Tag: export

  • Vinurile româneşti vor să cucerească europa

    BUSINESS MAGAZIN: Cum arată, în prezent, piaţa românească a vinului?
    Ionuţ Roman, director relaţii cu clienţii la Selgros: Pentru noi, piaţa de vin este extrem de importantă. În ultimii ani am investit foarte mult în gastronomie, am încercat şi am demonstrat competenţa în aşa ceva. Nu poţi să fii bun în carne, în peşte sau în legume fără să le asociezi cu vinul. Am investit foarte mult în acest domeniu, începând de la traininguri către echipele de vânzare şi până la asocieri şi organizări de festivaluri de vinuri. Noi credem în această piaţă, ţine foarte mult de centrul businessului nostru şi de dezvoltarea pe care a avut-o piaţa în ultimul timp. Cred că atingem în jur de 1.000 de etichete, majoritatea româneşti; vânzările au crescut cu aproximativ 10% faţă de anul precedent şi ponderea este de 95-98% vinuri româneşti. De la noi cumpără şi restaurantele, HoReCa, având o varietate mare de produse, de la vinuri mai ieftine până la unele foarte scumpe.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Progresul este evident şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta probabil e rău intenţionat. Dincolo de asta, din nefericire operăm în continuare cu foarte multe aproximări, ştim foarte puţine despre situaţia reală în conjuncţie cu celelalte ţări. Nu avem un proiect pentru următorii 20 de ani, să avem o ţintă pentru a putea avea şi un parcurs. Suntem în situaţia în care figurăm cu o balanţă deficitară import-export, mai mult importăm decât exportăm; mai mult, apar şi anomalii în aceste raportări internaţionale – noi importăm inclusiv din Cehia, conform rapoartelor OIV, ceea ce evident că este o anomalie, dar una care este înregistrată oficial. Pe de altă parte, consumatorii sunt cumva victimele unor mesaje care vin exclusiv din partea producătorilor, şi evident că fiecare are în spate impulsul comercial – şi câteodată involuntar – să vicieze cumva acest mesaj de educare, în sensul în care trage consumatorul către el. Prin urmare, nu e o comunicare absolut obiectivă. În urma Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), ţinut anul acesta la Iaşi, am putut coagula mediul academic şi confirma o afirmaţie făcută tot aici, în această conferinţă, anul trecut, şi anume să ajungem la o fundamentare ştiinţifică legată de faptul că pe acest teritoriu vorbim de o viticultură cu vitis vinifera de 7.000 de ani. Inventarul de specialitate, o serie de dovezi comportamentale stabilite de antropologi, chiar o serie de datări ne arată că vorbim de 7.000 de ani. Prin urmare, pentru prima dată în istoria ţării noastre avem rădăcina brandului viticol al României. Este foarte important. Putem construi un brand viticol şi apoi, eventual, să contribuim la construirea unui brand de ţară prin asta. Oricât de inspirată ar fi o agenţie de publicitate, nu poate face o imagine din nimic; avem o rădăcină, trebuie să o îmbunătăţim, trebuie să vedem ce mai adăugăm, dar de aici pornim. Mă bucur că am putut lansa aici, în premieră, această realizare care s-a făcut fără ajutorul statului.
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Din păcate, noi nu avem politici de ţară care să promoveze vinul românesc; fiecare producător, în parte, trebuie să ducă lupte grele, să aloce bugete pentru a încerca să scoată cumva nasul în lume. În ciuda acestui fapt, noi avem vinuri din ce în ce mai competitive, din ce în ce mai valoroase, unele dintre ele chiar pot sta la loc de cinste alături de tradiţionalele şi mult promovatele vinuri franţuzeşti. Piaţa românească s-a elevat, s-a cizelat, pune mult mai multă valoare pe raportul preţ-calitate; piaţa de vin este una zgomotoasă, este înfiorător dacă te trezeşti la raft şi nu ai destule informaţii, dar cu toate astea găsim lucruri foarte bune. Noi, Domeniile Sâmbureşti, suntem o cramă istorică, avem rădăcini de pe vremea lui Mihai Viteazu, avem o istorie lungă în spate, pe care încercăm să o susţinem şi să o promovăm aşa cum putem. Cramele trebuie să se reinventeze, şi cred că multe o fac, dar ar trebui să asculte şi mai mult de specialişti, de oamenii care chiar se implică în mod activ în tot ceea ce înseamnă cultura vinului.

    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Într-un stat în care viticultura şi vinificaţia sunt principalele ramuri ale economiei, e cazul să acordăm o atenţie deosebită promovării acestui sector. În Republica Moldova există Oficiul Naţional al Vinului şi Viei, care e foarte bine văzut la nivel internaţional. Pentru Republica Moldova, România este o piaţă foarte interesantă şi cu tot efortul tindem să ne promovăm aici, chiar dacă nu toate vinăriile reuşesc acest lucru. Gitana este prezentă în România de trei ani, iar succesul acestui brand nu îmi aparţine doar mie, ci şi individualităţii şi calităţii produselor. 80% din producţia noastră e exportată, suntem o ţară mică cu un consum mic.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: Am constatat că, în aceşti trei ani de când am investit în Sarica, ne poziţionăm foarte bine în categoria vinurilor rozé, având în fiecare dintre cei trei ani creşteri foarte mari, de peste 100%. Sigur că mi-aş dori ca Sarica Niculiţel să fie cunoscută pentru un singur tip de vin sau pentru un singur soi, să aibă un renume mare din chestia asta. Suntem în căutarea identităţii, dar încep deja să se contureze nişte direcţii. Ce-am învăţat cândva a fost că dacă nu vrei să depui un efort foarte mare şi costuri foarte mari pentru marketing, trebuie să ai calităţi psihosenzoriale ale produsului tău care să fie aliniate cu poziţionarea pe care ţi-o alegi. Sigur, poţi să ai un Trabant, să spui că e un Mercedes şi să bagi foarte mulţi bani în marketing, convingând lumea că e Mercedes. Dincolo de asta, noi vrem să jucăm un rol foarte important pe piaţa de vin din România, prin urmare nu ne permitem să excelăm doar pe un segment extrem de îngust.

    BUSINESS MAGAZIN: Care este diferenţa dintre vinurile pentru retail şi cele destinate HoReCa? Care variantă e de preferat pentru un producător?
    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Eu zic că e un avantaj să ai în restaurante vinuri mai deosebite, vinuri despre care poţi vorbi. În retail trebuie să avem vinuri foarte bune, de o calitate optimă, în aşa fel încât consumatorul să găsească în restaurant ceva exclusivist, greu de înţeles poate ca asociere gastronomică, iar în magazin să fie mulţumit de un vin pe care îl poate asocia seara cu un fel de mâncare. E important să fii prezent pe ambele canale, deoarece prea puţini îşi permit să fie în fiecare seară la restaurant.
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Strategia de promovare depinde foarte mult de obiectivele de business. Într-adevăr, o cramă mică se promovează un pic altfel, o cramă care are 400 de hectare sau mai mult are cu totul alte obiective. Ideea este cum aduci consumatorul să-ţi încerce produsul. Evident, prezenţa trebuie să existe pe toate canalele şi cu sortimente petru HoReCa şi retail. Noi am ales şi mediile de comunicare convenţionale, adică am înţeles că în mainstream nu poţi să ajungi decât printr-o comunicare de masă. Poţi să îi spui omului despre vinul tău, să îi spui o poveste, el ajunge să îl deguste şi eventual îl recomandă mai departe. Alte modalităţi sunt prezenţa la tot felul de evenimente specifice, unde omul se duce decis să deguste un vin bun, să facă o asociere culinară. Acum, fiecare înţelege cum crede să îşi facă promovarea, dar aceasta trebuie să fie onestă şi pe un produs de foarte bună calitate.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Cred că marea provocare pentru viitor ar fi să încercăm să delegăm competenţe, pentru că producătorii au suficient de multe lucruri de făcut. Trebuie să încercăm să anticipăm tiparul de consum şi ocaziile de consum pe care le vor avea tinerii în următorii 5-10 ani. Schimbarea de paradigmă este fantastică, schimbarea de comportament este fantastică, mijloacele cu care ei comunică şi economia de mijloace pe care o fac când comunică nu este specifică generaţiei noastre. Noi suntem pe tiparele de gândire – şi aplicăm în practică aceste tipare – după ceea ce am învăţat; majoritatea cărţilor bune pe care noi le-am citit sunt scrise până în ’65, ca să spun aşa, şi ne apropiem de curente noi de gândire mai mult din curiozitate, nu suntem neapărat dispuşi să le şi aplicăm.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: Cu privire la distincţia dintre HoReCa şi retail, cred că în mare parte aceasta este subiectivă, nu este datorată producătorilor, ci este cumva rezultatul unor opţiuni pe care le fac proprietarii de restaurante. De multe ori, acest lucru are de-a face cu lipsa de competitivitate a acestei pieţe. E clar că dacă vezi un vin cu 30 de lei în raftul unui magazin şi cu 150 de lei pe un meniu de restaurant, consumatorul va avea o reacţie negativă. Sigur, există câteva lucruri obiective cum ar fi condiţiile de păstrare pentru nişte vinuri de top într-un raft de retail, dar în general vinurile, ca şi alte produse, nu stau cu anii pe acele rafturi. Pe măsură ce piaţa va deveni tot mai competitivă pe zona HoReCa, o să vedem o deplasare a acestui trend, urmat de proprietarii de restaurante, de a refuza cu obstinaţie listarea unor produse care se găsesc şi în retail. Nu va dispărea, dar se va diminua în timp această presiune.

    BUSINESS MAGAZIN: Cine îşi poate asuma meritele pentru evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte educarea consumatorilor faţă de vin? A dus aceasta la schimbarea obiceiurilor de consum ale românilor?
    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Eu zic că astăzi consumatorul e deschis la ideea de a degusta sau de a descoperi multitudinea de vinuri, de gusturi, şi e bine că nu suntem setaţi să bem doar vin roşu sau alb, ci că suntem orientaţi să asociem gastronomic un vin.
    Ionuţ Roman, director Relaţii cu clienţii, Selgros: În primul rând, românii cumpără vinuri româneşti, ceea ce e foarte bine. În al doilea rând, încep să cumpere calitate, ceea ce e îmbucurător. Noi vindem vinuri de până la aproximativ 2.200 de lei, avem parteneri care cumpără vinuri între 400 şi 800 de lei în mod constant. Comportamentul clienţilor este strâns legat de evoluţia pieţei gastronomice din România, nu se poate diferenţia, şi atunci observăm că pe măsură ce una se dezvoltă, cealaltă o urmează. Da, oamenii plătesc mai mult pentru calitate.

