Tag: curs

  • Ministrul rus de Finanţe: Rubla a devenit prea puternică

    “S-a întâmplat ceea ce ne-am aşteptat: volumul rezervelor în aur s-a stabilizat, apoi rubla a început să se stabilizeze, iar acum s-a întărit. Credem că s-a apreciat extrem de puternic, este prea mult“, a spus Siluanov.

    Ministrul a arătat că la sfârşitul lui 2014 cererea de valută din partea ruşilor a crescut din cauza devalorizării rublei, ceea ce a condus la ieşiri de capital şi la accelerarea inflaţiei.

    Rubla s-a devalorizat cu 46% în 2014, coborând în decembrie la 67,8 unităţi pentru un dolar, pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului. În acest an, rubla şi-a revenit însă, atingând vineri nivelul de 51,6 unităţi pentru un dolar.

    Bloomberg a estimat recent că rubla rusească înregistrează cele mai bune performanţe între valutele analizate la nivel mondial, principalul motiv pentru aprecierea monedei fiind armistiţiul din Ucraina.

    La jumătatea lunii martie, Siluanov a apreciat că economia Rusiei a depăşit cel mai dificil moment la sfârşitul lui 2014, fiind în curs de stabilizare.

  • Euro a scăzut cu peste 1 ban, sub 4,42 lei, şi a revenit aproape de cursul de vineri

    Miercuri, BNR a anunţat un curs pentru euro de 4,4290 lei, iar pentru dolar de 4,1057 lei. Moneda europeană s-a situat vineri la 4,4110 lei, însă după două şedinţe de creştere a ajuns marţi la 4,4508 lei, cel mai ridicat curs de la începutul lunii martie.

    Referinţa pentru francul elveţian a scăzut cu 5,07 bani, de la 4,3161 lei la 4,2654 lei.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Aproape de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era tranzacţionat în piaţa interbancară la 4,4170 lei, faţă de 4,4241 lei pe finalul şedinţei de miercuri.

    “În pofida unor presiuni de depreciere pe valutele regionale, credem că întărirea leului de ieri ar putea fi o recuperare a mişcărilor pierdute în precedentele două şedinţe, când moneda românească a mers împotriva tendinţei regionale şi s-a depreciat pe fondul unor ordine comerciale mai mari. Cum ştirile din Grecia par să indice o situaţie mai calmă, credem că am putea asista astăzi la o apreciere suplimentară, în condiţiile în care perechea euro/leu a coborât sub 4,42 în tranzacţiile de dimineaţă”, se arată într-o notă către analişti şi investitori a ING Bank România.

    Cursul a deschis la 4,4215 lei/euro, nivel care a rămas şi maximul zilei, în timp ce minimul a fost înregistrat la 4,4150 lei/euro.

    În regiune, forintul a scăzut cu 0,3%, iar zlotul cu 0,5%. Cele două valute au scăzut şi miercuri în raport cu euro, după ce s-au întărit mai puternic în primele două zile ale săptămânii.

    Leul s-a depreciat în primele două şedinţe ale săptămânii, iar marţi aproape de mijlocul zilei cursul a urcat chiar peste 4,45 lei/euro, dar ulterior a început să recupereze din terenul pierdut.

    Pe pieţele externe, dolarul a stagnat la 0,9325 euro, iar francul elveţian a urcat cu 0,6%, la 0,9651 euro, după ce s-a depreciat mai puternic în şedinţa precedentă.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat joi la 0,49% – 0,92% pe an, faţă de 0,42% – 0,85% pe an miercuri, în timp ce ratele pentru plasamentele săptămânale au urcat la 1,59% – 2,05% pe an, de la 1,53% – 1,98% pe an în şedinţa anterioară.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 1,47% pe an.

  • Cursul BNR a scăzut la 4,4045 lei/euro, cel mai mic nivel din ultimele şapte săptămâni

    Un curs mai mic, de 4,4018 lei/euro, a fost înregistrat pe 3 februarie.

    Leul a continuat să se aprecieze şi în raport cu dolarul american, pe fondul declinului înregistrat de moneda SUA pe pieţele externe, iar cursul BNR a scăzut cu 7 bani la 4,0090 lei/dolar, după o scădere cu aproape 6,5 bani în şedinţa precedentă.

    Pe pieţele internaţionale, dolarul era în scădere cu 0,4% faţă de euro la jumătatea zilei.

    Şi referinţa pentru francul elveţian a scăzut uşor marţi, de la 4,1878 lei la 4,1868 lei.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Leul a deschis la 4,41 unităţi în raport cu euro, nivel similar cu cel de la finele sesiunii de luni.

    Ulterior, moneda naţională a început să se aprecieze şi a atins un minim de 4,4030 unităţi/euro, însă pe volume reduse la tranzacţionare.

    Aproape de ora 13:00, leul era tranzacţionat la 4,4035/4,4055 faţă de euro.

    “Leul s-a apreciat puternic luni, câştigand aproape 3 bani raportat la primele tranzacţii ale zilei. Fără un motiv extern clar, credem că aprecierea monedei romaneşti ar putea avea legatură cu pozitionarea pieţei. Ne aşteptăm ca impulsul să se menţină şi leul să se îndrepte spre 4,40 unităţi/euro, dar se apropie astfel de limita transmisă de banca centrală în trecut,” se arată într-o notă a ING Bank România.

    În regiune, forintul ungar era în creştere cu 0,2% raportat la euro, în timp ce zlotul polonez a stagnat.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 0,39%-0,78% pe an, de la 0,2% – 0,57% pe an luni, iar ratele pentru plasamentele săptămânale la 0,40%-0,84% pe an, de la 0,33% – 0,78% pe an.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât uşor, de la 1,29% pe an la 1,28% pe an.

  • Cursul BNR a crescut uşor, la 4,433 lei/euro

    Leul a crescut însă puternic în raport cu dolarul american, cursul BNR fiind stabilit la 4,0791 unităţi, o apreciere de 6,49 de bani faţă de cotaţia din sesiunea precedentă, de 4,1440 unităţi.

    Moneda naţională a scăzut pe 16 martie la cel mai mic nivel faţă de dolar, de 4,2107 unităţi, pe fondul aprecierii dolarului pe pieţele internaţionale.

    Referinţa pentru francul elveţian a crescut luni cu 1,12 bani, de la 4,1990 lei la 4,1878.Cursul

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Leul a deschis la 4,43 unităţi în raport cu euro, de la 4,4348 unităţi la finele sesiunii de vineri.

    Moneda naţională s-a depreciat pentru scurt timp şi a atins 4,438 unităţi/euro, după care a revenit spre cotaţiile de la debutul şedinţei, pe o piaţă liniţită, cu volume de tranzacţionare mici.

    Aproape de ora 13:00, leul era tranzacţionat la 4,4320/4,4340 faţă de euro.

    În regiune, forintul ungar era în scădere cu 0,25% raportat la euro, în timp ce zlotul polonez era apreciat cu 0,3%.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se află la 0,2% – 0,57% pe an, faţă de 0,21% – 0,58% pe an vineri.

    Ratele pentru plasamentele săptămânale au urcat la 0,38% – 0,82% pe an, de la 0,33% – 0,78% pe an în şedinţa anterioară, iar dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât uşor, de la 1,31% pe an la 1,29% pe an.

  • Euro a scăzut cu 3 bani, la 4,4151 lei, minimul ultimelor şase săptămâni

    Miercuri, BNR a anunţat un curs pentru euro de 4,4459 lei, iar pentru dolar de 4,1848 lei. Un curs mai mic pentru euro decât cel de joi a fost publicat cel mai recent pe 6 februarie, când euro a fost cotat la 4,4143 lei.

    Referinţa pentru francul elveţian a scăzut cu 1,45 bani, de la 4,1744 lei la 4,1599 lei.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Aproape de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era tranzacţionat în piaţa interbancară locală la 4,4147 lei, faţă de 4,4488 lei pe finalul şedinţei de miercuri.

    “După ce leul a scăzut pentru că străinii au vândut obligaţiunile româneşti, acum, după Fed, vor să revină”, a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

    Perspectiva mai îndepărtată de creştere a dobânzilor în SUA reduce atractivitatea plasamentelor pe piaţa americană în comparaţie cu unele active din statele emergente, în general cu risc şi randamente mai ridicate.

    Volumele au fost foarte mari în prima jumătate a zilei, de aproximativ şase ori peste media din acest interval al zilei.

    Piaţa a deschis la 4,4480 lei/euro, nivel care a rămas şi maximul din prima jumătate a zilei, dar a coborât rapid şi înregistrat minimul la 4,4130 lei, cu puţin înainte de anunţarea referinţei.

    Cursul a urcat peste 4,45 lei/euro pe timpul nopţii, înainte de deschiderea pieţei locale, când volumele mici, generate de jucătorii străini, permit o volatilitate ridicată.

    Pe pieţele externe, dolarul se afla în creştere cu 1,8%, la 0,9361 aproape de ora 13:00, însă după ce pe finalul zilei precedente s-a depreciat puternic. Miercuri, la aceeaşi oră, dolarul se situa la 0,9414 euro.

    Francul elveţian a crescut joi cu 0,3%, la 0,9439 euro.

    Rezerva Federală a SUA a renunţat miercuri la termenul de “răbdare” în stabilirea momentului majorării dobânzilor, dar ritmul de creştere a acestora va fi mult mai lent faţă de estimările din decembrie, din cauza perspectivelor economice sub aşteptări.

    Prin renunţarea la termenul de răbdare, banca centrală americană a deschis calea creşterii dobânzilor cel mai devreme în luna iunie, subliniind totodată că este în continuare improbabil ca dobânzile să fie majorate în luna aprilie.

    Astfel, oficialii Fed estimează că dobânda de politică monetară, în prezent aproape de nivelul zero, va ajunge la 0,625% până la sfârşitul anului 2015, în loc de nivelul de 1,125% prognozat în decembrie.

    Perspectiva unui ritm mult mai lent pentru creşterea dobânzii băncii centrale americane a lovit puternic dolarul pe pieţele externe, iar euro a urcat până la 1,1062 dolari, dar a coborât ulterior, iar în prezent este cotat la 1,0681 dolari.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 0,21% – 0,56% pe an, de la 0,23% – 0,59% pe an miercuri.

    Ratele pentru plasamentele săptămânale se situează la 0,26% – 0,71% pe an, faţă de 0,26% – 0,70% pe an în şedinţa anterioară.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 1,31% pe an.

  • Dolarul a crescut cu cinci bani, la 4,1279 lei, un nou MAXIM record. Euro a scăzut uşor

    Referinţa pentru euro publicată de banca centrală s-a situat luni la 4,4439 lei, iar cea a dolarului la 4,0779 lei.

    Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs în creştere cu 1,4 bani, de la 4,1481 lei la 4,1621 lei.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Aproape de ora 13:00, când BNR anunţă referinţa, euro era tranzacţionat în piaţa interbancară la 4,4437 lei, faţă de 4,4450 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de luni.

    Cursul minim la care au avut loc transferuri a fost înregistrat în prima oră, la 4,4390 lei/euro, în timp ce maximul s-a situat la 4,4448 lei/euro.

    “Miniştrii de finanţe ai UE se vor întâlni astăzi şi discuţiile se vor concentra, probabil, din nou pe Grecia, după ce la întâlnirea de ieri nu s-au realizat progrese importante. Credem că leul s-ar putea tranzacţiona astăzi sub o uşoară presiune de depreciere, având în vedere că a rămas aproape nemişcat în condiţiile în care pe burse s-au văzut scăderi, iar datele bune din SUA au sugerat că o majorare a dobânzii cheie a Fed ar veni mai degrabă mai curând”, se arată într-o notă a economiştilor ING Bank România.

    În regiune, forintul şi zlotul s-au depreciat cu 0,3% în raport cu euro, mai accentuat decât leul.

    Pe pieţele externe, dolarul s-a apreciat cu 1%, la 0,9303 euro, în timp ce francul elveţian a fost cotat în stagnare, la 0,9346 euro.

    Moneda americană este susţinută de aşteptările investitorilor că Rezerva Federală a SUA va începe să crească dobânzile de la mijlocul acestui an, în timp ce Banca Centrală Europeană a demarat luni un amplu program de achiziţie de obligaţiuni guvernamentale, al cărui scop declarat este accelerarea inflaţiei, dar care pune şi presiune de depreciere pe moneda europeană.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se situează la 0,24% – 0,61% pe an, faţă de 0,23% – 0,61% pe an luni.

    Ratele pentru plasamentele săptămânale se află la 0,25% – 0,69% pe an, comparativ cu 0,26% – 0,69% pe an în şedinţa anterioară.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât uşor, la 1,33% pe an, de la 1,34% pe an luni.

  • Dolarul a înregistrat un nou nivel record, de aproape 4,08 lei. Euro a urcat uşor

    Referinţa pentru euro publicată de banca centrală s-a situat vineri la 4,4402 lei, iar cea a dolarului la 4,0491 lei.

    Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs în creştere cu 0,24 bani, de la 4,1457 lei la 4,1481 lei.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Aproape de ora 13:00, euro se tranzacţiona în piaţa locală la 4,4440 lei, faţă de 4,4422 lei în pe finalul şedinţei de vineri.

    Schimburile au avut loc într-un interval redus, cu minimul la 4,4425 lei/euro şi maximul la 4,4470 lei/euro, înregistrat în deschiderea pieţei.

    În regiune, forintul s-a apreciat cu 0,2% în raport cu euro, iar zlotul cu 0,1%.

    Pe pieţele externe, francul elveţian se afla aproape de ora 13:00 în scădere cu 0,2%, la 0,9337 euro, în timp ce dolarul înregistra o depreciere de 0,5% faţă de ultimele tranzacţii ale şedinţei precedente, la 0,9181 euro, după ce vineri moneda americană s-a întărit semnificativ, în contextul publicării de date bune privind piaţa muncii din SUA.

    Vineri, aproape de anunţarea referinţei de către BNR, dolarul se tranzacţiona pe pieţele externe în urcare cu 0,5%, la 0,9116 euro, iar pe finalul zilei înregistra o apreciere de 1,3%, la 0,9181 euro.

    Dolarul s-a apreciat puternic în ultimele luni faţă de valutele importante, în contextul aşteptărilor investitorilor ca evoluţia bună a economiei americane să determine Rezerva Federală a SUA să treacă la creşterea dobânzilor, aflate aproape de zero începând din decembrie 2008.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut luni la 0,23% – 0,61%, de la 0,24% – 0,62% pe an vineri.

    Ratele pentru plasamentele săptămânale se situează la 0,26% – 0,69% pe an, faţă de 0,25% – 0,7% pe an în şedinţa anterioară.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 1,34% pe an.

  • Dolarul atinge un nou record, de aproape 4,05 lei. Euro a scăzut uşor, la 4,44 lei

    Banca centrală a anunţat joi cursul euro la 4,4454 lei, iar pe cel al dolarului la 4,0228 lei.

    Paritatea pentru francul elveţian a scăzut cu 0,75 bani, de la 4,1532 lei la 4,1457 lei.

    În jurul orei 13:00, dolarul se tranzacţiona pe pieţele externe în urcare cu 0,5%, la 0,9116 euro. Dolarul s-a întărit vineri în raport cu valutele importante, înainte de publicarea de date privind piaţa muncii din SUA. Investitorii consideră că revenirea pieţei muncii sporeşte probabilitatea ca Rezerva Federală a SUA să treacă la creşterea dobânzilor, aflate aproape de zero începând din decembrie 2008.

    Economiştii anticipează că un raport bun privind piaţa muncii ar putea determina Fed să renunţe, în cursul şedinţei din martie, la angajamentul de a avea răbdare în privinţa creşterii dobânzilor, semnalând astfel că ar fi dispusă să le majoreze din iunie.

    Tot aproape de ora 13:00, francul elveţian era cotat pe pieţele externe în urcare cu 0,3%, la 0,9337 euro.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Aproape de ora 13:00, la care BNR anunţă referinţa, euro era tranzacţionat în piaţa interbancară locală la 4,4397 lei, faţă de 4,444 lei pe finalul şedinţei de joi.

    Schimburile au avut loc într-un interval mic, cu nivelul maxim la 4,4465 lei/euro, înregistrat în prima oră de operaţiuni, în timp ce minimul s-a situat la 4,4395 lei/euro.

    În regiune, zlotul s-a apreciat cu 0,6% faţă de euro, iar zlotul cu 0,4%.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut vineri la 0,24% – 0,62% pe an, de la 0,26%-0,64% pe an joi.

    Ratele pentru plasamentele săptămânale s-au redus la 0,25% – 0,7% pe an, de la 0,27%-0,73% pe an în ziua anterioară.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât la 1,34% pean, de la 1,36% pe an în sesiunea anterioară.

  • Leul a coborât la un nou minim faţă de dolar, de 4,0228 unităţi

    Paritatea pentru francul elveţian a scăzut cu 0,63 bani, la 4,1532 lei.

    Miercuri, BNR a anunţat o referinţă pentru euro de 4,4542 lei, în timp ce cursul de schimb pentru dolar a fost de 4,0041 lei.

    Euro s-a depreciat joi pe pieţele internaţionale la cel mai scăzut nivel faţă de dolarul american din ultimii 11 ani, în condiţiile în care investitorii aşteaptă şedinţa Băncii Centrale Europene (BCE) pentru detalii privind programul de achiziţii de obligaţiuni care începe în luna martie.

    În jurul orei 13:00, dolarul se tranzacţiona la 0,91 unităţi pentru un euro, în urcare cu 0,3% faţă de închiderea de miercuri.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Leul a deschis sesiunea interbancară la 4,4505 unităţi/euro, în scădere de la 4,4555 lei/euro la finele sesiunii precedente.

    Ulterior, moneda naţională a continuat să se aprecieze în raport cu euro şi a atins un minim de 4,445 unităţi în prima jumătate a zilei.

    Cu puţin înaintea orei 13:00, leul se tranzacţiona la 4,4450/4,4460 unităţi, în urcare cu 0,2% faţă de închiderea de miercuri.

    În regiune, forintul s-a întărit cu 0,4% faţă de euro, iar zlotul cu 0,3%.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au stagnat la 0,26%-0,64% pe, iar ratele pentru plasamentele săptămânale s-au redus nesemnificiativ, de la 0,28%-0,73% pe an, la 0,27%-0,73% pe an.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât la 1,36% pe an, de la 1,37% pe an în sesiunea anterioară.

  • Dolarul atinge un nivel record faţă de leu, de 4,0041 unităţi

    Cursul pentru dolarul american a crescut cu 1,49 bani raportat la referinţa de marţi, de 3,9892 lei. Predecenta referinţă record pentru dolar a fost înregistrată pe 23 ianuarie, dată la care moneda americană a fost cotată la 3,9980 lei.

    Leul a continuat să piardă teren şi faţă de francul elveţian, iar cursul a urcat cu 0,94 bani, de la 4,1501 lei/franc la 4,1595 lei/franc.

    Cursul de schimb a deschis sesiunea la 4,46 lei/euro, nivel care de altfel a reprezentat şi cotaţia maximă din prima jumătate a zilei.

    Ulterior, moneda naţională s-a întărit în raport cu euro şi a atins un minim pe piaţa interbancară de de 4,4535 unităţi, în scădere uşoară de la 4,455/4,4560 lei/euro la finele şedinţei de marţi.

    Cu puţin înaintea orei 13:00, leul se tranzacţiona la 4,4545/4,4550 unităţi faţă de euro.

    În regiune, forintul a scăzut cu 0,2% faţă de euro, iar zlotul cu 0,1%.

    Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut marginal la 0,26%-0,65% pe an de la 0,27%-0,66% marţi, la fel ca şi ratele pentru plasamentele săptămânale, care s-au redus de la 0,29%-0,76% pe an la 0,28%-0,73% pe an.

    Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât la 1,37% pe an, de la 1,39% pe an în sesiunea precedentă.