Tag: falsificare

  • Măsuri post-Caracal. Vot în Senat pentru OUG privind creşterea amenzii pentru apelurile false la 112. Regres în privinţa obligaţiei legate de cartelele prepay

    Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.62/2019 a fost adoptat cu 68 de voturi „pentru” şi şapte abţineri.

    Proiectul de ordonanţă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionmarea Sistemului Naţional unic pentru apeluri de urgenţă, se arată în raportul comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

    Un aspect important al Ordonanţei se referă la creşterea cuantumului amenzii pentru apelurile false la 112, de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei. Astfel, se vor sancţiona astfel:

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fals inginer, şef peste compania de care depinde securitatea energetică a ţării. Cine răspunde? „Marius Caraşol riscă închisoare de până la 4 ani sau amendă penală“

    Marius Dănuţ Caraşol, numit în decembrie 2018 de Dănuţ Andruşcă, ministrul economiei în funcţie la acel moment, ca preşedinte al Transelectrica (TEL), companie cu 1,5 mld. lei capitalizare şi listată la bursă, a fost ieri revocat din funcţie pe motiv că ar fi falsificat CV-ul, în contextul în care Univer­sitatea Politehnică din Bucureşti a anunţat că nu a finalizat studiile superioare, ceea ce în­seamnă că în ultimele 9 luni compania care se ocu­pă de securitatea energetică a ţării a fost condusă de un şef ale cărui ultime studii absolvite sunt 12 clase.

    Prima întrebare a investitorilor, printre care şi Pilonul II de pensii, este cine se face vinovat pentru această situaţie umilitoare pentru o companie ale cărei acţiuni sunt şi în indicele BET, referinţa bursei locale, şi ce riscă atât Caraşol, cât şi cei care l-au numit.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cartelele prepay vor putea fi achiziţionate doar cu buletinul, din 2020: Amenzi de peste 1.000 de euro pentru apelurile false la 112

    Achiziţionarea cartelei prepay se va realiza doar în urma prezentării datelor personale, din motive de siguranţă pentru cetăţeni, a afirmat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, la finalul şedinţei de Guvern.
    Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2020, persoana care doreşte cumpărarea unei astfel de cartele va trebui să prezinte buletinul.

    „Astăzi, în şedinţa de Guvern, la propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, a fost aprobată o Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legislaţiei, pentru a permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor, prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate situaţiilor de urgenţă”, a explicat Nelu Barbu.

    Purtăroul de cuvânt al Executivului a mai spus că „pentru îmbunătăţirea localizării persoanei care apelează serviciile de urgenţă, prin acest act normative, se insitutie obligaţia furnizorilor de servicii de telefonie mobile, pentru care plata se face în avans, de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii. Cu alte cuvinte, cartelele prepay vor fi furnizate doar după ce persoana care le achizionează prezintă actele de identificare. Această obligaţie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raed Arafat spune că peste 70% dintre apelurile la 112 sunt false: Una din problemele identificate este problema cartelelor prepay

    „Când venim cu concluzii, nu putem spune ce va fi adoptat la nivel de Parlament sau de Guvern, aceasta este o decizie politică, dar trebuie să semnalăm care sunt problemele. Una din problemele identificate este probelema cartelelor prepay. 70% – 72% din apeluri sunt false sau abuzive la 112 şi sunt făcute de pe telefoane fără număr, si atunci înseamnă că nu poţi lua nicio măsură. La Bihor, ieri (marţi, n.r.) , a sunat o persoană la 112, zicând că se sinucide şi a dat diferite indicii.(…) Şi-a bătut joc de ei de pe o cartelă, nu ştim a cui este”, a explicat Raed Arafat.

    Potrivit acestuia, în momentul în care este cunoscut posesorul cartelei prepay, autorităţile îl pot localiza.

