Tag: drepturi

  • Saudiţii şi petrolul – un capitol încheiat?

    Arabia Saudită, în frunte cu Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, îşi propune să treacă de la al doilea cel mai mare producător de petrol din lume la cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume. Economia bazată pe combustibili fosili se îndreaptă înspre tehnologie şi servicii, într-o ţară care începe să ofere mai multe drepturi femeilor şi să permită, dacă nu chiar să dorească, accesul turiştilor în număr cât mai mare.

    Uşile sunt închise, liniile de telefon sunt ocupate şi toate camerele sunt rezervate pentru următoarele trei luni. Hotelul Riyadh Ritz-Carlton a devenit brusc cea mai exclusivă şi luxoasă închisoare din lume.

    La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Arabia Saudită a început procesul de epurare a corupţiei, ţintind unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din ţară. Toate rezervările făcute la hotelul Ritz au fost anulate, iar agenţiilor de turism li s-a spus că respectiva clădire a fost preluată pentru uz guvernamental.

    Printre „oaspeţii” hotelului se numără miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, alţi 10 prinţi, patru miniştri şi câteva zeci de oficiali şi oameni de afaceri. Subiectul zilei în Arabia Saudită era „cine va fi următorul care va intra pe lista VIP-urilor de la hotelul Ritz”, scriu cei de la Bloomberg.
    Într-o zi normală, holul hotelului ţine locul unui salon de conferinţe, unde oficialii guvernamentali, consultanţii şi oamenii de afaceri mai importanţi se delectează cu ceai lângă statuetele de bronz aşezate pe podelele proiectate în stilul secolului XIV.

    În noiembrie însă, Ritz-Carlton a devenit închisoarea utilizată de noul lider saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a preluat coroana de la tatăl său, regele Salman bin Abdulaziz al Saud.

    Noul lider, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al apărării încă de la 29 de ani, conduce Arabia Saudită de la vârsta de 31 de ani, iar ambiţiile sale pot fi întrecute doar de dependenţa economiei saudite de „aurul negru”, fiind un stat cu rădăcini economice puternic înfipte în industria petrolieră. Fiind cea mai dezvoltată economie din lumea arabă, care are a doua cea mai mare rezervă petrolieră din lume şi este pe primul loc la nivel de export de combustibil fosil, Arabia Saudită şi-a câştigat titlul de superputere energetică.

    Cu toate acestea, Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a pus la bătaie 45 de miliarde de dolari în formarea fondului de investiţii Vision Fund, iniţiat de SoftBank. Vision Fund, care a strâns peste 100 de miliarde de dolari, şi-a propus să investească în principal în start-up-uri şi în proiecte de amploare din sectorul energiei regenerabile.

    Practic, cel mai mare exportator de petrol din lume a decis să parieze masiv pe energii regenerabile şi pe noi tehnologii din domeniul energetic. De ce?

    În primul rând, modelul economic bazat pe petrol se arată neatractiv şi mai puţin sustenabil în viitor, în contextul în care toate statele dezvoltate, împreună cu cei mai mari producători auto, fac diferite promisiuni şi declaraţii de a se îndrepta spre energii regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător.

    În al doilea rând, acest model economic începea să nu mai promită o creştere economică la fel de ispititoare. Dacă în 2011 Arabia Saudită înregistra o creştere economică de 10%, la un PIB de 671,2 miliarde de dolari, această creştere a devenit din ce în ce mai mică de la an la an, ajungând în 2016 la o creştere de doar 1,7%, respectiv la un PIB de 644,9 miliarde dolari. În 2017, PIB-ul a ajuns la 683,8 miliarde de dolari, iar economiştii Fondului Monetar Internaţional văd o creştere masivă în 2018, până la 748 miliarde de dolari.

    După pariul de 45 de miliarde de dolari, Prinţul moştenitor a luat şi alte iniţiative de amploare. În primul rând, saudiţii vor să pună accent pe turism. Arabia Saudită intenţionează să transforme sute de kilometri din coasta virgină a Mării Roşii într-o destinaţie turistică globală, care să ţintească spre standarde internaţionale în cadrul proiectului denumit Red Sea. Noul resort turistic va fi construit începând cu anul 2019 şi ar urma să fie o regiune semiautonomă, guvernată de legi independente şi de un cadru de reglementare sofisticat, gestionat de un comitet privat, potrivit Bloomberg. Proiectul de 34.000 de kilometri pătraţi (mai mare decât suprafaţa Belgiei – n.red.) va fi situat între oraşele Umluj şi Al Wajh şi îşi propune să cuprindă cel puţin 50 de insule, plaje şi o serie de vulcani latenţi. Ca impact econonomic, acesta va genera 35.000 de locuri de muncă.

    Un alt proiect major care trebuie să alimenteze era postpetrolieră este NEOM – un proiect ce va fi susţinut cu peste 500 de miliarde de dolari, bani proveniţi de la guvernul saudit, din fondul suveran, dar şi de la investitori locali şi internaţionali, potrivit Bloomberg. „Oraşul NEOM va fi construit de la zero, pe terenuri verzi şi va avea o oportunitate unică de a fi distins de toate celelalte locuri care au fost construite şi dezvoltate de-a lungul a sute de ani”, spune Mohammed bin Salman. Susţinătorii proiectului spun că acesta reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă de transformare a ţării, în timp ce alţii arată spre încercările anterioare eşuate de a revizui economia saudită, care au inclus de asemenea ridicarea unor oraşe industriale în deşert. Printre cele mai puternice iniţiative din actualul proiect se remarcă ambiţia ca acesta să funcţioneze 100% pe baza energiilor regenerabile. Potrivit celor de la Yahoo Finance, NEOM va fi de 33 de ori mai mare decât New Yorkul şi îşi propune să fie prima zonă independentă din lume care se va întinde pe trei ţări: va ocupa 25.900 de kilometri pătraţi şi se va întinde şi pe teritoriul Iordaniei şi pe cel al Egiptului. Oraşul va fi concentrat spre industria energetică şi biotehnologie. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite.

    Un alt megaoraş pe care saudiţii îşi bazează noul model economic este KAEC (King Abdullah Economic City – Oraşul Economic al Regelui Abdullah – n.red.), acesta fiind primul oraş listat la bursă din lume. „Acum suntem în businessul de a construi oraşe”, spunea Fahd al Rasheed, managing director şi executiv al KAEC, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. „Vorbim despre mutarea înspre o economie bazată pe servicii, postpetrolieră, şi cred că următorul punct fierbinte al economiei saudite va fi reprezentat de aceste megaoraşe.”

    KAEC face parte din planul de a reforma relaţiile comerciale externe ale Arabiei Saudite, fiind unul dintre proiectele care nu au fost iniţiate de noul lider al ţării, ci de tatăl său; regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud a fondat acest oraş în 2006. CNBC scrie că se estimează ca populaţia Arabiei Saudite să se dubleze până în 2050 şi economia să ajungă la 1,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii consideră că regiunea Mării Roşii va deveni una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru economia globală.

    Ministrul energiei, Khalid al Falih, a declarat pentru CNBC că regatul a fost „transformat” din punct de vedere economic, referindu-se la ambiţiile Prinţului moştenitor de a se îndepărta de petrol. „Mesajul nostru pentru investitori este acela că regatul este transformat şi suntem serioşi cu privire la schimbare”, spune el. „Trebuie nu doar să fim pregătiţi pentru viitor, ci să construim viitorul prin iniţiative care nu sunt construite doar în jurul punctelor noastre forte tradiţionale – petrol şi gaz – şi de asemenea prin construirea de noi industrii, prin fabrici cu procese de producţie avansate, prin turism şi în acelaşi timp prin reforme sociale. Toate acestea sunt coordonate.”

    Referitor la reformele sociale, Arabia Saudită promite că va liberaliza societatea conservatoare din regiune, pe lângă diversificarea economiei. Astfel, potrivit CNN, până la sfârşitul anului 2018 viaţa în Arabia Saudită va fi foarte diferită. În primul rând, preţul gazului va creşte. Compania de stat Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut preţurile la pompă cu 127% în data de 1 ianuarie. Preţurile ajung până la 2 dolari per galon. „Deşi această iniţiativă va scădea consumul, asta era de aşteptat şi reafirmă rezolvarea guvernului pentru trecerea spre o economie nonpetrolieră”, menţionează fondul de investiţii Al Rajhi Capital în cadrul unui raport. Mai mult, saudiţii plătesc mai mult pentru bunurile de consum şi pentru servicii, după ce guvernul a impus o nouă taxă de 5% pe acestea.

    Printre paşii către liberalizarea ideologică se numără şi faptul că cinematografele se întorc şi sunt deschise pentru public. După 35 de ani de interdicţie, guvernul a început să elibereze licenţe pentru cinematografele comerciale. Adam Aron, CEO al AMC (unul dintre cele mai mari lanţuri americane de cinematografe – n.red.), consideră că industria de profil din regat poate genera peste 1 miliard de dolari.

    Una dintre reformele sociale care reflectă impactul tendinţelor ideologice mondiale în regiune este aceea prin care femeile au dreptul să conducă autoturisme. Anunţul a venit după un decret regal semnat în luna septembrie a anului trecut. Mai multe femei au făcut campanie şi demonstraţii pentru a avea dreptul de a conduce, iar majoritatea au fost arestate pentru că au sfidat interdicţia. Mutarea încearcă să ofere femeilor un rol mult mai mare în economia ţării, în condiţiile în care doar 22% dintre femei sunt active în economie. Planul prinţului saudit, denumit Vision 2030, îşi propune să ridice acest procent până la 30%.

    În plus, femeile vor avea voie pe stadioane pentru evenimente sportive. Accesul va fi permis în trei stadioane din marile oraşe ale ţării. Autoritatea Generală pentru Sport, corpul guvernant în ceea ce priveşte sporturile, a anunţat în luna octombrie a anului trecut această schimbare. De obicei, bărbaţii şi femeile saudite sunt separaţi în locurile publice, însă restricţia păleşte, încât acestora li s-a permis să stea împreună la o serie de concerte pe parcursul anului 2017. „Cele mai notabile reforme vor fi legate de drepturile femeilor”, spune Salman Al-Ansari, preşdinte al Comitetului de Relaţii Publice Saudit-American. „De fapt, nu aş fi surprins deloc dacă am vedea o femeie numită într-o poziţie de ministru.”

    Atât din punct de vedere social, cât şi economic, faptul că turiştii vor primi vize pentru prima dată în istoria ţării poate reprezenta un avantaj. Prinţul Sultan bin Salman, care conduce Comisia de Turism din Arabia Saudită, a anunţat pentru CNN că regatul va emite primele vize de turişti anul acesta. Până acum, vizele erau acordate doar celor care ajungeau acolo în interes de serviciu sau în interes religios. Regatul dovedeşte că mizează pe turism, propunându-şi atât prin megaoraşele şi resorturile pe care le construieşte, cât şi prin legislaţie să ajungă la 30 de milioane de vizitatori anual până în 2030, de la 18 milioane de vizitatori în 2016.

    Nu în ultimul rând, oficialii saudiţi au declarat în mod repetat că îşi doresc să vândă participaţie în Aramco până la finalul lui 2018. Dacă se întâmplă, vânzarea va reprezenta cea mai amplă listare bursieră din istorie. Oficialii au anunţat că îşi doresc să listeze Aramco la aproximativ 2 trilioane de dolari, dacă pieţele sunt de acord, şi să vândă 5% din companie, ceea ce ar însemna 100 de miliarde de dolari.
    În luna februarie, Ritz-Carlton a revenit la stadiul de hotel. Cea mai luxoasă închisoare din lume nu mai există, iar cei 160 de saudiţi care au stat închişi aici au fost ori transferaţi înspre închisori normale, ori au încheiat înţelegeri în urma cărora urmează să plătească către stat sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, în special cei care au fost acuzaţi de fraude fiscale. Scopul economic al eliminării corupţiei a fost acela de a recupera 100 de miliarde de dolari care au ajuns la milionarii ţării prin fraude fiscale şi spălări de bani. Potrivit CNBC, cel mai nou proiect anunţat de saudiţi în colaborare cu SoftBank este reprezentat de un parc solar de 200 de miliarde de dolari, care îşi propune o capacitate de 200 de gigawaţi. Astfel, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume îşi propune să devină cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.

  • Ivaşcu, despre Roşia Montană: Pierderile statului român se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari

    Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, cerea “transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral”.

    Ministrul Culturii mai menţiona în adresă că înscrierea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO “trebuie să se realizeze în condiţiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificările convenite cu sindicaliştii privind Legea salarizării au fost adoptate de Guvern

    Documentul adoptat, miercuri, în şedinţa de Guvern stabileşte introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecţii care vor acoperi diferenţa şi care vor fi actualizate în funcţie de evoluţia drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii.

    Corecţiile aplicate vor acoperi diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, precizează reprezentanţii Ministerului Muncii, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zamfirescu Racoţi & Partners a lansat o campanie de conştientizare a traumelor prin care trec copiii captivi în divorţul părinţilor

    Principalele probleme ridicate în cadrul evenimentului de către specialiştii prezenţi, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), judecători, avocaţi şi psihologi s-au referit la numărul sporit de cazuri de alienare parentală, la necesitatea menţinerii relaţiilor cu ambii părinţi de către copii, atât pe parcursul divorţului, cât şi după separare, la importanţa aportului specialiştilor în regăsirea căilor de comunicare cu copiii sau în depăşirea unui divorţ.

    Printre temele abordate în cadrul evenimentului, s-au numărat următoarele idei: 

    • Copilul este văzut de cele mai multe ori doar ca o armă pentru rezolvarea solicitărilor părinţilor;
    • Avocatul trebuie să fie primul care cenzurează, dacă este nevoie, pornirile abuzive ale clienţilor, chiar cu riscul de a fi concediat;
    • Este foarte important ca avocatul să reuşească să convingă propriul client şi apoi instanţa de judecată că în dispută sunt drepturi ale copilului;
    • Judecătorii au sarcina de a responsabiliza părinţii, care, nu de puţine ori, pun pe umerii copilului responsabilitatea tranşării conflictului;
    • Principiile de care judecătorii trebuie să ţină cont în permanenţă vizează interesul superior al copilului, ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia atunci când se impune în raport de vârstă şi de gradul de maturitate, stabilitatea şi continuitatea, dar şi principiul de protecţie împotriva abuzului;
    • Numărul persoanelor care suferă de tulburări de personalitate este în creştere şi este foarte posibil ca părinţii care nu reuşesc să ajungă la un acord şi se luptă în instanţă să sufere de astfel de tulburări;
    • Defăimarea celuilalt părinte maximizează riscul apariţiei alienării;
    • Părinţii implicaţi în divorţ trebuie să îşi privească copiii ca pe un obiectiv, nu ca pe un mijloc. Majoritatea părinţilor îşi folosesc copiii în astfel de dispute pentru a plăti nişte poliţe sau pentru a-şi satisface propriile nevoi emoţionale.

    La finalul evenimentului, reprezentanţii Direcţiilor Generale pentru Protecţia  Drepturilor Copilului şi Adopţie au solicitat mai multe studii de caz şi statistici pe care să îşi întemeieze munca. Părinţii divorţaţi, mulţi dintre ei confruntându-se cu alienarea copilului lor, au reclamat legea lacunară, care nu prevede vreo cale prin care părinţii să fie obligaţi să se înţeleagă, posibilitatea medierii fiind exprimată ca o recomandare. În plus, deşi România recunoaşte fenomenul alienării parentale ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, în fapt, acest lucru este foarte greu de dovedit în instanţă. Legislaţia nu sancţionează în mod direct persoanele care se fac vinovate de acest abuz, recomandând doar şedinţe de psihoterapie pentru înlăturarea consecinţelor abuzului sau creşterea duratei, a numărului de întâlniri dintre copil şi părintele denigrat.

  • Sectorul tehnologic înregistrează scăderi ale acţiunilor, afectând pieţele bursiere globale

    Sectorul tehnologic – care a reprezentat un punct de susţinere pentru economia globală – trece printr-un moment de slăbiciune.

    Acţiunile tranzacţionate au valori ridicate şi o lichiditate mai rigidă, pieţele fiind deja agitate de mişcările protecţioniste ale lui Donald Trump care „se luptă împotriva investiţiilor chineze în tehnologiile considerate de SUA sensibile”, acesta fiind „ultimul pas în planul său de a pedepsi China pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală”, notează BBC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizie ISTORICĂ: Google NU TREBUIE SĂ VERIFICE conţinutul site-urilor pe care le listează dacă nu există o notificare privind încălcarea drepturilor

    Decizia este extrem de importantă în contextul discuţiei legate de “dreptul la uitare”, prin care o persoană poate cere eliminarea unor rezultate din căutări în contextul în care a fost reabilitate în faţa faptelor la care căutările fac referire.

    Cazul din Germania a fost adus în tribunal de două persoane care cereau eliminarea unui site, pe motiv că acesta conţinea secvenţe în care ei erau atacaţi verbal de alţi utilizatori de internet.

    Tribunalul a decis însă că opeeratorul motorului de căutare are obligaţia de a interveni doar atunci când a fost notificat de o încălcare clară a drepturilor personale; prin urmare, Google nu are obligaţia legală de  a lua măsuri de prevenire a unor astfel de situaţii.

    CE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA UITARE ŞI CUM ÎŢI PROTEJEAZĂ GOOGLE DATELE PERSONALE

  • Frans Timmermans efectuează o vizită în România săptămâna viitoare

    “Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, se va afla într-o vizită oficială, în România, în perioada 28 februarie – 1 martie 2018”, se arată pe site-ul Comisiei Europene.

    Instituţia urmează să revină cu programul întâlnirilor pe care oficialul european le va avea la Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este omul care a dat o ţară în judecată şi câţi bani a cerut despăgubire

    Kim Dotcom susţine că i s-a emis un mandat de arestare în 2012 care a avut ca efect eliberarea lui pe cauţiune timp de şase ani. Aceasta i-ar fi afectat reputaţia şi nu l-ar fi lăsat să părăsească Noua Zeelandă, fiind sub ameninţarea extrădării, potrivit documentelor curţii.
    Doctom are 44 de ani şi este de origine germano-finlandeză. El vrea să obţină daune pentru pierderea profiturilor Megaupload, site-ul de file-sharing pe care Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite l-a închis în 2012.

    El pretinde că businessul, din care deţinea 68%, ar fi valorat acum 10 miliarde de dolari.”Nu se poate să se aştepte să accept toate pierderile pe care le-am suferit eu şi familia mea ca rezultat al acţiunii guvernului”, a declarat Dotcom pentru BBC.

    ”Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Au făcut o greşeală rău-intenţionată, iar acum este momentul să răspundă acţiunilor lor”. Ciocnirile între guvernele Statelor Unite şi al Noii Zeelande şi Dotcom, care s-au întins pe parcursul a şase ani, s-au transformat într-un  pentru eforturile globale ale Departamentului de Justiţie al Statelor Unite împotriva pirateriei.

  • 10 cărţi de business pe care trebuie să le citiţi vara asta

    Chiar dacă gândul încă ne stă la vacanţe, asta nu înseamnă că trebuie să uităm cu totul de business. În continuare veţi găsi un top 10 al celor mai captivante cărţi de business. Eşti om de afaceri? Antreprenor? CEO? Dacă da, cărţile enumerate mai jos sunt pentru tine.

    1. “Originals” de Adam Grant.

    Autorul este o stea în domeniul său şi este profesorul cel mai bine cotat la Wharton. În ultima sa carte, Grant aruncă o privire asupra celor mai inovatoare şi îndrăzneţe minţi din ultimii 100 de ani, de la Martin Luther King Jr. la fondatorii Google. Prin intermediul acestei cărţi el reuşeşte să ne arate ce se află într-o minte ,,originală”.

    2. “O great One!” de David Novak şi Christina Bourg

    Cartea este o parabolă bazată pe cariera lui David Novak ( a fost preşedintele Yum Brands-KFC, Taco Bell, Pizza Hut) care marşează pe ideea că: Cel mai bun lucru pe care un lider îl poate face este  acela de a arăta apreciere faţă de o treabă bine făcută.

    3. “ How to have a good day” de Caroline Webb

    Poate suna ca o carte plină de clişee, dar este o carte cu sfaturi de carieră testate pe teren. Autorul reuşeşte să ofere indicaţii despre cum să ai întâlniri productive sau despre cum să te înţelegi cu un coleg enervant.

    4. ‘An Everyone Culture’ de Robert Kegan şi Lisa Laskow Lahey

    Kegan şi Laskow reuşesc să analizeze în detaliu ceea ce ei percep ca fiind beneficiile transparenţei radicale prin studii de caz – compania de fonduri hedge, Bridgewater, compania de ecommerce Next Jump şi Decurion, companie de real estate.

    5. ‘Ego is the Enemy’ de Ryan Holiday

    Autorul se inspiră din istorie, cât şi din filosofie pentru a ne arăta faptul că îţi poţi controla ego-ul dacă respecţi câteva reguli. El foloseşte în lucrarea sa exemple din diferite domenii, vedete care au reuşit să-şi stăpânească ego-ul. Printre aceştia se numără antrenorul principal al echipei de fotbal american New England Patriots, Bill Belichick, sau Prima Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt.