BusinessMagazin

Tag: credit

  • Banking londonez. Şi ceva în plus

    “Am fost promovat recent şi sunt responsabil momentan pentru oportunităţile strategice în zona de credit corporatist şi suveran în pieţele emergente din Europa, Africa şi Asia”, descrie Moşneanu rolul său în cadrul JPMorgan Chase. Pe scurt, românul lucrează cu fonduri mari de investiţii de la nivel global pentru a le ajuta să investească în oportunităţi care rezonează cu politica lor internă. Tranzacţiile la care lucrează sunt complexe şi poate dura luni întregi până se finalizează, după cum spune chiar el.
    „Dinamica din pieţele de capital şi riscurile geopolitice sunt factori pe care îi luăm mereu în considerare. Vorbim de o platformă care generază zeci de milioane de dolari anual.” Cam aşa sună jobul actual al lui Mihai Moşneanu, însă povestea sa şi a carierei lui în domeniul financiar sunt mult mai lungi şi chiar mai complexe.
    Mihai Moşneanu a plecat din România în 2006 pentru a urma studiile în economie la University College London. „Am terminat primul în anul meu cu ceea ce sistemul britanic numeşte First Class Honours.” Nu a ştiut însă de la început ce cale îşi dorea să urmeze din punct de vedere profesional. Pentru primul an cel puţin, ideea revenirii în ţară a fost constantă. Însă, treptat, atât apropierea de noul acasă (Londra), cât şi oportunităţile profesionale pe care le-a remarcat l-au făcut să încerce să obţină un job în investment banking, o industrie atât de râvnită şi de competitivă.
    „Am absolvit (universitatea – n.red.) în anul 2010, care din perspectiva pieţei muncii a fost probabil cel mai stringent an din timpul crizei.” A obţinut însă, „în cele din urmă”, un internship de 10 săp­tă­mâni la Nomura, o bancă de investiţii japoneză care la momentul acela achiziţionase de puţin timp portofoliul din Europa şi Asia rămas în urmă falimentului Lehman Brothers. La sfârşitul celor 10 săptămâni i s-a oferit un job full time.
    „Au fost doi ani de început incredibil de interesanţi, acoperind pieţe emergente, de la Africa de Sud la Israel şi regiunea de centru şi est a Europei.” La sfârşitul lui 2012 a primit un telefon de la JPMorgan, cea mai mare bancă de investiţii din lume, şi decizia de a accepta un job aici nu a fost deloc grea.
    „Şase ani mai târziu, simt că am făcut alegerea corectă pe deplin. Este un mediu incredibil de competitiv; în general primim peste 10.000 de aplicaţii pentru 70-80 de joburi entry level anual”, spune executivul român. Prima sa poziţie în cadrul băncii a fost aceea de vice-president pentru global emerging markets – CEE origination & derivatives risk management, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Funcţia actuală a preluat-o de doar câteva luni.
    În total, au trecut 12 ani de când a plecat din România şi nu are în plan să se întoarcă prea curând, deşi nu exclude complet această posibilitate.
    „Cei 12 ani au trecut incredibil de rapid. Am plecat pentru că asta mi-am dorit din şcoala primară. A fost o chemare internă pentru o nouă experienţă, o chemare pe care nu o pot explica.” Uitându-se în urmă, spune că a avut o copilărie frumoasă şi a avut sprijinul necondiţionat al familiei în alegerile pe care le-a făcut. „România pentru mine nu a fost o experienţă tipică a tranziţiei postcomuniste. Spiritual însă, nu a fost de ajuns. Am avut constant curiozitatea să aflu ce este în plus în lume, ce este «acolo».”