    „Dacă ştim a cui este cartela, imediat poţi lua legătura cu persoana. Vorbim strict din punct de vedere al apelării la 112, nu pe alte aspecte. (…) Apeluri false sunt tot timpul (la 112, n.r.). Dar nu poţi lua nicio măsură împotriva acelei persoane. (…) Operatorul nu poate face nimic. (…) Ia din timpul celui care are urgenţă reală. (…) Suntem obligaţi să reacţionăm chiar dacă apelul e fals”, a mai explicat Arafat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori de componente auto din lume, a fost amendat cu 90 mil. euro într-un „scandal” de falsificare a rezultatelor testelor antipoluare

    Bosch, cel mai mare furnizor de componente auto din lume, ar fi livrat aproximativ 17 milioane de dispozitive tehnice echipate cu un soft care permite producătorilor auto să manipuleze rezultatul testelor privind emisiile de oxid de azot, potrivit declaraţiilor procurorilor. Bosch a acceptat amenda şi nu va face apel împotriva deciziei, au adăugat aceştia.
     
    Compania a emis joi o declaraţie prin care anunţă primirea unei amenzi în valoare de 2 milioane de euro pentru o „infracţiune normativă” şi o alta în valoare de 88 de milioane de euro în vederea penalizării „avantajelor economice” obţinute.
     
  • Şerban Nicolae, în contradicţie cu premierul Dăncilă: Voi refuza buletinele de vot pentru referendum. Nu sunt complice la fals şi uz de fals!

    “1. Voi merge la secţia de votare şi, la intrare, voi da actul de identitate, pentru validarea dreptului de vot. 2. Voi lua doar buletinul de vot pentru Parlamentul European şi voi semna pentru prezenţă în lista corespunzătoare. 3. Voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum şi mă voi asigura că în listele de prezenţă, în dreptul numelui meu, în căsuţa corespunzătoare semnăturii este trasă o linie. 4. Voi vota pentru Parlamentul European şi voi părăsi secţia de votare”, a scris Şerban Nicolae, miercuri, pe Facebook.

    Social-democratul a adăugat că referendumul este “o mare batjocură pe bani publici”, care costă peste 320.000 euro.

    “Subliniez! Pe 26 mai, voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum şi mă voi asigura că în căsuţele corespunzătoare semnăturii mele se trage o linie! Nu sunt complice la fals şi uz de fals! Domnule Iohannis, domnule Cioloş şi diverşi alţii, puţini şi penibili, nu insistaţi cu această înşelăciune. Eu nu sunt de acord că pot fi graţiaţi criminalii, pedofilii, violatorii, tâlharii, hoţii, trădătorii, traficanţii de persoane sau de droguri! Pe 26 mai 2019 nu e niciun referendum. Doar o mare batjocură, pe bani publici! Mai mult de 320.000 de euro”, a conchis senatorul PSD.

    Anterior, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în timpul unei vizite făcute în judeţul Bacău, că va merge duminică la vot şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum. „Sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei”, a adăugat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce schemă a folosit un bancher pentru a FURA 100 DE MILIOANE de dolari de la clienţi

    Fabien Gaglio a mărturisit că a derulat o schemă Ponzi de 100 de milioane de dolari, povestesc jurnaliştii de la Bloomberg într-un articol. Într-o zi de miercuri, la ora 9 dimineaţa, în Paris, îmbrăcat într-un pulover elegant şi o cămaşă albă, bancherul de 39 de ani de pe Riviera Franceză a intrat într-o secţie de poliţie şi a luat un loc într-o cameră de interogatoriu, înarmat cu un dosar de notiţe, descriu scena jurnaliştii Bloomberg.
     
    “Ca să sumarizez faptele, misiunea mea era să  înmulţesc banii clienţilor”, a declarat el. Gaglio era unul dintre cei doi manageri ai unui fond de administrare de averi elveţian denumit Hottinger & Partners. Clienţii lui erau din toată lumea: oameni de afaceri din Singapore, artişti din Italia, antreprenori în tehnologie din Statele Unite, toţi atraşi de promisiunea taxelor reduse, a profiturilor mari şi a discreţiei elveţiene. Când câteva dintre investiţii au mers prost, Gaglio a început să ia bani de la unii dintre clienţi pentru a-i plăti pe ceilalţi. În curând a ajuns să falsifice declaraţii şi semnături.

    A ţinut-o aşa timp de 15 ani, iar acum „Nu mi-a mai rămas nimic”, spune el în articolul Bloomberg. 

    Investigatorul francez nu a înţeles de ce Gaglio i-a mărturisit toate aceste lucruri. Niciuna dintre victimele înşelăciunii lui Gaglio nu era de origine franceză. „De ce ai mărturisit totul în Franţa când compania este înregistrată în Elveţia, iar tu trăieşti în Spania?” întreba Rocket. Gaglio a răspuns că unele dintre infracţiuni s-au derulat în Franţa. Niciunul dintre cei doi nu a menţionat faptul că Franţa permite foarte rar extrădarea cetăţenilor. La 4.20 PM, Gaglio a semnat o declaraţie şi s-a întors pe străzile Parisului. Data era 23 ianuarie 2013. În zilele care au urmat, partenerul lui Gaglio, un conte francez numit Jean-François de Clermont-Tonnerre, a început să dea veştile clienţilor. Instituţia mamă din care s-a desprins Hottinger & Partnners – banca franceză Hottinger & Cie, cu rădăcini care se întindeau până în secolul XVIII, a suferit pierderi care au împins-o la faliment. Victimele şi investigatorii din mai multe jurisdicţii au aflat ce s-a întâmplat, iar procurorii din Luxemburg au acţionat cel mai rapid şi l-au acuzat în primăvara aceea pe Gaglio de fals şi uz de fals, fraudă şi spălarea de fonduri furate.

    Gaglio a pledat vinovat. „După ce am trăit în minciună atât de mult timp, acum răspund la întrebări cu cea mai mare transparenţă. Nu am nimic de ascuns”. A reiterat faptul că banii clienţilor lui, precum şi ai săi, au dispărut. „Am fost prins într-o nebunie greu de explicat”, spunea el, explicând că a cheltuit totul pe călătorii extravagante, tablouri de Andy Warhol şi Keith Haring şi avioane private. Un coleg i-a descris purtarea drept „faraonică”.

    Curtea a decis ca Gaglio să plătească 150.000 de dolari, sumă pe care au considerat că şi-o permite şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile comise în Luxemburg. A făcut apel şi, după ce a petrecut un an într-o închisoare luxemburgheză, a fost eliberat temporar, iar sentinţa i-a fost redusă la patru ani. În Luxemburg se obişnuieşte să duci la capăt jumătate din sentinţă şi apoi să fii eliberat condiţionat, iar acest lucru înseamnă că Gaglio mai trebuie să stea 12 luni la închisoare când se întoarce. Apoi, este liber să se alăture familiei lui într-o comunitate exclusivistă în apropiere de Cannes, unde au închiriat o vilă, deşi el susţine că nu are bani.

    Totuşi, este posibil să nu scape chiar atât de uşor. Procurori din Geneva, unde Hottinger & Partners era înregistrată, au lansat propria investigaţie în 2013; aceasta este încă în curs, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Bloomberg. Autorităţile elveţiene nu au depus niciun fel de plângere şi nu există semne că cele din Statele Unite ar fi făcut asta. Victimele se tem că motivaţia de a urmări cazul s-a diminuat, după ce Gaglio a fost la închisoare, iar Hottinger a dat faliment.Este greu de imaginat cum ar fi putut ieşi mai bine evenimentele pentru Gaglio – de altfel, câţiva dintre clienţii lui se tem că a planificat totul.

    „Fabien Gaglio a minţit în fiecare zi timp de 15 ani”, spune Diana Benedek, o femeie de afaceri din California care spune că Hottinger & Partners i-a furat ei şi soţului ei 20 de milioane de dolari. „De ce l-ar crede cineva acum?”

    Fabien Nicholas Gaglio s-a născut pe Coasta de Azur, în 1973. S-a mutat în Londra după studii pentru a lucra în domeniul finanţelor, dar a fost prins în 200 pentru că folosea calificări false în banking pentru a aplica la Merril Lunch. A primit o sentinţă suspendată în Nisa şi, mai târziu în cursul aceluiaşi an, a reuşit să se angajeze la elitista bancă privată Rothschild din Londra. Gaglio a început să îşi facă un nume sfătuind familii europene legat de transmiterea averilor din generaţie în generaţie, iar în 2005 a fost recrutat de Hottinger & Cie. La cinci ani după mărturisirea lui Gaglio, victimele lui continuă o campanie prin care să forţeze autorităţile din mai multe jurisdicţii europene să ia măsuri; acţiunile lor nu par însă să îl afecteze pe Gaglio.

    După ce a închiriat o proprietate modestă în perioada procesului său din Luxemburg şi după ce a pretins că a supravieţuit că a pretins datorită părinţilor săi, dovezile arată că şi-a mutat familia într-o vilă al cărei cost de închiriere este de 10.000 de dolari/lună în apropiere de Beaulieu-sur-Mer, pe Riviera Franceză. În 2015, una dintre operele de artă despre care spune că a fost furată înainte de mărturia lui – o sculptură de Yves Klein – a fost vândută cu 200.000 de dolari la o licitaţie din New York, iar identitatea celui care a vândut-o nu a fost dezvăluită.

     

  • Percheziţii la Sanador într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri

    Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pun în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, la sediile administrative ale unei clinici private, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
     
    Potrivit unor surse apropiate anchetei, este verificat modul de decontare de la pacienţi şi casa de asigurări pentru prestarea de servicii medicale pentru boli cardiovasculare.
     
    Anchetatorii au indicii că se încasau bani pentru acelaşi serviciu medical (operaţie) şi de la pacienţi şi de la casa de asigurări. Aceleaşi surse au precizat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre verificări la o unitate a clinicii Sanador.
     
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
  • Vicepreşedinte al Colegiului Fizicienilor: OPT falşi fizicieni lucrează în spitalele din România. Majoritatea sunt în Capitală

    Vicepreşedintele pe Moldova al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, Marin Bodale, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că există opt fizicieni medicali falşi care lucrează în spitale, majoritatea fiind în Bucureşti, la spitale publice sau private.
     
    ”Au fost care au practicat şi în Iaşi la Institutul Regional de Oncologie şi s-au mutat anul trecut, dacă nu greşesc, la Spitalul Judeţean Bacău. Au fost angajaţi la Spitalul Judeţean Arad, la Spitalul Municipal Blaj, la spitalul orăţenesc Roşiorii de Vede. Sunt în mai multe spitale, nu numai într-un loc”, a afirmat Marin Bodale.
     
    Potrivit acestuia, falşilor fizicieni le-a fost atrasă atenţia, chiar din anii 2016 şi 2017, să nu practice profesia de fizician medical fără o recunoştere sau să se adreseze intituţiilor abilitate pentru a obţine codul de parafă.
     
    „Nu au obţinut niciunul dintre ei codul de parafă, iar o parte am sesizat conducerile spitalelor care i-au angajat, iar cei de la spital au creat posturi unicat dedicate pentru anumite persoane, de exemplu, fizician medical cu specialitatea de bioinginerie, care nu există. Bioinginerie care este o cu totul altă facultate, pregăteşte bioingineri, iar fizica medicală are alte specialităţi ca radioterapie, imagistică medicală, radiodiagnostică, laser medical, optică medicală, analiză medicală, dar nu în bioinginerie.
     
  • Un nou caz de medic fals: O femeie şi-ar fi falsificat diploma şi a lucrat ani de zile cu pacienţii

    Jurnaliştii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.

    Este vorba despre Raluca Daniela Birsan, în vârstă de 30 de ani, care şi-ar fi falsificat diploma de studii şi, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienţii la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov.
     
    Chestionată de către jurnalişti, femeia a precizat că ea nu a efectuat operaţii sau alte procedee medicale, ci doar servea instrumentarul şi scria după dictare. Însă pacienţii au mărturisit că ea le-a închis operaţiile, se mai arată în sursa citată.