Tag: corina cretu

  • Ponta: România poate obţine un portofoliu mai important propunând o femeie comisar european

    “Prima opţiune a României este agricultura pentru domnul Cioloş. De altfel, domnul Cioloş mi-a spus foarte clar că ideea este să fie comisar la agricultură, nu la cine ştie ce alt domeniu pe care nu-l cunoaşte”, a declarat Victor Ponta la Palatul Victoria.

    Întrebat de ziarişti dacă a doua propunere este europarlamentara Corina Creţu, aşa cum a transmis în cursul zilei de sâmbătă agenţia Mediafax, Ponta a răspuns: “Nu vă pot confirma dintr-un motiv foarte simplu: în momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea. Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie – de altfel se discută acest lucru pe plan european – despre faptul că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că altfel Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi. Asta vă pot confirma”.

    Noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urmează să-şi selecteze comisarii pe baza propunerilor făcute de statele membre UE şi va face publică săptămâna viitoare componenţa noii Comisii Europene.

    Premierul a confirmat însă că a doua propunere din partea României este o femeie. “Categoric este o femeie, pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, e adevărat. Dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri, pentru că nu cred că se procedează în acest fel. Iar, de altfel, nu aş fi dat aceste detalii până săptămâna viitoare, când urmează să anunţe domnul Juncker, dacă domnul Băsescu nu se trezea vorbind cum s-a trezit astăzi”.

    Referirea premierului vizează o declaraţie de sâmbătă a preşedintelui Traian Băsescu, care a reclamat că nu a fost informat de faptul că România are două propuneri de comisari europeni în loc de una şi că a aflat acest lucru abia la Bruxelles, cu prilejul lucrărilor Consiliului European.

  • Nicolae Palfi, Octavian Creţu (Romaqua) şi Nelu Iordache ar fi printre cei şantajaţi de Voiculescu – surse

     Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, ar fi – potrivit unor surse judiciare – doi dintre oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

    Surse judiciare au declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, că Palfi şi Creţu, care controlează grupul Romaqaua, ar fi doi dintre cei trei oameni de afaceri pe care, potrivit procurorilor anticorupţie, i-ar fi şantajat Voiculescu.

    La ieşirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, Dan Voiculescu a menţionat numele lui Palfi, având însă dubii cu privire la corectitudinea acestuia şi adresându-i-se, pentru lămuriri, avocatului său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creţu, Visa: Statul încasează sub 10% din TVA la hoteluri, jocuri de noroc şi activităţi sportive

     “Am determinat câteva sectoare în care încasările din TVA sunt mult sub media de 44%. Aceste şapte sectoare înregistrează 80% necolectare. Introducerea unor facilităţi fiscale prin acordarea unei reduceri cu 3-5 puncte procentuale la TVA pentru plata cu cardul ar putea aduce încasări suplimentare pentru că omul va fi tentat să plătească mai puţin şi va utiliza cardul. Cred că putem convinge Comisia Europeană că o reducere de TVA de 3-5 puncte pentru plata cu cardul va duce la încasări mai mari decât în prezent”, a spus Cătălin Creţu, director regional pentru România şi Croaţia al Visa Europe.

    Potrivit datelor Visa, hotelurile plătesc doar 2% din TVA de colectat, restaurantele 19% din valoarea TVA de plată, jocurile de noroc şi pariurile 3%, activităţi sportive, recreative şi distractive – 5%, activităţi asociate diverse – 8%, reparaţii calculatoare, articole personale de uz caznic – 44% şi alte servicii ( splărare şi curăţare îmbrăcăminte, coafură, servicii de înfrumuseţare) – 11%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect privind alocarea a 200.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii, supus aprobării Consiliului Local Bistriţa

     Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), a declarat, miercuri, că suma de 200.000 de lei prevăzută în bugetul local drept contribuţie la realizarea ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti “nu este una care să ne îngroape”.

    “Am prevăzut în buget 200.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Noi am finanţat în fiecare an construcţia lăcaşurilor de cult la toate bisericile din Bistriţa, indiferent de confesiune, propunerea mea a fost în fiecare an de 300.000 de lei. Anul acesta am propus suplimentar. Trebuie să ţinem seama că legea spune că finanţarea se face pe baza cererii unităţii centrale de cult. Deci ne-am putea trezi că banii pe care vrem să-i alocăm pentru bisericile din Bistriţa să fie luaţi fără să ne întrebe de unitatea centrală de cult.

    Eu cred că noi, ca bistriţeni, ca români, avem datoria să susţinem. Nu este o sumă care să ne îngroape, e vorba de 0,01 la sută din buget, nu este o sumă mare pentru bugetul municipiului nostru. Cred că merită să arătăm un semn că ne pasă ce se întâmplă acolo şi să susţinem. Sigur, zecile sau sutele de milioane de euro care se folosesc pentru acea construcţie vor veni din altă parte. Ceea ce facem noi este un gest”, a declarat primarul Ovidiu Creţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect privind alocarea a 200.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii, supus aprobării Consiliului Local Bistriţa

     Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), a declarat, miercuri, că suma de 200.000 de lei prevăzută în bugetul local drept contribuţie la realizarea ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti “nu este una care să ne îngroape”.

    “Am prevăzut în buget 200.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Noi am finanţat în fiecare an construcţia lăcaşurilor de cult la toate bisericile din Bistriţa, indiferent de confesiune, propunerea mea a fost în fiecare an de 300.000 de lei. Anul acesta am propus suplimentar. Trebuie să ţinem seama că legea spune că finanţarea se face pe baza cererii unităţii centrale de cult. Deci ne-am putea trezi că banii pe care vrem să-i alocăm pentru bisericile din Bistriţa să fie luaţi fără să ne întrebe de unitatea centrală de cult.

    Eu cred că noi, ca bistriţeni, ca români, avem datoria să susţinem. Nu este o sumă care să ne îngroape, e vorba de 0,01 la sută din buget, nu este o sumă mare pentru bugetul municipiului nostru. Cred că merită să arătăm un semn că ne pasă ce se întâmplă acolo şi să susţinem. Sigur, zecile sau sutele de milioane de euro care se folosesc pentru acea construcţie vor veni din altă parte. Ceea ce facem noi este un gest”, a declarat primarul Ovidiu Creţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contul de Yahoo al directorului SRI, George Maior, a fost spart de hackerul “Guccifer”. Ce spune purtătorul de cuvânt al SRI

     “Este vorba de un email privat vechi al domnului Maior, folosit de dinainte de a deveni director al Serviciului şi nu îl folosea decât pentru zona academică. Primea corespondenţa exclusiv pentru zona academică şi era gestionat de un asistent pentru acest scop. Se vor lua toate măsurile legale pentru asemenea situaţii, iar «Micul Guccifer» va fi o dată prins şi judecat conform legii”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

    Conform site-ului Thesmokinggun.com, lista “victimelor” celebrului hacker “Guccifer”, care a spart conturile lui Colin Powell, ale unor membri ai familiilor Bush şi Rockefeller şi ale unor oficiali ai Administraţiei Obama, este mult mai lungă decât se ştia până acum.

    “O arhivă mare de date dezvăluie faptul că incursiunilor ilegale ale lui ‘Guccifer’ i-au căzut victime şi alte înalte personalităţi atât din SUA cât şi din străinătate în ultimul an. Hackerul a accesat corespondenţa electronică, liste de contacte, înregistrări telefonice, fotografii personale şi mai multe documente financiare confidenţiale, inclusiv cărţi de credit, informaţii bancare şi documente privind investiţii”, notează Thesmokinggun.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Candidaturile lui Predoiu, Falcă şi Creţu pentru prezidenţiale, validate de Comisia de etică a PDL

     “Am validat candidaturile, urmează campania internă şi începând din 26 octombrie se desfăşoară procedura de votare pe regiuni. Prima regiune va fi cea din nordul ţării”, a explicat Daniel Buda.

    El a mai spus că până în jurul datei de 15 decembrie s-ar finaliza procedura de votare pe regiuni din interiorul PDL.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, primarul oraşului Arad, Gheroghe Falcă, şi a Simona Creţu, consilier PDL în CGMB, şi-au depus candidaturile pentru a deveni prezidenţiabilul democrat-liberalilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul secretar de Stat american Colin Powell neagă o relaţie cu Corina Creţu, după ce un hacker a publicat e-mailuri personale – presă

     Potrivit mai multor publicaţii, între care The Daily Mail, Huffington Post, New York Daily News şi postului american de televiziune Fox News, fostul general a răspuns joi unor întrebări din partea site-ului The Smoking Gun.com, afirmând că nu şi-a înşelat soţia – cu care este căsătorit de aproximativ 50 de ani – cu Creţu, în prezent europarlamentar PSD, după ce e-mailuri “de natură foarte personală” au fost făcute publice.

    Powell, în vârstă de 76 de ani, a fost nevoit să ofere clarificări despre realaţia sa cu Creţu, în vârstă de 46 de ani, după ce un hacker cunoscut ca “Guccifer” a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondenţă prin e-mail între cei doi.

    “Un trădător al patriei”, a scris hackerul pe wall-ul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Creţu în perioada 2010-2011, prin contul său pe AOL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creţu, BDT: Mulţi dealeri au mari probleme financiare

    Programul „Rabla” din acest an nu ajută piaţa deoa­rece clienţii nu sunt dispuşi să investească prea mult în achi­ziţia unui autoturism nou, pe măsură ce neîncrederea în evo­luţia economiei îi determină să păstreze cash-ul, este de părere Sorin Creţu, diretorul executiv responsabil de vânzări în cadrul Business Development Team (BDT), dealer care comercializează mărcile Ford şi Mazda.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.