BusinessMagazin

Tag: conditii

  • Nici bisericile nu scapă de controale. 16 biserici amendate pentru că nu îndeplineau condiţiile de siguranţă înainte de Paşte

    16 biserici fără autorizaţie de securitate la incendiu au fost amendate cu suma de 14.500 lei de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud care au controlat mai multe lăcaşuri de cult din judeţ pentru a evita apariţia unor probleme în perioada sărbătorilor de Paşte.
     
    În Bistriţa-Năsăud există peste 500 de biserici, pompierii efectuând, în ultimele zile, 54 de controale la aproape toate bisericile în care se vor oficia slujbe de Paşte.
     
    „Au fost efectuate mai multe controale la lăcaşuri de cult – biserici , având în vedere că în perioada sărbătorilor sunt frecventate de un număr mare de utilizatori. Pe timpul celor 54 de acţiuni de control au fost identificate 16 obiective fără autorizaţie de securitate la incendiu şi au fost aplicate 16 amenzi, în valoare de 14.500 lei şi 357 avertismente”, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
     

  • Educaţie aleasă pentru câini

    Numărul de câini este ceva mai mare decât cel al copiilor la San Francisco, iar stăpânii lor, dintre care mulţi nu au luxul unei curţi în care să-şi cazeze „odraslele” cu patru lăbuţe, preferă să cheltuiască bani frumoşi pe educaţia acestora ca să se asigure că se înţeleg bine cu alţi câini şi cu vecinii sau persoanele străine. Ofertanţii de programe educaţionale pentru căţei pun la dispoziţia doritorilor tot felul de cursuri de dresaj grupate pe niveluri care pot ajunge până la „doctorat”.

    Pe lângă cursuri se organizează şi evenimente pentru câini şi şedinţe cu „părinţii. „Elevii” pot participa şi la activităţi extraşcolare, cum ar fi ore de circ sau doga („dog yoga” sau yoga pentru câini). Taxele de şcolarizare se pot ridica la câteva mii de dolari pe lună, iar candidaţii trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi acceptaţi.

    O zi de şcoală poate include expunerea căţeilor la tot felul de zgomote şi peisaje pentru a-i obişnui să nu se sperie şi să stea cuminţi. Aceştia au astfel ocazia să se joace cu copiii mici, cu aspiratoare sau să se înveţe cu persoane care trec în viteză pe lângă ei pe skateboard ori cum să se poarte la restaurant.

    Pentru stăpânii care nu-şi permit să meargă zilnic cu patrupezii la şcoală există şi programe cu internat, care durează de la una la patru săptămâni, după care se recomandă revenirea periodică pentru recapitularea celor învăţate. 

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Condiţii inumane la Clinica de Hematologie din Craiova: 4 pacienţi în pat, rugină şi pereţi distruşi

    La Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului Filantropia Craiova stau patru pacienţi într-un pat, susţine o pacientă. Saloanele au pereţii distruşi, iar la grupurile sanitare ţevile şi chiuvetele sunt ruginite. În plus, pacienţii din Craiova sunt primiţi doar pentru tratament şi trimişi acasă.

    Situaţia de la Clinica de Hematologie a Spitalului Filantropia din Craiova a fost semnalată de o pacientă, care a postat pe Facebook poze din clinică, dar şi filmuleţe în care femeia comentează condiţiile în care sunt trataţi bolnavii, cu uşile cu geamuri sparte, în saloane degradate şi grupuri sanitare cu rugină.

    Femeia susţine că după ora 20.00 uşa spitalului se închide cu lanţ.

    „Pe un singur pat suntem patru paciente, eu şi încă trei femei. Eu sunt din Craiova şi doctora, care taie şi spânzură, mă obligă să merg acasă după ce fac tratamentul. Practic, vin de 4-5 ori pe zi să fac transfuzii, perfuzii şi injecţii şi apoi să plec. Eu stau singură acasă şi dacă mi se va face rău mă vor găsi după un timp, după ce voi începe să intru în putrefacţie”, a scris femeia.

    Supărată că nu poate să stea internată, pacienta de la hematologie a arătat că în spital sunt condiţii inhumane: „Fac live-uri să vă arăt în ce infecţii stăm. Încep cu uşa de la intrarea în spital care nu mai are geam, vă arăt baia cu ţevile ruginite, chiuveta şi wc-uri degradate. Acestea sunt condiţiile infecte în care stăm. Riscăm să plecăm mai bolnavi decât suntem”, a comentat femeia.

    Aceasta a filmat în salon şi pereţii degradaţi.

    Directorul medical al Spitalului Filantropia, Lorena Dijmărescu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că „pacienţii de la hematologie sunt într-un imobil care nu mai aparţine de câţiva ani buni spitalului. Respectivul imobil a fost retrocedat către Casa de Pensii şi am mutat acolo clinica de hematologie pentru că la clădirea în care a fost hematologia se fac lucrări de reabilitare, modernizare. Vă daţi seama că dacă respectiva clădire nu este a noastră nu puteam face mari investiţii. Vreau să precizez însă că imaginile din băi sunt de fapt de la un grup sanitar de la parter, un grup sanitar dezafectat. Clinica este pe etajele 1 şi 2 ale clădirii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • În ce condiţii prepara mâncarea pentru grădiniţe o firmă de catering

    Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest, în urma unui control făcut la o firmă de catering din Timişoara, s-a luat decizia ca activitatea societăţii să fie suspendată.
     
    De asemenea, firma va primi şi o amendă, după ce inspectorii au descoperit că mâncarea era preparată într-o bucătărie foarte murdară, plină de igrasie, astfel că sănătatea consumatorilor era pusă în pericol.
     
    „Firma nu respectă condiţiile de producţie într-un bloc alimentar, am descoperit de la igrasie, produse neconforme, neetichetate, depozitate pe jos, până la lipsă dezinfectanţi, lipsă echipament de protecţie. Tot ce am descoperit acolo duce spre o problemă reală şi gravă care putea amplifica starea de sănătate a celor bolnavi”, au declarat reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest.
     
    Firma de catering livra mâncare inclusiv unui spital de oncologie, mai multor grădiniţe, precum şi unui hotel de patru stele aflat în centrul Timişoarei, conform şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest, Claudiu Susanu, care a postat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini din timpul controlului.
     

  • Unii români ar putea ieşi mai repede la pensie. Ce condiţii trebuie îndeplinite

    Românii care au lucrat în condiţii speciale de muncă, în general cei care şi-au pus într-un anumit mod viaţa sau sănătatea în pericol, s-ar putea pensiona mai devreme dacă noul proiect legislativ pus miercuri în dezbatere la Senat.

    Deputaţii PSD şi ALDE care au venit cu noua propunere legislativă o motivează plecând de la cazul angajaţilor din Complexul Energetic Oltenia, unde, în urma analizelor au fost depistaţi angajaţi cu valori crescute ale glicemiei, hipertensiunii arteriale şi cardiopatii ischemice.

    Astfel, angajaţi precum minerii sau cei din alte ramuri ale industriei se încadrează în categoriile speciale, care ar putea ieşi mai repede la pensie.

    Măsura, în expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sugerează majorarea perioadei suplimentare care se adaugă la vechime în muncă sau la vechimea în serviciu, de la 3 luni la 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite.

    Prin urmare, o persoană care a lucrat timp de 30 de ani în condiţii deosebite se va putea beneficia cu 10 ani mai devreme, în timp ce pe legislaţia actuală, cineva care a lucrat timp de 35 de ani în condiţii deosebite se poate pensiona doar cu 8 ani mai devreme.

     

  • Poftiţi şi cheltuiţi!

    Din colaborarea lor a apărut aşa-numitul Empathy Suite, întins pe două etaje, prevăzut cu piscină, bar şi spaţiu pentru vizionare de filme care poate găzdui 52 de persoane, două camere de masaj, şi decorat de nimeni altul decât britanicul Damien Hirst.

    Apartamentul este astfel plin lucrări ale acestuia, printre care o vitrină de sticlă cu doi rechini în formol, vitrine cu schelete de peşti, precum şi decoraţiuni sub formă de fluturi, cranii sau pilule. Empathy Suite nu poate fi rezervat decât pentru cel puţin două nopţi, la tariful de 100.000 de dolari pe noapte.

  • A renunţat să lucreze pentru alţii şi şi-a deschis propria afacere: Cum a ajuns o tânără antreprenoare să vândă 5.000 de scaune de birou pe lună

    „Deschiderea atelierului nu a fost un proces facil, iar locaţia fizică nu a ajutat prea mult, fiind necesare modificări ale spaţiului destinat producţiei care, ca prin minune, s-au putut face în doar patru zile deşi au presupus: ridicarea unei clădiri adiacente de 50 mp, instalarea completă a unui sistem de încălzire (calorifere, centrală etc.), schimbarea instalaţiei electrice şi montarea de corpuri de iluminat speciale pentru cusut, alinierea furnizorilor şi livrarea tuturor materialelor”, descrie Andrada Verdeş primele provocări întâmpinate la debutul celui mai recent proiect antreprenorial al său. La finalul anului trecut, Atelierul de scaune avea o capacitate de producţie de aproximativ 3.000 de scaune/lună şi comenzi aliniate pentru livrare chiar şi mai mari de atât pentru anul 2019, spune ea.

    Andrada Verdeş a devenit licenţiată în economie în anul 2004 la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori cu specializarea Bănci şi burse de valori. Cariera sa începuse însă încă din perioada studiilor, în 2001, când a fost recrutată de irlandezii de la Mivan Kier pe o poziţie de financial manager, urmând ca în 2004 să devină contabil-şef. Potrivit ZF, din 1998, Mivan opera în România ca parte a unui joint-venture Mivan – Kier (Mivan Limited – Kier International), care a realizat proiecte precum un program de locuinţe sociale şi de alimentare cu apă, derulat de guvern, în valoare de 140 de milioane de dolari.

    Andrada Verdeş a lucrat la Mivan Kier până în 2008, perioadă în care a gestionat stocurile pentru toate şantierele din ţară, managementul administrativ al societăţilor din proiectul România (două firme în România şi patru în afara ţării), relaţia cu clientul principal, cu autorităţile legat de autorizaţiile de construire şi culminând cu înlocuirea directorului financiar, ori de câte ori era necesar. Spune că din acest rol a învăţat cum să construiască şi să conducă o echipă.

    De asemenea, spune că în acea perioadă, în cadrul companiei, a implementat mai multe procese care la vremea aceea păreau avangardiste în România, cum ar fi: shared service centerul (conducea atunci o echipă de 20 de angajaţi care asigurau serviciile financiare pentru şase entităţi din cinci ţări), lean office (documentele companiei erau organizate lean până la nivelul de culoare de dosar şi erau auditaţi pe acest proces), business partnering, coaching & mentoring. „Toate acestea m-au ajutat ulterior să mă integrez în orice companie şi în orice domeniu”, spune Andrada Verdeş.

    Din noiembrie 2008 a început colaborarea cu Danone, pe poziţia de finance manager, continuând să fie implicată în toate proiectele care au avut impact operaţional direct, dintre care cel mai important a fost desprinderea departamentului de logistică într-un joint venture cu un partener internaţional, care a ajutat atât la optimizarea costurilor logistice, cât şi la creşterea şi dezvoltarea reţelei de distribuţie. Povesteşte că în grupul Danone a descoperit unul dintre oamenii de la care a avut mult de învăţat: Stephane Batoux, head of international busines pentru ETI, fostul director general al Danone pentru sud-estul Europei.

    El considera, printre altele, că obiectivele se setează în aşa fel încât genereze provocări, deşi pot părea de neatins uneori. După 14 ani în corporaţii, în 2015 a avut iarăşi o oportunitate de a învăţa un domeniu nou şi de a trece în zona de antreprenoriat. „Atâta timp cât eşti pasionat de ceea ce faci, îţi pasă de rezultatele pe care le ai şi te implici, faptul că lucrezi într-o corporaţie sau într-un antreprenoriat nu face nicio diferenţă, este de părere Andrada Verdeş.

    A început să lucreze pentru retailerul românesc de modă Preţuri pentru Tine (PPT), despre care spune că avea un potenţial de creştere imens. „Mi-a plăcut dorinţa celor patru asociaţi de a reorganiza compania pe principii corporatiste pentru că, la acel nivel de dezvoltare, era pasul firesc – adică structurarea, procedurizarea, urmărirea rezultatelor într-un mod uniform, structurarea deciziilor de business pe principii sănătoase şi verificabile, setarea de ţinte, care apoi să poată susţine o creştere şi dezvoltare sănătoasă”, explică Verdeş.
    De la cărămizi, iaurt şi fashion a trecut, în decembrie 2017, la lemn, prin preluarea afacerii Mobil Tileagd în calitate de acţionar majoritar şi director general.

    „Ce este dificil atunci când treci în antreprenoriat este că nu mai există safety net (o plasă de siguranţă – n.red). Deciziile pe care le iei trebuie să fie extrem de bine definite, pentru că nu va veni nimeni din urmă să te salveze, nu ai un grup în spate care să te ajute. Dacă într-o corporaţie este important topline-ul (cifra de afaceri şi marja – n.red.), în antreprenoriat este extrem de important cash flow-ul. Dacă nu ai lichiditate, nu ai realizat nimic, iar aceasta este lupta cea mai dificilă”, explică Andrada Verdeş.
    Mobil Tileagd este o fabrică de mobilă înfiinţată în judeţul Bihor cu peste 80 ani în urmă, mai precis în 1930, şi reconstruită în 1976. Fabrica, ce produce mobilier din lemn masiv, avea la momentul preluării, conform rezultatelor anului 2017, o evoluţie negativă, având o cifră de afaceri de 760.000 de euro şi 82 de angajaţi, în scădere faţă de anul anterior cu 27%.


    Andrada Verdeş a devenit acţionar în Mobil Tileagd în octombrie 2017, investind în afacere aproximativ 100.000 de euro, şi a început să se ocupe de producţia propriu-zisă în decembrie 2017. Dificultăţile nu au întârziat să apară.
    „Materiile prime, în special în cazul mobilei din PAL, au înregistrat creşteri de preţ substanţiale anul acesta. În cazul PAL-ului au fost deja trei creşteri de preţ începând cu luna februarie 2018. Totalul creşterilor a ajuns astfel la peste 15%”, descrie antreprenoarea una dintre provocările întâmpinate.
    La aceasta se adaugă concurenţa produselor din Asia. „Există o percepţie eronată că mobilierul din Asia este mai ieftin decât cel produs la noi. Nu este aşa. Din proprie experienţă şi pe date concrete pot să vă confirm că putem concura oricând cu industria asiatică la preţuri, la orice din piaţa lemnului, doar că standardele noastre de calitate sunt mai ridicate. În plus, produsele noastre sunt disponibile în piaţă mult mai repede şi cu costuri accesorii mai reduse (transport), iar termenul de plată este mult mai bun pentru cumpărători”, explică Verdeş.

    „Secolul XXI reprezintă epoca vitezei şi a internetului: cumpărătorul, cu bani sau fără, va cumpăra ieftin şi rapid. Nu doreşte să investească mult pentru că poate se schimbă moda şi, de asemenea, nu are timp să meargă în magazine, mobilierul se poate achiziţiona online. Cumpărătorul nu înţelege diferenţa de calitate, rezistenţă, utilitate şi posibilităţi dintre mobilierul din lemn masiv şi mobilierul din prefabricat PAL. Presupune că mobilierul din PAL este mai ieftin din principiu. În realitate nu este aşa, PAL-ul este mai scump cu aproape 100% faţă de lemnul masiv şi, ca structura de rezistenţă, este mult mai slab calitativ”, adaugă Andrada Verdeş.

    În acest context, ea observă că „piaţa mobilei a primit o formă de clepsidră, acest lucru afectând producătorii profund. Toţi au fost în situaţia de a se repoziţiona astfel: producţie de serie, produse ieftine sau producţie la comandă cu produse unicat foarte scumpe (mobilă stil)”.
    Iar fiindcă nu toţi producătorii au reşit să se replieze, s-a ajuns la sincope şi la o disponibilizare de personal masivă, iar „în unele cazuri, fabricile au ajuns să se închidă chiar”.

    În anul 2018, pe fondul schimbării portofoliului de furnizori, al optimizării costurilor şi al dezvoltării portofoliului de clienţi, pentru jumătate de an, Mobil Tileagd a înregistrat creşteri.
    „Aceste rezultate sunt de apreciat, luând în considerare evoluţia negativă a pieţei mobilei, cu impact major negativ în această vară, în care foarte multe fabrici de mobilă din nordul şi nord-vestul ţării a trebuit să restructureze personal şi / sau să închidă pe fondul lipsei comenzilor sau al scăderii acestora. În cazul nostru, Mobil Tileagd a prosperat şi a păstrat tot efectivul de personal, ba chiar a crescut de la 82 de angajaţi în decembrie 2017 la 87 de angajaţi în luna octombrie 2018”, descrie Andrada Verdeş rezultatele obţinute.

    Începând cu luna noiembrie 2018, Andrada Verdeş a  început să se ocupe exclusiv de Atelierul de Scaune. Mobil Tileagd a rămas în administrarea unuia dintre asociaţi, iar ea şi-a păstrat calitatea de acţionar majoritar al companiei. A pus bazele Atelierului de Scaune în urma unei investiţii iniţiale de 30.000 de euro, în totalitate din fonduri proprii. Atelierul se axează doar pe producţia şi distribuţia de scaune din nişă de tapiţerie low cost şi evacuare rapidă, în contextul în care piaţa este orientată spre volum şi ieftin şi forţează utilizarea tehnologiilor care aduc reducerea costurilor imediată, nu a implementărilor care aduc beneficii pe termen lung.

    Verdeş a ales nişa tapiţeriei după ce a observat că aceasta este singura care menţine o tendinţă pozitivă, atât la nivel naţional, cât şi european, fabricile şi atelierele care s-au axat pe tapiţerie înregistrând o evoluţie pozitivă. Astfel, nivelul crescut al cererii de scaune din partea retailerilor naţionali şi europeni, cât şi existenţa unei forţe de muncă calificate şi suficiente, disponibilă imediat datorită disponibilizărilor masive din piaţa mobilei din vara lui 2018, au determinat-o pe Andrada Verdeş să se orienteze spre nişa de tapiţerie.
    „Pentru mobilişti, adaptarea de la mobilă la tapiţerie (ca nişă a mobilierului) nu este dificilă. În zona Beiuşului, datorită mişcărilor negative din piaţa mobilei din acest an, şi specific din această vară, există o disponibilitate a forţei de muncă specializate. În acest moment, avem peste 200 de oameni disponibilizaţi, iar până la finalul anului, din păcate, probabil încă 100 de persoane”, observa Andrada Verdeş la momentul interviului pentru Business MAGAZIN, în noiembrie 2018.
    Printre clienţii atelierului se numără, de exemplu, Videnov Bulgaria, societate producătoare şi vânzătoare de mobilier, care s-a extins recent şi în România. În ceea ce priveşte piaţa de desfacere, Atelierul de scaune vinde  direct către magazine de mobilă şi la un distribuitor din Cluj, iar începând cu această lună, după ce site-ul va fi funcţional pentru comenzi, se urmăreşte extinderea vânzării către mai multe magazine şi direct la persoanele fizice.


    „Odată cu deschiderea Atelierului de Scaune, am creat deja 10 locuri de muncă noi şi am în vedere umplerea a încă trei poziţii pe primul schimb de lucru deja format. În măsura în care reuşim să găsim sursele pentru suficiente cadre de scaune în perioada următoare şi pe baza comenzilor suplimentare pe care deja suntem în proces să le atragem, sper să mai construim şi schimbul doi, adică încă 13 persoane, până la finalul lunii ianuarie”, descrie antreprenoarea obiectivele pe care şi le-a fixat pe termen scurt. 
    În plus, în planurile pentru anul 2019 intră şi dezvoltarea propriei secţii de tăiere a lemnului, pentru care ar fi necesare încă patru locuri de muncă. „Dacă Atelierul de Scaune rămâne la un nivel de producţie de aproximativ 5.000 de scaune / lună, numărul de locuri de muncă create ar fi de 30 până la finalul lunii aprilie 2019”, menţionează Andrada Verdeş. De asemenea, îşi doreşte ca în viitor să atragă fonduri europene pentru structuri industriale.


    Antreprenoarea a observat că există o tendinţă de creştere a numărului de IMM-uri şi de scădere a numărului de fabrici mari, cel puţin în ceea ce priveşte produsele tapiţate. „Piaţă mobilei din Europa generează venituri de aproape 100 de miliarde de euro şi angajează încă peste 1 milion de oameni, forţă de muncă calificată, chiar şi în condiţiile scăderilor înregistrate în acest an. Industria în sine este dintre cele mai creative, înregistrând peste 12% din patentele de creaţie la nivel european”, observă ea. 
    De asemenea, aminteşte Andrada Verdeş, creşterea pieţei la nivel european a fost calculată la 2% anual până în anul 2017, iar în condiţiile actuale aceasta rămâne la un nivel mai jos, de aproximativ 1% anual, nefiind previzionată o creştere semnificativă în anii ce vin. Totuşi, nişa de tapiţerie arată o creştere substanţială, potrivit antreprenoarei, iar din primele 50 de societăţi din piaţa mobilei din România, constată că în primele 10 se află cel puţin trei companii producătoare de tapiţerie, respectiv de canapele şi scaune: Italsofa din Maramureş, PGS Sofa & Co din Bihor, GP Sofa din Satu Mare – cu cifra de afaceri, în toate cazurile, de peste 38 de milioane de euro anual.
    „Scaunele, canapelele şi orice alte produse tapiţate au continuat să se vândă, ba chiar piaţa a crescut. Toate fabricile şi atelierele care s-au poziţionat doar pe partea de tapiţerie vor raporta cifre fabuloase în acest an şi creşteri atât în profitabilitate, cât şi ca personal. Aici delimitarea se face pe baza preţului şi a existenţei personalului, pentru că geografic există diferenţe de disponibilitate şi calificare”, susţine Andrada Verdeş, care consideră că, deşi piaţă mobilei va rămâne constantă, în cazul tapiţeriei se vor înregistra creşteri substanţiale încă 10 ani de acum încolo.

  • Antreprenorii din construcţii cer guvernului schimbarea condiţiilor privind scutirea taxelor şi acordarea salariului minim de 3.000 de lei

    Ordonanţa prevede scutirea de la plata contribuţiilor sociale ale angajatorului pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028, reducerea contribuţiilor sociale ale salariaţilor cu 3,75% şi un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajaţii din construcţii.
     
    Măsurile se aplică însă doar în cazul companiilor care îndeplinesc trei condiţii: deţinerea unuia din codurile CAEN prevăzute în OUG, realizarea a cel puţin 80% din cifra de afaceri din activitatea prevăzută de respectivele coduri CAEN şi acordarea unor venituri brute lunare din salarii şi asimilate salariilor între 3.000 şi 30.000 de lei.
     

  • Adoptăm euro sau nu? Guvernul a aprobat planul pentru trecerea la euro, dar condiţiile sunt extrem de dure: Companiile cu pierderi trebuie scoase din piaţă, legea insolvenţei trebuie schimbată, iar deficitele statului reduse

    Guvernul a publicat pe site-ul Comisiei de Strategie şi Prognoză Planul Naţional de Adoptare a Monedei Euro, un document de 90 de pagini care menţionează paşii pe care trebuie să îi parcurgă România din punct de vedere fiscal şi economic pentru a fi viabilă de aderarea la moneda unică.

    În document sunt anunţaţi oficiali ca membri ai conducerii Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro Viorica Dăncilă, în poziţia de copreşedinte, Ioan Aurel Pop, copreşedinte, Mugur Isărescu, vicepreşedinte şi Viorel Ştefan, vicepreşedinte.

    Coordonatorii ştiinţifici sunt prof. Aura Socol, Acad. Daniel Dăianu şi Prof. Ion Ghizdeanu.

    Premierul Dăncilă a anunţat că Guvernul îşi asumă adoptarea monedei în anul 2024, ceea ce înseamnă că intrarea în anticamera euro – ERM II – trebuie făcută până în 2022. Asta dacă România va reuşi să se conformeze în ERM II din prima încercare.

    „România trebuie să demonsreze că poate să rămână stabilă fără să utilizeze cursul de schimb leu/euro – pe care-l pierde odată cu admiterea în Zona Euro”, este doar una dintre condiţiile menţionate în obiectivele din Planul Naţional de Adoptare a Monedei Euro.

    Mai departe, condiţiile sunt extrem de dure, iar printre ele se numără prevederi precum: companiile care au pierderi trebuie scoase din piaţă, acţionarii trebuie să îşi capitalizeze firmele cu bani, sistemul de taxe şi impozite trebuie schimbat, legea insolvenţei trebuie schimbată, finanţele statului trebuie să fie sustenabile, iar deficitele trebuie reduse.

    Acestea sunt doar câteva din obiectivele pe care şi le asumă Planul Naţional de Adoptare a Monedei Euro care poate fi citit aici.