BusinessMagazin

Tag: dans

  • Cum îi răspunde Isărescu unui tânăr care spune că este bine cu chirie: Dânsul nu mai vrea să fie român cu casă, ci vrea să fie neamţ fără casă

    Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susţine că a citit opinia unui tânăr îndreptată contra băncilor în care spunea că se poate trăi foarte bine şi cu chirie, cum ar fi în Germania, unde numai 50% din populaţie are casă.

    „Am citit opinia unui tânăr, iar după ce ştergem înjurăturile de rigoare la adresa băncilor, spune aşa: că se poate trăi foarte bine cu chirie. Iar asta în Germania, unde numai 50% din populaţie are case, pe când în România procentul este de peste 90%. Pe scurt, aşa ca să reţinem opţiunea, dânsul nu mai vrea să fie român cu casă, ci vrea să fie neamţ fără casă“, a spus guvernatorul astăzi la sediul BNR la prezentarea raportului asupra inflaţiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Tango prezidenţial. Barrack şi Michelle Obama au dansat tango în capitala Argentinei – VIDEO

    Când te afli în Argentina trebuie să dansezi tango. Exact asta a făcut Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi soţia sa Michelle. Cei doi au dansat tango în timpul dineului oferit miercuri de şeful statului argentinian, Mauricio Macri, scrie CNN.

    Barack Obama a dansat alături de dansatoarea profesionistă Mora Godoy, iar Michelle a dansat alături de Jose Lugones.

    “Cred că Argentina este un exemplu potrivit a schimbării care a avut loc în relaţiile SUA cu alte guverne şi alte ţări, în general”, a declara Obama.

    Preşedintele american se află la Buenos Aires pentru a discuta cu Macri despre agenda de reformare a Argentinei. Casa Albă speră că în urma acestei vizite cooperarea în domeniul comerţului şi al investiţiilor să se îmbunătăţească.

  • Cum îşi petrece timpul liber familia care a inventat unul dintre cele mai cunoscute exporturi româneşti

     Ai putea crede că realizarea unuia dintre cele mai cunoscute produse de export din România îţi anulează din start orice drept la timpul liber. Poate că acest lucru este valabil în multe cazuri, dar după ce termină de protejat milioane de utilizatori de internet cu Bitdefender, Florin şi Măriuca Talpeş, căci despre ei este vorba, mai au timp de cursuri de dans, tenis, baschet sau montain biking prin Dolomiţii italieni. Şi dacă nu era de ajuns, pe listă şi-au făcut loc mai nou pasiunea pentru desen şi curiozitatea pentru gătit. Care este „virusul“ în această ecuaţie?

     „Acum 16 ani am început lecţiile de dans. Eu dansez totuşi de când mă ştiu. Când copiii aveau vreo 12 ani, a venit o doamna profesoară care ne-a cerut să-i trimitem la dans sportiv. Doamna era din Republica Moldova, iar la nivelul anului 2000 dansul sportiv era o disciplină aproape inexistentă. Erau foarte puţini dansatori. Am tras cu coada ochiului la ceea ce se întâmpla la aceste ore şi mi-am spus că vreau şi eu. Ni s-a spus însă că nu se poate decât dacă vom convinge alţi adulţi să ni se alăture. Trebuia să fim 12 cupluri, dar la final am reuşit să strângem 10“, spune Măriuca Talpeş.

    Înainte de a-şi începe povestirea, antreprenoarea a pus mână pe telefon şi a cerut repede nişte cafea şi ceva de mâncare, ceva dulce, cu agitaţia unui om care ar putea alimenta de unul singur un oraş cu energie. Chiar mă miram la acel moment că a reuşit să strângă doar zece cupluri şi nu 100.

    „Nu au rezistat foarte mult, aşa că ne-am amestecat într-un final cu copiii. Unii dintre ei aveau 6-7 ani, dar erau colegii nostri. La început nu a fost bine. Nu a fost bine deloc pentru că bărbaţii au o problemă, teama de ridicol. Simt că cineva ar putea râde de ei, aşa că pot spune că a fost un prim an de zile greu“, mărturiseşte Florin Talpeş. Dar acesta nu a fost un lucru care să-i descurajeze, aşa că după doi ani de zile, profesoara lor de dans, Angela, le-a zis că trebuie să-şi facă puţin curaj şi să se înscrie în concursuri.

    Cititi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Ultima haka: cei prezenţi la înmormântarea lui Jonah Lomu i-au adus acestuia un ultim omagiu – FOTO, VIDEO

    Familie, prieteni, cunoscuţi sau oameni simpli au venit să îl conducă pe Jonah Lomu pe ultimul drum. Superstarul din Noua Zeelandă a murit săptămâna trecută în urma unui infarct, iar peste 8.000 de oameni s-au strâns pe stadionul Eden Park din Auckland pentru a-l comemora.

    Mai mulţi dintre cei prezenţi au dansat haka drept un semn de respect faţă de unul dintre cei mai cunoscuţi jucători de rugby ai lumii.

  • „Bine aţi venit în capitalism 3.0“ sau în hipercapitalism? Sau în sharing economy?

    Digitalizarea a bulversat în profunzime societatea. De la economie, sănătate, muncă la viaţa privată şi la politică, nimic n-a rămas neatins. Prin cartea „Bienvenue dans le capitalisme 3.0“ (Bine aţi venit în capitalism 3.0), jurnaliştii francezi Sandrine Cassini şi Philippe Escande propun un plonjon în lumea capitalismului secolului XXI, în cea de-a treia revoluţie industrială. Publicaţia Les Echos redă câteva idei din această carte.

    Maşinăria digitală este pe cale să atace toată societatea şi nimeni nu va scăpa nevătămat. Lumea se schimbă la toate nivelurile, de la cele mai concrete – chemarea unui taxi, rezervarea unei camere la hotel, fabricarea unei maşini -, la cele nepalpabile – comportamentul, modul de a gândi, de a trăi şi de a organiza societatea. Acesta este principiul marilor revoluţii industriale, care se propagă în toate sectoarele, cizelând societatea şi aducând beneficii materiale. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a reuşit un tânăr actor să includă iluzionismul pe lista meseriilor din România

    La momentul scrierii acestui articol Andrei Teaşcă se afla la Expo Milano 2015, manifestare la care participă patru echipe de artişti români, specializaţi în magie, dans, pantomimă şi muzică.

    Andrei Teaşcă a terminat facultatea de teatru la clasa lui Mircea Albulescu, iar după aceea a decis să plece în străinătate. Acolo, cumva, pantomima şi mişcarea scenică s-au amestecat cu iluzionismul şi din această mişcare Andrei Teaşcă a creat un nou stil artistic, teatrul de magie.

    A avut mai multe contracte în străinătate, iar în 2007 a  decis să se întoarcă în ţară. A avut succes, aşa că în februarie 2009 a înfiinţat Academia de Magie, o şcoală de iluzionism la care au tot venit tineri, în următorii ani, tineri care au crescut şi au devenit profesionişti.

    Andrei Teaşcă a creat Federaţia Română de Iluzionism şi Magie, ba a făcut posibilă şi includerea iluzionismului în nomenclatorul meseriilor. Acţiunile de promovare, dar şi numărul de spectacole în creştere, la care s-au adăugat concursurile de talente de la televiziuni au făcut ca iluzionismul să capete noi dimensiuni, să devină popular, să atragă tot mai mulţi oameni. „Tinerii sunt atraşi de efecte, de feedback-ul pe care îl obţin în faţa celor apropiaţi, după care descoperă că pot avea şi satisfacţii financiare. Dacă ştii să te promovezi este o meserie bănoasă.“

    Cursurile nu-l învaţă pe tânărul aspirant atât trucuri, cât îi oferă o identitate, o traiectorie. „Dacă nu ştii să te organizezi, dacă nu ai cunoştinţe despre marketingul cultural, degeaba eşti talentat şi degeaba faci bine ce faci. Trebuie să ştii să te vinzi.“ Teaşcă spune că acum s-a depărtat de latura pragmatică a meseriei şi se desfăşoară în teatru. Îşi dă doctoratul cu tema „Teatrul de magie, inovaţie în artele spectacolului“, o formă nouă de manifestare teatrală care o să se dezvolte din ce în ce mai mult.

    Este o meserie costisitoare? Andrei Teaşcă spune că sunt magicieni care pot realiza momente inedite cu un minim de recuzită, dar, din punctul lui de vedere, trebuie investiţii majore. Crede că jumătate din tot ce înseamnă un spectacol de magie reprezintă ambientul şi atmosfera. Ambientul se creează cu tehnică, cu construcţii, cu decoruri, cu elemente, de la fum până la cutii. În spate există o întreagă industrie, inventatori, constructori, dar şi fabrici de elemente şi aparate pentru iluzionişti.

    A stat o perioadă în Coreea de Sud şi acolo a văzut că există locuri unde pasionaţii se pot întâlni şi vorbi; la noi nu exista aşa ceva şi a deschis, în august anul trecut, Magic Bar, care combină magazinul de magie cu funcţiile unui bar şi cu un loc de întâlnire al meseriaşilor. Andrei Teaşcă crede că pe la Teatrul de Magie sau pe la federaţie au trecut câteva zeci de magicieni, mai mult de jumătate din numărul iluzioniştilor ce activează acum. Nu-i place faptul că mulţi tineri vor atestatul de profesionist nefiind destul de pregătiţi, nu au răbdare pentru studiu şi pentru dobândirea unui statut.

  • Cronică de film: Jimmy’s Hall

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi„.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiţionale, mergând pe biciclete vechi sau în căruţe trase de măgari, precum şi imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmăreşte filmul.

    Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ şi ”Songs for Amy„, reuşeşte să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacţiunilor complexe cu alte personaje.

    ”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic şi brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ţine în faţa ecranului pentru aproape două ore.

    
Nota: 8/10

  • Blaga, despre Boc: La mine în suflet e PDL, eu m-am dus şi am înscris partidul, nu dânsul

     “Evident nu mi-au plăcut acţiunile domnului primar Boc, domnului preşedinte Boc, ca toţi care ne-au fost preşedinţi şi pe care îi respect foarte mult pentru că au făcut cât au putut pentru partid, sunt membri de drept ai BPN al PDL. Deci, orice poziţie ar fi avut şi-o putea manifesta în forul decizional al partidului care se întâlneşte săptămânal, nu a venit la nicio şedinţă. Mai mult, a umilit 20.000 de oameni la Cluj, nu pe mine”, a precizat Blaga, la Adevăzul live, fiind întrebat despre faptul că Emil Boc a anunţat că nu participă la Congresul de fuziune cu PNL.

    Blaga a explicat că PDL a organizat la Cluj cel mai mare miting din campania pentru europarlamentare, la care au participat 20.000 de oameni, iar Emil Boc nu a venit, preferând să meagă la Bucureşti la o reuniune a Fundaţiei Mişcarea Populară, “la analiză”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românul de 37 de ani care câştigă 300.000 de dolari pe an învăţându-i pe alţii să danseze

    La 37 de ani, Lucian Stănilă este mulţumit. Nu numai că face exact ceea ce-i place, anume să danseze, dar şi câştigă bani buni din asta. Şi-a început afacerea în SUA, iar în luna mai a deschis un studio de dans şi în Bucureşti. Deşi iniţial a ezitat să investească în România, acum este sigur că va mai deschide şi alte studiouri.

    Dansatorii profesionişti se recunosc de la distanţă, mai cu seamă după felul în se mişcă, iar Lucian Stănilă nu face excepţie. Poartă, degajat, papion, iar pe parcursul interviului presară cuvinte englezeşti, urmare a celor 13 ani petrecuţi în SUA. „Visul meu, ca probabil al multor români, a fost să plec din ţară.„ Înainte de a-şi încerca norocul peste hotare, a fost croitor specializat în articole din piele, la Sibiu, dar, completează el, toată viaţa a dansat, părinţii povestesc că încă de la trei ani, printre picioarele lor, la petreceri.

    Pe la 14 ani a început să urmeze cursuri, în cadrul unei mici şcoli din Sibiu, iar profesorul de la acea vreme este acum managerul şcolii de dans Arthur Murray din Bucureşti. „M-a văzut dansând la o petrecere şi m-a chemat la cursurile lui.„ A început cu dansuri de scenă, a participat la multe spectacole, iar apoi a început să înveţe şi dansuri de societate, cum sunt valsul şi rumba. „Visul meu era să dansez şi să ajung în America.„ Nu erau chiar vise deşarte, de vreme ce sora lui lucra în SUA, şi când Lucian Stănilă a împlinit 24 de ani l-a invitat să meargă la ea. La acea vreme probabilitatea de a obţine viză pentru SUA era extrem de mică şi el încadrează „ştampila„ primită pe paşaport în categoria şanselor pe care i le-a oferit viaţa. A plecat din ţară în decembrie 2000 şi, ajuns în Oklahoma, „am avut coşmaruri vreun an că mă trimit înapoi în România”.

    Pentru a-şi câştiga existenţa a avut o serie de slujbe care nu au nicio legătură cu dansul – de la îngrijit grădini până la curăţenie. La un moment dat a participat la o petrecere, la care era prezent şi proprietarul unei şcoli de dans; a ajuns să lucreze pentru el. „Am studiat acolo, am participat la competiţii şi după un an şi ceva destinul a făcut ca la un concurs să fie arbitru un campion mondial la dans, Gary McDonald, care m-a văzut, ne-am împrietenit şi m-a chemat la New York şi să stau la el acasă până îmi fac un rost. Am crezut că visez, pentru că Gary McDonald era idolul meu, pe care îl studiam urmărind casete video.„ Privind în urmă, Lucian Stănilă apreciază că de la plecarea din România parcursul său i-a depăşit aşteptările, a fost ca şi cum „stelele erau aliniate şi nu trebuia decât să muncesc corect„.

    În 2003 a ajuns la studiourile de dans Arthur Murray, o afacere cu o istorie de 103 ani, „şi din momentul în care am intrat pe uşă am fost convins că voi primi o slujbă acolo; m-am îndrăgostit de atmosferă, de energia de acolo, de felul în care m-au tratat oamenii„. Interviul a decurs foarte bine, dar managerul studioului de dans i-a spus că are personalul complet şi nu poate face angajări. Lucian Stănilă i-a propus atunci să lucreze gratuit, ceea ce era de neconceput pentru managerul american; după numai o săptămână i-a oferit o slujbă de profesor în cadrul studioului. După o lună, era hotărât să-şi deschidă propria afacere sub franciza Arthur Murray, iar managerul i-a zis: „Îţi spun exact ce ai de făcut şi te ajutăm„. În circa trei ani a ajuns cel mai bun instructor al studioului, fiind evaluat în funcţie de numărul de cursanţi şi de cel al lecţiilor predate.

    Când ajunge într-un studio de dans, explică Lucian Stănilă, un cursant indică un obiectiv la care vrea să ajungă, iar în funcţie de acesta se stabileşte un plan şi poate ajunge la 50, 100 sau 200 de lecţii. „Sistemul Arthur Murray este aşa de bine pus la punct, încât putem arăta oricui că poate face orice vrea, chiar dacă crede că nu poate deosebi piciorul stâng de cel drept sau că nu are ritm.„ Lecţiile de dans pot fi private, în grupuri sau în varianta de exerciţii pentru petreceri, cursanţii învăţând să se adapteze la orice situaţie în care se dansează.

    După trei ani la Arthur Murray şi-a deschis primul studio, pentru care pregătise 150.000 de dolari, bani proprii şi împrumutaţi, dar cheltuiala s-a dovedit mai mare. Aşa a început practic aventura antreprenorială a lui Lucian Stănilă şi a soţiei sale, Sarah, primul studio fiind deschis în New Jersey. A ales oraşul pentru  spaţiul găsit dar şi pentru că statul se află în rândul primelor zece state americane în ce priveşte nivelul de trai. „S-a dovedit o alegere inspirată.„ De când a deschis primul studio, Stănilă le-a spus tuturor angajaţilor că în primul rând contează ca oamenii care intră în studio să iasă cu zâmbetul pe buze. „Asta este cea mai imporantă satisfacţie„, crede el; cu sau fără ştiinţă, Stănilă se conformează astfel şi legilor din marketing.

    La studioul din New Jersey lucrează acum opt oameni, sunt în jur de 100 de clienţi, iar investiţia s-a amortizat în circa trei ani. Dar, râde acum Lucian Stănilă, ca antreprenor „înveţi mult pe pielea ta – cum se cheltuie banii, cum se păstrează, cum să faci o afacere mai bună decât alta. Nu eram obişnuit să fac calcule, eram doar fericit dacă intră oamenii în studio„. Cei mai mulţi bani, în acest domeniu de activitate, se cheltuiesc pe chirie şi pe pregătirea personalului, urmează costuri cu avocaţii, publicitatea, contabilitatea şi salarizarea.

    „Nu mă gândeam să deschid alt studio, dar a apărut o oportunitate, pentru că nişte francezi doreau să renunţe şi ne-au ales pe noi să ne dea «cheile».„ Al doilea studio este tot în New Jersey. Reţeaua Arthur Murray numără circa 180 de astfel de spaţii în întreaga lume.

  • “Dancelebration” – gala prin care Teatrul Odeon sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dansului

     La Teatrul Odeon se desfăşoară de peste 10 ani un program dedicat artei dansului, iniţiat de coregraful Răzvan Mazilu.

    Astfel, în prima parte a serii, va fi prezentat spectacolul de dans contemporan şi stand-up comedy “Şaraiman”, cu Răzvan Mazilu şi Dan Badea, care va fi urmat, în partea a doua, de gala “Dancelebration”.

    Vor interpreta dansatorii şi coregrafii Monica Petrică, Judith State, Ioana Macarie, Vanda Ştefănescu, Diana Ferencz, Ramona Bărbulescu, Ştefan Lupu, Silviu Daniel Mititelu, elevi ai Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti, membrii ai Clubului Tangotangent şi Răzvan Mazilu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro