BusinessMagazin

Tag: cultura

  • Cele două ţări care ar putea arunca Uniunea Europeană în haos: Războiul cultural care divizează Europa a ajuns o prăpastie majoră

    “Atunci când Papa Ioan-Paul al II-lea a vizitat Irlanda şi Polonia natală în 1979, aceste două redute ale credinţei catolice păreau să fie pe un parcurs similar. Milioane de oameni s-au adunat pentru a-l asculta pe Suveranul Pontif la Dublin şi Varşovia. În Polonia, valul fervorii religioase după această vizită a catalizat rezistenţa, conducând la apariţia Mişcării Solidaritatea anul următor şi contribuind la seria de evenimente care au condus la căderea comunismului.

    De asemenea, în Irlanda, puterea Bisericii Catolice a părut să crească după vizita papală, prima din istoria naţiunii. Într-un referendum din 1983, aproximativ două-treimi dintre alegătorii irlandezi au susţinut un amendament constituţional pentru interzicerea avortului. Într-un alt referendum, organizat trei ani mai târziu, o majoritate similară a urmat indicaţiile Bisericii votând împotriva legalizării divorţului”, explică editorialistul Yaroslav Trofimov.

    “Astăzi, cele două ţări membre ale Uniunii Europene – în care Biserica Romano-Catolică a jucat un rol important în rezistenţa faţă de puterile străine, alimentând sentimentul identităţii naţionale – par să fie pe direcţii divergente. Este un simptom al unui clivaj mai amplu care ar putea ameninţa întregul proiect european”, observă editorialistul Yaroslav Trofimov – într-un articol publicat în The Wall Street Journal sub titlul “Războiul cultural care divizează Europa / Polonia şi Irlanda oferă perspective divergente asupra viitorului continentului” -, notând că în prezent societatea irlandeză a adoptat tendinţe liberale specifice Europei Occidentale în materie de familie şi avort şi are o pondere mică a sentimentelor antiimigraţie.
     

  • Locurile unde poţi petrece o vacanţă de vis în care ajung foarte puţini oameni – VIDEO

    1. Haver, Croaţia – oferă minuni ale naturii şi o moştenire culturală unică;

     

    2. Burano, Italia – dacă nu aţi ajuns niciodaată la Veneţia, acest loc colorat poate fi alternativa;

     

    3. Kravice, Bosnia şi Herzegovina -există multe lucruri de făcut în această parte a globului, vizitarea unei serii de cascade în miniatură este doar una dintre opţiuni;

     

     

    4. Dinant, Belgia – este locul naşterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului; este totodată un loc excepţional pentru drumeţii;

     

    5. Insula Skye, Scoţia – este un loc uimitor, ce pare a fi desprins dint-un roman de fantezie;

     

     

    Vedeti continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>
     
     
     

  • Câţi bani câştigă o femeie din România care cultivă cel mai scump condiment din lume

    Doamna Viorica Froicu este subinginer de industrie uşoară, ca formaţie. Povestea culturii de şofran din satul natal al doamnei Viorica, din Săldăbagiu Mic, începe cu o declaraţie neaşteptată: „Eu am urât agricultura!”.

    Viorica Froicu spune că şi-a schimbat optica despre agricultură după ce a avut o experienţă în acest domeniu în Italia. „Am văzut cât câştigă oamenii din agricultură în Italia. Aceia care se ţin de treabă”, explică doamna Viorica.

    Cum a pus bazele unei culturi exotice? „Am primit o reclamă pe e-mail, în italiană. Iniţial am şi vrut să o şterg. Am deschis aşa, într-o doară… Ştiu că suna ca o provocare: «Vrei să devii bogat cultivând şofran?»… Nu ştiam ce-i şofranul, am început să caut informaţii”, povesteşte doamna Viorica Froicu. „Mi-am amintit că şi mama mea cultiva şofran, nu cred că era original, dar ştiu că punea în cozonaci, în orez, şi că mâncarea avea un gust deosebit”, îşi aminteşte doamna Viorica.

    La început a pus şofran pe 12 ari. „Am investit mult în primul an. Mi-am făcut gard, un sistem de supraveghere cu camere video. Ştiţi, oamenii nu prea au noţiunea de proprietate privată şi se cred tot pe vremea cooperativelor. Şofranul s-a înmulţit apoi extraordinar. Am un hectar de şofran. Are un ciclu relativ scurt. După 5-6 săptămâni de la plantare înfloreşte, totul este mov. Începe apoi recoltarea, şi nu aceasta e munca cea mai grea. Scoatem doar pistilul. Munca de Sisif e la sortare. Iar secretul stă în uscare. Şofranul are termen de garanţie cinci ani, dacă e păstrat cum trebuie. După sortare, şofranul e uscat în tăviţe de aluminiu, care sunt purtătoare de căldură, într-un cuptor la 45 grade C, timp de 45-50 de minute. Îl păstrăm în borcane închise ermetic”, spune doamna Viorica.

    Şofranul este căutat în întreaga lume pentru aroma şi culoarea pe care le dă mâncărurilor. Un kilogram de şofran ajunge să coste până la 28.000 de euro. Însă pentru a obţine astfel de cantităţi este nevoie de foarte multă muncă. 40 de grame de şofran necesită o recoltare de la 6.000 – 8.000 de flori de şofran.

    „Preţul unui bulb de şofran depinde de calibrul lui, explică doamna Viorica Froicu. Între 0,80 lei – 1,50 lei costă cei mai mari, care sunt şi cei mai productivi. Pentru 250 mp teren trebuie 5.000 de bulbi. Sunt necesare aproximativ 70.000 de stigmate pentru a obţine 500 g de şofran, şi de 2,5 kg de stigmate proaspete pentru obţinerea a 500 g de produs uscat. Fiecare floare prezintă câte 3 stigmate. Acestea trebuie să fie atent culese cu mâna şi apoi uscate. Munca şi îngrijirea pe care le necesită fac din şofran cel mai scump condiment din lume”, explică doamna Viorica.

    Şofranul este o plantă originară din Persia. Planta are bulbotubercul, frunze înguste şi lungi, flori unice de culoare violet-albastră, cu pistil de culoare portocalie şi linii purpurii, iar fructul este o capsulă trioculară de dimensiuni reduse şi culoare albă. De la plantă se folosesc în scop terapeutic doar stigmatele, care reprezintă partea superioară a pistilului, pe care se prinde şi încolţeşte polenul, scrie bihon.ro

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    Cititi aici articolul integral

  • Revoluţia industrială începe la Davos?

    A patra Revoluţie Industrială a fost tema reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos din acest an. Conceptul se referă la o combinaţie de tehnologii care schimbă modul în care trăim, muncim şi interacţionăm. Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului Economic Mondial şi gazda liderilor politici, economici, din ştiinţă şi cultură reuniţi în Elveţia, a publicat în 2016 o carte intitulată „A patra Revoluţie Industrială“, inventând această formulă la reuniunea din acel an, potrivit CNBC. Schwab a argumentat că se pregăteşte o revoluţie tehnologică care va „estompa limitele dintre sferele fizică, digitală şi biologică.“

  • Caracas, fantoma unei bijuterii globale

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

     

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

    La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

    „Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

    Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

    „Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.

    Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.

    Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

    Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

    Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

    Agenţia  culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

    Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.

    Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
    Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

    În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.

    Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.

    „Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

  • Tinerii care împlinesc 18 ani ar putea primi un voucher pentru cultură de până la 2.000 de lei

    ”Ştiţi că în campania electorală am promis că voi introduce vouchere pentru cultură. În această sesiune parlamentară, împreună cu o parte din colegi, vom redacta proiectul de lege pe care îl voi depune în Parlament până în luna martie. Voucherul de cultură presupune ca tinerii, la împlinirea vârstei de 18 ani, să beneficieze de un voucher valoric prin care să poată să intre la teatre, opere, muzee, pentru a-şi dezvolta latura culturală, să aibă acces şi la alte lucruri decât cluburi sau alte chestiuni care pot fi mult mai tentante pentru tineret. Vreau să fie un proiect de suflet pentru a dezvolta cultura, spiritul cultural în rândul tinerilor, mai ales că Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană”, a afirmat Marian Cucşa.
     
    Potrivit deputatului ALDE de Timiş, acest voucher pentru cultură ar putea avea o valoare cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei, urmând să poată fi utilizat cel mult doi ani.
     

  • Ce spune unul dintre cei mai mari jucători de mobilier ai lumii despre cum vor arăta birourile viitorului

    „Oamenii merg acum la Starbucks ca să lucreze pentru că vor ceva diferit. Flexibilitatea este esenţială fiindcă oamenii lucrează de oriunde în prezent. Nu mai au nevoie de un spaţiu anume la birou, dar au nevoie să se întâlnească cu colegii. Ca atare, spaţiul de birouri trebuie să ofere acum mai multe variante”, a explicat Andrew Duncomb, director de marketing pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul companiei americane Herman Miller, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de mobilier pentru birouri din lume.
    Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă şi consultanţă Leesman realizat pe plan global, peste jumătate dintre angajaţi (57%) nu se simt productivi la locul de muncă în condiţiile în care spaţiile deschise de birouri (open space) nu le oferă atmosfera necesară, caracterizată în primul rând de linişte pentru a se putea concentra în totalitate pe ceea ce au de făcut.


    „Noi am studiat ceea ce fac oamenii la birou, pentru că designul interior pentru spaţiile de birouri nu se referă doar la frumuseţe, ci şi la ergonomie şi funcţionalitate. Nu este vorba doar de mobilă de birou, ci de spaţiul de birouri în sine şi de ceea ce fac oamenii în aceste spaţii. În prezent avem nevoi diferite faţă de acum 10 ani. Oamenii se schimbă şi la fel şi tehnologia”, a subliniat el. În consecinţă, în urmă cu opt ani Herman Miller a realizat un studiu pentru a vedea cum lucrează oamenii în diferite colţuri ale lumii – de pe continentul american (nord şi sud – SUA şi Brazilia) şi Europa (în special ţările nordice) până în Asia (India), la care au contribuit circa 2.000 de persoane.
    „Aşa a luat naştere conceptul living office, acesta fiind practic un liant între oameni, spaţii de birouri, mobilier şi angajaţi. Abordarea living offices presupune crearea de spaţii variate şi diferite în funcţie de activităţile angajaţilor dintr-o organizaţie, spre exemplu spaţii formale pentru şedinţe, spaţii informale pentru discuţiile de după şedinţe, spaţiu pentru lucru individual, spaţiu pentru lucru în echipă, spaţii pentru creaţie şi concentrare, spaţii de relaxare şi spaţii de socializare.”


    Astfel, compania americană Herman Miller, care are o tradiţie de peste 110 ani în producerea de mobilier pentru birouri, fiind inventatorul acelor cubicles (spaţii de birouri individuale separate prin panouri) în anii 1960, a creat întreaga linie de scaune, fotolii, birouri şi mese pe baza studiilor de ergonomie – domeniu de studiu care vizează adaptarea sistemelor tehnice la capacităţile umane (organizarea sistemului om – maşină – condiţii de loc de muncă). Producătorul american lucrează cu o serie de designeri renumiţi pentru a găsi cele mai bune soluţii care să rezolve problemele reale ale oamenilor şi organizaţiilor din întreaga lume. Faptul că nu are designeri proprii face ca Herman Miller să reuşească să inoveze constant, compania fiind recunoscută ca lider al inovaţiei globale în mobilier de birou, accesorii şi servicii ergonomice strategice.
    Primele birouri, de la începutul anilor 1900, au fost în stilul industrial, modelul fiind preluat de la fabrici. Treptat însă, tendinţele s-au schimbat odată cu evoluţia economiilor şi avansul tehnologic, astăzi spaţiile de birouri moderne încercând mai degrabă să recreeze acele spaţii confortabile ale biroului şi sufrageriei de acasă.


    „Nu mai este o linie care separă şi care face diferenţa între mobila de birou şi cea de acasă.  Designul unui spaţiu diferă acum în funcţie de tipul companiei, de oameni şi de modul de lucru al acestora. Spre exemplu, casele de avocatură şi băncile sunt cele mai rigide, mai formale în alegerile făcute pentru amenajarea spaţiilor de birouri, spre deosebire de companiile de tehnologie sau din media”, a menţionat reprezentantul Herman Miller pentru EMEA. Compania americană deserveşte această regiune prin intermediul fabricii din Melksham (Marea Britanie), unde lucrează în total circa 340 de persoane, din care 130 sunt implicate direct în procesul de producţie.
    Cel mai bine vândute produse Herman Miller sunt scaunele pentru birou, acestea reprezentând 55% din livrările brandului american în EMEA. Cel mai popular model este Aeron, acesta îmbinând tehnologia cu un design unic pentru a oferi o ergonomie sporită persoanelor care îşi petrec mult timp la birou, pe scaun, prin menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale, precum şi a întregii posturi.


    În fabrica Herman Miller din Marea Britanie, care are aproape 14.000 mp, sunt asamblate zilnic aproximativ 1.000 de scaune pe zi şi 500 de birouri, producţia la capacitate maximă ajungând la 1.500 de scaune pe zi şi 800 de birouri pe zi. De acolo, mobilierul Herman Miller este trimis în peste 80 de ţări din EMEA, inclusiv în România, unde Workspace Studio este unicul dealer acreditat pe plan local pentru brandul american. Workspace Studio este printre dintre puţinii jucători de pe piaţa românească orientat către designul de tip „human-centric” care stă la baza filosofiei Herman Miller.
    „Amenajările de tip human-centric, bazate pe ergonomie, reprezintă viitorul. Circa 85% dintre angajaţi asociază confortul la birou cu calitatea scaunului, conform unui studiu efectuat de Leesman pe un eşantion de 2.000 de angajaţi. În România, companiile din IT au fost primele care au înţeles puterea amenajării ergonomice a biroului pentru retenţia şi atragerea talentelor”, a menţionat Alexandru-Horaţiu Didea, managing partner în cadrul Workspace Studio, integrator de soluţii de amenajare a birourilor şi dealer autorizat unic al Herman Miller în România.
    Workspace Studio oferă companiilor soluţii personalizate şi integrate, la cheie, pentru amenajarea spaţiilor de birouri, cu accent pe ergonomie şi sustenabilitate din punct de vedere financiar şi cu un design centrat pe oameni şi activităţile şi interacţiunile acestora.
    „Ca să atragă angajaţii, managerii de resurse umane trebuie să asigure în primul rând un mediu de lucru plăcut, iar aceasta presupune în primul rând o amenajare de calitate a biroului. Investiţia într-un post de lucru ergonomic poate asigura retenţia angajatului. Un angajat productiv este în primul rând unul sănătos”, a punctat Alexandu-Horaţiu Didea.


    Workspace Studio, companie înfiinţată în 2014, a amenajat spaţii de birouri pentru sediile locale ale mai multor multinaţionale, printre care se numără în principal cele din sectorul bancar şi din IT, precum banca americană Citibank, unicornul românesc UiPath, Electronic Arts – cel mai mare jucător de pe piaţa de jocuri video, şi gigantul american Adobe.
    Anul trecut, Workspace Studio a înregistrat în 2017 afaceri de 4 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de anul precedent, din care o treime provine din comercializarea produselor Herman Miller, cele mai vândute produse fiind scaunele ergonomice.
    „Cele mai cerute modele de scaune Herman Miller în România sunt Sayl, cu preţul între 300 şi 500 euro, în funcţie de volum, Mirra 2, care costă între 400-700 euro, în funcţie de volum, şi Aeron – 800-1.300 euro, în funcţie de volum”, a precizat Horaţiu Didea. El a adăugat că se observă o creştere semnificativă a interesului faţă de birourile cu reglare electrică pe înălţime, tot de la Herman Miller. „Şi acestea sunt un exemplu simplu de creştere a ergonomiei prin oferirea mai multor opţiuni de poziţii de lucru, inclusiv în picioare.”
    Worskpace Studio este partener acreditat al Herman Miller din 2015, pentru a fi dealer autorizat al brandului american fiind necesară îndeplinirea unei serii de condiţii.
    „Un dealer acreditat Herman Miller trebuie să aibă toate servicile şi capacităţile comerciale, logistice şi de management de proiect la cel mai înalt nivel (există o matrice specifică de evaluare), pentru a putea servi şi susţine orice client global Herman Miller în locaţia pe care o administrează, la un nivel de calitate cerut în SUA, sau oriunde este sediul central. Aceasta presupune capacităţi comerciale, logistice, de design şi project management evaluate de Herman Miller ca fiind de înalt nivel.”
    La nivel global, businessul Herman Miller se ridică la 2,4 miliarde dolari, din care 180 milioane de dolari sunt generate de livrările din regiunea EMEA. Dintre acestea, aproximativ 70 milioane de dolari provin din vânzările realizate în Europa. 

  • Sergiu Oprescu, preşedinte executiv / Alpha Bank România: “În concepţia mea, reputaţia este un proces continuu de creştere şi dezvoltare personală şi profesională pe toate componentele, de cunoaştere şi pregătire, de comportament, spiritualitate, cultură etc.”

    Carte de vizită
    ¶ Sergiu Oprescu face parte din generaţia tânără de bancheri de după Revoluţie, afirmată în managementul băncilor înainte de a împlini
    40 de ani
    ¶ De la BRCE, primul lui loc de muncă în banking, a plecat împreună cu Dan Pascariu, Radu Gheţea, Gabriela Mateescu şi alţi colegi în 1994 pentru a pune bazele Băncii Bucureşti, primul proiect de bancă străină care se înfiinţa atunci, ulterior transformată în Alpha Bank
    ¶ Din 2015, este şi preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor
    ¶ Este absolvent de aeronautică şi spune că „ieşirea din aviaţie“ în favoarea finanţelor a fost cea mai grea decizie din cariera lui

  • Acum nu doar companiile din România pot să îşi evalueze angajatorii. Şi angajaţii pot să le dea note şefilor

    Elementul de noutate:
    Prin intermediul Undelucram.ro, candidaţii se pot informa în avans despre toate aspectele jobului la care aplică. Astfel, candidaţii îşi găsesc mediul şi cultura organizaţională care li se potriveşte, iar angajatorii îşi cresc rata de angajare şi de retenţie. Platforma are rolul de a rezolva una dintre problemele vechi ale pieţei de HR din România şi din afara ţării: sincronizarea aşteptărilor angajaţilor cu oferta companiilor.

    Descrierea inovaţiei:
    Undelucram.ro este o platformă online care conţine mai multe secţiuni de interes, având ca obiectiv transparentizarea pieţei muncii din România. Platforma online permite angajaţilor din România să îşi evalueze anonim locul de muncă: managementul, mediul de lucru, salariul, colegii, interviul de angajare. Platforma permite distribuţia de informaţii corecte şi verificate despre mediul de lucru din companiile româneşti. Astfel, angajaţii pot accesa instrumente şi date statistice care le oferă o perspectivă reală asupra unui job.
    Undelucram.ro are în spatele tehnologiei o bază de date dedicată pieţei locale, ceea ce permite algoritmilor să facă predicţii şi comparaţii cu o acurateţe foarte bună. Pe lângă informaţiile despre piaţa muncii, platforma pune la dispoziţia angajaţilor şi un instrument de comparare a salariului cu media din piaţă. Instrumentul, care poartă numele de Salariometru, permite oricărui angajat din România să afle în mai puţin de trei minute cum se poziţionează în piaţă raportat la domeniul de activitate. Astfel, indiferent de industria în care activează, angajaţii pot afla dacă sunt plătiţi corespunzător experienţei lor.  Costin Tudor este fondatorul companiei Undelucram. El are o experienţă de peste 13 ani în IT & customer satisfaction şi de şase ani este antreprenor, dezvoltând mai multe proiecte de succes.

    Efectele inovaţiei:
    Platforma online funcţionează ca un one-stop-shop pentru candidaţii care vor să afle informaţii în timp real despre companiile în cadrul cărora îşi doresc o carieră. În acelaşi timp, este o soluţie de employer branding şi recrutare pentru angajatorii care vor o targetare cât mai eficientă. Platforma este accesată lunar de peste 350.000 de vizitatori.

    Proiectul undelucram.ro a apărut în ediţia specială a Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din România, 2018.