BusinessMagazin

Tag: cinematografie

  • Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG 67/2017 privind cinematografia

    „Prin prelungirea termenului de rambursare de la 10 la 20 de ani se preconizează o mai bună colectare a sumelor nerambursate, prin continuarea exploatării filmului de către producător, data fiind capacitatea financiară şi administrativă a producătorilor de film de a-şi exploata propriile producţii în condiţiile cele mai bune. De asemenea, această modificare vine în sprijinul îndreptării situaţiilor create de lipsa corelării reglementărilor din domeniul cinematografiei cu legislaţia fiscală, cu privire la TVA, coroborată cu măsurile de ajutor de stat la nivel national şi comunitar”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retrospectivă: Cele mai bune filme şi seriale din 2017

    DUNKIRK
    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când
    creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul Christopher Nolan impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    THE WANDERERS
    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar dacă nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori. Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români.

    IT
    Genul horror este din ce în ce mai popular la Hollywood, cu producţii precum Conjuring, Paranormal Activity sau Blair Witch Project aducând încasări uriaşe contra unor bugete de doar câteva milioane de dolari. It, remake al unui film din anii ’80, este însă într-o altă categorie: e unul dintre cele mai bune filme horror pe care am avut ocazia să le văd.

     

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    STRANGER THINGS: CHAPTER 2
    Serialul fraţilor Duffer a revenit pe Netflix la finalul lunii octombrie, cu cel de-al doilea sezon, şi pot spune că aşteptarea a meritat. Sunt convins că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au urmărit nici primul sezon; sper că la finalul acestui material o veţi face, aşa că nu voi dezvălui mai nimic din povestea creată de fraţii Duffer. Ca să fiu cât se poate de clar: serialul nu este horror, dramă sau comedie; este o combinaţie extrem de reuşită între numeroase genuri, iar asta îi dă o savoare pe care cu greu o mai regăseşti în ziua de azi.

    Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun „film“ şi nu „serial” pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.

  • Retrospectivă: Cele mai bune filme şi seriale din 2018

    DUNKIRK
    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când
    creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul Christopher Nolan impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    THE WANDERERS
    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar dacă nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori. Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români.

    IT
    Genul horror este din ce în ce mai popular la Hollywood, cu producţii precum Conjuring, Paranormal Activity sau Blair Witch Project aducând încasări uriaşe contra unor bugete de doar câteva milioane de dolari. It, remake al unui film din anii ’80, este însă într-o altă categorie: e unul dintre cele mai bune filme horror pe care am avut ocazia să le văd.

     

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    STRANGER THINGS: CHAPTER 2
    Serialul fraţilor Duffer a revenit pe Netflix la finalul lunii octombrie, cu cel de-al doilea sezon, şi pot spune că aşteptarea a meritat. Sunt convins că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au urmărit nici primul sezon; sper că la finalul acestui material o veţi face, aşa că nu voi dezvălui mai nimic din povestea creată de fraţii Duffer. Ca să fiu cât se poate de clar: serialul nu este horror, dramă sau comedie; este o combinaţie extrem de reuşită între numeroase genuri, iar asta îi dă o savoare pe care cu greu o mai regăseşti în ziua de azi.

    Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun „film“ şi nu „serial” pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.

  • Cronică de film: “Viitorul e aproape, aşa că ar fi bine să te împrieteneşti cu el”

    Am ajuns la Marjorie Prime după ce am citit că a fost desemnat cel mai bun film al anului de către experţii din domeniul economiei comportamentale. Este vorba de o ramură a economiei care a intrat în vizorul majorităţii după ce premiul Nobel pentru economie i-a fost înmânat economistului american Richard Thaler, profesor al Universităţii Chicago, pentru aplicarea mecanismelor psihologice în economie.

    Marjorie Prime este un film SF care explorează relaţia lui Marjorie, o femeie de 85 de ani, cu o întruchipare a soţului ei decedat, Walter. Soţul reapare în viaţa ei sub forma de hologramă şi aceasta funcţionează datorită inteligenţei artificiale şi amintirilor lui Marjorie care-l fac pe Walter să pară real. „Este iubirea pe care ţi-o aminteşti la fel ca şi cea reală? Ce ne aducem aminte şi ce omitem din trecutul relaţiei?” sunt câteva dintre întrebările pe care filmul le propune spectatorilor. În rolurile principale joacă Lois Smith (Marjorie) şi Jon Hamm (Walter), în vreme ce filmul este regizat de Michael Almereyda şi se bazează pe o piesă de teatru scrisă de Jordan Harrison.

    E poate cea mai bună abordare a modului în care tehnologia ne schimbă viaţa de la Her, filmul semnat de Spike Jonze. Şi chiar dacă vorbim de o producţie la o scară mult mai mică, cu un sentiment mult mai sumbru, perspectiva oferită asupra unor teme precum îmbătrânirea, pierderea celor dragi sau chiar moartea este una excepţională.

    Jon Hamm, pe care îl cunoaşteţi cel mai probabil din Mad Men, aduce pe ecran cea mai bună versiune a sa. Recunosc, e un actor despre care am crezut că nu va putea să iasă din umbra lui Don Draper (personajul principal din Mad Men), dar care mi-a dovedit deja în mai multe rânduri că poate duce la capăt, cu succes, o varietate de roluri.

    Trebuie să remarc şi modul în care Sean Williams a filmat cadre lungi, fluide, marcate parcă de o paletă de culori care să inspire două lucruri: rutină şi siguranţă. În mare parte, acţiunea se desfăşoară în casa de pe plajă, dar prezenţa constantă a oceanului şi a cerului oferă un sentiment de libertate.

    Marjorie Prime e genul de film care impresionează prin poveste, interpretare şi tehnica celor aflaţi în spatele monitoarelor. Este o poveste pe care o veţi ţine minte şi care conţine elemente pe care le-am putea, în viitorul apropiat, întâlni în realitate.

    E bine că Hollywood mai produce şi astfel de filme, care cer şi contribuţia spectatorului şi refuză oferirea pe tavă a unei concluzii doar de dragul de a avea un final coerent.

    Notă: 8/10

  • Un nou scandal a izbucnit în America: Unul dintre cei mai mari producători de film de la Hollywood a fost dat afară din propria compania fiind acuzat de hărţuire sexuală

    Scandalul a izbucnit în urma unei anchete efectuate de două jurnaliste de la The New York Times – Jodi Kantor şi Megan Twohey.

    Conform anchetei, Harvey Weinstein obişnuia să ceară actriţelor favoruri sexuale pentru a le promova cariera. Printre ele, vedetele Ashley Judd şi Rose McGowan, care au confirmat comportamentul abuziv al magnatului industriei cinematografice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou post TV de filme în România

    Canalul CINEMARATON, dedicat in exclusivitate cinematografiei romanesti, figureaza, de acum, in oferta de televiziune Telekom Romania, fiind inclus in pachetul de bază TV S. Noul canal TV este, astfel, disponibil tuturor clientilor Telekom Romania, noi si existenti, pentru serviciile de televiziune prin satelit, cablu digital si Internet TV, fara costuri suplimentare.

     

  • Dunkirk: un film pe care nu aveţi voie să îl rataţi

    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Nolan face cronica evacuării soldaţilor britanici blocaţi pe plajele din Dunkirk, Franţa, la sfârşitul lunii mai 1940. Germanii, care reuşiseră să îi împingă acolo pe Aliaţi, pun la cale o ultimă ofensivă; pot spune şi că Dunkirk e mai mult decât un film de război, e acel soi de film pe care americanii îl numesc ”disaster movie„.

    Tom Hardy joacă rolul unui pilot care încearcă să respingă ofensiva germană; nu are mai multe de 20 de replici în film şi petrece o bună parte a timpului în spatele unei măşti, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima sa colaborare cu Nolan, The Dark Knight Rises. Cu toate astea, impactul său asupra filmului este remarcabil. Mark Rylance, pe de altă parte, interpretează rolul unui civil care încearcă – alături de copiii săi adolescenţi – să salveze cât mai mulţi soldaţi de pe plajă. Rylance oferă un joc actoricesc impecabil, arătând încă o dată că premiul Oscar primit acum doi ani pentru Bridge of Spies nu a fost o întâmplare.

    Dacă faceţi o listă cu toate fobiile de care aţi auzit, e bine să ştiţi că vă veţi întâlni cu majoritatea în acest film. Frica de înălţime, de foc, de înec, claustrofobia sau frica de întuneric sunt toate prezente în imaginile aduse aproape de perfecţiune de Hoyte van Hoytema. Este de preferat să vedeţi filmul la IMAX, acolo unde toate aceste detalii sunt parcă şi mai evidente.
    Este, dacă vreţi, povestea unei specii care luptă pentru supravieţuire. Nolan nu se arată extrem de interesat de povestea unui personaj anume, ci de rolul său în contextul general. Dacă vă veţi găsi într-o stare de confuzie vizavi de identitatea unui personaj, trebuie să ştiţi că asta e o trăsătură a filmelor semnate de Nolan, şi nicidecum o greşeală.

    Dunkirk e genul de film în care scenele memorabile se succed una după alta, încercând parcă să nu dea nicio secundă de repaos spectatorului. Repet, Dunkirk este un regal cinematografic.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    NOTA: 9/10

     

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.
     

  • Cine a fost adevăratul James Bond. Povestea spionului care a fost un apropiat al lui Churchill şi Franklin Roosevelt şi a avut un rol important în crearea CIA

    Poveştile fostului ofiţer Ian Fleming, James Bond, au fascinat lumea întreagă şi au stat la baza unei francize cinematografice de succes.
    Cele 23 de filme “James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de 1,9 miliarde de dolari în SUA şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.  Iar al 24-lea film din serie, “Spectre” ar putea depăşi Skyfall (2012) din punct de vedere al încasărilor.

    Poveştile lui Ian Fleming au avut la bază personaje şi fapte inspirate din viaţa reală. Iar un personaj proeminent pentru opera lui Fleming este Sir William Samuel Stephenson, maestru spion.

    Stephenson a fost pilot pe avioanele de luptă din timpul Primului Război Mondial apoi s-a stabilit în Marea Britanie la sfârşitul războiului. Acolo s-a căsătorit cu americancă bogată, moştenitoarea unei averi impresionante, şi Stephenson s-a folosit de conexiunile ei pentru a se reinventa ca un maestru spion în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, devenind un apropiat al lui Wiston Churchill şi Franklin Roosevelt şi a avut un rol important în crearea CIA.

    De asemenea, el a fondat Camp X, o bază de antrenamente unde Fleming şi alţi soldaţi s-au antrenat în timpul războiului.

    William Stephenson s-a născut pe 23 ianuarie 1897 în Point Douglas, Winnipeg, Canada. A părăsit şcoala la o vârstă fragedă şi s-a înrolat în armată la 16 ani.

    “Stephenson a fost un guru al tehnologiei şi a avut mare succes în afaceri. El a patentat o modalitate de a trimite fotografii prin telegraful fără fir. De asemenea, el a fost prezent în industria siderurgică, automotive, şi a fost printre primii directori de relaţii publice al BBC”, a spus Don Finkbeiner, patronul unei firme de turism din Winnipeg, Canada.

    Stephenson este creditat şi cu faptul că a furnizat informaţii esenţiale pentru sabotarea centralei hidroelectrice Vemork din Norvegia. Misiunea aliaţilor a împiedicat ca oamenii de ştiinţă nazişti să pună mâna pe apa grea necesară producerii bombelor cu hidrogen. . Această operaţiune este recunoscută ca fiind cel mai de succes sabotaj din timpul războiului.

    Stephenson s-a alăturat batalionului de infanterie uşoară 101 în 1914. Numărul său de regiment a fost, cum altfel, 700758. Nu există dovezi clare că Fleming ar fi făcut legătura dintre numărul de regiment al lui Stephenson cu numărul agentului James Bond, însă similaritatea este intrigantă.

    În plus, povestea din cartea lui Fleming, Goldfinger, în care un individ pus pe fapte rele vrea să jefuiască Fort Knox este similar cu planul lui Stephenson de a fura aur în valoare de 3 miliarde de dolari din rezerva de aur Vichy, din colonia franceză Martinique.

    O altă dovadă a faptului că William Stephenson a fost o sursă de inspiraţie pentru James Bond este faptul că Ian Fleming a scris o prefaţă la cartea 3603 a lui H Montgomery Hyde, care spune povestea lui Stephenson. Fleming spune despre Stephenson că face cel mai tare martini din America şi că “James bond este o versiune extrem de romanţată a unui spion, pe când William Stephenson este adevăratul spion”.

    Sursele de inspiraţie pentru James Bond sunt diverse, nu mai puţin de 15 persoane sunt menţionate că ar fi avut un rol important în definirea personajului.

    Ian Fleming ar fi putut folosi ca sursă de inspiraţie aventurile unui spion britanic din secolul al XVI-lea, aristocratul John Bond. John Bond a fost cel care a ales deviza familiei sale, după ce a văzut-o într-un palat spaniol: “Non sufficit orbis”. Expresia a fost utilizată pentru prima oară de Fleming în cel de-al 11-lea roman consacrat agentului 007, “În serviciul Majestăţii Sale”, unde este deviza unui strămoş a lui James Bond.

    Sir William Stephenson a murit pe 31 ianuarie 1989 la 92 de ani.

    Numele agentului 007 este dat de ornitologul american James Bond. 

  • Cum trebuia să se numească de fapt filmul Fast & Furious? De ce a refuzat Vin Diesel 25 de mil. $

    Caii putere, fetele superbe şi eroii de la volan revin într-unul din filmele anului 2017. Noi suntem în pole position şi aşteptăm verde la semafor. Până atunci, hai să vedem secretele nespuse din spatele megaproducţiei Fast & Furious, unde vedetele, banii şi platourile de filmare au poveşti reale de Hollywood.

    Subiectul francizei a pornit de la un reportaj real despre cursele ilegale de maşini din New York, publicat în revista Vibe, în 1998.

    Filmul trebuia să se numească Redline (zona roşie a turometrului). În final, producătorii au cumpărat titlul Fast & Furious de la un regizor de mâna a doua care-l înregistrase pentru un film scos de el în 1955.

    Pentru scenele de deschidere din primul Fast & Furious au fost folosiţi chiar raceri ilegalişti.

    În scenele în care maşinile aveau viteze de peste 130 de km/h, actorii nu conduceau ei. Erau în maşini pe platforme conduse în viteză de cascadori.
    2 Fast 2 Furious e singura franciză în care Vin Diesel, deşi ofertat cu 25 mil. $ pentru rol, nu a jucat pentru că nu a fost de acord cu scenariul.

    Tot în 2 Fast 2 Furious, casa personajului Carter Verone, din Miami, a fost a lui Sylvester Stallone.

    Corvette-ul care în 2 Fast 2 Furious se loveşte de Mustangul avariat de un cap tractor a fost chiar un accident de filmare care până la urmă a intrat ca scenă în film.

    Pentru Fast & Furious 2009 s-a făcut casting pentru maşinile din planul secund. Oameni cu maşini tunate au venit la preselecţii pentru un rol cu maşina în film.