Tag: condamnare

  • ULTIMA ORĂ: Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare/ Fostul preşedinte al LPF: Sunt total nevinovat

    Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi Ioan Bendei, administratorul firmei RCS/RDS, au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Decizia nu e definitivă.

    Fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir, cercetat în acelaşi dosar pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti.

    Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat de şapte ori decizia până acum. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

    În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), că în 2009 a cerut 3,5 milioane de euro mită, din care a primit 3,1 milioane de euro sub forma unor contracte de publicitate la salonul de nunţi pe care-l deţinea prin intermediul unei firme. În schimb, el ar fi facilitat, în 2008, câştigarea contractului pentru drepturi TV ale Ligii 1 de către RCS/RDS.

    În aceeaşi cauză, este acuzat pentru dare de mită şi spălare de bani Ioan Bendei, la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu. Oprea Alexandru, la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Mihai Dinei, coordonatorul activităţii juridice a aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este anchetat pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani. Florin Bogdan Bădiţă, administratorul unei firme care ar fi fost controlată dei Dumitru Dragomir, este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fost senator UDMR, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, după condamnare

    Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că Olosz Gergely are domiciliul pe raza judeţului Covasna.
     
    ”La această oră poliţiştii fac demersuri pentru depistarea persoanei respective în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei. A fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Persoana respectivă avea domiciliul pe raza judeţului Covasna”, a spus Tolvaj Marin.
     
    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
  • BREAKING Aproape 2.000 de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia, după complotul militar din 2016

    Potrivit agenţiei de presă Anadolu, aproximativ 1.934 de suspecţi au primit sentinţe de condamnare pe viaţă.
     
    Peste 240 de persoane, majoritatea civili, au murit în cursul complotului militar eşuat din 15 iulie 2016.
     
    Aproximativ 160.000 de persoane au fost reţinute sau arestate preventiv, iar 77.000 au fost inculpate pentru implicare în acest complot.
     
    Turcia susţine că tentativa de lovitură de stat militară a fost organizată de clericul musulman turc Fethullah Gulen, aflat în Statele Unite.
     
  • Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, condamnat la trei ani de închisoare

    Michael Cohen pledase vinovat că a minţit în Congres despre un proiect imobiliar din Rusia, în cadrul investigaţiei privind ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial american. În plus, Cohen a fost găsit vinovat pentru implicarea în plăţile efectuate de către Donald Trump către două femei cu care ar fi avut relaţii.

    Michael Cohen a recunoscut că a făcut declaraţii false în cursul audierilor în Congresul Statelor Unite. În septembrie 2017, Michael Cohen a vorbit în Comisia pentru Informaţii din Senatul SUA despre proiectul imobiliar numit “Turnul Trump” din Moscova. Avocatul lui Donald Trump a declarat că “proiectul s-a încheiat în ianuarie 2016”, înainte de scrutinul pentru desemnarea candidatului republican în scrutinul prezidenţial din SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zeci de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia pentru implicare în complotul militar

    Peste 240 de persoane, majoritatea civili, au murit în cursul complotului militar eşuat din 15 iulie 2016.

    Aproximativ 160.000 de persoane au fost reţinute sau arestate preventiv, iar 77.000 au fost inculpate pentru implicare în acest complot.

    Turcia susţine că tentativa de lovitură de stat militară a fost organizată de clericul musulman turc Fethullah Gulen, aflat în Statele Unite.

  • Povestea omului care a pierdut 35 de miliarde de dolari într-un singur an. Cum a ajuns să primească 30 de ani de puşcărie şi să aibă datorii peste 1,2 mld. de dolari

    Eike Batista, fostul cel mai bogat om din Brazilia, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în urma unor fapte de corupţie, potrivit Bloomberg.

    Batista a fost condamnat pentru că i-a plătit 16,6 milioane de dolari fostului guvernator din Rio de Janeiro pentru a primi contracte publice de la stat, potrivit sentinţei publicate pe sistemul digital al tribunalelor din Rio.

    Cititi aici poveste completa a lui Eike Batista

    Avocatul lui Batista, Fernando Martins, a transmis că va face apel. Batista se află în prezent în arest la domiciliu, iar fostul guvernator al Rio, Sergio Cabral, este în închisoare deja.

    „Exact pentru că este un om de afaceri cunoscut la nivel mondial, practicile sale criminale de business erau capabile să contamineze mediul de business şi reputaţia Braziliei, lăsând cicatrici adânci în încrederea investitorilor şi antreprenorilor care, în ultimii ani, au văzut Brazilia ca pe o opţiune bună de investiţii”, scrie judecătorul Marcelo Bretas în legătură cu decizia sa.

    Procesul cunoscut sub numele de „Carwash” a început în 2014 şi a avut ca rezultat o serie de condamnări în rândul unor mari politicieni ai ţării şi ai oamenilor de afaceri – printre care şi fostul preşedinte al ţării Luiz Inacio Lula da Silva. Investigaţia a atras atenţia asupra unei epidemii de corupţie.

    Un raid al poliţiei la conacul lui Batista anul trecut a descoperit un Lamborghini Aventador parcat în sufragerie şi un seif plin de bani, dar nu şi pe suspect. Poliţia l-a declarat drept fugar internaţional, iar atunci când s-a întors în Brazilia l-au băgat în închisoare, pentru a-i da drumul în arest la domiciliu trei luni mai târziu.

    Imperiul de mărfuri şi spaţii logistice i-a asigurat lui Batista o avere personală de peste 30 de miliarde de dolari la începutul deceniului, transformându-l într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

    Averea s-a evaporat după ce muntele său de start-up-uri s-a prăbuşit sub greutatea datoriilor. A primit „distincţia” de „miliardar negativ” în 2015, când averea lui s-a scufundat la datorii de 1 miliard de dolari.

     

  • Fostul primar şi fostul viceprimar din Mangalia au fost condamnaţi la câte 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu

    Tribunalul Constanţa a dispus, luni, condamnarea lui Zanfir Iorguş, fostul primar al Mangaliei, şi a lui Liviu Paul Botaş, fostul viceprimar al oraşului, la câte trei ani de închisoare, pentru abuz în serviciu. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de trei ani.

    În plus, instanţa a dispus şi interzicerea unor drepturi, între care dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale.

    De asemenea, pe durata termenului de încercare, cei doi au fost obligaţi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, dar şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile.

    Magistraţii au mai admis şi acţiunea civilă formulată de Primăria Mangalia şi i-a obligat, în solidar, pe Iorguş şi Botaş la plata sumei de 490.011,12 lei, despăgubiri civile, cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce pedeapsă a primit fiul primarului prins fumând canabis în timp ce conducea

    Curtea de Apel Iaşi a pus punct procesului în care inculpat a fost fiul primarului din Boto­şani, liberalul Cătălin Flu­tur. Cosmin, în vârstă de 22 de ani, a primit 1 an de închisoare cu suspendare prin decizie defi­nitivă, în condiţiile în care pri­ma instanţă stabilise o pedeapsă de 1 an de închisoare cu amâna­rea pedepsei. Cosmin a comis fapta când era student la Facultatea de Teh­­nică Dentară din cadrul Uni­versităţii „Apollonia“ din Iaşi, instituţie privată.
     
    „Inculpatul a fost consumator de substanţe psi­hotrope – etnobotanice, fiind inclus în prezent în Programul Integrat de Asistenţă a Persoa­nelor Consumatoare de Dro­guri. În scopul tratării problemelor legate de consumul de droguri, inculpatul a fost im­plicat voluntar şi în alte servicii de terapie, în urma cărora a renunţat la consumul de substanţe psihotrope, aşa cum re­zultă din înscrisurile depuse la dosar la ultimul termen de ju­de­cată“, se arată în motivarea primei instanţe.
     
    În perioada în care era consumator de droguri, spun judecătorii, Cosmin a co­mis şi fapta pentru care a fost gă­sit vinovat. Astfel, pe 4 de­cembrie 2016, tânărul a venit la Iaşi având asupra sa o ţigară ce conţinea substanţe halucinogene. A fumat din ea în două rânduri, o dată chiar pe DE 583, în timpul condusului. Spre după-amiază a fost oprit în Iaşi. Poliţiştii au văzut că etilotestul a indicat valoarea 0 când Flutur a suflat, însă, pentru că acesta „prezenta semne vizibile ale consumului de substanţe inter­zise“, tânărul a fost perche­zi­ţionat. Poliţiştii au descoperit in­clusiv un joint în maşină, şi l-au dus pe Flutur la spital, de unde i s-au preluat probe biologi­ce. Rezultatul a fost pozi­tiv pentru canabis. Cosmin Flutur a recunoscut apoi fapta, scrie ziaruldeiasi.ro
  • BREAKING: Crima de la metrou. Tribunalul Bucureşti o condamnă pe Magdalena Şerban la închisoare pe viaţă

    Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, condamnarea Magdalenei Şerban la închisoare pe viaţă şi să menţină măsura arestului preventiv. Totodată, instanţa o obligă pe femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în faţa metroului la tratament medical până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate, precum şi la plata a 30.000 euro daune morale şi 1.200 lei daune materiale către Alexandra Costache, fata care a reuşit să se salveze, dar şi la plata a încă 30.000 euro daune morale către iubitul fetei ucise. Acesta a cerut daune morale în valoare de 100.000 de euro.

    Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel.

    La ultimul termen de judecată, Magdalena Şerban a spus că regretă ce a făcut şi că vrea factură dacă va plăti daune morale, ea fiind gestionar.„Regret faptele comise şi luaţi în calcul boala de care sufăr. Am fost la ospiciu şi în Spania. Aş vrea ca tot ce plătesc să fie cu factură (referitor la daune morale cerute, n.r.), pentru că eu sunt gestionară. Şi acum sunt şocată de ce s-a întâmplat. Şi sufăr foarte mult, şi pentru mine este o traumă”, a spus Magdalena Şerban.

    În apărarea sa, avocatul Magdalenei Şerban a precizat că, deşi femeia „pare normală”, are nevoie de ajutor pentru că în momentele de delir, are „tendinţe de ucidere”. „Inculpata a avut o poziţie de regret şi nu are antecedente penale. Luaţi în vedere ca raportul psihiatric spune că discernământul inculpatei era mult scăzut. De asemenea, are şi tulburare delirantă. Aparent pare normală, însă în momentele de delir are tendinţe de suicid sau de ucidere. Aceste persoane nu solicită ajutor, sunt aduse de familie. Mi-a spus că regretă foarte mult că nu lua tratament în perioada comiterii faptelor. Suntem de acord cu măsura obligării de tratament. În ceea ce priveşte partea civilă, este de acord să plătească daune materiale. Cu privire la daunele morale, vă rugăm să le respingeţi”, a spus apărătorul Magdalenei Şerban.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea omului care a făcut 10 ani de puşcărie fiind nevinovat şi ce a reuşit după ce a scăpat de condamnarea pe nedrept

    Avocatul Jarrett Adams a ajutat recent la anularea condamnării unui om nevinovat – în aceeaşi stat care, cu ani în urmă, l-au condamnat la închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o.

    Cazul a fost prima victorie profesională a lui Adams, însă şi o victorie personală, deoarece avocatul de culoare în vârstă de 36 de ani a petrecut 10 ani în spatele gratiilor după ce, la doar 17 ani, a fost condamnat pe nedrept într-un caz de agresiune sexuală din motive rasiste, crede el.

    Adam tocmai terminase liceul la South Side din Chicago şi a decis să meargă la Universitatea din Wisconsin pentru o petrecere unde el şi prietenii lui au întâlnit o femeie tânără şi au avut o întâlnire pe care el descrie drept o “complet consensuală de la început până la sfârşit”.

    Trei săptămâni mai târziu, când Adams se pregătea să înceapă colegiul în toamna lui 1998, a fost arestat. Un ofiţer l-a informat că femeia a spus că a fost violată şi că a fost acuzat de un atac sexual împreună cu alţi doi adolescenţi. El a negat crima încă de la început şi a crezut că neînţelegerea va fi rezolvată rapid.

    În schimb, a fost extrădat în Wisconsin, unde nu şi-a putut permite asistenţă juridică. Un avocat desemnat de instanţă a ales să nu încerce pledarea de nevinovăţie, chiar dacă a existat un martor care ar fi putut ajuta la achitarea lui Adams: un student care trăia în cămin şi care putea confirma evenimentele.

    Rezultatul a fost o condamnare cu o sentinţă de 28 de ani de închisoare pentru Adams; 20 de ani pentru un alt adolescent care nu a putut plăti pentru reprezentare; şi o achitare pentru al treilea, care a angajat un avocat privat, şi a chemat martorul care i-a oferit alibi. În închisoare, un coleg de celulă care lucra pentru biblioteca penitenciarului l-a încurajat să nu renunţe în a-şi demonstra nevinovăţia.

    Aşadar, Adams a început să citească cărţi de drept şi a găsit un caz al Curţii Supreme care a declarat că Constituţia cerea inculpaţilor să beneficieze de o asistenţă eficientă a sfatului. El a luat legătura cu avocatul Keith Findley care se ocupa de o organizaţie nonprofit a statului, dedicat justiţiei pentru persoanele condamnate în mod greşit. Într-un final, a reuşit. Pedeapsa lui Adams a fost anulată şi acuzaţiile au fost retrase, chiar pe baza motivului pe care l-a găsit în cărţile din biblioteca închisorii: asistenţă ineficientă a statului.

    La o lună după ce a fost eliberat în 2007, Adams s-a înscris la colegiu şi şi-a luat licenţa în Drept în 2015. Recent, Adams s-a trezit într-o sală de judecată din Wisconsin, de data aceasta lucrand alături de fostul său avocat Findley, pentru a elibera un alt bărbat despre care credeau că a fost condamnat în mod abuziv.

    Richard Beranek a fost condamnat pentru viol în 1990. Deşi avea martori şi alibi care îl plasa într-un alt stat în momentul violului, juriul a găsit mărturia unui expert al FBI care l-a legat de infracţiunea respectivă printr-o analiză microscopică de păr suficient de convingătoare pentru a livra verdictul vinovat.

    În iunie, un judecător a anulat condamnarea lui Beranek, citând dovezi ADN care demonstrează că analiza firului de păr folosită de FBI a fost greşită. Beranek este acum un om liber, în mare parte datorită muncii neobosite a lui Adams.