    Marius Iliev, director general, Via Viticola Sarica Niculiţel: De aproximativ 10 ani, industria aceasta a cunoscut nişte transformări importante în ceea ce priveşte tipul de acţionariat – aproape toate companiile sunt private în momentul de faţă. Eforturile pe care le vedeţi la fiecare târg, la fiecare eveniment sunt substanţiale din partea producătorilor, iar asta lasă urme, duce la educarea consumatorului. Pe de altă parte, apare şi o creştere a puterii de cumpărare a consumatorului. Ne amintim poate, din comportamentul nostru, cât de uşor ne vine să plătim o sumă anume pe o sticlă de vin când suntem în străinătate şi cât de greu ne vine să plătim jumătate din acea sumă pe o sticlă de vin de aceeaşi calitate când suntem acasă.

    Cătălin Păduraru, preşedinte, IWCB: Orice observaţie legată de schimbarea de comportament ţine de o evoluţie naturală. Sigur, informaţia a circulat, există internetul, bibliografia de specialitate este din ce în ce mai consistentă, oamenii circulă în toată lumea şi, evident, există o putere mai mare de a alege într-un mod conştient. Dar asta e ceva ce au făcut toate ţările, ceea ce facem noi acum nu este decât să păstrăm decalajul pe care îl avem faţă de celelalte state. Nemulţumirea unora ca mine nu este că nu suntem pe drumul cel bun, ci că trebuie să accelerăm puţin; singura şansă a României este de a comprima nişte paşi. Avem capacitatea să facem salturi, nu ne lipseşte absolut nimic, trebuie doar să învăţăm din nou – nu ştiu unde s-a pierdut asta – să unim energiile astfel încât să putem avea rezultate şi mai bune. Fără a face proces de intenţie vreunui producător, pentru că îi iubesc aproape pe toţi, oricum ar fi, businessul dictează comunicarea. Şi în această idee, onestitatea este până la un anumit punct – nu înseamnă că ascunzi ceva, că spui că e un soi şi de fapt e un alt soi, dar câteodată forţezi către produsul tău. Or, educaţia de bază se face către masă şi un prim pas ar fi ca toată ţara să ştie noile valori ale cramelor româneşti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum e perceput vinul „made in RomAnia“?
    Valentina Vesler, director de Comunicare & PR, Valvis Holding: Consumatorul român nu e musai consecvent cu alegerile lui, consumatorul român încearcă. Totul porneşte de la educaţie şi dacă informaţia nu e transmisă aşa cum trebuie şi există acea suspiciune că vinurile sunt făcute din pastile – toate acele legende underground care există – să alegi un vin românesc e o întreagă bătaie de cap. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi în educarea consumatorului român, din ce în ce mai mulţi, iar ăsta este un lucru bun. Dar şi acei oameni ar trebui să se armonizeze pe un anume tip de informaţie, veridică şi obiectivă. Ei bine, dacă acea informaţie ar ajunge la consumatorul român, lucrurile s-ar schimba mult mai mult, pentru că există o întreagă iluzie şi o dorinţă să bem vinuri din import, din lumea nouă, iar producătorii români încearcă să se bată cu această mentalitate.

    BUSINESS MAGAZIN: Care este starea actuală a turismului viniviticol în România?
    Laurenţiu Achim Avram, preşedinte, Sommelier Federation România: Turiştii vin, de obicei, în locurile care sunt promovate. Nu am văzut niciun fel de promo al României viniviticole, poate mi-a scăpat mie sau poate nu există. Renumele României ca ţară producătoare de vin nu este chiar unul foarte bun. Eu zic că nivelul de civilizaţie al unui popor se vede în modul în care acesta mănâncă şi bea, la toate nivelurile sociale, or acest nivel la care România a ajuns nu este prezentat nicăieri. Cred că această imagine este şi vina noastră, a tuturor; cei care pot să facă ceva în această direcţie o fac şi o fac bine, zic eu, cramele îşi fac singure promovare pe toate căile pe care le au la îndemână. Cred că ar trebui să existe o mai bună promovare a României turistice, poate un canal de televiziune specializat, un canal civilizat care ar transmite acest mesaj mult mai concentrat şi acolo unde trebuie.

    Victor Melian, Chef: Din păcate, turismul viniviticol este o struţo-cămilă în care trebuie să avem o formă de cazare, o formă de transport, în clipa aceea ar trebui să avem şi şosele – pentru cei care au fost prin Europa, turismul viniviticol este foarte complicat. El pare foarte simplu în Italia sau Franţa, unde se face chestia asta de foarte, foarte mult timp şi a ajuns la un nivel de excelenţă. Am avut plăcerea şi bucuria să însoţesc de mai multe ori grupuri organizate de către ambasadele bucureştene, dar eşti limitat din cauza timpului la zonele limitrofe; dacă sari de o zi, deja se complică noţiunile de cazare şi transport. Eu cred că România îşi vinde la fel de prost mănăstirile şi cramele, locurile istorice, cred că e o terra virgina pe care cineva ar putea să o exploateze senzaţional. Cu regret, sunt foarte, foarte puţini turişti, din cauza condiţiilor care sunt, în continuare, improprii. E un citat al lui Gheorghe Dinică, dintr-un film celebru, care mie îmi place foarte mult: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic“. Degeaba avem crame, vinuri, dacă nu avem povestitorul care să vândă circuitul ăsta, pentru că turismul viniviticol nu are pretenţii enorme de la cazare, este un turism de eveniment, de amintire; poţi să stai seara la o cramă, în faţa focului, să auzi nişte poveşti minunate despre via cu pricina şi eventuale legende locale cu Ilene Cosânzene şi gata, eşti vândut. Asta trebuie să facem, să avem povestea.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: În acest tip de turism nu este vorba doar despre vin, este vorba despre viţă, despre procesul de vinificaţie şi, cel mai important, este vorba despre oamenii din spate şi povestea lor. Este şi motivul pentru care clientul îşi doreşte să aibă o interacţiune personală, emoţională cu acel producător. Este motivul pentru care nu se mulţumeşte doar să citească informaţiile de pe o etichetă, vrea să meargă la faţa locului, să simtă energia respectivă, să aibă o experienţă – despre asta este vorba. În momentul în care acel consumator pleacă, iese pe poarta cramei, el devine un ambasador al vinului şi al producătorului respectiv.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Turiştii care întreabă de vinuri preferă să consume soiurile autohtone, din păcate nu am reuşit să ne păstrăm foarte bine soiurile, nu avem declarate foarte multe. Greşeala mare a producătorilor de vin este că au plantat foarte multe soiuri internaţionale, şi aici e şi problema: turistul care vine la noi în ţară ar vrea să consume un vin care conţine măcar un soi românesc, cupajul respectiv să aibă aşa ceva în compoziţie. Şi noi am făcut aceeaşi greşeală, dar eu, personal, nu m-aş apuca să fac un vin din Cabernet Sauvignon şi să îl dau ca vinul meu emblemă, deşi soiul este foarte frumos şi se vinifică foarte bine, are potenţial bun şi de învechire, dar eu cred că trebuie să stea neapărat lângă nişte soiuri autohtone. E adevărat că nouă, oenologilor, ne-a fost mai uşor să vinificăm soiurile internaţionale, pentru că în regiunile cu tradiţie veche – Franţa, Italia, Spania – sunt şcoli destul de bine specializate pe treaba asta şi atunci s-au făcut foarte, foarte multe cercetări pe acele soiuri. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la soiurile noastre, cu care putem să avem nişte experienţe şi la care putem încerca, continuu, să îmbunătăţim calitatea. Avem Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, care este iubită de italieni, chiar s-ar putea cultiva în anumite regiuni din afară.

    Anca Maria Vlădoi, marketing manager, Domeniul Vlădoi: Fiind foarte aproape de Constanţa, aş putea spune că suntem un oraş sezonier. Am simţit o creştere anul acesta, pentru că şi numărul zborurilor pe aeroportul Mihail Kogălniceanu a crescut. Am avut foarte mulţi estonieni, ştiau că România produce vin şi, oricum, celor care vin la noi la cramă încercăm să le dăm spre degustare soiurile româneşti. Turiştii sunt curioşi şi reacţionează foarte bine la soiurile locale. Avem 17 hectare pe care cultivăm 11 soiuri, e destul de greu să le manageriem.

    Cristian Podar, director general, Villa Vinea: Eu văd România viniviticolă la început, sunt destul de puţine crame deschise. Din punctul nostru de vedere, turismul viticol este la început, dar avem semnale pozitive, sunt foarte mulţi turişti străini şi mai puţini români.

    Alina Iancu, fondatoare, crameromania.ro / revino.ro: Eu aş spune că turismul viticol este unul de business, cele mai multe evenimente pe care le organizez – fie ele degustări de vinuri în Bucureşti sau team buildinguri – sunt pentru companii din România cărora le vin delegaţi străini şi vor să organizeze ceva la crame. Foarte rar organizez grupuri private cu public din România. Pe de altă parte, acest turism nu este dezvoltat pentru că nici cramele nu sunt deschise cu adevărat, nu au răbdarea de a sta jumătate de oră sau o oră să vorbească cu două persoane, şi atunci impun un număr minim de 8-10 persoane. Turismul viticol înseamnă să vinzi vinul de la cramă şi poate să diminuezi alte cheltuieli de marketing prin care te promovezi prin ţară, dar trebuie să investeşti o perioadă mai lungă de timp. O problemă pe care o au cramele este că nu vor să se identifice şi să facă degustările cu produse locale. Cum ar fi să meargă să cumpere 5 kilograme de brânză de la un localnic şi să le vină doar 10 turişti? Nu vor să investească în lucrul acesta, dar dacă nu ne folosim şi de partea de gastronomie, nu putem să evoluăm pe partea de vinuri. Eu am identificat peste 185 de crame cu vin îmbuteliat şi peste 80 dintre ele fac turism viticol, dar zic eu că doar jumătate ştiu să îl facă cu adevărat, să ţină o degustare cum trebuie, să aibă personal specializat.

    BUSINESS MAGAZIN: Cât de importantă este dimensiunea turismului viticol pentru imaginea unei crame?
    Cristian Podar, director general, Villa Vinea: Din punct de vedere legislativ, în România producătorii de vin nu pot fi trataţi aşa cum au fost cei din Germania sau Italia, respectiv ca până într-un anumit număr de locuri să nu respectăm întru totul legislaţia restaurantelor. Prin urmare, investiţia pe care trebuie să o facem este foarte mare, şi toţi investitorii în viticultură încearcă, în primul rând, să îşi recupereze banii din principala activitate, adică producţia de vin. Celelalte activităţi, printre care şi turismul viniviticol, sunt lăsate mai la urmă. Îţi trebuie foarte multă răbdare, îţi trebuie oameni cu experienţă, îţi trebuie buni povestitori atunci când primeşti un grup, pentru că nu se poate ca o dată să povestească cineva din magazin şi a doua oară directorul general. În concluzie, ne ajută foarte mult – eu ştiu producători care vând 15-20% din producţie doar prin magazinele proprii datorită turiştilor. Un producător cu 5 hectare îşi poate vinde întreaga producţie dacă are un local micuţ, un restaurant cu câteva mese unde să servească nişte produse; la Villa Vinea vindem cam 30% din producţie prin magazinele proprii.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: Noi am încercat să oferim catering doar cu produse locale, dar nu am putut pentru că nu am găsit suficienţi producători care să aibă acele produse cu certificatele de calitate necesare.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Să nu uităm că suntem încă la început cu afacerile din domeniul vinului. Avem 10 ani de zile în care am investit în crame şi poate că mai avem mulţi ani până să ajungem la nivelul celor de afară, chiar dacă am evoluat destul de rapid. E clar că trebuie să ne unim cu mici producători din alte zone, dar să nu uităm că perioada e una scurtă.

    BUSINESS MAGAZIN: Cum arată experienţa ideală a unui turist venit la o cramă?
    Victor Melian, Chef: Să poată să aterizeze la un aeroport civilizat, să se urce într-un autocar civilizat – asta avem –, să circule pe nişte drumuri unde eventual să nu facă o medie de 25 de kilometri pe oră, să ajungă la un loc prietenos, şi asta mi se pare mult mai important decât nivelul de cazare; este vorba de o experienţă, amintirile din momentul vizitei sunt mult mai importante decât patul din cameră. Lumea vrea astăzi experienţe, vrea să audă poveşti. România vrea să aducă turişti din străinătate, dar nu prea înţeleg de ce, pentru că avem 15 milioane de clienţi pe care nu îi bagă nimeni în seamă. Sigur, sunt nişte probleme tehnice incredibile pe zona culinară, trebuie să ai o mie şi una de hârtiuţe pentru nişte kilograme de brânză şi 25 de frigidere; nu cifrele contează, dar toate aceste probleme te costă. Sunt nişte sume pe care nu ţi le poţi permite. În Franţa, omul ţi-a scos o bucată de brânză din frigider, a pus-o pe masă, ai băut două vinuri, asta e toată treaba şi e perfect legal. E bine pentru toată lumea.

    George Cojocaru, oenolog, Casa de Vinuri Ştefăneşti: Legat de potenţialul de învechire a vinului, sunt mai multe elemente de discutat. De regulă, vinurile lansate pe piaţă – ca fiind comerciale – nu au un potenţial foarte lung de învechire. Tehnologia te ajută să faci vinul să fie foarte plăcut atunci când îl lansezi pe piaţă, dar nu te ajută să păstrezi vinul o perioadă foarte lungă. Bogăţia de compuşi dintr-un vin pot să îl facă mai neplăcut, la un moment dat.

    BUSINESS MAGAZIN: Cât de dispuşi sunt românii să îşi diversifice obiceiurile de consum?
    Laurenţiu Achim Avram, preşedinte, Sommelier Federation România: Potenţialul de a încerca lucruri noi vine odată cu nivelul de dorinţă de a te educa, de a te cultiva, de a evolua, or acest lucru e strâns legat de potenţialul financiar pe care îl ai la dispoziţie. Cu cât vinurile sunt mai ieftine, cu atât diferenţele dintre ele sunt mai mici, există practic o uniformizare a gustului. Dacă ai acces doar la aceste vinuri ieftine, interesul pentru lucruri noi scade.

    Roxana Ana, managing director, Amfiteatru Vitis: Un factor în decizia de achiziţionare a unui vin este şi vârsta. Consumatorul care trece de un prag de vârstă, 50 de ani de exemplu, este mult mai rigid în decizie, este un consumator tradiţionalist – maximum două-trei opţiuni sau producători, pentru care optează de-a lungul multor ani. În schimb, generaţia tânără este mult mai flexibilă, mult mai dornică să încerce produse noi, să cunoască producători noi şi nu este la fel de fidelă unui anume brand.

    Anca Maria Vlădoi, marketing manager, Domeniul Vlădoi: Eu cred că se experimentează mai mult pe la târguri, pentru că la un restaurant nu poţi să te duci şi să experimentezi. De obicei, consumatorul alege dintr-un meniu vinul pe care îl ştie sau cel care e recomandat de un ospătar. Noi suntem prezenţi în toată ţara, dar am început să fim susţinuţi de către restaurantele din Constanţa, pentru că e normal ca fiecare turist care vine la mare să vrea să servească şi un vin local.

  • Un antreprenor din Iaşi vrea să facă un milion de euro din exportul de software

    „Când a venit vremea să plec pentru a urma o carieră în industria IT, mi-am dat seama repede că cel mai bine este să îmbin cunoştinţele tehnice pe care le-am dobândit în timpul studiilor cu experienţa trăită în companie pentru a lucra pe cont propriu. Startul a fost o companie de servicii web pe care am început-o cu un coleg de facultate”, povesteşte antreprenorul.

    Costi Teleman este fondatorul şi CEO-ul IntelligentBee, o companie din Iaşi specializată în furnizarea de servicii de dezvoltare software şi suport tehnic. A petrecut cinci ani ca angajat în timpul facultăţii, perioadă în care spune că a făcut de toate, iar printre aspectele care au condus la dezvoltarea sa se numără observarea şi participarea activă la evoluţia unei companii de la cinci la 50 de oameni. Ideea de a porni IntelligentBee i-a venit după ce a plecat din compania la fondarea căreia a participat şi despre care spune că se îndrepta mai mult în zona de vânzări. „Fiind programator şi simţind o creştere a pieţei de produse online, am decis că pot creşte o companie de servicii de dezvoltare în această direcţie. Aşa a luat naştere IntelligentBee, o companie care livrează soft la comandă şi suport tehnic către clienţii corporate din toată lumea.”
    Spune că la început compania era formată cu precădere din oameni extrem de bine pregătiţi tehnic, însă cu abilităţi de promovare şi vânzări reduse – prin urmare, primele obstacole au apărut atunci când au început să caute contracte.

    „Am dat apoi peste o altă problemă, pentru că a trebuit să dimensionăm corect numărul de oameni care pot livra serviciile către clienţi. Ne-a luat ceva timp să găsim o metodă sustenabilă de a creşte compania şi credem că am găsit-o”, spune Costi Teleman. Din punctul lui de vedere, succesul se leagă de managementul mai bun al capitalului uman şi introducerea de produse proprii în ecuaţie. „Acest lucru ne permite să creştem cifra de afaceri într-un ritm mai alert decât creşterea numărului de angajaţi.”

    Echipa s-a dezvoltat constant, an de an, pe măsură ce numărul de proiecte a crescut; numărul angajaţilor a ajuns în prezent la 35.
    „Dacă până în 2014 aveam cu precădere oameni de execuţie − programatori şi suport tehnic − de atunci am început să aducem lângă noi oameni cu experienţă pe departamente care sunt critice pentru creşterea oricărei companii, cum ar fi resurse umane, vânzări, marketing şi aşa mai departe.” Dintre proiectele dezvoltate de IntelligentBee, el aminteşte de Eventway.io, o platformă de ticketing destinată organizatorilor de evenimente din toată lumea.

    „Prin această platformă i-am putut ajuta pe cei de la Afterhills, cel mai mare festival de muzică şi artă din Moldova, să-şi administreze mai eficient vânzările de bilete pentru ediţia din acest an. Mai mult, ne-am îmbunătăţit platforma, iar noua versiune a atras mai mulţi clienţi decât ne-am aşteptat.”
    Printre aceştia se numără Salvaţi Copiii, TEDx sau FabLab. Platforma Eventway.io se bazează pe modelul business-to-business şi se adresează organizaţiilor şi companiilor naţionale şi internaţionale. Până acum, investiţia în proiect s-a ridicat la 60.000 de euro, urmând ca până la finalizare, în 2019, să mai fie investiţi încă 140.000 euro.

    Din punctul de vedere al antreprenorului, piaţa locală de servicii software şi suport tehnic este cel puţin la fel de competitivă, din punctul de vedere al calităţii serviciilor comparativ cu preţul, ca orice altă ţară din Europa de Vest.
    „Pentru noi a fost totuşi o piaţă în schimbare, însă raportul a rămas la fel de bun. Dacă acum 10 ani preţul pentru serviciile furnizate de companii româneşti era mai mic decât acum, iar experienţa era şi ea limitată din cauza lipsei de expunere la proiecte cu adevărat complexe, acum au crescut experienţa, nivelul calităţii de execuţie a serviciilor, precum şi preţul. Acum ne putem bate cu cei mai buni jucători de pe piaţă.”
    El oferă ca exemplu creşterea unui produs online pentru un client din Statele Unite, încă de la înfiinţarea companiei respective, în urmă cu opt ani. „Dacă atunci când am început să lucrăm cu ei erau foarte mici, nu aveau nici măcar un sediu, am continuat să-i ajutăm atât pe partea de dezvoltare de software, cât şi de suport tehnic până când, acum un an, au fost listaţi la Bursa din New York, iar acum două săptămâni au fuzionat cu Twilio, o tranzacţie care  s-a ridicat la 2 miliarde de dolari. Suntem mândri că am avut şansa să fim acolo şi să ajutăm la creşterea lor şi că încă le suntem parteneri.”

    Potrivit presei internaţionale, Twilio, o companie de cloud computing cu sediul central în San Francisco, a anunţat cumpărarea SendGrid (o platformă de comunicare pentru clienţi) într-o tranzacţie estimată la 2 miliarde de dolari.
    Potrivit ZF, piaţa locală de software şi de servicii de IT va depăşi în 2019 două praguri istorice: numărul de IT-işti va trece de 100.000, iar valoarea totală a industriei va trece de 5,1 miliarde de euro, conform unui studiu realizat de compania de cercetare şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC) şi Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS).

    Pentru anul în curs însă, Costi Teleman şi-a propus atingerea unei cifre de afaceri de 1 milion de dolari. „Asta ar însemna să marcăm o nouă creştere, cum de altfel s-a întâmplat cam în toţi aceşti ani, de la înfiinţare şi până în prezent.“
    Costi Teleman vede o trecere din ce în ce mai accelerată a sectorului IT de la dezvoltarea de servicii la crearea de produse proprii, care să se folosească de cele mai noi tehnologii disponibile la nivel mondial. Capacitatea de execuţie există deja, spune el, stimulată de foarte multe proiecte pentru pieţele din vest sau de peste ocean.
    „Acum suntem în procesul de formare a capacităţii de promovare, de management al performanţei şi de finanţare. În maximum doi ani vom lucra la produse pe care le vor folosi oamenii din întreaga lume, însă ele vor fi româneşti.”

  • De ce este România invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de vin de calibru mondial

    Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.
    Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

    De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

    România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

    „Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

    În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

    Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

    „Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

    Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

    Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

    Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

    Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

    Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

    În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

    Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

    Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

    „Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

    Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

    „A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

    Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

    Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.

  • Salad Box, brand românesc ajuns pe trei continente. „Înainte de a ieşi la export trebuie să ai activitatea consolidată pe plan intern“

    Cum a ajuns Sa­lad Box de la un singur restaurant cu sa­late în Cluj la o reţea de 50 de unităţi în Ro­mânia, Germania Un­garia, Al­ge­ria, Marea Britanie sau chiar SUA?
     
    „Conceptul este unul solid, con­firmat atât la nivel naţional, cât şi in­ter­naţional. Momentul în care am decis extinderea internaţională este unul bun, pieţele mature sunt pregătite pentru Salad Box şi Salad Box este pre­gătit pentru ele. Pieţele emergente au potenţial mare, doar că trebuie abordate diferit şi început şi un proces de educare a clientelei. În dezvoltare e im­portant să cunoşti elementele la care să fii fle­xibil şi la care nu“, a explicat Dan Isai, CEO al Salad Box şi unul dintre fondatorii reţelei de restaurante.
     
    Dan Isai împreună cu Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş (care a decedat recent) au înce­put în 2012 cu circa 20.000 de euro afacerea Salad Box şi au dus-o anul trecut la afaceri de 22 de milioane de euro.
     
    Salad Box a intrat pe o piaţă în care liderii sunt giganţii McDonald’s şi KFC şi au ajuns în top trei în acest domeniu ca număr de restaurante în România. 
     
  • Cine este antreprenorul român care vinde fotolii la Polul Nord şi face milioane din asta

    Adrian Rus a reuşit să descopere ceea ce mulţi alţi oameni de afaceri caută: o nişă pe care să dezvolte un produs de milioane de euro. Cum a ajuns să exporte fotolii de masaj în toată Europa şi chiar şi unui client de la Polul Nord?

    Antreprenoriatul este un stil de viaţă pe care-l adopţi atunci când eşti o persoană cu iniţiativă, cu dorinţa de a încerca, de a exploata şi explora o idee, un drum”, descrie Adrian Rus calea pe care a luat-o, în urmă cu mai bine de un deceniu.

    El a pus în Cluj-Napoca bazele Komoder, companie ce activează pe piaţa scaunelor de masaj, ce a ajuns anul trecut la 2.500 de fotolii vândute şi o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro; pentru anul în curs, Rus previzionează venituri de 3 milioane de euro.

    „În timpul liceului, familia şi profesorii mi-au încurajat latura antreprenorială; cred de asemenea că spiritul antreprenorial se mai poate moşteni”, descrie Rus orientarea înspre antreprenoriat.  

    În perioada 2006-2011, el a condus propria agenţie de creaţie, unde dezvolta proiecte online şi aplicaţii; a ajuns la concluzia că experienţa acumulată în proiectele derulate pentru diverşi clienţi îi este suficientă pentru a lansa un nou business. „Nu ştiam exact ce vom vinde, dar eram foarte decis să utilizez resursele agenţiei pentru un proiect de nişă”, spune el. A studiat piaţa, a identificat produsul care, potrivit lui, la momentul respectiv era inexistent în România şi a lansat noul proiect în 2011.
    „Prima interacţiune cu un fotoliu de masaj am avut-o în afara ţării şi mi s-a părut o soluţie foarte bună pentru sănătate”, îşi aminteşte el. 

    Obstacolele nu au lipsit atunci când a dezvoltat afacerea – variind de la găsirea surselor de finanţare până la căutarea angajaţilor.

    Compania a crescut organic, evoluând de la 2 angajaţi la 20, de la un birou de 15 mp la 2.000 mp de depozitare. Lansată oficial în 2011, în prezent Komoder este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de fotolii de masaj din România.

    Primul showroom a fost deschis în Cluj-Napoca, iar în prezent, compania are magazine deschise în Timişoara, Bulgaria, Spania, Italia şi a dezvoltat şi parteneriate de revânzare în Belgia şi Olanda. Antreprenorul menţionează însă că fotoliile sale au ajuns chiar şi la Polul Nord, după ce un client al său de acolo a observat produsele în Olanda.

    Compania lucrează cu două fabrici din China şi Taiwan, având cerinţe speciale pentru fiecare produs (de la dimensiuni, la culori şi aspecte tehnice). „De exemplu, preferăm să testăm produsul câteva luni înainte de a-l introduce pe piaţă şi alegem cu atenţie culorile şi materialele. Partea tehnică şi calitatea masajului sunt esenţiale, deoarece un fotoliu de masaj trebuie să se ajusteze în funcţie de persoana care-l ocupă.”

    Consumatorul român alocă în medie 7.000 – 8.000 de lei pentru o astfel de achiziţie, în timp ce clientul din Spania alocă 3.000 – 4.000 de euro, subliniază Rus. Aşteptările lor sunt, în schimb, similare: livrare rapidă, service şi montaj inclus, cât şi garanţie. 

    Înainte de achiziţie, clienţii se informează online, studiază produsele, datele tehnice, iar mai apoi îşi doresc o experientă în magazine, pentru a înţelege beneficiile produselor, completează fondatorul Komoder.

    Practic, mediul online şi cel fizic se completează, dar există excepţii: clienţii cu vârsta între 30-35 de ani, care se pot rezuma la experienţă online.

    „Pe termen mediu, estimăm că fotoliul de masaj va deveni un accesoriu pentru sănătate şi va fi tot mai prezent în casele românilor. Va fi un dispozitiv inteligent care va identifica persoanele cu probleme ale musculaturii paravertebrale sau cu afecţiuni ale coloanei vertebrale şi le va putea ameliora sau chiar trata”, spune Rus. Cum se diferenţiază însă produsele oferite de companie faţă de celelalte produse disponibile pe piaţă? „Calitatea fotoliilor de masaj Komoder este un factor, dar ne diferenţiem puternic şi prin serviciile oferite. Clienţii au anumite asteptări pe partea de consultanţă (uneori chiar medicală), oferim un serviciu de livrare complet adaptat clientului şi, bineînţeles, posibilităţi de finanţare.”

    În ceea ce priveşte planurile lui în continuare, pentru 2019, Adrian Rus vizează două noi showroomuri în afara ţării.
    Potrivit ZF, piaţa europeană a fotoliilor de masaj are o valoare de 500 de milioane de euro. În România, printre concurenţii Komoder se numără Masatto, tot din Cluj-Napoca, sau Chairmony din Bucureşti.

  • Cifra de a afaceri a Oltchim a crescut cu 20% în primul semestru al anului, până la 577,2 mil. lei

    Din raportul publicat pentru investitori reiese faptul că rezultate economice din primul semestru al anului 2018 pentru Oltchim S.A., au fost în creştere.

    „Cifra de afaceri realizată în primele şase luni ale acestui an de 577,2 milioane de lei, a crescut cu 20,2% faţă de perioada similară a anului trecut (când cifra de afaceri înregistra 480,2 mil lei), fiind susţinută de preţuri de vânzare mai mari la produsele clorosodice, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, precum şi de volume mai mari ale vânzărilor de oxo-alcooli şi produse clorosodice”, precizează compania.

    Compania anunţă că valoarea exporturilor realizate în perioada ianuarie-iunie 2018 a fost de 98,7 milioane de euro, atingând 80% din cifra de afaceri, în creştere cu 20,3% faţă de cele înregistrate în 2017, când era de 82 de milioane de euro, reprezentând 78% din cifra de afaceri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tineri manageri de top 2018: Marian Olteanu, director general, Gramma Wines

    Marian Olteanu a dat Bucureştiul pe Iaşi, preluând o podgorie pe care a obţinut-o în urma unor retrocedări de terenuri. În 2007, alături de părinţii săi, el a decis să acceseze fonduri europene pentru construirea unei crame. Câţiva ani mai târziu, în urma unei investiţii de peste un milion de euro, primele vinuri produse sub brandul Gramma intrau pe piaţa locală.

    În prezent podgoria Gramma e întinsă pe 17 hectare, viţă proprie, la care se adaugă alte 17 hectare luate în arendă. Podgoria are o vechime de aproape 50 de ani şi este formată din soiurile Aligoté, Fetească Regală şi Fetească Albă. Vinurile produse sub brandul Gramma sunt distribuite în proporţie de 90% în HoReCa şi de 10% în lanţurile de retail de pe plan local, iar pe pieţele de peste hotare ajung în cantităţi mici în Germania, Olanda şi Anglia.

    „Vinul ce e? Vinul e expresia strugurelui cules dintr-o anumită zonă, căruia îi aplici o anumită tehnologie modernă – dar asta nu neapărat ca să îl faci mai bun, ci ca să îl protejezi de oxidare, ca să te asiguri că iese un vin curat. Eu, dacă fac mult vin într-un an şi nu reuşesc să îl vând, mă complic; prefer să produc mai puţin şi să cresc capacitatea proporţional cu forţa de vânzare“, povestea Marian Olteanu într-un interviu acordat anterior Business Magazin. În 2016, cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro. „Ţinta noastră pentru următorii ani este să creştem calitatea“, spune Olteanu.

    Cât despre producţie, ea rămâne la un nivel de 50.000 de sticle vândute în HoReCa şi alte 50.000 pe diferite canale, aşa cum ar fi corporate sau pe export. „Ne aşteptăm la o uşoară expansiune la export, pe pieţe din sudul Europei spre care nu aveam curajul să ne îndreptăm, însă se pare că există o cerere tot mai mare pentru vinurile albe româneşti, prin prisma calităţii date de temperaturile mai scăzute“, încheie el.


    31 de ani  
    director general  
    Gramma Wines

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Cotaţiile barilului de petrol au scăzut cu 5%, sub pragul de 75 de dolari

    Potrivit Reuters însă, tendinţa preţului barilului Brent este de creştere datorită suplimentării exporturilor de petrol de calitate superioară din Libia. Corporaţia Naţională de Petrol din Libia a anunţat redeschiderea a patru terminale de export, după o perioadă de câteva săptămâni în care funcţionarea lor a fost împediecată de grupări rebele din estul Libiei conduse de comandantul Khalifa Haftar. Capacitatea de export a celor patru terminale este de 850.000 de barili pe zi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.

  • Ce afaceri au în România miliardarii lumii

    Unii au transformat competenţele inginerilor români în investiţii de zeci de milioane de euro în centre de cercetare. Alţii au văzut un potenţial uriaş de export în dezvoltarea unor fabrici în România. Miliardarii lumii, cu averi cât cifra de afaceri totală a companiilor locale, au pus România pe harta lor de investiţii, iar „influenţa” lor se vede acum în companii lider de piaţă în retail, componente auto, tehnologie sau bunuri de larg consum.

    Două dintre cele mai bogate familii din Germania – Schwarz şi Schaeffler – sunt cei mai mari angajatori privaţi din economia locală, cu peste 45.000 de locuri de muncă create în companiile pe care le deţin: Kaufland şi Lidl, controlate de familia Schwarz, respectiv Continental şi Schaeffler, producătorii din domeniul auto controlaţi de familia Schaeffler.

    Kaufland, lanţul de magazine controlat de familia Schwarz, are în România afaceri de peste 2 mld. euro şi 14.000 de angajaţi, în timp ce reţeaua de retail Lidl, şi ea membră a grupului Schwarz, merge cu paşi repezi spre vânzări de 1,5 mld. euro şi 4.500 de angajaţi. Kaufland este de câţiva ani liderul incontestabil din comerţ, în timp ce Lidl a urcat pe trei. Între cele două reţele din grupul german stă Carrefour, brand din retail care îl are în spate pe miliardarul francez Bernard Arnault, al patrulea om din lume ca nivel al bogăţiei, potrivit Bloomberg.

    De altfel, companiile din comerţ controlate de miliardarii lumii sunt printre cele mai puternice afaceri cu rădăcini antreprenoriale din România. Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan au vânzări în România ce depăşesc pragul miliardului de euro, o zonă „exclusivistă” a economiei locale din care fac parte numai 20 de companii.

    Tot peste miliard trece şi businessul Schaeffler, una dintre cele mai puternice familii din zona de producţie industrială din Europa. Schaeffler, care deţine pe piaţa locală compania cu acelaşi nume din Braşov, dar şi grupul de firme Continental, este cel mai puternic angajator privat din industria auto românească. Continental, cu vânzări de 3 mld. euro în România şi aproape 20.000 de angajaţi, este, la nivel de grup, al doilea mare jucător, după grupul Renault, proprietarul Dacia. Împreună cu angajaţii fabricii Schaeffler din Braşov, grupul industrial german are peste 25.000 de angajaţi în România, cel mai ridicat nivel atins de un investitor privat în economia locală.

    Dacă businessurile cu multe zerouri sunt încă un teritoriu al miliardarilor europeni din comerţ şi auto, creatorii marilor companii din tehnologie au văzut în România potenţialul dezvoltării unor centre de servicii, deşi ca dimensiune a vânzărilor piaţa locală este extrem de mică raportat la rulajele atinse la nivel global.
    Indiferent de dimensiunea businessurilor, miliardarii din SUA şi Europa şi-au trimis brandurile pe piaţa românească, iar următorii cinci ani ar putea aduce noi prezenţe externe pe piaţa locală. Vor urma miliardari din China şi Japonia?


    PRIMII CINCI DIN LUME ŞI CE AFACERI AU ÎN ROMÂNIA

    Nume: Jeff Bezos  #  Ţară: SUA  #  Principala companie controlat[: Amazon  #  Ce afaceri are în România: Amazon

    Amazon este unul dintre liderii mondiali care nu au ales Bucureştiul la intrarea pe piaţa locală. Gigantul american a dezvoltat un centru de servicii la Iaşi, care a ajuns în 2017 la afaceri de 155,6 mil. lei, în creştere cu 45% faţă de 2016, conform datelor de la Finanţe. Profitul net a înregistrat o creştere şi mai mare, de aproape 90%, ajungând astfel la 9,2 mil. lei. Amazon a înfiinţat centrul de la Iaşi încă din 2005, acesta având în prezent patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging, şi un total de aproape 1.000 de angajaţi.

    După Iaşi, noul pariu al celui mai mare retailer online este pe Bucureşti, unde grupul a inaugurat în mai un nou sediu al Amazon şi AWS (Amazon Web Services), care găzduieşte un nou centru de inginerie, unul de dezvoltare a tehnologiei, a soluţiilor lingvistice pentru Alexa, dar şi testare a produselor Alexa, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. Pentru acest centru, Amazon caută în prezent peste 650 de angajaţi.

    Fondatorul Amazon, în vârstă de 54 de ani, are o avere de 133 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, care realizează un index zilnic al celor mai bogaţi oameni de pe planetă. Amazon a avut în 2017 venituri de 178 de miliarde de dolari, arată aceeaşi sursă.



    Nume: Bill Gates 
    #  Ţară: SUA  #  Principala companie controlat[: Microsoft  #  Ce afaceri are în România: Microsoft

    Microsoft, acţionar la Fondul Proprietatea. Fondatorul Microsoft, în vârstă de 63 de ani, a achiziţionat în 2003 antivirusul RAV produs de compania românească GeCAD Software, tranzacţie care îl aducea pentru prima dată în prim-plan pe Radu Georgescu, fondatorul GeCAD. Dincolo de această tranzacţie, Microsoft este unul dintre veteranii industriei locale de IT&C. În ultimii ani, numele companiei americane apare în mai multe dosare de corupţie, în care foşti şefi ai companiei în România sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu zeci de milioane de euro.
    Bill Gates are, potrivit Bloomberg, o avere de 93,6 miliarde de dolari şi este al doilea om din lume ca avere după fondatorul Amazon. Miliardarul american a condus însă mai mulţi ani la rând topul bogaţilor lumii.



    Nume: Warren Buffett  #  Ţară: SUA 
    #  Principala companie controlat[: Berkshire Hathaway 
    #  Ce afaceri are în România: Lubrizol

    Lubrizol este doar una dintre companiile care fac parte din Berkshire Hathaway, imperiul controlat de Warren Buffett, care adună peste 60 de firme active în domenii precum construcţii, încălţăminte, baterii (Duracell), mobilă sau produse alimentare. Compania Lubrizol România a fost înregistrată în octombrie 2015, în Bucureşti, având ca acţionar compania Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în SUA. De altfel, şi provenienţa fondurilor cu care a fost făcută majorarea de capital din februarie este tot SUA.
    Warren Buffett este un investitor, om de afaceri şi filantrop american, care se află printre cei mai bogaţi oameni ai planetei, fiind recunoscut şi pentru stilul său de viaţă modest, în ciuda averii imense pe care o deţine. Potrivit Bloomberg, Buffett este al treilea antreprenor din lume ca avere cu 83 de miliarde de dolari.



    Nume: Bernard Arnault 
    #  Ţară: Franţa 
    #  Principalele companii controlate: LVMH, Carrefour 
    #  Ce afaceri are în România: Carrefour

    Carrefour, reţeaua de magazine în care Bernard Arnault este al doilea cel mai mare acţionar ca mărime, este al doilea mare grup din comerţul local, cu magazine care acoperă mai multe formate. Carrefour, primul jucător străin care a pariat pe consumul din România, cu un hipermarket deschis în 2001 în cartierul bucureştean Militari, s-a apropiat anul trecut de afaceri de 2 mld. euro în România, potrivit estimărilor. Grupul are peste 17.000 de angajaţi în retail. Printre brandurile construite de miliardarul francez care se regăsesc şi pe piaţa locală se mai numără Sephora sau Louis Vuitton. Bernard Arnault a devenit în aprilie anul acesta cel mai bogat om din Europa, după ce grupul Christian Dior a înregistrat vânzări record, transformându-l în al patrulea om din lume ca avere şi depăşindu-l astfel pe Amancio Ortega în topul miliardarilor lumii. În acest moment, averea francezului se ridică la 70,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.



    Nume: Mark Zuckerberg 
    #  Ţară: SUA 
    #  PrincipalA companie controlată: Facebook 
    #  Ce afaceri are în România: Facebook

    Facebook are în România aproximativ 10 mil. de utilizatori, dintre care 1,7 mil. sunt din Bucureşti. Facebook nu are, ca Google, o companie în România. Cele două companii domină împreună piaţa de publicitate online şi extrag aproximativ 80% din banii cheltuiţi pe plan local pentru reclame pe internet, conform estimărilor agenţiei Initiative Media.
    Mark Zuckerberg a pus bazele Facebook în timpul facultăţii, astfel că acum, la 34 de ani, a ajuns să deţină o avere netă de 74 de miliarde de dolari, potrivit presei americane, ceea ce înseamnă că a câştigat în medie 5,97 milioane de dolari pe zi.
    În 2017, Facebook a avut venituri de 40 mld. dolari, cu un profit de 15 mld. dolari. În 2007, când a apărut, a avut încasări de 153 mil. dolari, cu o pierdere de 138 mil. dolari.




    CEI MAI PUTERNICI MILIARDARI DUPĂ AFACERILE DEŢINUTE ÎN ROMÂNIA


    Nume: Dieter Schwarz 
    #  Ţară: Germania 
    #  Principalele companii controlate: Kaufland, Lidl  #  Ce afaceri are în România: Kaufland, Lidl

    Kaufland, reţeaua de hipermarketuri cu politică de discount controlată de familia Schwarz, este lider detaşat în comerţul local, cu o reţea de peste 110 magazine şi cu afaceri de peste 2,2 mld. euro. Lidl, a venit mai târziu pe piaţa locală, în 2011, prin preluarea Plus Discount. În doar câţiva ani însă, a ajuns locul trei în piaţă.

    Grupul Schwarz, care controlează cele două reţele, este, potrivit ultimelor date, cel mai mare retailer european, cu afaceri de circa 90 mld. euro anual. Fondat în anii ’30 de Josef, tatăl lui Dieter Schwarz, grupul Schwarz are planuri ambiţioase, în perioada următoare fiind pe listă mai mule pieţe din Europa, dar şi SUA.



    Nume: Georg Schaeffler 
    #  Ţară: Germania 
    #  Principalele companii controlate: Continental, Schaeffler  #  Ce afaceri are în România: Continental

    Continental, grupul din industria auto controlat de familia Schaeffler, este unul dintre cei mai mari angajatori din economia locală, cu 20.000 de oameni în mai multe fabrici şi afaceri de peste 3 mld. euro anul trecut. Familia Schaeffler mai are şi o fabrică de rulmenţi la Braşov, unde lucrează peste 4.000 de oameni. Cele două companii se numără printre cei mai mari exportatori din economia locală.

    Georg Schaeffler şi mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, fac parte din elita bogaţilor din Germania, controlând grupul din industria automotive Schaeffler, una dintre cele mai mari companii industriale din Europa, în proprietate familială. Grupul a dezvoltat o reţea mondială de locaţii de producţie, centre de cercetare şi dezvoltare, precum şi societăţi de vânzare în aproximativ 170 de locaţii, din 50 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.



    Nume: Gerard Mulliez   #  Ţară: Franţa   #  Principalele companii controlate: Auchan, Decathlon, Immochan, Leroy Merlin  #  Ce afaceri are în România: Auchan, Decathlon, Immochan, Leroy Merlin

    Francezul Gerard Mulliez a „trimis” pe piaţa din România mai multe dintre companiile sale, printre care lanţul de hipermarketuri Auchan, în top cinci retail local, dar şi magazinele de articole sportive Decathlon, un brand care a devenit lider pe segmentul de piaţă dedicat sportului şi plimbărilor în natură. Magazinele de bricolaj Leroy Merlin completează portofoliul local, iar la nivel de investiţii, cele mai ambiţioase proiecte sunt derulate de divizia imobiliară a grupului – Immochan.

    Miliardarul francez şi-a început cariera în business în fabrica de textile controlată de tatăl său. Ulterior, a plecat în Statele Unite pentru a asista la o serie de seminarii pe teme de comerţ, iar când s-a întors în Franţa, a deschis primul magazin în Roubaix, oraşul său natal. Pentru a strânge banii necesari expansiunii, a cerut ajutorul familiei sale, creând astfel Asociaţia Familia Mulliez. Astfel începe expansiunea rapidă a lanţului Auchan, ajuns astăzi unul dintre cele mai importante grupuri de comerţ din Europa.



    Nume: Vagit Alekperov  #  Ţară: Rusia 
    #  Principala companie controlată: Lukoil 
    #  Ce afaceri are în România: Lukoil

    Lukoil, unul dintre cele mai mari grupuri ruseşti din sectorul petrolier, controlat de miliardarul Vagit Alekperov, născut în Baku, a intrat pe piaţa din România în 1998, prin achiziţia rafinăriei Petrotel Ploieşti (pentru 53,2 mil. dolari). Ruşii au mărit capacitatea de prelucrare de ţiţei a rafinăriei şi au modernizat-o, iar în ultimii ani Lukoil a fost mereu între cele mai mari zece companii din România. Numele companiei şi al unor manageri din conducerea locală a Lukoil au fost implicate în ultimii ani într-un dosar de evaziune fiscală.



    Nume: Lakshmi Mittal  #  Ţară: Marea Britanie 
    #  Principala companie controlată: ArcelorMittal 
    #  Ce afaceri are în România: ArcelorMittal

    Miliardarul Lakshmi Mittal este în plin proces de vânzare a celui mai important activ pe care îl deţine în România, combinatul siderurgic din Galaţi (fostul Sidex), pe care l-a preluat cu 70 de milioane de dolari. Fostul Sidex este acum monedă de schimb în cadrul unei tranzacţii internaţionale mai complexe, prin care Mittal vrea să preia uzina Ilva din Italia. În era Mittal, combinatul din Galaţi a ajuns la mai puţin de 6.000 de oameni faţă de peste 27.000 la privatizare, cu o producţie redusă la jumătate. Mai mult, de opt ani combinatul din Galaţi raportează pierderi, iar afaceri sunt estimate în jurul a 3 miliarde de lei.
    Lakshmi Mittal, sau „Baronul Oţelului“, cum i se mai spune, mai deţine în România unităţi de producţie la Hunedoara şi Roman.


    Nume: Emmanuel Besnier 
    #  Ţară: Franţa   #  Principalele companii controlate: Lactalis, Parmalat   #  Ce afaceri are în România: Albalact, LaDorna, Covalact, Parmalat

    Cu o intrare semnată în 2008 prin preluarea afacerii LaDorna de la Jean Valvis, grupul francez Lactalis şi-a consolidat abia în 2016 poziţia locală şi a devenit lider în industria laptelui prin preluarea afacerii Albalact, construită de Raul Ciurtin. După LaDorna şi Albalact, Lactalis a mai bifat şi achiziţia Covalact şi a ajuns astfel cel mai mare jucător pe o piaţă de un miliard de euro.

    Emmanuel Besnier este unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din lume, fiind adesea denumit „miliardarul invizibil“. El a preluat la numai 29 de ani frâiele celui mai mare producător de lactate din lume, Lactalis, o moştenire care datează de opt decenii.



    Nume: Familia Koc 
    #  Ţară: Turcia  
    #  Principalele companii controlate: Arcelik/Arctic   #  Ce afaceri are în România: Arctic

    Grupul turcesc Arcelik a transformat fabrica Arctic din Găeşti într-un veritabil centru de export, cu afaceri de peste 2,2 mld. lei şi câteva mii de angajaţi. Cel mai mare exportator din industria electrocasnicelor este în prezent şi autor al uneia dintre cele mai mari investiţii private din economia locală, o fabrică de la zero de peste 100 de milioane de euro situată lângă Târgovişte, tot în judeţul Dâmboviţa.
    Familia originară din Turcia Koc controlează grupul cu acelaşi nume, care activează prin mai multe companii în domenii precum energie, automotive, turism, retail, IT&C sau în zona alimentară.



    ALŢI MILIARDARI ŞI AFACERILE LOR


    Nume: Shigenobu Nagamori 
    #  Ţară: Japonia  
    #  Principala companie controlată: Nidec   #  Ce afaceri are în România: Nidec Global Appliance România

    Shigenobu Nagamori, 73 de ani, este unul dintre cei mai noi miliardari care au pariat pe România, principala investiţie fiind preluarea fostei fabrici ANA Imep de la George Copos. Compania creată după tranzacţie, Nidec Global Appliance România, care produce motoare electrice, va ajunge la 2.000 de angajaţi în doi ani faţă de 500 în prezent, iar producţia se va dubla. Investiţia totală din România va trece de 100 de milioane de euro. Shigenobu Nagamori este unul dintre cei mai bogaţi japonezi, iar mesajul lui pentru România este extrem de tranşant: doar cu fabrici ţara nu se va schimba. Este nevoie de investiţii în cercetare şi dezvoltare. Grupul Nidec are peste 110.000 de angajaţi şi afaceri de 14 miliarde de dolari.



    Nume: Maria Franca Fissolo
    #  Ţară: Italia  
    #  Principala companie controlată: Ferrero  
    #  Ce afaceri are în România: Ferrero România

    Ferrero România, filiala locală a grupului italian cu acelaşi nume, a avut în 2016 o cifră de afaceri de 378 milioane de lei (85 mil. euro), în creştere cu 26% faţă de anul precedent, conform datelor de pe mfinante.ro. Acesta este cel mai bun an din istoria businessului Ferrero din România. Cifra de afaceri a companiei, care nu deţine o fabrică pe plan local, s-a dublat în ultimii cinci ani.
    Maria Franca Fissolo este văduva lui Michele Ferrero, antreprenorul care a construit „imperiul“ Ferrero, astăzi unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială a dulciurilor. În portofoliul companiei se găsesc branduri precum Nutella, Kinder sau Tic-Tac. Michele Ferrero s-a stins din viaţă în februarie 2015, însă businessuul familiei merge mai departe, el fiind de altfel condus încă din 1987 de fiul său, Giovanni.



    Nume: Jonas şi Robert af Jochnick  
    #  Ţară: Suedia  
    #  Principalele companii controlate: Oriflame, Medicover şi Oresa  


    Medicover este cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est, iar principalii acţionari sunt Jonas şi Robert af Jochnick din Suedia. Grupul operează prin brandul Medicover, pe segmentul de clinici şi spitale private, în timp ce pe laboratoare deţine brandul Synevo. Medicover a ridicat recent miza pe România prin preluarea spitalului Pelican din Oradea, într-o tranzacţie de 23 de milioane de euro, una dintre cele mai mari de pe piaţa serviciilor medicale în ultimul an.
    Jonas şi Robert af Jochnick controlează şi compania de cosmetice Oriflame, dar şi fondul de investiţii Oresa Ventures, printre cei mai activi investitori din economia locală.



    Nume: Kjeld Kirk
    Kristiansen 
    #  Ţară: Danemarca  
    #  PrincipalA companie controlată: Lego  
    #  Ce afaceri are în România: Lego România


    Lego România, reprezentanţa producătorului danez de jucării, are afaceri de peste 100 de milioane de lei pe piaţa locală, rezultat cu care este cel mai mare jucător de pe piaţa jucăriilor. Intrarea directă a brandului danez de jucării pe piaţa locală, prin magazine monobrand, s-a făcut în 2012. Anterior compania a alimentat timp de două decenii magazinele de pe piaţa locală prin intermediul unui distribuitor.
    Kjeld Kirk Kristiansen şi familia sa sunt moştenitorii businessului Lego, care realizează unele dintre cele mai cunoscute jucării din lume. Businessul a fost fondat în 1932. Kjeld Kirk Kristiansen este reprezentantul celei de-a treia generaţii în businessul Lego, fondat de bunicul său Ole, care a început să creeze jucării din lemn în 1932. Numele Lego provine din daneză, „LEg GOdt“ însemnând în traducere „joc frumos“.


    Nume: Dietrich Mateschitz
    #  Ţară: Austria  
    #  Principala companie controlată: cofondator al Red Bull  
    #  Ce afaceri are în România: Red Bull

    Antreprenorul austriac Dietrich Mateschitz controlează 49% din producătorul de băuturi energizante Red Bull, care este mai mare jucător de pe piaţa băuturilor energizante, cu afaceri de 64 milioane de lei în 2015. Pe plan local, consumul de băuturi energizante se situează la circa 24 de milioane de litri anual, adică peste un litru per capita, conform celor mai recente date. În valoare, piaţa este estimată de ZF la circa 50 de milioane de euro.
    Antreprenorul a decis să lanseze Red Bull după ce a gustat un alt energizant – Krating Daeng – realizat de omul de afaceri thailandez Chaleo Yoovidhya (decedat în 2012). Împreună, Mateschitz şi Yoovidhya au încheiat un parteneriat pentru a crea Red Bull, un brand în care au investit masiv în marketing şi pe care l-au asociat cu sporturile extreme.


    Nume: Larry Ellison
    #  Ţară: SUA  
    #  PrincipalA companie controlată: Oracle  
    #  Ce afaceri are în România: Oracle România

    Oracle România, subsidiara gigantului american, a intrat în 2017 în clubul companiilor cu afaceri de peste 1 miliard lei, după o creştere de 13% faţă de 2016. În 2017, Oracle a raportat la Ministerul Finanţelor o cifră de afaceri 1,029 miliarde lei, cu un profit net de 22,8 milioane lei, adică o marjă de numai 2,2%. În ultimii zece ani, afacerile de pe piaţa românească au crescut de cinci ori, iar numărul angajaţilor de patru ori. Gigantul american a ajuns la 4.142 angajaţi la finalul lui 2017.
    Larry Ellison a fondat compania Oracle în 1977 în urma unei investiţii de câteva mii de dolari. El a crescut într-o familie adoptivă şi a renunţat la facultate pentru a porni propriul business. De-a lungul carierei, Ellison s-a remarcat prin aroganţă, prin disputele publice cu executivii rivali şi prin rapiditatea cu care compania sa a înghiţit potenţiali competitori.



    Nume: Larry Page
    #  Ţară: SUA  
    #  PrincipalA companie controlată: Google  
    #  Ce afaceri are în România: Google

    Gigantul american Google, care extrage conform estimărilor agenţiilor locale de marketing câteva zeci de milioane de euro pe an de pe piaţa de publicitate online din România, a raportat la Ministerul Finanţelor Publice, prin compania Google Bucharest SRL, o cifră de afaceri de doar 16,86 mil. lei (3,76 mil. euro) în 2016, în creştere cu 5,9% faţă de anul anterior. Bilanţul Google Bucharest SRL pentru anul 2016 a apărut abia recent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Cifra reprezintă însă doar o parte infimă din businessul pe care îl face în mod real pe plan local gigantul american. Agenţia Initiative Media estimează, de exemplu, că Google, Facebook şi Yahoo! încasează împreună aproximativ 70% din banii vehiculaţi pe piaţa locală de publicitate online, care a fost evaluată la 72 mil. euro în 2017 şi 64 mil. euro în 2016. Alţi jucători estimează că Google face chiar şi mai mulţi bani în România. Google explică discrepanţa dintre datele de la Finanţe şi banii încasaţi în mod real de pe urma operaţiunilor din România prin faptul că Google Bucharest SRL nu încasează niciun leu din contractele de publicitate online, ci doar oferă servicii de „consultanţă“.
    Larry Page a creat Google împreună cu Sergey Brin, în 1998, în timp ce îşi dădeau doctoratul la Universitatea Stanford.



    Nume: Lars Larsen
    #  Ţară: Danemarca   #  Principala companie controlată: Jysk Holding   #  Ce afaceri are în România: Jysk România

    În România, Jysk există din 2007, când a inaugurat primul magazin de mobilă la Oradea, şi are în prezent circa 60 de magazine. Jysk România a realizat în anul financiar 2016-2017 (încheiat la 31 august 2017) afaceri de 363 mil. lei (circa 79 mil. euro), cu 63% mai mult faţă de anul financiar anterior. Compania daneză este unul dintre cei mai importanţi retaileri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 mld. euro şi un total de 20.000 de angajaţi.



    Nume: Boris Mints
    #  Ţară: Rusia  
    #  Principalele companii controlate: O1 Group, acţionar CA Immo Holding   #  Ce afaceri are în România: CA Immo

    Pe piaţa locală, CA Immo deţine un portofoliu de cinci clădiri de birouri, care totalizează o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 106.000 mp, cu o valoare totală de circa 260 mil. euro. În primăvara acestui an, CA Immo a cumpărat prima clădire de birouri din complexul Campus 6. În prezent, compania mai are în construcţie un imobil de birouri în zona de centru-vest a Bucureştiului – Orhideea Towers, o investiţie de 75 mil. euro.România reprezintă circa 7% din portofoliul total al CA Immo, care mai are active în Austria, Germania, Cehia, Ungaria şi Polonia.



    Nume: Hans Peter Stihl
    #  Ţară: Germania  
    #  Principala companie controlată: Stihl  
    #  Ce afaceri are în România: Stihl

    Pe plan local, Stihl există din 1997, când a fost înfiinţată compania Andreas Stihl Motounelte. Divizia locală a grupului a avut afaceri de aproximativ 167 mil. lei anul trecut. La nivel de grup, Stihl a avut anul trecut afaceri de circa 3 mld. euro. Compania-mamă a fost înfiinţată în 1926 de Andreas Stihl, tatăl lui Hans Peter Stihl.


    Nume: Sebastian Kulczyk
    #  Ţară: Polonia  
    #  Principala companie controlată: Kulczyk Investments   #  Ce afaceri are în România: Ciech Soda România

    Pe plan local, afacerile familiei Kulczyk sunt producătorul de sodă calcinată Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora) şi Serinus Energy, o firmă de explorare de petrol şi gaze naturale, care deţine o concesiune în Satu Mare. Ciech Soda a derulat în ultimii zece ani investiţii în retehnologizare de 220 mil. euro în România şi a creat 600 de locuri de muncă.
    Sebastian Kulczyk conduce, alături de sora sa, Dominika, businessul fondat de tatăl lor, Jan Kulczyk, care a decedat în 2015. Ei au preluat frâiele imperiului în 2014, cu un an înainte ca tatăl lor să moară, şi mai au afaceri în domeniul petrolier şi în tehnologie.



    Nume: familia Bettencourt
    #  Ţară: Franţa   #  Principala companie controlată: L’Oréal  
    #  Ce afaceri are în România: L’Oréal


    L’Oréal şi-a propus să ajungă lider pe piaţa din România, în condiţiile în care, la nivel de grup, este al doilea jucător pe piaţa de 3,5 mld. euro a produselor de cosmetică şi îngrijire, după americanii de la Avon. Afacerile L’Oréal România au crescut în 2017 cu peste 10%, apropiindu-se de 350 mil. lei. Moştenitoarea imperiului L’Oréal a fost, până în septembrie anul trecut, Liliane Bettencourt, fiica lui Eugene Schueller, care a fondat compania în 1907. Ea a decedat anul trecut, însă fusese înlocuită din boardul companiei încă din 2012 de unul dintre nepoţii ei, după ce ea a fost diagnosticată cu demenţă.



    Nume: Ingvar Kamprad
    #  Ţară: Suedia   #  Principala companie controlată: Inter Ikea Holding   #  Ce afaceri are în România: Ikea România


    Gigantul suedez a venit în România cu magazinele Ikea iniţial în sistem de franciză, apoi a preluat magazinul din Băneasa Shopping City. În anul financiar 2017, Ikea România a înregistrat vânzări totale de aproape 587 mil. lei, cu 3,3 milioane de vizitatori şi peste 670 de angajaţi. Retailerul suedez avansează cu lucrările de construcţie la cel de-al doilea magazin din România al reţelei, din zona Theodor Pallady. Inter Ikea este prezentă local şi prin divizia de real estate, Vastint, care are proiectul Timpuri Noi Square din Bucureşti.
    Grupul este condus în prezent de cei trei fii ai lui Ingvar Kamprad, care controlează Ikano Group, companie creată iniţial pentru a administra portofoliul imobiliar al Ikea. Astăzi, Ikano are afaceri anuale de 7,3 mld. de dolari. Cei trei fraţi sunt implicaţi în continuare şi în activitatea companiei-mamă, Inter Ikea Holding.



    Nume: Amancio Ortega
    #  Ţară: Spania   #  Principala companie controlată: grupul Inditex   #  Ce afaceri are în România: Grupul Inditex


    Grupul Inditex, al cărui brand-fanion este Zara, este prezent în România cu toate cele opt branduri din grup (Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear, Massimo Dutti, Oysho şi Uterque – online), care au împreună peste 100 de magazine. În 2016, grupul a obţinut afaceri de aproape 1,5 mld. lei din România, după o creştere de aproape 30%. Online-ul contribuie cu circa 7-8% la total.
    Amancio Ortega deţine 59% din imperiul Inditex, care operează peste 7.000 de magazine şi care a înregistrat venituri de 25,7 miliarde de dolari în 2017.


    Nume:
    Andreas Zivy
    #  Ţară: Elveţia  
    #  Principala companie controlată: Ameropa  
    #  Ce afaceri are în România: Ameropa Grains

    Familya Zivy a cumpărat în România în 2008 compania Comcereal Constanţa, actuala Ameropa Grains. Patru ani mai târziu, elveţienii au preluat combinatul de îngrăşăminte Azomureş, cel mai mare de pe piaţa locală, cu o producţie anuală de peste 1,3 milioane de tone de îngrăşăminte, şi operatorul portuar Chimpex Constanţa.
    Ameropa Grains, filiala locală a traderului elveţian Ameropa, a avut în 2015 afaceri de 2,4 mil. lei (528 mil. euro). Ameropa este unul dintre cei mai mari proprietari de silozuri din România, care deţine doar în judeţul Constanţa un sfert din capacitatea totală de depozitare a cerealelor.
    Andreas Zivy este moştenitorul unui imperiu de afaceri cu o istorie de şapte decenii, pus pe picioare de familia elveţiană Zivy, imediat după al doilea război mondial.


    Nume: Krzysztof Pawinski
    #  Ţară: Polonia  
    #  Principala companie controlată: Maspex   #  Ce afaceri are în România: Maspex România

    Maspex România, filiala locală a grupului polonez Maspex care deţine brandurile Tymbark, Tedi şi Salatini, a avut în 2016 o cifră de afaceri de circa 361 mil. lei (80 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de anul precedent. Grupul polonez Maspex a avut o dezvoltare continuă pe plan local în ultimii ani în România, făcând atât investiţii în cele două fabrici pe care le deţine în Vălenii de Munte (jud. Prahova), cât şi achiziţii. Compania a intrat pe piaţa românească în 1996, iar în prezent este unul dintre cei mai mari investitori polonezi pe plan local.
    Krzysztof Pawinski este unul dintre antreprenorii polonezi care au fondat grupul Maspex Wadowice.


     

    Nume: Anastassis G. David
    #  Ţară: Grecia   #  Principala companie controlată: Coca-Cola HBC   #  Ce afaceri are în România: Coca-Cola HBC

    Gigantul Coca-Cola a intrat pe piaţa locală în urmă cu mai bine de două decenii şi a ajuns la afaceri de peste 2,2 çmld. lei în 2016, fiind liderul pieţei de băuturi răcoritoare. În România, Coca-Cola HBC, îmbuteliator al unor branduri precum Coca-Cola, Fanta, Dorna sau Cappy Pulpy, deţine trei fabrici, la Ploieşti, Vatra Dornei şi Timişoara.
    Familia David-Leventis a devenit acţionar majoritar al Hellenic Bottling Company SA în 1981, companie condusă acum de Anastassis G. David, din funcţia de preşedinte nonexecutiv, potrivit site-ului companiei. Cele mai recente date arată că familia David-Leventis mai deţine şi producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass, iar averea acesteia se învârte în jurul valorii de 2 mld. dolari.


    Nume: familia Ryan
    #  Ţară: Marea Britanie   #  Principala companie controlată: Ryanair   #  Ce afaceri are în România: Ryanair

    Ryanair a intrat pe piaţa locală în 2008, iar în 2017 a avut aproximativ un milion de pasageri din şi spre aeroportul Henri Coandă (Otopeni). În primii ani de la intrarea în România, Ryanair închiria aeronave şi piloţi de la compania românească Tarom. Tony Ryan şi Christopher Ryan, împreună cu Liam Lonergan au pus bazele companiei în urmă cu peste trei decenii, în Dublin. Astăzi, compania aeriană conduce detaşat piaţa low-cost din Europa, având peste 100 mil. pasageri pe an. Printre acţionarii principali ai Ryanair se numără Capital Research and Management Company şi HSBC Holdings.



    Nume: Husnu Ozyegin
    #  Ţară: Turcia  
    #  Principala companie controlată: Credit Europe Bank   #  Ce afaceri are în România: Credit Europe Bank România (CEB România)

    Credit Europe Bank România (CEB România) este activă din 1993, când a început să funcţioneze sub denumirea de Banca de Credit Industrial şi Comercial, devenind Finansbank în 2000, iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România. Banca asigură produse şi servicii către persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 56 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie:
    ATM-uri, POS-uri, servicii de internet şi phone banking.
    Omul de afaceri de origine turcă Husnu Ozyegin a pus bazele FIBA Group, din care face parte Credit Europe Bank, în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primii paşi pe piaţa bancară europeană au venit în 1990.



    Nume: Petr Kellner
    #  Ţară: Cehia   #  Principala companie controlată: PPF Investments   #  Ce afaceri are în România: PPF Real Estate

    Petr Kellner şi-a făcut intrarea pe piaţa imobiliară din România în 2016, după ce a preluat clădirea de birouri Metropolis Center, din apropiere de Piaţa Victoriei, într-o tranzacţie de 50 mil. euro. El a intrat în businessul local prin intermediul fondului de investiţii PPF Real Estate, toate afacerile sale fiind grupate sub umbrela brandului PPF. El mai este activ în România şi în domeniul energiei.
    Kellner a intrat în antreprenoriat în 1991, când a fondat PPF şi a început să investească în companiile de pe piaţa-mamă. Ulterior, el şi-a structurat portofoliul pentru a fi cât mai variat şi a ieşit şi de pe piaţa din Cehia. Potrivit site-ului propriu, PPF este prezent pe mai multe pieţe din toată lumea, de la Germania şi Marea Britanie la Rusia şi Kazahstan şi de la SUA la Vietnam, India sau Filipine.



    Nume:
    Branko Roglic
    #  Ţară: Croaţia   #  Principala companie controlată: Orbico  
    #  Ce afaceri are în România: Orbico


    Grupul croat distribuie în România branduri precum Disney, United Colors of Benetton, MontBlanc sau Tchibo. Orbico activează în zona de distribuţie, fiind prezent în 17 ţări atât cu branduri de cosmetice, cât şi cu producători de alimente, jucării, ţigări sau produse farmaceutice.
    Branko Roglic este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Croaţia şi conduce grupul Orbico, un business creat chiar de el în urmă cu aproape două decenii.



    Nume: Oleg Deripaska
    #  Ţară: Rusia   #  Principala companie controlată: Strabag  
    #  Ce afaceri are în România: Strabag

    Grupul Strabag este cel mai mare constructor de pe piaţa locală din perspectiva cifrei de afaceri, cu un business de 202 milioane de euro în 2016. A fost implicat în unele dintre cele mai importante proiecte de construcţii din România, fie ele publice sau private, printre care mai multe tronsoane de autostradă între Deva şi Sibiu sau cel mai înalt turn de birouri din ţară, Sky Tower. Austriecii au dezvoltat 450 de proiecte imobiliare în Germania, Austria şi Polonia.


     

    Nume: Dariusz Milek
    #  Ţară: Polonia  
    #  Principala companie controlată: CCC  
    #  Ce afaceri are în România: CCC

    CCC este prezent în peste 15 ţări, printre care şi România, unde activează în sistem de franciză şi este al doilea jucător după nivelul businessului. Retailerul polonez de încălţăminte CCC a ajuns în patru ani la 50 de magazine şi afaceri de 40 mil. euro, iar ţinta companiei este să dubleze reţeaua în următorii 3-4 ani, potrivit datelor comunicate de oficialii Peeraj, cei care deţin franciza CCC.
    Dariusz Milek a intrat în business imediat după căderea comunismului, iar în 1999 a apărut pe piaţă brandul CCC, care a ajuns astăzi la peste 1.100 de unităţi şi la venituri de 650 mil. euro în 2015. În afară de retail, polonezul mai investeşte şi în tehnologie, mai exact în printarea 3D.



    Nume: familia Mars
    #  Ţară: SUA  
    #  Principala companie controlată: Mars  
    #  Ce afaceri are în România: Mars


    Mars România este unul dintre principalii jucători de pe piaţa locală a ciocolatei, având în portofoliu branduri precum Snickers, Bounty şi Twix. În 2016, Mars România a avut afaceri de 435 mil. lei (circa 95 de milioane de euro).



    Nume: Robert Bosch
    #  Ţară: Germania  
    #  Principala companie controlată: Bosch  
    #  Ce afaceri are în România: Grupul Bosch

    Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de aproximativ 25 de ani şi numără peste 6.500 de angajaţi în cinci entităţi. Bosch a investit în România aproximativ 453 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro) în 2017, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie pentru soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj.
    Cu mai mult de 350 de subsidiare în peste 60 de ţări, Bosch este una dintre cele mai mari multinaţionale de inginerie şi electronică. Vânzările totale nete ale Bosch au crescut cu 57% în 2017, la 4,2 mld. lei (931 mil. euro), urmând să se apropie de un miliard de euro în 2018, iar vânzările consolidate (către terţi) din România au crescut cu 26%.



    Nume: Leonard Lauder
    #  Ţară: SUA   #  Principala companie controlată: Estée Lauder   #  Ce afaceri are în România: Estée Lauder

    Gigantul american din industria comesticelor de lux Estée Lauder a intrat pe piaţa locală în urmă cu circa două decenii, iar în 2016 a depăşit pentru prima dată pragul de 10 mil. euro cifră de afaceri. Compania Estée Lauder România este activă atât pe canalul de distribuţie cosmetică selectivă către reţele precum Sephora, Douglas, Kendra sau Marionnaud, cât şi pe segmentul de retail, cu concepte monobrand sub brandurile MAC şi Bobbi Brown. Produsele companiei sunt vândute de asemenea în magazine independente de profil.
    Leonard Lauder este fiul antreprenoarei Estée Lauder, de la care provine şi numele brandului. El deţine funcţia de preşedinte ale consiliului director al companiei, iar directorul executiv al acesteia este Fabrizio Freda.


    Nume: Vitali Machitski
    #  Ţară: Rusia  
    #  Principala companie controlată: Alro  
    #  Ce afaceri are în România: Alro Slatina


    Magnatul Vitali Machitski  este proprietarul combinatului Alro din Slatina, prin grupul Vimetco, entitate care deţine 84% din combinat; 10% din acţiuni sunt deţinute de Fondul Proprietatea. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), listat pe piaţa principală a bursei româneşti, a raportat vânzări de
    2,47 miliarde de lei pentru 2017, cu 16% mai mult faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat de cinci ori, la 318 mil. lei.



    Nume: Stefan Persson
    #  Ţară: Suedia  
    #  Principala companie controlată: Hennes & Maurits (H&M)   #  Ce afaceri are în România: H&M


    Pe piaţa locală, grupul suedez a intrat în 2011, cu brandul fanion H&M, după mai mulţi ani de tatonări. Suedezii s-au extins apoi rapid, iar afacerile grupului au ajuns la 830 mil. lei în 2017.
    Magnatul suedez Stefan Persson este preşedintele companiei H&M. Grupul, care cuprinde şi alte branduri în afară de H&M, precum COS sau & other stories, a terminat 2016 cu afaceri de peste
    20 mld. euro. Compania a fost înfiinţată în 1947 de tatăl lui Stefan Persson – Erling Persson. În afară de imperiul H&M, familia Persson are investiţii în imobiliare în Europa şi SUA.