Tag: comunitate

  • Poartă Mască

    Flextronics România 

    Motivaţie:
    Proiectul a fost dezvoltat în cadrul companiei pentru ca angajaţii şi comunitatea în general să conştientizeze importanţa purtării măştii si purtarea ei în mod corect, acoperind atât gura, cât şi nasul. Partenerii proiectului au fost angajaţii Flex România (companie care face parte din grupul singaporez Flextronics şi care produce în Timişoara echipamente de comunicaţii şi IT). Scopul campaniei de responsabilizare socială a fost, spun reprezentanţii companiei,  de a sprijini campania iniţiată de Guvernul României, de purtare a măştii atât în interiorul companiei, la locul de muncă, cât şi-n afara companiei, în situaţiile prevăzute de către legile în vigoare.

    Descrierea proiectului:
    Campania s-a derulat în mediul online si în interiorul companiei. În acest sens, mai mulţi angajaţi Flex România s-au mobilizat pentru a transmite un mesaj social, filmându-se purtând mască. Fiecare dintre ei a ales să scrie un mesaj specific pe fiecare mască, pentru ca publicul ţintă să conştientizeze asupra importanţei purtării măştii de protecţie în cadrul companiei, cât şi în comunitate. Clipurile realizate de către angajaţi au fost apoi montate într-un clip de către echipa internă Flex. Clipul a fost publicat în mediul online pe canalele oficiale ale Flex România (inclusiv social media), cât şi în interiorul companiei, pe dispozitive display accesibile tuturor angajaţilor Flex România.

    Efecte:
    În mediul online clipul a fost distribuit (şi de şters spaţiul în plus înainte de share-uit) de alţi membri din comunitate, atingând o audienţă largă. Rezultatul campaniei a fost conştientizarea şi responsabilizarea angajaţilor şi a comunităţii cu privire la importanţa purtării măştii de protecţie. „Mesajul a fost unul încurajator, optimist şi de solidaritate”, spun reprezentanţii companiei.

  • Implicarea în lupta împotriva coronavirusului

    Continental România

    Motivaţie:
    „Ideea acţiunilor a venit ca un lucru normal, ca urmare a situaţiei externe, la nivel naţional, provocată de pandemia de coronavirus şi a dorinţei companiei şi a angajaţilor de a se implica în comunitate”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Proiectele au fost dezvoltate în cadrul companiei, în toate sediile în care Continental îşi desfăşoară activitatea. Astfel, angajaţii din toate ţările fac schimb de idei prin intermediul diferitelor reţele ale companiei, cum ar fi grupuri de proiecte şi platforme de colaborare internă şi încep programe care să ajute cât mai multe persoane din întreaga lume. Continental România, alături de angajaţii din toate locaţiile sale din ţară, s-a implicat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Printre iniţiativele desfăşurate, în baza unor donaţii făcute de Continental România care au ajuns la o valoare de peste 60.000 de euro, se numără: achiziţionarea a două noi ventilatoare neinvazive, patru containere de triaj epidemiologic, cinci infuzomate, mii de măşti pentru medicii de familie, teste COVID-19, consumabile pentru spitale şi materiale pentru producţia de viziere. Compania a împrumutat unei unităţi spitaliceşti şi un AGV echipat cu filtre UV pentru dezinfectarea de coridoare. Pe lângă toate acestea, mulţi angajaţi au făcut şi donaţii direct către organizaţii neguvernamentale care au iniţiat proiecte pentru lupta împotriva COVID-19. De asemenea, trei ventilatoare neinvazive care au fost scoase din uz au fost reparate datorită contribuţiei companiei la o iniţiativă a PAR (Parteneriatul Auto Român). Compania se implică şi în sprijinirea sistemului educaţional, astfel că, şi în această situaţie deosebită, Continental este alături de elevii şi cadrele didactice care întâmpină dificultăţi în participarea la învăţământul online impus de pandemie, prin donarea de laptopuri în acest folos. Mai mult decât atât, odată cu lansarea Fondului For One Another, la nivel de corporaţie, în iunie, au creat o ofertă voluntară pentru ca toată lumea să doneze într-un mod uşor şi eficient. „Scopul este de a oferi sprijin durabil pentru combaterea efectelor negative ale crizei în unsprezece ţări în care Continental are un număr deosebit de mare de angajaţi şi care sunt afectate de pandemie, România numărându-se printre acestea. Oricine poate dona în continuare, deoarece se doreşte ca fondul să rămână disponibil cel puţin până la sfârşitul anului”, spun reprezentanţii Continental.

    Efecte:
    „Implicarea Continental, la nivelul oraşelor în care compania este prezentă, a determinat creşterea conştientizării în comunitate asupra importanţei implicării tuturor cu acelaşi obiectiv: susţinerea sistemului de sănătate, precum şi a celui de învăţământ pentru a asigura desfăşurarea activităţii mai eficient şi sigur”, spun reprezentanţii companiei.

  • Centrul de zi BufKids

    Penny România

    Motivaţie:
    Anul acesta Penny România a inaugurat, alături de Habitat for Humanity, primul centru comunitar şi educaţional din Buftea, care funcţionează ca un after-school şi deserveşte două şcoli, din Flămânzeni şi Buciumeni – cartiere defavorizate din localitate, unde sărăcia, conflictele şi condiţiile grele de locuire afectează puternic dezvoltarea şi educaţia copiilor. Potrivit reprezentanţilor Penny, educaţia reprezintă un pilon de bază al strategiei de CSR a companiei şi un domeniu în cadrul căruia consideră că pot avea un impact pozitiv. „Credem în oameni şi în puterea lor de a schimba lucrurile în bine atunci când viitorul începe să devină nesigur. Credem şi că educaţia va fi întotdeauna componenta care va ţine lucrurile pe un făgaş normal şi care va conduce societăţile către un viitor sigur, care se construieşte pas cu pas. De aceea, eforturile noastre se îndreaptă către proiectele în care copiii şi adolescenţii care aparţin grupurilor vulnerabile pot fi susţinuţi pentru a depăşi condiţiile grele în care au crescut. Ne dorim ca aceştia să dobândească încredere în sine, abilităţi de comunicare şi de socializare, să înveţe o meserie care să îi poată susţine financiar sau să se înscrie la o facultate care le va permite să acceadă la joburi bine plătite.”

    Descrierea proiectului:
    Noul centru comunitar din Buftea va îngriji 200 de copii defavorizaţi din comunitate, care acum sunt în pericol de a abandona şcoala. Ei vor primi zilnic o masă caldă, vor fi ajutati la teme, vor urma cursuri de educaţie nonformală şi vor beneficia de consiliere psihologică. Pe lângă sprijin social şi educaţional, proiectul este menit să încurajeze comunitatea locală să se implice în activităţile centrului. Şi părinţii vor participa ca voluntari la îngrijirea centrului, vor avea acces la consiliere psihologică şi parentală, traininguri de dezvoltare personală: de la antreprenoriat, la economie domestică, educaţie financiară sau traininguri de eficienţă energetică. 

    Rezultate:
    Contribuţia Penny din rolul de partener principal al proiectului a fost de 120.000 de euro, iar clădirea a fost ridicată într-un interval de doi ani. De-a lungul acestor ani, la activităţile de pe şantier au participat 250 de voluntari Penny care au fost împărţiţi în patru echipe. Voluntarii au turnat ciment, au tăiat plăci, au finisat pereţii clădirii şi au contribuit la finalizarea cu succes a construcţiei în termenul stabilit. În centrul comunitar, cei 200 de copii vor beneficia de activităţi educaţionale: sprijin la teme în cadrul after-school, cluburi ce vizează combaterea analfabetismului funcţional şi dezvoltarea a diverse aptitudini esenţiale (scris, citit, limbi străine, calculator), ateliere de creativitate, dezvoltare personală sau educaţie civică, activităţi extra-şcolare recreative şi neapărat timp de joacă, în special pentru copiii mici; o masă zilnică – iniţial în regim de catering, apoi una sau două mese la cantina centrului;  asigurarea rechizitelor, cărţilor, dar şi a produselor de igienă şi vestimentare, precum şi de consiliere psihologică. Ei îşi vor face lecţiile într-un mediu sigur, ce dispune de toate facilităţile de care au nevoie pentru desfăşurarea activităţilor de tip after-school. De asemenea, centrul va oferi consiliere parentală pentru părinţi şi servicii de asistenţă socială de bază (sprijin pentru întocmirea actelor de identitate sau a certificatelor de naştere), training şi consiliere pentru profesorii şi voluntarii incluşi în proiect şi – în funcţie de resurse – pentru profesorii din şcoli – pentru a preveni orice formă de abuz şi discrimare în educaţia şcolară a copiilor. De buna desfăşurare a tuturor acestor activităţi se va ocupa asociaţia Hercules, un ONG cu experienţă de peste 10 ani în lucrul cu copiii din social. Scopul principal al proiectului este acela de a ajuta copiii să nu abandoneze şcoala din cauza sărăciei şi de a creşte atât capacitatea, cât şi motivaţia pentru învăţare a copiilor proveniţi din familii dezavantajate.

  • Dezvoltarea programului de învăţământ dual în judetele Sălaj şi Prahova

    Michelin România

    Motivaţie:
    Atât în Zalău, cât şi în Câmpina, puternice centre industriale, este nevoie de specialişti în diferite domenii tehnice, iar numărul acestora nu este suficient pentru a acoperi cererea locală. Michelin (care are în prezent în România trei uzine, o reţea comercială şi un centru de servicii), „este parte din comunitatea locală, parte din industria locală şi pentru viitorul comunităţii, dar şi al vieţii industriale a acesteia a dezvoltat programul de învăţământ dual cu obiectivul de a  contribui la pregătirea profesională a viitorilor mecanici sau electricieni”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Pe lângă crearea unor clase de învăţământ dual, atât la Zalău, cât şi la Câmpina, cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin, sunt create şi dotate laboratoare în care elevii să facă practică.  Proiectul este gândit în trei etape, pe o perioadă de doi ani şi constă în: reabilitarea atelierelor din cadrul celor două licee cu sprijinul primăriilor locale, pregătirea spaţiului pentru noile echipamente, dotarea progresivă a atelierului, începând cu materiale de bază şi finalizând cu echipamente complexe, utile pentru completarea ciclului de studiu de trei ani. Atelierele vor beneficia de zeci de echipamente tehnice, printre care machete şi bancuri de lucru, truse de scule şi aparate de măsură.  În implementarea proiectului, din partea uzinelor sunt implicate trei persoane care gestionează renovarea şi dotarea atelierelor cu aparatura necesară, organizează perioadele de practică ale elevilor în uzine şi participă la întâlnirile dedicate programelor de învăţământ dual, la nivelul liceelor şi al autorităţilor locale. Totodată, responsabilii de comunicare din uzine se ocupă de comunicarea proiectului la nivelul comunităţii locale şi al reprezentanţilor mass-media. Proiectul acesta este susţinut de Fundaţia Corporativă Michelin, parte a grupului Michelin.

    Efecte:
    Prin acest program, Michelin şi partenerii săi oferă şansa unor elevi de a se califica într-o meserie şi de a fi pregătiţi pentru un loc de muncă la finalul liceului. De asemenea, oferă ocazia de a relua specializări necesare pe piaţa muncii, dar pentru care nu mai exista pregătire în sistemul de învăţământ. La Zalău, la începutul anului 2019, proiectul demarat cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin era într-o nouă etapă de dotare a atelierului din cadrul Liceului Tehnologic ,,Mihai Viteazul”. În Câmpina, prima etapă a fost finalizată, au fost instalate primele echipamente, iar achiziţia următoarelor este în curs. Reprezentanţii Michelin se referă la impactul proiectelor axate pe învăţământul profesional dual asupra comunităţii: la Zalău, în anul şcolar 2018 – 2019, 14 elevi au făcut parte din proiectul de formare în parteneriat dual pentru calificarea profesională mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice, iar în 2019 s-au alăturat programului 21 de elevi  din care 10 elevi la  calificarea profesională electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 11 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În anul şcolar 2020 – 2021, au fost solicitate 20 de locuri, 10 elevi la calificarea electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 10 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În Câmpina, 10 dintre elevii înscrişi în programul de învăţământ dual în anul şcolar 2019 – 2020 la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina în specializarea Electricitate de joasă tensiune au fost susţinuţi de Michelin şi au făcut practică în cadrul fabricii Michelin Victoria. În anul şcolar 2020 – 2021, o nouă clasă de la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina va pregăti 24 de elevi, în aceeaşi specializare. 10 dintre aceşti elevi sunt susţinuţi de Michelin. Elevii primesc pe parcursul celor 3 ani de studiu o bursă în valoare de 400 de lei la care contribuie atât companiile unde fac practică, dar şi autorităţile, iar la absolvirea ciclului de învăţământ o diplomă de calificare recunoscută la nivel naţional de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

  • StemsSylvania, prima scoală de vară din Sălaj

    TenarisSilcotub

    Motivaţie:
    După 4 ani de experienţă dobândită în implementarea programului STEM „Şcoala după şcoală” în Şcoala Gimnazială Porolissum Zalău, compania a decis să investească într-un proiect menit să creeze impact mai amplu în comunitate, prin împărtăşirea de bune practici de predare şi deschiderea know-how-ului STEM tuturor elevilor interesaţi din Zalău.

    Descrierea proiectului:
    Şcoala de vară a debutat cu o săptămână de formare şi dezvoltare profesională pentru cadre didactice, acreditată cu tematicile: educaţie interdisciplinară STEM şi învăţare bazată pe anchetă – „inquiry based learning”. Cei 38 de profesori şi învăţători înscrişi au avut, apoi, trei săptămâni în care să implementeze aceste noi practici bazate pe implicarea elevilor, cu accent pe gândirea critică, planificare, colaborare şi lucru în echipă. Timp de 3 săptămâni, 95 de elevi din ciclul primar şi 30 de elevi din ciclul gimnazial au avut parte de activităţi inovatoare prin care au explorat probleme reale ale comunităţii. Şcoala de vară a combinat activităţi indoor şi outdoor, provocări tehnice, investigaţii digitale, videoclipuri interactive cu opţiuni de carieră menite să îi implice în subiecte precum ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) şi să îi conecteze la viitor. Tematicile abordate: apa în viaţa noastră – cu proiect tehnic staţie de epurare în miniatură, infrastructură – cu proiect o şcoală aşa cum şi-o imaginează elevii, explorarea mediului, identificarea problemelor şi realizarea unui proiect de învăţare printr-un serviciu în folosul comunităţii.

    Efecte:
    STEMSylvania s-a dovedit doar un început al unui efect pe termen lung. Cu kit-urile de materiale didactice primite, noutăţile învăţate şi practicate la STEMSylvania s-au regăsit şi în metoda de predare la clasă ale profesorilor participanţi, începând cu anul şcolar 2019/2020. Proiectul poate fi văzut şi ca un model de bună colaborare între mediul privat, mediul ONG şi sectorul public. Acesta a fost iniţiat şi finanţat de TenarisSilcotub, derulat de asociaţia „Noi Orizonturi” pe baza experienţei de 20 de ani in educaţie, cu susţinere venită din partea Primăriei Municipiului Zalău, Şcolii Gimnaziale Porolissum şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Prin intermediul acestui proiect, 38 de cadre didactice din 7 şcoli primare şi gimnaziale din judeţul Sălaj şi 125 de elevi au avut acces, în premieră, la un program inovativ de educaţie interdisciplinară. Totul oferit gratuit.

  • Romos

    Grupul Bosch în România

    Motivaţie:
    Reprezentanţii Bosch spun că grupul sprijină comunităţile locale şi susţine educaţia din România, sprijinind sistemul educaţional atât prin parteneriatele pe care le derulează cu diferite instituţii academice şi prin programele de învăţământ dual, cât şi prin intermediul campaniilor de responsabilitate socială unde angajaţii duc mai departe mesajul organizaţiei. Proiectul Romos are la bază motivaţia şi determinarea a două echipe din cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj care au decis să îşi doneze team buildingul pentru a renova două şcoli locale uitate de vreme. „Romos este despre implicare şi spirit de echipă, sentimente trăite atât de voluntarii Bosch, cât şi de mica comunitate din Romos, judeţul Hunedoara”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Peste 180 de angajaţi ai Centrului de Inginerie din Cluj, alături de alţi colegi ai acestora din ţară şi de asociaţia Act for Tomorrow, s-au implicat pentru renovarea, mobilarea, utilarea şi modernizarea celor două unităţi şcolare. Cei aproape 200 de voluntari Bosch, cărora li s-au alăturat şi voluntari din comunitatea locală, au reuşit să aducă un zâmbet pe chipul a 180 de copii, oferindu-le posibilitatea de a studia într-un mediu educaţional prietenos şi modern.

    Efecte:
    În doar două zile, voluntarii Bosch au renovat, mobilat şi dotat cu echipamente şi electrocasnice 16 săli de clasă din cadrul şcolii gimnaziale „Dr. Nicolae Stăncioiu” şi a şcolii primare care funcţionează în incinta grădiniţei, ambele din localitatea Romos. Bugetul alocat proiectului a fost de peste 20.000 de euro, iar piesele de mobilier au fost donate de către asociaţia Act for Tomorrow. 710 litri de vopsea, sute de alte materiale de construcţii şi zeci de prize, patru camioane cu mobilă, 27 de calculatoare, aproximativ 50 de jaluzele, 20 de table magnetice şcolare şi peste 3.300 de ore de lucru au fost necesare pentru operaţiunile de modernizare a celor opt săli de clasă, sălii pentru educaţie fizică şi sport, laboratorului de fizică şi chimie, cabinetelor de limba română, geografie, istorie, matematică, biologie şi informatică. Cele 20 de echipe de voluntari au fost organizate şi impărţite în baza unor criterii clare şi au avut îndatoriri specifice, în funcţie de aptitudini – de la abilităţi de tâmplărie, electrică sau mecanică, la mânuirea iscusită a sculelor electrice Bosch şi până la deprinderi în sfera artelor plastice, fiecare echipă fiind supravegheată de un responsabil de grup. 

  • Renovare Cinema Studio Timişoara

    Groupama Asigurări 

    Motivaţie:
    Un reper important în viaţa culturală a Timişoarei, Cinematograful Studio se află de mulţi ani într-o stare de degradare acută şi este nefuncţional, în ciuda potenţialului său imens pentru viaţa culturală şi socială a comunităţii. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Groupama Asigurări, „în spiritul valorilor care ne ghidează întreaga activitate – solidaritate, responsabilitate, proximitate şi performanţă”, după cum spun reprezentanţii companiei, continuând direcţia de susţinere a cinematografiei în România. Groupama Asigurări a decis renovarea Cinematografului Timişoara cu scopul de a revitaliza un reper cultural important care să susţină industria cinematografiei locale şi naţionale, dar care să aibă şi beneficii sociale şi economice pentru comunitatea locală. Astfel, publicul ţintă imediat sunt cei care lucrează în domeniu, dar se extinde şi către iubitorii de cultură din comunitate şi către comunitate, în ansamblul ei. 

    Descrierea proiectului:
    Proiectul este rezultatul colaborării dintre Primăria Municipiului Timişoara (proprietarul cinematografului), Groupama Asigurări (finanţatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România şi Asociaţiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort), iar donaţia făcută de Groupama pentru lucrările de renovare se ridică la suma de aproximativ 150.000 de euro. Împreună, instituţiile implicate au contribuit la realizarea temei de arhitectură, a proiectului tehnic şi urmează să se implice în managementul programului cultural al cinematografului. Proiectul arhitectural a fost realizat de Atelier 21. Lucrările de renovare exterioare se vor realiza în spiritul clădirii şi al vecinătăţilor sale, pentru a-i pune în valoare potenţialul, personalitatea şi identitatea. Proiectul acoperă studiile de arhitectură şi autorizaţia de construire, documentaţie necesară pentru demararea lucrărilor de construcţie a locaţiei.

    Efecte:
    Cinema Studio va funcţiona sub forma unui spaţiu cultural de tip art house, integrat în reţeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia şi proiecţiile de filme europene independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locaţie va deservi şi domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producţia de film (ficţiune, documentar, animaţie), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, programe de educaţie cinematografică pentru copii şi tineri, spaţiu pentru transmisiuni radio, spaţiu de expoziţii şi spaţii de co-working. Viitorul cinematograf va dispune de 2 săli de proiecţie: una de 190 de locuri şi una de 64 de locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spaţiu multifuncţional. Renovarea şi transformarea cinematografului vor avea ca efect imediat atragerea şi coagularea comunităţii locale de profesionişti şi iubitori de cinematografie. Pe termen lung, va susţine industria cinematografică din România, va îmbogăţi viaţa culturală a Timişoarei, va atrage turişti şi va contribui la veniturile locale. Renovarea şi transformarea spaţiului va trimite un semnal pozitiv comunităţii de artişti din România, într-un moment dificil, în care activitatea culturală are de suferit pe fondul pandemiei.

  • Future Matters

    NN România

    Motivaţie:
    „La NN, credem că un viitor mai bun pentru generaţiile care vin se construieşte de azi. De aceea, ne implicăm continuu în rezolvarea problemelor din comunitate, prin iniţiative relevante social, cu misiunea de a contribui la bunăstarea societăţii noastre”, descriu reprezentanţii NN România modul în care compania se raportează la proiectele de responsabilitate socială.

    Descrierea proiectului:
    NN Romania investeşte în multiple iniţiative de responsabilitate socială, dezvoltate de organizaţii non-profit, cu impact major în societate, potrivit reprezentanţilor companiei. Fiecare dintre acestea, adaugă ei,  are puterea să provoace schimbări pozitive pe termen lung în comunitate, cu resurse, expertiză şi implicare din partea NN. Majoritatea iniţiativelor sunt derulate pe perioade de câţiva ani, iar NN a ales să se implice şi în proiecte iniţiate în contextul pandemiei de COVID-19. Proiectele de responsabilitate socială în care NN se implică se desfăşoară sub umbrela Future Matters, platforma strategică de responsabilitate socială a grupului NN. „Pilonii strategiei noastre sunt conturaţi în jurul unor teme precum generarea de oportunităţi economice, atenuarea problemelor financiare în cadrul familiilor din comunităţile defavorizate şi educaţie financiară”, explică reprezentanţii companiei. Pentru a asigura implicarea acestora în societate, la NN a fost formată o echipă specială – CSR Advisory Board – din care fac parte angajaţi din diverse arii de business. Împreună, ei asigură îndeplinirea misiunii sociale a companiei şi se implică în fiecare iniţiativă, din etapa de selecţie şi până la final, cooptând pe parcurs voluntari din companie care să participe la rândul lor în diferite etape ale proiectelor de responsabilitate socială pe care NN le susţine.

    Efecte:
    Sub umbrela Future Matters, NN a dezvoltat mai multe proiecte printre care, de pildă, cel în care într-un parteneriat strategic al Ashoka România îşi propun să faciliteze dezvoltarea unor soluţii sociale inovatoare în trei domenii importante la nivel naţional, ale căror nevoi sunt puternic amplificate de contextul social şi economic actual: folosirea tehnologiei în sănătate (e-health) şi prevenţie, creşterea capacităţii de reacţie a societăţii civile în situaţii de urgenţă şi creşterea incluziunii financiare, dar şi să identifice noi Ashoka Fellows (antreprenori sociali) care să îşi amplifice impactul în societate prin demersurile lor. Totodată, la finalul anului trecut, NN a făcut o donaţie către Inima Copiilor, prin care a susţinut activitatea Centrului de Cardiochirurgie al Spitalului de copii Marie Curie în prima jumătate din acest an, contribuind la salvarea copiilor cu afecţiuni cardiace. Iar în contextul pandemiei de Covid-19, NN a ales să doneze sisteme de monitorizare a ventilaţiei şi respiraţiei, vitale pentru pacienţii cu afecţiuni critice afectaţi de coronavirus către Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, demers cu impact pozitiv pe termen lung prin contribuţia la imbunătăţirea infrastructurii din sistemul de sănătate publică. În sfera antreprenoriatului social, NN susţine proiectul multianual Social Innovation Relay, împreună cu Junior Achievement, prin care elevi de liceu sunt sprijiniţi sa dezvolte concepte inovatoare care abordează diferite probleme reale din comunitate. Iar în sfera educaţiei, NN România se implică într-o serie de iniţiative prin care facilitează accesul la educaţie, de la burse şi până la sprijin financiar pentru copii din comunităţi devaforizate. Mai exact, NN oferă bursele Future Matters, susţinute de NN Group, prin care studenţi inclusiv din România beneficiază de programe de master în Olanda. Alături de Hope and Homes for Children, NN susţine şi tinerii, care părăsesc sistemul de protecţie la împlinirea majoratului, să depăşească dificultăţile financiare şi să se adapteze cu succes la viaţa independentă.
    De asemenea, NN se implică în transformarea educaţiei în comunităţile vulnerabile, împreună cu Teach for Romania, iar prin iniţiativa Vreau in clasa a IX-a, împreună cu World Vision Romania, ajută copiii din zone rurale să continue studiile liceale, asigurând sprijin financiar lunar şi experienţe prin care să dobândească abilităţi utile pentru o carieră viitoare. 

  • Măgura zimbrilor, Armeniş

    Garanti BBVA

    Motivaţie:
    Garanti BBVA are o colaborare de lungă durată cu Worldwide Fund for Nature Association (WWF), demarată în 2010, când a fost lansat WWF Bonus Card, primul card de credit cu afinitate ecologică din România. Banca transferă 0,3% din valoarea tranzacţiilor efectuate cu acest card de credit către proiectele locale de mediu ale ONG-ului, fără niciun cost pentru posesor. Între anii 2010 şi 2020, Garanti BBVA a direcţionat 1,68 milioane de lei către WWF, pentru a sprijini o serie de proiecte locale cu impact pentru protecţia mediului. Prin intermediul WWF Bonus Card, angajaţii şi clienţii au şansa de a se implica în protejarea habitatelor naturale. Unul dintre aceste proiecte are ca scop conservarea Carpaţilor de Sud-Vest, unde WWF, cu sprijinul Garanti BBVA, derulează o iniţiativă ambiţioasă de reintroducere a zimbrilor în Munţii Ţarcu, într-un sit Natura 2000 de 59.000 de hectare. Acest program creează o oportunitate unică pentru revenirea faunei sălbatice şi dezvoltarea comunităţii locale, având ca scop principal conştientizarea micii comunităţi locale cu privire la importanţa patrimoniului natural şi cultural pe care ei îl numesc acasă. În acelaşi timp, proiectul îşi propune să susţină definirea unui cadru pentru dezvoltarea profesională în domeniul ecologiei.

    Descrierea proiectului:
    Garanti BBVA şi ceilalţi parteneri implicaţi în proiect investesc în crearea unui model de dezvoltare durabilă în Armeniş, judeţul Caraş Severin, cunoscut şi sub numele de Măgura Zimbrilor, unde bunăstarea comunităţilor locale poate fi susţinută prin firme prietenoase cu natura şi conectate la cel mai mare plan naţional de reintroducere a zimbrilor din Europa. Obiectivul programului este înfiinţarea unui hub sau centru ecologic în care cercetarea conservării să fie apropiată de oameni, într-o manieră inovatoare, precum şi crearea unui cadru care să îi susţină pe studenţii, cercetătorii şi practicienii din mai multe discipline în dezvoltarea profesională în domeniul ecologiei. Toate aceastea reprezintă, în acelaşi timp, şi o oportunitate pentru comunitatea locală de a oferi servicii de ecoturism. De asemenea, ţelul acestui program este ca zona să devină un centru de cercetare, care să ofere o oportunitate unică vizitatorilor de a simţi natura la faţa locului, în centrul local pentru vizitatori, precum şi prin evenimente tematice despre natură, organizate local. Prin acest proiect, Garanti BBVA îşi propune să creeze oportunităţi pentru ca vizitatorii să îi întâlnească pe localnici şi să cumpere produsele şi serviciile lor. Există mulţi localnici cu calităţi dovedite care pot lucra (ca angajaţi) sau pot oferi produse şi servicii specifice. Aproximativ
    20 de familii şi 50 de persoane sunt implicate, în mod constant, în acţiunile programului şi asigură mâncare tradiţională, cazare şi transport local. Peste 10.000 de euro au fost cheltuiţi în comunitatea locală, în primul an, de către vizitatori, studenţii care lucrează în zonă şi partenerii implicaţi în programul local dezvoltat.

    Efecte:
    Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt cei peste 150 de turişti care au vizitat zona, opt tineri specializaţi în conservarea naturii, care au lucrat în zonă, şi cele 20 de familii care pun la dispoziţie bunuri şi servicii pentru ospitalitate, realizate în cadrul comunităţii. De asemenea, programul are şi o serie de beneficiari indirecţi, printre care se numără 30 de localnici care au luat parte la ateliere de produse tradiţionale, pentru a împărtăşi din tehnicile meşteşugăreşti şi pentru a crea noi iniţiative comune pentru dezvoltarea comunităţii.

  • Românii din diaspora trimit în septembrie cu 25% mai mulţi bani în ţară, pentru a acoperi cheltuielile copiilor pentru noul an şcolar. Cea mai activă comunitate este cea din Marea Britanie

    Sumele de bani trimise de românii din diaspora au crescut cu 25% în septembrie, faţă de lunile de vară, tendinţă repetată în fiecare an, înainte de începerea anului şcolar, cea mai active comunitate fiind cea din Marea Britanie, arată datele TransferGo.

    Mai mult, pentru a se asigura că acoperă nevoile copiilor, părinţii care lucrează peste graniţe trimit bani chiar şi în 2-3 tranşe într-un interval de 30 de zile.

    Românii din Marea Britanie trimit în medie între 400 şi 700 de lire, în total, de la mijlocul lunii august şi până la mijlocul lunii septembrie.

    Deşi nu există date oficiale care să indice dimensiunea actuală a comunităţii româneşti din Marea Britanie, numărul cetăţenilor români care au cerut rezidenţă post-Brexit s-a ridicat la 564.300, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul de Interne, ceea ce plasează comunitatea românească din Regatul Unit pe locul 2 după cea poloneză (665.500), potrivit statisticilor oficiale.

    Preţul mediu al unui ghiozdan complet echipat se ridică la aproximativ 100 lei, la acesta adăugându-se toate celelalte cheltuieli necesare pregătirii începerii şcolii, inclusive uniform, transport sau materiale şcolare auxiliare.

    Mai mult, odată cu noile reglementări impuse de pandemie, o parte dintre cursuri s-au mutat online, astfel că,  mulţi elevi au nevoie de un laptop sau tablet pentru a putea participa la ore.

    Potrivit datelor Ministerului Educaţiei Naţionale, în 2019, peste 160.000 de copii din România se aflau în grija bunicilor sau a altor rude, în timp ce părinţii lor erau plecaţi la muncă în străinătate.

    Tot în această perioadă a anului, numărul de transferuri de bani prin aplicaţia TransferGo creşte şi în sens invers, din ţară către tinerii români plecaţi la studii peste hotare. Cele mai multe transferuri de bani pleacă din Bucureşti, Cluj, precum şi alte orase mari ale României, către localităţile din afară ţării preferate de studenţii români. Potrivit datelor UNESCO, în 2018, studiau în străinătate peste 38.000 de studenţi români.

    Anul trecut, Ministrul Românilor de Pretutindeni estima că numărul românilor din diaspora se ridica la 5,6 milioane de persoane, din totalul de 9,7 milioane de români aflaţi în afara graniţelor ţării, diferenţa fiind dată de comunităţile istorice/tradiţionale din ţările aflate în vecinătatea României.

    TranferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienţilor vor ajunge la destinaţie în 30 minute.

    Anul trecut au fost operate către România peste jumătate de milion de transferuri, 80% dintre acestea fiind efectuate de pe aplicaţia pentru dispozitive mobile.