BusinessMagazin

Tag: ecologic

  • Cum să faci 1 milion de euro pe hectar dintr-o afacere agrosilvică?

    Răspunsul ar putea fi: plantaţie de nuc forestier ecologic.
     
    Piaţa de desfacere pentru cheresteaua ecologică de nuc se învârte astăzi între 1700 şi 2500 euro/m3 cu o clientelă orientată pe cumpărarea de case ecologice.
     
    Piaţa europeană a caselor ecologice active sau pasive se situează la 1300-2000 euro/m2 de construcţie cu o tendinţă de creştere anuală a pieţei de 15-20% în ultimii 10 ani, informează site-ul romanianoastra.ro
     
    La ora actuală, oferta mondială de cherestea de nuc acoperă circa 25 % din nevoile de consum. Ţinând cont de timpul necesar pentru recoltare (30 de ani) oferta mondială nu va putea satisface nevoile în următorii o sută de ani.
     
    Din punct de vedere tehnic o astfel de afacere presupune o schemă de plantare de 3,5 m/3,5 m cu un număr de 800 de plante/ha. Cu un randament mediu de 0,75 m3 pe arbore, la un preţ mediu de 1700 euro/m3 de cherestea ecologică, vorbim de un venit de 1 milion de euro/ha peste 30 de ani.
     
    Ca întreţinere anuală, plantaţia nu este pretenţioasă. Are nevoie de trei elemente principale şi anume fertilizare, întreţinere covor ierbos respectiv toaletarea arborilor. Fertilizarea şi întreţinerea covorului ierbos se pot realiza simultan prin introducerea a 7 oi/ha în plantaţia de nuc. Într-o astfel de variantă, arborii trebuie protejaţi de iepuri şi căprioare cu un manşon de sârmă. Toaletarea este o operaţie simplă realizată de către ţăran/investitor, timp de 2 săptămâni pe an cu un secator mecanic.
     
    Investiţia în această afacere se duce la cca 7000 euro/ha, din care 3000 euro puieţii, 1000 euro operaţia de plantare, 1000 euro protecţia împotriva animalelor, cca. 1000 euro fertilizarea de bază respectiv cca. 1000 euro împrejmuirea.
     
    Pentru Transilvania soiul cel mai adaptabil este Geoagiu 65 pe rădăcină proprie din nuci selecţionaţi. Datorită habitusului mare al plantei este obligatorie plantarea de nuci pe rădăcini proprii.
     
    Plantarea de nuci altoiţi este exclusă datorita profunzimii mai reduse a sistemului radicular ceea ce la un vânt mediu de 50 km/oră,  ţinând cont de înălţimea acestora, duce la căderea arborilor ca la un joc de domino.
     
    Pentru românii care nu au răbdare 30 de ani, există formulă un pic mai rapidă. Este vorba de aceeaşi plantaţie de nuc forestier dar pe o schemă de plantare de 4/4m cu un număr de 625 de arbori/ha.
     
    Într-o astfel de plantaţie, după primii 10 ani se pot recolta cca. 1000 de kg/nuci/fructe pe ha. La un randament de sâmbure de 50 % rezultă 500 de kg/ha, cu un preţ de vânzare directă de 6 euro/kg rezultând un venit anual de 3000 de euro şi unul multianual de 60 000 euro/20 de ani.
     
    Din punct de vedere financiar o astfel de soluţie este mai puţin interesantă decât varianta de bază, datorită reducerii numărului de plante de la 800 la 625.
     
    Plantaţia fiind ecologică beneficiază anual de la APIA de o subvenţie de conversie de 619 euro/ha în primii 3 ani  şi de 400 de euro/ha după cei trei ani. Costul certificării ecologice anuale a unei ferme de 3 ha este de cca. 1000 lei.
     

  • Comuna din România cu statut de staţiune turistică şi depozit de deşeuri

    Primarul comunei sucevene Pojorâta, Bogdan Codreanu, a declarat, joi, după ce comuna a fost declarată staţiune turistică de interes local, că depozitul ecologic de deşeuri din Mestecăniş nu va afecta turismul şi că este convins că timpul va demonstra acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     

  • Slow food propune: votaţi cu furculiţa!

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)

    Terra Madre Salone del Gusto, evenimentul cu cea mai mare amploare a mişcării slow food, a avut loc anul acesta la sfârşit de septembrie la Torino, în Italia.

    141 de ţări membre au fost acolo cu reprezentanţi în costume naţionale, standuri cu produse agro-alimentare tradiţionale şi feluri de mâncare reprezentative. În paralel, ateliere de gătit şi educaţie, workshop‑uri, conferinţe şi forumuri ce abordează mâncarea din punct de vedere economic, politic, ecologic şi cultural. Parcul Valentino a fost principalul teatru de operaţiuni, locul unde standurile naţionale au ocupat sistematic şi apetisant aleile. Atmosfera aducea aminte de Moşii la Ion Luca Caragiale…

    Biscuiţi cantucci din Italia. Sandalwood cu aceto balsamico şi sare, la standul australian (au gust de nucă şi textură de unt rece). Fasole albă, pestriţă, pitică. Torta di pistacchio din Bronte. Pasta de fistic, pesto de fistic. Fistic crud, prăjit, măcinat. Fistic. Sicilia. Canoli. Cassata. Cozi imense zi de zi la standuri. Susianelle viterbese, adică cârnaţi de porc cu portocală şi fenel, după o veche reţetă etruscă. Porc sub formă de salam, salsiccia, şunci, jamboane şi alte cele.

    Parmezan şi mii de feluri de brânză. „Non lo diamo a nessuno“, aud în spate. „Nu dăm nimănui din ea“.

    Bere de castane de la Piccolo Berrificio Clandestino. Beri artizanale multe şi cu denumiri sugestive. Usturoi copt vândut de un neamţ înalt care îmbrăţişează oamenii smotocindu-i în barba de Moş Crăciun. Mosto cotto – must fiert, redus până la consistenţa unei mieri.

    Degustări de vin la Universitatea din Polenzo. Capră garganică – roşcată şi mândră. Caş afumat. Ricotta dulce. „Aaaaa!“ Oamenii suspină când trec pe lângă alte şi alte calupuri de brânză.

    Un voluntar italian care îmi explică cum să ajung la paradă lucrează la UniCredit şi merge de ani de zile cu treabă la Iaşi. Ceaiuri, ierburi, plante. Aceto balsamico di Modena de la case ce fac oţet din 1800. Alune de pădure de Piemont, cel mai delicios snack posibil, 3 euro corneţelul. Panificaţie italiană. Murături şi conserve. Greci care cântă vesel din acordeon. Melci vii. Fursecuri. Şofran cultivat în Italia, Spania şi Afganistan. Cumpărat bulbi? Bifat! Vă ţin la curent cu evoluţia noii culturi.

    Fructe uscate, confiate, proaspete. Peşte la fel. Botarga. Un mistreţ împăiat şi cu ochelari de soare. Dulceaţă de ceapă blondă, de ardei iute şi de citrice. Portocale, bergamote – dulceaţă, gem, suc, sirop. Panforte. Cremă de slănină – unsoare, adică. Trufe şi hribi italieneşti pe patru categorii de calitate, respectiv preţ (multe aduse din România, fără doar şi poate). Migdale. Năut. Într-un muzeu, o expoziţie de instalaţii fantasmagorice realizate din oase de vacă sculptate de un pacient al unei case de nebuni pe la sfârşit de 1800.

    „Dove cazzo devo andare? Dov’e Piemonte?“ Oamenii iau în serios incursiunea printre standuri.

    Spaghetti, tortelloni, picioare de porc maturate luni întregi, parmezan DOCG, scamorza. Primarul din Bazna, Sibiu, a terminat repede de vândut slănina de porc şi ne povesteşte despre lichiu săsesc şi despre o carte de bucate săseşti scrisă de o doamnă din sat.

    Uleiuri de măsline virgine şi extravirgine, cu cel din Toscana vândut, pe nedrept, mai bine decât cel pugliez; degustări de 3-4 feluri la fiecare stand în linie dreaptă de kilometri. Ceapă, cartofi mov şi ciocolată. Măsline – taggiasca sunt de departe cele mai bune – uitaţi de kalamata.

    Miere. O serie de întâlniri şi workshopuri despre albine şi rolul lor în ecosistem. O piramidă de borcănele de miere lângă o barcă purtată de personaje cu chip rămas necunoscut. Frustrant. Workshop de confiere a fructelor şi legumelor – dacă găsiţi, luaţi cu încredere roşii cherry confiate. Minunate! Zona de street food pe malul fluviului Po, cu arancini, arrosticini, bombetta, măsline pane şi bere. Multă bere.
    Oameni în costume naţionale. Frumoşi. Coloraţi. Veseli. Un turn Babel de limbi, mâncare şi culoare.

    În piaţa San Carlo cumpăr o verticală de brânză maturată timp de 5 ani, 8 ani, respectiv 10 ani, cu gust din ce în ce mai puternic şi mai uscat. O bunicuţă înşiră roşii cherry pe o sfoară, realizând ciorchini ochioşi. Linişte. Soare blând. Brânză cu caracter. Cumpărători gălăgioşi.

    Pe Via del Po, organizatorii au concentrat zona de gelato artizanal – poţi degusta în paralel câte două soiuri ale aceluiaşi ingredient: fistic de Bronte şi fistic sicilian non-brontez, două tipuri de ciocolată, cafea şi mere, lămâie amalfitană vs siciliană. Pe lângă fistic, am gustat şi farina bona (mălai) din Elveţia în combinaţie cu o îngheţată de brânză de capră piemonteză. Delicios.

    Mai departe. Afumătoare pe roţi şi cârnaţi sfârâind mai peste tot la standurile din Europa Centrală. Nu se lasă nici ‘nduja, cârnatul sicilian care aduce lacrimi în ochi şi pişcături pe limbă, başca îţi desfundă nasul. Făcut din carne de porc şi chili, mai mult chili decât carne, căci este de fapt un by-product.

    Africani cu tobe şi poftă de dans. Parada popoarelor prin centrul oraşului cu steaguri, costume naţionale şi sloganuri în favoarea mâncării curate, diversificate, proaspete şi bune. 

    Calabria, Mauritania, Spania, Afganistan, Iordania, Lazio, Franţa, Cehia, Finlanda, Australia – zeci de regiuni şi ţări aranjate pe zone, vizitate sistematic, degustate pendelete, asimilate haotic.

  • Norvegia a acordat granturi de 26 de milioane de euro unui număr de 50 de companii şi ONG-uri

    Un număr de 50 de firme şi organizaţii nonguvernamentale au fost finanţate cu granturi norvegiene de 26 de milioane de euro, în cadrul programului „Inovare verde în industria din România”, pentru investiţii ecologice şi de eficienţă energetică, care au creat peste 200 de locuri de muncă permanente.

    20 de proiecte privesc investiţii în tehnologii ecologice, produse şi servicii eco-inovative, 16 proiecte sunt pentru reducerea sau reutilizarea deşeurilor, eficienţa energetică şi utilizarea surselor regenerabile în afaceri, iar 14 proiecte urmăresc inovarea şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Proiectele au făcut parte din Programul ”Inovare verde în industria din România”, care s-adesfăşurat în perioada martie 2013 – aprilie 2016, în valoare totală de 54 milioane euro, din care 28 de milioane de euro au fost cofinanţări din partea capitalului privat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toaleta publică de 370.000 de euro din România, devenită obiectiv turistic. “Am vrut să punem în valoare zidul medieval”

    În Bucureşti, în acest moment există o toaletă publică la fiecare 3.000 de locuitori, iar, în ultimii patru ani, o treime dintre WC-uri au fost incendiate, vandalizate, sau pur şi simplu furate cu totul.

    În anul 2012, Primăria Generală a Bucureştiului a semnat un contract de instalare şi întreţinere toalete ecologice cu un furnizor de astfel de echipamente şi servicii, pe o durată de patru ani. Valoarea contractului se ridică, în medie, la 12 milioane de lei anual, din care nouă milioane de lei reprezintă doar serviciile de întreţinere (vidanjare, igienizare, reparare, înlocuire), precizează administraţia locală într-un răspuns remis MEDIAFAX.

    În total, în Capitală sunt 613 toalete publice. Din acestea 76 sunt toalete automate – racordate la reţeaua publică de apă şi canalizare, 491 sunt toalete ecologice mobile – de plastic, iar 46 sunt toalete ecologice mobile pentru persoane cu dizabilităţi.

    Utilizând un calcul simplu, la o populaţie aproximată a Capitalei de două milioane de locuitori şi puţin peste 600 de toalete publice existente, rezultă o toaletă publică la nu mai puţin de 3.000 de oameni. Puţin, spun bucureştenii.

    Aceste WC-uri sunt amplasate în general în parcuri, grădini publice, cimitire, iar unele în apropierea staţiilor RATB sau de metrou. La cerere, astfel de toalete publice mai pot fi instalate la diverse evenimente culturale şi sportive organizate în Bucureşti.

    În centrul Bucureştiului, de exemplu, sunt amplasate trei toalete de plastic în Parcul Unirii, una în Piaţa Romană, una în Piaţa Victoriei, iar în pasajul pietonal de la Piaţa Universităţii, la ieşirea spre Muzeul de Istorie, este amenajată o toaletă publică de mari dimensiuni, care se închide de două ori pe zi, între orele 13:00-13:30 şi 20:00-20:30 pentru igienizare. Prin urmare, centrul istoric la Capitalei, vizitat frecvent de sute de turişti, are până-n 10 toalete publice.

    ,,În parcuri şi la cimitir găsim toalete din astea de plastic, sau de metal. Sunt curate în general, dar ne ferim să le folosim. În centru, însă, nu am întâlnit WC-uri publice, poate or fi, dar eu nu le-am văzut”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Elena Iorgulescu, locuitor al Sectorului 3 din Bucureşti.

    Un alt locuitor al Capitalei, Constantin Stroe, lucrează ca taximetrist, şi spune că de cele mai multe ori este nevoit să meargă la toaletele restaurantelor fast-food, deoarece sunt doar câteva zone în Bucureşti unde poate parca maşina şi folosi un WC public.

    ,,Găsesc una în Drumul Taberei, la Favorit. În Sectorul 5 nu găsesc niciuna, mai găsesc una la Spitalul Municipal, una la Cişmigiu, una la Casa de Pensii a Bucureştiului şi pe lângă gurile de metrou mai sunt. Oricum, cel mult şapte-opt sunt aşa, la stradă, în tot Bucureştiul. Iar dacă nu găsesc şi restaurantele sunt închise, caut un loc mai retras, mă dau după un pom şi asta e…”, spune bărbatul.

    Potrivit datelor primite de la Primăria Generală a Bucureştiului, în ultimii patru ani, mai mult de o treime dintre toaletele publice din Bucureşti au fost vandalizate. Astfel, în perioada 2012-2016 au fost incendiate total sau parţial 22 de toalete ecologice mobile de plastic, au fost vandalizate 123 de vase de toaletă cu capac, au fost rupte sute de mânere, arcuri de uşă, grile de aerisire şi alte componente ale cabinelor. În cazul toaletelor automate, racordate la sistemele de apă şi canalizare, au fost sparte 22 de vase WC ceramice, au fost sparte sau furate leduri de iluminat şi elemente de design şi au fost forţate mai multe uşi automate. Tot în ultimii patru ani, au disparut nu mai puţin de 68 de toalete ecologice de plastic, care au fost, cel mai probabil, furate.

    Toate serviciile de igienizare a toaletelor, precum şi repararea sau înlocuirea cabinelor de WC, cad în sarcina furnizorului de servicii contractat de Primăria Generală a Bucureştiului, care acoperă pe propria cheltuială costurile generale de furturi, distrugeri şi vandalizări.

    Şi tot în ceea ce priveşte toaletele publice, probabil cea mai scumpă din ţară se găseşte în municipiul Alba Iulia. Deschisă din 2015, a avut costuri de amenajare de nu mai puţin de 370.000 de euro şi este considerată obiectiv turistic, având în interior, într-un spaţiu delimitat cu sticlă, vestigii medievale, respectiv un traseu de zid în formă de ”L” al unui fost depozit de făină din secolul al XVII-lea.

    Vedeţi imagini cu toaleta de 370.000 de euro

    Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, declara, în 2015, că principalul motiv pentru construirea toaletei publice a fost punerea în valoare a zidului medieval, al unui fost depozit de făină din secolul XVII, care a fost probabil o anexă a Palatului Princiar.

    Întreg obiectivul a fost finanţat din fonduri europene, iar preţul s-a ridicat la 1.668.319 de lei, dintre care 300.000 de lei au fost alocaţi pentru dotarea grupului sanitar. Restul banilor au fost folosiţi pentru descărcări arheologice şi lucrări specifice de punere în valoare a vestigiilor.

    Grupul sanitar are şi un hol imens, cu bănci, amplasate faţă în faţă cu vestigiile, iar în spatele acestora se află trei planuri, din secolul XVIII, ale Cetăţii Alba Carolina. De altfel, potrivit istoricului Gabriel Rustoiu, director al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, depozitul de făină apare pe harta primului arhitect al Cetăţii Alba Carolina, Giovanni Morando Visconti, în anul 1711, însă nu mai apare pe o hartă a Cetăţii Alba Carolina din anul 1936, ceea ce înseamnă că zona a fost reamenajată în această perioadă.

    Întrebat dacă spaţiul este utilizat doar pentru nevoi specifice sau a devenit o atracţie turistică, Gabriel Rustoiu a precizat că atunci când face tururi ghidate el aduce turiştii şi aici pentru că ”este o atmosferă liniştită, cu muzică frumoasă”, iar cele trei planuri arată ”evoluţia oraşului”.

    Preţul de intrare este de un leu.

  • Un olandez născut în Indonezia a ales România să construiească locuinţe de lux pentru fermierii viitorului

    „Românii nu agreează ideea de cooperativă pentru că îi trimite cu gândul la comunism. De fapt, cooperativa ar putea fi o companie privată ce colaborează cu oamenii pentru realizarea unei economii locale puternice“, susţine Mark Koops, care dezvoltă într-un sat braşovean un proiect rezidenţial, Valley 21. „Dacă asta e bucata ta de pământ şi faci treabă bună pe ea, nu trebuie să produci doar pentru tine, ci poţi face mai mulţi bani“, spune zâmbind Mark Koops, care este încredinţat că asocierea fermierilor este soluţia perfectă pentru dezvoltarea afacerilor lor. A ales pentru proiectul său o vale din partea nordică al Munţilor Ciucaş, în apropiere de localitatea Vama Buzăului, care îşi propune să fie un model al viitorului din punct de vedere rezidenţial: îmbină tehnologia de ultima oră cu soluţii ecologice eficiente, precum pereţi din lemn, apă de izvor, alimentarea cu energie de la panourile solare sau încălzire cu materiale regenerabile. 

    Complexul va reuni pe 68 de hectare tot atâtea locuinţe individuale, cu suprafeţe cuprinse între 92 mp şi 118 mp, şi un centru de facilităţi. Preţurile pornesc de la 167.500 euro, pentru casele cu 98 mp şi vor ajunge la 285.000 de euro în cazul celor de 118 mp. Atât arhitectura proiectului, cât şi soluţiile alese pentru accesul la utilităţi vizează un consum minim de energie şi un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Proprietarii viitorului complex vor primi odată cu casele de vacanţă un hectar de teren aferent şi o privelişte diferită pentru fiecare dintre cele 68 de locuinţe.

    Arhitecţii au gândit aşezarea caselor ţinând cont de realitatea din teren, în aşa fel încât niciun locuitor să nu fie deranjat de privirile vecinilor, iar unghiurile de orientare a ferestrelor sunt alese în aşa fel încât să nu se intersecteze cu terasele vecinilor. Casele sunt construite urmărind linia naturală a terenului pentru a menţine constantă percepţia asupra peisajului ca şi cum ai fi afară. Deocamdată o singură locuinţă este finalizată, proiectul fiind în stadiul de prototip, dar viziunea optimistă a fondatorului se desfăşoară pe un termen foarte larg. „Povestea nu este doar despre Valley 21“, adaugă olandezul. „Dacă tu cumperi casa, iei şi terenul de lângă, pe care tot tu decizi ce vei face.“ Întregul program se bazează pe extindere, spune el, iar următorul pas este introducerea agriculturii biologice. „În principiu, toată lumea cultivă în  România, dar nu vinde.

    Este un pas uriaş spre ceea ce vrem să facem şi nu doar pentru noi, ci să inspirăm şi pe alţii.“ Scopul este să îi determine pe micii fermieri să producă şi să vândă supermarketurilor. Cum? Răspunsul olandezului este simplu: prin crearea unor cooperative. „Problema principală nu este determinată de faptul că nu sunt capabili să producă, ci că nu vând spre supermarketuri. Dacă noi legăm acea conexiune, ne ajutăm şi pe noi, dar şi pe ei. Ţelul este, de fapt, crearea unui mare sistem cooperativ.“ 

    Primul pas este, după spusele sale, „infuzia de  know-how“. Locul are un teren foarte bun, dar este un sat de păstori, iar oamenii nu au cunoştinţele necesare. Plănuieşte ca mai întâi să facă teste chimice, pentru a determina tipul de plantaţie potrivit. „E nevoie de doar de câţiva «eroi» care au reuşit, pentru ca ceilalţi să-i urmeze. Nu e o investiţie mare de capital“. Iar dacă proiectul are succes la nivel local, Koops îşi vede proiectul dezvoltat şi în sate învecinate. 

    Deşi planul pare unul simplu, povesteşte peripeţiile cu care s-a confruntat. Conducerea unei afaceri la distanţă şi adaptarea la o cultură diferită au fost factorii ce au îngreunat mersul proiectului. De la idee până la punerea sa în aplicare a durat circa cinci ani, timp în care „Otopeni este aeroportul pe care am aterizat cel mai des în ultimii ani“. În acelaşi registru al peripeţiilor enumeră crearea unor relaţii amiabile cu comunitatea locală.

    Dacă ar fi să stabilească cel mai dificil moment de la demararea afacerii încoace, Mark Koops pune acest episod pe primul loc: „Acum cinci ani, când am semnat contractul joint venture în cadrul unei întâlniri cu oamenii din consiliul local, simţeam că se feresc de orice, iar negocierea a fost extrem de dificilă. În timp ce le explicam termenii specifici, ne-au întrerupt şi au cerut o pauză. Au ieşit, au avut o discuţie între ei, s-au întors şi au semnat, fără alte explicaţii“, spune antreprenorul. Olandezul a atras alţi şase investitori în proiect, unii dintre ei cu participaţii mai mari decât el.

     

  • Un olandez născut în Indonezia a ales România să construiească locuinţe de lux pentru fermierii viitorului

    „Românii nu agreează ideea de cooperativă pentru că îi trimite cu gândul la comunism. De fapt, cooperativa ar putea fi o companie privată ce colaborează cu oamenii pentru realizarea unei economii locale puternice“, susţine Mark Koops, care dezvoltă într-un sat braşovean un proiect rezidenţial, Valley 21. „Dacă asta e bucata ta de pământ şi faci treabă bună pe ea, nu trebuie să produci doar pentru tine, ci poţi face mai mulţi bani“, spune zâmbind Mark Koops, care este încredinţat că asocierea fermierilor este soluţia perfectă pentru dezvoltarea afacerilor lor. A ales pentru proiectul său o vale din partea nordică al Munţilor Ciucaş, în apropiere de localitatea Vama Buzăului, care îşi propune să fie un model al viitorului din punct de vedere rezidenţial: îmbină tehnologia de ultima oră cu soluţii ecologice eficiente, precum pereţi din lemn, apă de izvor, alimentarea cu energie de la panourile solare sau încălzire cu materiale regenerabile.

    Complexul va reuni pe 68 de hectare tot atâtea locuinţe individuale, cu suprafeţe cuprinse între 92 mp şi 118 mp, şi un centru de facilităţi. Preţurile pornesc de la 167.500 euro, pentru casele cu 98 mp şi vor ajunge la 285.000 de euro în cazul celor de 118 mp. Atât arhitectura proiectului, cât şi soluţiile alese pentru accesul la utilităţi vizează un consum minim de energie şi un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Proprietarii viitorului complex vor primi odată cu casele de vacanţă un hectar de teren aferent şi o privelişte diferită pentru fiecare dintre cele 68 de locuinţe.

    Arhitecţii au gândit aşezarea caselor ţinând cont de realitatea din teren, în aşa fel încât niciun locuitor să nu fie deranjat de privirile vecinilor, iar unghiurile de orientare a ferestrelor sunt alese în aşa fel încât să nu se intersecteze cu terasele vecinilor. Casele sunt construite urmărind linia naturală a terenului pentru a menţine constantă percepţia asupra peisajului ca şi cum ai fi afară. Deocamdată o singură locuinţă este finalizată, proiectul fiind în stadiul de prototip, dar viziunea optimistă a fondatorului se desfăşoară pe un termen foarte larg. „Povestea nu este doar despre Valley 21“, adaugă olandezul. „Dacă tu cumperi casa, iei şi terenul de lângă, pe care tot tu decizi ce vei face.“ Întregul program se bazează pe extindere, spune el, iar următorul pas este introducerea agriculturii biologice. „În principiu, toată lumea cultivă în  România, dar nu vinde.

    Este un pas uriaş spre ceea ce vrem să facem şi nu doar pentru noi, ci să inspirăm şi pe alţii.“ Scopul este să îi determine pe micii fermieri din Braşov să producă şi să vândă supermarketurilor. Cum? Răspunsul olandezului este simplu: prin crearea unor cooperative. „Problema principală nu este determinată de faptul că nu sunt capabili să producă, ci că nu vând spre supermarketuri. Dacă noi legăm acea conexiune, ne ajutăm şi pe noi, dar şi pe ei. Ţelul este, de fapt, crearea unui mare sistem cooperativ.“ 

    Primul pas este, după spusele sale, „infuzia de  know-how“. Locul are un teren foarte bun, dar este un sat de păstori, iar oamenii nu au cunoştinţele necesare. Plănuieşte ca mai întâi să facă teste chimice, pentru a determina tipul de plantaţie potrivit. „E nevoie de doar de câţiva «eroi» care au reuşit, pentru ca ceilalţi să-i urmeze. Nu e o investiţie mare de capital“. Iar dacă proiectul are succes la nivel local, Koops îşi vede proiectul dezvoltat şi în sate învecinate.

    Deşi planul pare unul simplu, povesteşte peripeţiile cu care s-a confruntat. Conducerea unei afaceri la distanţă şi adaptarea la o cultură diferită au fost factorii ce au îngreunat mersul proiectului. De la idee până la punerea sa în aplicare a durat circa cinci ani, timp în care „Otopeni este aeroportul pe care am aterizat cel mai des în ultimii ani“. În acelaşi registru al peripeţiilor enumeră crearea unor relaţii amiabile cu comunitatea locală.

    Dacă ar fi să stabilească cel mai dificil moment de la demararea afacerii încoace, Mark Koops pune acest episod pe primul loc: „Acum cinci ani, când am semnat contractul joint venture în cadrul unei întâlniri cu oamenii din consiliul local, simţeam că se feresc de orice, iar negocierea a fost extrem de dificilă. În timp ce le explicam termenii specifici, ne-au întrerupt şi au cerut o pauză. Au ieşit, au avut o discuţie între ei, s-au întors şi au semnat, fără alte explicaţii“, spune antreprenorul. Olandezul a atras alţi şase investitori în proiect, unii dintre ei cu participaţii mai mari decât el.

     

  • Opinie: Asumarea rolului de lider orientat către mediu – o investiţie rentabilă

    Karmenu Vella, comisar european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit

    Ce anume ne va asigura oraşe sănătoase, zone rurale verzi, oceane curate şi un viitor pentru copiii noştri? Într-un cuvânt: investiţiile. În perioada 30 mai – 3 iunie, comisia europeană va găzdui săptămâna verde, un eveniment care se va desfăşura în întreaga europă şi care va ilustra că realizarea unui compromis între economie şi mediu este o idee depăşită. În schimb, viitorul nostru va fi clădit pe investiţii care integrează oportunităţi de natură economică şi practici durabile în domeniul mediului. Voi marca, în fiecare zi a săptămânii, printr-o perspectivă diferită, legătura dintre investiţii şi viitorul nostru în materie de mediu.

    Se spune că „necesitatea este mama invenţiilor“, însă, în cazul investiţiilor, necesitatea joacă rolul „mătuşii înstărite“. Săptămâna verde va arăta că pentru a înregistra progrese trebuie să încurajăm întreprinderile inovatoare şi pe cele dispuse să îşi asume riscuri, fără a pune accentul exclusiv pe întreprinderile care generează invenţii. Uneori, investitorii sunt cei care îşi asumă cele mai mari riscuri, generând totodată inovaţii notabile. Accesul la finanţare poate fi dificil pentru firmele din sectoarele de mediu, din cauza neînţelegerii noilor modele de afaceri din cadrul acestora. Proiectele pot fi prea riscante sau se pot extinde pe o perioadă prea îndelungată pentru investitorii tradiţionali.

    Cu toate acestea, a nu lua în seamă presiunile de mediu reprezintă în sine un risc pentru investitori. Presiunile asupra resurselor pot genera şocuri de ofertă şi fluctuaţii de preţuri, cu un impact puternic asupra performanţei investiţiilor, iar administratorii de fonduri şi investitorii sunt nevoiţi astfel să acorde o atenţie tot mai mare acestor factori. Totodată, multe întreprinderi adoptă o perspectivă pe termen mai lung, conştientizând că investiţiile derulate în funcţie de performanţele trimestriale prezintă un grad ridicat de risc, nefiind capabile să genereze profituri durabile. La rândul lor, guvernele analizează normele privind obligaţiile fiduciare conexe, guvernanţa şi raportările, pentru a soluţiona aceste disfuncţionalităţi ale pieţei de la nivelul sistemelor noastre financiare.

    Planul de investiţii pentru Europa abordează tocmai acest aspect. Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), aflat în centrul acestui plan de investiţii, are ca obiectiv general mobilizarea unor investiţii în valoare de cel puţin 315 miliarde de euro la nivelul Europei în decursul a trei ani, estimându-se că până la sfârşitul anului 2015 au fost deja realizate investiţii de 50 de miliarde de euro. Investiţiile din cadrul FEIS vor contribui la mobilizarea de investiţii private, în special în domenii în care băncile comerciale ezită să se implice. Din totalul de 54 de proiecte preselectate de Banca Europeană de Investiţii pentru a beneficia de finanţare din FEIS, 18 sunt în domeniul mediului. Aceasta reprezintă o adevărată inovare. Alte instrumente, precum mecanismul de finanţare a capitalului natural, reuşesc să combată subevaluarea capitalului natural şi exploatează potenţialul serviciilor ecosistemelor, iar unele state membre deschid calea pentru lansarea de obligaţiuni ecologice.

    Se spune, de asemenea, că „investiţia în asumarea rolului de lider este una rentabilă“. Cu siguranţă, aceasta se aplică în cazul asumării rolului de lider orientat către mediu, astfel cum am văzut în ultimii ani. Întreprinderile care au reuşit cel mai bine să atenueze impactul recesiunii sunt cele care şi-au asumat roluri de lider, care au luat în calcul provocările în materie de mediu şi care au investit în proiecte orientate către viitor. În UE, industriile ecologice au înregistrat o creştere de peste 50% în perioada 2000-2011, iar numărul locurilor de muncă din sectorul bunurilor şi serviciilor de mediu s-a majorat de la 2,9 la 4,3 milioane în intervalul 2000-2012.

    Economia circulară este un exemplu ilustrativ în acest sens. Dacă este proiectată corect, economia circulară poate genera beneficii pe trei paliere – economic, social şi de mediu.

    Pentru a produce cu adevărat aceste schimbări, trebuie să furnizăm condiţiile-cadru pentru sporirea încrederii investitorilor şi trebuie să stimulăm orientarea sistemului financiar către proiecte durabile, nu doar în sensul susţinerii bunurilor şi serviciilor ecologice, ci şi pentru finanţarea de soluţii durabile în agricultură, industrie, energie, apă, construcţii, transporturi, salubrizare şi în multe alte domenii.

    În fiecare zi a săptămânii verzi vom adresa una din următoarele întrebări:

    • Cum putem transforma oraşele în spaţii optime pentru locuit?
    • Cum asigurăm menţinerea sănătăţii şi a productivităţii pe termen lung a zonelor noastre rurale?
    • Cum finanţăm schimbările necesare pentru a ne construi un viitor mai verde?
    • Cum asigurăm sănătatea şi productivitatea pe termen lung a oceanelor noastre?
    • Cum asigurăm prosperitatea şi bunăstarea pe termen lung a generaţiilor viitoare?

    Uniunea Europeană a deschis calea eforturilor dedicate construirii unui sistem financiar care să sprijine dezvoltarea durabilă, însă rămân în continuare multe de realizat. Dacă ne unim eforturile şi ideile creative, vom putea găsi cu siguranţă răspunsuri la aceste întrebări şi împreună ne vom asuma angajamentul de a adopta o serie de măsuri pentru investirea într-un viitor mai verde. Sper că Săptămâna Verde va constitui o sursă de inspiraţie pentru dumneavoastră şi că veţi lua parte la nenumăratele discuţii şi dezbateri indiferent de locul unde vă aflaţi şi de timpul de care dispuneţi.
     

  • Vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice

    După tradiţionala sticlă şi mai noul sistem bag-in-box, vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice.

    Cu toate că primele încercări de a vinde vin la doză au fost făcute prin 1996 în Australia, conform LA Times, acestă formă de îmbuteliere a început abia recent să câştige teren, mai ales în Statele Unite.

    Dozele sunt percepute de producătorii de vinuri ca o metodă mai ecologică de îmbuteliere, care nu strică gustul băuturii, aceasta nefiind suficient de acidă cât să corodeze metalul.

    Totodată, ele sunt o cale de a-i atrage pe cei care nu consumă vin prea des, percepându-l ca pe o băutură de ocazii speciale, sau pe cei care doresc să-l bea la picnicuri sau ieşiri în natură, unde o sticlă e incomod de transportat.

  • Grupul Rompetrol vinde Ecomaster către o firmă de decontaminare deţinută de doi români

     Hotărârea privind cesionarea acţiunilor Ecomaster a fost luată în data de 30 iunie.

    Anterior tranzacţiei, capitalul Ecomaster era controlat în proporţie de 99,63% de firma Rompetrol Financial Group.

    Alţi acţionari ai Ecomaster erau Rompetrol Rafinare, Rompetrol SA şi Rompetrol Well Services, fiecare deţunând 0,12% din acţiuni.

    Oil Depot Sevice a fost înfiinţată în 1998 şi are ca obiect de activitatea prestarea serviciilor de decontaminare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro