De când intri pe Google şi dai Enter, noi ştim tot ce se întâmplă de acolo până la nivel de bit în placa de reţea, cum pleacă semnalul electric, unde se duce, prin câte echipamente trece şi de ce se duce în stânga sau în dreapta. Asta ştim să facem.” Când eşti printre cei mai buni din lume la reţelistică e poate mai greu să-i explici omului de rând ce ştii să faci, dar explicaţia lui Liviu ar trebui să fie cât de cât clară. Când am hotărât să mă văd cu cei doi, i-am rugat telefonic să-şi noteze data, ora şi locul întâlnirii, fără să ţin cont că tehnologia e de fapt viaţa lor. Replica Luciei merită însă redată: “Nu am pe ce să notez şi lucrez mult mai bine şi rapid pe mail. Prefer varianta electronică”. Am înţeles repede de ce n-a mers propunerea cu scrisul pe hârtie, iar povestea celor doi, mult mai vii, realişti şi modeşti decât mi i-aş fi imaginat este una cu care sper să mă întâlnesc cât mai des. Ea are aproape 23 de ani, este din Buzău şi studiază Automatică şi Calculatoare, în an terminal.
El are 29, e bucureştean, absolvent de electronică şi comunicaţii şi lucrează pentru o firmă de tehnică de calcul. Cei doi sunt instructori de CCNA (Cisco Certified Network Associate) – o certificare în reţelistică menită să le recunoască cunoştinţele de IT – despre care Lucia spune că observă că se apropie mai nou tot mai des şi fetele: “Te obişnuieşti să vezi filme cu băieţi tocilari, nu cu fete tocilare”. Pregătindu-se pentru obţinerea certificării CCNA au decis să-şi testeze cunoştinţele la un concurs pe o temă similară, NetRiders. “Eram în căutarea unui punct de plecare în care trebuia să învăţ pentru certificare. Nu ştiam de unde s-o iau şi mi-am zis <Concursul ăsta e o chestie bună, mă duc, răspund la nişte întrebări din reţelistică şi văd cât sunt de pregătit>”. Mai exact, Academy NetRiders e un concurs desfăşurat printr-o probă teoretică de 15 întrebări şi una practică în care concurenţilor li se cere să facă diverse configurări de reţele, ambele desfăşurate contra-timp.
La nivel internaţional se înscriu anual circa 100.000 de oameni, iar 17 câştigători sunt desemnaţi la nivel mondial. După faza naţională, în care s-au stabilit cei mai buni patru concurenţi din România, a urmat etapa în care au concurat cu Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, în total 164 de participanţi. În 2011 primele două locuri au fost ale României, Lucia fiind şi prima fată care câştigă vreodată un astfel de concurs: “Organizatorii au fost încântaţi pentru că de obicei fetele sunt discriminate pozitiv, adică prima fată după scor, indiferent de poziţia în clasament, primeşte oricum premiu. Acum n-a mai fost cazul”. Liviu adaugă că percepţia e că IT-ul e mai degrabă un domeniu pentru băieţi, însă admite că personal cunoaşte fete pe care le priveşte de jos în sus pentru că sunt extrem de competente. Sau, aşa cum îl completează Lucia, “toată ideea de calculator, definiţia maşinii de calcul, a pornit de la o femeie, iar primul router a fost conceput tocmai pentru ca doi îndrăgostiţi să comunice între ei”.
Dincolo de premiu, bonusul obţinut de cei doi, alături de ceilalţi 15 câştigători, a fost o excursie în Silicon Valley. A fost prima oară pentru amândoi când ajungeau în Statele Unite. “Am fost în cele mai tari laboratoare, la care majoritatea angajaţilor nu au acces, iar cel mai tare m-a impresionat abilitatea americanilor de a se reprofila”, spune Lucia, dat fiind că mulţi dintre inginerii de acolo nu absolviseră neapărat o facultate cu profil tehnic, ci se reprofilaseră din alte industrii. “Şi în România cred că se poate, dar aici mentalitatea după ce termini facultatea e că trebuie să-ţi găseşti un loc de muncă în domeniu ca să lucrezi acolo toată viaţa. La ei nu e deloc aşa”, adaugă Liviu, pe care l-a surprins şi “liniştea zilei de mâine vizibilă pe feţele oamenilor de pe stradă”. După aceste cuvinte, întrebarea firească care i-ar veni oricui în minte, mizând şi pe competenţele lor, se referă la viitorul lor.