6 start-up-uri locale de tehnologie, pentru un procent de 7%-10% din acţiuni. În prezent, ei se află deja în discuţii avansate cu cinci start-up-uri. „Discutăm cu încă cinci companii, iar în patru din cele cinci cazuri probabil vom finaliza investiţia. Ajungem astfel la cinci investiţii de peste o jumătate de milion de euro în prima jumătate a acestui an. Sunt mai entuziasmat acum decât la momentul lansării fondului“, a declarat Cristian Munteanu, managing partner la EGV, fără să ofere însă detalii despre identitatea respectivelor businessuri.

    Ca model de funcţionare, reprezentanţii EGV spun că programul de accelerare este unul foarte selectiv, deoarece, prin prisma faptului că vor accepta anual doar cinci sau şase echipe, nu vor funcţiona „în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din România, ci vom fi deschişi către start-up-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV“, a spus Munteanu. El susţine că programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focusul“, oferind, de pildă, acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din SUA, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni.

    Când este momentul oportun ca antreprenorii români să pornească un start-up?

    „Istoric vorbind, în acest moment avem cele mai bune condiţii pentru ca un start-up să apară pe lume, să ia finanţare, să crească şi cineva să facă şi exit”, spune Dan Călugăreanu, partener al Early Game Ventures. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că pe piaţa locală există măcar un hub de tehnologie şi un mind space, precum şi alte spaţii de coworking, huburi, apoi o mulţime de evenimente „how to web” în care să se regăsească împreună atât fondatorii start-up-ului, cât şi finanţatorii, oamenii tehnici, de marketing, de vânzări care pot fi parte a ecosistemului, precum şi incubatoare – cel mai reprezentativ, în opinia lui, rămânând Innovation Labs –, dar şi destul de multe acceleratoare. „Cine îşi doreşte are posibilităţi multiple în acest moment, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj sau Iaşi. Sunt destul de multe locuri unde oamenii pot învăţa că nu e de ajuns să cunoşti programare, ci trebuie să ştii o mulţime de alte lucruri adiacente.”

    Un prim moment în care un start-up poate atrage atenţia unui angel investor este atunci când fondatorul acestuia aplică online pe diverse platforme sau participă la un demo day, unde poate fi văzut de o mulţime de angeli, spune Călugăreanu. Ulterior, dacă fondatorul ştie să îşi prezinte produsul suficient de bine, după acel moment în care se pot regla întrebările şi neclarităţile legate de start-up, se încearcă evident, încă de la prima întâlnire, o evaluare a companiei. „Acela este un moment foarte delicat, în care fondatorul crede că are o idee atât de frumoasă care valorează milioane, fără a se gândi obligatoriu la partea de execuţie, care va dura destul de mult şi care va aduce poate întârzieri sau pivotări legate de evoluţia businessului respectiv.” După o primă evaluare a start-up-ului, între angel investors are loc o sindicalizare. „Astfel, dacă start-up-ul prezintă interes, există discuţii între aceştia, care au încredere unii în ceilalţi şi înţeleg că trebuie să participe împreună la riscurile şi beneficiile respective, dacă acelea vor exista.”

    În principiu apare o a doua întâlnire, la care vor participa mai mulţi angeli şi unde se pot stabili nişte KPI (indicatori de performanţă – n.red.), astfel încât respectivul start-up să poată fi într-o formă sau alta cuantificat. O a treia întâlnire este cea în care se stabilesc condiţiile contractuale, „pentru că în principiu pe masă apare un term sheet (document cu termenii şi condiţiile agreate în contract – n.red.). De multe ori condiţiile contractuale sunt doar pe o singură pagină, în care se aşază, printre altele, condiţiile de bază.” În acest interval, potenţialii investitori supun start-up-ul unui process de due diligence, „legat evident de fondatorii start-up-ului, ce au făcut aceştia înainte – ce background au, cum arată compania, dacă există, dacă a avut alte aplicaţii către diverse surse de bani înainte sau nu. Şi în principiu apare investiţia”, explică reprezentantul Early Game Venture. Cu toate acestea, lucrurile nu se opresc în momentul în care este realizată investiţia, deoarece, susţine Călugăreanu, cel mai căutat lucru care poate veni de la un angel este suportul permanent pe care îl oferă fondatorului, fără acel suport permanent investiţia nejustificându-se cu adevărat.

    Investesc sau nu şi de ce să investesc

    Înainte ca un angel investor să ia decizia de a investi într-un start-up, va analiza o serie de factori. În primul rând, acel value proposition (elementul care aduce valoare adăugată), care trebuie să fie „cu adevărat marcant, definitoriu, diferenţiator”. La fel de important este ca fondatorul start-up-ului să-şi poată explica simplu activitatea, un lucru pe care nu doar fondatorii de start-up-uri de tehnologie, ci majoritatea oamenilor nu ştiu în general să-l facă, susţine Călugăreanu. „Dacă nu poţi să defineşti lucrul pe care vrei să-l faci într-o propoziţie, maximum două, înseamnă că ţie nu îţi e foarte clar şi atunci trebuie să vezi ce se întâmplă, unde e neînţelegerea personală pe care o ai.”

    Echipa este următorul factor extrem de important care îşi spune cuvântul în luarea unei astfel de decizii, şi mai ales „chimia pe care angelul o are cu echipa respectivă”. „A lucra în echipă este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poţi cere unui fondator de start-up. În principiu, oamenii sunt obişnuiţi să lucreze fie pe cont propriu, fie să îşi suprapună sarcinile astfel încât nimic nu este foarte clar. De aceea spun că echipa e foarte importantă”, adaugă el.

    Viziunea reprezintă un alt element cheie care va contribui la obţinerea finanţării. „Trebuie să înţeleg că acel start-up are din prima secundă valenţe internaţionale, prin care vrea să scaleze pe alte pieţe decât cea mică pe care porneşte.”

    Tehnologia este, la rândul său, un factor decisiv, deoarece faptul că un start-up foloseşte o tehnologie cât mai apropiată de momentul pe care îl trăim, dar are totodată şi deschiderea spre tehnologia viitorului, de a vedea mai departe cum poate fi adaptat businessul la lucrurile noi care vor apărea, reprezintă cu siguranţă un plus.

    Nu în ultimul rând, „şi tare important în România, este modelul de business. Pentru că avem o moştenire legată de competenţe matematice sau de tehnologie, de dezvoltare soft, dar, din păcate, în România în continuare nu avem educaţie în zona de business, de lucru în echipă, de model de business, cum să intri în piaţă, ce să faci mai departe. Şi atunci modelul de business e foarte important pentru că ne arată dacă respectivii fondatori au înţelegerea acestui lucru”, conchide Călugăreanu.

    Banii nu sunt totuşi singurul lucru cu care un angel investor vine la masa start-up-ului în care investeşte. „Pentru că în momentul în care fondatorii îşi dau o parte din companie – îşi rup practic din sufletul lor, din bucăţica pe care o deţineau atât de fericiţi – trebuie să primească totuşi ceva la schimb. Şi aş spune că mijlocirea între el şi el, între fondator şi fondator, între ideea despre cum este el nativ şi cum va trebui să devină pentru a creşte cu adevărat este cel mai important dintre lucrurile pe care un investitor le aduce la masă.”

    Un alt lucru de care start-up-ul beneficiază prin prisma unui angel investor este zona de networking, pentru că „din momentul în care un angel intră în companie, îi arată fondatorului că nu doar dezvoltarea de produs este importantă, ci sunt o mulţime de alte elemente care ajută şi trebuie să existe în dezvoltarea respectivei companii. Şi atunci relaţiile pe care le are în piaţă respectivul angel ajută foarte mult ca fondatorii să aibă întâlnirile corecte cu cei care îi pot ajuta mai bine în domeniul respectiv.”

    Partea de finanţare este, de asemenea, o zonă în care start-up-ul va primi sprijin pentru a doua oară după investiţia propriu-zisă, din partea unui angel investor – prin încercarea de relaţionare a acestuia cu investitorii din runda viitoare. „Orice investitor într-o companie ar trebui să pândească nu numai runda în care intră el, ci neapărat să gândească relaţionarea cu runda viitoare.” „Acesta e un punct foarte delicat pentru că există aceste etape de finanţare. Mai întâi iei bani de la «friends, family, fools» (familie, prieteni, fraieri – n.red.), apoi iei bani de la angel investors, următoarea etapă fiind fondurile de investiţii, iar la final private equity, care te cumpără. Ori tranziţia asta de la angels către fonduri are un moment extrem de delicat”, spune Cristian Munteanu, managing partner al Early Game Ventures.

    De ce? Explicaţia pe care el o oferă este că un angel investor care intră într-un start-up contribuie cu 50.000 – 100.000 de euro, o sumă care nu este neapărat foarte importantă. În schimb, acesta ia 30% din compania respectivă, 30% din acţiuni. „În momentul în care un angel ia 30% din companie, compania este aproape neinvestibilă de către un fond, pentru că investitorul instituţional vine, se uită la structura de acţionariat a companiei şi vede că 30% din acele acţiuni sunt moarte. Aparţin unui investitor care da, a contribuit cu nişte bani într-o etapă foarte incipientă în dezvoltarea companiei, dar care în momentul de faţă nu mai poate să contribuie.”

    Şi asta, adaugă el, pentru că un angel investor, la fel ca şi un mentor, are o agendă de telefon, îi organizează fondatorului nişte întâlniri, îl ajută cu nişte relaţii, dar valoarea pe care o adaugă el scade foarte repede în timp. „Eu ca fondator iau 50.000 de euro de la un angel investor, trei luni mai târziu el nu prea mai are cu ce să mă mai ajute. Între timp eu m-am întâlnit cu toată lumea cu care el mă putea pune în contact, am discutat cu el cam tot ce puteam discuta, poate între timp am pivotat, m-am dus cu start-up-ul în altă direcţie, în care omul ăla iniţial nu are cu ce să mă mai ajute, dar rămâne cu 30% din companie.” Chiar dacă execuţia şi echipa sunt foarte bune, tehnologia extraordinară, start-up-ul e foarte atractiv pentru investitor, totuşi felul în care arată acţionariatul poate să facă start-up-ul neinvestibil, completează Munteanu. „Şi atunci vine un fond de investiţii şi pune pe masă documentul cu termeni şi condiţii în care spune că vrea să investească, de pildă, o jumătate de milion de euro, dar numai în condiţiile în care angel investorul, care avea până ieri 30% din acţiuni, coboară la 5%, altfel investiţia nu are loc.”

    El spune că, în ciuda faptului că acest lucru, văzut din perspectiva angelului, pare abuziv, această percepţie ţine de lipsa de educaţie, „nu e doar la nivelul antreprenorului ci şi la nivelul investitorilor din ţară”. Astfel, dacă angel investorul nu este dispus să cedeze o parte din acţiuni, start-up-ul, cu fiecare propunere venită pe care o va refuza, îşi va pierde treptat din valoare, riscând în cele din urmă să moară, în lipsa unei investiţii din partea unui fond de investiţii. În opinia lui Munteanu, pentru ca un start-up să rămână un business sănătos, nu ar trebui să cedeze mai mult de 10-15% din acţiuni la fiecare rundă de finanţare.

  • Mai ştii ce face şeful tău? – Piaţa de business din România are nevoie de cancanurile din companii

    A fost un story extraordinar, care ţi-a reţinut atenţia de la prima până la ultima propoziţie. O poveste în care descria cum Jeff Bezos se întâlnea cu amanta, cum foloseau hoteluri retrase şi camere separate, cum se fereau de toate privirile. Probabil că Jeff Bezos nu ar fi făcut anunţul că divorţează de soţia lui aşa intempestiv dacă nu ar fi fost vândut presei de către fratele amantei.

    În aceeaşi ediţie a Wall street Journal, pe prima pagină în dreapta era un articol legat de un şef mare din industria de entertainment americană, care fusese prins în campania MeToo” referitoare la hărţuirea sexuală. Un alt subiect de cancan. The Wall Street Journal şi Financial Times, cele mai importante ziare de business din lume, nu ratează nicio ştire şi chiar vânează ştiri legate de ceea ce în România ar fi considerat cancan: scandalurile şi bârfele din marile companii legate de şefi, salariile directorilor care conduc companiile, corupţia din companiile private, modul cum folosesc directorii bunurile şi banii companiilor – tocmai Carlos Ghosn, fostul şef de la Renault, este acuzat că şi-a făcut nunta pe banii Renault, că avea la dispoziţie trei avioane private, că plătea studiile copiilor din banii grupului, sau că avea patru case în diferite oraşe ale lumii renovate şi plătite de companiile pe care le conducea –, de luptele interne între directori, de luptele între acţionari (un mare fond de investiţii, Elliott, care este principalul acţionar de la Fondul Proprietatea, urmărea directorii companiilor pe care le viza pentru a-i ameninţa ulterior) etc.

    Toată presa de business urmăreşte şi caută să scrie despre salariile marilor directori din marile companii: nu salariul în sine este o problemă, ci corelaţia lui cu performanţa companiei, adică acţionarii trebuie să ştie pe cine dau banii şi de ce. În ultimii ani, presa de business urmăreşte tot mai mult cazurile de corupţie din companii, aşa cum există în companiile de stat. Directorii pot supraevalua activele şi rezultatele financiare pentru a obţine bonusuri sau pentru a avea o creştere a valorii acţiunilor, care este partea variabilă şi cea mai consistentă dintr-un pachet salarial.

    Prăbuşirea Steinhoff, unul dintre cei mai mari retaileri din Europa, care deţine printre altele brandurile Kika şi Pepco, prezente şi în România, a scos la iveală o fraudă de 6,5 miliarde de euro, obţinută prin umflarea valorii activelor şi a profitului. Acum toţi se întreabă cum de a fost posibil acest lucru, cum de nu au văzut auditorii, cine a câştigat şi cât.

    Luptele interne din marile familii care deţin businessuri de miliarde, zeci şi sute de miliarde de euro sau dolari sunt subiecte de interes pentru presa de business şi nu numai.

    Spălarea rufelor în public face senzaţie. Bolile magnaţilor sau ale directorilor sunt subiecte pe agenda de business pentru că au un impact direct în viaţa companiilor. Dacă eşti persoană importantă în America şi nu declari un cancer boardului, acţionarilor sau publicului, poţi fi dat în judecată pentru ascunderea de informaţie relevantă, pentru că dacă ar fi fost cunoscută, cei implicaţi ar fi luat o altă decizie.

    Acţionarii, care au expuneri de zeci şi sute de miliarde de euro, trebuie să ştie pe cine mizează şi cine are grijă de banii lor. Între un subiect de cancan şi o analiză de politică monetară şi valutară, The Wall Street Journal sau Financial Times nu au nicio îndoială ce pun pe prima pagină. România a fost ferită de astfel de subiecte de cancanuri din business. Poate doar Cancan a mai reuşit să scoată în prim-plan câteva bârfe din cadrul firmelor sau din viaţa milionarilor români.

    Marile companii din România se confruntă şi ele cu astfel de bârfe şi cancanuri care pot avea un impact în business. „Mai ştii ce face şeful tău?” ar bate în orice moment orice ştire legată de inflaţie, majorarea dobânzilor sau creşterea cursului, care au un impact direct în buzunar, pentru că şi cancanurile fac parte din business. 

  • Bucătăria ca podoabă

    Din această experienţă, scrie The New York Times, s-a născut o colecţie de bijuterii sub formă de ustensile de bucătărie, doritoarele putându-se afişa cu un satâr sub formă de pandantiv la gât ori cu tigăi, teluri sau cuţite la urechi, intenţia creatorului fiind de a sublinia frumuseţea acestor ustensile perfecţionate de-a lungul timpului pentru funcţiile pe care le îndeplinesc.

  • Lovitură de teatru pentru omul de 146 de miliarde de dolari. Unul dintre cele mai mari SECRETE ale sale au fost vândute presei

    Publisher-ul tabloidului National Enquirer a plătit 200.000 de dolari pentru a obţine mesaje intime între CEO-ul Amazon, Jeff Bezos şi iubita sa Lauren Sanchez, potrivit Wall Street Journal.

    Presa americană scrie că American Media, compania din spatele tabloidului, a plătit această sumă către Michael Sanchez, fratele amantei celui mai bogat om din lume.

    Concluzille articolelor publicate săptămâna trecută confirmă bănuielile detectivilor angajaţi de Bezos pentru a investiga situaţia la începutul lunii februarie. Aceştia au descoperit că Michael Sanchez a fost sursa care a vândut mesajele dintre cei doi iubiţi.

    Bezos a spus spus că trustul American Media l-a ameninţat că va publica poze explicite dacă nu opreşte investigaţia cu privire la modul în care tabloidul National Enquirer a obţinut mesajele sale private.

    Fondatorul Amazon, care are o avere de 146 miliarde dolari – fiind cel mai bogat om din lume şi din istorie – a speculat în ultima perioadă mai multe variante legate de modul în care acele fotografii ar fi ajuns la presă, iar unele dintre teorii indicau chiar spre o implicare a Arabiei Saudite sau a preşedintelui american Donald Trump.

    Încă nu este clar ce înseamnă aceste descoperiri în contextul divorţului lui Jeff Bezos de soţia sa MacKenzie Bezos şi cum ar putea procedeul de partaj să fie influenţat.

     

  • Un cercetător pe nume Dan Diojdescu

    „Prima oară am plecat din România cu scopuri nonturistice în 1989”, îşi aminteşte el. A mers în Franţa, unde a urmat un master în managementul iniţiativelor culturale. După absolvire s-a mutat la Paris, unde a lucrat în marketing – „în ceea ce acolo se cheamă industriile creative” – respectiv modă, design, disitribuţie muzică, filme, cărţi.

    În Olanda a ajuns pentru că a urmat un (alt) program de master, în business management (MBA) la Erasmus University, Rotterdam, pe care l-a absolvit în 2009. „Cariera mea e ca un şuvoi de apă – curge adaptându-se terenului. Uneori se mai izbeşte de obstacole, semn că trebuie luată altă direcţie sau abordare.” Uneori are debit mai mare – semn de vremuri bune şi coloboratori isteţi. Alteori „bălteşte şi asta e semn sigur de schimbare, explică Dan Diojdescu.

    Când vine vorba de cariera sa, spune că nu are un job, ci mai multe; şi asta de ani de zile. Astfel, pe lângă supervizarea proiectelor de diplomă în Haga şi cercetarea proprie, este, alături de fratele său, Dragoş Diojdescu, partener al frimei Jupiter Artis. Din datele de la Registrul Comerţului, compania are afaceri de 240.000 de lei, doi salariaţi, iar ca domeniu de activitate figurează în sectorul publicităţii.

    Antreprenorul spune însă că firma are peste 100 de colaboratori din domenii diferite. „Nu am oameni în subordine – sunt ordonaţi ei oricum! Glumesc.” În mediul antreprenorial de azi conceptul de subordonat este înlocuit cu cel de colaborator sau partener, adaugă el.

    Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui  Dan Diojdescu?

    „Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea asta! Nu cred că mai am conceptul acesta industrial de zi obişnuită – trezit, cafea, job, cină, TV etc. L-am avut şi a evoluat în zile cu atacuri de panică, zile în care alergam să recuperez timpul pierdut şi alergarea asta nu mă făcea decât să pierd timpul – cam ca Iepurele Alb din Alice în Ţara Minunilor.”

    Sunt zile în care la 4.00 dimineaţa e deja la aeroport să prindă zborul de 6.00; în alte zile se vede cu prietenii, înoată, merge la un muzee sau expoziţii şi poate doar seara deschide calculatorul să finalizeze un concept sau un contract.

    Vine des şi în România, o dată la câteva luni, cel mai frecvent pentru businessul pe care îl are cu fratele său.

    „La momentul acesta, când vin în România din motive profesionale vin ca antreprenor, ca partener al Jupiter Artis, pentru întâlniri cu clienţii dar şi pentru documentare, pentru a lua pulsul pieţei. Faptul că locuiesc în mai multe ţări îmi dă un avantaj foarte mare, mă ajută să fiu mult mai obiectiv, strategic şi focusat.”

    Mai e România acasă?

    După anii de peregrinări, pentru Dan Diojdescu acasă rezonează cu mai multe locuri. Când se întoarce în Europa are sentimentul că e acasă, indiferent care e primul aeroport pe care aterizează.

    „Acasă, Bucureşti? Vin destul de des, la fiecare câteva luni. Am observat o îmbunătăţire a aspectului multor cartiere; în mod evident s-au făcut multe eforturi de reabilitare a spaţiului public şi creare de noi spaţii publice – unele cu mai mult succes decât altele.” De asemenea, a observat o dorinţă a oamenilor de informare asupra noilor trenduri – în special în domeniul IT, telecomunicaţii/internet, online marketing –, dar şi dorinţa de a fi parte a acestor schimbări.

    Mai mult, mare parte a studenţilor săi bulgari sau din ţările baltice îşi doresc să îşi construiască cariere în vestul Europei; pe când studenţii români vor să se întoarcă în România. „Văd asta ca un vot de încredere pentru prezentul şi viitorul ţării.”

    Lui însuşi, cel mai dor îi e de locurile din copilărie; mai ales că şi-a petrecut vacanţele la poalele munţilor, în natură, într-o lume unde oamenii se vizitau fără să aibă vreun motiv anume şi conexiunea cu mediul se făcea natural, fără exerciţii de meditaţie, traininguri sau clase de yoga. „Şi acolo lucrurile s-au schimbat, dar ceva din magia autenticităţii a rămas.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de ambuteiajul de pe DN1 într-o duminică seara, când lumea se întoarce de la munte.

    Următoarea vizită în România?

    De Paşte sau chiar mai curând. „Am crezut că mi se întâmplă doar mie, dar vorbind cu prieteni din alte ţări am văzut că şi ei au întâlnit aceeaşi reacţie. Pentru cei din ţară, de multe ori, lumea se împarte în cei «rămaşi» şi cei «plecaţi».”

    Pentru cei plecaţi, lumea se împarte între «cei de aici» şi «cei de acolo», iar cei de acolo sunt cei din ţară, dar şi prieteni, rude, colegi din alte ţări.

    „Probabil că asta vine din faptul că e mai uşor de călătorit de la Amsterdam la Brăila decât de la Oradea la Bucureşti, şi ca timp, şi ca preţ, dar şi pentru că inerţie.” La circa 30 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară în scop nonturistic – timp în care a călătorit în toată lumea şi a studiat în Italia, la Torino, în mai multe oraşe din Olanda, dar şi în Belgia – ce ar schimba Dan Diojdescu la România?

    „Primul lucru care îmi vine în minte este imaginea că în România «orice este posibil» cu conotaţie negativă. România, ca orice altă ţară, are problemele ei, mai mari decât unele ţări, mai mici decât altele.” De asemenea, are şi o mulţime de aspecte pozitive, spune el. Executivul crede că o atitudine constructivă de genul «Avem şi din cele bune, şi din cele mai puţin bune, dar lucrurile merg spre bine» poate crea o viziune colectivă care să permită valorizarea aspectelor pozitive şi o soluţionare a celor negative. „Un alt aspect care mă face să cred că poate îmbunătăţi situaţia din România este o informare obiectivă, echilibrată, la un nivel social cât mai profund, descentralizat – local şi regional. Am observant că rareori discuţiile sunt purtate la nivelul individual, comunitar sau local.”

    Acesul la informaţie diversă, relevantă şi exactă poate facilita această schimbare care porneşte de la nivel individual şi, în timp, produce o schimbare autentică şi de durată la nivel local, regional şi naţional. 

    Al treilea aspect, care de altfel este legat de celelalte două, este crearea unei atitudini nediscriminatorii, de cooperare. Polarizarea socială este o componentă prezentă în orice societate – fie că este pe motive etnice, religioase, economice, fie de altă natură.

    „Filip II al Macedoniei spunea: «Dezbină şi stăpâneşte» (divide et impera); românii au găsit o expresie şi mai plastică a acestei situaţii: «Unde doi se ceartă al treilea câştigă». Există oare posibilitatea în care toţi trei câştigă?” În Olanda, spune el, există o atitudine nonconflictuală, de cooperare, de găsire a unei soluţii. Această mentalitate se pare că este unul din factorii esenţiali care fac o ţară ca Olanda, cu infinit mai puţine resurse materiale şi imateriale decât România, să devină o putere economică mondială.

    Antreprenorul face şi alte comparaţii între România şi alte ţări şi spune că traficul din Bucureşti este „infernal şi mai stresant” decât cel din Amsterdam, dar relaxant faţă de cel din Paris. „Nu ştiu dacă asta este din cauza caracterului latin mai coleric sau din cauza unei strategii urbanistice mai coerente (în cazul Amsterdamului – n.red.), dar aş paria pe cea din urmă.

  • Clipe grele pentru fostul fotbalist Mirel Rădoi. Fratele său a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuieşte

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a fost transportat la spital, luni, după ce a căzut de la etajul al patrulea al blocului în care locuia.
     
    Surse din Poliţie susţin că ar fi vorba despre fratele fotbalistului Mirel Rădoi.
     
    De asemenea, surse judicare susţin că acesta se afla în proces de divorţ.
     
    Poliţiştii se află la faţa locului, fiind deschisă o anchetă pentru a se stabili dacă este vorba despre accident sau tentativă de sinucidere.
     

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi.