Tag: Evrei

  • Bancherii vechi şi noi

    În 1744 se năştea primul membru al celebrei dinastii Rothschild, o familie de bancheri cunoscută în cele mai selecte cercuri de interes din lume. Mayer Amschel Rothschild era ceea ce germanii numeau ”Hoffaktor“, un bancher evreu care gestiona finanţele nobilimii europene. Mai târziu, Mayer şi-a trimis copiii în toată Europa, de la Londra, Paris şi Frankfurt până la Viena şi Napoli, pentru a pune bazele unuia dintre cele mai complexe sisteme bancare din lume.

    Astăzi, banca urmează să fie preluată de Alexandre Guy Francesco de Rothschild, 38 ani, după ce tatăl său, David de Rothschild, 75 de ani, a decis să părăsească poziţia de preşedinte al Rothschild & Co., păstrându-şi funcţiile în celelalte ramuri ale băncii, cum ar fi poziţia de vicepreşedinte al Rothschild Bank AG.

    Tânărul Alexandre se pregăteşte deja de o bună bucată de vreme pentru a urca la conducerea băncii, pentru a încununa a şaptea generaţie a dinastiei de evrei care a schimbat regulile jocului din sistemul bancar în urmă cu mai bine de 200 de ani. În prezent vicepreşedinte al grupului, acesta s-a alăturat băncii în 2008 după ce a lucrat atât în cadrul Bank of America, cât şi în pozţia de consultant pe piaţa de fuziuni şi achiziţii la banca de investiţii Bear Stearns.

    Moştenitorul imperiului bancar a absolvit Şcoala Superioară de Comerţ Extern şi a fost pregătit pentru a ajunge să conducă grupul bancar. Pe lângă poziţia actuală de vicepreşedinte al Rothschild, s-a alăturat anul trecut consiliului de administraţie al conglomeratului Bouygues, care are cote de piaţă masive în sectoarele de construcţii, telecom şi furnizare servicii de televiziune.

    Schimbarea conducerii vine în cadrul unei nevoi de repoziţionare şi realiniere la piaţă, grupul de consiliere fiscală încercând să îşi diversifice activitatea, pentru a rămâne profitabil chiar şi atunci când efervescenţa de pe pieţele de fuziuni şi achiziţii este scăzută. De când s-a alăturat băncii, Alexandre de Rothschild a ajutat la consolidarea şi supervizarea businessului de investiţii.

    David de Rothschild, cel care predă acum conducerea grupului, a jucat, de asemenea, un rol important în consolidarea afacerii. El a supravegheat şi a gestionat fuziunea subsidiarelor din Franţa şi Marea Britanie în 2012, într-o mutare care a fost proiectată pentru a unifica cele două braţe ale familiei Rothschild şi pentru a ajuta la creşterea încasărilor. Înainte de această mutare, David a condus subsidiara din Marea Britanie din 2004, când vărul său, Evelyn de Rothschild, s-a retras. La nivelul întregii lumi, pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, în ultimii doi ani, Rothschild s-a situat pe locul cinci, după JPMorgan, Goldman Sachs, Lazard şi Bank of America Merrill Lynch. Până în luna septembrie a anului trecut, banca a avut încasări de 852 de milioane de euro în 2017, potrivit publicaţiei americane Business Insider. Grupul are aproximativ 2.800 de angajaţi în 40 de ţări.

    Dincolo de datele financiare, Rothschild este un nume care a marcat istoria. Familia a primit titluri nobiliare în toată lumea, de la Marea Britanie, unde mai mulţi membrii ai dinastiei au primit titlul de Sir, până la Imperiul Roman. Împăratul Franz I al Austriei a acordat stema regală baronilor Rothschild în 1822.

    Motto-ul familiei Rothschild este ”Concordia, Integritas, Industria“ (lb. latină: Armonie, Integritate, Industrie). Cu accent pe ”industrie“, bancherii au investit în domenii variate, de la servicii financiare şi imobiliare la minerit, energie, agricultură, producţie de vin şi organizaţii nonprofit. În secolul XIX, familia Rothschild a deţinut cea mai mare avere privată din istoria modernă a lumii. Averea a fost împărţită între mai mulţi membri ai familiei, iar banii lor sunt investiţi astăzi în domenii variate. 

    Printre oamenii de seamă din Franţa a căror carieră şi viaţă s-a intersectat cu bancherii Rothschild se numără actualul preşedinte ales al Franţei, Emmanuel Macron, potrivit Financial Times. Macron s-a alăturat băncii la 30 de ani, cu vagi cunoştinţe în lumea finanţelor. Cariera la Rothschild, unul dintre cele mai mari grupuri de consiliere financiară din lume, i-a adus numele de ”Mozart al finanţelor“, pentru rolul jucat în consilierea Nestlé în privinţa achiziţiei unei divizii a Pfizer în 2012, o tranzacţie de 12 miliarde de dolari. Cu peste 50 de ani înaintea lui Macron, şi Georges Pompidou a lucrat în cadrul băncii timp de opt ani; el a devenit apoi premier şi chiar succesorul lui Charles de Gaulle în anii 1960.

    În România, bancherii l-au recrutat pe românul Alexandru Rus pentru a coordona activitatea de pe piaţa locală de M&A, cu scopul de a câştiga o felie din piaţa locală. România nu este străină pentru legendarii bancheri, încât aceştia au fost deja implicaţi din umbră în două dintre cele mai mari tranzacţii locale.

    Una dintre ele este achiziţia BCR de către grupul austriac Erste, mutare care a reprezentat cea mai mare tranzacţie din România de până acum, valaorea fiind de peste 4 miliarde de euro. Bancherii de la Rothschild sunt de altfel consilierii de casă ai lui Andreas Treichl, şeful grupului Erste Bank, ei fiind cei cu care Treichl a lucrat în toate mutările pe care grupul austriac le-a făcut în regiuna Europei Centrale şi de Est.

    ”Scutul roşu“ (lb. germană: Rothschild) a fost şi alegerea antreprenorului Ion Ţiriac în urmă cu mai mulţi ani, când a negociat cu HVB Bank (Bank Austria Creditanstalt) şi a cedat pachetul majoritar al Băncii Ţiriac. Mai mult, familia Rothschild este implicată în România şi în afaceri imobiliare, iar de anul trecut a început din nou să parieze pe proiecte imobiliare locale după ce luase o pauză pe perioada crizei.

  • Oraşul albastru din Maroc desprins din poveşti. De ce a fost pictat în această nuanţă

    Amplasat la poalele munţilor Rif,Chefchaouen a fost fondat în 1471 şi este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Maroc, datorită nuanţelor de albastru şi arhitecturii vechi. Oraşul mai poartă numele şi de “oraşul albastru”, deoarece pereţii, uşile şi chiar scările sunt toate pictate în diferite nuanţe de albastru.
     
    Una dintre teoriile cele mai credibile este aceea că au fost pictate de evreii care locuiau aici, albastru fiind o culoare sacră pentru ei.
     
  • Oraşul albastru din Maroc desprins din poveşti. De ce a fost pictat în această nuanţă

    Amplasat la poalele munţilor Rif,Chefchaouen a fost fondat în 1471 şi este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Maroc, datorită nuanţelor de albastru şi arhitecturii vechi. Oraşul mai poartă numele şi de “oraşul albastru”, deoarece pereţii, uşile şi chiar scările sunt toate pictate în diferite nuanţe de albastru.
     
    Una dintre teoriile cele mai credibile este aceea că au fost pictate de evreii care locuiau aici, albastru fiind o culoare sacră pentru ei.
     
  • A salvat 669 de copii din mâinile naziştilor şi nu a spus nimănui. Soţia a aflat după 40 de ani – FOTO, VIDEO

    În 1938 Winton lucra ca broker la Londra, şi a aflat despre crimele naziste de la un prieten, în timpul unei vacanţe în Elveţia. Şi-a anulat concediul şi a venit la Praga, unde a văzut taberele de refugiaţi. A pus la punct un program de salvarea copiilor din Cehoslovacia, iar la el au venit părinţi care s-au sacrificat şi s-au declarat de acord să nu-i mai vadă niciodată, doar pentru a-i salva. Winton a mituit oficialii nazişti, care au intrat la bănuieli, pentru a câştiga timp. Întors în Marea Britanie, Nicholas Winton a adunat câţiva voluntari, printre care şi mama sa, şi a creat un comitet care s-a ocupat de găsirea unor familii adoptive şi bani pentru cei salvaţi.

    La 14 martie 1939, a plecat primul tren din cele opt trenuri care au transportat copiii din Cehoslovacia, prietenul său s-a ocupat de asta. Dar numai 7 trenuri au ajuns la Londra, adică 669 de copii; un tren cu 250 de copii a fost surprins de atacul lui Hitler asupra Poloniei, iar soarta lor este necunoscută, probabil au murit în lagărele de concentrare. Părinţii copiilor salvaţi au murit, până la sfârşitul războiului, în lagărele din Auschwitz şi Bergen Belsen.

    După război mulţi dintre cei salvaţi au rămas în Marea Britanie, iar alţii au emigrat în Israel. Astăzi au 70 – 80 de ani, iar printre ei se află regizorul Karel Reisz (filmele “Isadora” şi “Iubita locotenentului francez”) un laureat al premiului Nobel pentru fizică – Walter Kohn, astronomul Arno Penzias, şi el laureat al premiului Nobel, dar şi fondatorul forţelor aeriene israeliene, Hugo Marom.

    Soţia lui Winton a trimis scrisori supravieţuitorilor, după ce a găsit documentele, şi a luat legătura cu 80 dintre aceştia; în timpul unei emisiuni la BBC 20 dintre ei şi-au spus povestea. În 1994 Winton a primit o scrisoare de mulţumire din partea statului Israel, în 1998 a fost decorat de cehi iar în 2002 regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • SINDROMUL Ierusalim. Mulţi dintre cei care ajung în Oraşul Sfânt păţesc ceva extrem de GRAV. ”Apare dintr-o dată”. VIDEO

    Ierusalim este oraşul care are cel mai mare număr de locuri sacre şi este considerat de mulţi centrul spiritual al lumii.

    De asemenea, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume care are o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani. Unii credincioşi sau chiar turişti ajung să sufere, însă, de sindromul Ierusalim.

    Vezi aici SINDROMUL Ierusalim. Mulţi dintre cei care ajung în Oraşul Sfânt păţesc ceva extrem de GRAV. ”Apare dintr-o dată”. VIDEO

  • Marine Le Pen neagă responsabilitatea Franţei pentru arestarea şi deportarea evreilor în Germania nazistă

    Fostul preşedinte Jacques Chirac, dar şi actualul şef al statului francez, Francois Hollande, şi-au cerut scuze pentru rolul jucat de poliţia franceză în cadrul operaţiunii de arestare a evreilor din Paris, care au fost strânşi în incinta velodromului Vel d’Hiv, ulterior fiind deportaţi în Germania nazistă. Într-o săptămână au fost arestaţi peste 13.000 de evrei, inclusiv aproximativ 4.000 de copii.

    “Nu cred că Franţa este responsabilă pentru Vel d’Hiv”, a declarat Le Pen pentru postul LCI.

    “Cred că dacă e să vorbim la modul general de vinovaţi, atunci cei aflaţi la putere în acel moment sunt responsabili. Nu Franţa”, a completat Le Pen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Masacrul de la Odessa, pata ruşinoasă a istoriei Armatei Române. Au ucis şi siluit zeci de mii de evrei şi evreice

    A fost declanşat, în seara zilei de 22 octombrie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu, în urma aruncării în aer a Comandamentul militar român din Odessa de căre partizani sau militari sovietici din armata regulată. În urma exploziei au fost omorâţi 16 ofiţeri români, inclusiv comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi 4 ofiţeri germani de marină. Represaliile au fost însă sângeroase.

    Vezi aici Masacrul de la Odessa, pata ruşinoasă a istoriei Armatei Române. Au ucis şi violat zeci de mii de evrei