BusinessMagazin

Tag: exod

  • Mutatul din oraşele mari în locuri mai liniştite şi pline de verdeaţă devine răspândit în lumea întreagă. Chiar si maeştrii bucătari din Paris renunţă la restaurantele de lux şi merg în locuri mai aproape de natură

    Maeştrii în arta culinară abandonează în număr tot mai mare capitala Franţei pentru locuri cu mai multă verdeaţă unde nu doar că găsesc o bogăţie mai mare de ingrediente din care pot alege, ci le şi pot cultiva sau creşte. Este o tendinţă care schimbă atât cultura pariziană, cât şi viaţa comunităţilor locale, dar nu întotdeauna în bine.

    A început înainte de pandemie: un exod al maeştrilor bucătari care abandonează Parisul pentru mediul rural francez, scrie BBC. Plecarea lui James Henry în 2017 a fost poate cea mai mediatizată. Bucătarul australian, care a ajuns pentru prima oară faimos la cei care au dat tonul trendului porţiilor mici, dar pline de savoare Au Passage, a părăsit peisajul urban parizian pentru a lucra alături de chef-ul Shaun Kelly (ex-Au Passage) într-un proiect ce ţine de pasiunea lor: deschiderea unui restaurant şi a unui han în micul oraş Saint-Vrain, la 30 de kilometri sud de Paris. Rezultatul, Le Doyenné, se va deschide mai târziu în acest an. Şi, în timp ce îşi îngrijeau livada şi renovau sera şi grajdurile din secolul al XIX-lea, cei doi au devenit furnizori de produse din grădina lor de legume de 4.000 de metri pătraţi pentru unele dintre restaurantele de top ale Parisului. Dar Henry şi Kelly sunt departe de a fi singurii bucătari care au părăsit Parisul în ultimii ani.

    „Cred că a început înainte de Covid, dar era ceva discret”, spune Daniela Lavadenz, proprietara restaurantului Le Saint-Sébastien din arondismentul 11 din Paris. „Exista deja o explozie de oameni care cumpărau case la ţară înainte de Covid. Dar totul s-a amplificat odată cu pandemia”. Mai exact: bucătarul Sven Chartier de la fostul Saturne, premiat cu stele Michelin, a părăsit capitala la sfârşitul anului 2020 pentru zona rurală din regiunea Perche, la 150 km vest de Paris; noul său neobistro, Oiseau Oiseau, s-a deschis în octombrie 2021, oferind un meniu plin de produse locale. În 2018, fosta proprietară a magazinului de bijuterii Mickaëlle Chabat şi soţul ei, bucătarul Louis-Philippe Riel (a lucrat la Le 6 Paul Bert), s-au aventurat şi mai departe, până la graniţa cu Italia, pentru o nouă locuinţă lângă pârtii. Au găsit casa care avea să devină Auberge de la Roche în oraşul Valdeblore (a cărei staţiune de schi alpin La Colmiane se mândreşte cu cea mai lungă tiroliană din Franţa) şi şi-au lansat proiectul în colaborare cu bucătarul Alexis Bijaoui, care a trecut şi pe la Garance din Paris.

    „Ne-am îndrăgostit de privelişte”, a spus Chabat. „Este aproape ca şi cum ai fi în mijlocul pustietăţii”. Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în Catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente. Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume. Fred Pouillot, proprietarul şcolii pariziene de gătit Le Foodist, atrage atenţia asupra acestei discrepanţe în tururile pieţelor locale făcute cu clienţii săi americani. „Îi întreb, doar privind produsele, «care este diferenţa dintre ceea ce vezi aici şi o piaţă în aer liber de acasă?»”, a spus el. „Şi apoi îi conduc până când apare un „indiciu” – banane! Nu cultivăm banane în jurul Parisului! Sau mango, sau pepeni sau orice vezi aici, de altfel. În America, o piaţă în aer liber este un în mod normal o piaţă a fermierilor. Aceasta nu este o piaţă de fermieri – aceasta este o piaţă de comercianţi.”

    Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Mutatul din oraşele mari în locuri mai liniştite şi pline de verdeaţă devine răspândit în lumea întreagă. Chiar si maeştrii bucătari din Paris renunţă la restaurantele de lux şi merg în locuri mai aproape de natură

    Maeştrii în arta culinară abandonează în număr tot mai mare capitala Franţei pentru locuri cu mai multă verdeaţă unde nu doar că găsesc o bogăţie mai mare de ingrediente din care pot alege, ci le şi pot cultiva sau creşte. Este o tendinţă care schimbă atât cultura pariziană, cât şi viaţa comunităţilor locale, dar nu întotdeauna în bine.

    A început înainte de pandemie: un exod al maeştrilor bucătari care abandonează Parisul pentru mediul rural francez, scrie BBC. Plecarea lui James Henry în 2017 a fost poate cea mai mediatizată. Bucătarul australian, care a ajuns pentru prima oară faimos la cei care au dat tonul trendului porţiilor mici, dar pline de savoare Au Passage, a părăsit peisajul urban parizian pentru a lucra alături de chef-ul Shaun Kelly (ex-Au Passage) într-un proiect ce ţine de pasiunea lor: deschiderea unui restaurant şi a unui han în micul oraş Saint-Vrain, la 30 de kilometri sud de Paris. Rezultatul, Le Doyenné, se va deschide mai târziu în acest an. Şi, în timp ce îşi îngrijeau livada şi renovau sera şi grajdurile din secolul al XIX-lea, cei doi au devenit furnizori de produse din grădina lor de legume de 4.000 de metri pătraţi pentru unele dintre restaurantele de top ale Parisului. Dar Henry şi Kelly sunt departe de a fi singurii bucătari care au părăsit Parisul în ultimii ani.

    „Cred că a început înainte de Covid, dar era ceva discret”, spune Daniela Lavadenz, proprietara restaurantului Le Saint-Sébastien din arondismentul 11 din Paris. „Exista deja o explozie de oameni care cumpărau case la ţară înainte de Covid. Dar totul s-a amplificat odată cu pandemia”. Mai exact: bucătarul Sven Chartier de la fostul Saturne, premiat cu stele Michelin, a părăsit capitala la sfârşitul anului 2020 pentru zona rurală din regiunea Perche, la 150 km vest de Paris; noul său neobistro, Oiseau Oiseau, s-a deschis în octombrie 2021, oferind un meniu plin de produse locale. În 2018, fosta proprietară a magazinului de bijuterii Mickaëlle Chabat şi soţul ei, bucătarul Louis-Philippe Riel (a lucrat la Le 6 Paul Bert), s-au aventurat şi mai departe, până la graniţa cu Italia, pentru o nouă locuinţă lângă pârtii. Au găsit casa care avea să devină Auberge de la Roche în oraşul Valdeblore (a cărei staţiune de schi alpin La Colmiane se mândreşte cu cea mai lungă tiroliană din Franţa) şi şi-au lansat proiectul în colaborare cu bucătarul Alexis Bijaoui, care a trecut şi pe la Garance din Paris.

    „Ne-am îndrăgostit de privelişte”, a spus Chabat. „Este aproape ca şi cum ai fi în mijlocul pustietăţii”. Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în Catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente. Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume. Fred Pouillot, proprietarul şcolii pariziene de gătit Le Foodist, atrage atenţia asupra acestei discrepanţe în tururile pieţelor locale făcute cu clienţii săi americani. „Îi întreb, doar privind produsele, «care este diferenţa dintre ceea ce vezi aici şi o piaţă în aer liber de acasă?»”, a spus el. „Şi apoi îi conduc până când apare un „indiciu” – banane! Nu cultivăm banane în jurul Parisului! Sau mango, sau pepeni sau orice vezi aici, de altfel. În America, o piaţă în aer liber este un în mod normal o piaţă a fermierilor. Aceasta nu este o piaţă de fermieri – aceasta este o piaţă de comercianţi.”

    Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente.

    Deşi această deconectare poate părea surprinzătoare, mai ales având în vedere celebra legătură a Franţei cu terroir-ele sale (regiuni de provenienţă ale vinurilor), potrivit jurnalistului culinar francez Emmanuel Rubin, este doar pasul final într-un regres lung şi complex. Dezvoltarea economică rapidă pe care a suferit-o Franţa în anii 1950-1960 – o perioadă cunoscută sub numele de Trente Glorieuses – a avut un efect de durată asupra oraşelor ţării, în special în ceea ce priveşte apariţia supermarketurilor la periferia centrelor urbane care a afectat magazinele mici din interior. Acest lucru, a spus Rubin, „a modificat obiceiurile privind mâncarea într-un mod durabil”, de la gătitul acasă la industria restaurantelor.

    Poate şi mai hotărâtor pentru deconectarea Parisului de peisajul local este stilul parizian de a găti. Pedigree-ul gastronomic impunător al arsenalului tehnic robust al Parisului (spre deosebire de mentalitatea bazată pe ingrediente care guvernează, de exemplu, bucătăria italiană) a făcut ca restaurantele pariziene să mizeze doar pe reputaţie. În plus, restaurantele care servesc mâncăruri produse în masă în Franţa au devenit atât de răspândite încât, în 2014, guvernul a aprobat un mod de etichetare care să arate că felurile de mâncare servite erau de fapt făcute în bucătăria proprie.

    Cu toate acestea, în ultimul timp, ca parte a unei rezistenţe tot mai mari împotriva alimentelor industrializate, mulţi dintre bucătarii de top din Paris au început să-şi reducă dependenţa de Rungis (un orăşel-reper al gastronomiei pariziene) – unde, afirmă Lavadenz, legumele sunt „calibrate şi acoperite cu plastic sau carton” – în favoarea parteneriatelor cu cooperative şi reţele sustenabile precum Terroirs d’Avenir, Agrof’ile sau Tom Saveurs. Dar pentru unii bucătari, aventurarea în mediul rural este următorul pas logic – ceva, postulează Lavadenz, ce „face meseria mai interesantă” pentru aceşti profesionişti culinari, care acum au un avantaj nu doar în alegerea, ci şi în cultivarea ingredientelor.

    Loïc Martin şi Édouard Bergeon îşi cultivă singuri o mare parte din produsele pentru afacerea lor, barul de vinuri Martin şi restaurantul Robert – ambele în arondismentul 11 din Paris –, de şapte ani, de când Martin a cumpărat teren pe malul fluviului Loara, aproape dintr-un capriciu. Terenul de la ţară a devenit de atunci Jardin-sur-Loire.

    „La început, era doar pentru a livra către restaurantele din Paris”, a spus Martin. Dar în 2021, perechea şi-a extins portofoliul pentru a include Les Terrasses de l’Ile, o guinguette (restaurant de la ţară) din apropiere, cu o casă minusculă perfectă pentru găzduirea vizitatorilor. Bertrand Grébaut găzduieşte parizieni într-un mod puţin mai luxos la D’Une Ile, un B&B şi table d’hôte (restaurant cu meniu fix) în aceeaşi regiune Perche care a tentat şi Chartier, din capitală. Bucătarul cu stele Michelin al unui restaurant renumit pentru imposibilitatea de a găsi loc un liber, Septime, din arondismentul 11 din Paris, a spus că nu caută neapărat să creeze o nouă afacere în afara Parisului când, în 2017, el şi partenerul său de afaceri, Théo Pourriat, au început să se gândească la proiecte noi de adăugat portofoliului lor. „Era ceva destul de vast în acel moment”, şi-a amintit el despre ideile pe care le luau în considerare el şi Pourriat. „Dar, în cele din urmă, ne-a atras ideea de a găsi un pretext pentru a fi mai aproape de natură. Să ne punem picioarele undeva unde e verde.“

    Odată vizitat B&B-ul, alegerea a fost făcută într-o clipă. „Este greu să nu te îndrăgosteşti la prima vedere când ajungi la D’Une Ile”, a spus Grébaut.

    Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume.

    Proprietatea irezistibil de fermecătoare este formată dintr-un mic grup de clădiri din piatră din secolul al XVII-lea, în inima Parcului Natural Regional Le Perche. Piatra luminoasă şi lemnul întunecat creează un mediu liniştit şi rustic, cu mâncare pe măsură. „Ne emoţionează ridichile şi untul”, şi-a amintit Grébaut, „pentru că ne cultivăm propriile ridichi, pentru că făceam unt în casă şi pentru că atunci când servim ridichea, aceasta a fost recoltată acum două ore şi nu vede niciodată frigiderul.“

    Accesul la terroirul local se află în centrul proiectului şi la Auberge de la Roche. „Ideea a fost să creăm un spaţiu care să aibă cu adevărat rădăcini în mediul său”, a spus Chabat despre oaza ei de la munte, a cărei bucătărie se bazează exclusiv pe produse dintr-o rază de 50 de kilometri, ceea ce înseamnă că meniul este adesea lăsat la pofta Mamei Natură. „Când este o furtună, nu avem peşti”, a spus ea, dând de înţeles cât de des trebuie să facă ajustări din mers. Cu toate acestea, echipa restaurantului a construit o reţea de producători locali, precum Sandrine Giraud, care îşi cultivă propriile cereale din seminţe transmise din generaţie în generaţie; şi Lawry Calendra, care produce carne de porc descrisă de Chabat drept „o nebunie”. Şi cu bucătarii Riel şi Bijaoui în bucătărie, Auberge de la Roche este la egalitate cu orice restaurant rafinat pe care l-ai găsi în capitala Franţei – cu un preţ pe măsură. O cameră de la Auberge de la Roche costă 350 de euro, iar meniul fix, cu şapte feluri de mâncare, costă 90 de euro. Dar chiar şi la D’Une Ile, unde camerele au preţul de 85 de euro pe noapte, iar cina costă 39 de euro. Pentru un meniu rustic cu trei feluri, „localnicii cred că suntem nişte impostori, cu o farfurie cu ridichi şi unt la 5,50 euro”, a spus Grébaut.

    Aceasta reflectă tensiuni care apar adesea atunci când parizienii fug în mediul rural, cu afinitatea lor pentru rusticitatea curată. Localnicii care sosesc la D’Une Ile, potrivit lui Grébaut, se încruntă nu doar la preţurile „pariziene”, ci şi la „scaunele nepotrivite, din piaţa de vechituri” şi când vine vorba de simplitatea felurilor de mâncare.

    „Au fost oarecum dezamăgiţi că acesta a fost restaurantul pe care bucătarul parizian, cu stele Michelin, care tocmai a apărut în Perche, a decis să-l deschidă”, a spus el, remarcând totuşi că abordarea simplistă a ingredientelor de calitate, de casă, este „ideea noastră de lux”.

    Martin a observat o deconectare similară la deschiderea Les Terrasses de l’Ile anul trecut. „Ne-am închis din nou destul de repede”, a spus el, explicând că, pe lângă provocările legate de reapariţia din izolare, a constatat că mulţi localnici erau suspicioşi cu privire la venirea sa. „Aceasta este o Franţă care se simte puţin uitată”, a spus el, menţionând că un grup de parizieni care au preluat restaurantul care a fost îndrăgit, timp de 25 de ani, de clienţii obişnuiţi a însemnat că „au fost o mulţime de lucruri pe care localnicii nu le-au plăcut în noua abordare”, care era poate mai potrivită Parisului decât provinciilor franceze. „A fost îngrozitor pentru echipă”, a spus Martin, „deci ar fi fost mai bine să se închidă”.

    Pedigree-ul gastronomic impunător al arsenalului tehnic robust al Parisului (spre deosebire de mentalitatea bazată pe ingrediente care guvernează, de exemplu, bucătăria italiană) a făcut ca restaurantele pariziene să mizeze doar pe reputaţie. În plus, restaurantele care servesc mâncăruri produse în masă în Franţa au devenit atât de răspândite încât, în 2014, guvernul a aprobat un mod de etichetare care să arate că felurile de mâncare servite erau de fapt făcute în bucătăria proprie.

    Probabil că nu ajută că, odată cu aceste noi sosiri, vine şi o creştere a preţurilor locuinţelor. La doar o oră de capitala Franţei, bucolicul Perche găzduieşte acum o mulţime de foşti parizieni sau parizieni cu jumătate de normă. Experta locală în cocktailuri, Forest Collins, poate atesta rezultatul scump de a avea vecini cu un astfel de profil, observând că în satul ei, undeva între un sfert şi o treime dintre case au devenit case de weekend pentru oamenii de la oraş şi că brocantele locale (pieţele de vechituri) au crescut ca urmare considerabil preţurile. De atunci, Martin a schimbat treptele de viteză la Les Terrasses de l’Ile, care s-a redeschis în această primăvară cu un meniu simplificat, care se adresează mai bine populaţiei locale. Maioneza cu ou, terina de casă, midii şi cartofi prăjiţi sau cârnaţii cu piure de cartofi sunt toate făcute cu 90% ingrediente locale şi servite la preţuri în conformitate cu alte oferte din zonă. „Am făcut un pas înapoi”, a spus el. „A fost ideea cea mai bună. Alegerea corectă.“

    Edward Delling-Williams, proprietarul Le Grand Bain din Paris, a făcut o alegere similară cu noua sa afacere în Normandia. La fel ca mulţi alţii, Delling-Williams abia aştepta să părăsească oraşul înainte de a trece în cele din urmă la fapte în timpul pandemiei, hotărându-se pe Heugueville şi îndrăgostindu-se imediat de satul de pe coasta de nord-vest.

    „Era primăvară şi era incredibil”, a spus el. „Era chiar şi usturoi sălbatic.” El a deschis Presbytère în această primăvară într-un fost vicariat, la doar câţiva paşi de plajă. Puţin câte puţin, va fi alimentat de mai multe produse cultivate pe terenul său, pe care fostul proprietar l-a lucrat timp de 12 ani „aproape exact cum am fi făcut-o şi noi”, a spus Delling-Williams. „A plantat 6.000 de copaci. A creat spaţii sigure pentru animale. Există energie solară. Este cu adevărat incredibil.“ Pentru bucătarul britanic, care a implementat şi o mentalitate locală la Le Grand Bain, mutarea a fost un următor pas logic, o pauză de la monotonia care se instalase în restaurantele pariziene contemporane, axate pe porţii mici şi vin natural, inclusiv al său. „Acest stil de a găti este acum peste tot”, a spus el. „Dacă ţi-aş aduce patru feluri de mâncare de la patru restaurante diferite, inclusiv Le Grand Bain, nu ai putea spune ce restaurant a făcut care fel de mâncare. Şi asta pare puţin plictisitor acum.“ La Presbytère, Delling-Williams oferă, în schimb, o combinaţie de mâncăruri franţuzeşti accesibile de bistro (cum ar fi pateul de casă sau aripile de skate în sos de unt), precum şi mâncarea tipică pubului englezesc în care a crescut, inclusiv o friptură de duminică. Şi preţurile se potrivesc cu locaţia: în jur de 18 euro pentru prânz, 30 de euro pentru cină. „Totul va fi local”, a spus el, arătând spre plantele aromate care cresc sălbatic în jurul restaurantului. „Aşadar, de ce să nu răspundem populaţiei locale?” „Dacă parizienii vor să vină”, a adăugat el, „pot să vină”. Dar nu face nimic pentru a-i atrage în mod expres. Se concentrează mai puţin pe a deveni un hangiu şi mai mult pe a fi un berar, un brutar şi, mai ales, un producător al propriilor sale ingrediente.

    „Sunt destul de sigur că, dacă vorbeşti cu oricare bucătar, va veni cu acelaşi motiv: să aibă control asupra produselor”, a spus el despre motivaţiile sale. Dar apoi a revenit: „Poate că doar devin bătrân şi vreau să fiu la ţară. Cred că probabil asta este”. Dar el are doar 36 de ani şi este tatăl a trei copii. Alţii s-ar putea să-i urmeze exemplul.  Martin, în special, crede şi el că, în cele din urmă, îşi va face mutarea part-time în Loira permanentă. „Cred că, în timp, am putea fi mai fericiţi să creştem animale şi să ne fabricăm produsele acolo”, a spus el, „decât să fim la Paris cinci zile pe săptămână”.

  • Care sunt motivele pentru care pleacă medicii din ţara noastră şi care este ţara de unde au plecat cei mai mulţi dintre ei. Ce îi determină pe unii dintre ei să se întoarcă acum

    Exodul medicilor români a ţinut „prima pagină” o bună perioadă de timp şi a atras atenţia asupra motivelor care îi trimiteau pe specialiştii pregătiţi în ţară să lucreze în spitale din străinătate. Odată cu creşterea salariilor şi cu dezvoltarea accelerată a sistemului medical privat mai ales, câteva nevoi ale medicilor au fost îndeplinite, astfel că ritmul de plecare a mai scăzut. Ce i-a determinat pe câţiva dintre medicii plecaţi să revină în ţară?

    Familia şi dorinţa de a pune în practică ce au învăţat în străinătate pentru pacienţii români sunt printre motivele pentru care câţiva medici români au decis să se întoarcă în România. Din Franţa, Italia, Irlanda, Marea Britanie, medicina arată altfel la nivel de dotări, experienţe cu pacienţii şi ceilalţi medici. Totuşi, medicii s-au încăpăţânat să arate că şi în ţară se poate atinge nivelul profesional de peste graniţe.

    „Nimic nu m-a frustrat mai mult în toţi aceşti ani decât sentimentul că alţii pot face lucrurile bine şi organizat şi noi, acasă, nu”, spune Dan Dumitraşcu-Biriş, medic specialist obstetrică-ginecologie. Datele autorităţilor arată amplitudinea fenomenului de exod al medicilor. Circa 22.000 de medici au avut intenţia de a pleca din ţară în ultimii 10 ani şi au cerut pentru acest lucru certificate profesionale curente, emise de Colegiul Medicilor din România (CMR). Cu aceste certificate emise de autoritatea românească, medicii pot lucra în străinătate, fiind primul pas spre afară, însă nu există date clare că toţi cei 22.000 de specialişti au şi plecat.

    Ţara de adopţie

    Destinaţia preferată a medicilor români în ultimii zece ani a fost Marea Britanie, peste 3.400 de medici români fiind înregistraţi în această ţară, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). La o diferenţă mică este Germania, care a atras peste 3.000 de specialişti, urmată de Franţa, cu peste 2.800 de medici români.

    Pregătirea unui absolvent român de studii medicale costă statul român circa 80.000 de lei, în sumă fiind inclusă doar perioada celor şase ani de studiu, fără rezidenţiat, potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Din aceleaşi date ale CMR se poate vedea cum în ultimii doi-trei ani, exodul medicilor s-a mai domolit, în contextul în care şi salariile au crescut semnificativ începând cu 2018, un medic putând să ajungă la 2.000-3.000 de euro net lunar.

    Totuşi, deşi medicii au început să se întoarcă, iar exodul s-a mai domolit, nevoia de specialişti în sănătate este în continuare uriaşă. Cu cel mai mare deficit se confruntă spitalele din oraşele mici din ţară, dat fiind că cei mai mulţi medici caută să lucreze în oraşele mari, cu infrastructură sanitară mai bine dezvoltată.

    Peste 58.800 de medici sunt înregistraţi în prezent în evidenţele Colegiului Medicilor din România.

    Magnetul sistemului privat

    Evoluţia sistemului privat mai ales, pe fondul lipsei de investiţii de la stat, a atras specialişti care au vrut să revină în ţară. „Avem un ortoped nou care a lucrat în Belgia şi se întoarce acasă, va fi la noi full- time. El s-a documentat, a venit la noi şi a văzut condiţiile şi a decis să se întoarcă acasă“, spunea anterior pentru ZF Ioan Simion, fondatorul Spitalului Sanconfind din Câmpina, unul dintre cele mai mari spitale private din afara Bucureştiului. În perioada 2009 – 2020, cifra de afaceri realizată de companiile din domeniul Sănătăţii private a crescut de cinci ori, de la 2,3 miliarde de lei în 2009, la 11 miliarde de lei în 2020. Dezvoltarea sistemului privat de sănătate a fost una accelerată în special în ultimii cinci ani, din 2015 încoace, odată cu strategia de extindere a marilor jucători privaţi.
     

    ♦ Dr. Ioana Dumitraşcu-Biriş, medic specialist pediatrie, cu supraspecializare in cardiologie fetală, spital Regina Maria Premiere, Timişoara

    La începutul lui 2022, după mai bine de zece ani, am simţit că este momentul să văd cum ar fi să aplic acasă tot ce am învăţat în Marea Britanie. Am ales să rămân în Londra part-time ca să pot să vin săptămânal în România.

    Tranziţia a fost mai lesne în sistemul privat de sănătate, deoarece a venit alături de suportul de care aveam nevoie să-mi desfăşor activitatea. În specialitatea mea, adresabilitatea este destul de mare în mediul privat de sănătate, mai cu seamă că nu avem specialişti de cardiologie fetală în România ca formare dedicată într-un centru de specialitate.

    Simt o mare împlinire în a putea practica meseria acum şi acasă, în ţara mea.

