BusinessMagazin

Tag: criza economica

  • Dacă Iohannis şi Orban, gândindu-se la votul politic, merg înainte cu creşterea pensiilor, fără un plan pentru reducerea celor 1,2 milioane de bugetari şi cu explozia deficitului bugetar, România va fi retrogradată, va ajunge o ţară “junk“, şi pe lângă criza economică, vom intra şi într-o criză financiară

    România a intrat într- criză economică, ca toată lumea, în urma închiderii economiei ca urmare a apariţiei de nicăieri a viruslui COVID-19, un eveniment cu care lumea nu s-a mai confruntat.

    Dar România nu este într-o criză financiară, ca acum 10 ani, cursul valutar leu/euro este stabil, chiar surprinzător, a scăzut, dobânzile la lei s-au redus, sistemul bancar este mai solid ş mai lichid ca acum un deceniu şi, mai mult decât atât, nu mai este expus pe euro, deficitul comercial şi de cont curent se va corecta prin scăderea consumului, iar BNR finanţează indirect bugetul de stat, reducând o parte din presiunea pe finanţarea statului.

    Singura problemă este legată de situaţia bugetului, unde încasările scad iar cheltuielile cresc exponenţial, ceea ce face ca deficitul bugetar să explodeze, nu numai în acest an, ci şi în anii următori.

    Aproape 80% din cheltuielile bugetare sunt rigide, se duc pe salarii şi pensii, de care nimeni nu vrea să se atingă.

    Vedem cum Curtea Constituţională a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituţională, de unde rezultă că un miliard de euro pe an trebuie plătiţi în continuare.

    Acest lucru îl ştiau şi cei de la PNL şi cei de la guvern, dar în campania electorală pentru alegerea preşedintelui Klaus Iohannis era un bun punct pentru a lovi în PSD.

    Acum apare valul de estimări economice pentru acest an şi anii următori, care din perspectiva analiştilor şi a creditorilor internaţionali sunt mai negre decât cele ale guvernului.

    Florin Cîţu, ministrul finanţelor, spune că în aprilie bugetul s-a împrumutat cu 1 punct procentual mai bine decât pe vremea guvernul social al PSD, când nu era criză, dar uită să spună că dacă nu ar fi intervenit BNR să cumpere titluri de stat de pe piaţa secundară, finanţarea bugetului ar fi fost mult mai dificilă şi mai scumpă.

    Dar până la urmă, acesta este şi rolul unei bănci centrale, de a interveni în perioade de criză.

    Ministrul finanţelor crede că scăderea dobânzilor arată încrederea investitorilor în politicile guvernului, ceea ce este discutabil.

    Mihai Purcărea, directorul executiv al BRD Asset Management, a declarat marţi la conferinţa “ZF Restart România. Cum va arăta noua eră economică” că randamentele de finanţare în euro pentru statul român au crescut brusc de la 1,2% la 3,2% pentru scadenţa de 10 ani, întrucât România aşteaptă la începutul lunii iunie o decizie importantă de la agenţia de rating S&P.

    “Dacă statul român ar ieşi să caute finanţare pe pieţele internaţionale, ar trebui să plătească mai mult decât dublu faţă de acum două luni. Vorbim de costuri de finanţare foarte mari pentru România şi toată Eurpa de Est, dar parcă puţin mai mult în România.” 

    El a spus că această creştere a randamentelor (riscul este mai mare) este legată de deciziile privind ratingul României, dacă S&P va reduce sau nu ratingul sub cel de investiţii (adică vom intra la categoria “junk”).

    Purcărea spune că pe piaţa internă a titlurilor de stat costul de finanţare crescuse de la 3,8% înainte de criză la 6% pentru titlurile în lei ale României, şi numai intervenţia BNR a scăzut costul la 4,7%.

    Ceea ce se joacă acum este ratingul de ţară al României.

    Florin Cîţu, guvernul Orban şi în final România au primit un respiro de câteva luni sau câteva săptămâni (prin trecerea perspectivei de la stabilă la negativă şi nu direct retrogradare) pentru a nu ajunge la categoria “junk” prin reducerea ratingului, ceea ce ar însemna intrarea într-o criză financiară, cu creşterea costurilor de finanţare, presiune pe curs, ieşirea unor investitori, şi mai mult decât atât, trecerea României pe o listă roşie, în care anumiţi investitori nu mai pot să intre.

    Dar pentru a nu ajunge la categoria “junk”, guvernul trebuie să nu mai crească pensiile cu 40%, nu numai din septembrie, ci şi pentru anii următori. Bugetul va fi sub presiune încă o lungă perioadă de timp, iar majorarea pensiilor ar putea bloca totul.

    De asemenea, România nu mai poate respira prea mult cu aparatul de stat din prezent, format din 1,2 milioane de angajaţi, pe aceleaşi salarii sau chiar mai mari.

    Dacă guvernul Orban nu vine cu un plan de reducere cu 30% a aparatului bugetar pe o perioadă de cinci ani, oricărui guvern îi va fi foarte dificil de gestionat deficitul bugetar şi, în final, datoria publică.

    Alternativa este creşterea impozitelor şi taxelor sau chiar tăierea salariilor.

    Dar aceste reduceri de bugetari sau amânarea creşterii pensiilor cel puţin pentru următorii 3-5 ani înseamnă costuri politice pentru PNL, pentru preşedintele Klaus Iohannis.

    Din acest motiv, premierul Orban şi preşedintele Iohannis trag de timp, în speranţa că criza economică va fi mai puţin dură, iar revenirea va fi mult mai rapidă.

    Florin Cîţu este optimist şi spune că datele pe care le are sunt mai bune decât estimările, iar premierul Orban spune că previziunile guvernului vor fi mai bune decât cele ale Comisiei Europene sau ale celorlalţi analişti.

    Timpul va decide cine are dreptate, spune Orban.

    Miercuri Comisia Europeană a emis previziunile privind evoluţia economiei în Europa: în cazul României, scăderea estimată este de 6% în 2020 (guvernul estimează o scădere de 1,9%), după care urmează o revenire de 4,2% în 2021.

    Deficitul bugetar va creşte la 9,2% în 2020 (guvernul estimează un deficit de 6,7%), pentru a exploda în 2021 la 11,4%, cel mai ridicat din toată Uniunea Europeană.

    La nivelul Uniunii Europene, scăderea economică este estimată la 7,4% pentru acest an, şi o creştere de 6,1% în 2021.

    Previziunile guvernului Orban sunt extrem de optimiste, şi nu este pentru prima dată când oficialii români contestă previziunile analiştilor şi modul cum văd ei România.

    La fel a făcut şi Dragnea, la fel a făcut şi premierul Călin Popescu Tăriceanu în criza de acum un deceniu, când Ludovic Orban era ministrul transporturilor.

    Explozia deficitului bugetar va aduce mari probleme de finanţare, va creşte riscul de faliment al României (CDS) şi în final va duce la creşterea datoriei publice interne peste limita sustenabilă.

    În cartea “Un veac de sinceritate”, coordonată de Liviu Voinea, fostul vice-guverntor al BNR şi actualul reprezentant al României la FMI, se menţionează: “O analiză recentă realizată de economiştii din BNR calculează printr-un model econometric complex limita sustenabilă a datoriei publice româneşti, care se situează între 43% şi 45% din PIB. Nu înseamnă că dacă o depăşim nu o vom mai putea plăti, dar avem o probabilitate de intrare în recesiune (din cauza unei crize a datoriilor) de peste 50%.”

    Noi am intrat în această criză cu o datorie publică internă de 35% din PIB, iar la deficitele bugetare programate, vom ajunge repede la o datorie de 50% din PIB şi toată România va munci pentru a plăti ratele şi dobânzile şi nu vor mai rămâne bani pentru investiţii.

    Indiferent de numele guvernului şi de partidele din spate, această criză economică în care am intrat va fi extrem de greu de gestionat.

    Dar măcar guvernul Orban şi preşedintele Iohannis pot evita intrarea României într-o criză financiară.

    Pentru acest lucru, trebuie să renunţe la majorarea pensiilor şi să aibă un plan credibil de reducere a aparatului bugetar şi a cheltuielilor bugetare.

    Dacă nu vor face acest lucru, agenţiile de rating vor penaliza România, ceea ce va însemna o creştere a costurilor de finanţare, o creştere a cursului, o lipsă de investitori , o lipsă de finanţare a deficitului bugetar alta decât cea locală, lucruri care se vor reflecta în businessul companiilor şi în toată economia.

    Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR, care are o experineţă de 25 de ani pe pieţele financiare, a declarat luni la ZF Special: O scădere a ratingului va duce la o reacţie în lanţ, aşa că guvernul trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a evita acest lucru.

    Acum mingea este la premierul Orban şi la preşedintele Klaus Iohannis.

  • Ecosistemul start-up-urilor, faţă în faţă cu criza

    De la mijlocul lunii martie, adaptarea a devenit cuvântul de ordine în mediul antreprenorial românesc, întrucât businessurile se confruntă cu măsurile de carantină şi distanţare socială. Start-up-urile şi afacerile la început de drum sunt printre cele mai afectate, în contextul în care au mai puţine de arătat investitorilor şi clienţilor dacă nu au deja un produs, însă pentru celelalte, această criză s-ar putea dovedi furtuna perfectă pentru a veni cu un produs sau serviciu disruptive.
    „Mulţi s-au adaptat, au reuşit să se adapteze. Ne uităm încontinuu atât în baza noastră de clienţi, cât şi la ceea ce învăţăm de la companiile care nu sunt clienţii noştri şi încercăm să înţelegem cum îşi continuă activitatea. Mulţi au schimbat total modelul de afaceri. Unii fac acelaşi lucru ca şi până acum însă servesc de la distanţă clienţii. Alţii şi-au adaptat modelul de afaceri folosind resursele disponibile pentru a avea activitate”, a spus Ovidiu Ghiman, director executiv comercial business segment la Telekom România, într-o intervenţie în cadrul videoconferinţei ZF IT Generation.
    Din perspectiva finanţatorilor din ecosistemul românesc de startup-uri, această criză este cea mai mare din acest secol, fiind precedată în istoria recentă doar de Marea Depresie din anii `30 ai secolului trecut. La acel moment, industria fondurilor de investiţii de tip venture capital nu exista, ceea ce înseamnă că acesta este primul test major prin care trec jucătorii din piaţă. „Criză aşa cum este aceasta noi nu am mai văzut, este una mult mai violentă şi va fi mai adâncă şi mai lungă decât cea din 2007-2009. O criză similară a fost Marea Depresie, dar atunci nu exista industria de venture capital, pentru că aceasta s-a născut acum 60 de ani, deci noi ca industrie nu ştim cum este o astfel de criză, sunt teritorii necunoscute”, a explicat Dan Mihăescu, fondator şi managing director al GapMinder, unul dintre cele mai mari fonduri de acest tip din România, cu un portofoliu total de 45 milioane dolari.
    În baza calculelor de până acum, fondurile din România estimează că efectele măsurilor de carantină şi distanţare socială vor mai dura câteva luni, iar revenirea completă ar putea dura chiar şi trei ani. „Ştim că situaţia actuală nu este ceva simplu şi scurt. Va dura mult. E ceva ce va influenţa foarte mult ce se întâmplă la nivel macroeconomic, inclusiv ecosistemul de start-up-uri. Estimăm că va mai fi o perioadă de distanţare de 6 luni, poate, după care credem că va începe o perioadă de relansare cam de un trimestru. Şi apoi revenirea poate merge cel puţin patru trimestre, iar acesta este un scenariu mediu. Am citit studii care arată chiar şi o prelungire a crizei undeva până în T3 2023 în Europa. Normal că va influenţa ecosistemul de start-up-uri. E liniştea dinaintea furtunii. Cred că este o perioadă foarte bună pentru ajustări, oportunităţi de a ne evalua şi de a fi puţin mai umili”, a spus Mihăescu.
    Cu toate acestea, ecosistemul de start-up-uri este conectat la zona hi-tech şi la transformarea digitală, ceea ce ar putea ajuta la decuplarea parţială faţă de condiţiile macroeconomice generale. Şeful GapMinder a subliniat că în ultimii 10 ani activitatea fondurilor de tip venture capital şi a start-up-urilor în Europa a crescut de 7 ori, iar acest trend ar putea continua, chiar dacă la o altă intensitate pentru moment.

    Radiografia declinului
    În urma unui studiu realizat în rândul propriilor clienţi şi parteneri din mediul antreprenorial, Telekom România a descoperit că peste 40% dintre start-up-uri reclamă deja o încetinire a ritmului de înrolare de clienţi noi, în timp ce 20% au început deja să piardă clienţi şi peste 25% au deja probleme cu finanţările pe care le au sau cu atragerea de noi finanţări.
    „Problema cea mai mare este scăderea veniturilor, întrucât peste 35% dintre ele au deja o scădere a veniturilor. Mai mult, am observat că în T1 avem cu 35% mai puţine noi companii înfiinţate. Dacă sumarizez, principala nevoie a companiilor şi a start-up-urilor este legată de reducerea costurilor, începând cu cele neesenţiale. Principala provocare este mutarea activităţii în online, utilizarea instrumentelor de colaborare cât mai optim , cât mai eficient pentru a putea deservi clienţii mai departe”, a spus Ghiman. Pentru a se adapta, aproximativ 75% dintre start-up-uri şi-au continuat activitatea cu noi instrumente de lucru, în timp ce 30% dintre ele resimt deja un impact în activitatea lor, iar circa 25% dintre start-up-uri au fost nevoite să trimită o parte dintre angajaţi în şomaj tehnic.
    Early Game Ventures, alt fond de venture capital important din România, atrage atenţia asupra declinului înregistrat la nivelul volumului de tranzacţii care se îndreaptă spre finanţatori.
     „Indiferent de declaraţiile din presă, se vede în piaţă o încetinire a ritmului de tranzacţii, o frică a start-up-urilor de a veni spre investitori. S-a schimbat atitudinea. Foarte mulţi fondatori evită astfel de discuţii în momentele de incertitudine maximă pentru că nu au un răspuns la întrebările câţi bani ridici şi la cât evaluezi. Probabil folosesc acest timp să se gândească, dacă e momentul oportun să ridice o finanţare acum ori să amâne un an sau mai mult. Noi constatăm o reducere a numărului de start-up-uri care ne contactează în această perioadă”, a explicat Cristian Munteanu, managing partner Early Game Ventures.

    Ce nu caută marii investitori
    Incertitudinea fără precedent care se aşterne în mai multe colţuri din economia globală îi determină pe marii investitori din ecosistemul de start-up-uri să ia o poziţie prudentă şi să nu investească în proiecte sensibile la crize. În acelaşi context, cele două fonduri de investiţii de tip venture capital vânează în continuare proiectele de tip big tech, care aduc o inovaţie tehnologică reală, poate chiar disruptivă. Mai mult, finanţatorii atrag atenţia asupra necesităţii unui plan solid, de la care start-up-ul nu ar trebui să se abată nici în perioade de criză, ci doar să-l adapteze. Unele dintre proiectele pe care le evită fondurile sunt cele care întorc tot proiectul în loc doar pentru a obţine profituri în mod oportunist. „Ce nu ne place să vedem sunt nişte pivotări premature. Nu ne place ca o companie să reacţioneze într-un mod panicat la o schimbare de context. Am investit mereu în companii cu un plan solid, care ştiu ce vor să facă. Indiferent ce criză apare, ele trebuie să continue pe drumul pe care îl au. Să ai o strategie înseamnă să ştii să spui nu – nu să spui da la fiecare microoportunitate laterală care apare pe drum. În venture capital există mereu o doză de oportunism. Dacă o să vină mâine un start-up care pare o investiţie solidă, o să o facem. Noi avem totuşi nişte teze de investiţii, căutăm activ start-up-uri în industrii care sunt de interes pentru noi”, a spus şeful Early Game Ventures.
    Dan Mihăescu, şeful GapMinder, a adus în discuţie şi subiectul aşa-numitelor „fake tech”, referindu-se la companii care încearcă să se vândă drept companii de tehnologie, dar nu aduc de fapt inovaţie, ci doar au integrat tehnologia în activitatea lor. Cu toate acestea, unele dintre ele pot aduce valoare în economie, iar acelea ar trebui să îşi găsească finanţatorul potrivit în ecosistem. „Există şi fake tech, cum e WeWork, un business din imobiliare care s-a agăţat de zona de tech. Fundamentele nu se schimbă. Nu ne uităm la fake tech, nu ne uităm la magazine online care livrează hârtie igienică doar pentru că a crescut consumul, nu căutăm asta. Nu toate start-up-urile trebuie să caute bani de la noi. Noi suntem la 45 milioane de dolari. După care există fonduri mai mici, bune şi agile cu care lucrăm , după care există angel investors. Există oportunităţi pentru start-up-uri să vorbească şi cu astfel de investitori. E o mişcare forţată din offline în online, e clar că noi nu prioritizăm astfel de lucruri, dar ele pot fi bune pentru investitori care au alt model. Ar fi bine să îşi caute acolo finanţări. Existe organizaţii de angel investors foarte bune”, a explicat Mihăescu.
    Aroganţa este unul dintre principalele aspecte la care trebuie să fie atenţi jucătorii din industrie pe măsură ce criza avansează, întrucât unii ar putea plăti pentru concluziile pripite chiar cu businessul. „Este important de spus că noi facem evaluările în funcţie de cum se comportă în business, dar evaluările se vor face în următoarele runde şi aici trebuie să fim foarte raţionali. „Businessurile cresc şi asta este o veste foarte bună, noi le ajutăm să trecem cu toţii prin această perioadă dificilă de cam 18-24 de luni. Pericolul cel mai mare acum este să fim aroganţi toţi cei din ecosistem, start-up-uri, angels, fonduri şi să credem că va fi simplu”, a adăugat Dan Mihăescu.  

  • Dacă falimentează şi „mor” patronii, cine mai readuce businessurile şi companiile la suprafaţă, cine mai face angajări şi plăteşte salarii?

    Până acum, patronii au câştigat sute de mii, zeci şi sute de milioane de euro. Aşa că trebuie să scoată banii din buzunar şi să-şi plătească salariaţii, să-i susţină, nu să-i trimită în şomaj, să-i dea afară imediat etc.
    Deciziile companiilor de a închide fabricile au fost aplaudate fie de angajaţi, care erau speriaţi şi nu mai voiau să vină la muncă, fie de ceilalţi din jur.
    Dar nu toate companiile, nu toţi proprietarii îşi pot plăti angajaţii să stea acasă.
    Ford, Dacia sau marile companii pot să facă acest lucru pentru că sunt puternice, bine capitalizate şi au linii deschise de finanţare externă sau de la bănci.
    Companiile româneşti, patronii români nu au resurse suficiente pentru a-şi ţine businessurile închise şi a-şi plăti angajaţii în timp ce stau acasă.
    Închiderea HoReCa – Hoteluri, Restaurante, Cafenele – prin instituirea situaţiei de urgenţă a atras şi aplauze din partea celor nemulţumiţi, care şi-au amintit de patroni, de chelneri, de preţuri şi de modul cum au fost trataţi când economia duduia.
    Nu cred că au fost mulţi cei care au plâns pe umerii lui George Copos când a fost nevoit să închidă celebrul hotel Athenee Palace Hilton, care nu şi-a închis uşile nici în perioada celor două războaie mondiale. Mulţi au amintit de istoria controversată a lui Copos, sperând chiar să-l vadă falit, după închiderea hotelurilor.
    La fel, nu multă lume plânge pe umerii proprietarilor de malluri care au fost nevoiţi să-şi închidă porţile: a fost o luptă cruntă între proprietari şi chiriaşi, primii dorind să ţină uşile deschise, în timp ce magazinele voiau să fie închise pentru că nu mai existau trafic şi clienţi.
    În business nu există solidaritate, pe care o invoca Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, care a fost nevoit să-şi închidă magazinele şi să trimită acasă 2.400 de angajaţi, ci numai interese, fiecare încercând să câştige cât mai mult sau să piardă cât mai puţin din această criză.
    Băncile s-au lăsat greu convinse când a început criza să reeşaloneze in corpore creditele clienţilor, invocând normele bancare şi regulamentele BNR. Băncile speră ca statul să le plătească o parte din dobânda pe care o pierd în lunile de amânare a plăţii creditelor de către persoanele fizice sau companiile afectate de criza coronavirusului.
    Nu multă lume iubeşte patronii, nu multă lume îşi apreciază jobul, şi de aceea există multă reacţii negative în social media în această perioadă.
    Mulţi vor ca patronii să falimenteze şi să moară economic, iar statul să nu-i finanţeze, aşa cum a salvat băncile în criza precedentă, iar apoi nu a dovedit aceeaşi înţelegere faţă de clienţi.
    Dar dacă „mor” patronii, dacă „mor” companiile, cine redeschide businessurile, cine reface fluxurile de producţie, cine face angajări şi cine mai plăteşte salariile?
    Dacă patronul „moare” economic, unde se mai întorc angajaţii?
    Credeţi că o să preia statul toate businessurile şi o să curgă banii aşa cum curg banii acum la stat?
    Nu am întâlnit foarte mulţi angajaţi care să vrea să preia conducerea unor businessuri sau să ducă crucea unui antreprenor, unui patron care dă de lucru şi plăteşte salarii.
    Mulţi ar vrea să fie patroni ca să numere milioanele, dar nu este mare înghesuială atunci când trebuie să conduci un business, când trebuie să organizezi companiile, când trebuie să umbli după clienţi şi apoi după bani, ca să poţi să plăteşti salariile, taxele şi impozitele la stat.
    Mulţi spun că statul nu ar avea de ce să salveze companiile private acum. Dar aceste firme private au plătit taxe şi impozite ani de zile, fără să primească de multe ori ceva în schimb: autostrăzi nu sunt, birocraţia este şi mai mare, iar sistemul de educaţie şi cel de sănătate sunt la pământ.
    Dacă angajaţii vor să se întoarcă la lucru, prima condiţie este ca patronii să fie „în viaţă” după această criză.
    Apoi vor vedea cum se descurcă cu băncile, de unde obţin finanţare şi cum duc businessurile mai departe. 

  • Angajaţii români se tem mai mult că urmează o criză economică decât de infectarea cu noul coronavirus

    Unu din doi angajaţi români are drept principală îngrijorare o potenţială criză economică declanşată de efectele coronavirusului.

    Angajaţii români se tem mai mult că urmează o criză economică declanşată de efectele coronavirusului decât de posibilitatea de a contracta virusul, conform unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

    Criza economică este principala îngrijorare pentru unul din doi respondenţi, urmată de temerea că ar putea contracta virusul (31,1%) sau că ar putea să-şi piardă locul de muncă în perioada următoare (11,2%).

    Instaurarea unei carantine totale la nivel naţional, care ar putea limita sau întrerupe capacitatea de a munci pentru o anumită perioadă, îi face pe mai mult de jumătate dintre angajaţii români (52,1%) să-şi facă griji foarte mari, în timp ce aproape o treime dintre cei chestionaţi (32,1%) se declară mai puţin îngrijo­raţi, conform sondajului citat.

    Când vine vorba de bani puşi deoparte, în cazul în care şi-ar pierde locul de muncă, un sfert (24,9%) dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs nu au deloc economii, în timp ce 21,1% au bani cât să le ajungă să-şi acopere cheltuielile de întreţinere pentru cel mult trei luni. Aproape 10% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă din cauza acestei epidemii au economii care să le permită să trăiască liniştiţi până la şase luni, şi doar 7,4% au bani puşi deoparte pentru pentru cel puţin un an.

    Întrebaţi şi despre ce măsuri de precauţie şi protecţie pentru răspândirea virusului a luat compania pentru care lucrează, 47,9% dintre cei chestionaţi au răspuns că firma a suplimentat materialele sanitare, 41,9% spun că au primit informaţii legate de măsurile de igienă şi protecţie pentru prevenţia bolii, iar 40,30% declară că a crescut numărul de igienizări ale spaţiului de muncă şi mai ales ale spaţiilor intens circulate sau zonelor expuse.

    De asemenea, mulţi angajatori au înlocuit întâlnirile directe de business cu discuţii la distanţă (telefonice, prin Skype, video calls etc. – 30,7%) şi permit angajaţilor care pot lucra de acasă să facă acest lucru (30,4%).

    În urma izbucnirii crizei coronavirusului, cei mai mulţi angajaţi români (82,8%) au declarat că îşi spală/dezin­fectează mâinile foarte des, 75,9% au răspuns că evită pe cât posibil spaţiile publice aglomerate, iar 67,4% evită con­tactul direct cu alte persoane. Totodată, aproape jumătate dintre cei chestionaţi (49,8%) evită transportul în comun, 42,5% stau acasă dacă se simt bolnavi, iar 13,4% poartă mască de protecţie permanent, când sunt în spaţii publice.

    Sondajul a fost efectuat în perioada 9-16 martie 2020, pe un eşantion de 1.262 de utilizatori de internet şi un eşantion de 244 de companii mici, medii şi mari din România.
     

  • Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea arunca în aer economia globală

    Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea pune şi mai multă presiune pe economia globală

    Iulian Tenchiu

    În 2007, băncile au încetat să îşi mai împrumute bani, în scurt timp comerţul se prăbuşea, rata şomajului creştea într-un ritm alarmant, producţia marilor fabrici încetinea, iar lumea se lovea de criza economică globală. Potrivit teoriei ciclicităţii, o astfel de criză este de aşteptat să apară de fiecare dată când un ciclu economic ia sfârşit, mai exact, odată la 10 ani. Cum cei zece ani au trecut deja, experţii îşi îndreaptă atenţia către modul în care evoluează economia SUA sau tensiunile din Hong Kong, pentru că acestea se numără printre principalii factori care ar putea intensifica tensiunile politice şi tensiunile financiare la nivel global, scrie CNBC.

    Top 3 factori de risc care ameninţă economia globală:

    1. Încetinirea economiei americane – Odată cu  tarifele de 1.5 trilioane dolari impuse de Trump mărfurilor chinezeşti, economia americană a început să dea semne de încetinire. În perioada aprilie-iunie 2019 investiţiile au scăzut cu 1%, spre comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Fed şi-am redus prognoza de creştere a PIB-ului pentru acest an, aşteptându-se la o creştere de 2.2%, mult mai slabă decât pragul de 3% pe care administraţia Trump dorea să îl atingă în 2019. Ultima problemă cu care se confruntă SUA şi care a atras atenţia tuturor experţilor a fost fapul că activitatea fabricilor a atins cel mai mic nivel din ultimele 128 de luni.

     

    1. Împrumuturile uriaşe realizate de China – Potrivit Institutului de Finanţe Internaţionale, împrumuturile totale ale acestei naţiuni au depăşit 303% din PIB. Mai exact, împrumuturile Chinei, atât cele de tip corporate cât şi cele realizate de guvern se ridică la peste 40 trilioane de dolari în primul trimestru din 2019. În ultimii 10 ani China a fost responsabilă de un sfert din întreaga creştere a economiei globale, de aceea orice lovitură pe care ar încasa-o economia chinezească ar determina imediat investitorii din întreaga lume să acţioneze pentru a îşi proteja activele.

     

    1. Protestele din Hong Kong – Scopul iniţial al mişcărilor de stradă din Hong Kong a fost împiedicarea extrădării cetăţenilor din Hong Kong în China, în cazul în care aceştia ar fi comis vreo infracţiune. Totul a început acum mai bine de patru luni, iar în timp tensiunile au escaladat şi s-a trecut la violenţă. Din punct de vedere financiar, Hong-Kong este un centru important al comerţului şi al finanţelor. De asemenea este un centru foarte important de import şi export, dat fiind că mărfurile din Hong Kong pleacă în întreaga lume. Dacă protestele din acest stat nu vor înceta, atunci economiile din întreaga lume ar putea fi afectate. Pe fondul acestor tensiuni comerţul la nivel global ar putea fi perturbat, iar investitorii internaţionali ar putea fi forţaţi să îşi anuleze investiţiile.

     

     

     

  • Previziuni de la unul dintre cei mai cunoscuţi analişti financiari ai lumii

    „Principala întrebare este: cum face faţă SUA ascensiunii Chinei? Aceasta este întrebarea de bază cu care se confruntă lumea şi este o întrebare bună. În primul rând, ar trebui să spunem că este minunat pentru lume faptul că China devine din ce în ce mai bogată şi doreşte să-şi asume o poziţie de leadership mult mai mare pe plan global, în general. Există circa 1,4 miliarde de oameni acolo, o şesime din populaţia lumii, şi este extraordinar că ei devin din ce în ce mai bogaţi. Dar, evident, dacă eşti american, aceasta reprezintă o ameninţare – este un cuvânt prea puternic – , dar este o provocare competitivă. Deci asta este ceea ce se află cu adevărat în spatele războiului comercial. Există o mulţime de elemente, dar elementul principal care se află în spatele războiului comercial este că America încearcă să se asigure că această concurenţă a sa cu China este una corectă şi că există condiţii de concurenţă echitabile acum că sunt pe picior de egalitate. Deci asta se întâmplă”, spune Paul Smith, preşedintele CFA Institute, într-o discuţie pe tema îngrijorărilor prezentului.

    Despre întrebări de tipul „când se va sfârşi războiul comercial?”, el susţine că sunt greşite, pentru că acest război nu se va termina până când una dintre cele două ţări – SUA şi China – nu va decide că echilibrul a fost resetat pentru totdeauna. Iar acest lucru va dura o generaţie.

    La nivel global se profilează un război comercial, precum şi un război între politicile monetare, respectiv un război valutar între marile puteri. Administraţia de la Washington a transmis mesaje mai mult sau mai puţin voalate prin care a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un joc major de manipulare monetară pentru a concura cu Statele Unite. Recent, SUA au acuzat în mod oficial China de manipulare valutară, după ce guvernul de la Beijing a permis la începutul lunii august deprecierea valorii yuanului peste pragul de 7 unităţi pentru un dolar, la un nivel record din ultimul deceniu, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chinezeşti să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse recent de SUA pe fondul războiului comercial dintre cele două ţări. Intervenţia băncii centrale chineze nu a rămas fără ecouri pe pieţele valutare din Asia şi pe bursele de acţiuni europene, venind la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a susţinut că va impune pe 1 septembrie tarife de 10% asupra tuturor importurilor din China rămase netarifate, potrivit Reuters.

    „Când vorbesc cu tinerii, le spun mereu: «Aceasta este viaţa voastră. Viaţa noastră a fost Războiul Rece şi Rusia. Viaţa voastră este ascensiunea Chinei şi conflictul comercial – sper să nu fie şi alt conflict – dintre China şi America, care va continua pentru cel puţin următorii 30 de ani».”

    Vorbind despre filosofia Chinei de a face afaceri de-a lungul secolelor, şeful CFA aminteşte că ei au fost dintotdeauna comercianţi. „Când mă uit la istoria chineză, colonialismul pentru China a fost întotdeauna colonialism economic. Mătase, porţelan… tot felul de lucruri. Nu a fost ceea ce a fost pentru englezi, nu a fost colonialism fizic. Nu spun că acest lucru va fi neapărat adevărat, dar cred că atunci când cineva se gândeşte la un conflict, ne gândim la ceva într-un fel în stil american sau britanic, care s-a încheiat întotdeauna cu omorârea oamenilor. În conceptul chinez, conflictul nu se referă la conflictul armat, ci la conflictul comercial. Cred că aceasta este o veste bună, nu o veste proastă. Nu văd ca acest conflict dintre America şi China să fie un război cu arme, îl văd ca pe un război comercial care va dura 30 de ani.”

    Paul Smith a adus în discuţie şi problema Chinei cu Taiwanul, vorbind şi despre Hong Kong. Taiwan are un guvern propriu şi este un stat independent, însă nu şi-a declarat în mod formal independenţa de China. Iar administraţia de la Beijing consideră că insula este o provincie a Chinei. În plus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a susţinut că doreşte să obţină o „reunire” paşnică  cu Taiwan, care va avea un viitor bun sub controlul chinez; pe de altă parte, China îşi rezervă şi dreptul de a folosi forţa pentru a readuce Taiwanul sub controlul său.

    „Hong Kong este, în multe privinţe, un test pentru China în ceea ce priveşte ce se va întâmpla în Taiwan. Şi cum a tratat continentul Hong Kong. Şi, evident, acesta este un subiect foarte fierbinte în acest moment, faptul că există multe tensiuni politice în Hong Kong. Dar lucrul pe care China nu l-a făcut a fost să trimită trupe. Cred că este foarte încurajator, este foarte interesant. Cu englezii, ştim care a fost răspunsul nostru iniţial. Dacă unul dintre interesele noastre comerciale era în pericol, trimiteam o navă şi începeam să tragem. Şi nu a fost nicio negociere, a fost foarte simplu. În ceea ce-i priveşte pe chinezi, cred că răspunsul lor iniţial este mult mai civilizat. Noi (Marea Britanie – n.red.) nu suntem o naţiune civilizată, în această privinţă”.

    Fostă colonie britanică, Hong Kong a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să menţină un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării, pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „o ţară, două sisteme”. Hong Kong a fost în ultima perioadă scena unor ample proteste provocate de un proiect de lege despre care criticii susţin că ar permite extrădarea disidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei.

    Dincolo de China şi SUA, aruncând o privire la nivelul întregii lumi, şeful CFA spune că trăim „într-o lume multipolară”, situaţia fiind complicată.

    „Trăim într-o lume multipolară. Când a căzut Zidul Berlinului, timp de 25 de ani am trăit într-o lume unipolară, dominată de americani. Acum trăim într-o lume multipolară şi, deci, nu sunt doar UE, China, Rusia… Deci este un mediu mult mai complicat. Şi cred că, din punctul de vedere al unui analist financiar, ceea ce aş spune este că globalizarea era despre eficienţă şi crearea eficienţei. Dar generaţia viitoare va avea legătură cu ineficienţa. Şi ştiu că este un lucru ciudat de spus, dar vom avea blocurile de tranzacţionare şi acestea creează ineficienţă, la fel ca protecţionismul, de exemplu. Deci, într-un mod ciudat, pentru profesionişti, dacă vă întrebaţi cine beneficiază de asta, profesioniştii beneficiază. Cine nu beneficiază? Consumatorul, persoana obişnuită nu beneficiază.”

    În ceea ce priveşte Europa, există temerea că va avea două viteze. În aceste condiţii, cât de important este pentru o ţară ca România, care are o monedă fragilă şi, uneori, politici fragilizante, să adopte euro este o întrebare cheie. Vorbind despre cauzele din spatele Brexitului şi despre unele dintre provocările legate de Italia sau Grecia versus Europa, Paul Smith a arătat că Europa are „un corset”, mizându-se pe ideea că o singură mărime se potriveşte tuturor. El susţine că oamenii de la Bruxelles trebuie să se gândească mai creativ la care sunt punctele forte ale Uniunii Europene, care le oferă oamenilor protecţie, securitate.

    „Cred că ceea ce trebuie să gândească Bruxelles-ul este să spună că 27 de ţări au 27 de nevoi diferite şi că a avea o singură abordare care se potriveşte tuturor este puţin probabil să funcţioneze. Şi poate că lucrul bun care va ieşi în urma Brexitului ar putea fi să se recunoască la Bruxelles că, de fapt, ceea ce trebuie să se construiască este o Uniune Europeană care are niveluri diferite de participare, unde ţările se pot îndrepta spre centru, spre ceea ce poate Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg ar putea considera o uniune foarte strânsă, însă alte ţări pot avea o relaţie deficitară cu UE, dar se pot îndrepta spre centru, deoarece fragilitatea sistemelor lor se îmbunătăţeşte practic.”

    Când ne întoarcem la partea de reglementare financiară, moneda este doar unul dintre lucrurile auzite. „Mergeţi în unele ţări mai mici din UE, iar autoritatea de reglementare a pieţei de valori mobiliare – poate fi formată doar din şase persoane – primeşte toate aceste regulamente europene, care sunt bune pentru Deutsche Bank sau pentru Société Générale, şi li se spune: bine, acum trebuie implementate. Şi ei spun: Bine, suntem şase oameni, este imposibil şi, în plus, nu se potriveşte pieţei noastre financiare sau băncilor, industriei financiare de la noi. Trebuie să ajutăm să crească o economie în curs de dezvoltare. Şi cred că aceasta este o provocare pentru Bruxelles, ei trebuie să se gândească mai mult – şi nu ştiu care sunt răspunsurile – dar trebuie să se gândească mai creativ la care sunt adevăratele puncte forte ale Uniunii, care le oferă oamenilor protecţie, securitate, o privire asupra propriilor lor guverne, poate că există altcineva, nu doar politicienii locali, altcineva care este acolo, asigurându-se că politica economică este sensibilă, că drepturile omului sunt protejate, toate aceste lucruri. Deci sunt bune libertăţile de a călători peste graniţe şi de a mişca comerţul peste graniţe, acestea sunt elementele de bază a ceea ce înseamnă Europa. Dar o mulţime dintre reglementări trebuie să fie, cred, mult mai opţionale decât sunt astăzi. Libertatea de mişcare şi a forţei de muncă se numără printre elementele care au afectat implicarea Marii Britanii. Cred că ideea de la Bruxelles este că trebuie să aibă un morcov şi un băţ (o combinaţie de strategie de recompensare şi de pedeapsă – n.red.) şi trebuie să îndrepte oamenii puternic înainte în direcţia corectă. Şi s-ar putea să aibă dreptate – evident, acesta este un proiect care va dura decenii. Dar cred că atunci când te uiţi la tensiunea din acest moment, cred că trebuie să ne dezvoltăm puţin gândirea”.
    De ce este necesară Adoptarea euro?

    Referindu-se la necesitatea adoptării monedei unice europene de către ţările din Uniunea Europeană, şeful CFA Institute susţine că pentru ţări mici are mai mult sens să adopte euro, în timp ce în cazul ţărilor mari are mai puţin sens. Iar România şi alte ţări ar putea să îşi păstreze moneda naţională dacă ar avea instituţii puternice şi independente de controlul politic.

    „Este o generalizare, dar cred că pentru ţările mai mici adoptarea monedei euro are mult mai mult sens. Dacă eşti o ţară mai mare, poate că are mai puţin sens. Când călătoresc în această regiune, nu doar în România, observ că beneficiile de a face parte din zona euro – din punctul de vedere al stabilităţii politice, din punctul de vedere al uşurinţei de a face tranzacţii, al integrării cu o comunitate mai mare – depăşesc probabil dificultăţile. Dar, evident, există provocări pe termen scurt – opinii, politici, toate aceste lucruri. Însă punându-le în balanţă aş spune că, pe ansamblu, da – este util pentru ţările mai mici să adopte euro.”

    Pe de altă parte, şeful CFA susţine că o ţară mică poate să aibă o monedă independentă, dar are nevoie de instituţii puternice şi de instituţii care sunt independente de controlul politic. „Deci dacă aveţi aşa ceva în România, moneda naţională poate rămâne a voastră.”

    O întrebare provocatoare este de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro. „Trebuie să vă întrebaţi de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro, de ce ar vrea să îşi păstreze propria monedă. Pentru că atunci când adopţi euro, renunţi la o anumită putere. Aceasta este o întrebare interesantă la care trebuie să răspundă politicienii. Puterea este că dacă păstrezi controlul asupra monedei tale, îţi poţi manipula economia internă într-un mod în care nu poţi dacă ai euro. De exemplu, dacă doriţi să vizaţi persoane relativ sărace din ţara dumneavoastră, printaţi bani şi le acordaţi gaze subvenţionate, alimente subvenţionate, le oferiţi tot felul de lucruri, ceea ce, în cele din urmă, duce la inflaţie şi aduceţi mai mulţi bani. Un politician are o perioadă de patru ani, deci sunt concentraţi în mod natural pe termen scurt. Aceasta nu este o critică, ci doar o realitate. Vârsta de pensionare este de 60 sau 65 de ani, dar aceasta ar trebui să fie 75 de ani. Nu ne putem permite să ne pensionăm la 60 şi 65 de ani. Trebuie să fie 75. Dar niciun politician nu va face asta, pentru că este problema viitoarei generaţii. Şi dacă ai face-o astăzi pentru tine, ai fi foarte supărat. Deci ei ştiu că este corect, ştiu că până la urmă cineva va trebui să facă asta, dar poate fi o problemă căreia un politician peste 15 ani trebuie să-i facă faţă, nu trebuie să-i facem faţă astăzi. Deci, în mod natural, oamenii vor împinge astăzi ceea ce pot face mâine. Acesta este doar modul în care lucrăm. Nu suntem roboţi, încă.”

    Viitoarea mare criză economică

    Unul dintre lucrurile de care avem nevoie acum este „ceva mai multă inflaţie în lume”, în opinia şefului CFA.

    „Teoria economică spune că o inflaţie de 3-4% ajută de fapt la ungerea roţilor economiei. Pentru că, dacă te gândeşti la mine, mă voi pensiona, am bani, dar nu pot pune aceşti bani la treabă. Nu pot să-i pun la treabă în depozite bancare, aşa că pentru pensionari aceasta este o mare problemă. Deci, un pic de inflaţie ajută, dar multă inflaţie distruge economiile oamenilor. Aşadar, este un echilibru pe care trebuie să-l atingă o economie. Dar, în momentul de faţă, trăim la nivel global, nu neapărat aici în România, ci la nivel global trăim într-o lume deflaţionistă, care este destul de îngrijorătoare, destul de dăunătoare, pentru că funcţionează împotriva dorinţei oamenilor de a investi. Un pic de inflaţie te ajută să fii mai agresiv în ceea ce priveşte abordarea investiţională decât deflaţia.”

    De altfel, despre următoarea criză economică, şeful CFA anticipează că se va contura în jurul inflaţiei. „Nu sunt sigur, dar cred că următoarea mare criză va fi probabil în jurul inflaţiei. În America şi în Marea Britanie, în Europa de Vest, oricum nu am mai avut experienţe pe care le-aţi avut aici în anii ’90, timp de decade. Aşadar, există o întreagă generaţie de oameni, care au să zicem 45 de ani, care nu au trăit niciodată într-o perioadă de inflaţie ridicată, deci nu înţeleg că ieşim dintr-o perioadă sau suntem într-o perioadă cu o inflaţie foarte scăzută. Aşadar, dacă vă gândiţi la care va fi următoarea criză, bănuiesc că va fi o criză a inflaţiei, de un fel sau altul. Acesta va fi pariul meu.”

    România ar putea să popularizeze experienţa avută la începutul anilor ’90, cu hiperinflaţie de circa 300%. De la inflaţie de aproape 300% pe an, România a ajuns în mai mult de două decenii la inflaţie de mai puţin de 1% în anii trecuţi. Practic, România a ajuns să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993. Însă, în 2018 şi în acest an, inflaţia a revenit pe o pantă ascendentă de 4-5%. „Unul dintre lucrurile pe care le spun în ţara mea, în Marea Britanie, şi în America, este că am început să lucrez în 1980, acum aproape 40 de ani, iar ratele dobânzilor din Marea Britanie la acea vreme erau de 18-19%. Au fost zilele de şoc petrolier, iar oamenii din ţara mea în ultimii 20 de ani au văzut o inflaţie de 3 sau 4%. Deci sunt de acord că experienţa inflaţiei mari este o experienţă pe care oamenii o pierd ca amintire. Deci un lucru pe care îl ştim este că asta se va întâmpla în viitor. Oamenii au uitat cum este traiul în hiperinflaţie, aceasta este aproape sigur următoarea criză financiară. Nu sunt sigur, gândindu-mă la oameni, dacă există vreun mod de a evita acest lucru.”

    Dar cât de important va fi rolul băncilor centrale în următoarea criză?

    „Ca întotdeauna, crucial de important. Cred că atunci când ne uităm înapoi la 2008, puteţi învinui băncile centrale pentru unele condiţii care au dus la criză, dar cred că băncile centrale s-au ocupat de criză cu adevărat bine. Poate puteţi spune: «Ei bine, aţi făcut criza» şi poate că este adevărat, dar cred că ar trebui să fim foarte pozitivi în ceea ce priveşte modul în care băncile centrale s-au ocupat de criză. Cineva mi-a spus odată că în 2008 băncile centrale au avut o alegere: ori Marea Depresiune din anii 1930, ori Revoluţia Franceză. Şi au ales Revoluţia Franceză, care este în esenţă situaţia cu care ne confruntăm astăzi. Acesta este motivul pentru care nu am intrat într-o Mare Depresiune. Dar ceea ce am făcut cu bună ştiinţă este că am creat un decalaj mai mare între bogaţi şi săraci, care, în cele din urmă, face ca sistemele noastre politice să fie supuse tensiunii. Cu asta trăim astăzi. Politicile de după 2008 au creat o societate foarte inegală, nefericită, iar instituţiile noastre politice se luptă să facă faţă acestei provocări. Aşadar, sperăm, trebuie să creştem din nou, motiv pentru care spun că inflaţia ar putea fi următoarea provocare, pentru că trebuie să introducem ceva benzină în motor, trebuie să creştem din nou şi trebuie să începem să readucem societatea în centru, unde toată lumea priveşte. Şi este nevoie de creştere pentru a putea face asta. Aceasta este provocarea următorului deceniu. Dar putem să o depăşim, să nu fim negativi.”

  • Scenariul economic de coşmar care se conturează în faţa Turcia va arunca ţara într-o criză de nivelul Venezuelei

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan riscă să împingă Turcia spre un colaps economic iminent, similar cu cel din ţările latine conduse autoritar de populişti, potrivit gigantului britanic de investiţii Ashmore Group, citat de Bloomberg.

    În timp ce Turcia are o economie mai diversificată decât Venezuela, care depinde de petrol, ţara condusă de Erdogan urmează aceeaşi reţetă de politici economice riscante care o vor ruina, notează managerul britanic de active cu un portofoliu de 85 miliarde dolari.

    Controlul capitalului, naţionalizarea şi alte politici care împiedică sectorul privat să îşi apere dreptul la proprietate în contextul în care condiţiile macroeconomice se deteriorează par a fi următorii paşi spre care se îndreaptă Turcia dacă va continua în direcţia actuală, consideră Jan Dehn, şeful cercetării în cadrul Ashmore.

    Raportul a venit după ce preşedintele turc Erdogan a răvăşit pieţele săptămâna aceasta, îndepărtându-ş pe guverntorul Murat Cetinkaya de la banca centrală.

    „Problema este că revenirea la politici bune va avea din start cu cost politic ridicat. Cu cât amână mai mult, cu atât mai mare costul, de aceea politicienii care pornesc pe această cale îşi schimbă doar foarte rar cursul şi ajung aproape întotdeauna în criză”, adaugă Dehn.

    Oficialii din Turcia au spus de mai multe ori că nu au planuri de a impune controlul capitalului şi spun că aderă la principiile pieţei libere.

    În continuare, Dehn crede că politicile economie proaste vor începe să îşi ceară costul politic. În locul unor decizii pentru a repara problemele structurale din economie, guvernul va decide să atace simptomele problemei, precum inflaţia, încetinirea creşterii economice, o monedă slabă şi încetinirea investiţilor. Între timp, adevăratele probleme rămân ignorate şi se înrăutăţesc.

    Printre problemele care se vor înrăutăţi se numără politici monetare proaste, intervenţionism ridicat, dobânzi scăzute şi relaţii externe gestionate slab. Guvernul va încerca să învinovăţească alte grupuri în loc să îşi asume greşelile, pentru că funcţionează din punct de vedere politic, însă această abordare îi îngrijorează şi mai mult mai investitori şi pe oamenii de afaceri, consideră şeful echipei de cercetare.

    În contextul în care perspectivele continuă să se deterioreze, Dehn crede că investitorii şi businessurile vor începe să ia măsuri pentru a-şi proteja averile, ceea ce va rezulta în exituri de capital şi scăderea investiţiilor. Apoi, guvernul va începe să învinovăţească sectorul privat pentru performanţa economică slabă a ţării, luând măsuri pentru a-i împiedica să-şi scoată banii din ţară, urmând controlul de capital şi naţionalizarea. Pentru a încheia caracterizarea drumului pe care a intrat Turcia, Ashmore conchide că astfel se ajunge la lipsa de finanţare, lipsa creşterii economice, lipsa perspectivelor pozitive şi începutul crizei.

     

  • Unul dintre cei mai cunoscuţi autori şi invesitori din lume anunţă la Bucureşti o criză economică mai gravă ca în 2008

    În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză economică, iar aceasta va depăşi proporţiile celei din 2008. Principalul factor de risc cu care economia se confruntă în prezent sunt pariurile care se învârt pe pieţele actuale, este de părere Robert Kiyosaki, investitor şi om de afaceri american, care a participat în weekend la o conferinţă în Bucureşti.

    „În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză financiară. La momentul actual ne aflăm într-un război al monedelor şi într-un război cibernetic, care este mai periculos decât un conflict militar. Cred că următoarea criză economică va fi mult mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în 2008. Dacă ceea ce va veni va semăna cu ce s-a întâmplat în 2008, atunci vorbim o criză de proporţii“, a declarat investitorul american Robert Kiyosaki într-un interviu realizat de ZF duminică dimineaţă.

    La nivelul comunităţii europene, ţări precum Germania, considerată motorul economiei euro­pene, sau Italia au ajuns în stagnare economică sau în zona recesiunii. În cazul în care Germania s-ar confrunta cu recesiunea, acest fapt ar impacta direct întreaga Europă, inclusiv România. În cazul în care SUA se vor confrunta cu recesiunea, întreaga lume se va confrunta cu o criză economică.

    Din acest motiv, marii jucători, precum Rusia sau China, caută la momentul actual să îşi facă rezerve importante de aur, spune Robert Kiyosaki. „Dacă America intră în recesiune, întreaga lume se va confrunta cu criza economică. Din acest motiv, la momentul actual China şi Rusia fac tot ceea ce este posibil pentru a stoca cât mai mult aur. Războiul se va duce între America, China, Rusia şi Europa“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unul dintre cei mai cunoscuţi autori şi invesitori din lume anunţă la Bucureşti o criză economică mai gravă ca în 2008

    În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză economică, iar aceasta va depăşi proporţiile celei din 2008. Principalul factor de risc cu care economia se confruntă în prezent sunt pariurile care se învârt pe pieţele actuale, este de părere Robert Kiyosaki, investitor şi om de afaceri american, care a participat în weekend la o conferinţă în Bucureşti.

    „În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză financiară. La momentul actual ne aflăm într-un război al monedelor şi într-un război cibernetic, care este mai periculos decât un conflict militar. Cred că următoarea criză economică va fi mult mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în 2008. Dacă ceea ce va veni va semăna cu ce s-a întâmplat în 2008, atunci vorbim o criză de proporţii“, a declarat investitorul american Robert Kiyosaki într-un interviu realizat de ZF duminică dimineaţă.

    La nivelul comunităţii europene, ţări precum Germania, considerată motorul economiei euro­pene, sau Italia au ajuns în stagnare economică sau în zona recesiunii. În cazul în care Germania s-ar confrunta cu recesiunea, acest fapt ar impacta direct întreaga Europă, inclusiv România. În cazul în care SUA se vor confrunta cu recesiunea, întreaga lume se va confrunta cu o criză economică.

    Din acest motiv, marii jucători, precum Rusia sau China, caută la momentul actual să îşi facă rezerve importante de aur, spune Robert Kiyosaki. „Dacă America intră în recesiune, întreaga lume se va confrunta cu criza economică. Din acest motiv, la momentul actual China şi Rusia fac tot ceea ce este posibil pentru a stoca cât mai mult aur. Războiul se va duce între America, China, Rusia şi Europa“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Consiliul Naţional pentru IMM-uri: Deficitul forţei de muncă din România reprezintă o criză economică

    „Dacă ne uităm la întreaga economie românească, deficitul de forţă de muncă depăşeşte un milion de oameni. Criza forţei de muncă ce se manifestă în acest moment în România este echivalentul unei crize economice. Pentru că o criză economică nu înseamnă neapărat deficit, scădere, ci poate însemna şi neatingerea potenţialului economic. România poate să crească, din punct de vedere economic, mult mai mult decât o face în acest moment”, a declarat acesta.
     
    Integrarea României în spaţiul Schengen, flexibilizarea Codului Muncii şi stabilirea unor ţinte clare privind fondurile europene constituie principalele obiective şi soluţii identificate de Jianu pentru combaterea actualei crize.