Tag: falsificare

  • Câte persoane sunt de fapt pe Facebook? Compania a închis peste 580 de milioane de conturi false

    Facebook a închis 583 de milioane de conturi false în primele trei luni ale anului, potrivit unui anunţ al companiei, afirmând că au întărit în acelaşi timp „standardele comunităţii” împotriva imaginilor violente, a propagandei teroriste şi a discursului urii.

    În încercarea de a spori transparenţa după scandalul Cambridge Analytica, Facebook a transmis că aceste conturi închise sunt separate de milioanele de încercări de creare de conturi false pe care reţeaua socială le împiedică în fiecare zi, potrivit France24.

    În ciuda acestei evoluţii, grupul a transmis că aproximativ 4% din conturile de pe platformă sunt false.

    Facebook a retras de pe platformă, doar în primul trimestru, aproximativ 30 de milioane de postări care conţineau imagini sexuale sau violente, progagandă teroristă, sau discursul urii.

    Inteligenţa artificială a ajutat la depistarea a 3,4 milioane de postări cu conţinut neadecvat, aproape de trei ori mai multe decât în ultimul trimestru din 2017.

    În 85,6% din cazuri, Facebook a detectat imaginile înainte ca utilizatorii să semnaleze acel conţinut, potrivit raportului emis a doua zi după ce compania a anunţat că a suspendat accesul a 200 de aplicaţii în cadrul reţelei, pe fondul unor investigaţii cu privire la modul în care terţii gestionează şi utilizează datele personale.

  • Ţara unde banii nu mai au nicio valoare: aurul fals dintr-un joc video este mai valoros decât moneda naţională

    În august, aurul din WoW valoara de aproape două ori mai mult decât un bolivar. Acum, valoarea aurului din joc este de şapte ori mai mare decât cea a monedei naţionale a Venezuelei. Cum este posibil? 
     
    Un dolar american valorează aproape 69 de bolivari în prezent. Preţul token-urilor jocului WoW, valută virtuală care poate extinde timpul de joc al jucătorului sau cu care poate cumpăra diferite obiecte, este de 20 de dolari. De asemenea, token-urile pot fi cumpărate şi în joc cu aur (moneda de schimb a jocului). 
     
    Aşadar, preţul curent al unui token în aur virtual este de 203,035. Asta înseamnă undeva la 10,152 de unităţi de aur virtual pentru un dolar. Astfel, aurul virtual din WoW are un preţ de 6,8 ori mai mare decât un bolivar. 
     
    Lucrurile devin şi mai ciudate dacă luăm în calcul şi piaţa neagră, unde un dolar se poate cumpăra cu peste 636 de mii de bolivari. Asta ar duce preţul aurului din joc să valoreze de 62 de ori mai mult decât moneda naţională a Venezuelei.
     
  • Cea mai mare ”aroganţă” de pe litoral s-a dovedit un fals: Nu s-a vândut nicio sticlă de şampanie de 100.000 de euro

    În cele mai mari trei cluburi dintre acestea, încasările au fost de 14,3 mil. lei, iar în cel mai mare dintre cluburi numai duminică, 29 aprilie, au fost încasări de 1,28 mil. lei. În acţiunea de control de anul trecut, sumele declarate în vacanţa de 1 mai la trei cluburi monitorizate au fost de 1,2 mil. lei.  În 2016 au fost şapte cluburi monitorizate cu sume fiscalizate totale de 441.000 de lei, iar în 2015 au fost nouă cluburi monitorizate, cu sume fiscalizate de 1,47 mil. lei.
     
    Toate aceste cluburi sunt doar în Mamaia. Conform surselor citate, cea mai scumpă sticlă de şampanie despre care mass-media a scris că s-ar fi vândut într-unul din cluburi cu 100.000 de euro ar fi fost de fapt o acţiune de marketing.
     
  • Cea mai mare AROGANŢĂ a şmecherilor din Mamaia s-a dovedit un FALS banal. ADEVĂRUL pe care nimeni n-a avut curajul să-l spună despre cluburile de FIŢĂ de pe litoral

    În cea mai puternică acţiune pe care a realizat-o până acum pe litoral cu ocazia vacanţei de 1 mai, ANAF a pus câte un om la casă în cele mai mari 16 cluburi din Mamaia, iar sumele fiscalizate declarate au fost de 17,3 mil. lei, afirmă surse oficiale.
     
    În cele mai mari trei cluburi dintre acestea, încasările au fost de 14,3 mil. lei, iar în cel mai mare dintre cluburi numai duminică, 29 aprilie, au fost încasări de 1,28 mil. lei. În acţiunea de control de anul trecut, sumele declarate în vacanţa de 1 mai la trei cluburi monitorizate au fost de 1,2 mil. lei.  În 2016 au fost şapte cluburi monitorizate cu sume fiscalizate totale de 441.000 de lei, iar în 2015 au fost nouă cluburi monitorizate, cu sume fiscalizate de 1,47 mil. lei.
     
    Toate aceste cluburi sunt doar în Mamaia. Conform surselor citate, cea mai scumpă sticlă de şampanie despre care mass-media a scris că s-ar fi vândut într-unul din cluburi cu 100.000 de euro ar fi fost de fapt o acţiune de marketing.
     
  • Rusia vrea ca ONU să înfiinţeze mecanisme pentru contracararea ştirilor false

    Maxim Buyakevich, director pe probleme de Informaţii Internaţionale din cadrul Ministerului rus de Externe, a afirmat că misiunea diplomatică a Rusiei de la ONU a recomandat încă de anul trecut înfiinţarea unor mecanisme sub egida Secretariatului General al ONU menite să combată fenomenul ”fake news”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCHIMBARE DRASTICĂ, decisă în UE. Documentele de IDENTITATE vor arăta TOTAL diferit de ceea ce ştim. TOŢI românii, afectaţi

    “Comisia Europeană propune îmbunătăţirea elementelor de securitate ale cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE (…). În contextul în care aproximativ 80 de milioane de europeni nu au cărţi de identitate care să poată fi scanate deoarece nu au elemente biometrice de identificare, obiectivul este blocarea utilizării documentelor false de către terorişti şi infractori de drept comun care vor să ajungă din state extracomunitare în spaţiul UE”, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

    Printre măsurile propuse de Comisia Europeană se numără adoptarea unor standarde comune de securitate la nivel comunitar şi “obligativitatea transpunerii datelor biometrice pe cardurile de identitate”, adică a amprentelor şi imaginilor faciale.

    “Securitatea a fost una dintre priorităţile actualei Comisii Europene încă din prima zi. Continuăm să susţinem eforturile statelor membre de a proteja mai bine cetăţenii şi de a le garanta drepturile. Astăzi, intensificăm acţiunile pentru a-i lipsi pe infractorii de drept comun şi pe terorişti de instrumentele şi resursele de care au nevoie pentru a comite delictele, respectând angajamentul în sensul unei Uniuni Europene care să ofere protecţie”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Crainicul de la TVR din timpul Revoluţiei, pus OFICIAL sub învinuire: A fost principalul factor de diseminare a ştirilor false

    “Suspectul Brateş Teodor – adjunct al redactorului şef al Redacţiei ”Actualităţi” din TVR – a fost principalul factor de diseminare a ştirilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populaţiei a României (militari şi civili).

    Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare şi civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale aşa zişilor terorişti, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc. Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice şi astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări şi distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluţionare”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Parchetul General.

    Potrivit sursei citate, procurorii militari au dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii faţă de fostul jurnalist.

    Miercuri dimineaţă, Theodor Brateş a ajuns în faţa procurorilor militari pentru a da lămuri cu privire la activitatea sa din timpul Revoluţiei de la 1989.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe ce şi-a cheltuit primul milion această tânără. Nimeni n-a mai fost în stare de aşa ceva

    Are doar 15 ani şi e mare vedetă! Iar asta i-a adus, aproape peste noapte, o avere de invidiat, de ordinul milioanelor de lire sterline!

    Danielle Bregoli este o vedetă rap care, în ciuda vârstei fragede, a reuşit să strângă o avere la care mulţi nici măcar nu visează!

    Într-un interviu acordat, recent, publicaţiei TMZ, Danielle a mărturisit pe ce a cheltuit primul milion de lire sterline. Casă, maşini, bijuterii? Nici vorbă!

    “Mi-am dat toţi banii pe unghii şi gene false”, a spus Danielle, uşor amuzată.

    Tânăra se bucură de o popularitate ieşită din comun pe reţelele de socializare, unde are milioane de fani pe care-i “răsplăteşte” cu fotografii alese pe sprânceană, scrie realitatea.net

  • Mark Zuckerberg susţine că firma Facebook este angrenată într-o luptă continuă cu entităţi din Rusia

    “Este o cursă a înarmării. Vor deveni din ce în ce mai buni”, a declarat şeful Facebook în cursul audierii sale în Congresul SUA.

    “Sunt persoane în Rusia ale căror slujbă este să încerce să exploateze sistemele noastre şi alte sisteme de Internet, cât şi alte sisteme,”, a mai afirmat Zuckerberg, care a anunţat că Facebook dezvoltă noi unelte pentru a identifica conturile false.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro