Scriam, la sfârşitul lunii mai, de cât de repetitiv este şeful Băncii Centrale Europene în discursuri. Reamintesc: Mario Draghi despre evoluţia preţurilor, în octombrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; noiembrie 2013: „… but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed“; decembrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; ianuarie 2014: „ … and to take further decisive action if required“; februarie 2014: „… and to take further decisive action if required“; martie 2014: „… and to take further decisive action if required“; aprilie 2014: „… and act swiftly if required“; mai 2014: „… and act swiftly, if required“.
Săptămâna trecută, pe fondul crizei politice din Franţa şi al revoltei miniştrilor francezi împotriva programenolor de austeritate, Draghi a făcut din nou pieţele să vuiască anunţând că oficialii BCE vor folosi „toate instrumentele pe care le au la dispoziţie şi de care este nevoie pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu“. Poate că de această dată bancherii europeni vor purcede la programe de relaxare cantitativă şi la măsuri de relansare a economiei continentului. Mai sigur nu, pentru că avem de-a face cu un act de procrastinare: vin datele, sărim ameninţători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acţiune începe o nouă perioadă de aşteptare a următorului rând de date. Şi aşa trece austeritatea din economie în intelect.
Aş sări acum de la îndepărtaţii europeni la neaoşi. Există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. 10% din populaţia activă a României lucrează peste hotare. Cei mai mari zece angajatori şi-au redus efectivele cu 55.000 de oameni faţă de 2008; s-au pierdut slujbe în energie, în servicii, în siderurgie, telecomunicaţii, transporturi, industria auto. Cresc doar retailul şi recrutarea şi închirierea de forţă de muncă temporară, oricum nu la nivelul plecărilor – adică slujbe lipsite de competenţe tehnice şi de creativitate.
Bănuim cu toţii că urmează o perioadă dominată de campania electorală, ceea ce s-ar traduce, eufemistic vorbind, printr-o „toamnă interesantă“. Mi-ar plăcea să regăsesc temele dezindustrializării şi deprofesionalizării în programele şi cuvântările şi promisiunile candidaţilor şi partidelor, dar cum austeritatea intelectuală se manifestă de o bună bucată de vreme, mă tem că vor fi de ajuns atacurile tembele, acuzaţiile absurde şi micile chiţibuşării din zona „ba pe-a mă-tii“. Pentru că austeritatea intelectuală deja s-a instalat.
România suferă în mod cronic de reducerea competenţelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice, o pierdere importantă de substanţă. Trăim nu numai efectele crizei economice internaţionale, ci şi pe cele ale limitării competenţelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid şi nu a rezultatelor sau ideilor. Există studii clare, documentate, cu formule, explicaţii şi grafice, care leagă ştiinţa de carte a unei naţii de creşterea PIB, de calitatea vieţii, de investiţii, economii şi spor economic. România are nevoie şi de investiţii străine şi de credite şi de reducerea deficitelor şi de producţie industrială, dar în egală măsură are nevoie de creativitate, de idei, de un mediu social stabil, de şcoală decentă, cu absolvenţi întregi la cap.
Un tablou delicat pentru un subiect sumbru: Dantelăreasa, de Caspar Netscher.