     

    ♦ Dr. Deliu Matei, Medic Specialist Urologie, Doctor în Ştiinţe Medicale cu competenţe în chirurgia robotică, Ponderas Academic Hospital, parte a Reţelei de sănătate Regina Maria

    În 1987 am plecat în Italia, în România încă exista regimul comunist, iar posibilităţile unei vieţi fără compromisuri erau practic absente.

    În 2009 am reînceput să vin în România. Trecuseră trei-patru ani de când începusem să operez cu robotul DaVinci; realizasem aproximativ 300 de operaţii până atunci. Entuziasmat de rezultatele obţinute, am simţit imediat imboldul de a media implementarea chirurgiei robotice în România.

    În absenţa unui program naţional pentru chirurgie robotică, a unui sistem de rambursare corect, nu exista disponibilitatea financiară pentru a dezvolta şi răspândi beneficiile acestei tehnologii în România. De aceea, sistemul privat devine vital.

     

    ♦ Dr. Dan Dumitraşcu-Biriş, Medic specialist obstetrică-ginecologie, spital Regina Maria Premiere

    Am plecat din România în perioada rezidenţiatului din două motive: pentru că nu mă regăseam în modul în care funcţiona sistemul românesc de sănătate la acea vreme, dar şi pentru a înţelege cum funcţionează alte sisteme de sănătate.

    Întoarcerea mea în ţară a fost mereu un gând la care nu am putut renunţa niciodată. De când am plecat din România am făcut-o cu un singur scop, să mă specializez, să ajung un medic cu experienţă şi apoi să revin acasă pentru a-mi aduce aportul aici.

     

    ♦ Dr. Simina Erdei, Medic Specialist Pediatrie, Spital Regina Maria Cluj

    Am hotărât să revin definitiv în ţară dupa şase ani în străinătate. La aceasta decizie a contribuit pandemia, cu condiţiile de călătorie dificile; familia şi copilul meu aveau nevoie de prezenţa mea constantă, iar eu nu mai voiam să pierd momente importante din viaţa lor.

    Am continuat să muncesc în sistemul privat din România şi, invariabil, să compar pacientul francez şi cel român. În Franţa, am învăţat o altă abordare, am chibzuit mai bine resursele, am folosit la maxim tot ce era disponibil pentru ajutorul pacientului şi al familiei, am înţeles mai bine rolul şi suportul familiei în îngrijirea pacientului pediatric, în speţă a nou-născutului. Mi-am dorit cu ardoare să împărtăşesc aceste lucruri şi cu pacientul român. N-aş fi putut nicicând să urmez o carieră profesională doar în Franţa, fără a întoarce ceva din noua mea experienţă şi sistemului care m-a pregătit.

     

    ♦ Dr. Alexandru Cristescu, Medic Specialist Neurochirurgie, Ponderas Academic Hospital, parte a Reţelei de Sănătate Regina Maria

    M-am întors în România în anul 2015, am petrecut mai mult decât plănuisem iniţial în Franţa, dar nivelul profesional de acolo m-a determinat să rămân mai mult pentru a acumula mai multe cunoştinţe. Am învăţat cum arată un sistem de sănătate la ei, care sunt tehnicile operatorii si cum să cultivi o relaţie cu pacientul. Aveam oferte de a rămâne pentru a-mi continua pregătirea şi a profesa mai departe în mari spitale din Paris, dar am făcut alegerea de a mă întoarce acasă şi a fost o alegere bazată pe argumente profesionale, dar şi personale. Din punct de vedere profesional aveam ocazia să pun în aplicare aici în România abilităţile deprinse în străinătate, ceea ce reprezenta o provocare care mă ambiţiona în acel moment. Dar, bineînţeles, pe plan personal, apropierea de familie, prieteni şi locurile cunoscute a reprezentat şi ea un puternic argument pentru revenirea mea în ţară.

     

    ♦ DR. Emin Mammadov, medic specialist endocrinologie, Regina Maria

    De origine sunt din Azerbaidjan, acolo am absolvit şi facultatea de medicină generală. În România am venit în 2009 ca bursier al statului român pentru studii postuniversitare. La sfârşitul anului 2014 am finalizat studiile, am dat examenul de specialitate şi am devenit medic specialist endocrinolog. În 2015, am plecat pentru a acumula mai multe experienţe, mai întâi în Azerbaidjan, iar la câteva luni m-am angajat în Irlanda, la Dublin. M-am întors în România în 2018, cu două luni înainte de naşterea copilului meu, soţia mea fiind româncă. De ce am hotărât să mă întorc în România? În Irlanda, ritmul de muncă este foarte intens pentru medici, se lucrează de dimineaţa până seara, plus gărzi. În România, aveam posibilitatea să îmi fac un program care să-mi permită să petrec timp şi cu copilul meu.

  • Exodul marilor companii face ravagii în Rusia: Doi uriaşi din tehnologie lasă pe drumuri sute de angajaţi, îngroşând rândurile multinaţionalelor care au pus stop afacerilor în ţară

    Microsoft şi IBM, giganţii americani ai tehnologiei, au concediat sute de oameni pe măsură ce îşi pregătesc terenul pentru ieşirea din business cu Rusia. Cele două multinaţionale urmează trendul se conformează trendului pe care majoritatea marilor companii l-au adoptat de la începutul războiului: ruperea de ţara lui Vladimir Putin, scrie Business Insider.

    IBM şi-a suspendat activitatea în martie, la câteva zile după invazie, însă angajaţii ruşi au rămas o perioadă pe ştatul de plată al companiei. Recent, Arvind Krishna, CEO-ul companiei a anunţat o „ieşire ordonată” din afacrile cu Rusia, precum şi disponibilizarea a câtorva sute de angajaţi

    „IBM va continua să facă tot posibilul pentru a oferi sprijin şi a face schimbarea cât mai uşoară pentru angajaţii săi”, a declarat CEO-ul IBM.

    Krishna a ţinut să amintescă în timpul şedinţei dedicate veniturilor din T1/2022 că afacerille IMB în Rusia „nu sunt foarte mari” şi nici nu se concentrează pe infrastructură sau software de ultimă generaţie.

    Microsoft a trecut de asemenea la o strategie asemănătoare, compania reducându-şi puternic afacerile cu Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei. În martie, gingantul tech a suspendat livrarea de noi vânzări şi servicii, însă continuă să-şi servească clienţii existenţi în ţară.

    „Ca urmare a schimbărilor suferite de perspectivele economice şi din cauza impactului asupra afacerilor noastre în Rusia, am luat decizia de a reduce puternic operaţiunile noastre în ţară. Vom continua să ne îndeplinim obligaţiile contractuale pe care le avem faţă de clienţi, însă suspendăm noile proiecte destinate acestei pieţe”, au declarat oficiali ai Microsoft.

    Potrivit unor surse familiarizate cu problema, Microsoft se pregăteşte să concedieze cel puţin 400 de angajaţi.

    „Încercăm să colaborăm cu angajaţii afectaţi pentru a ne asigura că sunt trataţi cu respect şi că beneficiază pe deplin de sprijinul nostru în această perioadă”, a declarat Microsoft pentru Business Insider.

    Giganţii tech îngroaşă astfel rândurile marilor companii care au ales să iasă din Rusia, ca urmare a invaziei declanşate pe 27 februarie. Printre acestea se numără Goldman Sachs, McDonalds sau Disney, dar şi alte câteva zeci de nume grele din majoritatea industriilor şi sectoarelor.

  • În ciuda spuselor lui Vladimir Putin, sancţiunile occidentale îngenunchează economia Rusiei: Moscova riscă să piardă aproximativ 200.000 de locuri de muncă în urma exodului marilor companii

    Primarul Moscovei a declarat luni că sute de mii de locuitori ai oraşului şi-ar putea pierde locurile de muncă, deoarece companiile occidentale îşi suspendă sau îşi retrag operaţiunile din Rusia, potrivit Business Insider.

    „Conform estimărilor noastre, aproximativ 200.000 de oameni riscă să-şi piardă locurile de muncă”, a scris primarul Serghei Sobyanin într-o postare oficială pe blog.

    În postare, Sobyanin a spus că Moscova a aprobat un program de sprijin pentru ocuparea forţei de muncă în valoare de 3,36 miliarde de ruble, sau aproximativ 41 de milioane de dolari.

    Sobyanin a scris că în jur de 58.000 de angajaţi sunt aşteptaţi să beneficieze de program şi a subliniat că Rusia va oferi o alocaţie lunară pentru copii şi împrumuturi pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

    Comentariile lui Sobyanin vin în vreme ce preşedintele rus Vladimir Putin continuă să nege că sancţiunile occidentale au afectat economia Rusiei.

    „Putem spune acum cu încredere că o astfel de politică (de sancţiuni) faţă de Rusia a eşuat”, a declarat Putin luni. “Strategia blitzkrieg-ului economic nu a funcţionat. Mai mult, iniţiatorii înşişi nu au putut scăpa de sancţiuni”.

    Peste 750 de companii au anunţat public că îşi vor întrerupe temporar sau definitiv operaţiunile în Rusia, ca efect al declanşării războiului din Ucraina, potrivit Şcolii de Management din Yale.

    Unele companii s-au angajat să continue să-şi plătească lucrătorii ruşi chiar şi în perioada când operaţiunile sunt închise în ţară, deşi nu este clar cât timp va dura acest sprijin.

    McDonald’s a declarat că închiderea magazinelor din Rusia a adus pierderi peste 50 de milioane de dolari pe lună, deoarece compania îşi păstrează cei aproximativ 62.000 de angajaţi locali pe statul de plată. Unele dintre locaţiile McDonald’s au rămas, totuşi, deschise, a informat agenţia de ştiri de stat rusă RIA Novosti.

    Postarea lui Sobyanin a indicat că Moscova se confruntă încă cu o listă lungă de crize. Autorităţile oraşului vor discuta în următoarele două săptămâni cum îşi va menţine capitala stocul de medicamente fără importuri şi cum îşi va menţine industria ospitalităţii pe linia de plutire, a scris primarul.

    „Este multă muncă de făcut, ale cărei rezultate vor apărea abia peste câţiva ani”, a scris Sobyanin.

  • Crizele care vor urma

    În materialul de copertă, Business Magazin trage un semnal de alarmă. IT-ul, industria vedetă a României, este în zorii unui exod de creiere spre Vest.

    Nu este singurul domeniu care se confruntă cu o criză de personal. În energia verde, este necesar un om, direct sau indirect, pentru fiecare MW. România are acum, pe hârtie, în dezvoltare, 30.000 de MW în eoliene şi solare. Găsirea forţei de muncă devine la fel de presantă ca identificarea banilor pentru investiţii.

    Gazele nu ne ajung. În Marea Britanie, fermele se închid forţat pentru că nu îşi mai pot plăti facturile la utilităţi. Rafturile sunt mai goale.

    Producţia de automobile a scăzut cu 50% la nivelul lunii septembrie la puţin peste 29.000 de maşini Dacia şi Ford, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Lipsa de componente este cronică.

    Pe zona de sănătate, atunci CÂND se va termina coşmarul COVID-19, efectele se vor resimţi ani de zile. Nimeni nu iese neatins.

    Becurile viitoarelor crize sunt toate aprinse. Le vede cineva?

    Roxana Petrescu, guest editor

  • O nouă durere de cap pentru Marea Britanie: cel mai amplu exod al forţei de muncă străine de la cel de-al doilea război mondial

    Muncitorii străini părăsesc Marea Britanie în cel mai rapid ritm de la cel de-al doilea război mondial, prezentând o provocare pentru o economie deja zdruncinată de Brexit şi coronavirus, relatează Bloomberg.

    Doar Londra a pierdut 700.000 de oameni în ultimul an. Implicaţiile sunt profunde pentru Trezorerie, proprietari şi şansele de redresare economică. 

  • The Economist: „Dacă înainte asistam la un exod al creierelor, acum vedem un câştig al acestora. În 2020, circa 1,3 milioane de români s-au întors acasă. Un post de dezvoltator IT în Bucureşti întrece un job similar în Bruxelles”

    În 2020, Europa a trecut printr-un trend inversat al migraţiei, iar mulţi dintre cei care lucrau în străinătate s-au întors acasă, scrie The Economist. Publicaţia observă că, deşi este greu de spus care sunt cifrele exacte, estimările arată că 1,3 milioane de români s-au întors în România, echivalentul a de trei ori mai mult decât populaţia celui de al doilea cel mai oraş al ţării. Este posibil ca, în acelaşi timp, circa 500.000 de bulgari să se fi întors în Bulgaria – un număr uriaş dacă ne gândim la faptul că ţara are o populaţie de 7 milioane de locuitori.

    Lituania a avut mai mulţi cetăţeni care s-au întors decât au plecat pentru prima dată după mai mulţi ani.

    „În Varşovia, aplicaţiile de dating înfloresc datorită polonezilor care vor să caute distracţie nedistanţată. Politicienii din Europa de Est s-au plâns de mult timp de un exod al creierelor pe măsură ce cei mai străluciţi studenţi au plecat în căutarea unor salarii mai mari în Vest. Acum, în pandemie, într-o economie în schimbare şi cu schimbarea tiparelor de muncă, mulţi dintre ei se întorc acasă. Un câştig al creierelor a început”, scrie The Economist.

    Migraţia din diverse colţuri ale lumii este deseori temporară. În Europa, anumiţi factori aduc oamenii acasă. Liam Patuzzi, care lucrează pentru Institutul European pentru Politici Migraţioniste, punctează că gap-ul economic dintre Est şi Vest începe să se închidă. „Pieţele muncii din Europa de Est sunt fierbinţi. Înainte de pandemie, rata şomajului era de 2% în Cehia, de la 9% în 2004. Decalajele salariale, chiar dacă sunt în continuare mari, sunt în scădere. În 2010, un român care se muta în Italia putea să câştige şi de cinci ori mai mult decât în ţara de origine, iar în 2019, doar de trei ori mai mult. Pentru cei mai talentaţi, acest decalaj este chiar şi mai mic. Dezvoltatorii români de software au numeroase avantaje, printre care şi faptul că sunt scutiţi de taxa pe venituri, un loc de muncă în acest domeniu Bucureşti îl întrece pe unul în Bruxelles”, mai scrie The Economist.


     

  • Marele exod: Utilizatorii din toată lumea descarcă Signal şi Telegram pentru a părăsi WhatsApp, în contextul în care aplicaţia colectează prea multe date pe care le trimite către Facebook

    Aplicaţiile de mesagerie care pun accent pe intimitatea utilizatorilor, precum Signal şi Telegram, au înregistrat un val de descărcări în utlimele zile, în contextul în care utilizatorii vor să se îndepărteze de WhatsApp, pe fondul temerilor legate de multitudinea de date pe care serviciul de mesagerie le colectează pentru a le trimite către gigantul Facebook.

    Astfel, aplicaţia Signal – recomandată şi de Elon Musk – a fost descărcată de circa 7,5 milioane de ori la nivel global din Google Play şi App Store, în perioada 6-10 ianuarie, potrivit datelor Sensor Tower, citate de CNBC. Prin urmare, Signal a înregistrat de 43 de ori mai multe descărcări faţă de săptămâna anterioară, aceasta fiind cea mai accelerată săptămână din istoria aplicaţiei.

    În acelaşi timp, aplicaţia Telegram a fost descărcată de 5,6 milioane de ori la nivel global, de miercuri până duminică, potrivit datelor Apptopia.

    Aplicaţia Signal susţine că vine cu „criptare end-to-end”, ceea ce nu permite ca mesajele să fie citite de altcineva în locul destinatarului.

    Cele două aplicaţii au prins avânt după ce WhatsApp a lansat o actualizare a politicii de utilizare în data de 4 ianuarie. Încă din 2016, WhatsApp împarte anumite date cu Facebook, însă utilizatorii aveau opţiunea de a refuza acest lucru până acum.

    Însă, din data de 8 februarie, utilizatorii vor fi obligaţi să accepte noii termeni WhatsApp pentru a utiliza aplicaţia în continuare. Pentru utiizatorii din Europa şi Marea Britanie regulile sunt puţin diferite, pe fondul regulamentului pentru protecţia datelor aflat în vigoare.

    Mesajele WhatsApp sunt criptate, ceea ce înseamnă că Facebook nu vede conţinutul acestora, însă WhatsApp colectează o multitudine de date pe care le împarte cu compania-mamă – gigantul Facebook.

    Datele colectate şi trimise către Facebook includ informaţiile contului, precum numărul de telefon, informaţii introduse în aplicaţie, informaţii legate de modul în care interacţionezi cu alte persoane, inclusiv dacă eşti un business, cât şi date legate de telefonul mobil.

  • Exodul medicilor în străinătate, o hemoragie pe care pandemia o face mortală pentru Europa de Est. „Cred că există o psihoză printre doctori că această boală îi poate distruge.”

    Ceea ce actuala criză de sănătate scoate în evidenţă nu doar în Bulgaria, cea mai săracă economie din Europa Centrală şi de Est, ci în întreaga regiune, este o lipsă acută de personal medical. Subfinanţarea timp de zeci de ani a sistemelor de sănătate, mirajul sau oportunităţile unei vieţi mai bune în Occident şi circulaţia liberă a forţei de muncă în Uniunea Europeană au creat în Bulgaria, România, Ungaria, Polonia şi chiar şi în Cehia o hemoragie de medici şi de personal medical instruit care acum a devenit mortală.

    După unele estimări, din Bulgaria pleacă între 250 şi 300 de doctori în fiecare an pentru a lucra în străinătate. Deutsche Welle scrie că numărul de doctori care părăsesc Bulgaria anual pentru a lucra în Occident este de 450. Numărul de asistente medicale s-ar situa la 1.000. Polonia, cea mai mare economie est-europeană, şi-a pierdut cel puţin 7% din doctori şi asistente medicale din cauza migraţiei pentru un salariu mai bun în perioada 2004-2014, potrivit Euronews. Exodurile din toată regiunea au fost exacerbate de ultima criză financiară globală. Din 2007 şi până în 2018, circa 45.000 de medici şi personal medical calificat din Bulgaria şi România au aplicat pentru certificate care le permit să muncească în afara ţării. În aceeaşi perioadă, 14.000 de doctori români şi aproape 50.000 de asistente medicale au lăsat sistemul medical naţional pentru a lucra în altă parte.

    Nu doar oportunităţile de muncă mai bune din străinătate îi fac pe doctori să plece. Ei lasă în urmă şi sisteme de sănătate disfuncţionale în care personalul lucrează adesea peste program şi, în multe cazuri, fără echipamente şi provizii medicale de bază. Gergana Georgieva, medic internist în vârstă de 33 de ani, a plecat din Bulgaria în 2012 după ce a absovit facultatea de medicină şi a ales să-şi facă rezidenţiatul în Germania.

    „Pe atunci, absolvenţii de facultate trebuia să aştepte şi doi ani pentru a căpăta un post de rezident”, a povestit ea. În Germania a primit 2.500 de euro pe lună în timpul specializării, în timp ce în Bulgaria salariul era de doar 200 de euro pe lună. Din punctde vedere profesional, ea nu are niciun motiv să se întoarcă în ţara natală. În Ungaria, în urmă cu câţiva ani doctorii şi asistentele medicale protestau în stradă faţă de condiţiile în care lucrează şi salariile pe care le primesc.

    Georgi Hubcev

    Acum, în Bulgaria Covid-19 răpune medici – Hubcev, Julian Stamatov, Nelly Pandova, Borislav Ivanov, Iliana Todorova-Ivanova, Dimitrinka Raleva, Ivelin Markov, Musa Vakliuov, Emil Vakliuov, Marin Marinov, Milan Purvanov, Assen Senkov, Petranka Lişkovska. Despre Hubcev, un coleg de-al său a povestit că avea o sănătate de invidiat şi că „putea să se ducă să joace fotbal după ce termina o operaţie de 10 ore”. De la postul naţional de televiziune bulgarii au aflat că doctorul a primit toate tratamentele cunoscute pentru Covid-19 şi că nu se ştie cum a fost infectat. Colegii cred că a fost vorba de un pacient iresponsabil. Hubcev, şeful secţiei de obstetrică şi ginecologie a Spitalului din Universitar din Burgas, a murit pe 17 octombrie. Pe 19 octombrie, Bulgaria a celebrat „Ziua doctorului”. Pierderea unui medic specialist poate fi tragică pentru unele spitale bulgare. Singurul pneumolog din spitalul municipal din micul oraş Aytos, din estul ţării, a fost tratat pentru Covid-19 în propria sa unitate, unde paturile din secţia de infectaţi cu coronavirus erau ocupate la mijlocul lunii octombrie aproape toate. În zilele bune, doctorul avea grijă de ceilalţi pacienţi, scrie The New York Times. Un alt spital de stat, cel din oraşul Goţe Delcev, şi-a pierdut singurul anestezist în septembrie din cauza Covid-19. Secţiile de Covid ale spitalului general din oraşul Dobrici nu aveau la începutul lunii octombrie nici un medic specialist în boli infecţioase sau pneumolog. De pacienţii infectaţi se ocupau gastroenterologii din spital. Printre pacienţii grav bolnavi de Covid se număra o asistentă medicală principală. Procuratura regională din Dobrici a lansat între timp o anchetă privind funcţionarea spitalului în condiţii de pandemie.

    În iulie, creşterea numărului de pacienţi cu Covid a adus într-o situaţie absurdă unul dintre spitalele municipale din Plovdiv – „Sf. Mina”: un singur medic şi două asistente îngrijeau persoanele infectate zi şi noapte. Oamenii epuizaţi au cerut ajutor colegilor lor.

    „Situaţia critică a apărut după refuzurile în masă şi reticenţa unei mari părţi a personalului de a-şi asuma responsabilitatea”, a explicat atunci conducerea spitalului. Refuzurile au fost motivate prin documentaţie medicală adecvată – vârsta personalului este esenţială pentru munca într-o astfel de structură. Şeful secţiei de cardiologie consideră că medicii refuză să lucreze în secţiile de Covid din cauza „impactului psiho-emoţional negativ, deoarece există teama de contact cu pacienţii cu COVID-19. În plus, personalul nostru este destul de bătrân. Cred că există o psihoză printre medici că această boală îi poate distruge.”

    Recent, spitalele din capitala Sofia şi din alte câteva oraşe bulgare au solicitat ajutor deoarece o parte semnificativă din personalul lor medical este suprasolicitată sau infectată cu SARS-CoV-2. În doar o singură zi 45 de medici din Bulgaria s-au infectat. „Majoritatea medicilor care luptă împotriva pandemiei în prima linie sunt suprasolicitaţi, unii sunt bolnavi. Avem nevoie de ajutor”, a declarat ministrul sănătăţii Kostadin Angelov. Aceste comentarii subliniază o realitate înfricoşătoare din sistemele de sănătate din întrega Europă de Est. În Ungaria, Peter Almos, vicepreşedintele Colegiului Medicilor, spune că o problemă majoră este că medicii cu vârste de 40-50 de ani, care au cea mai mare experienţă şi îşi pot pregăti colegii, lipsesc. „Pleacă din ţară şi nu se mai întorc.“ Cei rămaşi sunt tineri neexperimentaţi sau medici şi asistente cu vulnerabilitate ridicată la Covid din cauza vârstei înaintate. Ungaria are mai multe resurse decât Bulgaria, iar guvernul maghiar a comandat 16.000 de ventilatoare pentru respirat. Astfel, despre Ungaria se poate spune că are echipament sufficient pentru a face faţă noului val al pandemiei. Însă cu doar 2.000 de medici pregătiţi pentru terapie intensivă, acolo unde este cea mai mare nevoie de personal în această pandemie, şi cu tot atâtea asistente, sistemul de sănătate al Ungariei nu are personal suficient pentru a opera noul echipament, avertizează Almos. În Ungaria, circa 1.200 de medici îşi iau rezidenţiatul în fiecare an. Însă doar în 2018 circa 900 au emigrat, în condiţiile în care, după cum explică Almos, medicii rezidenţi şi cei specialişti câştigau mai puţin decât casierii de la Tesco, un lanţ de retail. Guvernul bulgar a cerut ajutor de la medicii care practică în afara spitalelor, precum şi studenţilor la medicină. În Cehia, Milan Kubek, preşedintele Colegiului Medicilor, a făcut apel la medicii cehi care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă pentru a-şi ajuta ţara să treacă peste criza din sectorul medical. Cehia este cea mai matură economie din regiune. Colegiul medicilor de acolo a avertizat la începutul lunii octombrie că numărul de doctori şi asistente infectate creşte rapid. Calculele unei echipe formate din mulţi oameni de ştiinţă cehi – printre care epidemiologi, virusologi şi microbiologi – arată că numărul de victime ale pandemiei ar putea urca de la 2.500 pe 27 octombrie la 15.000 până la Crăciun. Ei au lansat un apel la responsabilitate numit „Salvaţi Republica Cehă”. Covid-19 a devenit în Cehia a doua cea mai mare cauză de deces. Colegiul Medicilor a atenţionat că numărul de angajaţi din facilităţile medicale infectaţi ar putea creşte de la 5.500 la mijlocul lunii octombrie la 40.000 în doar o lună.