    Recunoaşte că în acest moment nu urmăreşte activ varianta de a se întoarce în ţară. Singura „strigare interioară”, după cum spune el, este aceea, „poate naivă”, de a schimba ceva, cât de puţin, în bine. România de astăzi se pierde din cauza mediocrităţii care vine de la vârf, adaugă Mihai Moşneanu.
    „Cred că dacă m-aş întoarce vreodată ar fi în zona de politici publice sau chiar politică, unde sper să pot aduce puţină valoare din experienţa mea.” Spune că e mai puţin importantă poziţia – angajat sau antreprenor. În măsura în care ca angajat poţi schimba ceva, este o variantă.
    „Mama mea este angajat, tatăl meu este antreprenor. Din punctul meu de vedere, ambii au contribuit social pozitiv în România.” Ceea ce contează este modul în care îţi manifeşti etica profesională şi viziunea.
    Ultima oară a fost acasă, în România, la sfârşitul lui august, la nunta unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, care trăieşte la rândul lui la Londra: „A fost o petrecere frumoasă”.
    El este originar din Ploieşti, oraş despre care spune că „din păcate nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 12 ani”. Bucureştiul, în schimb, a devenit mult mai european: „Oamenii zâmbesc, sunt diverşi, poartă haine colorate şi merg la cafenele şi restaurante pentru că se bucură de viaţă, nu doar pentru a celebra un botez, o nuntă sau o zi de naştere”.
    În puţinul timp petrecut în ţară, i se pare îmbunătăţit şi traficul şi adaugă că poate mult mai bine nu se poate pentru o capitală, un oraş cu câteva milioane de locuitori. Recunoaşte însă că nu are experienţa navetei zilnice în România pentru o părere avizată. „În România este încă o cultură mare a jeepului, a maşinii mari ca statut sau a maşinii în general.” Cu cât oamenii sunt dispuşi să meargă mai mult pe biciclete, să ia metroul, cu atât traficul se va îmbunătăţi, crede el. În Londra, toată lumea foloseşte transportul public. Este eficient, util şi sigur. Nu există nicio exigenţă socială de a deţine o maşină. „Eu nu deţin una.”
    Cum arată o zi obişnuită în viaţa unui bancher de investiţii în Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume şi – pentru moment – capitala financiară a Europei?
    Ziua începe adesea cu alarma de la 5:15. „Mă duc la sală la un bootcamp la ora 6:00, clasă care durează o oră. Este important pentru mine să am acea oră la început de zi”, spune el. Îl ajută să se concentreze, să fie productiv şi motivat la muncă în restul zilei, după cum precizează executivul.
    Ajunge la birou în jurul orei 8. „Ştiu că poate sună a clişeu, însă nicio zi nu e la fel.” Sunt zile în care începe discutând cu clienţi şi colegi din Asia, lucrând la tranzacţii de finanţare în Orientul Mijlociu, având apoi un prânz cu un client în Londra şi teleconferinţe cu echipele din New York după amiază. Încearcă să plece de la birou pe la 18:30.
    „Niciodată nu termini ce ai de făcut, ideea e să ştii când să te poţi opri, când, din cauza oboselii, eficienţa ta scade.” Serile le petrece la cină cu prietenii, acasă cu partenerul de viaţă, citind, la operă sau la teatru. „În ultimul an, serile mi le petrec tot mai mult studiind pentru un master în relaţii internaţionale pe care îl urmez part time la Universitatea Cambridge.” O experienţă superbă la toate nivelurile, spune el.
    Timpul liber şi-l petrece şi alergând (a participat la maratoanele de la Londra şi Berlin), luându-se la întrecere cu înălţimile (a escaladat Kilimanjaro şi Aconcagua) sau călătorind. A locuit în cinci ţări şi a vizitat peste 40. Iar călătoria continuă – în carieră şi în timpul liber.

    De ce anume vă e cel mai dor din România?

    De limba română. Este o limbă minunată, pe care din păcate nu o mai vorbesc atât de des precum mi-aş dori. Viaţa mea personală este 90% în engleză; la birou, acasă, în weekenduri cu prietenii. În liceu am participat ani la rând la olimpiada naţională de limba şi literatura română. Citeam atât de mult. Îmi e dor să retrăiesc acele zile, deşi dormeam 5-6 ore maximum pe noapte. Îmi e dor de (Liviu – n.red.) Rebreanu şi de Marin Preda. Îmi este, fireşte, dor şi de mirosul cozonacilor de acasă de Crăciun, dar încerc, pe cât se poate, să fiu în România în fiecare an în perioada sărbătorilor.
    Anul acesta mă voi duce la Alba Iulia de 1 Decembrie. Este un moment solemn – curajul şi demnitatea unei generaţii au dus la Marea Unire. Este un bilanţ important pe care România ar trebui să îl aibă ca societate la centenar.
     
    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?

    De negoţul din taxi, de gropile din asfalt, de pretenţia la valoare a unora, care prin aroganţă şi-au asumat conducerea ţării.
     
    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    „Educaţia, educaţia, educaţia”, ca să îl citez pe un fost premier britanic. Totul pleacă din şcoală. Am avut o experienţă excelentă în România în cei doisprezece ani (de şcoală generală – n.red.) şi liceu, datorită profesorului minunat de matematică din gimnaziu şi profesoarei minunate de literatură română din liceu. Mi-au fost mentori incredibili. Din păcate, asta a fost excepţia. Per ansamblu, vorbim de un sistem corupt, în care mediocritatea, spoiala şi aparenţa iau locul performanţei, efortului şi onestităţii. Clasa politică a facilitat această constantă degradare a societăţii.
    E modul prin care poţi continua să controlezi un sistem.
    Este, fireşte, nevoie de drumuri mai bune, de mai puţină „cârpeală” în tot ceea ce se face, dar toate acestea vin din şcoală, din educaţie, din modul în care fiecare dintre noi acţionează când nimeni nu se uită. Aceasta este adevărata măsură a demnităţii unei societăţi. 

  • Omer Tetik, director general Banca Transilvania: “Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază” – VIDEO

    Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază. Sunt mulţi CEO sau alţi executivi care au provocări, temeri, probleme similare, dar pe de altă parte optimismul este foarte important, pentru că toţi cei care au ajuns aici nu au ajuns plângând, au ajuns făcând lucruri, mergând mai departe şi asta încurajează mai mult. Am o echipă excepţională, când am lansat primul card de credit de loialitate din România, care a devenit un brand în sine, card Avantaj, când am făcut prima achiziţie şi integrare în Volksbank, în ciuda recomandărilor de la consultanţi că nu se poate integra atât de repede. Sunt multe momente împreună care mă fac să mă simt bine, nu neapărat un singur eveniment. Omer Tetik încearcă să devină un soţ cât mai implicat, un tată fericit a trei copii. Avem câteva hobbyuri, dar din păcate nu am timp să aloc. Îmi place să ascult muzică, să mixez muzică. Sfaturi pentru viitorii antreprenori să fie tenace, este foarte important să nu renunţi. Dacă renunţi uşor, înseamnă cu nu îţi acorzi şansă ţie însuţi.

  • Cum s-a schimbat mentalitatea românilor: în urmă cu numai 16 ani, a lua un credit era ceva total neobişnuit. Acum majoritatea achiziţiilor personale majore sunt finanţate de bănci

    Să iei un credit de la bancă pentru a cumpăra o casă este unul dintre cele mai fireşti lucruri în România, însă în urmă cu numai 16 ani, când a apărut primul credit ipotecar, a lua bani cu împrumut de la o instituţie financiară era ceva neobişnuit. În prezent băncile româneşti dau cu împrumut populaţiei şi companiilor credite de peste 1,3 miliarde de euro pe lună. Cine sunt oamenii care au pus umărul la construirea sistemului bancar românesc, prin ce schimbări a trecut acesta de-a lungul anilor şi ce va urma pentru băncile din România?

    Momentul cheie pentru sistemul bancar românesc a fost sfârşitul anului 1990, când s-au pus bazele unei legislaţii care să permită dezvoltarea unui sistem bancar modern după modelul occidental. Concret, acest lucru a însemnat o separare bine definită între rolul Băncii Naţionale a României (BNR) şi rolul băncilor comerciale. BNR, care până la momentul respectiv era şi un jucător comercial, a fost reorganizată, fiindu-i atribuită exclusiv responsabilitatea de a conduce politica monetară a ţării.

    Cum s-a schimbat mentalitatea românilor: în urmă cu numai 16 ani, a lua un credit era ceva total neobişnuit. Acum majoritatea achiziţiilor personale majore sunt finanţate de bănci 

  • Drumul până la credite de peste 1,3 miliarde de euro pe lună

    Cine sunt oamenii care au pus umărul la construirea sistemului bancar românesc, prin ce schimbări a trecut acesta de-a lungul anilor şi ce va urma pentru băncile din România?

    Momentul cheie pentru sistemul bancar românesc a fost sfârşitul anului 1990, când s-au pus bazele unei legislaţii care să permită dezvoltarea unui sistem bancar modern după modelul occidental. Concret, acest lucru a însemnat o separare bine definită între rolul Băncii Naţionale a României (BNR) şi rolul băncilor comerciale. BNR, care până la momentul respectiv era şi un jucător comercial, a fost reorganizată, fiindu-i atribuită exclusiv responsabilitatea de a conduce politica monetară a ţării.

    În acest moment, mai exact în 1991, începe şi istoria BCR, care este de peste două decenii cea mai mare bancă comercială din România. Banca Comercială Română a fost înfiinţată în 1991 tocmai pentru a prelua operaţiunile comerciale ale BNR, respectiv portofoliul de credite pentru industrie şi active cu o valoare totală de 273 de miliarde de lei. În primii ani, BCR a funcţionat mai mult ca o instituţie de credit orientată către companii, operaţiunile de retail începând să fie dezvoltate abia spre sfârşitul anilor ’90.

    După reorganizarea băncii centrale a urmat reorganizarea băncilor specializate, care au fost convertite în bănci comerciale universale, iar pasul următor a fost înfiinţarea băncilor cu capital local şi străin, precum şi atragerea primelor bănci străine. Primele grupuri străine care au mizat pe România au fost în principal cu capital turcesc şi grecesc. Tot în această etapă, mai exact în 1993, la Cluj, un grup de 46 de persoane fizice şi companii au fondat cu 4 milioane de dolari Banca Transilvania, cu scopul de a crea o instituţie de credit care să deservească zona Transilvaniei. Ambiţiile lor s-au dovedit a fi prea mici în comparaţie cu ce este acum Banca Transilvania – respectiv al doilea jucător ca mărime din sistemul bancar românesc şi cel mai de temut rival al BCR.

    Pariurile străinilor şi celebrele privatizări

    Un alt momentul crucial pentru sistemul banacar românesc şi care a dat configuraţia actuală a clasamentului bancar a fost absorbirea activelor sănătoase ale băncii falimentare Bancorex de către BCR, proces care a avut loc la finele anului 1999.

    Anii 2000 nu au fost mai prejos decât precedenţii, perioada fiind marcată de un val de privatizări ale băncilor mari. De departe cea mai cunoscută privatizare din România, dar şi cea mai scumpă a fost privatizarea BCR. Procesul de vânzare a BCR a început abia în 2003, când statul a vândut 25% din acţiunile BCR instituţiilor financiare internaţionale BERD şi IFC, pentru aproximativ 210 de milioane de euro, pachet pe care l-au vândut după numai trei ani, de şapte ori mai scump, grupului austriac Erste. Prin bancherul Andreas Treichl austriecii au semnat în 2005 un cec de 3,75 miliarde de euro pentru pachetul de 62% din acţiunile BCR.

    Pariul enorm făcut de Treichl pe BCR şi, implicit, pe România a făcut din vânzarea BCR cea mai mare privatizare din istoria României, dar şi a Europei Centrale. Achiziţia BCR a asigurat grupului Erste controlul unei treimi din activele bancare locale, iar după această mişcare ponderea capitalului străin în sistemul bancar românesc a ajuns la 90%.

    De altfel, şi în prezent statul român controlează mai puţin de 9% din activele bancare prin intermediul a două bănci: CEC, cea mai veche instituţie de credit din România, şi mai tânara EximBank (Banca de Export-Import a României). În ultimii 25 de ani statul a tot pierdut teren în piaţa bancară, în condiţiile în care nu a avut forţa de a susţine băncile din portofoliu asemenea investitorilor străini. Mai mult, CEC, cea mai mare bancă a statului, nu a mai primit capital de la stat din decembrie 2006 din cauza restricţiilor privind schemele de ajutor impuse de Comisia Europeană, capitalizarea băncii fiind făcută cu o parte din profiturile anuale obţinute. Rezultatul a fost ieşirea CEC din top trei bănci locale şi alunecarea până pe poziţia a şaptea la finalul anului 2017.

    Achiziţiile străinilor în sistemul bancar românesc au dus implicit la restrângerea numărului de actori din piaţă. Dacă în 1998, de exemplu, BNR număra 42 de bănci, în 2017 numărul jucătorilor bancari a scăzut la 35, o cifră considerată de specialişti încă mare pentru dimensiunea economiei româneşti. Puţine branduri de renume în anii ‘90 au reuşit să reziste în piaţă. Din cele 42 de branduri bancare din 1998 doar 10 au rămas în picioare în 2017, iar acestea sunt în principal străine.

    Criza a trecut, rănile au fost închise, iar pe masă a apărut un nou obiectiv: captarea creşterii economice

    După anii grei din perioada crizei în care businessul principal a fost lăsat deoparte, concentrarea fiind curăţarea bilanţurilor, băncile locale se bucură în prezent din nou de o perioadă de creştere. Captarea unei cote cât mai mari din actuala creştere economică şi implicit a profitabilităţii bancare reprezintă principalul obiectiv al tuturor băncilor.

    Creşterile de salarii au creat optimism şi încredere în rândul populaţiei, iar efectul vizibil de la nivelul sistemului bancar a fost revenirea clienţilor în sucursale pentru a luat credite de consum, carduri şi mai ales împrumuturi ipotecare. Câştigătorul: sistemul bancar care este premiantul Europei la capitolul profitabilitate, cu o rentabilitate a capitalurilor (ROE – return on equity) de peste 19%. Spre comparaţie, media europeană este de sub 7%, de aproape trei ori mai redusă.

    Mai mult forţate decât de bunăvoie, băncile româneşti merg într-o nouă direcţie: digitalizarea

    Împinse de cerinţele noilor generaţii, toate băncile locale s-au văzut nevoite să facă din digitalizare o prioritate, deşi bună parte din ele încă văd tehnologia mai degrabă ca pe o ameninţare, ca pe un rival în lupta pentru clienţi. Digitalizarea este încă în fază incipientă, tehnologia fiind prezentă în sistemul bancar deocamdată în principal prin aplicaţii mobile şi câteva sucursale self-service. Servicile digitale sunt însă din ce în ce mai solicitate, în special în rândul tinerilor. Circa 7% din populaţia României cu vârsta cuprinse între 16 şi 74 de ani a utilizat anul trecut serviciile de internet banking, un progres faţă de 2016, când doar 5% din populaţie au intrat în contact cu băncile în mediul virtual, potrivit Eurostat. 

  • Misterioasa soţie de bancher care cheltuie peste 1 milion de euro pe îmbrăcăminte folosind 35 de carduri de credit

    Potrivit Daily Mail, Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii din Marea Britanie (National Crime Agency – NCA) i-a ordonat soţiei misterioase a unui bancher aflat în închisoare să explice modul în care a reuşit să menţină un stil de viaţă luxos după condamnarea soţului său. Printre extravaganţele sale se numără şi cumpărăturile de peste un milion de euro anual, timp de peste un deceniu, făcute la magazinul de articole de îmbrăcăminte de lux Harrods.

    Până acum, numele femeii şi al soţului său, precum şi al băncii pe care el a condus-o, nu au fost făcute publice, însă acest lucru se va schimba în curând.

    Soţul ”Doamnei A” , după cum este denumită generic în articolul publicat de Daily Mail, a demisionat din funcţia de preşedinte al unei băncii din afara Spaţiului Economic European în 2015. A fost condamnat de mai multe ori la rând pentru fraudă şi delapidare, este obligat să plătească 39 de milioane de dolari băncii pe care a condus-o şi trebuie să ducă la capăt o sentinţă de 15 ani de închisoare. Salariul oficial al soţului doamnei A era cuprins între 25.000 de euro şi peste 61.000 de euro, dar averea lui era evaluată la peste 63 de milioane de euro.

    În afară de proprietăţile din Regatul Unit, femeia se bucură şi de folosirea unui avion particular, bea vinuri scumpe şi cheltuie peste 170.000 de euro pe bijuterii într-un singur an. Între 2010 şi 2016, a cheltuit peste 18 milioane de euro pe obiecte de lux dintr-un magazin folosind 35 de carduri de credit eliberate unor membri ai familiei sale, de către banca  al cărei preşedinte a fost soţul ei. Doamna A deţine în prezent cel puţin o casă în Londra, în valoare de 8,5 milioane de euro.

    NCA nu înţelege de unde soţia bancherului are atât de mulţi bani, în contextul în care  ea pretinde că ar fi câştigat banii lucrând ca bancher comercial. Dacă nu va putea explica sursa averii, proprietăţile sale ar putea fi confiscate.

    Curtea Supremă a respins recent solicitările soţiei de renunţare la investigaţii şi, de asemenea, a respins un ordin de anonimitate care prevenea identificarea cuplului, dar şi ţara aflată în afara Spaţiului Economic European unde a lucrat soţul său, precum şi numele băncii pe care el a condus-o.

    Judecătorul Curţii Supreme a concluzionat că identificarea doamnei A şi a soţului său reprezintă chestiuni care ţin de interesul public astfel că ordinul de anonimitate îşi va pierde valabilitatea până la data de 10 octombrie.
     

  • Creditul neguvernamental din august, aproape 245 miliarde lei, după o creştere de 0,7% faţă de iulie

    Creditul în lei s-a majorat cu 0,7% (0,4% în termeni reali), până la 160 de miliarde de lei, iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,3%), până la 84,87 miliarde de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR oferă, din nou, lichiditate pieţei pentru a opri creşterea ROBOR: peste 6,15 miliarde lei

    Operaţiunea repo, care reprezintă o tranzacţie reversibilă, destinată injectării de lichiditate, în cadrul căreia BNR cumpără de la instituţiile de credit active, eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei, nu i-a luat prin surprindere pe econonomişti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări importante pentru români: De acum veţi putea face credit fără dobândă, garantat de stat, fără condiţii. Cum puteţi lua banii

    Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.
     
    „(…) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (…) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (…) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.
     
    De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.
     
    Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.
     
    Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.
     
    „(…) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (…) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat”, se arată în textul de lege.
     

  • Veşti bune pentru persoanele fără venituri stabile cu vârste cuprinse între 26 şi 55 de ani: Vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat

    Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.

    „(…) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (…) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (…) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.
     
    De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.
     
    Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.
    Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.
     
    „(…) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (…) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat”, se arată în textul de lege.
     

  • Opinie Vlad Năstase – consultant financiar şi CEO Concilium Consulting: “Arta negocierii cu o bancă”

    Pornind de la premisa că firma este bancabilă, în criteriile de selecţie pentru alegerea băncii este bine să fie luate în calcul câteva aspecte esenţiale.

     Prima opţiune referitoare la alegerea băncii ar trebui să fie exact cea cu care firma îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor, întrucât există deja un istoric. Dar de cele mai multe ori se alege banca ce are potenţial finanţator luând în considerare: valoarea tichetului de finanţat vs. profilul băncii; industria în care activează clientul vs. industrii/modele de business preferate de bancă (să aibă personal specializat care să înţeleagă mai uşor businessul şi produse specializate industriei / pricing competitiv); localizarea clientului în raport cu banca (ne referim aici la proximitate şi întelegerea zonei/regiunii dacă vorbim de firme din ţară); apetitul de creditare „real” al băncii; complexitatea produselor oferite de bancă vs. nevoile/cerinţele modelului de business.

     Din ce în ce mai mulţi antreprenori, în special cei care au putere de negociere în relaţia cu banca, refuză să mai semneze bilete la ordin avalizate sau contracte de fidejusiune. Băncile o cer. Care este limita unei „garanţii de confort” din partea băncii? Cât de utilă este ea în realitate?

    Prin aceste instrumente suplimentare de garantare băncile urmăresc, în special, să obţină „angajamentul” antreprenorului faţă de business şi faţă de relaţia cu banca. În practică, însă, în cazul nefericit al unei executări sau insolvenţe, prea puţin se recuperează din averea personală a antreprenorului. Aşadar, acest tip de garantare nu urmăreşte neapărat creşterea gradului de acoperire cu garanţii a creditului, ci obţinerea pe termen lung a unei „mize personale” din partea antreprenorului care poate influenţa direct performanţa financiară a companiei creditate. Oricum, să nu uităm că băncile ar trebui să crediteze firme în special pe baza situaţiilor financiare şi a modelului de business, prin urmare, o posibilă soluţie de mitigare a acestor solicitări de bilete la ordin sau fidejusiuni personale poate constitui o negociere cu banca a indicatorilor de performanţă pe care afacerea trebuie să îi atingă şi eventuale condiţii sau consecinţe în cazul în care nu se întâmplă.

     Băncile vor să vadă şi să înţeleagă ce finanţează, având în vedere că perioada de criză le-a schimbat abordarea flexibilă faţă de acordarea creditelor. Un business plan este de foarte multe ori extrem de util, prezentarea unei viziuni coerente crescând şansele de creditare.

     Calitatea şi claritatea documentaţiei contractuale sunt, de asemenea, importante. Puterea de negociere a clientului este considerată în general a fi destul de limitată. Care sunt elementele cheie care trebuie urmărite? Companiile care au credite la mai multe bănci, în special, ar trebui să urmărească cum şi în ce măsură colateralele care sunt aduse în garanţie sunt alocate afacerii sau liniei de business care este creditată şi, de asemenea, în ce măsură gradul de acoperire cu colaterale a creditului este corect din punctul de vedere al proporţionalităţii cu valoarea creditului.

    Cazurile în care banca impune o creştere a dobânzii ca măsură de „penalitate” sunt în general clare în contractul de credit, însă şi antreprenorul, la rândul său, ar trebui să negocieze ca aceste majorări de dobândă să fie limitate în timp doar pentru perioada în care firma încalcă sau nu respectă indicatorii sau clauzele care au dus la creşterea dobânzii. 

     Verificarea periodică a celor mai bune oferte din piaţă, în acord cu modelul şi segmentul din care faci parte. Firmele care înregistrează o activitate de lungă durată în raport cu o anumită bancă ar trebui să analizeze în mod constant în ce măsură  actualul model de business ar fi în continuare potrivit. Totul, în contextul în care băncile îşi schimbă periodic focusul, iar ofertele sunt reactualizate.

     Modelul şi procentele de garantare a creditelor în relaţia cu banca, trebuie revizitate periodic, în funcţie de evoluţia businessului.
     Este bine de ţinut cont că, în general, băncile înregistrează fluctuaţii de personal în zona de front office. De aceea, este indicat ca impactul „relaţiei umane” faţă de afacerea antreprenorului să fie diminuat pe cât de mult posibil. 

     Companiile „premium” sunt deseori tratate preferenţial, de aceea o ofertă primită de la o altă bancă poate deveni un factor de presiune şi un motiv de negociere cu actuala bancă.  

     Imaginea face cât o mie de cuvinte. Termenii si condiţiile ofertate de bancă depind de calitatea proiectului, dar şi de modalitatea în care acesta este prezentat. Astfel, o abordare eficientă poate să crească şansele obţinerii unei finanţări/refinanţări, iar costurile şi condiţiile obţinute să fie mult mai avantajoase.

     Definirea şi cuantificarea costului de oportunitate. Evaluarea realistă a situaţiei în care se află compania, respectiv posibilitatea obţinerii doar a unei finanţări sau a negocierii celor mai bune condiţii de finanţare, este, de asemenea, extrem de importantă. Câteodată costurile de finanţare nu sunt neapărat factorul decisiv, însă cele prea mari sunt doar o soluţie salvatoare de moment care, dacă nu este gestionată atent, poate să ducă pe termen scurt sau mediu la situaţii dificile şi, în loc să rezolve, complică situaţia.

     Nu te duce la bancă abia atunci când ajungi în criză!  În cazul în care afacerea ta începe să aibă dificultăţi, o abordare proactivă în relaţia cu banca ar fi extrem de utilă. Afacerea se poate salva şi cu ajutorul băncii, care este direct interesată să îşi „protejeze” investiţia. Dacă ajungi, însă, prea târziu, este posibil să nu mai găseşti în bancă un partener constructiv de discuţie, iar şansele de salvare a afacerii să devină limitate, în condiţiile în care principala preocupare a băncii nu va mai fi sprijinirea afacerii, ci recuperarea banilor creditaţi.