Tag: Evrei

  • Povestea “Îngerului Morţii”, omul care a ucis zeci de mii de oameni

    Una dintre cele mai sinistre şi mai persistente imagini din al Doilea Război Mondial este filmul sosirii de trenuri cu evrei la Auschwitz. În mijlocul gloatelor care se înghesuie şi al cordoanelor de soldaţi există o siluetă singuratică în uniformă imaculată şi mănuşi albe. Bărbatul îi inspectează pe deţinuţi şi îi dirijează într-o direcţie sau alta – într-o parte aşteaptă brutalitatea, înfometarea şi privaţiunea, dar o şansă slabă de supravieţuire. În partea cealaltă aşteaptă moartea instantanee în camerele de gazare.

    Personajul înspăimântător de rece şi detaşat, care ia decizii de viaţă şi de moarte, este unul dintre medicii lagărului: dr. Josef Mengele.

    În 1983, după extrădarea lui Klaus Barbie, faimosul vânător de nazişti dr. Simon Wiesenthal a publicat o listă cu cei mai importanţi zece hitlerişti pe care dorea să-i aducă în faţa justiţiei. Wiesenthal avea pe atunci 76 de ani şi probabil că înţelesese că şansele de a-i aduce pe toţi zece în tribunal erau reduse. “Dacă i-aş prinde pe toţi, ar însemna o realizare. Dar dacă l-aş putea prinde doar pe Josef Mengele, cred că aş avea sufletul împăcat.”

    Cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriaşi apartinând păturii superioare a clasei mijlocii din Gunzburg, în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de maşini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizaţie militantă de extremă dreaptă, înfiinţată de foşti soldaţi, nemulţumiţi de rezultatul Primului Război Mondial. În anul 1934, s-a alăturat SA-ului, iar în 1937 a devenit membru al NSDAP şi SS.

    Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor unicersitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt şi Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-am-Main şi-a primit diploma medicală, studiind cu Otmar von Verschuer, directorul Institutului pentru Igienă Rasială de la Universitatea din Frankfurt. A prezentat o dizertaţie cu o tendinţă clar rasială despre “Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”. A continuat cu un studiu rasial similar (şi la fel de inutil) despre gura de lup şi buza de iepure. Mengele a fost un nazist rasist meticulosm care i-a urât pe evrei, dar i-a urât şi mai mult pe ţigani.

    Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar la Waffen-SS şi a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de patru ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – şi astfel a căpătat postul la Auschwitz.

    În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-şef Eduard Wirths şi unde şi-a desfăşurat cercetările medicale de-acum notorii. Îl interesau gemenii şi a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât şi morţi. Un alt subiect de cercetare a fost nanismul.

    Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deţinuţilor sosiţi în gară. Şi alţi medici din lagăr erau implicaţi în triere, dar dintre toţi, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea făţişă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire, chiar şi când nu era de serviciu, şi-şi folosea crăvaşa de călărie cu care indica deciziile sale de viaţă sau de moarte. De multe ori folosea aceeaşi crăvaşă pentru a-i bate pe deţinuţi şi un revolver pentru a-i împuşca pe prizonierii care se mişcau greoi sau erau necooperanţi.

    Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său şi era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri, a omorât cu mâna lui deţinuţi, fie cu pistolul, fie cu injecţii fatale cu fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deţinea calificarea respectivă, totuşi comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieţi, el ucidea. În loc să uşureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz şi a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare.

    Au urmat după aceea experimentele. Gemenii, subiecţii cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ţinuţi într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. Îi proteja de muncile fizice grele şi se asigura să fie hrăniţi corespunzător dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator şi, tot ca pe nişte animale de laborator, îi omora şi îi diseca după bunul lui plac.

    Interesat de legătura dintre culoarea ochilor şi tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanţe chimice în ochii subiecţilor săi. Experimentele provocau dureri şi infecţii, şi cel puţin un copil a murit, iar altul a orbit. Mengele colecta de asemenea “specimene” pentru dr. Verschuer. Se ştie, de exemplu, că şapte perechi de gemeni cu ochi de culori diferite au fost omorâţi prin injectare cu fenol, după care ochii au fost trimişi lui Verschuer.

    Însemnările lui Mengele despre experimente nu au supravieţuit războiului, dar nu există nicio dovadă că vreunul dintre ele ar fi avut vreun fundament ştiinţific sau vreo aplicaţie practică. Suferinţele au fost realmente inutile.

    Poreclit “Îngerul Morţii” de către deţinuţii din Auschwitz, Josef Mengele a lucrat ca medic în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puţin înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care s-a întors în Gunzburg. N-a încercat niciodată să mai practice medicina. A revenit la o etapă anterioară, ocupându-se de reconstruirea companiei familiei, Karl Mengele & Sons.

    Mengele a scăpat cumva atenţiei timp de zece ani după terminarea războiului, când autorul Ernst Schnabel a atras atenţia asupra activităţilor sale din lagărul de concentrare. Au început atunci să fie puse întrebări şi să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

    La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud., iar din 1973 a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de nazişti conduşi de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. În 1979, prietenii lui nazişti din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până şi o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe masă, cu o cicatruce pe braţul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de uşor şi a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

    În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legişti au declarat că era al lui Mengele; se pare că acesta ar fi murit în anul 1985 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota.


    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.

  • IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Albert Goring ar putea primi titlul “Drepţi între popoare” după ce va fi evaluat de către o comisie formată din zece supravieţuitori ai Holocaustului. Decoraţia, instituită din 1953, a fost acordată până acum către circa 20.000 de oameni din 47 de ţări. Doar 510 sunt germani, printre care Clare Barwitzky, care a salvat 30 de copii de la deportare în Chamonix în 1943, şi Willi Ahrem, comandantul unui lagăr de muncă silnică, care i-a avertizat şi ascuns pe evrei când trupele SS au încercat să-i omoare.

    Hermann Goring a fost unul dintre comandanţii diviziei aeriene de război Luftwaffe şi cel mai apropiat confident al lui Adolf Hitler. A contribuit decisiv la popularizarea nazismului şi a fost responsabil de pregătirea industriei şi economiei germane pentru al Doilea Război Mondial. În 1941, a dat ordinul începerii pregătirilor necesare pentru instaurarea “Soluţiei Finale”, cu scopul exterminării evreilor din Europa.

    Albert Goring, fratele mai mic al lui Hermann, avea convingeri diferite. El ura naziştii şi anticipase încă dinaintea războiului că Hitler va ruina Germania. Nu s-a alăturat partidului nazist şi, în ciuda apropierii fratelui său de Hitler, a preferat să se mute în Austria şi să devină cetăţean austriac. După anexarea Austriei de către nazişti, Albert a decis să se mute la Praga şi de acolo la Budapesta şi la Bucureşti. În puţinele ocazii în care s-au întâlnit, în cei 12 ani de la instaurarea regimului până la înfrângerea Germaniei de către Aliaţi, Hermann l-a protejat pe fratele său de serviciile secrete, Albert riscând să fie arestat şi executat pentru activităţile sale contrare legilor.


    În 1962, scriitorul evreu Ernst Neubach nota într-un articol intitulat “Prietenul meu Goring”, publicat în revista Aktuell, câteva dintre acţiunile lui Albert. Neubach descrie un episod petrecut la Viena, la scurt timp după invazia naziştilor. Când trupele naziste au percheziţionat vopsitoria Raber de pe strada Wehringerstrasse şi nu l-au găsit pe proprietarul acesteia, au decis să o pună pe mama sa de 75 de ani în vitrina pe care au scris cu vopsea “Sunt un evreu murdar”. Goring a văzut scena şi a scos-o pe femeie din vitrină, sub privirile uimite ale trecătorilor şi ale ofiţerilor SS. Aceştia l-au eliberat imediat după ce au văzut actele sale de identitate.

    “Mulţi oameni îi datorează libertatea fratelui lui Hermann Goring”, scrie Neubach. Albert Goring şi-a salvat şi doctorul, Max Wolf, de la trimirea în lagărul de concentrare Dachau. A eliberat evrei arestaţi şi le-a transferat bunurile confiscate către Zurich. L-a scăpat de teroarea nazistă şi pe Oskar Pilzer, fostul preşedinte al celei mai mari case de producţii din Austria, după ce l-a escortat la graniţă chiar înainte de a fi capturat. Mai târziu, la Praga, i-a scris comandatului lagărului Dachau, folosindu-se de numele Goring pentru a-l elibera pe medicul Josef Charvat, unul dintre evreii militanţi împotriva nazismului. După primirea scrisorii, comandantul a hotărât să elibereze doi deţinuţi cu numele Charvat, pentru a nu avea probleme cu superiorii, iar astfel şi liderul comunist Charvat reuşea să scape cu viaţă de la Dachau.

  • O tragedie evreiască

    Eroina romanului, Ora (recent divorţată) se hotărăşte să-şi părăsească locuinţa din Ierusalim şi să plece într-o lungă şi fără ţintă călătorie pedestră prin Galileea, însoţită de Avram, un iubit din tinereţe. Alegerea ei este determinată de dorinţa de a scăpa de zgomotul şi furia războiului în care fiul ei de douăzeci de ani, Ofer, fusese târât. E apăsată de presentimentul că acesta va muri şi că, dispărând din teatrul de război, îi va putea schimba destinul şi va înfrânge astfel moartea. O convingere iraţională (“câtă vreme nu-l pot atinge, Ofer nu riscă nimic”) care îi va hrăni determinarea de a rătăci prin peisajele consolatoare ale Galileei.

    În tot răstimpul acestei umblări prin pustii, Avram povesteşte atrocele suferinţe pe care le-a îndurat în temniţele egiptene, iar “Ora” deapănă întreaga viaţă a fiului său, copilăria, adolescenţa, plecarea în serviciul militar, încercând ca, prin magia cuvintelor, să întârzie moartea, precum Şeherezada.

    David Grossman, “Până la capătul pământului”, Editura Polirom, Iaşi, 2012

  • Ajunge Dan Şova la puşcărie pentru negarea Holocaustului?

    Senatorul Dan Şova, care a declarat că soldaţii germani au ucis la Iaşi 24 de evrei, fără ca soldaţii români să fi avut vreun amestec în pogrom, şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi a fost trimis de urgenţă de către liderul PSD, Victor Ponta, să se documenteze la Muzeul Holocaustului din Washington, deşi o documentare mai ieftină şi mult mai directă i-ar fi asigurat-o o vizită la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi sau la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” din Bucureşti.

    Deşi atât Şova, cât şi Ponta şi-au cerut scuze pentru regretabila eroare, partidul n-a scăpat însă de scandal, ţinând cont că, prinzând prilejul, asociaţia Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România au depus plângere penală contra lui Şova.

    Ţinând cont că temeiul acţiunii lor în justiţie este legea de interdicţie a negării Holocaustului (OUG 31/2002, aprobată prin Legea 107/2006), ar însemna că Şova riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Potrivit revistei Acum, în perioada 2004 – semestrul I 2011 au fost trimise în judecată 9 persoane în baza ordonanţei şi a legii respective, iar în perioada 2009 – semestrul I 2011 au fost pronunţate 3 condamnări definitive şi irevocabile.

  • Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Lucrarea, care reprezintă un lagăr de concentrare construit din piese de lego, a fost iniţial criticată pentru că ar lua în râs Holocaustul, după care a ajuns să fie expusă prin diverse muzee şi galerii de artă din lume, inclusiv într-o expoziţie de la Muzeul Evreiesc din New York.

    Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Muzeul din Varşovia a cumpărat lucrarea din piese de lego care reproduc crematorii, barăci şi scene în care paznicii bat deţinuţi scheletici de la un colecţionar norvegian, considerând-o o operă foarte importantă de artă contemporană poloneză.

  • Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită

    “Greu de găsit o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de şapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neaşteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări şi trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu şi Gheorghe Zane.

    Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, şi un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanţele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obişnuit să-i considerăm elita intelectualităţii româneşti.

    Scormonind prin arhive, punând cap la cap informaţii şi judecând (cumpătat) fiecare caz în parte şi pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – şi ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.

    Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunţă statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolşevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspiraţiile maselor’. Aşa arată primii paşi ai lui Petre Ţuţea spre devenirea lui de om…”.

    O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 şi ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare şi ascuţit spirit de sinteză.

    Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011

  • Papa Benedict: “Hitler a fost un idol păgân”

    Suveranul Pontif s-a întâlnit la Berlin cu un grup de evrei, cărora le-a spus că vizita sa îl aduce într-un “loc esenţial de aducere aminte, dezolanta aducere aminte a faptului că de aici a pornit Shoah, aici a fost planificată şi organizată anihilarea fraţilor noştri evrei din Europa”.

    Papa Benedict a vorbit despre “stăpânirea nazistă a terorii” ca fiind bazată pe “un mit rasist, între elementele căruia a fost şi respingerea lui Dumnezeu cel al lui Avram, Isac şi Iacob, Dumnezeu cel al lui Isus Cristos şi al tuturor celor care cred în el”.

    “Adolf Hitler cel presupus ‘atotputernic’ a fost un idol păgân, care a vrut să-i ia locul Dumnezeului biblic, creatorul şi tatăl tuturor oamenilor”, a declarat Suveranul Pontif.
    El a atras atenţia că “refuzul de a ţine cont de acest Dumnezeu îi face întotdeauna pe oameni să nu ţină cont nici de demnitatea umană”.

    Papa a apreciat calitatea dialogului Bisericii Catolice cu iudaismul şi a adăugat că “noi, creştinii, ar trebui să devenim tot mai conştienţi de afinitatea noastră cu iudaismul. Pentru creştini, nu poate exista niciun hiat în istoria mântuirii. Mântuirea vine de la evrei”.

    Papa Benedict s-a pronunţat pentru un dialog între lectura Bibliei ebraice şi cea a Vechiului Testament creştin (respectiv între comunităţile care reprezintă civilizaţia iudeo-creştină), afirmând că acest dialog trebuie “să întărească speranţa noastră comună în Dumnezeu, în contextul unei societăţi tot mai secularizate”. “Fără această speranţă, societatea îşi pierde umanitatea”, a mai spus Suveranul Pontif.

  • Israelul nici nu vrea sa auda de propunerea lui Obama de pace cu Palestina

    Premierul israelian a facut referire la o scrisoare din 2004 a
    fostului presedinte american, George W. Bush, adresata premierului
    israelian din acea perioada, Ariel Sharon, in care Casa Alba
    excludea varianta unei reveniri a Israelului la liniile de
    armistitiu anterioare razboiului din iunie 1967, ceea ce ar implica
    o retragere din Cisiordania si Ierusalimul de Est.

    Obama a afirmat in premiera ca “frontierele Israelului si
    Palestinei trebuie sa aiba la baza liniile din 1967, cu schimburi
    convenite de cele doua parti, pentru a stabili granite sigure si
    recunoscute pentru ambele state”. Discursul pe tema Orientului
    Mijlociu a fost sustinut la Departamentul de Stat si este o
    pivotare diplomatica de amploare a Statelor Unite, aflate in plina
    campanie de a-si reevalua rolul in zona.

  • Cele mai sumbre secrete de familie

    Cel mai atroce a fost marea razie de la Velodromul de Iarna din
    Paris, in urma careia mii de evrei au fost deportati in lagarul de
    exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Sarah este unul dintre copiii
    arestati (de catre politia fidela regimului de la Vichy), iar
    Tatiana de Rosnay descrie in amanuntime calvarul fetitei,
    conditiile de detentie si sentimentele confuze pe care le traieste
    prea timpuriu in raport cu violenta sangeroasa a adultilor. Peste
    toate, o puternica, induiosatoare vointa de a supravietui cu orice
    chip.

    In paralel, descoperim viata Juliei Jarmond, o ziarista americana
    venita la Paris, unde, pentru scrierea unui articol, trebuia sa
    obtina informatii privind evenimentele din 16 iulie 1942. Cautarea
    ei, blocata initial de niste secrete de familie de nemarturisit,
    isi face incet drum catre lumina si scoate din uitare un destin
    simbolic pentru tragedia deportarilor naziste.

    Tatiana de Rosnay, “Se numea Sarah”, Editura Litera, Bucuresti,
    2010

  • “Lectia de la Auschwitz nu a fost invatata” – GALERIE FOTO

    Cel mai mare punct de exterminare din al Treilea Reich al
    Germaniei Naziste a functionat in Polonia de sud-vest, anexata de
    armatele Wermachtului la inceputul celui de-al Doilea Razbi
    Mondial. 90% dintre victime au fost evrei.

    Stalin si Armata Rosie au ajuns la Auschwitz in 27 ianuarie
    1945. Sovieticii au gasit cateva mii de prizonieri lasati de
    izbeliste intr-un lagar abandonat de trupele germane, care incepusa
    deja retragerea pentru apararea vechilor granite ale Germaniei.
    Marturiile supravietuitorilor si dovezile materiale au demonstrat
    crimele in masa care au avut loc la Auschwitz. Chiar daca
    depozitele au fost incendiate de Wermacht inainte de retragere,
    pentru a sterge urmele macelului, camerele de gazare sunt in
    picioare si astazi.

    Aflat la cotitura razboiului, cand succesul trupelor germane
    care luptau din Egipt si Caucaz pana la Leningrad si Stalingrad era
    pus la indoiala, Adolf Hitler a numit incercarea de a extermina
    toti evreii din Europa drept “solutia finala”. In memoria celor
    6.000.000 de evrei ucisi in timpul Holocaustului exista un complex
    de 180.000 de metri patrati numit Yad Vashem in Ierusalim.

    Intr-o discutie cu jurnalistii de la Euronews, Moshe Kantor,
    presedintele Congresului European al Evreilor, observa faptul ca se
    intampla multe lucruri in Europa contemporana care ne atrag atentia
    asupa lectiilor Holocaustului. “Dupa al Doilea Razboi Mondial,
    nivelul evenimentelor antisemite la nivel mondial a fost mai mult
    sau mai putin stabil. Numai in 2009, numarul incidentelor s-a
    dublat”.

    Kantor distinge doua tipuri de antisemitism. Primul este cel
    clasic, care creste de la o vreme la alta, din cauza unor cicluri,
    cum ar fi criza economica sau alte amenintari, si, in general,
    evreii sunt facuti responsabili si invinovatiti pentru tot. In
    plus, exista un nou tip de antisemitism care apare, iar radacinile
    sale vin din Orientul Apropiat. “Exista un trend pro-iranian.”

    Presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinjad, declara de curand ca
    vrea sa stearga Israelul de pe harta lumii. “Din pacate lumea nu ia
    in calcul asemenea declaratii. Asa l-au subevaluat si pe Hitler si
    ati vazut unde s-a ajuns”, concluzioneaza presedintele Congresului
    European al Evreilor.

    VIDEO – Ce spune Moshe Kantor,
    presedintele Congresului European al Evreilor, despre problema
    evreiasca ->>>>>>> PAGINA
    URMATOARE