Tag: coordonator

  • Omul nemţilor din publicitate

    “E mai important Dominik!”, i-a spus Felix Tătaru şefei de la PR de la GMP, când aceasta l-a anunţat că a întârziat şi că a ratat şedinţa foto. Dominik Fassl, directorul Jung von Matt, se afla la prima sa vizită în România, prilejuită de aflilierea GMP Advertising la liderul german din publicitate şi una dintre companiile independente din top trei la nivel mondial.

    „Am sudat relaţiile cu Spania şi Franţa la 40 de ani după război şi acum trebuie să ne uităm şi spre Europa Centrală şi de Est. România e o piaţă interesantă, iar Bucureştiul este al şaselea oraş din regiune ca mărime”, spune Fassl.

    Şeful Jung von Matt admite că, deşi dimensiunea pieţei este mică, agenţiile locale se bat de la egal la egal cu cele din Europa de Vest în competiţiile de profil. Piaţa locală de publicitate, estimată la circa 300 de milioane de euro anual, este de 80 de ori mai mică decât cea germană, potrivit celor doi manageri.

    „Nemţii cercetează de multă vreme piaţa, iar în 2009 ne-a vizitat fondatorul companiei Jung von Matt şi am decis să mergem împreună ca prieteni. Era o afiliere, dar fără să facem public parteneriatul”, povesteşte Felix Tătaru.

    „Prietenia s-a dovedit solidă, aşa că afilierea trebuia să se întâmple”, îl completează Dominik Fassl. Din 2009 până în prezent, GMP Advertising a primit pe filieră germană contul Baumax în România, pentru care a derulat punctual campanii de comunicare, unele fiind exportate şi în alte pieţe din Europa.

    Tot în ultimii cinci ani, mai mulţi creativi de la GMP s-au deplasat la Hamburg pentru a derula schimburi de experienţă: „Vom face şi schimb de bune practici şi îi vom invita la noi şi pe angajaţii de la GMP pentru a avea contact cu o altă cultură. România e o fostă ţară comunistă, creştin-ortodoxă şi cu influenţe de la statele din regiune. Vrem şi noi să ieşim din zona de confort pentru că marketingul german are limitările sale”. Jung von Matt derulează activităţi în Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia şi acum în România şi deţine şi un birou la Beijing. În regiune, operaţiunile din Cehia generează cele mai mari venituri, în timp ce România se află la polul opus. Veniturile anuale ale Jung von Matt sunt estimate la 130 de milioane de euro, din care 80 provin de pe piaţa germană.

    „Următorul pas firesc ar fi vânzarea unui pachet minoritar din societate. Vrem să rămânem independenţi şi să putem avea controlul asupra modului cum gestionăm businessul”, a declarat Felix Tătaru, menţionând că nu există un calendar stabilit în acest sens. „Am cumpărat pachete minoritare, întotdeauna sub 40%, şi de la companiile care s-au afiliat la Jung von Matt în Europa Centrală şi de Est, pentru că noi credem că spiritul antreprenorial şi cunoştinţele locale sunt esenţiale pentru orice afacere din industria publicităţii”, a spus Dominik Fassl, managing director al Jung von Matt.

    „GMP Advertising a ajuns la o maturitate şi la un nivel de dezvoltare din care, pentru a continua să crească, are nevoie de un partener alături de care să exploreze noi oportunităţi, alături de care să facă schimb de experienţă şi expertiză”, mai spune Felix Tătaru. Şeful GMP nu a precizat câţi clienţi noi va primi de la Jung von Matt în cursul anului 2014: „Uneori e suficient unul singur”.

    Acţionariatul GMP nu va suferi modificări în momentul de faţă. Agenţia GMP este deţinută în proporţie de 100% de Felix Tătaru. „În piaţa de publicitate, evaluarea costului unui pachet de 40% din acţiuni se calculează ca multiplu de EBITDA, iar 2014 nu este tocmai cel mai bun an pentru vânzare. Rezultatele din perioada de boom nu se vor mai repeta prea curând”, a mai spus Felix Tătaru. În 2005, antreprenorul a avut contact cu o agenţie elenă de publicitate, odată cu rebrandingul Cosmorom în Cosmote, când a primit o ofertă de a vinde 51%: „Acum situaţia e diferită, am păr alb şi contextul s-a schimbat. Am învăţat din trecut şi acum nu sunt nerăbdător să vând”.

    GMP Advertising a generat în 2013, cu 45 de angajaţi, o cifră de afaceri de 3,25 milioane de euro şi un profit brut de 380.000 de euro, însemnând circa jumătate din cifrelele grupului GMP, care mai cuprinde Webstyler, GMP PR, Point Public Affairs, GO Studio şi Chapter 4. GMP Advertising a fost fondată în 1998 şi are în portofoliu branduri precum Timişoreana, Petrom, Romtelecom, Arctic, Baumax, Ciucaş, Mondelez şi Volkswagen.

  • Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi

     Răzvan Băncescu a venit, marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a aduce documente în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, după ce a fost muşcat de câini, în 2 septembrie, lângă Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei.

    Întrebat dacă din 2 septembrie a fost suplimentat numărul hingherilor, Răzvan Băncescu a spus că de la trei echipaje, cât au fost până acum, s-a ajuns la 11 echipaje. Aceste echipaje au primit mandat de capturare a câinilor de pe străzi şi transportare a acestora în adăposturi.

    Băncescu a precizat că marţi ar trebui să fie pe teren toate cele 11 echipaje, care vor ridica de pe străzi câinii, în principal pe cei găsiţi în haite. În teren sunt grupate câte două maşini, însoţite de inspectori de la Direcţia de Control, aceştia având liste cu zonele în care au fost sesizate haite de câini.

    Băncescu a mai spus că luni au fost ridicaţi aproximativ 30-35 de câini, unii dintre aceştia din zonele grădiniţelor şi altor instituţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul copilului omorât de câini în Capitală: Unul din câini aparţine unui ONG

     Câinele, care a fost găsit luni, după moartea copilului, murdar de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, a spus Băncescu.

    Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

    Copilul de patru ani a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare şi pe juridic la Romtelecom: pleacă Ana Mateescu, vine Mihaela Ioniţă (Cosmote)

    Ana Mateescu, 36 de ani, avocat coordonator al activităţii de suport juridic în cadrul Romtelecom – unul dintre cei 11 membri ai echipei de conducere a companiei de comunicaţii -, a plecat din companie la data de 1 august, după o carieră de nouă ani în cadrul operatorului, au declarat pentru ZF surse de pe piaţă.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

  • Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu face o vizită oficială în SUA

     Şeful Cancelariei prezidenţiala a declarat, pentru MEDIAFAX, că în agenda întâlnirilor pe care le va avea la Washington se află “consultări cu consilieri ai preşedintelui Barack Obama şi ai vicepreşedintelui Joe Biden, cu înalţi responsabili ai Administraţiei americane pe probleme legate de stadiul implementării Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI – convenit între preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama, vecinătatea estică a NATO, Balcanii Orientali, cooperarea politico-militară în regiunea Mării Negre, situaţiile din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi Siria”.

    De asemenea, conform lui Cristian Diaconescu, vor fi discutate şi o serie de teme de “interes direct în planul cooperării strategice româno-americane, cum ar fi perspectivele militare şi de securitate din Afganistan, stadiul implementării proiectului defensiv al scutului anti-rachetă, controlul armamentelor convenţionale, primirea României în programul «Visa Waiver»”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cosmin Vasile este asociat coordonator la Zamfirescu Racoţi & Partners

     De asemenea, noua denumire reflectă şi dorinta de viitoare consolidare a ZRP prin cooptarea de noi asociaţi din rândul echipei sale de avocaţi.
    Odată cu modificarea denumirii se schimbă şi managementul societăţii prin alegerea unanimă a avocat Cosmin Vasile în funcţia de asociat coordonator.

    Născută din fuziunea a două cunoscute societăţi de avocaţi, ambele înfiinţate în anul 1995, Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) oferă servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale, fiind recomandată de anuarele internaţionale de specialitate pentru performanţele sale în diverse arii de practică, precum: litigii, arbitraj, insolvenţă, drept financiar-bancar,  drept societar / fuziuni şi achiziţii, dreptul muncii, energie şi resurse naturale, proprietate industrială, drepturi de autor, drept imobiliar, piaţa de capital, drept fiscal.

    ZRP are o echipă de 41 de avocaţi dintre care cinci asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator) şi Anca Danilescu.

     

     

  • În 2013, sunt fonduri de 572 mil. euro pentru „Prima Casă”,

    A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Brokerilor Imobiliari, desfăşurată pe 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piaţa brokerilor imobiliari 2012”. Conferinţa organizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. şi A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le deţin.

    Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%.

    Anul trecut a adus totuşi o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceştia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Conform datelor obţinute în urma studiului ”Piaţa Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitând plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

    În cadrul aceleiaşi conferinţe, Mihai Gheorghe, director al Direcţiei de Statistică a Preţurilor din cadrul I.N.S., a anunţat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menţinut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a preţurilor din 2011 în 2012.

    În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacţiilor.
    Nicolae Iancu, director al Direcţiei de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunţat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacţii, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacţionate aproape 120.000 de locuinţe.

    Asociaţia Brokerilor Imobiliari este o organizaţie autonomă, cu caracter non-guvernamental şi nepatrimonial.În numai trei ani de la lansare, asociaţia numără peste 350 de membri activi.

  • Ovidiu Ţibuleac este noul coordonator al ariei de practică Litigii şi Executări Silite la Boştină şi Asociaţii

    “Am adoptat recent o serie de măsuri organizatorice menite să flexibilizeze graniţele dintre ariile de practică pentru a ţine seama de faptul că în ultimii ani, pe fundalul schimbărilor din economica românească, a crescut şi complexitatea proiectelor şi speţelor propuse de clienţi”, spune avocatul coordonator Doru Boştină.

    Ovidiu Ţibuleac are o experienţă în domeniul asigurărilor/reasigurărilor precum şi cunoştinţe privind legislaţia fondurilor de pensii private. De asemenea, a acordat consultanţă şi asistenţă juridică în diferite domenii de specialitate de drept comercial, drept financiar fiscal şi drept civil. “În cazul în care voi considera necesar, voi întări echipa cu noi avocaţi care se înscriu în parametrii de performanţă profesională pe care doresc să-i institui de acum înainte” spune Ovidiu Ţibuleac.

    Ovidiu Ţibuleac s-a alăturat echipei Boştină şi Asociaţii în 2005 şi a devenit avocat-paterener în 2009. Anterior, a fost director general al Direcţiei Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi al Departamentului “Fond de Garantare” al aceleiaşi autorităţi (2002 – 2005), unde a participat activ la elaborarea proiectelor de acte normative care reglementează domeniul asigurărilor şi reasigurărilor în România. Între anii 1998 şi 2002 a ocupat funcţia de şef serviciu juridic în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.Boştină şi Asociaţii a avut în 2010 o cifră de afaceri de 15,71 milioane euro şi are peste 130 de avocaţi şi consultanţi.