Tag: dosare

  • Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei

    “Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut. Deocamdată Fondul Naţional de Garantare analizează dosarele trimise de bănci şi urmează să transmită ministerului o solicitare de majorare a plafonului”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Finanţelor.

    Prima Casă a atins un record – 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat.

    Iar cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile.

    Programul guvernamental „Prima casă” a fost introdus pentru a înlesni accesul persoanelor fizice la cumpărarea sau construirea de locuinţe cu credite garantate de stat.

     

  • Noul sistem genial prin care îţi cumperi maşină. Niciodată nu a fost mai uşor să alegi un Porsche sau un Ferrari

    Prea multe hârtii şi dosare pentru credit ne ocupă timp şi ne complică treaba. Ce bine ar fi dacă am putea cumpăra maşina visată aşa cum cumpărăm orice altceva, fie că vorbim de un televizor, fie că vorbim de o sticlă cu apă.

    IATĂ AICI NOUL SISTEM GENAIL PRIN CARE CUMPERI MAŞINĂ. ÎN CURÂND VA FI IMPLEMENTAT PESTE TOT PRIN LUME

  • Noul sistem genial prin care îţi cumperi maşină. Niciodată nu a fost mai uşor să alegi un Porsche sau un Ferrari

    Prea multe hârtii şi dosare pentru credit ne ocupă timp şi ne complică treaba. Ce bine ar fi dacă am putea cumpăra maşina visată aşa cum cumpărăm orice altceva, fie că vorbim de un televizor, fie că vorbim de o sticlă cu apă.

    IATĂ AICI NOUL SISTEM GENAIL PRIN CARE CUMPERI MAŞINĂ. ÎN CURÂND VA FI IMPLEMENTAT PESTE TOT PRIN LUME

  • Wikileaks a publicat peste 8.000 de presupuse documente CIA

    Aceaste documente ce au fost făcute publice reprezintă doar prima parte a unor serii de documente deconspirate, numite ”Vault 7”.

    Deja, arhivele desconspirate numără mult mai multe pagini decât dosarele făcute publice de către Snowden, în cea mai vastă operaţiune de dezvăluire a mai multe documente clasificate cu privire la activităţiile de spionaj efectuate de agenţiile de informaţii din SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wikileaks a publicat peste 8.000 de presupuse documente CIA

    Aceaste documente ce au fost făcute publice reprezintă doar prima parte a unor serii de documente deconspirate, numite ”Vault 7”.

    Deja, arhivele desconspirate numără mult mai multe pagini decât dosarele făcute publice de către Snowden, în cea mai vastă operaţiune de dezvăluire a mai multe documente clasificate cu privire la activităţiile de spionaj efectuate de agenţiile de informaţii din SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steven Spielberg va regiza filmul “The Post”, cu Tom Hanks şi Meryl Streep în rolurile principale

    Filmul se va axa pe cazul editorului Ben Bradlee de la Washington Post şi a publisher-ului Katharine Graham care au provocat guvernul american asupra dreptului de a scrie despre un set de documente controversate din 1971 despre implicarea militară şi politică aSUA în Vietnam în perioada 1945-1967 . Hanks va juca rolul lui Bradlee, iar Streep pe cel al lui Graham.

    Documentele respective se axau asupra unui studiu secret care dezvăluia informaţii noi despre războiul din Vietnam. Bradlee şi Graham au fost implicaţi ulterior în mai multe procese din cauza încercărilor lor în timt ce analistul militar şi avertizorul Daniel Ellsberg a fost arestat şi acuzat de conspiraţie şi spionaj.

    Spielberg a suferit în 2016 un rateu în privinţa încasărilor de la asaptarea de anul trecut a romanului lui Roald Dahl, “The BFG”, dar are mai multe filme în pregătire. El se află în procesul de post-producţie a thrillerului SF “Ready Player One” şi în pre-producţie a dramei de secol XIX, “The Kidnapping of Edgardo Mortara”, în care va juca Mark Rylance în rolul lui Papa Pius IX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare: Toate dosarele din media sunt măsluite

    Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă susţine, într-o nouă înregistrare, că toate dosarele din media au fost măsluite şi că are informaţii despre cum a fost aranjată condamnarea lui Dan Voiculescu şi cum a fost fabricat dosarul lui Adrian Sârbu.

    “Am văzut cu ochii mei ce a făcut Laura Codruţa Kovesi în dosarul Realitatea Media. Îşi dorea un caz spectaculos şi m-a folosit pentru a fabrica un dosar. Am auzit despre cazul lui Dan Voiculescu de la fostul preşedinte Traian Băsescu. Mi-a spus că are înregistrări cu felul în care s-a plănuit şi organizat închiderea lui Dan Voiculescu. La fel, am date şi informaţii despre felul în care acest sistem represiv l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite, aranjate”, a declarat Sebastian Ghiţă într-o nouă înregistrare difuzată de postul România TV.

    Ghiţă susţine că în cazul său totul a început cu angajarea unui ofiţer al Serviciului Român de Informaţii la Prahova. “Este vorba despre Sabin Iancu, care l-a selectat pe procurorul Negulescu să facă treburile murdare şi l-a ajutat să măsluiască dosare şi să găsească denunţători falşi şi mincinoşi. Acest Negulescu a folosit una dintre cele mai josnice persoane, aşa-numitul Răzvan Alexe pentru a obţine denunţuri în peste 20 de dosare care îl au ca denunţător”, a mai spus Ghiţă.
    Fostul parlamentar a vorbit şi despre cazul fostului primar din Ploieşti, Iulian Bădescu, despre care spune că s-a ales cu dosar penal pus la cale chiar cu ajutorul finei sale.

    “Familia Bădescu şi-a ales nişte fini pe care să îi călăuzeacă în viaţă, dar s-a demonstrat că acei fini erau prieteni cu familia procurorului Negulescu. Claudia Tănase care din fina primarului Bădescu a ajuns denunţătorul lui, dosarul fiind făcut de procurorul Negulescu. Acesta a ales să pună tehnică de înregistrare pe fină să o trimită acasă la fostul primar să obţină denunţuri ca să scape de o datorie de 100.000 de euro. Ăsta e dosar? Când a venit CSM să verifice a minţit şi a spus că nu a făcut acte de urmărire penală. Am prezentat dovezi clare că Negulescu a dispus începerea urmării penale. În cazul meu a măsluit probe. Mă refer la cazul familiei Ponta din 2015, m-am trezit amestecat într-o poveste pe ale cărei personaje nu le cunoşteam, am văzut că nişte oameni au fost forţaţi să dea declaraţii împotriva mea, oameni pe care nu i-am cunoscut. Apoi, a apărut un alt dosar în care erau foşti colegi de facultate, le-a distrus afacerile. Erau oameni cu care poate mai ţineam legătura ocazional, nu aveau nicio vină, nu trebuie să-i facă pe procurori ca o relaţie cu ei să le distrugă firmele”, susţine Ghiţă.

    Citiţi mai multe pe Mediafax

  • Legea dării în plată: 1.000 de dosare pe rolul Curţii Constituţionale, instanţele suspendă procesele

    Pe rolul Curţii Constituţionale se află circa 1.000 de dosare care vizează excepţiile de neconstituţionalitate la Legea dării în plată. Între timp instanţele suspendă procesele în loc să le amâne, explică avocatul Gheorghe Piperea pentru MEDIAFAX.

    „Procesele se suspendă în continuare pentru a fi trimise la Curtea Constituţională, deşi s-au respins excepţiile, s-au fixat nişte linii directoare cum să se soluţioneze aceste procese. Mai mult decât atât, s-au adunat la circa 1.000 astfel de dosare pe rolul Curţii Constituţionale, care probabil că o să fie iritată de atâtea excepţii. Instanţele, în genere, susţin că nu le este clar cum să soluţioneze problema impreviziunii şi, de aceea, aşteaptă să obţină motivarea Curţii Constituţionale. Personal, cred că din partea celor care ridică în continuare excepţii de neconstituţionalitate ştim că acestea vor fi respinse”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Gheorghe Piperea, iniţiatorul acestei legi.

    Impreviziunea se referă la un dezechilibru produs între momentul semnării şi cel al dării în plată, iar acesta poate fi pus pe seama fluctuaţiei cursului valutar, scăderii veniturilor din cauza unei concedieri colective sau care nu intervine nu din vina angajatului, a unei tăieri salariale prin lege, cum a fost cea din 2010 la bugetari, a unei boli sau altor evenimente neprevăzute. Impreviziunea a fost introdusă în nou Cod Civil din 1 octombrie 2011.

    În unele dosare au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu privire la Legea dării în plată în ansamblu, însă majoritatea se referă la câteva articole precise. Printre cele mai contestate prevederi din lege se află cea privind aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât şi asupra contractelor încheiate după această dată.

  • Magistraţii au respins cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dan Adamescu

    Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins, miercuri, cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Adamescu astfel că acesta rămâne în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când poate depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa.

    “Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Adamescu Grigore Dan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., fixează termen de reînterare a cererii la data de 19.02.2017. În temeiul 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul-condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 4, care poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

    Omul de afaceri Dan Adamescu a depus, la finele lunii octombrie 2016, o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, solicitarea venind la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Dan Adamescu ia invocat atunci că are dreptul la o reducere de două treimi din pedeapsă.

    “Dan Adamescu a depus prin avocaţii săi la Judecătoria Sector 4 cerere de eliberare condiţionată din executarea pedepsei, dat fiind că în baza art.72 C.pen. a fost dedusă perioada cuprinsă între 05 iunie 2014 şi 22 iunie 2015, perioadă corespunzătoare măsurilor preventive privative de libertate. Până la data formulării prezentei cereri, Dan Adamescu a executat facţia de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive+ executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani şi 4 luni), fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art.100 alin. (1) lit. a) C.pen”, anunţa atunci PR-ul familiei, Mihaela Petrovan, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, Dan Adamescu are 68 de ani şi doreşte să beneficieze de “reducere de 2/3 din sentinţă”. Reprezentanţii familiei susţineau la acea vreme că omul de afaceri suferă de 15 boli, ce s-ar fi agravat în închisoare.

    “În momentul de faţă Dan Adamescu este într-o stare de sănătate extrem de precară, fapt care a dus în luna septembrie la internarea lui în spitalul Floreasca, unde medicii îi supraveghează atent cele peste 15 afecţiuni grave, care au escaladat şi mai mult în perioada detenţiei”, se mai arăta în comunicat.

    Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni.

    Dan Adamescu a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

  • Fondul de garantare a preluat peste 28.000 dosare de daună de la Carpatica Asig şi Forte Asigurări

    Pînă la 1 septembrie, FGA a primit 1.193 cereri de plată şi 2.001 cereri de deschidere dosare de daună.

    În cazul companiei Forte Asigurări, au fost preluate 1.626 dosare de daună, precum şi 3.220 contracte de asigurare. În perioada menţionată, FGA a primit 229 cereri de plată şi 97 cereri de deschidere dosare de daună.

    “Plata dosarelor va fi realizată de către FGA doar după ce instanţa de judecată va stabili, definitiv, falimentul celor doi asigurători, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.”, se specifică într-un comunicat de vineri al FGA.

    Carpatica Asig a intrat în faliment la sfârşitul lunii iulie, la decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară după ce acţionarii companiei au eşu­at în a majora capitalul sau a atrage alţi inves­ti­tori. Înainte de a intra în faliment, Carpatica Asig a stat doi ani în procedură de redresare financiară.

    Potrivit ultimelor calcule ale ASF, Carpatica Asig avea nevoie de un capital suplimentar de circa 900 mil. lei (200 mil. euro) pentru a-şi restabili indicatorii de lichiditate şi solvabilitate. Iniţial, la momentul declanşării procedurii de re­dresare financiară din 2014, calculele indicau un necesar de capital de circa 400 mil. lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro