Tag: DIICOT

  • Dosarul „Cocaină pentru VIP-uri” | Trei persoane au fost reţinute în urma audierilor. Preţurile la care erau vândute drogurile

    Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că trei tineri au fost reţinuţi, joi seara, aceştia fiind acuzaţi că, furnizau unor persoane publice din Bucureşti şi din judeţele limitrofe cannabis şi cocaină.

    Aceleaşi surse au arătat că pentru a destructura reţeaua a fost folosit un ofiţer de poliţie infiltrat, care a cumpărat droguri, după ce a fost autorizat în acest sens, el furnizând detalii importante pentru anchetă.

    Practic, cei trei suspecţi reţinuţi se sprijneau unul pe altul în activitatea infracţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizie surpriză de la CSM: Laura Codruţa Kovesi îşi va continua activitatea la DIICOT Sibiu

    Secţia pentru procurori a CSM a decis, miercuri, să o repartizeze pe fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, la DIICOT Sibiu, unde va activa în calitate de procuror, începând cu data de 9 iulie.

    Procurorii Consiliului Superior al Magistraturii au decis, miercuri, în cadrul Secţiei, să o repartizeze pe Laura Codruţa Kovesi la DIICOT Sibiu, unitatea de parchet de unde provine. Fosta şefă a DNA va activa în acea instituţie în calitate de procuror.

    Procurorii CSM au discutat miercuri, începând cu ora 10:00, cererea Laurei Codruţa Kovesi de a-şi continua activitatea în calitate de procuror.

    Decizia vine după ce preşedintele României Klaus Iohannis a emis luni decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

    “Despre mine vă pot spune că am luat act de decretul de revocare din funcţia de procuror şef DNA şi începând de astăzi (luni-n.r.) nu voi mai lucra în Direcţia Naţională Anticorupţie. Voi rămâne procuror”, a spus Laura Codruţa Kovesi, la scurt timp după anunţul privind revocarea sa din funcţie.

     

  • Instanţa supremă a achitat-o pe Alina Bica în dosarul ANRP cu Dorin şi Alin Cocoş

    Totodată, instanţa a schimbat încadrarea juridică în cazul fostei şefe DIICOT din luare de mită în primire de foloase necuvenite şi au achitat-o şi pentru această infracţiune.

    În acest dosar, Alin Cocoş a fost achitat pentru complicitate la dare de mită în timp ce tatăl său, Dorin Cocoş, a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare, instanţa dispunând şi confiscarea de la acesta din urmă a sumei de 19 milioane de euro sau echivalentul în lei.

    Fostul deputat Cătălin Teodorescu a fost achitat pentru abuz în serviciu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi probleme pentru premierul Dăncilă: DIICOT a început urmărirea penală după plângerea lui Ludovic Orban

    Procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. 

    Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, încă din data de 7 iunie, infracţiunile fiind de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

    Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, anunţa marţi că plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă este în lucru, precizând că încă nu au venit informaţiile solicitate de la SRI.

    Noi probleme pentru premierul Dăncilă: DIICOT a început urmărirea penală după plângerea lui Ludovic Orban

  • Alina Bica – fosta şefă DIICOT – ACHITATĂ în dosarul afaceristului Horia Simu şi CONDAMNATĂ la 4 ani de închisoare în alt dosar/ Adriean Videanu, achitat

    Instanţa supremă a decis achitarea Alinei Bica în dosarul privindu-l pe afaceristul Horia Simu, în care fostul procuror-şef a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni cu executare pentru favorizarea făptuitorului. Decizia este definitivă.

    Ştire în curs de actualizare. 

  • Alina Bica află astăzi dacă va fi CONDAMNATĂ în două dosare de corupţie. Instanţa supremă, aşteptată să pronunţe decizii definitive. Unde s-ar afla fostul procuror

    Nicole Tender, soţia omului de afaceri Ovidiu Tender, a spus, după ce a fost audiată în dosarul Alinei Bica, că fosta şefă a DIICOT a plecat din Costa Rica şi că s-a mutat în Panama.

    La ultimul termen de judecată, procurorul DNA a cerut condamnarea Alinei Bica şi pentru infracţiunile pentru care a fost achitată de prima instanţă, iar pedeapsa să fie majorată, dar şi condamnarea fostului ministru Adriean Videanu, achitat în faza de fond a procesului pentru complicitate la abuz în serviciu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ovidiu Tender: Sorin Ovidiu Vîntu mi-a cerut 4 milioane de dolari ca să nu am dosar penal la DIICOT

    „În luna mai, am fost chemat de Sorin Ovidiu Vîntu la locuinţa sa din Otopeni, unde mi-a propus să-i dau patru milioane de dolari pentru a nu mi se face dosar penal. I-am spus că mi se pare exagerat de mult, pentru că eu nu am făcut nimic. Sorin Ovidiu Vîntu nu mi-a spus persoana care urma să primească banii, dar mi-a făcut precizarea că suma nu e mare, pentru că sunt opt persoane şi fiecăreia îi va reveni câte 500.000 de dolari. Eu am crezut că este o prostie pentru că eu nu ştiam ce se întâmplă în România. I-am spus că nu am patru milioane cash, şi i-am spus că trebuie să fac acum infracţiuni să fac rost de bani. Mi-a dat un termen de două luni de zile să mă descurc, să fac rost de suma de bani, iar eu aveam nevoie de timp pentru a află cine este în spatele lui. Nu am platit. Pe 25 iulie mi-a zis că oamenii au considerat ca le-am dat ţeapă şi ca sunt pe cont propriu şi că am soarta în propriile mâini”, a spus omul de afaceri Ovidiu Tender, în faţa magistraţilor de la instanţa supremă.

    Acesta a mai adăugat că, la acel moment, i-a cerut lui Sorin Ovidiu Vîntu o garanţie că banii o să ajungă la cine trebuie.

    „Am vrut să mă asigur că ce spune este real, i-am cerut să-mi dea garanţii, să-mi dea un semnal, ceva, cu referire la cei 4 milioane de dolari. Acesta mi-a spus că o să fiu chemat la DIICOT, fără a nominaliza o persoană, şi o să mi se dea un semnal. La începutul lunii august 2005, Alina Bica, ce era procuror de caz, m-a chemat la DIICOT şi mi-a dat interdicţie de a mai pleca din ţară. La o săptămână după ce m-am întâlnit cu Vîntu, Alina Bica m-a chemat la parchet şi pe hol mi-a spus: Vă felicit, domnule Tender vă v-aţi descurcat. (…) La întâlnirea cu Sorin Ovidiu Vîntu, când mi-a cerut patru milioane de dolari, am vrut să mă asigur, am spus: Băi, vreau o dovadă că nu e ţeapă şi că nu iei tu banii. I-am spus să îmi dea un semnal. Vîntu mi-a spus că o să fiu chemat la DIICOT şi o să mi se dea un semnaş. La întâlnirea cu Bica, când m-a felicitat, am înţeles că acela era semnalul. La ambele întâlniri cu Vîntu a participat şi Liviu Luca, liderul de sindicat de la Petrom… Î timpul controalelor la societăţile mele, au identificat o tranzacţie care li s-a părut suspectă şi au deschis dosarul Carom. Am avut calitatea de inculpat, iar procurorii de caz au fost Alina Bica şi Codruţa Trandafir. Dosarul Carom a fost disjuns din dosarul Rafo”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avem un nou refugiat în Costa Rica. “Îi este imposibil să ajungă în România: S-au desfiinţat cursele maritime”

    Apărătorul a menţionat că Bica este refugiat în Costa Rica şi a cerut date privind aplicarea protocolului. Instanţa supremă a decis, ulterior, amânarea termenului din dosarul Alinei Bica până pe 16 mai, dispunând solicitarea de informaţii de la DNA privind modalitatea în care s-a aplicat protocolul SRI-Parchetul General în acest caz. Judecătorii spun că Bica nu e refugiat în Costa Rica
     
    “Doamna Bica are statut protejat şi este refugiat în Costa Rica. Reşedinţa sa este acum este în San Jose”, a spus avocatul în sala de judecată.

    Alina Bica ar refugiat din luna ianuarie, avocatul ei prezentând documente pe care le-ar fi luat de la jurnalista Sorina Matei, căreia Bica i le-ar fi trimis traduse, potrivit celor spuse de avocat în sala de judecată.

    Avocatul Alinei Bica a solicitat ÎCCJ transmiterea unei adrese la DNA prin care să se ceară informaţii referitoare la aplicarea protocolului SRI-Parchetul General în cazul ei. Mai exact, apărătorul cere să afle daca ofiţerii SRI au făcut acte în acest dosar, solicitând în acest context amânarea şedinţei de judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Un eşec, două dosare penale, niciun rezultat

    Prima anchetă în cazul privatizării combinatului Alro Slatina a fost deschisă de DNA în anul 2006. Procurorii spuneau la acel moment că privatizarea s-a făcut ilegal, scopul fiind îmbogăţirea injustă a celor implicaţi în acest proces.

    DNA investiga dacă a fost stabilită cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice era acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare sau cu ocazia unei tranzacţii comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţilor publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere.

    Un an mai târziu, ancheta a fost disjunsă, fiind deschis un dosar şi la DIICOT, în această cauză fiind investigate faptele de constituire a unui grup infracţional organizat şi tentativă la subminarea economiei naţionale.

    Alro Slatina a fost înfiinţată de guvernul României la începutul anilor ’60, fiind prima şi singura uzină de aluminiu din zonă. Producţia efectivă a aluminiului a început în 1966 cu 50.000 de tone pe an, iar până în anul 1989 uzina producea peste 200.000 de tone pe an. |n următorii ani însă, producţia a scăzut, ceea ce a dus la transformarea Alro într-o societate pe acţiuni: guvernul încă deţinea pachetul majoritar de 51%, 49% fiind listate la bursă. Marco Group deţinea acest procent.

    Astfel se face că, până în 2002, când a fost privatizat, statul român deţinea pachetul majoritar de acţiuni în această companie, urmând apoi grupul rus Marco. La scurt timp, guvernul anunţa că doreşte privatizarea combinatului, între timp scăzând şi valoarea acţiunilor, iar Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS) anunţa că Alro are nevoie de salvare. Procentul pe care statul român îl deţinea la acea vreme, scria presa în perioada 2002, ar fi valorat în jur de 250 de milioane de dolari, însă Marco a cumpărat 10% din acţiuni pentru 11,4 milioane de dolari, necesare pentru a deveni acţionar majoritar.

    Ulterior, s-a acceptat majorarea capitalului social din partea entităţii care deţinea pachetul majoritar şi Marco a ajuns să aibă 74,7%.
    După prima majorare, guvernul a mai rămas cu aproximativ 20%, iar după alte două majorări, în 2003 şi 2005, statul a ajuns să deţină mai puţin de 10%. |n anul 2007, Marco îşi schimbă numele în Vimetco.

    În prezent, site-ul oficial al companiei Alro prezintă uzina drept ”cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, exceptând Rusia. Alro SA reprezintă astăzi una dintre cele mai mari companii din România, având o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei locale şi naţionale“.

    De asemenea, o informare din luna februarie 2018 arată că profitul ALRO din 2017 a fost unul record, de 318 milioane de lei.
    Procurorii DNA susţineau, în perioada 2006, că ”reprezentanţii grupului de firme Marco – în principal Vitaly Maschitskiy (preşedinte), Valery Krasnov (vicepreşedinte) şi Marian Năstase (director pentru România), beneficiind de sprijinul lui Vadim Benyatov, au fost implicaţi şi continuă demersurile pe diverse canale îndreptate către atragerea în sfera de influenţă şi consolidarea relaţiilor cu diverse persoane din mediul de decizie autohton, în vederea promovării, inclusiv prin mijloace oculte, a afacerilor derulate în ţara noastră, în detrimentul intereselor economice româneşti“.

    Statul român ar fi fost prejudiciat cu 76,5 milioane de dolari, conform DNA, însă suma reală pierdută ar fi fost de aproximativ 300 de milioane de dolari.

    În 2008, ancheta era în plină desfăşurare. La acel moment, Ovidiu Muşetescu, fostul ministru al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS), decedat în 2009, a declarat că nu mai ştie succesiunea evenimentelor privind privatizarea ALRO, dar îşi aminteşte că a fost o tranzacţie dificilă.

    |nainte ca Muşetescu să moară, procurorul general Laura Codruţa Kövesi a cerut preşedintelui Traian Băsescu încuviinţarea începerii procedurilor aferente începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al APAPS, în dosarul Alro Slatina şi Alprom SA. Potrivit procurorilor, Ovidiu Muşetescu s-ar fi făcut vinovat de abuz în serviciu şi stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea comercială reală a bunurilor aparţinând firmelor la care statul este acţionar.

    Ancheta a rămas deschisă, cercetările fiind continuate, iar în paralel se desfăşura investigaţia DIICOT.

    Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, unul dintre cei care instrumentau cazul aflat la această unitate de parchet, spunea, în 2007, că Elena Udrea, pe când era consilier prezidenţial, ar fi intervenit pe lângă Theodor Stolojan să-i ajute pe cei de la Alro să achiziţioneze energie la preţuri infime, iar documentul prin care ruşii de la Marco primeau curent ieftin ar fi fost avizat de Traian Băsescu.

    ”Adevărul în acest caz este că Alro a fost obligat să plătească într-adevăr 4 milioane de dolari către Energy Holding, nu către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale. |n septembrie 2005, Alro a trebuit să plătească către Energy Holding 4 milioane de dolari plus TVA pentru a-i ceda contractul pe care Energy Holding îl avea cu Hidroelectrica. Deci acesta este câştigul «băieţilor deştepţi», dar nimeni nu a publicat până acum acest contract (…) Ministerul Economiei dorea păstrarea acestor contracte ale intermediarilor. |n august 2005, preşedintele României i-a numit pe aceşti intermediari «băieţii deştepţi din energie». Astăzi se face o confuzie în mod voit; astăzi se spune că Alro este un «băiat deştept din energie». Nu, Alro este o parte a industriei româneşti, un mare angajator, un mare investitor în România. Băieţii deştepţi sunt aceşti intermediari care, de multe ori cu un birou, cu un fax şi cu o secretară, plimbă energia doar pe hârtie, o iau de la stat şi o vând contra unui comision către marii consumatori cum este Alro, cum este Oltchim, cum este Sidex“, explica Elena Udrea în 2010.
    Procurorul Nastasiu a cerut autorizarea interceptării şi înregistrării a lui Marian Daniel Năstase, Dorin Cocoş, Elena Udrea, Verestoy Attila, Bogdan Chirieac, Theodor Stolojan şi Dan Voiculescu. Aceştia au fost interceptaţi câteva luni în anul 2007.

    Ulterior, Nastasiu şi un alt procuror, Angela Ciurea, au acuzat-o pe Laura Codruţa Kövesi, procuror general la acea vreme, că le-ar fi solicitat să tergiverseze ancheta în cauza Alro.

    În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora Kövesi l-ar fi delegat la DIICOT pe procurorul Valentin Şelaru, în prezent judecător, acesta dispunând soluţia neînceperii urmăririi penale în Alro. Mai mult, SRI ar fi interceptat discuţii dintre mai mulţi politicieni, oameni de afaceri, dar şi jurnalişti, precum: Elena Udrea, Dorin Cocoş, Verestoy Attila, Theodor Stolojan, Bogdan Chirieac, Dan Voiculescu, Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy. Stenogramele se refereau la obţinerea unor tarife preferenţiale la energie pentru Alro, iar Elena Udrea şi fostul ei soţ, Dorin Cocoş, erau bănuiţi de influenţarea factorilor de decizie în acest sens.

    În 2010, DIICOT a dispus neînceperea urmăririi penale. Faţă de această decizie, Vadim Don Benyatov, inculpat în dosar, a formulat o plângere. |n 2011, Curtea Supremă i-a respins ca nefondată acţiunea, decizia de închidere a dosarului Alro aflat pe rolul DIICOT rămânând definitivă.

    Tot în 2011, fostul procuror Angela Ciurea a spus, la un post de televiziune, că procurorul general Laura Codruţa Kövesi i-a cerut ”să o lase mai moale“ cu dosarul privatizărilor.

    ”După obţinerea autorizaţiei de interceptare în primă fază, am fost chemată la cabinetul procurorului general şi mi s-a reproşat că ar fi trebuit să informez în prealabil despre acest demers, pe care am fi vrut să îl facem, cu a cui permisiune am cerut să facem interceptarea, fără să dea nume. Se referea la toate cele 16 persoane din dosar“, a declarat atunci Angela Ciurea.

    Tot privind această situaţie a adus lămuriri şi un alt procuror. Angela Nicolae, condamnată definitiv în 2015 la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă într-o altă cauză, a lansat în spaţiul public în urmă cu câţiva ani o scrisoare în care dezvăluia că a fost martora unui episod petrecut între Kövesi şi Angela Ciurea, procurorul DIICOT care se ocupa de Alro. Potrivit lui Nicolae, procurorul general Laura Codruţa Kövesi, care, prin atribuţiile sale, avea în subordine DNA şi DIICOT, i-a retras dosarul Alro Angelei Ciurea după ce începuse să descopere implicarea unor oameni politici în această afacere.

    ”Eram în biroul lui Kövesi pentru a-mi viza o scrisoare redactată de mine în numele ei şi care trebuia să fie transmisă de urgenţă în străinătate. Cu această ocazie, am sesizat că este foarte nervoasă, agitată şi de două ori a apelat-o pe secretara sa la interval foarte scurt spunându-i acesteia: «Să vină urgent Ciurea la mine, că doar nu este plecată în Honolulu». Când a intrat în birou Angela Ciurea, Kövesi nu s-a putut stăpâni (deşi eu eram de faţă şi nu eram o persoană de încredere a ei), a ţipat la ea, cum de şi-a permis să facă unele lucruri fără să o informeze. Dându-şi seama că sunt şi eu acolo, mi-a spus să plec şi să revin ulterior. Am parcurs lungul birou al lui Kövesi şi am auzit pe drum şi între cele două uşi capitonate ale biroului când aceasta o certa pe Angela Ciurea: de ce a cerut interceptarea unor persoane din dosarul Alro fără s-o informeze şi că, dacă nu este în stare de acest dosar, să plece. Era momentul când Angela Ciurea ajunsese cu cercetarile sale la uşa camarilei lui Băsescu, iar anumite persoane nu trebuia cercetate“, arată Angela Nicolae, în scrisoarea lansată în presă în 2014.

    CAUZA DE LA DNA, ŞI EA CLASATĂ.

    Dosarul privind privatizarea Alro Slatina, aflat pe rolul DNA, a fost la rândul lui clasat, a spus la jumătatea lunii ianuarie 2018 procurorul Mihaiela Iorga, cea care s-a ocupat de instrumentarea cazului. Iorga a precizat că, la momentul plecării sale din instituţie, în vara anului 2017, a cerut o expertiză în acest dosar, cauza fiind clasată după revocarea ei.

    ”În momentul plecării mele era nevoie de o expertiză. Nu aş putea să vă spun ce avea în vedere procurorul de caz, nu se putea vorbi de prescripţie. Am cerut expertiză în acest dosar. Exista o suspiciune cu privire că investiţiile la cele două societăţi erau făcute cu banii de la Alro. Nu înţeleg de ce dosar a fost clasat, a fost clasat după ce eu am fost revocată. Din punctul meu de vedere, nu ar fi trebuit clasat, a fost greu să găseşti experţi, nu voia nimeni să-şi asume o asemenea expertiză. Eu nu pot să spun dacă s-ar fi ajuns la o trimitere în judecată, dar din punctul meu de vedere expertiza trebuia făcută“, a declarat Mihaiela Iorga.

    Autor: Mihaela Gildei
  • Procurorul general a dispus controale în toate parchetele din ţară, după scandalul de la DNA. Cazurile mediatizate, verificate. Cine va efectua cercetările

    Astfel, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a fost dispus, miercuri, efectuarea unui control de către procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precum şi de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, prin procurori anume desemnaţi.

    Verificările ce vor avea loc la toate parchetele din ţară, inclusiv DNA şi DIICOT, au ca obiect “identificarea tuturor riscurilor interne şi a vulnerabilităţilor cu caracter general şi concret”, respectiv cazuri punctuale, care afectează activitatea de la nivelul celor două direcţii şi a celorlalte unităţi de parchet; verificarea situaţiilor în care sunt mediatizate aspecte negative ce pun în discuţie integritatea şi capacitatea procurorilor de a-şi îndeplini atribuţiile legale; verificarea modalităţii de respectare a legii în activităţile curente care, prin natura lor, aduc limitări drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv temeinicia propunerii adresate judecătorului de drepturi şi libertăţi; modul de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică; solicitarea autorizării şi efectuarea percheziţiilor domiciliare şi corporale sau luarea măsurilor preventive şi executarea mandatelor de aducere.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro