Tag: cost

  • Reducere record a costului creditului pentru un bucureştean: aproape 39.000 euro şterşi din efortul de plată prin negocieri cu banca

    Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a soluţionat cel mai important caz din punct de vedere valoric, un client din Bucureşti obţinând o reducere  de aproape 39.000 euro a costului creditului în urma negocierii cu banca.

    Astfel, prin procedura desfăşurată în cadrul CSALB, consumatorului i-a fost anulată perceperea pe viitor a comisionului de administrare, în cuantum de 35.000 de euro, plus restituirea comisionului de acordare a creditului, în valoare de 3.770 de euro.

    Astfel, costul creditului pentru acest consumator a scăzut cu 38.770 de euro.

    Reducere record a costului creditului pentru un bucureştean: aproape 39.000 euro şterşi din efortul de plată prin negocieri cu banca

  • Operatorul low-cost Ryanair a anunţat o nouă promoţie. Unde veţi putea zbura iarna aceasta cu preţuri care pornesc de la 35 de lei

    Operatorul low-cost Ryanair a anunţat astăzi (13 noiembrie) o nouă reducere, cu tarife care poresc de la 7,99 euro pentru călătorii efectuate în intervalul noiembrie 2018 – martie 2019. Biletele pot fi cumpărate la aceste preţuri până la miezul nopţii astăzi.

    Reducerea anunţată vine în contextul în care de la începutul lunii noiembrie au intrat în vigoare politicile controversate ale operatorilor low-cost Ryanair şi Wizz Air în legătură cu taxarea bagajelor de mână.

    Astfel, Ryanair reduce dimensiunea bagajului de mână gratuit permis în cabină cu două treimi. Doar cei care au plătit în plus pentru îmbarcare prioritară pot să aducă cu ei două bagaje gratuite în cabină, precum şi cei care au plătit suplimentar pentru un al doilea bagaj.

    Cei care au plătit tariful de bază pot aduce în cabina avionului doar un bagaj de mână – care nu este mai mare decât o geantă de laptop.

    Cei care vor să aducă bagaje mai mari trebuie să plătească astfel în jur de 40 de lei atunci când fac rezervarea sau circa 50 de lei, dacă iau decizia bagajelor suplimentare cu până la 40 de minute înainte de îmbarcare.

    Cei care au plătit pentru Priority Boarding au posibilitatea să aducă un bagaj suplimentar care costă 30 de lei la momentul rezervării sau în jur de 40 de lei dacă acesta este adăugat după rezervare. Ryanair permite însă doar pentru 95 de clienţi să achiziţioneze opţiunea de îmbarcare prioritară.

    Bagajul de mână mai mare trebuie depus pentru depozitarea în cală, potrivit dailystar.

    Bagajul mic nu trebuie să depăşească dimensiunile de 40cm X 20cm X 25cm. Cel de al doilea bagaj nu trebuie să aibă mai mult de 10 kg şi nu trebuie să fie mai mare de 55 cm X 40 cm X 20 cm. Bagajele mai mari vor fi taxate la îmbarcare cu 125 de lei.

    Reprezentanţii Ryanair au declarat pentru publicaţia britanică Dailystar că schimbă politica de bagaje pentru a grăbi procesul de îmbarcare. ”Noua politică va grăbi procesul de îmbarcare şi va reduce din întârzierile de zboruri. 60% dintre clienţi nu vor fi afectaţi de aceste schimbări şi ne aşteptăm ca ceilalţi 40% să aleagă fie opţiunea de priority boarding, fie să aleagă călătoriile cu bagajul de mână mică, aşa cum se întâmplă de altfel cu circa 30% dintre pasagerii de astăzi.”

    Totuşi, transportatorii de tip low-cost Wizz Air şi Ryanair au fost reclamaţi la Consiliul Concurenţei, în urma modificărilor aduse politicii de bagaje. Sesizarea a fost făcută de Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor pasagerilor din România care acuză cele două companii că au încercat astfel să disimuleze majorarea preţurilor.

  • Bani sunt, dar ce să facem cu ei, unde să-i investim?

    Companiile româneşti care o duc bine trăiesc din comenzile multinaţionalelor, care sunt principalii clienţi – Aramis Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România şi cel mai mare exportator român, are ca principal şi unic client Ikea; dacă pică acest contract, pică exporturi de 250 de milioane de euro – sau din comerţ şi retail, dacă au avut şansa să se poziţioneze bine.
    Dan Sărmăsan, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba Iulia, a spus la conferinţa ZF „România, 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business”: „Acum 18 ani era o avalanşă de forţă de muncă, însă era o şansă mică de a accesa capital, nu era ofertă pentru a face business. Primul credit pe care l-am luat, cu 120% dobândă, a fost în anul 2000. Atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, stăteau la poarta fabricii 50-60 de oameni ca să-şi găsească un loc de muncă. Acum avalanşa de capital este uriaşă, întinzi mâna şi ai luat banii, important e să ştii ce să faci cu ei, să ştii să-i investeşti şi să ai în spate oameni care să te susţină. Fără o echipă bună, nu faci faţă.”
    Ce ironie! Înainte aveai oameni, dar nu aveai capital, deci businessul mergea greu, acum ai capital, dar nu ai oameni. Foarte mulţi antreprenori români care au reuşit să aibă succes cu firma şi brandul lor până acum fac paşi laterali şi îşi investesc surplusul de capital în businessuri mai simple, de active imobiliare sau financiare. Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, este investitor în imobiliare, face blocuri alături de alţi parteneri.
    Fraţii Pavăl, cei care au reuşit să facă din Dedeman un business de 1,2 miliarde de euro pe an, cu un profit de peste 200 de milioane de euro, îşi investesc banii cumpărând birouri (pe complexul The Bridge din Capitală au dat în jur de 160 de milioane de euro) sau pe bursă, fiind unii dintre cei mai mari investitori români.
    Niciunul dintre ei, care au linii deschise de credit la orice oră, nu s-a dus peste hotare.
    Faptul că piaţa este plină de bani, faptul că nu sunt proiecte de investiţii suficiente se vede şi în raportul dintre creditele bancare şi depozitele bancare, raport care a ajuns undeva la 80%. În perioada de boom economic, raportul era de 120%, ceea ce arăta că România atrăgea capital. În acest moment, prin acest raport subunitar, România are un excedent de economisire, care nu-şi găseşte contrapartida în business.
    Afacerile care încep acum sau cele care sunt mici şi mijlocii trăiesc din banii acţionarilor şi din banii furnizorilor, adică din cei mai scumpi bani. Asta arată că foarte mulţi nu au o idee clară de business, că nu ar şti ce să facă cu banii, dacă i-ar avea.
    Multe companii şi mulţi antreprenori încep să simtă că în România au ajuns la o limită, că piaţa a atins un nivel de unde este mai greu să creşti, iar viitorul înseamnă fie stagnare, fie vânzarea businessului, fie ieşirea pe pieţele externe, dar unde nu au expertiză şi nici dorinţă.
    Polonezii şi ungurii au ieşit din piaţa proprie şi au venit la noi, reuşind astfel să-şi menţină ritmul de creştere a businessului. Cei care vor să iasă din corporaţii şi să devină antreprenori au în faţa ochilor businessuri mici, ceea ce până la urmă nu este rău, pentru că toţi au pornit de undeva, de la un nivel mic. Problema este că mulţi nu vor să devină mari, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, înseamnă să te zbaţi, să găseşti oameni, să găseşti pieţe, să-ţi asumi riscuri. Şi nu toată lumea vrea acest calvar.
    Ironia istoriei: atunci când dobânzile erau mari, toţi patronii, toţi antreprenorii români voiau să facă business, voiau să crească, voiau să fie în piaţă; acum, când dobânzile sunt mici şi liniile de finanţare stau la uşă, nimeni nu prea mai are chef să-şi asume noi riscuri.
    Şi pentru că nu ar şti ce să facă cu banii.
    Într-un clasament al celor mai profitabile sectoare din Europa de Sud-Est, pe primul loc se află industria chimică, cu o marjă de profit de 20%, industria cauciucului cu 13%, industria farma cu 10%, telecomunicaţiile cu 7% sau industria de petrol şi gaze naturale cu 6%. Dacă ne uităm la acest top, SEE 100, vedem că primele cinci domenii, ca marjă de profit, nu sunt extrem de apetisante pentru marea majoritate a antreprenorilor.
    În aceste domenii, îţi trebuie mult mai mult decât să faci prăjituri sau să trimiţi felicitări.

  • Decizia SURPRIZĂ a operatorilor low-cost de zbor care intră în vigoare astăzi. Pentru ce vor trebui să plătească în plus pasagerii Ryanair sau Wizz Air

    De astăzi intră în vigoare politicile controversate ale operatorilor low-cost Ryanair şi Wizz Air în legătură cu taxarea bagajelor de mână.

    Astfel, Ryanair reduce dimensiunea bagajului de mână gratuit permis în cabină cu două treimi. De astăzi, doar cei care au plătit în plus pentru îmbarcare prioritară pot să aducă cu ei două bagaje gratuite în cabină, precum şi cei care au plătit suplimentar pentru un al doilea bagaj.

    Cei care au plătit tariful de bază pot aduce în cabina avionului doar un bagaj de mână – care nu este mai mare decât o geantă de laptop.

    Cei care vor să aducă bagaje mai mari trebuie să plătească astfel în jur de 40 de lei atunci când fac rezervarea sau circa 50 de lei, dacă iau decizia bagajelor suplimentare cu până la 40 de minute înainte de îmbarcare.

    Cei care au plătit pentru Priority Boarding au posibilitatea să aducă un bagaj suplimentar care costă 30 de lei la momentul rezervării sau în jur de 40 de lei dacă acesta este adăugat după rezervare. Ryanair permite însă doar pentru 95 de clienţi să achiziţioneze opţiunea de îmbarcare prioritară.

    Bagajul de mână mai mare trebuie depus pentru depozitarea în cală, potrivit dailystar.

    Bagajul mic nu trebuie să depăşească dimensiunile de 40cm X 20cm X 25cm. Cel de al doilea bagaj nu trebuie să aibă mai mult de 10 kg şi nu trebuie să fie mai mare de 55 cm X 40 cm X 20 cm. Bagajele mai mari vor fi taxate la îmbarcare cu 125 de lei.

    Noua politica în ceea ce priveşte bagajele la Wizz Air este asemănănătoare Ryanair, dar preţurile şi dimensiunile bagajelor sunt diferite. Clienţii care nu beneficiază de îmbarcare prioritară pot să ia cu ei un bagaj de mici dimensiuni în cabină gratuit care să cântărească până în 10 kg şi să fie mai mic de 55m X 40cm X 23cm; precum şi un bagaj mai mic de până la 40cm X 30cm X 20cm.

    Orice bagaj mai mare de atât trebuie să fie depozitat la cală, dar acest lucru nu va fi gratuit – dacă bagajul va cântări mai puţin de 10 kg, acest lucru va costa cel puţin 30 de lei (mai mult în vârf de sezon).

    Clienţii care au plătit cel puţin 20 de lei pentru Wizz Priority nu vor vedea nicio schimbare. Wizz Priority costă între 20 de lei şi 65 de lei dacă opţiunea este adăugată rezervării făcute online sau la telefon sau în jur de 110 lei la aeroport.

    Depozitarea bagajului fără opţiunea de priority boarding costă între 30 şi circa 55 de lei.

    Reprezentanţii Ryanair au declarat pentru publicaţia britanică Dailystar că schimbă politica de bagaje pentru a grăbi procesul de îmbarcare. ”Noua politică va grăbi procesul de îmbarcare şi va reduce din întârzierile de zboruri. 60% dintre clienţi nu vor fi afectaţi de aceste schimbări şi ne aşteptăm ca ceilalţi 40% să aleagă fie opţiunea de priority boarding, fie să aleagă călătoriile cu bagajul de mână mică, aşa cum se întâmplă de altfel cu circa 30% dintre pasagerii de astăzi.”

     

  • A patra zi de creştere consecutivă pentru ROBOR la 3 luni, indicii la 6 şi 9 luni la maximele anului

    Cel mai ridicat nivel al indicelui ROBOR la 3 luni din acest an a fost de 3,47%, în săptămâna 30 iulie – 3 august.

    Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,56%, maximul anului, de la 3,52%, iar cel la 9 luni a crescut la 3,61%, maximul anului, de la 3,58%.

    Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,65%, de la 3,63%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Nu este loc de creşteri când productivitatea muncii este de 5 ori mai mare în România decât costul minim salarial, iar ocuparea a crescut puternic?

    Date fiind realităţile economiei româneşti – migraţia masivă a forţei de muncă, în special din regiunile mai puţin dezvoltate, deficitul de forţă de muncă, respectiv remunerarea relativ redusă a salariaţilor ca pondere în valoarea adăugată brută, costul factorilor (39,8% în 2017, comparativ cu 53% media UE, 57% în Germania, 52% în Ungaria 50% în Bulgaria sau 44% în Polonia) –, este evident că nu mai trebuie să privim forţa de muncă doar din perspectiva costurilor salariale. Salariul nu este doar un cost pentru firmă, ci şi un venit pentru cei angajaţi, iar majorările salariale nu doar că diminuează dezechilibrul dintre capital şi muncă la formarea valorii adăugate brute din economie, dar constituie şi o modalitate eficientă de stimulare a inserţiei pe piaţa muncii. În acest context, creşterea salariului minim nu constituie o calamitate pentru firme, ci o modalitate prin care acestea ar putea să atragă forţă de muncă în vederea dezvoltării afacerilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • SURPRIZE aniversare de la Ryanair. Unde puteţi călători cu 9,99 euro

    „În această iarnă, clienţii din Banat, dar şi oaspeţii, pot acum să aleagă din 2 rute către Bucureşti şi Milano Bergamo şi să se aştepte la noi îmbunătăţiri. Pentru a sărbători transportarea unui milion de clienţi care au călătorit de pe/către Aeroportul Internaţional Timişoara, scoatem la vânzare locuri din Timişoara la tarife de la 9,99€ pentru călătorii în perioada noiembrie – decembrie. Această ofertă este disponibilă penru rezervări până la miezul nopţii, Duminică, 14 octombrie”, a spus Denis Barabas, Deputy Manager CEE & Balkans, Ryanair.

    Mihai Şerban Cotabitiu a fost clientul 1,000,000 al Ryanair care a călătorit către Timişoara cu serviciul Ryanair din Milano Bergamo, parte a programului Iarna 2018 Timişoara, care mai include şi ruta internă către Bucureşti care se bucură de un grad mediu de încărcare de 99%. Cele două rute din Timişoara vor susţine peste 200 de locuri de muncă* şi vor aduce peste 350,000 de clienţi pe an pentru Aeroportul Internaţional Timişoara.

    “Parteneriatul pe care Aeroportul Internaţional Timişoara îl are cu compania Ryanair este unul solid. Locuitorii din regiunea de vest a României şi cei din zonele de frontieră din Serbia şi Ungaria pot zbura cu tarife mici spre Bucureşti şi Bergamo. Suntem bucuroşi că astăzi, după doi ani de operare pe Aeroportul Timişoara, sărbătorim împreună 1 milion de pasageri transportaţi. Le mulţumim partenerilor noştri pentru încredere şi sperăm ca în curând să deschidă noi rute spre alte destinaţii”, a spus Daniel Idolu, Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara .

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • C&W Echinox: Companiile din Bucureşti au un cost lunar de ocupare a spaţiilor de birouri cuprins între 175 şi 500 de euro per angajat

    Analiza ţine cont de costurile cu chiria, taxa pentru servicii (service charge), costurile operaţionale (apă, electricitate, internet, consumabile, curăţenie, servicii de recepţie), dar şi de costurile cu amenajarea şi mobilarea spaţiului, amortizate într-o perioadă de cinci ani – durata medie a unui contract de închiriere în piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti.

    Rezultatul este influenţat, de asemenea, de densitatea din cadrul spaţiilor de birouri, majoritatea companiilor alocând între 8 şi 12 metri pătraţi pentru fiecare angajat, suprafaţă care include şi cota din spaţiile comune ale biroului închiriat, precum sălile de conferinţă, bucătăria sau recepţia.

    Cele mai importante costuri sunt cele cu chiria netă efectivă, care pot varia în intervalul 8 – 17,5 euro/ mp/ lună, urmate de costurile de amenajare şi mobilare, care variază între 300 şi 750 de euro / mp, reprezentând un cost de amortizare lunară cuprins între 5 şi 12,5 euro/ mp.

    Ţinând cont de aceşti parametri, costurile de ocupare a spaţiilor per angajat pornesc de la circa 175 – 180 de euro/ lună în zone precum Sud, Est sau Pipera Nord şi pot chiar depăşi pragul de 500 de euro/ lună pentru angajaţii care lucrează în CBD (Piaţa Victoriei – Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle). În zona CBD sunt cele mai mari chirii din Bucureşti, iar companiile fac investiţii majore pentru confortul angajaţilor, alocând bugete consistente pentru amenajare şi spaţii mai generoase pentru fiecare staţie de lucru.

    „Modul de ocupare al birourilor este în proces de transformare în pieţele vestice, unde spaţiile de coworking sunt în plin avânt. În condiţiile în care operatorii spaţiilor de coworking devin din ce în ce mai activi şi în Bucureşti, credem că o parte din companiile locale vor analiza varianta diversificării portofoliului imobiliar prin relocarea unor departamente care au nevoie de flexibilitate şi acces la o platformă extinsă de networking în aceste spaţii alternative. Principalele lor avantaje sunt legate de flexibilitatea contractelor şi de acoperirea tuturor serviciilor printr-o singură taxă, facilitând totodată comunicarea şi schimbul de experienţă ȋntre angajaţi din domenii diverse şi conexe. Această etapă face parte din maturizarea şi diversificarea pieţei, care se va adapta la cerinţele şi valorile noilor generaţii de angajaţi,” spune Mădălina Cojocaru, partner, office agency, Cushman & Wakefield Echinox:

  • Sfârşit de cursă: Unul dintre cei mai mari operatori low-cost din lume intră în faliment

    Primera Air – operatorul low-cost care a şocat toată piaţa la începutul anului când a anunţat tarife de 99 de dolari între SUA şi Europa – declară intrarea în faliment şi întreruperea operaţiunilor, potrivit Business Insider.

    Linia aeriană, care a fost lansată în 2009 iniţial doar pentru pachete turistice, a anunţat în 2017 că va lansa zboruri către America de Nord, sub 100 de dolari fiecare.

    Primele rute, între aeroportul Stansted din Londra şi oraşe precum New York, Boston, Washington şi Toronto au început în această primăvară, în contextul în care linia aeriană a intrat în luptă cu operatorii low-cost trans-altantici cu experienţă pe piaţă.

    Într-un mesaj intern care a ajuns astăzi în spaţiul public, Anders Ludvigsson, directorul de operaţiuni al Primera, a anunţat planurile companiei de a intrat în faliment în data de 2 octombrie.

    Mesajul lui Ludvigsson a început cu aranjamentele de călătorie ce ar fi făcute pentru membrii echipajelor aflaţi în deplasări, sugerând că operatorul aerian va înceta imediat operaţiunile – forţând pasagerii să îşi găsească alte curse.

    Primera a confirmat pentru Business Insider planurile de intrare în faliment. În ultimele luni, compania s-a confruntat cu o serie de probleme, pe care nu le-a putut gestiona în acelaşi timp cu noile programe implementate.

    Airbus a întârziat cu livrarea unei aeronave A321neo, ceea ce a dus la dificultăţi operaţionale, precum întârzieri şi anulări.

    Clienţii şi-au exprimat nemulţumirile din ce în ce mai vocal faţă de performanţele companiei, lansând regulat asalturi prin intermediul social media la adresa companiei.

    Pentru a putea face faţă fluxului de călătorii, Primera a externalizat o parte din curse şi a contractat membrii ai echipajului prin contracte de colaborare, ceea ce a reprezentat un cost suplimentar.

    În e-mailul care a ajuns în presă, Ludgvisson ar fi sugerat că aceste costuri provenite din externalizare au fost mult prea ridicate pentru a putea fi acoperite de Primera.

     

     

  • Indicele ROBOR la 3 luni a crescut uşor miercuri, la 3,15%

    Acest indice nu a mai fost la nivelul de 3,15% din data de 6 septembrie, după ce la 5 septembrie a fost de 3,18% şi a fost urmat de o scădere la 3,12%, la data de 7 septembrie.

    În schimb, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a stagnat miercuri, pentru a doua zi, la nivelul de 3,38%, după ce a crescut vineri de la 3,36% cât a fost joi. Acesta n-a mai atins acest nivel din datele de 5 septembrie şi 6 septembrie, când a fost în scădere de la 3,40%, nivel înregistrat la data de 4 septembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro